luni, iunie 17, 2024

Consiliul Concurenței papă-lapte

Suntem informați în media că marile rețele comerciale au demarat, sub oblăduirea Consiliului Concurenței, un așa numit „acord voluntar pentru reducerea prețului laptelui”, după ce marja comercială pe lanțul procesare-desfacere a atins valori fără precedent istoric: prețuri de achiziție la poarta fermei de 1.5-2 lei pe litru și prețuri la raft de peste 8 lei.

Într-o minte cu educație economică, se aprind imediat niște beculețe roșii. În primul rând, de ce au crescut prețurile și marjele așa de agresiv? Sigur, toată lumea știe că e inflație, dar acesta e doar numele unui proces macroeconomic agregat. La nivelul unui singur produs sau a unei piețe prețurile nu cresc „deoarece inflație”, ci au cauze locale specifice: materia primă s-a scumpit cu x% din cauza secetei, să spunem, salariile cresc cu y%, energia cu z% etc. și toate împreună determină antreprenorul să crească prețurile la un nivel la care să mențină randamentul economic pe o piață concurențială. Aceste decizii individuale, agregate la nivel național, duc la „inflație”, reducerea puterii de cumpărare a tuturor. Noțiunea de piață concurențială e cheia de boltă a acestui raționament, antreprenorul nu poate mări prețurile decât în măsura în care anticipează că va avea în continuare desfacere pentru produsele sale. Dacă, dimpotrivă, piața nu e concurențială, antreprenorul nu are nevoie de niciun calcul de cost pentru a crește prețul: îl va urca de la bun început la valoarea care-i maximizează venitul și va băga profitul în buzunar.

Revenind la produsul discutat, nu există niciun indiciu al unei restrângeri a ofertei de lapte de la producători, dimpotrivă, pare să fim într-o situație de supraproducție, cu fermieri aruncând laptele pe câmp în semn de protest față de prețurile mici pe care le primesc de la procesatori. Alte cauze ale scumpirilor se pot căuta, după cum am exemplificat, în energie sau salarii, dar niciunul dintre aceste capitole nu a înregistrat o creștere de sute de procente pentru a explica o evoluție de o asemenea magnitudine a marjei comerciale pe lanțul procesare-desfacere a laptelui. Deci prețul laptelui nu a crescut din cauza inflației, ci dimpotrivă, laptele și restul alimentelor sunt, de fapt, unii dintre factorii care trag inflația în sus și forțează creșteri de prețuri în spirală în toată economia.

Pe scurt, răspunsul la prima întrebare e dureros de evident: avem de-a face cu o creștere anticipativă de prețuri. Undeva, între poarta fermei și raftul magazinului, cineva a hotărât să crească rapid prețurile în avans față de costurile actuale, fie pentru că așteaptă vremuri grele și inflație ridicată (anticipații inflaționiste), fie pentru că… pur și simplu poate. De fapt, o combinație a amândurora. Evoluând într-o piață slab concurențială așa cum am explicat mai sus, șocul extern al prețurilor energiei a oferit acoperirea perfectă pentru o creștere a marjei reale de profit, fără a atrage atenția autorităților sau ostilitatea consumatorilor. Iar consumatorii n-au decât să tacă și să înghită, pentru că sunt „price takers”, nu au alternative în afara laptelui de la colțul străzii îmbuteliat la PET de o bătrânică de încredere.

Un al doilea semn de întrebare: dacă marile rețele pot încheia „un acord voluntar” de scădere a prețului, nu e oare asta o recunoaștere tacită că… piața nu funcționează și prețurile nu se formează concurențial, că marile rețele, de fapt, nu concurează între ele când vine vorba de prețul de vânzare al unor alimente cum e laptele? Dacă concurența era reală, prețul era deja la valoarea minimă și doar nu ne așteptăm ca un supermarket să vândă laptele (sau orice alt produs) în pierdere pe termen lung. Cel mult pot susține promoții pe termen scurt, gândite să atragă clientela în magazin și să formeze obiceiuri de consum, pentru a reveni apoi la profituri care să acopere și costurile promoțiilor anterioare.

Deci „acordul voluntar” e, în cel mai bun caz, apă de ploaie, o justificare a unei scăderi care ar fi venit oricum, iar, în cel mai rău caz, o recunoaștere tacită că autoritățile de reglementare din România au pierdut controlul asupra puterii de piață a marilor rețele. Tot ce mai poate face Consiliul este să se roage frumos de retaileri să reducă, așa, de formă, din mărinimia sufletelor lor de mari corporații internaționale, măcar pe o perioadă de 6 luni acolo, prețul unui singur produs cu 2 lei. E un fel de arătat al pisicii: știm că nu putem să vă facem să concurați, dar vă putem face probleme, așa că aruncați-ne și nouă un oscior ca să pară că facem ceva.

Spre această perspectivă a impotenței în fața retailerilor ne împinge și comparația între activitatea Consiliului Concurenței pe piața carburanților, unde avem o marfă fungibilă, consumatori mult mai mobili și un număr mare de puncte de vânzare, prețuri transparente și costuri mici de tranzacție etc. Toate aceste premise ne împing spre o piață natural competitivă, dar asta nu a împiedicat Consiliul să aplice amenzi record de 200 de milioane de euro pentru o înțelegere privind retragerea unui sortiment de combustibil în 2012, toate menținute de instanțe. Deci nici măcar nu era vorba de un cartel care fixa prețurile cum s-ar putea să avem aici, iar acțiunile au continuat până recent, vezi, de exemplu, isteria carburanților din martie anul trecut, rapid potolită. Deci Consiliul Concurenței știe să și muște când vrea – sau e lăsat.

Prin comparație, știm deja de foarte mulți ani că avem probleme în retail de abuz de poziții dominante de piață. Producătorii și procesatorii urlă din toți rărunchii când au ocazia că sunt spoliați prin taxe de promovare și plasare, că supermarket-urile funcționează ca mici monopoluri locale care atrag consumatorii dintr-o zonă extinsă în detrimentul micului retail și al piețelor agroalimentare și că marile lanțuri și procesatorii lor preferați sunt singurii care mai au profituri (și încă unele substanțiale) din activitatea de comerț alimentar.

Recentul anunț al achiziției Cora de către Careffour, supus analizei și aprobării Consiliului, o să fie un test al capacității statului român  de a mai controla domeniul. E de amintit ca exemplu preocuparea autorității britanice privind consolidarea pieței pentru… jocuri pe calculator, prin refuzul de a permite Microsoft să cumpere Activision Blizzard. Dacă Marea Britanie își face probleme că prețul jocurilor pe calculator ar putea crește în detrimentul consumatorilor, mă gândesc că, poate, ar trebui și noi să fim atenți când alimentele de bază își dublează-triplează prețurile pe fundamente economice greu de justificat, lovind în plin coșul de consum al celor mai vulnerabili români, simultan cu reducerea concurenței și consolidarea jucătorilor. Atenție reală, nu un „acord voluntar” PR-istic aruncat de milă-silă pe masa tot mai goală a consumatorilor și doar la presiunea politică a producătorilor de lapte.

Ca să anticipez niște reacții pe cât de previzibile pe atât de insipide: nu, discuția nu este despre intervenția statului în piață și stabilirea prețurilor centralizat, ca în vremurile de tristă amintire. Fără instituții independente, profesioniste și respectate, nu există economie de piață și nici capitalism în sens modern. Fără autorități cum sunt FTC sau SEC, de exemplu, care să cultive atent mecanismele pieței libere americane, capitalismul pur și dur devoluează într-un fel de haiducie sălbatică mai aproape de feudalism decât de piață liberă. Dau doar un exemplu celebru din vremurile de glorie ale capitalismului american în sec XIX: baronii căilor ferate forțau micile companii petroliere să se vândă pe nimic către Standard Oil prin blocarea transportul produselor lor, împingându-le în faliment, iar Standard Oil îi recompensa înzecit spoliind consumatorii de produse petroliere.

Am avut și noi o perioadă de capitalism sălbatic în anii ’90 când instituțiile erau niște maidanezi la mila baronilor politico-economici, perioadă când s-au pus bazele marilor averi locale și din care încă avem sechele. Sper că am mai învățat câte ceva de-atunci și la nivel instituțional, și la nivel de elite educate care așteaptă un anume nivel al politicilor publice.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Binevenita initiativa acestui articol dar va recomand sa mergeti mai adânc si mai pe larg in situatie.
    Fermele si industria de prelucrare sunt la acelasi nivel atat in Ro cat si in UE.
    Cateva teme:
    1- de ce se permite importul masiv de lapte din ungaria si polonia, pt. procesare, care este bine subventionat la ferme, când in Ro avem arhisufient? Ce mecanisme corecte ale pietei agricole comune si ce reglementari privind echivaleta subventiilor si ajutoarelor de stat in UE se pot folosi in acest caz?
    2- cum se poate ca la acelasi lant international laptele marca proprie, furnizat local, sa coste in alte tari 1-1,5€ la pret de achizitie la ferma de 0,3-0,4€ iar in Ro sa ajungă nu la 8 (cat a coborât recent) ci peste 10 Ron= 2€ cat era la un moment dat acum o luna
    3- cum e posibil ca un lant mai mic, local, sa vanda laptele din retea proprie, prelucrat, ambalat si distribuit la fel, la 5 ron si nimeni din CC sa nu-si puna întrebări fata de restul retelelor?

    Mentionez ca sunt observatii proprii. Daca cineva cunoaste situatia mai in detaliu il invit sa ne explice.

    Solutia clientului – achiziti de la tara, retele locale, ferme si producători locali. Producătorii mari, dominanti, sunt de cativa ani cumparati de firme franceze si olandeze, care vând masiv in retele internationale.

    • Subventionarea agriculturii in Europa este complicata, fiecare stat avand particularitatile sale. Subventiile nu sunt aceleasi, ministrul roman al agriculturii impreuna cu eurodeputatii ar trebui sa faca presiunile necesare.
      Importul nu se poate interzice, piata UE este de libera circulatie a marfurilor, procesatorii cumpara unde gasesc cantitatile necesare la preturile cele mai convenabile.
      Romania are problema cu colectarea laptelui, prea putine ferme mari, multe mici si marunte, colectarea fiind mai grea.In acest sens asocierea micilor producatori si prelucrarea proprie a laptelui fiind poate o solutie, exemplul cu lantul local fiind foarte bun.
      Politica de preturi este la latitudinea fiecarui lant de magazine, deocamdata ca peste tot in Europa producatorii sunt pusi pe „facut bani”. Este un fenomen valabil la nivelul intregii Europe, clientii sa plang peste tot de pretul nejustificat de mari la alimente.

    • De ce se permite importul masiv de lapte din ungaria si polonia, pt. procesare, care este bine subventionat la ferme, când in Ro avem arhisufient?
      Pentru ca e o piata libera. Si la raft apare lapte si cu peste 10 lei, dar si cu 6 lei (marca magazinului). Daca ar scadea vinzarile la cel scump, s-ar ieftini. Dar daca lumea scoate bani din buzunar, de ce sa nu ramina pretul mare?

      • Piata libera inseamna conditii egale pt. producatori! Nu este cazul cand un stat acorda subventii (de fapt ajutor de stat) mai mari pt. un produs intern, a caror logica este de a gestiona preturile la intern pt. ca sunt in plus fata de ceea ce da UE in mod normal, iar acesta ivadeaza tarile vecine.
        Da, ma rog, vi se pare normal ca acelasi produs marca proprie sa coste mai mult intr-o tara cu venituri mai mici?
        ma repet cu situatia din primele luni ale anului
        Vest – 0,3-0,4EURO pretul catre fermieri in vest si 1-1,5 la raft (marca privata, nu proprie) – deci x2.5 max x5
        Ro – 1,5 RON (0.3 Euro) pret catre fermieri la noi si 8-11 la raft (marca privata).
        deci x5 max x7,..
        costurile salariale, de productie, de logistica si desfacere nu se compara, sunt mai mici in Ro. Este intr-adevar o problema de analizat de catre CC.
        Justificarea ca omu da banu nu merge – nu da pt. ca are de ales ci pt. ca nu are atunci cand cresterile de pret au loc aproape cartelizat. Laptele este totusi un aliment de baza.
        Piata agricola a UE este una complicata si reglementata si nu libera, ca daca era cum spuneti nu ar fi pus nicio problema cerealele din tari terte care s-au ratacit masiv in UE pe drumul lor spre africa.

        • Da, ma rog, vi se pare normal ca acelasi produs marca proprie sa coste mai mult intr-o tara cu venituri mai mici?

          Mai există un factor foarte important in ecuație: rulajul. Cum puterea de cumpărare este mai mare in vest, timpul de așteptare al unui produs in raft este mult mai mic acolo. Pe aceeași suprafața de raft comerciantul va rula in vest mai multe produse ceea ce scade costurile de prezentare. Când totul e deja calculat și economisit la a cincea zecimală, astfel de costuri nu sunt neglijabile.

          • Hantzy, am experienta de viata in ambele zone, vest-est UE, nu turistica. Prin urmare stiu ce vorbesc. Iar rulajul la lapte e similar, nu de alta dar atat densitatea de centre comerciale cat si consumul/capita sunt la ora asta similare. Turistii nu prea consuma lapte, prefera băuturi mai „alimentare”😀.
            Dimpotriva, am avut mult mai des surpiza sa găsesc lapte aproape de data de expirare in magazinele din vest (de obicei cumpăr pe 1-2 săptămâni, ca de-aia e centru comercial). Termenul de valabilitate se da la fel peste tot, cu mici exceptii.
            Ca sa scurtez si concluzionez : Ceea ce suspcetez eu, nu doar pt. Lapte, este o tentativa „cartelizata” de crestre a preturilor la capătul lantului de desfacere(magazin) care in Ro era sa fie trecuta cu vederea de CC – si aici sunt de acord cu autorul articolului priviind slăbiciunea acestei institutii. Motivatia cresterii sta bineinteles in încercarea de refacere a profitului grevat de inflatie, etc. In 2022.
            Daca aceeasi cutie de lapte care a scăzut astăzi la cca. 8 ron(atât era si i. Toamna) costa acum o luna cca.11 – deci o reducere de aproape 30% peste noapte, înseamnă ca e o problema. In ambele situatii pretul plătit fermierilor a ramas acelasi.
            Si întâmplător aceasta industrie este controlata masiv, in ro, atât in faza de productie cat si de desfacere de companii fr-nl-be-de.

            • Se poate să fie așa, nu exclud. Ofeream doar o ipoteză.

              PS de acord cu protecționismul de stat în cazul produselor sponsorizate

  2. „Doar nu ne așteptăm ca un supermarket să vândă laptele (sau orice alt produs) în pierdere pe termen lung”.

    Cred că un text privind laptele (sau alt aliment de bază) ar fi util să conțină referiri la (în caz că există) analize pe bune ale gustului(savorii?), care ar putea face prețuri justificat diferențiate. Ceva-ceva funcționează la comercializarea ouălor. Cât privește preferința clienților finali pentru anume materiale ale ambalajelor, n-am auzit de vreun mare comerciant să încerce să întrebe, măcar.

    Deci dacă admitem (clienți și autorități) că (dincolo de reclame) are sens să vorbim despre „lapte” (ori „pâine”, „roșii” etc.) pretențiile sunt scăzute și consecințele se văd.

    Pentru clientul final, acordul de scădere a prețului poate însemna pur și simplu că se eludează controlul calității. Pentru că se poate (eludarea). Pentru că e dificil(controlul), măcar pe motiv de subiectivitate.

    • Supermarketurile arunca produse expirate intr-o veselie . Pierderile acestea sint introduse in pretul de raft ; al urmatoarelor intrari pe acelasi sortiment sau pe sortimentele de lux cu termen lung de valabilitate . O stiu din interior .

  3. Foarte bune explicatiile. Si sunt de parere ca este nevoie de asemenea articole, dat fiind faptul ca putini cunosc tainele si detaliile economiei de piata. Statul roman demult a pierdut orice evaluare reals si control al marilor marketuri. Nu a incurajat deloc micile magazine cu produse din fermele taranesti. Recent un mic magazin, pe sos. Stefan cel Mare din Capitala, langa Parcul Circului s-a desfiintat, dar alaturi troneaza Megaimage cu mare spatiu comecial.. Asa ca, nu vrem sa ne sustinem propria industrie agroalimentara, iar importurile se lasa mereu cu comisioane.

  4. Capitalismul sălbatic de la noi din anii 90, cred eu, s-a răspândit pe scară mondială, în numele libertății economice totale – o minciună năucitoare, care sună bine, dar care tot minciună și manipulare rămâne. Nu are rost să argumentez aici de ce este așa o mare minciună, pentru că, cred eu, ce libertate economică poți avea când ai un sistem financiar clădit pe nisip, menit de la început să se năruie ciclic pentru că lăcomia – ceea ce ghidează acest sistem – suge permanent banii (care sunt mai mult marfă, nu-i așa, decât mijloc de schimb) cu nesaț, mulți, cât mai mulți dacă se poate foarte mulți de la ceea ce crede populimea că ar fi fundația stabilității, nivelul de trai, de la populimea care visează să aibă și ea tot așa de mulți bani, care nu vede că e transformată într-o clasă/ strat social/ sclavi cărora li se spune că principalul atribut este că sunt liberi, de la cei cu vise clădite artificial pe datorii permanente care-i urmăresc toată viața?
    De ce se întâmplă de-alde astea? Simplu: pentru că sistemul poate. Pare un răspuns simplist, dar nu e, este tocmai cauza principală – pot, legile le permit (făcute tot de ei, de sistem). Astfel, lăcomia nu mai are limite. Vor fi urmări la aceasta stare de lucruri, cu siguranță. Dacă nu se pun limite corporațiilor și asociaților acestora (de multe ori funcționarii superiori guvernamentali și politicienii), singura soluție, din păcate va fi violentă. Structura se va ruina și – cine știe – ceea ce Marx a prevestit, societatea comunistă – se va realiza acolo unde a spus el – tocmai în țările capitaliste dezvoltate, sediul marilor corporații și interese fără limite, pentru că se poate. Unica sursă care a dus la situația de astăzi este lăcomia, diferitele forme de lăcomie, greed, avidité, Gier, cocidia, avidità, ambição, 貪欲, 貪婪, גריד, جشع, लालच, απληστία, bakhaylnimo, жадность, жадібність, girighet, ukuhaha (în zulu, că și la ei există lăcomie).
    Nu-i așa că și tu ai vise? Oricare ar fi ele se pot realiza. Sistemul te sprijină. Și tu poți avea. Dar câți știu că nu-i așa?

    • Capitalismul e una, iar corporatismul e alta. Ce se întâmplă în prezent, de la criza din 2008 încoace, este distrugerea capitalismului de către corporații, în complicitate cu statele înclinate spre totalitarism. Comunismul se baza pe interzicerea proprietății private asupra mijloacelor de producție, fascismul se bazează pe corporații. Pentru exemplificare: China nu mai de mult o țară comunistă, chiar dacă Partidul își spune în continuare așa. China are manifestări clare de fascism, iar Rusia lui Putin la fel. Și ambele încearcă să-l exporte în Europa.

      În rezumat, statele și corporațiile au dobândit puteri nemăsurate asupra cetățeanului, începând din 2008 încoace. Însă perioada asta tocmai se încheie, în 3-4 ani va fi amintire.

  5. Exista la raft in supermarketuri lapte de consum semidegresat 1,5 % grasime la un pret de cca 7 lei . Semidegresat inteleg ca este degresat pe jumatate . Adica laptele acela a avut grasime 3 % la achizitionare ?!
    Eu stiu ca nici un procesator nu achizitioneaza lapte cu 3 % grasime . Ci cu mult mai mult .
    De ce imi vinde mie supermarketul laptele 1,5 % grasime ( care in realitate e apa chioara ) la 7 lei cind procesatorul nu da 7 lei la achizitie pe litrul de lapte cu grasime 7-8-9 % ?
    Nu e tirziu nici acum ca cetateanul roman sa se indrepte personal catre porducator si sa cumpere de la el . Nu de la supermarketuri , platind un pret care sa sustina un intreg lant de tilhari nesimtiti .

    • @Adrian Popescu – laptele proaspăt muls nu are ”grăsime 7-8-9 %”. La diverse animale se poate obține individual peste 4%, dar în practică laptele de la 500 de vaci se amestecă și rezultă o valoare medie. În UK se vinde laptele nedegresat la 3,7%, în alte țări se vinde la 3,5%. Cea mai mare valoare despre care am auzit că ar fi fost obținută individual de la un animal a fost de 4,7% dar vaca aceea dădea puțin lapte, de asta era așa gras.

      • Cu dumneavoastra nu ma contrazic . Pot sa va spun numai ca vaca soacrei mele dadea lapte cu 8 % grasime . Sa va traiasca Dumnezeu .

        • Probabil dădea 5 litri de lapte pe zi vaca aceea, dar și mai probabil e doar o legendă. 8% e o cifră uriașă, în niciun caz nu se poate obține o asemenea valoare medie, într-o fermă cu 500 de vaci. La 8% laptele e aproape galben și practic nu se poate bea. Dincolo de asta, iarba nu prea are grăsime. Cu ce era hrănită vaca aceea, cu floarea soarelui? 😀

          Există vacile de Jersey care ajung la 6%, dar sunt mici, deci nu prea produc și carne, iar în România presupun că sunt destul de rare. Mortalitatea e mare în rândul vițeilor, endogamia își manifestă efectele. Până și în Jersey sunt acum admiși tauri din import.

          Chiar și pentru vacile de Jersey, grăsimea medie a laptelui, declarată în fermele mari, e pe la 4,8 – 4,9%.

  6. statul se face că face, dar e direct interesat de creșterea prețurilor, pt că TVA și accize….
    Marii retaileri convin statului pt că marfa vândută e trecută prin casa de marcat, tot TVA….

    Din cauza unor indivizi ajunși în poziții politice in stat, dar preocupați doar de îmbogățirea lor și a „clienților” lor, eu personal cred că înțelegerile de tip cartel sunt norma, nu excepția….

    Piață concurentiala doar cu numele…faceți un exercitiude imaginație să vedeți ce urmează când vor dispărea și bruma de mici retaileri, câtă mai e…

  7. Un articol prost.
    Trebuia sa spuna ce articol de lege nu a aplicat Consiliul Concurentei.
    Cat despre tot felul de nemultumiti ca se importa lapte din Polonia si Ungaria in loc sa se interzica acest lucru, amintesc ca libera circulatie a marfurilor si capitalurilor este statuata de Tratatul UE.
    Un altu’ zice sa luam de la producatori direct.
    Vine unul pe aici si pe strada mea, si vinde mai scump decat la magazin, ca este ecologic si nu mai trebuie sa face o suta- doua de pasi pana la supermarket.

  8. Titlul e senzațional, cel mai bun pe tema asta, de departe.
    Analiza e oarecum mediocră, rateaza câteva aspecte esențiale, e mai mult speculativă.
    Primul este că avem de-a face cu o înțelegere anticoncurențială de scădere a prețului care e supervizată de Consiliul Concurenței!!
    A doua este că scăderea prețului cu 20% e de fapt distribuită egal intre retaileri și procesatori, ceea ce dărâmă aproape total argumentația îndreptată împotriva retailerilor.

  9. chiar presupunand ca mai toate unitatile procesatoare au fost achizitionate de acelasi patronat cu diverse masti, tot e destul de greu de sustinut ipoteza cartelului; procesarea laptelui nu e tocmai inalta tehnologie, pe cand domeniul IT, inclusiv conceptia jocurilor de calculator e un domeniu traditional bazat pe inghitirea concurentei, in scopul protejarii unui monopol tehnologic;
    ar trebui sa avem in vedere si situatia inversa, in care dispare un avantaj comercial din partea unui furnizor care detine un monopol de facilitati, cum ar fi subventii sau scutiri de taxe; chiar daca per ansamblu oferta de materie prima ramane satisfacatoare, dispare produsul ieftin sau se aliniaza cu pretul la produsul care era si inainte scump;
    ma tem ca sub presiunea inflatiei, „cartelul” care decide scaderea pretului de fapt decide sa puna presiune tocmai pe producator, limitand pretul de achizie la unul derizoriu;
    mie mi se pare ca au cam disparut de pe piata unele produse lactate ieftine din DE si nici carnea de porc ieftina din ES nu mai abunda prin galantare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stelian Ene
Stelian Ene
Cetățean implicat, pasionat de buna guvernare și de economia digitală. A participat în primul val al proiectului USB/R, în administrația locală după 2016 și în cea centrală în cadrul Ministerului Muncii. A studiat la Automatică - UPB, London School of Economics și Economie - ASE.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro