Avem democrație în România? La această întrebare cei mai mulți români vor răspunde da, europenii la fel, în rest oamenii vor răspunde că nu știu sau vor întreba unde-i România. Chiar eu am fost surprinsă să aflu, anul trecut (când studiam democrația României privind de peste Atlantic), că încă suntem atârnați undeva pe gardul (borderline) care separă, virtual, statele cu democrație consolidată de cele cu aluatul democratic încă necopt.
Să vedem ce ne spun o seamă de organizații internaționale care se ocupă exact cu măsuratul gradului de democrație în țările lumii. Metodologia folosită o veți regăsi descrisă pe site-urile fiecărei organizații în parte. Astfel, Freedom House, ne înghesuie justificat în aceeași zona gri-deschis alături de frații bulgari, dar și de Namibia și Surinam, în vreme ce restul țărilor din UE sunt în categoria democrații solide. WorldAudit.org ne aruncă direct pe locul 50, în categoria 3, mult sub Botswana și Trinidad & Tobago. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că cineva – persoană importantă, nu spui cine – a instaurat, cândva, în România, o “democrație originală” care imediat a prins rădăcini, de se mira mai apoi același personaj ce “capitalism de cumetrie” a înmugurit și-a înfrunzit pe pajiștea țărișoarei lui.
Abia din 2006-2007 au început să apară în România primele semne de democrație reală, destul de firave și ele, din cauza rezistenței la schimbare a democrației “originale” (corupție generalizată, legislație cu dedicație, justiție la mica înțelegere, votul pe liste “anonime”, administrația publică-n familie sau măcar între amici, etc.). În 2007, sistemul, bine înrădăcinat și viguros crescut, a reacționat violent la propunerile de reformă venite dinspre Cotroceni, declanșând un război mediatic de lungă durată și încercând să-l mazilească pe cel care îi tulbura liniștea. Dar ceea ce n-au reușit “cumetrii” din sistem și media afiliată, a reușit criza economică – motoarele reformelor au încetinit, iar promotorilor acestora le-a scăzut drastic credibilitatea. Susținerea reformelor e acum anevoioasă și se lasă cu victime. Sfertodocții, demagogii, ariviștii – îmbrăcați frumos în straie de politicieni mai vechi și chiar mai noi – au împânzit piața, sprijiniți de mahări și baroneți locali mai mari sau mai mititiei, și au blocat sistemul într-o perpetuă auto-reproducere, în care adevărații reformiștii, dureros de puțini la număr, sunt izolați și chiar ridiculizați. Cum s-a ajuns aici?
Dacă analizăm mai îndeaproape sistemul nostru constituțional și electoral constatăm deficiențe cel puțin suspecte pentru un stat care pretinde că are o democrație reprezentativă bună de pus la Gazeta de Perete a Bruxelles-ului. Constituția României afirmă pompos separația puterilor în stat la art. 1, alin. 4 dar totul se fâsâie lamentabil când nu definește clar puterea executivă, deși cea legislativă și cea judecătorească sunt relativ clar definite de Capitolul I, respectiv IV.
Copiind vârtos după Constituția celei de-a Cincea Republici Franceze, Antonie Iorgovan (D-zeu să-l ierte, că are de ce) se face că nu înțelege exact mecanismele și principiile Gaulliste, care oricum șchiopătau în ceea ce privește atribuțiile și funcționarea executivului, și mai taie discret din prerogativele Președintelui. Nici urmașii săi din 2003 n-au fost mai vrednici, singura grijă a lui Adrian Năstase fiind ca, în buna tradiție a producției legislative românești, să-și tragă și el o Constituție cu dedicație, prin prelungirea mandatului Președintelui la 5 ani, el fiind sigur că va ocupa acel post la finalul lui 2004.
Insist asupra prerogativelor Președintelui în zona puterii executive pentru că funcția este ocupată de o persoană aleasă direct de către cetățenii României, dobândind, astfel, o legitimitate mult mai bine fundamentată decât cea a unui Prim-Ministru care este doar desemnat și apoi votat de Parlament.
John Locke, J.J. Rousseau și alți gânditori ne spun că sursa de legitimitate a unei autorități în stat vine din validarea și acceptarea ei de către cei guvernați. Astfel, în baza democrației originale românești și în deplin dispreț pentru votul cetățenilor, devine firesc ca, pentru o instituție aleasă prin vot direct de către cetățeni și, în acest caz, tradițional reprezentant al puterii executive, să fie atribuite doar prerogative de reprezentare, veghere și mediere (art. 80 din Constituția României). Nimic executiv. Pentru că puterea executivă, în spiritul separației originale a puterilor în stat, am dori chiar s-o subordonăm, dacă se poate, puterii legislative, după cum își dau cu părerea pe la tv din când în când diverși domni cu scaun nu la cap, ci în Parlament.
De reținut că sursa puterii într-o dictatură nu trebuie neapărat să aparțină unei singure persoane. Un grup de persoane – ca de exemplu un parlament (oligarhic) – poate foarte bine să instaureze o dictatură dacă regula separării puterilor în stat nu este respectată. E adevărat că separarea puterilor în stat funcționează corect numai dublată de un sistem care permite controlul și echilibrarea reciprocă a acestora, un sistem care să nu permită subordonarea unei puteri față de o alta, prin încredințarea către aceasta a dreptului de a numi și revoca univoc reprezentanții unei alte puteri.
De aceea mă miră că există o seamă de comentatori în spațiul public (unii conduc ONG-uri care, zic ei, promovează democrația!) care insistă că Președintele are și așa prea multe prerogative și că, de fapt, Parlamentul ar trebui să numească și Premierul și să decidă tot ce mișcă-n țara asta. Mi se pare o poziție firească pentru prototipul parlamentarilor români, ba chiar și a unor aspiranți mai proaspeți, care nu-și pun întrebări de legitimitate și fac tot ce pot să se cocoațe și să rămână la putere. Ba chiar poftesc a se substitui și puterii judecătorești – nu în întregime, nuuuu, doar în ceea ce-i privește pe ei. După cum ne demonstrează tendințele chiar în Constituție, de exemplu, art. 72, alin. (2):”Deputații și senatorii […] nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor” – asta cu referire la ”judecata penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”. Adică, nu contează că parlamentarul comite o faptă penală, el nu poate fi percheziționat, reținut sau arestat decât după ce „este ascultat” și numai cu „încuviințarea Camerei din care face parte”. Vă imaginați cum sună asta? Adică, domnu’ X, am dori să vă percheziționăm, să vedem dacă nu cumva găsim niscaiva dovezi asupra dvs. Da, sigur, păi joia viitoare, după ce discutăm la Cameră, vă spune Camera dacă vă dă voie au ba. Ș-apoi, la aliniatul (3), suntem lămuriți și mai clar, dacă mai era nevoie, că legislativul este mult mai egal decât cetățenii, iar puterea judecătorească este suverană subordonată la ea acasă: „În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției. Ministrul justiției îl va informa neîntârziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri” – așadar, Camera și nu Justiția este cea care stabilește dacă există temei pentru reținere și, dacă nu-i convine că un membru al său a fost reținut, poate dispune eliberarea imediată a acestuia. Da, asta spune Constituția noastră. Cum, vă mirați? Dar de ce? Este perfect în ton cu democrația noastră originală! Și câte astfel de dovezi nu ne pune la dispoziție Constituția însăși…
Eu mă gândesc că a venit vremea ca această constituție strâmbă și șchioapă să fie luată la întrebări de cetățeni. Să fie citită, răsfoită, adnotată și dezbătută pe toate părțile și prin toate ungherele ș-apoi schimbată într-una mai bună! Una fără imunități mascate și fără încălcarea principiilor democratice fundamentale, ca, de exemplu, separarea puterilor în stat și egalitatea în fața legii. Una care să fie într-adevăr pentru toți românii și care să ne garanteze fundamentarea unei democrații reale!
Eu mă gandesc c-a venit vremea să nu-i mai credem pe alții pe cuvânt, fiindcă vorbesc frumos, și să nu le mai dăm mandat în alb să ne reprezinte. A venit vremea să punem întrebări, să facem analize, să ne informăm și să ne implicăm. Noi, cetățenii români de oriunde ne-am afla, ne putem face o constituție pe inima noastră! Și, pentru că știu că împreună suntem mai deștepți, aștept (atât aici, cât și pe platforma impres.org) analizele, comentariile și sugestiile dvs. despre Constituția pe care o avem și despre cea pe care ne-o dorim.
Ce parere aveti de legea prin care ministrul justitiei devine titularul actiunii disciplinare, mai mult, poate infirma solutiile date de inspectia judiciara in actiunile disciplinare
Citat din sefa CSM:
„Atunci cand din punctul de vedere al acestuia sesizeaza o actiune disciplinara savarsita de catre un judecator sau procuror, poate sesiza Inspectia Judiciara in vederea cercetarilor. De asemenea, ministrul poate infirma sau confirma o solutie a inspectiei Judiciare, respectiv daca Inspectia Judiciara hotaraste ca nu exista indiciile abaterii disciplinare, ministrul poate infirma aceasta solutie sau nu”.
Este aceasta prevedere compatibila cu principiul separatiei puterilor in stat?
Multumesc mult pentru comentariu! Am notat, am sa trec si aceasta problema la inventar, pentru analiza – mi-ar fi foarte de folos daca ati putea preciza si numarul legi cu pricina. Pana acum, m-am ocupat doar de o seama de legi din domeniul participarii publice si al cetateniei active, dar mi-am dat repede seama ca, fara o constitutie BUNA, vom avea mereu legi cu dedicatie, strambe sau inutile… De aceea consider ca o dezbatere a constitutiei, finalizata cu propuneri clare, coerente si sustinute de un numar mare de cetateni, este extrem de necesara. Dar asta nu inseamna ca vom neglija legile. Si va astept cu drag sa participati in continuare. Multumesc inca o data!
Frumos scris și plăcut de urmărit!
Sper să nu deranjeze intervenția mea de răspuns:
E vorba de art. 44 alin. 5 din Legea CSM nr. 317/2004, modificată prin Legea 24/2012 .
Titularul acțiunii disciplinare primește de la inspectorul judiciar propunerea de clasare și are 3 opțiuni: să accepte clasarea, să solicite completarea verificării prealabile (motivat) sau să dispună începerea cercetării disciplinare. Deci, chiar dacă infirmă ( îngroparea propusă), titularul nu dispune sancționarea ci doar cercetarea prealabilă . Nu-i nicio problemă aici. E foarte bine să înceteze monopolul inspectorilor și supremația lor de ciocli ai acțiunilor disciplinare.
Titularii acțiunii ( introduși prin legea 24/2002, cum ar fi MJ ) oricum nu decid nimic definitiv. În cel mai fericit caz, soluția finală se tranșează în instanța de contencios administrativ .
De neconstituționalitate nu poate fi vorba. S-a pronunțat CCR prin decizia. nr. 2 din ian 2012.
http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0702
Corectez: art. 45 alin 5.
Multumesc pentru detalii.
Bun articolul.
Multumesc mult!
Felicitari pentru aceasta initiativa!
Dupa parerea mea, conditiile imunitatii parlamentare ar trebui aliniate dupa regulile democratiilor occcidentale. Adica imunitatea parlamentara sa acopere doar actele politice ale alesilor poporului in Parlament, nu si afacerile lor private. Aceste trebuie sa poata fi judecate in regim egal cu orice cetatean al Romaniei.
Multumesc pentru aprecieri, exact acesta este si demersul pe care l-am inceput si – sper – cu ajutorul dvs. il vom putea duce la indeplinire. E mult de munca, de aceea sper ca veti sta aproape (o:
toat lumea stie, mai putin noi poate: http://en.wikipedia.org/wiki/Democracy_Index#2011_rankings
Romania: Flawed democracy.
(o: da, dar de acum, pricepand incet-incet ce ni se intampla, putem sa intelegem unde am gresit si sa incepem sa construim de jos in sus si cu mare grija pentru acum si pentru viitor. Multumesc!
Stimata Doamna,
Cam mixați lucrurile și greșiți în cel puțin 2 puncte esențiale:
1. E normal să avem o republică parlamentară- și nu o republică prezidențială. Motivul republicii prezidențiale la francezi- respectiv iminența războiului civil din cauza Algeriei și capacitatea lui deGaulle să salveze țara- nu se regăsește sub nici un aspect în România. Nu suntem- sper- în pragul unui război civil iar a-l compara pe Băsescu cu de Gaulle e ca și cum ai compara un nasture cu un costum Armani.
2. Când spuneți ”o democrație pe inima noastră” parcă și văd un cetățean minoritar, în maieu și cu un imens lanț de aur peste o imensă burtă cum frige el mici în fața blocului, de-al dracului să moară de necaz toți vecinii, pe manelele dlui. Salam și a Prințesei din Banat dedicate dlui.Băsescu. Nu, nu ne trebuie o constituție ”pe inima noastră” ne trebuie o constituție normală în Europa unde un președinte- care să fie o personalitate culturală sau politică- vezi pastorul Gauck- să aibă doar puteri formale- adică să taie panglici și să deschidă conferințe. Nu, nu ne trebuie un președinte direct ales- pentru că nu e cazul. Dacă nu suntem în stare să ne alegem bine parlamentarii- care este rostul președintelui ? Aici intervine obsesia românului captiv mental pentru oamenii providențiali care să gândească în locul lui . Mi-aș dori să nu mai aud pe tot parcursul viitoarei existențe a statului român pe cineva că spune ”Eu știu ce-i mai bine pentru România” pentru că ASTA ÎNSEAMNĂ DICTATURĂ.
Stimate dl. Andrei George,
Unul din punctele articolului D-nei Almasan este cel referitor la informarea celor care au o astfel de Constitutie. Intrucat nu ne nastem invatati trebui sa cunoastem si despre constitutii prin efort propriu …
Citind si gandind despre cele citite, de atii, am putea de exemplu sa stim despre separatia puterilor in stat. A noastra Constitututie o proclama ca apoi sa o incalce in chiar textul sau. Este destul de evident, cred eu. Cu toate acestea sunt persoane care nu realizeaza aceasta.
De ce s-au gandit altii sa separe puterile? De ce s-au gandit sa le faca egale? Mai apoi de ce spun sa existe un echilibru (mecanism) intre ele? Poti desigur sa gandesti in sloganuri, este ‘ieftin’, nu cere mult efort. Totusi, raspunsul la astfel de intrebari este legat de natura umana, mai exact de posibilitatea existentei abuzurilor. A oricarei dintre Puteri, fie ea Executiva, Legislativa, Judiciara. Oricare poate abuza!
In constructia numita Republica, Legislativul este cea mai puternica dintre cele trei pentru ca de aici rezulta Legea. Prin constructie. Parintii fondatori ai unei natiuni de peste ocean, stiind asta, s-au gandit sa divida aceasta putere, Legislativul, in doua (Senat si Congres), cu o diferentiere intre ele. Si asta pentru a avea egalitatea atat de necesara evitariii abuzurilor. Abuzurile sunt acelea (http://dexonline.ro/definitie/abuz) carea nu ne plac cand ne sunt facute dar care le plac celor care le fac …
Pe malul acesta al Atlanticului se practica cresterea puterilor Legislativului dintr-un singur motiv: cei cativa care decid in partide sa aiba mai multa Putere! In loc sa fie decizia cetatenilor, care sa traga la raspundere un Executiv DIRECT prin vot (Presedinte ales direct) , se tot gasesc argumente si ratiuni ca din atributiile Executive sa treaca la Legislativ. Vezi de exemplu si multimea de agentii si domenii de activitate care sunt control Legislativ … este mult mai complicat sa convingi majoritatea Legislativului sa voteze o lege decat sa negociezi cu cativa privitor la controlul Legislativului asupra unei Agentii. Sa rezulte o lege nu este de colo … .
…
Pana la dictatura este abuzul si eu la acesta m-as referi mai mult cand vine vorba de Puterile in Stat.
…
Subiectul Constitutie este vast. Am sarit in comentariul meu de la un aspect la altul fara sa detaliez, este si greu intr-un comentariu. Vom avea timp in lunile si anii care vin sa tot discutam … Invitatia este sa ne informam, sa cunostem, sa gandim singuri despre constitutii, dupa cum bine scrie D-na Almasan.
Multumesc mult, ati spus unele lucruri chiar mai bine decat le-am spus eu.
Stimate domnule CFG,
Discuțiile despre constituții sunt la fel de interesante și subtile ca și cele despre câți îngeri pot sta pe vârful unui ac. Și cam la fel de utile. Haideți să nu ne mai frământăm creierele- eu sunt un tip extrem de leneș- și să adoptăm- și adaptăm o constituție funcțională- de exemplu cea a Germaniei sau a Spaniei. O să constatați că:
1. vom rezolva absolut toate problemele care țin de autonomii- făcându-i fericiți pe concetățenii noștri maghiari. Un stat federal- precum cel german sau spaniol- este perfect și în problema regiunilor (știați că există premierul Madridului ? Am aflat și eu zilele trecute, într-o plimbare pe la Bilbao- care apropo de autonomii are toate inscripțiile publice în următoarea ordine 1. limba bască; 2. limba spaniolă (castiliana); 3. limba engleză- și nimeni nu se supără, ba chiar dimpotrivă).
2. vom avea fără prea multe bătăi de cap una din cele mai democratice constituții din lume.
3. vom deveni buni prieteni (pentru că le-am implementat constituția) cu nemții. Și când am fost prieteni cu nemții- de exemplu pe vremea lui Carol I- ne-a mers bine.
Mi-aș dori să nu mai aud pe tot parcursul viitoarei existențe a statului român pe cineva că spune ”Eu știu ce-i mai bine pentru România” pentru că ASTA ÎNSEAMNĂ DICTATURĂ – spuneti dvs., dar exact asta faceti: imi spuneti ca stiti mai bine si ca doriti o republica parlamentara, motivul de baza fiind nu va place actualul presedinte si presupusii sai sustinatori; Mie si altora multi nu ne plac cei care populeaza parlamentul de mai multe legislaturi, nu am incredere in ei si vreau sa existe cineva care sa-i mai tempereze cand o iau pe aratura si au in vedere doar interesele personale sau de grup. Sigur, mi-as dori sa semene cu parlamentarii englezi, dar nu e cazul. Deci nu doresc republica parlamentara, daca e pe simpatii de personaje; Pana la urma sursa legitimitatii e poporul, deci alegerea de catre popor.
Stimata doamna Dica,
I-ați votat cumva pe cei care ”populează” Parlamentul ? Dacă nu- e urât că nu v-ați exercitat drepturile civice. Dacă da, de ce vă plângeți ? Cât despre republica (sau monarhia) parlamentară- spre nefericirea dvs. și a celor doritori de dictatura unui om providențial- e forma pe care marea majoritate a țărilor UE au ales-o. Permite-ți-mi să vorbesc și în numele dvs. și să spun că ce e bun pentru Germania, Olanda sau Spania e bun și pentru România.
Da, am votat! L-am votat pe Ionut Popescu, a iesit pe primul loc – dar in parlament a ajuns (de fapt nu prea ajunge pe acolo) Crin Antonescu! La ce se anunta acum, nici nu stiu daca e cazul sa trec pe acolo: oricum iubitul meu primar, Dl. Chiliman are destule mijloace sa se asigure ca iese cine „vrea muschii lui”.
Trebuie sa mai adaug ca nu cred in vreun om providential, nu-mi atribuiti ce n-am spus, fie ca-l cheama Basescu, Antonescu, Ponta, etc dar nici intr-o dinastie care se bazeaza acum pe vasnicul vlastar princiar Duda. Cred ca intr-o buna zi romanii se vor intoarce sa-si ia tara inapoi si sa le arunce in fata blidul celor care-i platesc sa taca si sa se faca ca nu vad,.cu o mica pomana
Draga Domnule Andrei George,
Spuneți dvs. că eu amestec lucrurile – să-mi fie cu iertare, dar amestecul și confuzia nu sunt la mine, ci chiar în Constituția noastră, cea care nu știe sigur (pentru că nu spune nicăieri, nici nu respectă vreun șablon clar, pe principiul că e mai bine s-o dai cotită), nu știe sigur, ziceam, dacă republica noastră e parlamentară, prezidențială sau semi-prezidențială.
Apoi, de ce considerați că „e normal să avem o republică parlamentară – și nu o republică prezidențială” și „Nu, nu ne trebuie un președinte direct ales – pentru că nu e cazul” ci „un președinte- care […] să aibă doar puteri formale – adică să taie panglici și să deschidă conferințe”? Vă bazați pe un studiu, pe o cercetare a valorilor și dorințelor românilor? Dacă da, vă rog foarte mult să mi-l puneți și mie la dispoziție, deoarece documentarea e foarte importantă într-o astfel de dezbatere. Pentru că implementarea unor forme care nu corespund fondului poate aduce grave prejudicii ambelor. Cât despre republica parlamentară – pe vremea comuniștilor tot republică parlamentară am avut, dar nu ne-a prea fost de mare folos, cu atât mai puțin a reușit să ne păzească de dictatură…
Permiteți-mi să vă contrazic: francezii nu au republică prezidențială, ci semi-prezidențială, iar atunci când am vorbit de principiile gaulliste am vorbit DOAR despre principii. Nu mă interesează cine locuiește vremelnic la Cotroceni, mă interesează instituția Președinției, atribuțiile acesteia și felul în care este conturată în Constituția noastră – adică nici prea-prea, nici foarte-foarte, într-un cuvânt, NU așa cum spun sus-amintitele principii. Ca să nu mai vorbim că și Armani poate produce un costum prost croit – important e să aibă o bună verificare a liniei de producție și rateurile să nu ajungă pe piață.
Of! și din nou trebuie să vă contrazic: nu am spus ”o democrație pe inima noastră”, am spus „o Constituție pe inima noastră”. Și dacă dvs. nu considerați că e necesar să aveți o constituție care să vă placă și să vă reprezinte, eu consider că românii ar trebui să aibă dreptul să dezbată, construiască și iubească această constituție. Iar o constituție „normală pentru Europa” nu există (de vreme ce proiectul Constituției europene a sfârșit sub formă de Tratat), însă o Constituție cu adevărat a cetățenilor români putem construi.
Și mai spuneți că „aici intervine obsesia românului captiv mental…” Nu, stimate domn, dimpotrivă, aici intervine obsesia mea de cetățean simplu de a avea dreptul să-i aleg prin vot direct pe cei care îmi conduc, organizează și influențează viața, destinul și veniturile.
Iar dacă nu suntem în stare să ne alegem bine reprezentanții, vom învăța să ne corectăm, așa cum vom învăța să și ne înțelegem minoritățile, și să ne implicăm activ în ceea ce ni se întâmplă. După cum bine se spune, disfuncționalitățile democrației se vindecă numai cu și mai multă democrație.
PS: habar nu am despre ce salam sau prințese vorbiți, în schimb am priceput că aveți o problemă cu Președintele actual. Asta, însă, nu are nici o relevanță în și nici o legătură cu discutarea principiilor de bază ale democrației și Constituției noastre. Sper, însă, că veți rămâne alături de noi în această dezbatere și mulțumesc mult pentru comentariu!
Stimata doamna Almasan,
Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Din simplul motiv că există oameni mai deștepți decât noi- cum ar fi nemții- (și aici mă refer la popor în totalitatea lui) care au constituții funcționale și care pot fi adaptate fără nici un fel de problemă. Nu mă interesează ce crede poporul acum- ba e chiar periculos să faceți o astfel de afirmație- pentru că vă veți trezi cu Dan Diaconescu pe un cal alb- asta apropo de ce vrea poporul. Mă interesează să am o constituție la nivelul țărilor europene dezvoltate- și în care să nu am loc pentru un ”om providențial”, un ” președinte jucător”, fie el Băsescu, Dan Diaconescu sau Vadim- pentru că asta ar însemna doar că nu sunt suficient de copt la cap ca să înțeleg ce înseamnă o democrație. NU NE TREBUIE CINEVA CARE SĂ CONTROLEZE PARLAMENTUL atâta vreme cât noi ne-am ales parlamentarii- mi se pare extrem de simplu și de elementar. Nu vreau ”o constituție care să-mi placă”- aici e chiar ceva comic în afirmația dvs pentru că țara nu este nici mall și nici magazin de haine de firmă- vreau o constituție care să mă asigure că trăiesc într-o țară democratică- fără nici un fel de politician care să știe mai bine decât mine ce îmi doresc eu. .
E problema dumitale daca-ti crezi conationalii prosti (presupun ca te incluzi in lot, sau poate nu). Eu nu cred asta! Cred doar ca au institutii care functioneaza si le respecta. Daca le-am respecta si noi pe ale noastre si poate putin si pe cei din jur ne-ar merge mult mai bine! Cat despre ideea ca nu trebuie sa existe nimeni si nimic care sa contruleze parlamentul sau sa-i amendeze excesele asta mi se pare scuzti-mi vorba, o prostie. Inseamna sa cultivam vreo 500 de mici Ceausescu care deja au inceput sa se poarte ca atare.
Iar in conditia noul vot uninominal unde e foarte probabil ca peste 40% din electorat sa nu fie reprezentati deloc, asta inseamna sa-i indemni pe oameni sa se manifeste in strada. Probabil ca acolo se va ajunge.
Hibele constitutiei din Romania sunt evidente de vreo 8 ani, adica de la ultima revizuire. Problema revizuirii a fost ridicat de mult numai ca la nivel parlamentar nu se reuseste coagularea majoritatii de 2/3 necesara pentru revizuire.
Da, dar daca ne vom bizui numai pe bunele intentii ale parlamentarilor de a-si face treaba, ne-am ars! De aceea cred ca e nevoie sa incepem sa dezbatem, sa ne lamurim ce si cum vrem, apoi sa gasim mecanismele prin care dorintele cetatenilor sa fie auzite si urmate si in Parlament.
Stimata doamna Almasan,
Am- sau aveți- o problemă fundamentală. Parlamentarii- indiferent după care constituție- sunt aleși de noi, nu ? Deci reprezintă cetățenii pentru că suntem într-o democrație reprezentativă- sper că sunteți de acord cu mine. N-am prea auzit de democrații participative. Și nici nu cred că ar fi prea utile- decât în contextul în care am avea 100% din cetățeni cu o educație civică și socială pe care nu o au în proporție de 100% nici cetățenii din țările dezvoltate ale Europei. ”Ne-am ars” , cum spuneți dvs., dacă ne gândim la ”tătuca” sau omul providențial- care să ne scape pe noi, oițele nevinovate de reaua asuprire a tiranilor de parlamentari, pe care, dacă revenim la început- tot noi i-am ales. Și iarăși ne-am ars dacă voința cetățenilor va trimite în parlament un partid gen PP-DD ca să nu vorbim de un adevărat partid fascist sau comunist. Acestea sunt pericolele reale ale unui stat întemeiat pe dezbateri și nu pe democrație- așa cum funcționează ea în țările civilizate.
Doamna Almasan are dreptate cand spune ca Romania, in stadiul actual de dezvoltare a democratiei, are nevoie de un presedinte ales de catre popor (si care ar trebui sa fie capul guvernului, la fel ca si in SUA). Bineinteles, este nevoie de o constructie foarte bine gandita care sa asigure echilibrul celor trei puteri in stat.
Imi voi sustine punctul de vedere chiar cu unul dintre argumentele dvs. care este foarte bun: nu avem cetateni cu o „educatie civica si sociala” la un nivel satisfacator. Din aceasta cauza, cetatenii nu mai urmaresc evolutia parlamentarilor pe care i-au ales (marea majoritate). Multi nici nu mai retin numele celui pe care l-au votat. Asta este o mare problema deoarece cetatenii ar trebui sa amendeze derapajele democratice ale alesilor, insa nu pot face acest lucru in mod corect (fara intermediari „binevoitori” pe post de indrumatori) din cauza aratata mai sus. In felul acesta, democratia din Romania are slabe sanse sa creasca calitativ. In cazul unui presedinte ales insa, cetatenii sunt mult mai atenti la evolutia acestuia si ca urmare pot sa ii amendeze derapajele democratice mult mai corect si eficient.
O democratie parlamentara este mai apropiata de democratia participativa (decat este o democratie prezidentiala) datorita faptului ca cere nivele de informare si implicare superioare din partea alegatorilor. In stadiul actual de dezvoltare a democratiei din Romania (nivelul slab de „educatie civica si sociala” a electoratului), democratia parlamentara este contraindicata.
Multumesc mult pentru completari!
Stimate Cetățene,
În esență, cu vorbele matale susții că românii sunt proști și de aceea au nevoie de un tătuc căruia să-i urmărească indicațiile. Concepțiile astea le-am mai auzit eu prin 1988 când tovarășul Ceaușescu era ales direct de către popor și le știa pe toate, de la agricultură până la zborul în spațiul cosmic și de la dezarmare până la cultura rapiței la hectar.
Revenind la realitate- votul este unic și identic pentru un parlamentar și pentru un președinte. Cu deosebirea că, dacă rămânem la parlamentari ne dovedim a fi o democrație matură. Dacă avem nevoie de un președinte despre care presupunem că ar putea să-i tempereze pe parlamentarii pe care tot noi i-am votat- vorbim de o democrație debilă. Și ne întoarcem la omul providențial- de care n-avem nevoie decât într-o dictatură, om providențial care – dacă așa cum susține doamna autoare a threadului – trebuie să reprezinte voința poporului și să se bazeze pe o ”Constituție care ne place” poate fi Dan Diaconescu, Cătălin Botezatu, Liviu Vârciu sau, de ce nu, Bercea Mondialul . Poate de aceea lumea mai inteligentă decât noi a decis că e mai sănătos să dea puterea la mai mulți oameni și nu doar la un singur om.
Imi rastalmacesti cuvintele. Am spus ca: „Cetatenii nu mai urmaresc evolutia parlamentarilor pe care i-au ales (marea majoritate). Multi nici nu mai retin numele celui pe care l-au votat. Asta este o mare problema deoarece cetatenii ar trebui sa amendeze derapajele democratice ale alesilor, insa nu pot face acest lucru in mod corect (fara intermediari «binevoitori» pe post de indrumatori)”. Asta nu inseamna ca „romanii sunt prosti” ci ca nu au o „educatie civica si sociala” solida, cum singur ai afirmat intr-un comentariu anterior.
O „democratie matura” ori exista ori nu exista, nu o putem decreta. O „democratie matura” nu se obtine automat prin masuri administrative de tipul „daca ramanem la parlamentari ne dovedim o democratie matura”. O „democratie solida” se invata (construieste) pas cu pas prin efortul si implicarea tuturor cetatenilor. Din pacate, in Romania nu exista inca o „democratie matura”. Este o mare diferenta intre dorinta si realitate.
In alta ordine de idei, presedintele nu trebuie „sa-i tempereze pe parlamentari”. Mecanismul „checks and balances” presupune un control reciproc al puterilor in stat fara un actor privilegiat. Nu exista un „om providential” in aceasta schema. Astfel se obtine o democratie functionala si nu una „debila”. Este modelul care exista in SUA, care sunt considerate un exemplu de democratie.
Eu zic că n-ar strica să fie începută discuția de la ce înțelege fiecare prin democrație. Pentru că, din câte îmi dau seama, autoarea prin democrație înțelege mai degrabă funcționarea eficientă a statului. Din punctul meu de vedere lucrurile astea două nu sunt deloc echivalente. Da, e ideal ca instituțiile statului să funcționze ireproșabil si să mai fie și democrație dar se poate întâmpla să nu fie chiar așa. Apoi, cred că i se pun în cârcă Constituției probleme pe care nu le are. De exemplu, din punctul meu de vedere problema nu ține de proasta definire a relațiilor dintre puteri – mi se pare destul de clară – ci de interpretarea după bunul plac a Constituției și funcționarea defectuoasă a instituțiilor. Da, știu, am spus mai sus că nu înseamnă că suntem democrație dacă avem instituții funcționale. Și mai e vorba de lipsa noastră de educație civică, pentru că nu știm ce trebuie să cerem de la fiecare instituție. Iar problema asta se rezolvă cam greu.
Și mai se mai pare nelalocul ei remarca că Parlamentul are prea multe prerogative. Ca o curiozitate, cam peste tot Guvernul și Executivul, în general, depinde de Parlament. Mai ales în ceea ce privește controlul. Ca o altă curiozitate, la noi, mai ales în ultimii ani, Parlamentul s-a transformat într-o anexă a Executivului.
Multumesc mult pentru sugestii si observatii.
Ceea ce spuneti in articol este 100% corect. Deficientele Constitutiei romane au fost evidenta inca de la inceput, de la (pro)creare.
Singura solutie de schimbare a lucrurilor ar fi ca tot mai multi catateni sa ceara, cit mai curind (in media, si chiar in strada, la demonstratii si manifestari), o Adunare Constituanta, care sa functioneze un an de zile, in paralel cu Parlamentul, adunare care sa conceapa o noua Constitutie, care sa fie discutata si aprobata cit mai larg posibil, dupa care sa intre in vigoare noua Constitutie, sa se dizolve Parlamentul si toate functiile in Stat, si sa se organizeze alegeri noi.
P.S.
In acest mod Romania ar putea sa sa debaraseze de actualii politicieni, sa-si faca curatenie in sistemele administrativ-politice, sa caute oameni noi, mai potriviti pentru pozitiile respective, si sa corecteze, in sfirsit, ceea ce a inceput calcind cu stingul.
Poate ca una dintre cauze este si acea prevedere mincinoasa a Constutiei cum ca Presedintele trebuie sa fie independent. Atata timp cat este ales ca membru al unui Partid sau sprijinit de unul sau mai multe partide, Presedintele nu are cum sa fie „independent”.
Once upon a time, vorbeam cu niste prieteni despre toata „chestia” asta cu democratia si Constitutia. Asa, ca niste oameni obisnuiti .. ok .. unii care au si citit Constitutia, nu doar a Romaniei ci si alte cateva Constitutii ( eg Elvetia, Irlanda, Franta etc). Evident ca ne-am dat seama ca lipsa de informatii juridice este un handicap mare … asa ca am cautat analogii, asa incat sa ne dam seama DACA ceea ce citim este ok.
Si din „joaca” cu analogiile am ajuns la urmatoarea situatie: Consttutia poate fi privita precum un contract intre „actionarii organizatiei” numite Romania si CA-ul, board-ul executiv, administratorul, etc. OK. Problema este CINE face contractul. De exemplu .. ai cui au fost „juristii” care au propus formele Constitutiei din 1990 incoace? ( am pus intre ghilimele cuvantul juriti pentru ca am aflat, la un moment dat, ca dupa ’90 s-au folosit pe post de juristi studenti la drept, studenti care, este drept, stiau franceza, engleza etc ). Interesele cui le-au reprezentat „juristii” cu pricina? Aha … nu au avut mimic de a face cu „actionarii” , deci nu ar trebui sa ne miram ca „administrarea organizatiei ” este cum este. „Contractul cadru” este un pic falsificat. Hmmm …. deci avem o problema chiar de la punctul zero. Ooops :D
Si a urmat intrebarea logica … dar „actionarii, actionarii” unde sunt si de ce nu se implica? surpriza a fost sa constatam ca ei nici macar nu stiu ca se pot implica. Au alta „melodie” in minte, maneaua aia cu „la noi nimic nu se poate ” :(
Boooon .. sa mergem mai departe; intr-un contract sunt prevazute ( sau ar trebui sa fie :D ) modalitatile prin care poti sa „admonestezi” si sa „indepartezi” administratorii, CA-ul, board-ul executiv cand lucrurile o iau razna si inainte de falimentul organizatiei. Well, cum faci asta cu Constitutia? Unde si cum treci o procedura de recall?
Intrebare intrebatoare : DACA cetatenii ar avea un astfel de instrument, ar urmari activitatea, prestatia celor votati?!?
Democratia se sprijina pe parlamentarism, monarhic sau republican, stipulat in Constitutie, iar parlamentarismul pe pluripartidism. Partidele sunt „incubatoare” de politicii si cadrul organizatoric in care cetatenii pot sa-si spuna opiniile, sa dezbata subectele sa adopte strategii.
Sistemul romanesc prin atributile prevazute in Constitutie este o republica semiprezidentiala cu atributii reduse ale Presedintelui, respectiv cu rol de reprezentare si cu atributi de mediere a crizelor politice.
In mod normal puterea functioneaza ca o republica parlamentara, iar in perioadele de criza sau de razboi Presedintele dobandeste puteri sporite, functionand ca o republica prezidentiala, deci se poate spune ca avem “un sistem republican cameleonic”.
Sistemul prezidential este:
– instabil, pentru ca prin schimbarea presedintelui se schimba si strategia economica,
– vulnerabil la coruptie, pentru ca Presedintele poate intra sub influenta grupurilor mafiote, prin corupere, prin santaj, sau intimidare
– predispus la abuzuri si autoritarism, pentru ca puterea este exercitata de o persoana ce are tendinta de a conduce in stilul militar.
Sistemul prezidential este un sistem care are caracteristicile unei conducerii militarizate, este mai operativ, mai eficient in timp de criza, dar mai putin democratic, mai instabil si calitatea decizilor mai scazuta decat in cazul parlamentarismului.
Intr-un sistem prezidential calitatea guvernarii depinde de calitatea persoanei selectate sa candideze. Cum partidele romanesti au propus persoane submediocre la presedentie, si au demonstrat ca nu au capacitatea sa promoveze persoane respectabile, si cum cetatenii intre democratie si populism au optat pentru a doua varianta, ar fi imprudent sa sustinem un sistem prezidential sau semiprezidential cu puteri extinse ale Presedintelui.
Sistemul semiprezidential este un sistem de comanda cu “doua leviere”, un sistem in care responsabilitatile Presedintelui si ale executivului se interfereaza, pot intra in conflict si sa duca la blocaj sau la criza politica.
Din cauza celor de mai sus majoritatea tarilor europene functioneaza cu constitutii parlamentare. Unii au nostalgia comunismului si viseaza la modelul putinist, dar modelul rusesc sau francez nu sunt etalone ale democratiei.
Oana spun e ca ” dar daca ne vom bizui numai pe bunele intentii ale parlamentarilor de a-si face treaba, ne-am ars”. De ce nu ne-am „arde” daca ne bizuim pe bunele intentii ale presedintelui?
Stimata doamna Almasan,
Ma bucur sa mai gasesc pe cineva pe aceeasi lungime de unda, cu aceeasi perceptie a ororilor din legea fundamentala. Sunteti prima persoana, care constat ca a citit si a inteles constitutia si democratia originala . Studiez de mai multi ani Constitutia tarii si am facut un studiu destul de amanuntit al acesteia. Mi-ar place sa punem cap la cap cunostintele noastre.
Am scris o carte pe aceasta tema, pe care vreau sa o public si constat ca, deocamdata, nu intereseaza pe nimeni. Daca sunteti interesata pot sa va trimet pe e-mail studiul respectiv.
Ar fi un punct de pornire .
Cu stima,
Victor Catalin