vineri, decembrie 6, 2024

Confiscarea statului și trădarea poporului român

M-am întrebat în ultimele săptămâni, de la declanșarea scandalului legat de plagiatul primului ministru Victor Ponta, văzând reacțiile sale, dacă are vreun rost să scriu. Atitudinea guvernului și a camarillei liderilor USL indică faptul că nimeni nu urmărește articolele, analizele, dezbaterile, lamentările, începuturile de mișcări de stradă; par foarte concentrați pe construirea unei mașinării de război perfect adaptată în timp de pace, într-un stat democratic, cu ajutorul căreia să poată fi preluată integral puterea și să fie confiscat statul. Pe acest traseu lucrurile se mișcă extrem de rapid, nu e vreme de citit, gândit, procesat vreo idee, vreun gând opus ”planului”, iar cei care se interferează naiv sunt zburați, amenințați, demiși, intimidați.

Noii mineri au o bâtă invizibilă, dar bine adaptată planului, au un zâmbet crispat, dar care încă păcălește pe unii dintre cei care i-au votat pe acești oameni antrenați să distrugă, crescuți lângă noii comuniști de după 1989. Dacă ne gândim însă bine sunt aceeași mineri care în iunie 1990 lansau stigăte de luptă și apeluri către subterane pentru a le folosi bâtele și forța brută pentru menținerea unei puteri ilicite și anihilarea unor voci potrivnice. Acum nu mai au nevoie de acele bâte, căci au învățat să procedeze după alte reguli, democratice, umilind și distrugând democrația prin anihilarea prezumției de bună-credință.

Noul guvern s-a instalat prin forță, lansând o moțiune puțin credibilă împotriva guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, care a trecut cu complicitatea unor aranjamente conjuncturale. Imediat instalat, deși beneficia de prezumția de bună credință și de o oarecare legitimitate dată de răscoala din ianuarie, ulterior întărită de alegerile locale recente, a trecut la ofensiva împotriva statului de drept și dinamitarea democrației. Argumentul?! Convingerea că și PDL-ul, și Traian Băsescu a făcut la fel, augmentată de foarte multă prostie și ură, precum şi dorinţa de a nu scăpa puterea din mână, obţinută greu şi menţinută fraudulos.

A urmat un joc de șah, în care miza regelui a fost întârziată de mișcări bruște ale calului și câteva mutări imprevizibile ale nebunilor. E fascinant cum uneori în istoria unui popor, ticăloșii, nebunii și proștii se caută și se găsesc dându-și mână de la mână în propagarea răului și în distrugerea lumii, așa cum fusese până atunci.

Am crezut mult timp că în contextul în care ai un guvern agresiv și un președinte ostil vor fi, inevitabil, conflicte, șarade, atacuri reciproce, dar că totul se va desfășura ca în orice altă democracție, în spiritul și sub egida legii. Deși PSD-ul a operat întotdeauna extrem de agresiv și a dorit controlul absolut al statului și al instituțiilor sale, am asumat că legea și mecanismele democratice, europene vor lucra în favoarea democrației de data aceasta. Nu ne mai interesează deja, cine este președinte și cine este premier, ne preocupă foarte mult ca democrația să funcționeze. În ciuda urii și a încercării de a transforma România într-o baltă în care toți suntem la fel, în mocirlă, băltind în propria incompetență, ignoranță, impostură, avem totuși niște date și fapte concludente care să ne arăte adevărul așa cum este el: Traian Băsescu nu a confiscat statul de drept, acest președinte – bun/rău, istoria va decide – l-a întărit, dând maximă libertate și independență justiției și întărind mecanismele de control anti-corupție. La fel guvernele de după 2004, miniștrii justiției, reformatori ca Monica Macovei, ulterior Cătălin Predoiu. Deși România este, așa cum a scăpat Karl Peter Schwarz de la FAZ, ”un caz fără speranță, dincolo de standardele europene”, totuși sunt oameni în țara asta care au făcut eforturi considerabile ca România să nu mai fie văzută astfel. Oameni care nu au călcat pe Constituție, Curtea Constituțională, legi, norme juridice, dar şi norme de bun simţ, pe care le poate înţelege oricine.

De cealaltă parte avem un plagiator dovedit, care se agaţă lamentabil de scaunul de prim-ministru, confirmând plagiatul şi ascensiunea socială prin tupeu şi aproprierea bunurilor altora, Victor Ponta, avem mai mulţi pioni neînsemnaţi în ecuaţia istoriei, ca Liviu Pop, bâlbâiţi eficace, avem ticăloşi de conjunctură, mânaţi de ură şi nesimţire, avem un incompetent visător care şi-a pierdut răbdarea şi, în general, oricât am încerca să aplicăm prezumţia de bună credinţă vedem clar că nu există niciun ministru USL de care să nu îţi fie ruşine, vedem clar că acest guvern s-a compromis internaţional şi mai vedem că poporul n-a primit absolut nimic în urma schimbării puterii. Asistăm neputincioşi la o vendetă fără precedent şi fără pudoare. Se mizează pe grabă, pe vară, pe oboseala tuturor. Ai impresia că eşti într-un film prost din altă epocă, în niciun caz într-o democraţie de secol XXI, zis europeană. Minciuna e la ordinea zilei, întemeiată pe cunoscuta lipsă de reacţie a poporului îndoctrinat, a poporului minţit, a poporului căruia i se ia viitorul în timp ce i se aruncă praf în ochi. Încă o dată.

Noi, românii, avem dreptul să întrebăm acum: nu vă este rușine?! Nu aveți nici un fel de jenă, reticență, disconfort față de cei care v-au votat, față de Europa, față de istorie?! Victor Ponta nu te-ai simțit ca un mic impostor mizerabil și ridicol uzurpând, peste Constituție, un loc care nu era al tău și călcând în picioare România, în forul Europei?! Ne este ruşine că suntem români, reprezentaţi internaţional de hoţi şi infractori. Ne este ruşine că nu trăim într-o ţară demnă, în care un prim ministru dovedit că a plagiat nu demisionează, deşi a promis în ochii străinilor că o va face. Ne este jenă că desfiinţează decizia de confirmare a plagiatului prin anihilarea comisiei care s-a pronunţat. Ne este jenă să-l vedem, auzim, citim pe Ion Iliescu, omul care a ţinut România în coada Europei ani la rând, cu bâta, la nevoie, iar acum se reîntoarce cu setea de a o confisca, într-un delir al puterii stalinist. Europa trebuie să ne ierte că am ales prost şi ne-am pus viitorul în mâinile unor mafioţi, anulând tot efortul către normalitate din ultimii 22 de ani.

Românilor le pasă de ziua lor de mâine, de viitorul copiilor lor, de asigurarea unui trai decent, de posibilitatea de a ține capul sus când călătoresc în alte țări. De lucrurile simple, firești, posibile într-o țară în care domnește legea! În România, în momentul de faţă văd în spatele lui Victor Ponta şi a camarillei lui, figura sumbră a lui Ion Iliescu, omul care a mai călcat democraţia în picioare, omul căruia nu-i pasă de popor, ci doar de puterea lui, iar lângă el văd figura tenebroasă a altor corupţi malefici ai României, pentru care România este doar resursa de înavuţire, iar poporul doar un cuvânt folosit la nevoie. Ei se fac vinovaţi de trădarea poporului român, distrugerea demnităţii acestui popor şi întârzierea lui în umbra Europei. Uitaţi însă că orice preluare de putere cu forţa stârneşte, inevitabil, forţele opoziţiei, în încercarea firească a acestei lumi de a-şi regăsi echilibrul.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

    • Toata lumea se vaicareste pe internet ca e lovitura de stat. Trebuie luata cu asalt Casa Poporului din deal.Asta e o problema pentru ca Ceausescu a facut – o aproape inexpugnabila pentru demonstratiile de strada. Aaa…si mai e ceva…Mof e sub jurisdictia lui Felix acum.

  1. ziua in care s-a stins lumina…. trist….ma intreb cite generatii vor mai trece pina cind vom reusi sa ajungem inapoi la cum eram in 30 aprilie 2012 de exemplu….parca am avut o pauza in profetia lui Brucan si acum o luam de la capat…. reset… ziua in care s-a stins lumina….

  2. Dna Postelniceanu, ideea e că USL-ul a trecut de „the point of no return”, punctul de la care nu mai există întoarcere. Acest punct a fost decizia lui ponta de a sfida, de a ignora, decizia Curţii Constituţionale. E ca atunci când treci de la infracţiunea de furt la omor calificat. De la acel moment, USL-ul n-a mai avut cale de întoarcere, o dată-ncălcată Constituţia o poţi face la nesfârşit, pedeapsa e tot aia, iar ceea ce fac uslamiştii acum denotă frica, nu curajul – frica de a da socoteală. Ei sunt conştienţi că, dacă vor ajunge să dea socoteală, vor fi terminaţi, sunt conştienţi că credibilitatea lor în ochii votanţilor scade vertiginos, sunt conştienţi că, dacă vor pierde acum puterea, o viitoare justiţie obiectivă, imparţială, îi va trimite la ani buni de închisoare… cu executare,

    • Au adus lucrurile intr-un punct de unde nu mai exista cale de intoarcere pentru ei Uitati-va la Antonescu cum cauta sa-si domoleasca frica,dupa ce i-a dat un brinci Pont. De n-ar fi atit de insolenti ai ride ca de niste copii care se joaca cu chibriturile.Dar pericolul de a da foc la tara nu trebuie subestimat.De oprit ii vom opri.Dar sunt terminati.ora 20si 12min. 03.07.2012

    • 1. O solutie ar fi greva parlamentara. Am mai vazut si a functionat.
      2. Elitele – ar trebui sa ne mutam pe tvrinfo.Hotnews e infectata de hrebe cu vreo cinci activisti iresponsabili iar hotnews pare depasita de evenimente cu postari intarziate daca nu filtrate.

    • „sunt conştienţi că credibilitatea lor în ochii votanţilor scade vertiginos”
      Cu asta nu sunt de acord. Credibilitatea lor scade in ochii unor votanti care, oricum, nu ar fi votat cu ei decat daca alternativa erau nazistii. Insa credibilitatea in ochii votantului mediu din Romania nu e o chestiune de respectare a legii, drept dovada si alegerea unor primari nu acuzati, ci condamnati la inchisoare pentru diverse infractiuni. Daca nici in cazul in care justitia spune „omul asta e un hot, criminal sau violator”, votantul nu e in stare sa se indrepte spre altcineva, cum crezi ca s-ar putea intampla asta in momentul in care o mana de oameni acuza pe acesti pseudo-cavaleri ai binelui ca incalca un concept atat de abstrat precum separatia puterilor in stat sau o lege atat de „lipsita de practica” precum Constitutia?

  3. cu primul paragraf sunt de acord, restul.. ma gandesc ca lipsa de reactie a poporului asta e o dovada nu neaparat ca nu-i pasa, ci ca o percepe ca o reglare de conturi intre corbi. singurele abuzuri, gen inlocuirea presedintelui avocatului poporului si presiunea la adresa CCR (inlocuirea presedintilor camerelor mi se pare ok, doar au majoritatea si au dreptul sa-si puna presedinti pe cine vor) se vede ca nu impresioneaza pe nimeni.. sa fie un semn al faptului ca CCR si-a pierdut credibilitatea prin a fi fost prea mult timp politizata, iar avocatul poporului la fel prin favorizare in perioada conducerii pdl ? cand obiectivitatea e incalcata de declaratii eberante de ambele parti, nu va asteptati sa vina ‘poporul’ sa va scoata din hazna, uitati-va la lasitatea intelectualitatii de frunte romanesti care nu a facut zid impotriva lui ponta, nu au iesit in strada sa conteste in fruntea tarii un parasutist plagiator, nuuu, stau bine merci in spatele unor articole de doi lei care nu le citeste mai nimeni si asteapta ca ‘societatea’ (adica ceilalti, nu ei) sa-si spuna cuvantul protestand in strada.. nu vi se pare hilar sa-ti dai seama de incalacari ale statului de drept si sa-i ceri lu’ nea nae de la coada vacii sa ia atitudine can el nu intelege mare lucru? mie mi se pare foarte hilar, iar indignarea aratata o comedie.. se si vede greutatea dreptei gata de a fi ‘unificata’ (?? !) sub bagheta magica mult-aducatoare de voturi a mru – 200 (doua sute) de cetateni au iesit in strada..

    • Înlocuirea președinților celor două camere nu este ok pentru că este ilegală (încalcă regulamentele celor două camere). Pe de altă parte, da. E greu să convingă PDL și Traian Băsescu de faptul că trebuie luată atitudine împotriva USL pentru că, până mai acum vreo două luni, și ei făceau aceleași lucruri. Ca exemplul, faptul că UNPR a ajuns acum să ofere o majoritate confortabilă pentru USL este pur vina PDL care a făcut dintr-un grup de traseiști partid parlamentar (iar ilegal, dar CCR a fost de părere că se poate, așa că…).Și exemple ar mai fi cu grămada. Așa că, pentru ce să iasă lumea în stradă, să înlocuiască USL cu PDL? Păi tot aia.

      • As spune ca sunt niste diferente.

        De exemplu cat legea asumata de Boc nu a trecut de CCR, Boc a luat o alta masura, a majorat TVA-ul, dar nu a contestat decizia CCR-ului.

        Presedintele nu s-a grabit sa alerge la Bruxelles desi CCR-ul ii daduse dreptate si multe alte documente aratau vadita rea credinta a PM. A preferat sa ramana acasa…

        Cand Apostu a fost arestat nu am auzit pe cineva de la PDl sa spuna ca este un proces politic aranjat de adversari, asa cum a facut UDMR-ul sau PSD-ul cu alti membrii ai sai.

        Ce a insemnat alergatura fostului Ministru al Educatie Pop la Comisia care analiza cazul de plagiat la lucrarea de doctorat a domnului Ponta?

        Ce inseamna nesimtirea lui Ponta care spune ca este primul care a studiat Curtea Internationala Penala – cand baza de copy-paste este o carte editata inainte?

        Cum poate un neica nimeni in Finante – Bogdan Olteanu – sa fie sprijinit de PNL pentru a accede in BNR si o personalitate cu lucrari si contributii importante, Daniel Daianu, este respins?

        Politics, politics, but economics …

        In acest dezmat ceea ce ramane este numai dezastrul si nici un dram de bunastare pentru „fraieri”.

        Dar pentru orice merita luptat si voi lupta pentru ceea ce cred si pentru un mai bine asacum il cred!

        • e’adevarat , sunt diferente, le stiu insa macar 50% dintre alegatori ? tare mi-e ca nu, iar asta decide viitorul alegerilor, nu mru, pru si alte combinatii neamtu etc.. din pacate subiectivisme de’astea ieftine si condamnari gen daca nu spui ca noi te plateste hrebenciuc :))) (am vazut comentariul la dl aligica fata de un neprihanit sadea, ametit ca si mine probabil, dar combatut cu aceeasi finalitate postulant de aroganta, de ti se’ntorcea stomacul pe invers). pai in felul asta se ingroapa tara, cale mai directa nu e.

      • E greșită logica asta – PDL = USL, același lucru. Oamenii votează excesiv de emoțional, pe antipatii sau simpatii puternice, ne place sau ne displace X sau Y, nu se gândesc, concret, la fapte. PDL a făcut fff multe greșeli și are corupții și faliții lui, dar sub guvernarea PDL s-a început reforma profundă a statului. Despre asta e vorba și așa trebuie judecat, fără individualizări și generalizări.

        • E și nu e greșită alăturarea. Din ce pot spune eu, sub PDL a început distrugerea Parlamentului. faptic, sub PDL, Parlamentul a fost o anexă a Guvernului. Unii ar zice că și Guvernul a Președinției dar asta e altă treabă. Apoi, deși CCR a declarat neconstituționale unele acte normative sau instanțele au suspendat aplicarea lor, ele (deciziile), spre deosebire de ce spune cineva mai sus, nu au fost respectate de Guvern (sau nu de fiecare dată, mai precis spus). Un exemplu clasic este cel ce ține de recalcularea pensiilor speciale – ordonanța care stabilea normele de aplicare a fost copiată într=o hotărâre de guvern pentru că aplicarea sa fusese suspendată de către instață (și, surprize, reclacularea s-a aplicat, ajungându-se la pensii mai mari pentru mulți și pensii reduse retroactive pentru câțiva). mai mult, Guvernul nu și-a respectat propriile legi (spun propriile legi pentru că Parlamentul chiar nu a contat în adoptarea lor). Exemplu, tăierea salariilor bugetarilor: conform legii, ar fi trebuit să revină la nivelul anterior începând cu ianuarie 2011. Alt exemplu, cele două legi, 2010 și 2011, ale salarizării unice care nu s-au aplicat (fiecare a fost urmată imediat de o altă legea care tocmai asta spunea, că legea salarizării unice nu se aplică). La fel, votul pentru judecătorii CCR este la fel de edificator pentru modul în care PDL a respectat legile pe care le încalcă azi și USL. Deci, nu. Nu este vorba despre o judecată emoțională deși, poate deloc surprinzător, așa se votează (pe verificate) chiar dacă ne place să spunem că votăm rațional.

          • Asa e. PDL a anexat Parlamentul Guvernului, spre deosebire de USL care… uhm… a anexat Parlamentul Guvernului? Mi-e greu sa va inteleg logica. Si mai greu mi-e sa inteleg capacitatea unora de a justifica inlaturarea unei ilegalitati printr-o ilegalitate si mai mare, care calca in picioare orice urma de normalitate democratica.

            • Eu cred că logica mea este simplă: dacă nu sunt de acord cu USL și cea ce fac ei acum, nu pot fi de acord nici cu PDL și ce au făcut ei, pentru că sunt lucruri la fel de grave. Atât. Cu ultima mirare sunt de acord. Cum putem justifica acum ce a făcut PDL prin faptul că, uite, face și USL? Eu nu pot. Pentru mine sunt două rele echivalente.

            • @andrei:
              Sa inteleg ca intram intr-o bucla infinita? Aia fac boacane, deci e normal ca si ceilalti sa faca boacane. Dar, daca ceilalti boacane, e normal ca si aia sa o faca. Totusi, ce stiu e ca s-au adunat extrem de multe intr-un timp foarte scurt in carca USL. Parca prea multe prea repede. D-aia nu prea pot spune ca relele sunt echivalente. Sfidarea justitiei, sfidarea Curtii Constitutionale, incercarile de acaparare a puterii prin miscari ilegale. Nu, distrugerea firavei justitii nu e echivalenta cu ce a facut PDL.

  4. In spatele logicii USL este o logica de tip marxist. Marxism-leninismul pretinde ca „dictatura claselor exploatatoare” nu putea fi combatuta decat prin „dictatura proletariatului’. Ca atare, „dictatura lui Basescu” trebuie combatuta prin dictatura USL. O logica extrem de stramba ! USL isi arata adevarata fata.

    • In spatele acțiunilor USL nu prea e o logică. Manevrele lor sunt însă tipic staliniste și izvorăsc din mințile bolnave ale celor care au otrăvit mințile românilor sistematic după 1989 – Ion Iliescu, Dan Voiculescu, Hrebenciuc și alți corupți și securiști notorii ai României, care oricum dețin firele invizibile ale sistemului cu care se tot luptă justiția.

  5. un subiect foarte bun: declaratiile olgutei vasilescu la rtv prin spasmele de ura:
    avocatul poporului a fost demis ca a sesizat curtea constitutionala la o hotarare de guvern. A incalcat vointa guvernului.

    merita reluata daca are cineva emisiunea inregistrata …

  6. PDL-ul culege ce a semanat. A condus discretionar, au condus arogant, legile esentiale nu au fost discutate in parlament ci impuse societatii. Iar societatea a apasat pe butonul eject. Asta este!

    • De acord, însă înainte de a apăsa pe butonul ”eject”, cum spuneți, trebuie gândit rațional, nu emoțional.

  7. Trebuie sa iesim in strada ! nu avem alta cale ! Parlamentul rusinii nu mai trebuie ales ! Romani, nu alegeti USL la alegerile din toamna !

  8. „Traian Băsescu nu a confiscat statul de drept, acest președinte – bun/rău, istoria va decide – l-a întărit, dând maximă libertate și independență justiției și întărind mecanismele de control anti-corupție.” – buna gluma!
    Doamna avocat, statul de drept in Romania e in cadere libera de cel putin 3 ani si jumatate, de cand cu formarea primului partid parlamentar din istorie care nu a fost votat nici macar o data (UNPR), de cand cu votul de la legea pensiilor (el, votul, saracul, bun, doar varsta de pensionare nu era ok), de cand cu indemnul domnului Presedinte al Republicii adresat judecatorilor sa se gandeasca la sursele de finantare cand mai dau o sentinta favorabila cetatenilor, etc. Exemplele ar putea continua pe multe randuri.
    Asta nu inseamna ca ceea ce se intampla zilele astea e corect. Nu, nici gand. Doar ca trebuie sa avem o perspectiva corecta: asistam din loja de onoare la un razboi intrat in faza „pe viata si pe moarte” intre 2 gasti de securisti feroce, care se lupta pe tot ce a mai ramas din Stat-Romania-Popor (sau populatie) roman. Punct. O haita de hiene luptandu-se cu un trib de lei pe cadavrul unui bivol. Cine are dreptate?

    • „You are losing perspective”, cum ar spune francezul.
      Si nu e numai problema ta – pentru ca asta ii induce in eroare si pe alti.
      Unde vezi tu razboi ?
      Uita-te mai bine: e vorba de un asalt ordinar, o agresiune intr-un singur sens, un veritabil „blitzkrieg”.
      Si mai e un motiv: chiar si in razboi se respecta niste reguli, exista un cod militar etc.
      In cazul nostru nu cred ca se mai poate vorbi despre respectul vreunei reguli, totul este calcat in picioare …

  9. De un lucru important trebuie să fim conștienți: indiferent de aceste dispute golănești politice de care avem parte din ambele tabere, noi suntem datori să apărăm democrația, așa cum o avem noi, mai bleagă, mai adormită, dar trebuie să nu cădem în capcanele ahtiaților de putere. Să nu cădem în capcana de a ne certa, înbufna, critica între noi pe seama unor politicieni care nici măcar nu știu că noi cetățenii suntem reali și trebuie să fim respectați. E timpul să avem și NOI un plan, unul pe care Havel l-a propus cu ceva timp în urmă. Planul lui este acela de „POLITICA ANTIPOLITICĂ”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro