„Cu Ewald von Kleist, această conferință a început ca una transatlantică. După discursul vicepreședintelui Vance de vineri, împărtășim teama că terenul nostru comun de valori nu mai este atât de comun. Sunt foarte recunoscător tuturor acelor politicieni europeni care au luat cuvântul și au reafirmat valorile și principiile pe care le apără. Nimeni nu a făcut-o mai bine decât președintele Zelenskyi.”[1] – Ambasadorul Christoph Heusgen, discursul de închidere a Conferinței de la München
Conferința de Securitate de la München a fost prefațată de un raport de securitate globală, cu tema „Multipolarizarea”[2], dat publicității cu câteva zile înainte de începerea lucrărilor propriu-zise. Conform autorilor raportului, narațiunea zilelor noastre acreditează ideea că epoca bipolară a Războiului Rece a făcut loc unei perioade unipolare post-Război Rece, definită de hegemonia globală a SUA, iar acum ne aflăm în zorii erei multipolarității.
Doar că referințelor tot mai insistente privind ideea de „multipolaritate” pare că le lipsește claritatea conceptuală, cât timp abundă în termeni emoționali. Pe de o parte, „multipolarizarea” descrie o mutație continuă a puterii într-o lume în care un număr tot mai mare de actori luptă pentru influență. Pe de altă parte, fenomenul surprinde polarizarea internațională și internă care aduce cu sine viziuni din ce în ce mai incompatibile cu ordinea internațională actuală, făcând tot mai dificil pentru actorii scenei globale să convină asupra unor soluții mutual avantajoase la problemele comune.
Dacă intenția organizatorilor MSC 2025 a fost să provoace o dezbatere pe tema viitorului multipolarității globale, efortul lor a fost basculat, copleșit de hocus-pocusul echipei de la Casa Albă care a descins în Europa. DJ Trump și JD Vance au furat spectacolul lansând una după alta șarje năucitoare, menite să buimăcească total țările continentului gazdă, în primul rând, dar și să lase în general lumea cu gura căscată „about the the new boys in town”.
Să ne amintim, deși este deja de notorietate, câteva teme lansate de acești frumoși băieți: (i) standardele democratice în Europa sunt în declin accentuat, vezi anularea alegerilor din România, la presiunile Bruxellesului; (ii) Statele Unite și Federația Rusă vor negocia încheierea conflictului din Ucraina, fără ca la discuții să fie invitate Ucraina ori Europa; (iii) Europa trebuie să-și asume sprijinirea Ucrainei și apărarea continentului, dacă își mai dorește ca Statele Unite să-i fie alături; (iv) Ucraina mai poate conta pe sprijin financiar american dacă depune un colateral, sub forma accesului unui trust privat (cu acționari nedezvăluiți public) la exploatarea unor rezerve strategice ale subsolului său.
Și, în timp ce J.D. Vance perora la microfon lecțiile sale de democrație avansată, D.J. Trump vorbea cu V. Putin la telefon, o convorbire de o oră și jumătate care, post-München, a făcut loc primelor discuții dintre echipele Marco Rubio – Serghei Lavrov marți, 18 februarie ac., la Riad. Ca să fie clar pentru toată lumea, a doua zi D.J. Trump l-a certat pe Volodimir Zelenski, arătându-l cu degetul ca pe vinovatul de serviciu: tu, care puteai opri războiul predându-ți țara lui Putin în primele zile ale invaziei și n-ai vrut, tu care ai refuzat să semnezi acordul de garanții pe care ți l-am pus pe masă[3], tu care n-ai organizat alegeri la timp anul trecut în țară nu ai niciun drept să ridici obiecții despre negocierile băieților mari.[4]
Șiret, Putin a plusat făcând uitat modul în care a presat companiile occidentale să se retragă din Rusia în ultimul deceniu și a pus pe masă cu ocazia debutului discuțiilor bilaterale un plan de afaceri pentru americani, care sunt (din nou) invitați să scoată, cu tehnologiile lor, din impas exploatările de resurse ale rușilor.[5] Desigur, Putin are nevoie imperioasă de aceste resurse și mizează pe lăcomia trumpiștilor, în condițiile în care, în lipsa tehnologiilor și a capitalului occidental, extracția de hidrocarburi și alte tipuri de resurse a scăzut continuu în eficiență în anii din urmă.
„Mesajele venite de la Washington corespund acum viziunii despre lume a Kremlinului: Trump, puternicul naș mafiot american, va sta la masă cu baronul interlop Vladimir Putin – mai puțin impunător acum, dar prinzând iar puteri – și ei doi vor decide ce-i de făcut cu Ucraina. Kremlinul consideră manevra lui Trump drept un răspuns corect la solicitarea Moscovei de a i se acorda respect președintelui rus, în calitate de partener egal, dar și recunoașterea publică a faptului că Ucraina și Europa trebuie să aibă un rol subordonat la negocieri. Rusia crede că Europa – liberală și de o ipocrizie obsesivă în privința statului de drept – trebuie să se adapteze cu locul ei autentic în această minunată lume nouă: acela de actor cu rol secundar într-o piesă jucată de dictatori”, scriu Irina Borogan și Andrei Soldatov în editorialul „What Putin really wants”, publicat în „Politico”[6].
Și, continuă cei doi, confirmându-l implicit pe Mihail Sâșkin din a sa „Rusia mea”[7],
„…adevărul e că acest acord nu e conceput de fapt pentru a duce la o pace durabilă – nu acesta a fost obiectivul vreodată. Trump poate să creadă sincer în a sa a doua Revoluție Americană, dar Moscova nu crede în ea. Kremlinul e mult mai convins decât oricare adept al teoriilor conspirației din SUA că statul profund [american deep state, n.m.] e indestructibil. Și ce mai crede el e că acest stat profund i-a fost și îi va fi întotdeauna ostil Rusiei. (…) Mai pe scurt: o pace autentică între Rusia și Vest e imposibil de realizat; sunt posibile doar interludii periodice de pace.”
MÜNCHEN 2025 PRIVIT DINTR-UN ALT UNGHI
Raportul Conferinței de Securitate de la München intenționează să provoace, prin analiza pe care o face, o dezbatere care nu avea/are de ce să se limiteze la spațiile de conferință ale hotelului Bayerischer Hof: ce este, cum arată ce îi va aduce viitorul lumii în care trăim, în condițiile în care de la Moscova la Washington și de la Washington la Beijing pare că toată lumea vrea o nouă ordine mondială sau pretinde că aceeași ordine mondială post-WW2 trebuie interpretată mai riguros în conformitate cu litera și spiritul Cartei ONU.
Este lumea unipolară, bipolară sau multipolară? Raportul conchide că sunt toate simultan adevărate, în funcție de unghiul din care privim situația. Unele dimensiuni ale sistemului internațional continuă să pară absolut unipolare. Potrivit estimărilor „Institutului Internațional de Cercetare a Păcii” de la Stockholm, Statele Unite încă reprezintă aproape 40% din cheltuielile nominale globale de apărare. China, al doilea cel mai mare buget de cheltuieli militare, nereprezentând nici măcar jumătate din cheltuielile militare ale Statelor Unite.
Și alte sectoare continuă să fie caracterizate de ceea ce ar putea fi descris ca o distribuție unipolară a puterii: economiștii vorbesc despre o „lume monetară unipolară”, cu dolarul american ca monedă globală dominantă.
Puncte de vedere la fel de întemeiate ale altor analiști fac trimitere la tendințele ce indică emergența unei noi ere bipolare, în care Statele Unite și China sunt singurele superputeri, toți ceilalți lipsiți fie de capacitățile economice, fie de cele militare pentru a intra în această categorie. În același timp, se subliniază și îngustarea permanentă a decalajului de putere dintre China și Statele Unite și creșterea decalajului de putere între China și orice alt competitor care să poată pretinde a fi o a treia parte ce poate rivaliza cele două care sunt detașat în fruntea competiției globale, fie că vorbim aici de G7 sau de BRICS.
Sistemul internațional de astăzi prezintă elemente de unipolaritate, bipolaritate, multipolaritate și nonpolaritate. Cu toate acestea, o mutație continuă a puterii spre un număr mai mare de state, care luptă pentru influență, este clar vizibilă. Multipolarizarea nu este evidentă doar în redistribuirea efectivă a puterii, ci și prin faptul că lumea a devenit ideologic mai polarizată.
În timp ce „Munich Security Index„ 2025 sugerează că, în ansamblu, oamenii din țările grupului G7 sunt mai puțin optimiști cu privire la o lume mai multipolară decât respondenții din țările „BICS„ (BRICS minus Rusia), se observă că la nivel național opiniile despre multipolaritate sunt modelate de perspective distincte asupra actualei ordinii internaționale ori asupra celei dorite în viitor.
Victoria lui Donald Trump în cursa prezidențială a îngropat consensul de politică externă post-Război Rece din Statele Unite conform căruia strategia de promovare masivă a unei ordinii internaționale liberale îi servește cel mai bine interesele. Pentru Trump și mulți dintre susținătorii săi, ordinea internațională creată de Statele Unite este acum o afacere dezavantajoasă. În consecință, ar putea să renunțe la rolul său istoric de garant al securității Europei – cu consecințe semnificative pentru Ucraina. În politica externă a Statelor Unite în următorii ani capul de afiș va fi ținut de confruntarea bipolară dintre Washington și Beijing.
China este cel mai proeminent, mai puternic susținător al unei ordini multipolare din lume, prezentându-se ca un avocat al țărilor din așa-numitul Sud Global. Cu toate acestea, mulți observatori occidentali văd în insistența cu care Beijingul susține multipolaritatea o retorică prin care își ascunde adevăratele intenții legate de competiția de mare putere cu Statele Unite. În ciuda succesului considerabil al Chinei în coaliza nemulțumirile la adresa ordinii globale actuale, progresul său economic și militar al se confruntă cu o serie de obstacole la nivel intern.
Pentru Uniunea Europeană, care întruchipează ordinea internațională liberală, contestarea tot mai serioasă a ordinii internaționale actuale reprezintă o provocare deosebit de gravă. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și ascensiunea populismului naționalist în multe societăți europene, printre altele, pun în pericol elemente cheie ale viziunii liberale în cadrul Uniunii. Realegerea lui Donald Trump este capabilă să potențeze și mai mult aceste provocări și poate reînvia dezbaterea dacă Uniunea Europeană trebuie să devină un pol autonom în politica internațională. Dar poate încuraja și mișcările populiste care adâncesc diviziunile interne ale Europei și subminează capacitatea unională de a aborda crizele cu care se confruntă.
În acest secol, niciun stat nu a depus eforturi mai mari pentru a răsturna ordinea internațională decât Rusia. Moscova vrea să impună o ordine mondială multipolară formată din „state civilizaționale„, așa cum se percepe Rusia. Țările mai mici – cum ar fi Ucraina pentru Rusia – se încadrează în sfera de influență a unui stat civilizațional. În ciuda discrepanțelor dintre imaginea de sine a Moscovei și baza sa reală de putere, Rusia perturbă cu succes eforturile de stabilizare a ordinii internaționale. În același timp, se confruntă cu probleme economice tot mai mari și cu consecințele supra-întinderii imperiale. Dacă această țară își va implementa sau nu viziunea privind sferelor de influență multipolare ține de replica internațională pe care o va primi.
Critica establishment-ului politic indian asupra ordinii internaționale existente și îmbrățișarea noțiunii de multipolaritate este inseparabil legată de căutarea unui loc printre principalele puteri ale lumii pentru India. Pe plan intern, economia Indiei suferă de slăbiciuni structurale, iar pluralismul politic și cultural al națiunii este în declin. Și în timp ce New Delhi s-a poziționat ca o voce a Sudului Global, politica sa de multi-aliniere ridică îndoieli dacă India este dispusă să-și asume în mod serios un rol vizibil în eforturile globale de stabilire a păcii. Japonia este o putere de status quo prin excelență. Profund dedicată internaționalismului liberal și primatului ordinii conduse de Statele Unite SUA, este profund afectată de sfârșitul modelului unipolar, de ascensiunea Chinei și de perspectiva unei noi ordini multipolare.
Leadership-ul brazilian consideră apariția unei ordini multipolare ca pe o oportunitate de a reforma structurile de putere învechite și de a oferi țărilor din Sudul Global o voce mai puternică. Din acest motiv, Brazilia a plasat anul trecut reforma guvernanței globale în fruntea agendei pentru președinția sa G20, alături de alte priorități ale Sudului Global, cum ar fi reducerea sărăciei și securitatea alimentară. Cu resursele sale naturale semnificative, Brazilia are potențialul de a-și crește în continuare influența globală, modelând dezbaterile globale despre alimentație, climă și securitatea energetică. Pe de altă parte, strategia tradițională de nealiniere a Braziliei poate deveni mai dificil de susținut în viitor, pe fondul tensiunilor geopolitice în creștere și al unui al doilea mandat Trump.
Aderența față de multipolaritate a Africii de Sud nu poate fi separată de critica sa la adresa ordinii internaționale existente, în special la instituțiilor internaționale actuale care nu ar reprezenta adecvat interesele tuturor statelor. Pretoria critică în mod regulat statele occidentale pentru că aplică dreptul internațional în mod selectiv. Africa de Sud a fost mult timp percepută ca „liderul natural„ al continentului, condus de o moralitate exemplară în relațiile internaționale. Pe măsură ce antioccidentalismul său a devenit manifest, iar sprijinul pentru promovarea drepturilor omului și a dreptului internațional a pălit, statutul Africii de Sud pe scena internațională a început să se deterioreze.
În condițiile în care marile și mai puțin marile puteri nu au cum să facă față singure provocărilor de tranziție către o nouă ordine mondială, cooperarea lor va fi crucială. Faptul că mulți actori ai comunității internaționale se pronunță pentru un multilateralism bazat pe reguli a fost evident la momentul adoptării, anul trecut, a „Pactului pentru viitor„[8]. Pentru ca această cooperare să se materializeze, lumii i-ar folosi se pare mai degrabă o oarecare depolarizare. Anul 2025 va arăta dacă acest lucru este posibil, ori dacă lumea va evolua către viitor prin adâncirea diviziunilor dintre state.
Desantul american zgomotos de la München poate fi interpretat ca un semn că elitele de la Washington nu au idee cum să gestioneze interesele republicii lor într-o probabilă lume multipolară viitoare? Că presiunea unei competiții cu cel puțin un rival de același rang, nu doar mai puternic decât defuncta URSS, ci care a învățat multe din lecțiile trecutului poate da peste cap reperele seculare ale democrației americane? Este posibil, dar nu și de înțeles.
Este neclar de ce, în această complicată situație, elitele (noi) de la Washington nu (mai) știu cum să solicite ajutor și pe cine să conteze. De ce s-a ajuns ca negocierea cu Moscova, inamicul de generații, să fie preferată unei resetări oneste, cu cărțile pe masă, a relației transatlantice? Întrebările rămân deschise, răspunsurile vor veni în timp.
CHINA: TALK LESS, DO MORE
Ziarele se întrec în editoriale despre „furtuna perfectă” care lovește acum Europa, ce nu-și poate reveni din surpriza uriașă a tăvălugului generat de administrația Trump în privința noului aranjament de securitate cu Rusia, peste capul aliaților săi. Și nu este tot, cei 27 din Uniunea Europeană plus Marea Britanie nu sunt capabili să identifice un punct de vedere comun raportat la criticile formulate de Casa Albă, nici în privința NATO, nici în privința Ucrainei sau a viitoarei raportări la Rusia, în condițiile unei dezangajări a Americii.
Drept dovadă a degringoladei, sunt aduse rezultatele consultărilor de la Paris, convocate de președintele Emmanuel Macron în săptămâna 17 – 21 februarie ac.[9]. Franța, de pildă, crede că negocierile ruso-americane fără Europa și Ucraina nu au cum să aducă ceva bun pentru Kiev, care trebuie sprijinit în continuare, atât militar, cât și financiar să își ducă lupta împotriva ocupantului. Marea Britanie este gata să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina, dacă este necesar și împărtășește viziunea Franței.
Germania opinează că Uniunea îi face Ucrainei cel mai de folos serviciu dacă accelerează aderarea sa la spațiul comun. Actualul guvern de la Berlin nu se angajează în discuții despre garanțiile de securitate, dar creștin-democrații lui Friedrich Merz pare că au o altă abordare: Ucraina trebuie să primească armament ofensiv avansat, ca să se poată apăra de agresiunea rusă. Țările de Jos și Danemarca confirmă că sunt dispuse să continue să finanțeze Ucraina și să-i acorde ajutor militar, în timp ce Suedia este dispusă să trimită inclusiv un contingent de căști albastre. Cel mai important, la Paris Comisia Europeană a acceptat ca validă discuția despre excluderea din temeiurile pentru procedura de deficit excesiv cheltuielile miliare care depășesc 2% din PIB.
Ar mai fi ceva: China salută acordul dintre SUA și Rusia, de începere a negocierilor de pace cu privire la Ucraina, însă consideră imperativ ca Europa să fie parte a acestui proces, întrucât războiul se desfășoară pe pământ european – este poziția pe care a avut-o în urmă cu câteva zile reprezentatul permanent al Beijingului la ONU, Fu Cong, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate.[10]
Altă observație: La München, Zhou Bo, cercetător senior la „Centrul pentru Securitate Internațională și Strategie al Universității Tsinghua[11]„, a început să elaboreze pe tema „dacă operaţiunile de menţinere a păcii sunt desfășurate de ţările europene, Rusia le-ar putea percepe ca pe o altă formă de prezență NATO” – între timp Serghei Lavrov a confirmat ipoteza, la Riad -, așadar China ar putea trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina pentru a contribui la păstrarea unui eventual armistițiu; în condițiile în care Moscova ar fi de acord să coopereze cu state non-NATO, la fel ar putea să o facă și India etc.[12].
În timp ce la MSC 2025 americanii furau spectacolul, ministrul chinez de externe, Wang Yi a livrat o intervenție scurtă, structurată în patru puncte, rezumând poziția actuală a țării sale, inclusiv din perspectiva temei de dezbatere anunțată de organizatori – multipolarismul[13]:
„În primul rând, este important să susținem tratamentul egal. Rivalitatea dintre marile puteri a adus umanitatea la dezastru, așa cum dovedesc lecțiile celor două războaie mondiale din trecutul nu atât de îndepărtat. Fie că este vorba de sistemul colonial sau de relația nucleu – periferie, inegalitatea trebuie să-și contemple dispariția. Independența și autonomia sunt prețuite în întreaga lume, iar democratizarea în relațiile internaționale este de neoprit. Drepturi egale, șanse egale și reguli egale ar trebui să devină principiile de bază ale unei lumi multipolare.”
„În al doilea rând, este important să se respecte regulile de drept internațional. Scopurile și principiile Cartei ONU oferă îndrumări fundamentale pentru gestionarea relațiilor internaționale. Ele sunt, de asemenea, o piatră de temelie importantă a unei lumi multipolare. În realitate, toate țările, indiferent de mărime sau putere, sunt părți interesate în menținerea regulilor la nivel internațional. Paradigma multipolară nu trebuie să fie o stare de dezordine. Fără norme și standarde, cineva poate fi astăzi la masă și să ajungă mâine în meniu. Statele puternice trebuie să fie lideri în onorarea și susținerea dreptului internațional, nu să declare una și să facă alta, angajându-se într-un joc de sumă nulă.”
„În al treilea rând, este important să practici multilateralismul. În fața provocărilor globale emergente, nicio țară nu rămâne neafectată, iar abordarea «noi primii» în relațiile internaționale nu poate duce decât la pierderi pe toată linia.”
„În al patrulea rând, este important să urmărim deschiderea și beneficiul reciproc. Dezvoltarea este cheia pentru abordarea diferitelor probleme. Lumea multipolară ar trebui să fie una în care toate țările se dezvoltă împreună. Protecționismul nu oferă nicio ieșire, iar tarifele arbitrare nu produc câștigători. Decuplarea privează de oportunități, iar o «curte mică cu garduri înalte» doar îngrădește și atât. Este important să urmărim cooperarea deschisă, să sprijinim o lume multipolară egală și bazată pe reguli, o globalizare economică universală benefică și favorabilă incluziunii.”
Este China iritată de abordarea voluntaristă a Washingtonului și aderența neașteptată a Moscovei la propunerile administrației Trump? Pot fi anticipate fisuri în prietenia apropiată afișată până de curând de Xi Jinping și Vladimir Putin? O apropiere Statele Unite – Rusia îi poate exploda în față lui Xi Jinping în cercul restrâns de șapte oameni din Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez? Este prematur de știut, dar logic ca aceste întrebări să fie puse. Și tot logic este ca Bruxellesul să tatoneze Beijingul în chestiune, sub deviza multilateralismului care ne unește în arena globală.
[1] https://www.defenseromania.ro/putin-desface-sampania-sefului-conferintei-de-la-munchen-coplesit-de-evenimente_632484.html
[2] https://securityconference.org/en/publications/munich-security-report-2025/
[3] https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/conditiile-acordului-sua-ucraina-privind-metalele-2422926.html
[4] https://hotnews.ro/trump-il-critica-dur-pe-zelenski-pentru-ca-nu-a-incheiat-o-intelegere-cu-rusii-nu-ar-fi-trebuit-sa-incepeti-niciodata-razboiul-1904906
[5] https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/contraoferta-lui-putin-pentru-trump-o-intelegere-2422911.html
[6] https://www.politico.eu/article/vladimir-putin-russia-ukraine-moscow-china-north-korea-kremlin-opinion/
[7] Editura „Curtea Veche Publishing”, 2024
[8] https://unric.org/en/pact-for-the-future/
[9] https://www.euractiv.ro/eu-elections-2019/reuniunea-de-la-paris-privind-razboiul-din-ucraina-care-sunt-pozitiile-diferitilor-participanti-71410
[10] https://www.rfi.fr/ro/interna%C5%A3ional/20250218-china-salut%C4%83-dialogul-sua-rusia-dar-insist%C4%83-c%C4%83-europa-trebuie-s%C4%83-fie-parte-a-procesului-de-pace
[11] https://en.wikipedia.org/wiki/Tsinghua_University: „In 2024, Tsinghua announced that its office of the university president had merged into the university’s Chinese Communist Party Committee, which would directly administer the university henceforth.„
[12] https://www.bursa.ro/china-ar-putea-trimite-trupe-de-mentinere-a-pacii-in-ucraina-21867451
[13] https://www.fmprc.gov.cn/eng/wjbzhd/202502/t20250215_11555665.html
Mda, poate că Europa ar trebui să lase deoparte ideologia, să gândească pragmatic și să contemple extinderea relațiilor comerciale cu China. La fel și România. Iar Ucraina ar putea trimite o delegație oficială în China, pentru consultări în vederea unei păci durabile. 😊
Între timp, în California: ieri, 19 februarie, a avut loc prima lansare a unui ICBM în 2025. Fără încărcătură nucleară la bord, doar pentru teste și colectare de date:
https://www.airandspaceforces.com/air-force-launches-first-icbm-test-2025/
Pentru cine s-a născut mai recent: Minuteman III sunt ICBM-urile care au câștigat Războiul Rece. Se află în dotarea Statelor Unite și astăzi, iar Vandenberg AFB (numită astăzi Vandenberg Space Force Base) era celebră și pe vremea aceea.
@Harald
Hmmm, ICBM are și coreea de nord. Cât despre războiul rece, nu-mi pare că s-ar fi încheiat. Poate că Occidentul a câștigat o bătălie. Dacă, însă, rusia l-a ajutat pe trump să iasă președinte, iar americanul își plătește, acum, datoria, bătălia de astăzi poate fi câștigată de tov. putin.
Oricum, nici amenințarea cu atacul nuclear nu mai e ce era odată… 😊
Credeti ca este necesar un Big-Bang ca puterile nucleare sa isi recastige respectul in fata celorlalti?
@Florix
Credeți, că, după un „Big-Bang” (așa cum îi spuneți dvs.), ar mai avea vreo importanță cine pe cine „respectă”?…
@Decebal – „Cât despre războiul rece, nu-mi pare că s-ar fi încheiat.”
Am scris asta în urmă cu vreo 2 luni și am menționat că e ideea lui Eric Weinstein. Hai să-i respectăm totuși drepturile de autor.
@Harald
Doar două luni?! Eu o tot spun de mai bine de 5 ani…. 😂🤣
De parcă nu e evident și trebuie să „o spună” cineva, ca să fie subiect de copyright…
@Decebal – ”Eu o tot spun de mai bine de 5 ani”
Citează (cu dată și oră) un comentariu unde ai scris asta.
Textele d-lui Felea sunt din ce în ce mai interesante.
Da, trebuie o nouă/altă Ordine Mondială nu cea actuală impusă de câștigătorii din WW2. Dar CUM se va face această schimbare, prin negocieri/diplomație SAU prin forță/război? Aceasta-i întrebarea!
Deocamdată sunt 4 forțe politice relevante: SUA, China, UE și Rusia( din cauza arsenalului atomic pe care îl posedă). Vin la rând alte puteri ca India, Japonia, Brazilia, etc. Deci, da, Lumea a devenit multilaterală, cel puțin din punct de vedere economic. S-ar putea găsi o soluție de tip economic( vezi G20), dar (fostele) mari puteri nu vor așa, vor să-și mențină avantajele politice prin forță militară. Altfel spus, „foștii” vor să mențină principiul DOMINANȚEI cu zone de influență controlate de ele. Acesta îmi pare esențialul actual: la vremuri noi, tot noi!…
Din nenorocire, Occidentul a slăbit mult, nu mai poate propune nimic credibil și, după Munchen, pare divizat. În plus, tendințele autoritarist/ dictatoriale par să-l atragă pe Trump, Macron, etc.
Problema este ce facem noi ăștia amărâții de pe Frontul de Est, picați între interesele divergente dintre SUA, Rusia și UE( de fapt Franța și Germania).
Poate dl Felea va analiza oportunitatea unei Uniuni Estice formate din Turcia+Polonia+Ucraina+România. Mie mi se pare că este cea mai sigură soluție de apărare. Ucraina deja a fost prin Turcia, România se duce și ea în curând, așa că se poate înfiripa o alianță defensivă mai sigură decât cea oferită de Occidentul dezbinat.
„Textele d-lui Felea sunt din ce în ce mai interesante.”
Da, d-l Felea e f harnic si se documenteaza f serios. Articolelel incep insa sa scirtiie cind vine cu speculatii personale.
Atentie la ce va doriti. O alianta cu Turcia desigur suna frumos, dar sa nu uitam ca si ergogan e tot un fel de dictator pe viata, iar turcii nu stau bine la capitolul democratie. In plus nu cred ca ar fi o alianta stabila. Oricum ei sunt in Nato. Trebuie tot cu Europa sa intarim legaturile (incl UK) si cu SUA, sa fim mai activi si vizibili pe plan diplomatic, sa vada ca au avantaje din alianta cu noi. Cred ca trump vrea doar sa-i dea un fals sentiment de relaxare lui putin.
Din punct de vedere politic și militar România este în Liga a III-a, așa că trebuie să ne vedem lungul nasului, suntem prea mici pentru un război așa de mare.
Nu e chiar in liga 3, atunci slovacia, muntenegru, bulgaria sau grecia ce mai sunt?
Romania e o tara medie si ca si capacitati economice/militare (peste ungaria oricum), si ar trebui sa fim mai activi si nu asa defetisti. Tb sa facem aliante in jurul nostru in primul rand, cu UE si UK.
@Lucifer
„Problema este ce facem noi ăștia amărâții de pe Frontul de Est, picați între interesele divergente dintre SUA, Rusia și UE( de fapt Franța și Germania).”
____
1. De subliniat este ca spiritul si idea UE s a nascut in vestul continentului (in cenusa WW2), viziunea fondatoare fiind evitarea repetarii nedreptatilor si tragediilor trecutului prin unificarea statelor europene si reducerea disparitatilor socio-economice (coeziune si prosperitate) in toate colturile UE. Altfel zis, un efort constant de a asigura dezvoltarea tuturor regiunilor, indiferent de pozitia lor geografica sau context istoric.
Privitor la reprezentarea in cadrul institutiilor si organismelor UE, aceasta se bazeaza pe principiul egalitatii depline intre toti cetatenii UE. Nu exista ierarhii, relatii de subordonare (inalta poarta-vasal) sau discriminari de alt tip in procesul decizional.
2. Dincolo de polemici si lozinci, Polonia a adoptat reforme autentice, reusind astfel sa absoarba fondurile europene, PNRR, etc, aproape integral, sau chiar pana la ultimul cent. Culmea ironiei, prin pastrarea sau chiar majorarea decalajului in privinta dezvoltarii (raportat la alte tari din regiune) guvernele Poloniei isi consolideaza mitul asumat (de „lider regional”) in diversele lor campanii, In acest context (dar nu numai;) recomandabil este sa va ghidati dupa ce face popa, nu neaparat dupa ce zice popa!
https://www.statista.com/statistics/1135294/poland-s-contributions-to-and-receipts-from-the-eu-budget/
https://commission.europa.eu/business-economy-euro/economic-recovery/recovery-and-resilience-facility/country-pages/polands-recovery-and-resilience-plan_en
Domnule, este un nou/alt joc și România NU ARE cărți bune. A miza pe cărțile altora este periculos. Ziceam doar că noi trebuie să ne aliniem cu cei din categoria noastră, cei mari au interesele lor.
Pentru că există doar două superputeri, SUA și China, strategia optimă ar fi câte un parteneriat strategic cu fiecare. În felul acesta suntem în siguranță.
Trump a distrus SUA și ordinea mondială bazată pe dreptul internațional.
SUA nu mai este o superputere – doar o putere de același rang cu Rusia, China și UE.
Trump este incapabil să înțeleagă că există doar două binoame geopolitice: Vestul – SUA+UE+CAN+AUNZ versus China+Rusia.
Rusia nu va putea părăsi orbita Chinei, pentru că s-a dizlocat complet de Vest, și acum este dependentă de tehnologia chineză. Orice înțelegeri va face Putin cu Trump, vor fi imediat încălcate – sau cel puțin imediat după ce vor fi puse în practică concesiile făcute de Trump Rusiei.
SUA a pierdut supremația tehnologică pe plan militar – va fi doar o chestiune de timp până când firmele europene vor intra în competiție cu arme superioare calitativ și inferioare ca preț. Doar avioanele americane vor fi superioare – dar odată cu apariția dronelor, avioanele cu piloți umani își vor pierde din importanță.
Același lucru se va petrece și în restul domeniilor, cu excepția IA, datorită marilor firme americane. Dacă UE investește inteligent și face politici economice adecvate, poate ajunge din urmă SUA.
Dupa primul razboi moindial, Europa a avut fericirea unei epoci de aur, a afirnarii natiunilor. In dauna imperiilor multinationale.
O epoca in care domena forta dreptului international.
Din pacate, fascistii si comunistii au atacat sistemul.
In urma razboiului 2, pustiitor, toate tarile au convenit ca este mai eficient sa se renunte la confruntari militare. Desi a existat o confruntare ideologica, dreptul international si-a facut datoria.
Acum, datorita imbecilitatii echipei de la conducerea SUA, se pare ca vom intra in epoca „multipolara”. Adica revenim la imperii si sfere de influenta.
In acest context, daca nu esti imperiu si nu subjugi pe altii, vei fi subjugat. (Atentie UE!)
In ce ne priveste, cred ca nu vom intra in sfera rusa. Cer mai mult, ca sa lase impresia ca dobitocii aia castiga ceva la masa tratativelor.
Nu e vorba de noi, dar Scutul este aici pentru a preveni lovituri pirat, izolate, din Iran spre Israel. Daca Trump cedeaza, inseamna ca este nebun. Expune Israelul la lovituri nucleare. Va fi mincat!
Ca intotdeauna rusia mizeaza pe resursele ei uriase de materii prime, acum in Arctica. Le pune pe tava americanilor mizand pe lacomia noii echipe si pe faptul ca nu au niste valori autentice democratice, ci vor profit cu orice pret. Deja resursele Ucrainei care fusesera cerute cinic cu putin timp in urma si le-au fost refuzate de Zelenski, in lipsa unor garantii de securitate. Pentru trumpisti calculul e „simplu” acum, resurse mai mari in rusia fara garantii de securitate si o alianta cu rusii impotriva chinei. Ucraina e data uitarii, sa se ocupe europenii de ea, nu ne intereseaza ca au murit sute de mii de oameni, au fost bombardati in case si stati de metrou, au fost stramutati, mutilati, torturati. Nu conteaza Bucha, Mariupol, Harkov si Kiev, celelalte sute de bombardamente si nenorociri. Nu ne intereseaza nici faptul ca toti dizidentii rusi au fost aruncati de la geam, otraviti sau impuscati pe strada. In stilul asta putin are drum liber la invadat si alte tari, Moldova, tarile baltice, apoi cine stie….
S-ar putea insa sa aibe niste surprize in viitor, cand faci afaceri in acest mod.
China sta si se uita la toate aceste lucruri, si se dezvolta rapid in timpul asta. Europa ar trebui sa se uneasca si sa inteleaga ca timpul pt orgolii nationale intra-europene a trecut. Fondatorii UE au fost niste vizionari care si-au dat seama, dupa distrugerea cvasi-totala a Europei in WW2, ca singura modalitate e ca Europa sa fie unita.
Prostii.
Declară că le dau americanilor zăcămintele din zona polar, mult mai scump de exploatat, dar iau zăcămintele din Marea Neagra.
In plus, teritoriile revendicate din Ucraina (qvia nominor leo) ce sunt bogate in paminturi rare (al doilea zăcămînt mondial după China ) le revin pe gratis.
SUA pierde peste tot.
Oricât încearcă unii și alții să justifice prostiile lui Trumberlain.
P.S. cer scuze pentru greșeli, scriu de pe tel. Taste mici, compu transforma și el… Plus graba.
Numai de bine!
@mongolul. Asta am spus mai sus, ca e o maskirovka rusnaca, praf in ochi. Putina e disperat ca Ucraina ii atrage pe americani cu resurse si atunci a plusat. Mizeaza cum am zis pe lacomia astora.
Un articol coerent, realist si transant.
Presedintele Trump avanseaza hegemonia globala impartita in 3 zone: America, Europe and Asia. Marele Trump isi imagineaza ca USA + Canada (51 state) + Mexic (tinut sub control strict)Greenland (nu da nimeni doi bani pe 40,000 people) va controla total cele doua Americi, Polul Nord ( Northwest Passage) si va bloca total accesul maritim dintre Europe si Eastern Siberia. Totul e perfect in mintea sclerozata a lui Trump: gandeste pe aceeasi linie ca Natitional Socialistii de acum 100 de ani.
I-au facut praf pe Europeni la Munich, au lasat politicienii nauci, si i-au determinat pe rusi sa bea sampanie si sa suga din butoaie de votca. Se pare ca succesul AfD este dat partial de noua administratie Trump. Desi aia sunt majoritari in Eastern Germany, care au bagajul lor din RDG.
Dar atmosfera emotionala s-a terminat si tarile afectate s-au pus pe treaba. Canada a inceput sa trimita 1 milion oil barils/day to Japan, South Korea. China a intrat pe fir, doreste oil & compressed gas (LNG) bazat pe pondere economica, desi inca poate lua de la rusi la un pret redus. China prefera sa plateasca un pic mai mult pe Canadian oil & gas ca sa nu mai favorizeze Rusia (trupele Nord-Korea in Ukraine su venit cu acordul Chinei).
Dar conductele canadiene bineinteles ca trec prin USA apoi urca din nou in Ontario si Quebec: daca USA decide si inchide robinetul, cele mai populate provincii din Canada for freca doua lemne sa se incalzeasca (Enbridge, Keystone pipelines) la -40*C. Asta este una din tampeniile pe care candienii le-au facut un ultimele decenii: ne bazam pe americani!!! Oh, da, sigur.
In Iunie va avea loc NATO Summit in Olanda. Se pare ca este cel mai mare summit din ultimele decade. La sfarsitul conferintei se va vedea daca o noua alianta militara ia nastere in locul NATO.
Un lucru este sigur, si comentatorii de pe site trebuiau sa o spuna fara sa se poticneasca. Pax Americana is dead!!!! That’s it. Aproape 80 de ani de pace prin diverse metode au intrat in istorie.
Europa este din nou amenintata, trebuie sa lase doparte nationalismul si sa inceapa sa se apere singura. Este foarte greu de facut asta: de la strategie militara diferita, la military hardware neintegrat si neomologat. Probabil in 4 ani AfD va urca la 40, 45% din electorat, daca lucrurile continua sa se degradeze in Germany: dej-a-vu 1929-1932 si ascendenta national socialism. Cand am vazut-o pe Alice Weidel declarand ca Adolf Hitler a fost un comunist si nu a facut parte din far-right, am avut aceasi mutra tampita ca audienta din Munich. Si audienta a inghitit-o pe nerasuflate.
Deocamdata Canada va exporta LNG in Europe de pe coarta de est. In Canada strangem cureaua, mancam mai putin, renuntam la excursii si asteptam doi ani pana cand americanii aleg alt congres si senat care il vor bloca pe Trump. Nu cred ca liberalii din Ottawa au invatat lectia si se vor tine deoparte de americani. Ne vor baga din nou in noroi daca pot sa mai bage ceva carbon tax pe populatia de rand.