Presedintele Nicușor Dan trece printr-o încercare care lasă în urmă dihotomiile momentului: europenism-suveranism, corupție-integritate, aroganță-modestie. Respingerea contestației sale de constituționalitate la Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 (o voi numi in continuare ”Legea”) era inerentă. Deja în 10 iulie 2025, Curtea Constituțională descalificase obiecția de neconstituționalitate depusă de AUR, S.O.S și POT în termeni exact aplicabili argumentelor din contestația prezidențială[1].
Contestația de neconstituționalitate ridicată de Președinte invoca cerințe elementare de tehnică legislativă, semnalate de altfel, anterior, de Consiliul Legislativ. Acestea nu sunt pură tehnicalitate, și nici „chichițe”, cum le califica spre dezonoarea sa academică un doctorand ajuns titula Heidelberg[2]. Sunt pur și simplu garanții ale democrației. Disfuncționalitățile ”Legii” au putut fi evaluate timp de 23 de ani de la intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 31/2002. Temele contestației de neconstituționalitate la adresa actualei „Legi” sunt de fapt cele ale OUG din 2002 (cu adăugirile din anul 2015)[3]. Actualele amendamente nu schimbă materia de fond a Ordonanței. Ele nu fac decât să ducă ethosul interpretabilității, al interdicției și pedepsei pe noi culmi[4]. Deși este plină de tehnicalități, obiecția de neconstituționalitate este profund politică întrucât democrația este o realitate politică.
M-au frapat în discutarea contestației de neconstituționalitate declarațiile menite să îl compromită pe Nicușor Dan ca om și demnitar[5]. Deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, care a inițiat ”Legea”, a returnat Ordinul Național pentru Merit spunând: „atitudinea și poziționarea publică a Președintelui României este de relativizare a pericolului prezentat de extremism și încurajează promovarea ideologiei legionare”[6].
Alte tipuri de reacții: „…modul în care președintele definește contextul social actual este artificial sau prost înțeles”; „gestul președintelui Dan este unul dintre cele mai grave gesturi de relativizare și de trivializare a memoriei Holocaustului”[7]. Un profesor universitar este șocat de acțiunea Președintelui, care „și-ar fi ridicat în cap societatea românească”[8]. Și tipica asociere infamantă: „Președintele Nicușor Dan se întâlnește cumva cu Diana Șoșoacă?”, „… același fragment a fost recitat de curând în parlament și de George Simion”.[9]
M-au frapat și argumentările CCR. Pare că parează criticile așteptate: „Decizia Curții Constituționale [este] în consonanță cu argumentele juridice utilizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o bogată jurisprudență”. Dacă CCR ar avea mustrări de conștiință, am punea vorbi despre ieșirea lor la suprafață când ne asigură că ”Legea” oferă „garanții proporționale rezultate din dreptul la un proces echitabil care fundamentează derularea oricărui proces penal…”.
Și iată următoarea idee: „Curtea a reținut că ideologia nazistă, fascistă și legionarismul sunt concepte istorice și politice care nu pot fi relativizate prin definiții juridice de drept pozitiv, întrucât ele reflectă realități sociale istorice care au fundamentat reale regimuri politice criminale”. Ca judecătorii constituționali să susțină că instanțele lucrează cu concepte istorice și politice, și nu cu unele juridice, ca și cum adevărul istoric ar fi același cu adevărul juridic, este cel puțin bizar.
În acest context, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a solicitat Președintelui să nu promulge ”Legea” și să o trimită înapoi la Parlament, pentru reexaminare, în vederea corectării unor probleme grave de claritate și previzibilitate”. APADOR-CH a calificat Curtea Constituțională o „instituție cu o natură prea mult politică și prea puțin juridică”[10]. O curte constituțională care a decis să secretizeze averile demnitarilor și funcționarilor[11], care apără pensiile speciale invocând legea supremă[12], care a recurs la uzurparea de putere ca să declare legea de deconspirare a poliției politice total neconstituțională la chemarea lui Dan Voiculescu[13], care mai general, a produs o jurisprudență haotică[14] nu are dreptul la încrederea noastră.
Marile mize ale OUG 31/2002, a amendamentelor trecute[15] și actuale și a legislației mai largi de combatere a antisemitismului[16] privesc și faptele istorice, și memoria lor, și mijloacele menite să combată extremismul. Ele sunt obiective ale unor aspirații mai generale, ale siguranței, ale democrației și ale dreptății sociale.
Există un ABC al Legiunii și legionarismului dincolo de îndoieli istorice.
Cuvântul „legionarism” face referire cel mai des la formațiunile Mișcarea Legionară, Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier și partidul Totul pentru Țară. Deși au existat timide contestații la punerea Mișcării Legionare în categoria fascismului[17], aceasta a fost indiscutabil natura ei, cu un specific românesc pe care i l-a dat coloratura mistico-religioasă. De la început, orizontul Mișcării a fost legat de violență. Liderul Corneliu Zelea Codreanu a ucis în anul 1924 pe prefectul de poliție Constantin Manciu întrucât interzisese o întrunire studențească. Legionarii au organizat structuri paramilitare și au apelat la terorism. În 1933 l-au asasinat pe prim-ministrul Ion Gheorghe Duca, în 1939 pe prim-ministrul Armand Călinescu, în 1940 pe Nicolae Iorga. În perioada 14 septembrie 1940 – 14 februarie 1941, când a fost proclamat Statul Național-Legionar, legionarii s-au dedat unui desmăț al violenței pe care generalul Ion Antonescu, devenit Conducător, l-a putut opri doar cu Armata. Faptele mentionate, atât de cunoscute și atât de repetate, vorbesc despre o organizație criminală.
Doar că istoria interbelică și interpretarea ei nu se reduc la selecția enunțată mai sus. Legiunea a avut o ideologie cu multe registre care i-a permis să devină o mișcare de masă[18]. La alegerile din anul 1937, Partidul Totul pentru Țară a primit 15,5% din voturi devenind a treia forță politică[19]. Cum se întâmplă întotdeauna în cazul mobilizărilor colective, oamenii au aderat la Mișcare ori și-au exprimat simpatia față de ea urmând o judecată cât se poate de personală. Unii au fost atrași de condamnarea corupției de către legionari, și în acea vreme endemică. Alții pentru că ei nu doar vorbeau despre lipsurile țăranilor, ci și umblau prin sate și-și ofereau ajutorul. Legionarii au întărit mitologia eroică și puristă care reprezenta un fond cultural larg pe acele timpuri. Alți aderenți fuseseră impresionați de procesiunile lor bizare și de spiritul de comunitate și solidaritate manifeste în taberele de muncă legionare.
Lăsarea deoparte a acestor aspecte descărnează istoria și viața. Fără ele, ar fi de neimaginat ca persoane de calibru intelectual, de la Mircea Eliade la George Manu să se asocieze Mișcării[20]. Multe manifestări legionare răspundeau sensibilităților lor antimoderniste, elitismului spiritual și naționalismului ortodox. Renașterea spirituală a neamului, teză repetată a legionarilor, era o marcă a epocii pe care o parte a comunității intelectuale o interpreta idealist. Este foarte dificil să reînviem în afara contextului și fără acces la atmosfera vremii tribulațiile contactului imaginarului cu faptele.
Această complexitate este mai general specifică marilor lor politice. Cum să înțelegi simpatia, sau ajutorul, sau asocierea arătată de un număr de intelectuali interbelici, Uniunii Sovietice și PCdR-ului? În anii 1930, regimul lui Stalin se dedase în Uniunea Sovietică la un desfrâu al terorii. La acel moment, crimele lui Hitler în Germania și cele ale legionarilor din România rămâneau palide exerciții punctuale. Partidul comunist din România consta într-o grupusculă de trădători care promiseseră să aducă țara sub controlul lui Stalin. Să-i consideri pe toți intelectualii interbelici cu simpatii comuniste niște criminali?
Evoluția în forță a Mișcării Legionare nu ar fi fost posibilă fără susținerea directă a SS-ului german și fără atmosfera internațională violentă din anii 1930. Este de adăugat și faptul că nu legionarii sunt autorii marilor pogromuri de la Iași și de la Dorohoi și nu sunt autorii Holocaustului din Transnistria. Responsabilitatea pentru acestea o poartă Mareșalul Ion Antonescu. Ceea ce nu înseamnă că dacă ar fi rămas la putere, Guvernul lui Horia Sima nu ar fi fost activ în Holocaust. Avându-le în vedere experiențele și exaltarea, este posibil ca Mișcarea Legionară (sub oricare nume) să fi jucat rolul formațiunii lui Ferenc Szálasi, Partidul Crucilor cu Săgeți, din Ungaria; să fi trimis și pe cei 300.000 de evrei din Vechiul Regat și Sudul Transilvaniei, pe care Antonescu a refuzat să-i deporteze, în lagărele de exterminare construite de Germania.
Mișcarea Legionară, în diferitele ei variante, nu a fost decât cinci luni la putere, pe timpul Statului-Național Legionar. A fost reprimată, cu bune rațiuni dar nu cu bune mijloace, până în septembrie 1940. A fost scoasă, motivat, în afare legii în perioada dictaturii lui Ion Antonescu. Odată cu venirea la putere a comuniștilor a urmat lunga reprimare a foștilor aderenți, ai foștilor simpatizanți ai Mișcării Legionare și ai unor oameni pe numele cărora a fost pusă întâmplător această etichetă. Reprimarea legionarilor a atins forme atroce, precum în Experimentul Pitești, ori în varianta să-i zicem diluată a condamnării la o veșnică marginalizare socială. Cu câteva excepții, principiile de justiție au fost complet nesocotite în cazul legionarilor – și nu numai al lor.
Norme sociale al căror rost este să facă dreptate victimelor, să liniștească suferința urmașilor și să ne ferească de pericole sociale
Acestea sunt fapte bine știute, fiecare și împreună. Trecutul influențează prezentul direct, prin continuitatea de oameni și instituții; ori prin modul în care-și face loc în conștiința comunităților. Norme menite să „ordoneze” memoria colectivă există peste tot în lume. Fac dreptate victimelor și liniștesc suferința urmașilor. Legile memoriei susțin responsabilitatea și empatia cetățenilor.
Imediat după ce s-a eliberat de atmosfera crudă și sufocantă a regimului comunist, opinia publică a fost dominată de tema crimelor din perioada comunistă și în special a ultimelor, cele ale regimului Ceaușescu. Asociația foștilor deținuți politici din România (AFDPR) întemeiată în luna ianuarie 1990 avea circa 100.000 de mii de membri. A devenit sub conducerea lui Constantin Ticu Dumitrescu o importantă forță politică[21]. Principalele grupuri de intelectuali și revistele lor făcuseră din tema grozăviilor comunismului subiectul public dintâi al acelui timp. Dar marele test al de ruperii societății românești de trecut, aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara (12 martie 1990) a fost ratat[22]. Nu va fi recuperat vreodată.
Libertatea căștigată în 1989 a oferit și comunității evreilor din România oportunitatea să aducă la lumină ororile antisemitismului, marginalizarea socială istorică și marea traumă a Holocaustului. În acei primi ani, vocea evreilor s-a auzit mai puțin. Memoria oamenilor era ocupată de evenimentele recente. O altă explicație: societatea românească nu cunoștea mai nimic despre Holocaust. Subiectul fusese tabu vreme de peste 40 de ani. O a treia explicație este sprijinul pe care liderii comunității evreiești[23] l-au dedicat susținerii lui Ion Iliescu în perioada când acesta dirija conflicte româno-maghiare și chema minerii să distrugă Opoziția. Și da, faptul vobește și despre slaba empatie arătată de societatea românească, suferinței altora.
Pitirea crimelor comunismului în spatele pericolului legionar
Actuala aproape-lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 a fost elaborată în contextul grozavei încercări a alegerilor parlamentare și prezidențiale din anul 2024/2025. Cu acea ocazie, noi toți am descoperit cât de numeroase au ajuns manifestările legionare: tabere de pregătire, grupuri adunate în jurul tezelor naționalismului interbelic, propaganda făcută liderilor lui etc. În câteva luni, o mare parte din presa mainstream și instituții, inclusiv CCR în cazul Șoșoacă, a identificat legionarismul cu principala amenințare la adresa democrației românești.
Cercetările confirmă recrudescența antisemitismului în contextul alegerilor din 2024/2025 dincolo de impresia lăsată de mass media[24]. Dar accentele pun în obscuritate tocmai actorii primi ai încercării de a lovi în inima democrației românești: național-comuniștii. Călin Georgescu este o creație a serviciilor de informații crescute din spuma Securității, și nu a legionarilor. La fel este și George Simion, prin șirul lung de legături care l-au împins în față. Generalul (r) Maior Aviator Radu Theodoru, implicat în complotul investigat de DIICOT, al unei lovituri de stat în favoarea Rusiei prin intermediul lui Călin Georgescu, era cultivat de foștii ofițeri de securitate.
Pilduitoare este cariera generalului (r) Mircia Chelaru, figură exponențială a partidului AUR. În 1990, era director al Diviziunii III de contraspionaj al SRI cu atribuții în supravegherea activităților iredentiste. Chelaru a organizat intervenția Armatei la evenimentele de la Târgu Mureș din 19-21 martie 1990. El a lansat un apel definitoriu pentru suveraniști, susținut de sute de militari în retragere sau în rezervă, privind controlul „resurselor naturale” și refacerea patrimoniului național prin „necesară confiscare”[25].
Defilarea liderilor legionari în timpul campaniei electorale (precum Șerban Suru, autoproclamat „șef al Mișcării Legionare din România” și Florin Dobrescu, vicepreședinte le Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”) trimit în umbră depozitarul (alături de comunismul naționalist) a ceea ce am numi „memele culturii legionare”: Biserica Ordodoxă Română. Uneori fondul acesteia anticivilizator și autohtonist este exprimat pe față (precum o face Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, care a sfințit sediul AUR), iar cel mai des prin atitudinile a nenumărați preoți în timpul ceremoniilor religioase.
Modul în care fostele cadre politice și de securitate conduc până astăzi viața societății românești, prin cei câțiva care mai există, dar mai ales prin cei pe care i-au promovat și prin organizațiile a căror cultură instituțională au pervertit-o, a fost mereu la suprafață. Mecanisme normative care să prevină sau să împiedice manifestarea și cultul acestor întâistătători ai represiunii lipsesc. România are o lege care condamnă sever negaționismul Holocaustului, dar nu și una care face la fel cu negaționismul crimelor comuniste (spre deosebire de Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria sau Polonia). România posedă mai multe norme care pedepsesc răspândirea de materiale legionare și fasciste și cultul personalităților cu această identitate ideologică. Dar niciuna echivalentă care să-i privească pe criminalii comuniști. Autoritățile s-ar mobiliza imediat dacă un stadion de tineri ar striga ”Codreanu!, Codreanu!”. Însă scandările ”Ceaușescu!, Ceaușescu!” de la festivalul „Beach, Please” sunt privite drept o curiozitate.
CNCD a dat zeci de sancțiuni împotriva persoanelor ale căror comportamente au fost considerate discriminatorii întrucât au cultivat antisemitismul. Dar niciun
a care să fi fost tratată drept discriminare „prin atingerea adusă demnității” întrucât a batjocorit victimele comunismului. Or, am asistat în ultimii ani la o exaltare a batjocoririi publice a tuturor celor care au suferit în comunism. Ce insultă mai mare față de oamenii care au trăit în acele vremi poate fi decât deciziile judecătorești unde citești negru pe alb că în ultimele decenii, regimul comunist a renunțat la represiune? Pentru a salva doi foști ofițeri de securitate care-l torturaseră în închisoare pe Gheorghe Ursu, judecători ai Curții de Apel București și ai ÎCCJ au fost în stare să semneze astfel de aberații de necuprins. Standardele eticii și politicii memoriei sunt spulberate de realitățile postdecembriste [26].
Cum a devenit lupta împotriva antisemitismului un instrument al batjocurei față de crimele comunismului
Nu sunt singurul care atunci când analizează legislația antilegionară adaugă observații privind absența unei legislații de condamnare a trecutului comunist. „Metoda” este deseori condamnată susținându-se că are scopul să dilueze Holocaustul și antisemitismul. Sunt autori care așa o și folosesc, cei care intenționează să diminueze criminalitatea acestor atitudini. Doar că mai ales, în excepționalul context românesc, politica de combatere a antisemitismului este cea care a fost folosită pentru diluarea, desconsiderarea și marginalizarea crimelor comunismului. Intimidarea militanților pentru comemorarea victimelor totalitarismului de stânga este o practică răspândită și deseori eficientă. Relevant, criticii cei mai vehemenți ai contestației de neconstituționalitate semnată de Președintele Nicușor Dan sunt fervenți denigratori ai crimelor și victimelor din perioadă dejistă și ceaușistă; promotori, printre altele, ai aberației că deținuții din închisoarea Pitești s-au torturat unii pe alții întrucât astfel îi programase identitatea lor legionară[27].
Începând cu anii 2000, Statul român a dat atenție istoriei marginalizării comunității evreiești și dramei Holocaustului din Transnistria. Ordonanța 31/2002, înființarea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România (2013), crearea Institutului ”Elie Wiesel” (2005), Adoptarea definiției de lucru a antisemitismului la Reuniunea Plenară de la București a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (2016), Legea privind combaterea antisemitismului (2018), introducerea în programa şcolară a disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” ș.a. au eșalonat formidabilul crescendo al pașilor care au transformat istoria antisemitismului într-un factor central al vieții sociale de astăzi. Un succes?
Problema este că acest proces s-a transformat într-o cavalcadă împotriva memoriei crimelor comunismului. Neglijența cu care a fost elaborat textul Ordonanței 31/2002 a fost una din porțile arbitrariului în judecarea memoriei. Comisia Internațională a statuat că procesele din timpul dominației sovietice care încălcau elementare principii de Drept nu trebuie contestate. Ideea, care avea o rațiune prin excepție (vezi cazul lotului Antonescu) a afectat urmașii multor victime și memoria colectivă[28]. Institutul ”Elie Wiesel” introduce repetat în agendă intoxicări anti-anticomuniste. Excesele definiției de lucru a antisemitismului au fost subliniate de importante organizații evreiești[29] și de către Curtea de la Strasbourg[30].
Denaturarea politicii de combatere a antisemitismului a fost posibilă întrucât imediat după revoluție a apărut o alianță între foști evrei ideologi ai comunismului, marginalizați de către naționalistul Ceaușescu, și comuniștii care au luat puterea după 1990, în frunte cu Ion Iliescu[31]. Astfel au fost create instituții, practici și formulările normative folosite ca arme de antreprenorii anticomunismului care denaturează democrația. Încălcarea normelor și principiilor constituționale, neclaritățile și confuziile semantice ale termenilor legii, asigurarea bunului plac al interpretării, al arbitrariului în activitatea organelor judiciare, în sfârșit, limitarea exercițiului unor drepturi (libera exprimare, de asociere, la un proces echitabil), așa derogabile cum sunt ele, nu sunt chichițe și nu sunt scăpări.
Deși excelează în detalii tehnice, contestația de neconstituționalitate este profund politică
Contestația de neconstituționalitate semnată de Președintele Nicușor Dan care semnala erori legislative și incoerențe juridice reflectă o criză de natură politică: folosirea partizană a memoriei într-un context de confuzie morală. Arbitrariul amplificat de Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 vizează o raportare selectivă la trecut. Lupta împotriva antisemitismului introduce mijloace care ajută la ignorarea, distorsionarea sau ridiculizarea tragediei comuniste[32].
Obiecția de neconstituționalitate a Președintelui României nu reabilita Mișcarea Legionară. Ea afirma primatul drepturilor fundamentale, deci a garanțiilor democratice sprijinite și de claritatea și echilibrul normelor, inclusiv în politica memoriei. Care este lecția dictaturilor interbelice și a totalitarismului comunist? Cea mai sigură protecție împotriva unor astfel de derapaje constă în devoțiunea față de drepturile omului, nu în indiguirea exercițiului lor. Intrând în această tematică delicată și amplă, Președintele Nicușor Dan a lăsat deoparte problemele stabilității financiare a statului pentru a interveni în chiar problematica fundamentelor politice ale democrației românești[33].
[1] https://www.ccr.ro/comunicat-de-presa-10-iulie-2025/.
[2] https://bit.ly/4lrAq4s.
[3] Legea permite arbitrariul în activitatea organelor judiciare, nu asigură delimitarea clară dintre idei, concepții și doctrine, nu ține cont de textul constituțional care enumeră expres și limitativ limitările posibile care pot fi aduse prin lege dreptului fundamental la liberă exprimare. Documentul în ansamblu la: https://bit.ly/4m2DYdv. Vezi pentru analiza fondului și Gabriel Andreescu, „Temele « legii antilegionare » din perspectiva eticii memoriei”, NRDO nr. 4, 2015 (https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2015_4/NRDO%202015_4_andreescu.pdf).
[4] Este motivul pentru care aș face o observație la documentul prezidențial: lipsește referirea la un principiu central al respectării libertăților fundamentale, principiul proporționalității. La acest punct, OUG nr. 31/2002 și amendamentele sunt de-a dreptul sfidătoare..
[5] Tocmai pe el, căruia îi datorăm imens pentru a ne fi salvat de oroarea regimului extremist al lui George Simion.
[6] https://ziare.com/extremism-romania/silviu-vexler-returneaza-ordinul-merit-protest-nicusor-dan-1952483.
[7] Andreea Ofițeru, „Cum explică Nicușor Dan trimiterea la CCR a legii combaterii extremismului? Mai mulți experți au criticat decizia”, Europa Liberă România, 13 iulie 2025 (https://romania.europalibera.org/a/nicusor-dan-antisemitism-sesizare-lege-ccr/33471735.html).
[8] https://bit.ly/40Y4c8F.
[9] Sabina Fati, „Despre extremism: de la Eminescu la Nicușor Dan”, Deutche Welle, 11.07.2025 (https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/despre-extremism-de-la-eminescu-la-nicusor-dan-2456960.html).
[10] APADOR-CH, „Îi cerem Președintelui să retrimită Parlamentului legea privind interzicerea simbolurilor fasciste și legionare”, 18/07/2025 (https://bit.ly/3GxxJzl).
[11] „CCR secretizează averile funcționarilor, demnitarilor și ale rudelor. Reacția ANI, a societății civile și declarațiile politicienilor”, DIGI24, 29.05.2025 (https://bit.ly/4m0mHBv).
[12] https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2023/07/Decizie-467_2023.pdf.
[13] Corneliu-Liviu Popescu, „Uzurparea de putere comisă de Curtea Constituţională în cazul cenzurii dispoziţiilor legale privind deconspirarea poliţiei politice comuniste”, NRDO nr. 1/2008, pp. 3-14. (https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2008_1/NRDO%202008_1_popescu.pdf).
[14] Idem, p. 11. Pe de altă parte, nu este cazul să uităm că judecătorii constituționali se schimbă.
[15] Modificare prin Legea nr. 217/2015.
[16] Se adaugă Legea nr. 157/2018 privind combaterea antisemitismului și OG 137/2000, care tratează actele antisemite drept acte de discriminare.
[17] Academicianul Dan Berindei a susținut ideea că legionarismul nu ar fi o formă de fascism – spre rușinea condiției sale de istoric (Gabriel Andreescu, „Academicianul Dan Berindei. Cât spun dosarele Securității despre viața unui om”, 21/11/2020 – https://bit.ly/4eS5mbD).
[18] Poate „multele registre” explică ampla mobilizare a populației în sprijinul lui Călin Georgescu.
[19] După Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc.
[20] Privind personalitatea lui George Manu și relația lui cu Mișcarea legionară, foarte util articolul lui Victor Bârsan, „Trei fizicieni în fața eternității: Hulubei, Manu, Cauchois”, 20 august 2020” (https://hotnews.ro/trei-fizicieni-n-fata-eternitatii-hulubei-manu-cauchois-241874).
[21] Constantin Ticu Dumitrescu are și meritul principal în promovarea Decretului‑Lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
[22] Conform punctului 8 al Proclamației, nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității nu ar fi avut dreptul să ocupe funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive.
[23] În frunte cu rabinul Moses Rosen și foști agitatori comuniști precum Radu Florian.
[24] Vezi Raportul Institutului ”Elie Wiesel” din 2025: https://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2020/05/Raport-monitorizare-2025-16-iulie-2025.pdf.
[25] Cezar Amariei, „Armata AUR | Sute de ofițeri susțin un apel pentru naționalizare, limitarea drepturilor străinilor și apărarea `fondului biologic sănătos`”, Europa :Liberă România, 07 noiembrie, 2023 (https://bit.ly/4eWhPLF). Este relevantă lista „numelor sonore” din „lista lui Chelaru” – oameni aflați zeci de ani în funcții de conducere ale structurilor militare ale statului.
[26] „Plângerile” legate de amintirile și interpretările trecutului comunist pot fi percepute și ridicole. Pozițiile cheie în stat (și resursele lui) au fost ocupate de securiști și nomenclaturiști, unii odioși, iar astăzi de urmașii lor. Nu pare caraghios să ceri sancționarea presei care-i promovează pe fostul lider al Tineretului Comunist, Ion Iliescu, și pe fostul înalt ofițer de securitate, Marian Ureche, cât timp ei ocupă poziții de demnitate cheie în statul „democratic”? Pentru comparație întreb: cum ar arăta apelul la luptă împotriva semnelor legionare dacă în fruntea statului român s-ar afla Horia Sima, Ion Moța, Vasile Marin, Radu Mironovici, Ilie Gârneață sau Constantin Papanace? Cum poți face dreptate istorică cu o astfel de asimetrie? Politica memoriei nu poate avea standarde superioare politicii prezentului. (Pentru cruzimea și rapacitatea unor ofițeri de securitate care au trecut de pe statul de plată al Securității pe cel al SRI, sugerez cartea uimitoare a lui Liviu Tofan și Stejărel Olaru, A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securității, Editura Omnium, București, 2024).
[27] Vezi https://bit.ly/3TKty6e și https://www.observatorcultural.ro/articol/rescrierea-fenomenului-pitesti/.
[28] Raport final, pp. 319-339 (https://www.inshr-ew.ro/ro/files/Raport%20Final/Raport_final.pdf.pdf).
[29] Gabriel Andreescu, Globalizarea ipocriziei. Pentru o abordare umanistă a eticii memoriei, Polirom, Iași, 2023, pp. 86-98.
[30] Vezi cauza CICAD v. Switzerland (https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-163873%22]}).
[31] Exemplul de școală este numirea fostului activist și ideolog al stalinismului, Radu Florian, drept director al Institutului de Teorie Socială. Acesta și-a folosit relațiile cu stânga occidentală pentru a justifica în străinătate atacurile paramilitare împotriva Opoziției desfășurate sub autoritatea practică și simbolică a președintelui Ion Iliescu.
[32] Ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, de la vânarea omului de cultură Mircea Vulcănescu, mort în condiții penitenciare inumane, până la batjocorirea victimelor torturii din penitenciarul Pitești susține precauția față de entuziasmul normativist al ”Legii”. Privind „cazul Mircea Vulcănescu”, vezi pe larg Gabriel Andreescu, „Cîtă ideologie, cîtă cunoaștere în « cazul Mircea Vulcănescu » ?”, Observator Cultural nr. 881, 21.07.2017 (https://www.observatorcultural.ro/articol/cita-ideologie-cita-cunoastere-cazul-mircea-vulcanescu/).
[33] Acuzațiile recente venite din diferite direcții, că Președintele Nicușor Dan se amestecă în teme pe care nu le cunoaște și că de fapt ar fi bine să nu se amestece în temele politice interne, păstrând un rol decorativ, au creat un adevărat cor al superficialității.
Presedintele trebuie sa trimita un Memoriu Parlamentului, in care sa spuna exact ce trebuie schimbat si de ce.
Altfel, poate fi acuzat de tot felul de chestii.
Deja o duduca din PSD il acuza… si-l someaza!
In actuala conjunctura, PSD se poate alia cu AUR si debarca!
Rezistenta la reforma poate apela la lovituri miselesti.
Este ciudat cum si Bolojan, si Nicusor fac greseli puerile, dand apa la moara contestatarilor reformei, sub pretextul apararii democratiei. Ori ei au probleme, ori consilierii lor………..
Președintele a indicat unde sunt neclaritățile și care prevederi pot fi interpretate și lasă loc unor posibile abuzuri.
Președintele nu poate spune și cum să fie făcute, dacă vor fi făcute, modificări în actul normativ.
mda, dar mass-media nu popularizeaza povestea asta.
comunicarea cu masele -si nu numai- lasa de dorit, in cazul asta;
de ce sa nu poata spune care e opinia Presedentiei in litigiu? dreptul la cuvint, opinie etc….
in felul asta, lumea ar fi lamurita; deocamdata e tinuta cu capul in sac de o mass-media ciudata; parca ar fi cumparata de opozitie; sau influentata in diferite alte moduri;
De fapt, PSD utilizează “Legea” în discuție pentru a-l ataca pe Dan pentru proiectele de reformă absolut necesare în România, dar care deranjează membrii PSD și clientela politică.
Era de așteptat. Dan și Bolojan au o sarcină grea dacă vor să reformeze România, căci cleptocrația nu va ceda.
EXACT !
De data asta ND are dreptate. Este o absurditate să produci legi contra ideologiilor/ideilor. Așa a fost în perioada interbelică când PCR a fost scos în afara legii, iar mișcarea legionară a fost înăbușită în sânge de Antonescu și apoi de comuniști. PCR s-a răzbunat apoi pe fostele elite politice democratice fiindcă, vai, tovarășul Dej făcuse 11 ani de pușcărie politică. Deci totul a ieșit rău prin aceste legiferări contra ideologiilor…
Mai este o chestiune de fond: această lege IMPUNE că ideologia legionară a fost rea, dar ideologia comunistă a fost mai puțin rea. Este o idee prea europenistă, și acolo fascism/nazismul a fost Rău, dar comunismul nu a fost așa de rău, ba chiar acceptabil. Noi cei din Est zicem că a fost invers…comunismul a fost mai rău decât nazism/fascismul….
Chestiunea are și o nuanță culturală. Noi românii trebuie să știm Istoria NOASTRĂ ( cu bune și rele…) SAU Istoria ALTORA?…
“Care este lecția dictaturilor interbelice și a totalitarismului comunist? Cea mai sigură protecție împotriva unor astfel de derapaje constă în devoțiunea față de drepturile omului, nu în indiguirea exercițiului lor.“
Aș reaminti aici excelentul articol scris de diplomatul român Alexandru Dodan în urmă cu șase ani: https://www.contributors.ro/dupa-80-de-ani-razboiul-pe-care-occidentul-nu-si-permite-sa-l-explice-iar-rusia-nu-si-permite-sa-l-incheie/
Citez: ”generalul Kurt von Schleiter, după câteva încercări eşuate de a „rupe o aripă dizidentă anti-Hitler” din NSDAP, i-a sugerat lui Hindenburg o ultimă opţiune: utilizarea poziţiei de comandant suprem al armatei pentru a ordona Reichswehr-ului să treacă la „represiunea totală” a ambelor partide extremiste – NSDAP şi KPD – urmată de scoaterea lor în afara legii. […] Hindenburg a refuzat însă rolul de „dictator pentru salvarea democraţiei” şi a cedat „asigurărilor” din anturajul său că Hitler „va putea fi controlat” şi că este „singura soluţie” în faţa unei „iminente insurecţii comuniste”. ”
Privind în retrospectivă, nu ar fi fost mai bine ca Hindenburg să fi pus în aplicare planul schițat de generalul von Schleiter?
Revenind la zilele noastre, a procedat corect CCR că a anulat alegerile prezidențiale din 2024 și pe urmă a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile de anul acesta?
Mergând puțin mai în urmă, a fost OK că în iunie 2022 Parchetul General a clasat dosarul penal cu privire la privire la afirmațiile făcute de Călin Georgescu despre liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu şi despre Ion Antonescu, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege?
Mda…! Eu cred cu tarie ca cea mai buna optiune de moment pentru salvarea democratiei( si a nivelului de trai) in Romania( incluzand si salvarea bugetului si scaderea deficitului bugetar si stoparea evaziunii si a abuzurilor autoritatilor in raport cu banul public ) este ca presedintele Nicusor Dan sa ordone armatei sa treaca la „represiunea totală” a PSD, AUR, POT, SOS, Calin Georgescu & asociatii si a tuturor slugilor sinecuriste instalate de PSD in institutii ale statului( CCR, de exemplu si multe altele), urmată de scoaterea în afara legii a acestor grupari de origine nu fascista, nu legionara, ci de origine national-comunista…securisto-comunista, asa cum corect afirma domnul Gabriel Andreescu. Garantat toata masa de papagali sustinatori ai acestor clici, dupa „represiunea totală” isi vor baga capul in nisip pentru multi ani, asa cum este obiceiul la cocalarul roman obraznic si impertinent, dar plin de lasitate cand simte ca dreapta pedeapsa e aplicata cu strictete.
As zice insa ca nu e democratic! Nu? Cu toate ca generalul Kurt von Schleiter considera acum aproape un secol, spunandu-i asta presedintelui Hindenburg, ca astfel s-ar salva democratia. Ma surprinde insa faptul ca generalul Kurt von Schleiter nu i-a propus lui Hitler ca odata cu represiunea totala impotriva nazistilor sa aiba loc si o represiune totala impotriva comunistilor.
Repet, ceaa ce si in articol este spus cu alte cuvinte! Crimele naziste sunt o copilarie raportat la crimele infaptuite pe planeta de catre comunisti. Comunismul trebuie sters de pe fata pamantului. Tot raul de astazi se datoreaza comunismului. Razboiul din Ucraina, din cauza KGB-istului comunist Putin si a mentalitatilor sadite in Rusia in perioada sovietica. Instabilitatea din Taiwan din cauza Chinei comuniste. Mizeria nord coreeana = comunism feroce. Terorismul islamic – sustinut intens de tari comuniste in trecut si alimentat astazi de aliati din acele vremuri … inclusiv mafii de origine securisto-comunista din Romania( transporturi de arme iraniene catre Rusia si catre grupari teroriste, facute prin Romania cu sprijin dat de grupari de origine securisto-comunista protejate de PSD si clici din servicii, politie, vami subordonate aceleiasi clici de infractori numita PSD.
Cum boborul este majoritar format din cretini, nu alegerile libere pot salva democratia……doar „represiunea totala” impotriva criminalelor relicve de origine securisto-comunista mentionate mai sus poate salva Romania…..si chiar rapid.
L-au demonizat o parte dintre chilieni pe generalul Augusto Pinochet, dar astazi in Chile nu mai exista nici macar o urma de comunist!
” Comunistii nu pleaca de la putere decat goniti cu parul” – Petre Tutea
@LS: „Comunismul trebuie șters de pe fața Pământului”.
Și va fi șters. De Nicușor Dan și de Armată. Războiul cu comunismul a început. Să mulțumim americanilor. Sub bagheta lor se dă lupta. Fără ei n-am mai reuși să scăpăm de comuniști și securiști în veci.
Să ne rugăm. Nu ne va fi ușor.
Am omis sa precizez ca noi nu avem nici pe departe ofiteri de anvergura generalului Kurt von Schleiter, de anvergura colonelului Claus Philipp Maria Justinian Schenk Graf von Stauffenberg sau a generalului Friedrich Olbricht.
Si nici armata romana nu poate fi comparata nici pe departe cu Reichswehr-ul german din perioada interbelica.
imi amintesc cu placere de povestile ofiterilor romani care au luptat in world war 2 alaturi de Reichswehr si care povesteau cat de demni erau ofiterii germani, educati si civilizati….aveau un singur defect, mai ales cei din SS-panzerdivision ( diviziile SS mecanizate). Cand populatia din satele ucrainiene arata cu degetul catre unul si striga „Komunist”, ofiterii germani nu mai asteptau nimic, nu asteptau soldati pentru formare de pluton de executie…..rapid si fara discutii il impuscau in cap pe comunistul respectiv. Cinste lor! Un comunist in plus mort reprezinta un mic pas inainte pentru omenire!
Exceptional articol, felicitari! Inteleg ca sunt si alti profesori de drept si magistrati care semnaleaza neclaritatile legii propuse, iar „motivarea” CCR ca definitia istorica a legionarismului este subinteleasa si nu necesita o definire juridica este ilogica si injusta, inacceptabila la un asemenea nivel juridic.
Faptul ca aceasta lege a fost trimisa abia acum la promulgare, dupa ce a stat 5 ani in sertare, si in contextul urgentei economice si a reformelor, arata insa susbtratul politic al acestei actiuni (adica …”poate vreti voi reforme, dar tot noi decidem”).
Faptul ca in baza vechii legi a antifascismului si antisemitismului au fost facute peste 400 dosare dar judecate mai putin de o duzina (de femarcat cazurile Georgescu si Sosoaca) arata nu ca e nevoie de o noua lege – care aduce noi neclaritati – ci de o justitia functionala, independenta politic.
In fine, exista si precedentul motivatiei CCR din 2008 sau 2009, intr-o speta care contesta necesitatea ecarisajului intr-un Bucuresti in care oameni si copii erau sfasiati pe strada, iar CCR motiva in genul „ne opunem acestui Holocaust al cainilor”….dincolo de incompetenta, absurditate si ridicol, se poate argumenta in acest caz ca CCR a minimalizat Holocaustul in mod public? De asta e nevoie de claritate juridica.
O arma importanta a guvernantilor este rostirea adevarului despre furturile, fraudele si nenorocirile facute cu obstinatie in ultimele decenii, altfel „sistemul” (adica PSD si unele cozi de topor din alte partide) se face vinovat de radicalizarea cetatenilor (similar cu anii 1930), iar speranta ca le va fi mai bine cu AUR la putere decat PNL/USR/UDMR este complet desarta.
domnul Andreescu, mi-e si frica sa spun cit de mult apreciez articolul dumitale si implicit gestul lui Nicusor.
Sper ca nu e o provocare!?
Articolul vine cu asa o abordare calma, fundamentata pe argumente solide si clare, ca e de-a dreptul insolit in peisajul dezbaterilor de la noi. Imi aduc aminte de anii 90 ai secolului trecut, cand mai gaseai in presa astfel de contributii, ale dlui Andreescu si ale altor cativa. Sunt tot mai putini nu numai ce cei scriu astfel, dar probabil si cei care mai gusta o astfel de abordare dintre cititori. De urmarit…
Pentru mine este o nedumerire de fond: Parlamentul are o armată de juriști, profesioniști, bineînțeles, de aceeași calitate, firește, cu juriști specializați pe domenii din oricare altă instituție a statului. Dacă o lege nu e constituțională nu primește avizul comisiei juridice și nu intră în dezbaterea Camerelor; dacă trece de Parlament, organul suprem ca instituție legislativă, cine ar mai putea-o combate sau anula? Dar de aici începe jocul politic al oportuniștilor.
În privința xenofobiei, etnicii sunt xenofobi, prin definiție! Românilor nu le place de unguri (motive istorice), germanilor nu le place de evrei (motive istorice); acum rușilor nu le place de ucraineni sau invers, cum nici francezilor nu le place de nemți. În general, vecinul e dușmanul meu și asta se poate documenta istoric în orice parte a lumii, la fel cum și eu, acasă, la țară, mai bag cazmaua pe sub gard și, pe cât e posibil, mai ciupesc o brazdă din grădina lui. În rest aș vrea să văd că la Tel Aviv se predă lecții despre istoria României după manuale scrise de istorici români. Iar după 60-70 de ani de la evenimente să mi se scoată mie ochii cu ce au făcut bunicii mei (dacă oi fi avut sau nu bunici, că de cunoscut nu i-am cunoscut și nici nu pot garanta de ce etnie sunt!) într-o vreme când mai toată Europa era antisemită și în bună parte fascistă ori comunistă (alt fel de xenofobie… de clasă!) mie mi se pare că se urmăresc interese economice, politice etc., încât cel prost, mai coruptibil și mai slab să plătească ”daune istorice”, deși plătitorul este el însuși o victimă. Am ajuns așa de deștepți și de bogați încât putem impune cu argumente și legi orice interes al nostru. Oare pentru totdeauna? Probabil că cei puternici, dacă nu direct prin forță dar cu un lobi bine plătit, își vor impune legile nedrepte anume dorite de ei. Dar cel puternic azi să nu se mire de resentimentele mel și, când istoria o va permite, de faptul că nenorocirile care au mai fost să se repete. Este ciudat cum în dialectica asta, tocmai puterea își produce forțele capabile să o demoleze. Citiți și recitiți istorie, domnilor!
O spun așa, în răspăr cu restul lumii, sub un anonimat care, în realitate, nici nu există, spunând prin asta că îmi asum oricând un dialog pe tema asta: cu luciditate și argument, la un pahar de apă rece!
O analiză cuprinzătoare a unei situații complicate în care rațiunea este incriminată iar pozițiile partizane sunt ridicate la rang de legi. Felicitări autorului pentru schițarea unei imagini multidimensionale și pentru curajul de a spune multe lucruri pe care nu mai îndrăznim să le mai aducem în discuție. Ceea ce mulți uită, sau n-au înțeles, este că istoria nu este o știință. Prea multele istorii sunt de foarte multe ori atât de contradictorii încât simplul fapt de a le lua prea în serios devine riscant. A pune fundamentul unor legi pe baza ,,adevărurilor istorice” este exact ceea ce obiecția președintelui a semnalat ca inadecvat. Mai mult, legi care vor să definească concepte ideologice pot fi arme cu două tăișuri și care pot duce la nedreptăți foarte mari. Deja sunt fapte și subiecte din trecut care nu mai pot fi discutate în spațiul public fiindcă numai aducerea lor în discuție dintr-o altă perspectivă este interpretată a fi contrară unor legi. Libertatea de exprimare este din ce în ce mai restrânsă pe subiecte care sunt sensibile pentru unii iar abuzurile se petrec cu largul concurs al legilor ambigue. În plus, autorul a punctat destul de bine și argumentat că există dezechilibre majore între tratamentul aplicat extremismului de dreapta față de extremismul de stânga.
Este binevenit articolul. Toate atacurile impotriva actiunii presedintelui sunt profund demagogice, inclusiv cele de genul afirmatiei istoricului citat in nota nr 2, cum ca a contesta legea nu e doar o problema juridica, ci si una „profund simbolica” – nu, nu e nimic „profund simbolic” in riscul perfect real ca o persoana sa fie aruncata in inchisoare pentru 5 sau 10 ani in temeiul unor texte intentionat vagi lasate in lege tocmai ca interpretarile abuzive sa fie posibile.
Partile despre lipsa de incriminare legala a sustinerii comunismului sunt insa incorecte. Daca nu ar exista baza legala suficienta, atunci cum ar fi putut IICCMER sa depuna recent plangere penala contra lui Marius Lulea de la AUR, acuzandu-l ca a facut apologia regimului comunist? IICCMER a folosit ca baza legala exact OUG 31/2002, unde este incriminata promovarea publica a cultului unor persoane condamnate pentru crime impotriva umanitatii, asa cum a fost si Ceausescu. Deci inca o dovada ca nu e nevoie nici de o noua lege care sa condamne separat apologia comunismului, asa cum nu e nevoie nici de legea Vexler.
Cat despre copiii si tinerii de la Beach Please, credeam ca deja a aflat destula lume ca era o gluma la adresa poreclei lui Selly, nicidecum o apologie a dictatorului raposat. Si chiar ar fi bine sa afle asta cat mai multi, altfel, cine stie, in temeiul aceleiasi OUG 31/2002 sau al unei viitoare legi si mai aspre, cei care scandau acolo „Ceausescu” la adresa lui Selly ar putea fi bagati scurt la puscarie de niste vigilenti care nu stiu de gluma, asa cum niciodata nu stiu de gluma militantii ideologici.
O țară cu legi făcute cu sens unic. Doar pentru ca unora să le fie bine. De restul nu ne interesează.
Empatia la români e doar o znoavă.
Senzația mea este că avem norocul cu USA care vor să devină Hegemonul Planetei și încearcă să extermine cu curaj comunismul de pe Terra. Îmi miroase a mână americană. Deci a bine. N.Dan și I.Bolojan sunt simpli executanți.
Domnule Andreescu vă mulțumesc pentru adorabilul articol.
Presedintele Nicusor Dan a avut temeiuri comprehensibile si indreptatite cand a contestat noua lege anti-extremism la CCR, cat si cand a retrimis-o in Parlament. Legea este unilaterala, subiectiva si exclusivista, este scoasa din contextul general. Initiativa legislativa este precum privitorul unui tablou care vede doar o mica parte din acesta, nu vede intregul ansamblu pictural, in cazul de fata social. Fiecare parte a intregului se supune determinismului si cauzalitatii, nicio parte nu se poate sustrage.
In conceptul legii nu trebuie sa fie loc pentru formulari vagi, imprecise sau extrem de largi. Astfel de prevederi le pot permite speculatorilor politici sa le foloseasca drept referinta pentru orice acuzatie aberanta, ca in “obsedantul deceniu”. Anii negri ’50 s-au caracterizat prin persecuții politice, arestări, închisoare și execuții, represiuni economice și sociale. Atunci, internationalistii, care deprioritizau interesele natiunii romane in favoarea altor tari straine – o stupiditate care in post-internationalismul de azi s-ar traduce prin “RO LAST” (Romania pe ultimul loc) – au decapitat elita nationala. In internationalismul feroce de atunci, multi lideri patrioti si intelectuali critici au fost pusi la index si scosi din istorie. “Atunci” nu trebuie sa redevina “acum”, escrocheria propagandei extremist-internationaliste nu trebuie sa se mai repete. Intre RO FIRST si MAGA sau MEGA nu exista nicio deosebire de scop.
Noua lege anti-extremism este tributara vechilor extremisme si radicalisme din secolul XX, genocidelor impotriva slavilor, europenilor si evreilor. Dar, in mod flagrant, legea intoarce spatele noilor crime de genocid si impotriva umanitatii, neoxenofobiilor din secolul XXI. De asemenea, legea lasa larg deschisa portita ca justitia sa fie folosita in scopuri politice, sa excluda abuziv personalitati meritocratice si competitive din viata tarii, sa criminalizeze declaratii critice, sa reprime lideri, partide, libertatea de opinie. Orice eventuala lege pe aceasta tema trebuie sa interzica explicit abuzurile executive de interpretare si sa stipuleze peventiv faptul ca a critica, a denunta sau a condamna politici unilaterale or neconforme nu inseamna extremism.
O demonstrație fără cusur.Comunismul este un extremism de stînga care nu e cu nimic mai prejos la secerat viețile a milioane de oameni nevinovați Stau mărturie zecile de GULAGURI din fostul URSS si e inexplicabil ca lumea le-a uitat,mai ales in ultimul timp. Bine au făcut basarabenii cu organizarea expoziției deportărilor in Siberia cu trenurile morții. Chiar în centrul CHIȘINĂULUI.Cred ca trebuie aduse și in România,unde lumea le stie extrem de putin
Excelent articol, felicitari! Din pacate o sa mearga inainte povestea si o sa inchidem din nou ochii la adevaratele probleme din tara asta. Doar aparentele conteaza :(
Foarte bun articolul domnului Gabriel Andreescu. Cu mențiune că nu este doar un articol. Este o pledoarie pentru respectarea adevărului, pentru respectarea principiilor filosofice, REALE care fundamentează această ordine civilizațională care nu este perfectă dar ESTE SINGURA CALE PERFECTIBILĂ numită DEMOCRAȚIA!
Trebuie spus adevărul despre comunism, despre holocaust, despre antisemitism devenit lege în Europa cu sute de ani înainte ca să apară mișcarea legionară din România.
Ce conexiuni, încă necunoscute ar exista între perioada premergătoare celui de al doile război mondial, frustrările acumulate de societățile europene și nedreapta, ucigașa canalizare a lor contra evreilor. Pe lângă Beria, Iosif Chișinevschi, Silviu Brucan, Walter Roman au existat evrei -luminători precum Solomon Marcus, Nicu Steinhardt, Radu Cosașu, etc, etc. și mulți alții a căror singură „vină” era că s-au născut evrei.
Trebuie să se întreprindă studii despre cât de vechi este antisemitismul, care au fost( sunt?) cauzele acestui fenomen, de ce prinde atât de adânc mai ales la tineri????
În mulțumesc domnului Gabriel Andreescu și pentru acest articol.
Parca s-a reluat ´cearta intelectualilor´ din vremea publicarii Jurnalului lui Sebastian , chiar cu aceiasi actori, ba chiar si cu aceleasi cuvinte. Pe atunci elita intelectuala romaneasca, era sa zic din vechea garda, fara vreo intentie, – reactiona, cam isteric, impotriva a ceea ce era resimtit ca un atac la memoria culturala, ca sa nu zic fiinta, romaneasca. Argumente pe care timpul si statura lui Sebastian le-au ofilit. Ele au revenit insa cu diverse ocazii. Ce justifica insa aceasta incrancenare ? Eu nu cred ca e vorba de vreo simpatie reala fata de legionari sau chiar fata de´prietenii Legiunii´. Comparativistica, ´concursul´ dintre cele doua orori, are o logica vicioasa, chiar perversa. Dar e si un revelator, involuntar.
Primul si cel mai evident motiv al acestor razboaie culturale e unul de capital sau monopol cultural. Prima generatie de anti-comunisti isi pazeste cu afectiune si gelozie ´materia´, orice nou venit care indrazneste sa se introduca in ea, ceea ce e perceput ca un viol, ar trebui sa-i intrebe mai intai pe dansii, sa-si ceara voie, cu un pic de plecaciune.
Am mai vazut, recent, o interventie, de la nivel intelectual foarte inalt, care invoca dezinvolt tezele revizioniste si nitel negationiste ale lui E. Nolte, adaugand , in plus, cum ´o colectivitate etnica´ devine ˙din victima colectiva , calau colectiv´ ! Foarte subtila aluzia , ce sa zic ! Iritare, rabufnire. Mai uimitor este insa ca intelectuali, vizibil deranjati, nu ii atrag atentia, politicos, prieteneste, ci chiar il aproba, fie si din complezenta. Si aici e alt aspect, o solidaritate, adeseori interesata, a elitei intelectuale, una trans-ideologica, de ´casta´, cum s-a verificat in alte cazuri, Lavric, Neamtu sau T.R.U., pana cand acestea au devenit chiar intolerabile.
Motivul mai pozitiv mi se pare un adevarat consens al intelectualilor anti-comunisti in a-i proteja pe acei mari intelectuali, si cred ca in primul rand pe Noica, deoarece disputa ii atinge, prin ricoseu, si pe ei. Problema e incurcata, poate, de gradatii fine. Ceea ce nu justifica anumite iesiri sau rabufniri.
In articolul de mai sus centrul de greutate e in polemica, violenta pe alocuri, cu anumiti ´intelectuali evrei´ si cu Institutul Wiesel. Restul e incadrament istoric si retoric. Nu cred, cum se grabesc altii sa spuna, ca e vorba despre cine stie ce revizionisme sau mai rau, ci de ceva personal si de razboaie culturale locale, adica provinciale, imprumutate de la altii, intre diverse ´partide culturale´, lupte pt. ´capital´ etc., caci tare plicitisitoare ar mai fi mica noastra lume boema, de ´reviste´, fara aceste batalii de transee.
Uneori, sau adeseori, si marii dizidenti spun lucruri trasnite …
As mai remarca vechea si mereu noua invocatie patetica a ´conditiilor istorice´ grele si ´foarte complexe´, cum altfel ?, – din epoca interbelica, fara a se omite cazurile de carturari care au tradat in cealalta parte, stalinista, de parca ar rezulta un fel de echilibrare sau neutralizare a balantei la judecata de apoi a Istoriei, argumente ce ne readuc, mai pe ocolite, cam la aceleasi teze din Historikerstreit, pericolul iminent al Comunismului, desi Fascismele germinau si clocoteau din sec. 19, cu mult inaintea Bolsevismului ( ´L´Affaire´ etc. ), v. doar lucrarile lui G. Mosse, E. Gentile sau Z. Sternhell. Coruptia endemica, si pe atunci, etc. Le-am mai intalnit intr-o biografie romantata, hagiografie, a lui Noica. Sa nu scoatem din contextul istoric pe care noi, care nu mai suntem in el, in context adica, nu avem cum sa-l mai intelegem, spiritul timpului, bata-l vina, clasicul istoricism foarte selectiv. Sau, ca opera trebuie separata de autor, care a avut si el pacatele lui, ´derapaje´, accidente, ca si cum ´opera´ ar fi primit-o prin revelatie sau prin canalizare spiritista, in somn, character indelebilis …
Etc.
Încă o dată fostul opozant al regimului comunist Gabriel Andreescu, intelectual de calibru, cercetător de o mare probitate și acribie, demonstrează rectitudine morală, judecată limpede, imparțialitate și rigoare analitică. Merită felicitări pentru curajul cu care abordează o temă spinoasă. Argumentarea este IMPECABILĂ, un exemplu prin nepărtinirea ei. Asta pentru că pleacă de la PRINCIPII.
De pus în ramă!
Felicitări pentru acest text necesar, bine construit, pertinent, adevărat și curajos!
De altfel, este dureros că atitudini firești ca aceasta devin curajoase prin comparație.
Mesajul puternic al acestui text este că la adăpostul și sub pretextul necesarei combateri a antisemitisului se încearcă delegitimarea și intimidarea anticomunismului.
Dar această acțiune de compromitere a anticomunismului sub acoperirea antifascismului nu este doar o marotă a unor fosile stângiste, ci se înscrie în tradiționala strategie a Securității comuniste de apărare a comunismului prin invocarea ”anti-fascismului”, de parcă acea caldă prietenie dintre Hitler și Stalin n-ar fi existat, de parcă regimurile impuse de NSDAP și PCUS n-ar fi fost versiuni ale aceluiași totalitarism.
În România, afinitatea dintre comunism și fascism a făcut posibil național-comunismul ceaușist, care azi simpatizează spontan cu sovieto-fascismul putinist.
Fondul ideologic comun legionar și comunist a făcut posibilă trecerea multor legionari la comuniști în 1945-948, iar național-comunismul ceaușist al anilor 68-89 a fost un neo-stalinism cu accente și butaforie legionaroidă.
Rețelele securiste de extracție ceaușistă din interiorul și exteriorul serviciilor secrete, care au creat un ”extremism” românesc cu partide-proxy și lideri putiniști, își trag seva din rădăcinile comune legionaro-comuniste altoite sub Ceaușescu.
Național-ceaușismul acestor rețele securiste, care reunește bolșevismul cu elemente naționalist-fasciste, constituie humusul ideologic. La fel, și o anumită nostalgie totalitară de tip ceaușist există într-o parte a populației.
Dacă azi izolaționiștii putiniști din România ne îngrijorează și ne pereclitează atât de rău, ei nu descind direct din fascismul românesc interbelic, ci tocmai din național-comunismul ceaușist, în vremea căruia s-au format și pe care l-au perpetuat la noile generații de azi.
Adevăratul pericol al vremurilor noastre este fantoma ceaușismului, această monstruoasă sinteză bolșevico-legionară, contra căreia trebuie întreprinși și pași legali, după modelul combaterii fascismului.
Dragă Răsvan, dacă mai ai contactele mele (tel. & e-mail), aștept un semn din partea ta.
Mircea Suciu
Interesant! Intr-adevar lipsa unui proces al comunismului se simte acut si permite „nostalgii” comuniste dar propuneti o reabilitare a legionarilor? Asta este o nebunie. Comunismul, Ceausescu, fascismul si legionarismul trebuie scoase in afara legii.
AUR nu glumeste. In afara de ura impotriva evreilor, sunt violenti si o sa instaureze dictatura.
Credeti ca o sa fie bine pt Romania sa fie condusa de AUR?
Delia f, AUR nu are nicio treaba cu legionarismul sau neolegionarismul. AUR este o creatie securisto-comunista a PSD si a sforarilor de origini securisto-comuniste care bantuie inca bine mersi prin Romania cu substantialul sprijin al autoritatilor si al votului „popular” oferit de multimea imensa de cretini, hoti, evazionisti, majoritara in randurile „bravului popor” votant. Chiar nu detii informatia ca de cand au parlamentari, AUR a votat cot la cot cu PSD?
Legea respectiva este facuta in mod voit astfel incat sa poata fi utilizata ca arma impotriva anticomunistilor. Nu te lasa manipulata de propaganda facuta la televiziunile subordonate clicilor de origine comunisto-securista!
Scrie-ti ca nu legionarii sunt autorii pogromurilor de la Iasi si Dorohoi dar nu scrieti ca ei sunt autorii pogromului de la Bucuresti – evreii omorati si atarnati in cuie la abator.
Frustrarea indreptatita din cauza absentei procesului crimelor si nebuniei comunismului nu poate justifica albirea crimelor si nebuniei legionarilor si fascismului.
Momentul este critic in Romania unde, in absenta unei alternative politice decente, care sa reprezinte votantii, nostalgia comunismului se imbina cu neo- legionarismul si o sa-i aveti la putere la urmatoarele alegeri.
Mulțumesc autorului! Chiar aveam nevoie să înțeleg, nu reușisem din alte scrieri.
Nu înțeleg de ce trebuie lăudat curajul de a scrie un astfel de articol, cum spun unii comentatori. Domnul Andreescu a dovedit mult curaj înainte de 1990 când risca foarte mult. Dacă trebuie curaj azi ca să-ți exprimi un punct de vedere înseamnă că ne-am întors la 1989.
Domnul L.A. consideră că este cazul să dea lecții de morală. Or, dacă o face, ar fi elementar să-și asume identitatea și deci să expună acel capital de bună purtare și de bună cunoaștere în numele căruia ține să vorbească.
Stilul în care se exprimă domnul L.A. arată că este un om cultivat. Nu și tezele pe care le susține. Iată una: „Comparativistica (deformare ironică) , ´concursul´ dintre cele doua orori, are o logică vicioasă, chiar perversă”. Orice om care-și folosește mintea știe forța comparației, mijloc cu putere logică și euristică universală. Standardele de egalitate și de dreptate impun permanent comparații. Două rele sociale echivalente sunt de pedepsit la fel, cele diferite, asimetric. Este o nerușinare în fața istoriei ca statul să acorde torționarilor unui sistem inuman pensii speciale, în timp ce tot el interzice pomenirea în public a autorilor unor scrieri care au susținut ideologii și ele necruțătoare. Cuvântul „nerușinare” rezultă din comparația care-i este antipatică lui L.A.
Tot superior tratează L.A., citez, „vechea și mereu noua invocație patetică a ´condițiilor istorice´ grele și ´foarte complexe´, cum altfel ?, – din epoca interbelica”. L.A. disprețuiește punerea faptelor în contextul lor istoric, deși să ții seamă de el este o cerință și de bun simț, și una proprie științei. Dacă vrei să înțelegi evoluția legionarismului în interbelic este indispensabil să o așezi în circumstanțele victoriei lui Hitler în Germania. Apoi, chiar sensul conceptelor noastre „este dat de mulțimea contextelor în care le folosim”.
Domnul L.A. găsește „comparativistica” drept „revelatoare, involuntară” asupra „consensului intelectualilor anti-comuniști în a-i proteja pe acei mari intelectuali, și cred că în primul rând pe Noica”. La începutul anilor 1990 au fost publicate textele unor personalități hăituite de comuniști care exprimaseră cândva simpatii legionare – Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica. Unii apropiați ai lui Noica (acei „intelectuali anti-comuniști” pomeniți de L.A.) au criticat aducerea acestor texte la lumină. Cred că a fost o atitudine regretabilă. Cele câteva articole legionare scrise de Noica nu schimbă însă fondul: cea mai mare parte a vieții sale adulte, Noica a fost o victimă a regimului comunist. A avut 9 ani domiciliu obligatoriu, următorii 6 ani în închisoare, i-a fost confiscată toată averea, a fost până la sfârșitul vieții un marginal (mai special, e drept). A contat mult și pozitiv în viața multor oameni. Acei „intelectuali anti-comuniști” vorbesc elogios despre partea „bună” a lui Noica, nu despre legionarismul lui. Să tot repeți că Noica a scris câteva articole legionare arată, ca să folosesc limbajul lui L.A., o obsesie vicioasă, chiar perversă.
Domnul L.A. pare scârbit și de ideea, citez, „opera trebuie separată de autor, care a avut și el păcatele lui, ´derapaje´, accidente, ca și cum ´opera´ ar fi primit-o prin revelație sau prin canalizare spiritistă, în somn, character indelebilis”.
Să punem în paralel faptele lui Constantin Noica și ale lui George Călinescu. Impresionantul critic a dirijat publicațiile procomuniste „Tribuna Poporului”, „Națiunea” și Lumea”, a scris elogios despre Uniunea Sovietică a lui Stalin și China lui Mao, a fost deputat în Marea Adunare Națională o lungă perioadă de timp (1946-1965). Or, numele lui George Călinescu este purtat de instituții, de străzi, de aule, este periodic omagiat. Activitatea criticului în favoarea regimului comunist în perioada de maximă represiune, de o dimensiune incomparabilă cu cea avută de Noica în favoarea legionarismului, nu constituie o temă a dezbaterii publice. Practic, nu există. Iată de ce comparația este utilă: puse alături, cele două exemple aduc la lumină o deformare a eticii și politicii memoriei „vicioasă”, „chiar perversă”.
În anumite situații, opera trebuie separată de autor, în altele nu. Rațiunea care motivează o opțiune sau alta depinde de contexte (!). Dar se cere este ca „acea rațiune” să se aplice și în cazul lui Constantin Noica, și în cel a lui George Călinescu.
În sfârșit, polemica cu Institutul „Elie Wiesel”. O parte a ceea ce face Institutul este cercetare merituoasă. Altă parte, politică de hăituire a unor foste victime ale comunismului menită să pună în umbră victoria securiștilor și comuniștilor reciclați în postcomunism. Faptul că un Institut care se ocupă de memoria colectivă și de politicile dorite să facă dreptate este condus de un fost ideolog al PCR explică această deturnare a rostului instituțional. Pentru L..A. acest subiect nu contează. Jalnic!
Asa este, Cioran, in libertate, si-a recunoscut nebunia, Noica a platit greu si dupa ce a fost eliberat nu a recidivat, Eliade a plecat si s-a rupt.
Daca Heidegger a fost iertat pt nazism, desi nu si-a cerut iertare si nu a venit sfarsitul lumii, si intelectualii romani pot fi iertati.
In schimb, intelectualii simpatizanti comunisti, cu exc lui Paunescu, care a incasat-o parca pt toti, nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase.
Corneliu Vadim Tudor a fost parlamentar.
Multumesc pt. raspuns.
Ar lua prea mult spatiu sa ma intind asupra fiecarui punct, s-a scris despre fiecare mult.
Legat de ´comparativistica´, nu ma refeream la orice fel de comparativism, ci la acel tip de comparativism polemic, de-aia spuneam ´concurs´, care pune termenii in competitie, Fascism versus Comunism, chiar daca o face mai degraba in moduri implicite, normal. De ex., cand se insinueaza ca Comunismul este un fel de cauza a Fascismelor sau ca Fascismul era de fapt ´stangist´ daca nu direct comunist – nu zic ca acesta e cazul in textul de mai sus !, – ca ´a facut mult mai multe victime´ ( doar a durat optzeci de ani, mai exista inca ) si in general, ori de cate ori vine vorba despre Fascism, despre intelectuali cu orientari fasciste, apar automat reactiile cu exemple din Comunism si intelectuali comunisti, etc. Sau se presupune ca daca discuti despre unii e musai ca-i menajezi pe ceilalti. Se poate discuta atat separat, despre fiecare, cat si impreuna sau comparativistic, fara a le amesteca si tinand cont tocmai de contexte, conditii istorice, culturale, etc. Insa acest comparativism polemic dezvaluie o anumita orientare, nu zic ´preferinta´, sa zic, mai pronuntat anti-comunista, lucru de inteles . Logica acestui comparativism e ´vicioasa´ cand e folosita impotriva unui presupus monopol al memoriei si suferintei din partea nu stiu caror entitati, etc. S-au preluat formule precum ´negationism de stanga´, ´holocaust rosu´ sau comunist, etc. Unicitatea Holocaustului si a regimului exterminator nazist e tocmai in proiectul sau genocidar programatic, de a extermina un intreg popor, categorii, ´rase´, asa ceva, cu toate grozaviile, nu a existat niciunde in Comunism – desi multi vor sari ca arsi la aceasta afirmatie, Comunismul a fost genocidar prin natura lui brutala, nu prin ideologie, prin credinta, nu a luat categorii de oameni pe care sa-si propuna sa le extermine, complet. Evident ca in practica a fost genocidar. Aici se poate vedea unde comparativismul devine vicios si tinde chiar spre forme de negationism – Holocaustul nu difera de alte distrugeri din ´razboiul total´, Dresda, Hiroshima etc. Cantitativ, victimele or fi fost mai multe in Comunism, dar nazistii au fost opriti, unde ar fi ajuns daca n-ar fi fost ? Comunismul mai avea o oarecare aparenta ´umanitarista´ si pacifista, dupa moartea lui Stalin a intrat intr-un proces de ´normalizare´, s-a stins, fara resurse, Nazismul era un regim pur distructiv si autodistructiv, terorist, o arma de distrugere in masa, pt. asta era ´proiectat´. Deci ar tr. tinut cont de caracterele specifice ale fiecarui caz, fara partiprisuri.
Am si precizat ca problema intelectualilor interbelici e complicata, de gradatii, tr. luat fiecare caz in parte si vazut in ce masura ideologia a impregnat opera si ´viata adulta´. Eu stiu ca V. Horia si-a mentinut orientarea de extrema dreapta, a avut legaturi active cu medii neo-fasciste. Ultranationismul ´mistic´ si ´palingenetic´ e pretutindeni vizibil la Tutea. Cu Noica e mult mai complicat, nu pot sa intru in detalii. S-ar putea discuta insa daca Noica a introdus in filosofia sa anumite teme ideologice, asemenea lui Heidegger, ´metapolitice´, daca n-a avut un soi de ´ezoterism´ sau invatatura ascunsa, cu ´holismul´ si nationalismul sau romantic si ´metafizic´, un anumit esentialism ontologic, modul in care, de ex., teoretizeaza prin ´holomer´ ( similar intrucatva Daseinului, mai precis pt. Gestalt, din ´filosofiile vietii´ ) o elita spirituala si liderul, etc. Dl Adrian Nita a scris o carte interesanta despre subiect : ´Noica, o filosofie a individualului´. Sau in ce masura scoala lui Noica semana cu o ´scoala de intelepciune´ ca acelea de la inc. sec. 20, spiritualista, cu un ´cerc´ ( kreis ) carismatic, etc.
In Germania s-au dat razboaie dure in jurul ´memoriei´. Au existat si acolo istorici nationalisti si revizionisti si care recurgeau la Istoricismul german, incepand chiar cu patriarhul Meinecke, apoi cel mai cunoscut a fost E. Nolte. Istoricismul e relativist, spune ca nu exista decat adevar istoric, conditionat, ca nu exista un adevar ´universal´ sau trans-istoric si o epoca nu poate judeca alta epoca, pe motivul anacronismului. E un mod foarte facil de a justifica orice, oamenii sunt marionetele Zeitgeistului. Dar acest argument e folosit de obicei selectiv, nu e valabil si pt. toti. V. o introd. f. buna in ALFRED D. LOW : THE THIRD REICH AND THE HOLOCAUST IN GERMAN HISTORIOGRAPHY – TOWARD THE HISTORIKERSTREIT OF THE MID-1980S. Foarte multe discutii de la noi seamana cu acele razboaie, uneori cu aceleasi argumente, de aceea am folosit ´cearta intelectualilor´.
´Conditiile istorice´ sunt uneori invocate pt. a explica extremismul de dreapta romanesc din interbelic – faceam aluzie la acele descrieri patetice din cartea lui Lavric – , dar aceste explicatii, sociologice, economice, nu sunt suficiente, exista si cauze culturale sau chiar ´spirituale´, probabil mai importante sau mai primare. Si tocmai aici e problema, cu cei care au contribuit activ la ascensiunea Fascismului autohton ( in general, nu doar legionar ), cum au fost Nae Ionescu sau N. Crainic si multi dintre admiratorii lor. Comunismul a fost de import, Fascismul romanesc a fost in esenta lui autohton. In plus, nostalgiile comuniste de azi sunt dupa un National-comunism care asimilase deja multe elemente fasciste, ultranationalismul, aceste nostalgii sunt acum instrumentalizate de ideologii populiste de dreapta, daca nu direct neo-fasciste, evident ca nu e nevoie sa-si zica deschis asa ! Au un fond fascistoid. Acesta e un pericol mult mai mare astazi, e un fel de ´National bolsevism´ , ´Rosu-brun´- care a fost , istoric, Fascism, avand un nume inselator , e adica un Fascism ce imbraca haine sau include anumite teme comuniste sau de stanga, hibridizat, dupa unii e vorba chiar de cea mai sinistra forma de fascism. In aceste conditii, e si o chestiune de oportunitate sau de adecvare, evident ca trebuie luptat cu raul real, mai actual, ce ne pune in pericol existential, imediat. E o teribila inadecvare, de ex., sa continui sa te bati cu ´corectitudinea politica´ si cu ´religia woke´ cand noii fascisti literalmente ne-au cotropit.
s-ar putea sa fi intrat in duplicat coment., imi cer scuze
Extrema dreapta contemporana este reactie la progresism, globalizare, globalism, liberalism global si neo-marxism.
Doar de dragul ideilor, as adauga cateva opinii.
Nu dau niciun fel de ´lectii de morala´, e absurd, e vorba despre idei si argumente, valide sau ba. Ce treaba are ´morala´ aici ? Ce fel de morala, privata, publica ? E adevarat ca granitele dintre public si privat s-au estompat in era cyber. Nu sunt persoana publica, adica nu am functii publice etc., ar trebui sa fac dovada de ´bune moravuri´ ? Identitatea mea privata nu intereseaza pe nimeni, n-are nicio relevanta. E adevarat ca daca incalc anumite reguli tr sa dau socoteala, dar nu pt. niste simple opinii, exprimate intre anumite limite, sigur ca nu pot sa-mi permit orice din acest adapost ( care nici macar nu e ) …
Am vizat niste pozitii, ´teze´, ipoteze, postulate, nu persoane. Dar e greu sa te referi la argumente si sa faci cu totul abstractie de persoane. Spuneam ca ´dizidentii spun uneori lucruri trasnite´, oho !, tot respectul pe actele rare de curaj civic, de eroism ! Dar acestea nu confera vreun fel de infailibilitate ! Amintesc doar de iesirile absolut stranii ale lui Goma. Evit sa ma refer la diversele polemici, scandaluri, barfe, etc. , nu sunt treaba mea.
Deci, sa revenim la argumente. Anumite expresii mai tari poate n-au fost intelese. Comparativismul polemic, interesat, e ´vicios´ si devine chiar ´pervers´ cand tinde spre forme de negationism, ca relativizare, bagatelizare. Cu privire la ´conditiile istorice´, ex. ´clasic´ e, din nou, Lavric, care da glas unor opinii revizioniste mai generale : chiar ar fi existat o ´problema evreiasca´ in Romania interbelica, cu evreii sositi din rasarit, unii mai bogati, avand anumite ocupatii disproportionat, in mica burghezie, presa, universitati, etc. In plus, acestia ar fi avut inclinatii revolutionare si comuniste. Anumite fapte sunt reale, depinde de modul in care sunt interpretate, doar daca se face referinta la ´evrei´ in general, ca o categorie, lucrurile devin clare si grave. S-a scris mult pe subiect, v. lucrarile, f. inconfortabile pt. unii, ale lui S. Aschheim, despre problemele identitatilor evreiesti, multi intelectuali evrei alegeau anumite ideologii la moda, revolutionare – ca si altii, neevrei !, de stanga, dar si de dreapta, chiar fasciste ! – pt. ca vedeau in ele mijloace de emancipare, individuala si/sau nationala, etc., – altminteri se intra direct in naratiunile conspirationiste. ´Evreii´ nu sunt nici mai buni, nici mai rai decat altii, pt. ca nicio colectivitate, niciun ´popor´, nu e mai bun sau mai rau decat altele, aceasta ierarhizare implica o ´ontologie´ rasista. Pretutindeni sunt oameni si oameni, ce trebuie ´tratati´ individual, nu in grup si la gramada. Cand vorbesti despre ´evrei´, ca si de ´germani´, ´rusi´ in general, cand ´ipostaziezi´, ontologizezi, deja e o problema, de aceea pomeneam de esentialismul ontologic al lui Noica sau Vulcanescu, ´fiinta romaneasca´ e o aberatie la fel de mare ca ´fizica germana´ ! Cioran detesta asemenea infatuari, radicalismul lui ´nihilist´ avea alta natura, de aceea i-a si permis sa se elibereze.
Apoi, exista ideea destul de larg raspandita ca Fascismul ar fi fost o ´reactie´ la Bolsevism, ´cu aceleasi mijloace, mimetica, cum credea Nolte ( care mai avea si niste scheme istoriozofice neohegeliene absolut delirante, lucra cu triade dialectice, definise Fascismul, incomprehensibil, ca ´rezistenta la transcendenta´ !), ceea ce e profund fals, arata necunoasterea fenomenului. ´Originile´ Fascismelor sunt mult mai adanci in istoria europeana, se vorbeste despre ´protofascism´, etc. Ca Fascismul si Comunismul au putut ´reactiona´ unul la celalalt, ca au ´interactionat´, e cu totul altceva, dar unul nu e reductibil la celalalt, iata alta eroare a unui comparativism simplificator, reductionist si prea generalizator. ´Totalitarismul´ este, trebuie sa fie un concept euristic, tocmai comparativ, aproximativ.
Inteleg foarte bine de ce marii dizidenti si in general elita anticomunista si-a asumat o functie protectoare fata de memoria colectiva, nu mai stiu cine zicea, de ´arhonti ai arhivei´, – in care Comunismul, care ne-a afectat cel mai mult, are rol principal. De multe ori pur si simplu nu sunt la curent cu cercetarea Fascismelor – nu i-a interesat direct – , poate de aceea se opresc la rudimente revizioniste de genul lui Nolte, care a fost tradus la noi ( nu stiu de traduceri din Gentile, Griffin, Paxton, Payne, etc. ) sau scheme politologice simpliste ca acelea ale lui Hayek sau Voegelin. Dar aceasta limitare de cunoastere impune o anumita prudenta. Ei ii apara cu pasiune si indarjire pe ganditorii anticomunisti din interbelic si tind sa vada in orice tentative critice niste atacuri. E ciudat ca, desi pledeaza pt. o separatie fina a operei de autor, uita acest deziderat cand confunda practic critica ideilor cu o judecata a persoanelor, confunda deci opera cu autorul. Tot asa cum il uita cand aduc exemple de intelectuali stangisti, ceea ce dovedeste ca argumentul e interesat. Dar nu e vorba despre o judecata a oamenilor, care se poate sa fi avut o ´viata morala´ ireprosabila, unii dintre ei au suferit enorm in inchisari, unii au murit, adica au fost ucisi. Ceea ce nu confera automat vreo valoare de ´adevar´ crezurilor lor, au suferit si au murit in inchisorile comuniste oameni de toate crezurile, cele mai contradictorii. Oricum, un intelectual nu e ´judecat´ asa cum e judecat un activist, un functionar, politician sau militar, decat daca s-a intamplat sa fi fost si asa ceva iar aceasta ´judecata´ nu este una ´juridica´ si nici macar ´morala´, in sensul obisnuit, ci pur si simplu o opera de intelegere, intrucat ne priveste, e vorba despre sanatatea noastra, individuala si sociala. Ideile pot fi foarte nocive, adeseori chiar aceasta se urmareste, o readucere in actualitate, revitalizare sau reanimare a unor idei si ideologii ´care sucesc mintile´, radicale. Eu ma pricep putin la Eliade si cred ca pot demonstra ca viziunea lui matura era inca infuzata de idei radicale, nu neaparat ´legionare´ , o ideologie ´traditionalista´ antimoderna si totusi revolutionara, un protocronism sau primordialism foarte cult, inrudit cu Volkismul, o forma de neo-paganism cu unele implicatii anti-iudeocrestine, ´gnostice´ si antinomiste, adica ceea ce U. Eco, in faimosul lui studiu, a numit Ur-Fascism , Fascism etern, arhetipal, primordial. Cred ca il avea in minte si pe Eliade , alaturi de Evola, cand scria. Aici nu se mai poate spune ca ´opera´ nu are legatura cu o ideologie tranzitorie, intamplatoare, din contra, tocmai conceptiile spiritualiste, ´magice´, au putut conduce la ideologie, cu atat mai mult cu cat Eliade nu a renegat niciodata aceste idei, le-a spiritualizat, le-a sublimat, ´camuflat´, in chiar termenii sai. Mai e si alta chestiune, Comunismul e ateist si brut, Fascismele au pretentii de ´spiritualitate´, o aura magica, ´luciferica´ sau ´demonica´, de aceea sunt atat de fascinante, mult mai multe spirite valoroase au cazut sub vraja Fascismului decat sub Comunism, care facea apel la alte resorturi umane sau subumane. De la un anti-comunism prea pasional, prea belicos si nediscriminat, usor se poate intra in raza unor forme culte, ´spiritualiste´, de extrema dreapta, cum sunt acelea predicate de Noua Dreapta, A. de Benoist de ex., cel care avea legaturi atat cu V. Horia cat si cu M. Eliade. Sunt lucruri complicate, ce nu trebuie tratate cu lejeritate si prea schematic.
multumesc pt atentie si scuze inca o data pt lungime si digresiune.
nota:
pt. ca stiu ca v-ati ocupat cu ´noile miscari religioase´ …
´Aura magica´, luciferismul si demonismul fascismului´.
De la inceput, Fascismul era impletit cu ocultismul. Extrema dreapta si neofascismul contemporane prezinta forme explicite de ´demonism´ si ´satanism´ – in chiar proprii lor termeni ! Nu discut daca e ceva ´real´ sau nu in acestea, nici nu conteaza pt. subiect. Nu intru in multe detalii, exista o literatura bogata, v. insa M. Gardell, ´Gods of the Blood´, neopaganismul lui A. de Benoist, R. Abellio, care a fost un ´guru´ al lui V. Horia ( mentionat si de M. Lovinescu in jurnale ) etc. De ex., acest Abellio credea in existenta unui ´Christ cosmic´ care ar fi fost uniunea lui Lucifer cu Satan !, in mintea lui, ´spirit´ si ´materie´, teoretiza despre un ´Ordin´ templar si insurectionar, comunisto-nazist, explicit, el a fost mai intai comunist, mai apoi fascist si colaborator ( a fost si un guru al studiosului in ´ezoterism occidental´ A. Faivre, la randu-i in relatii stranse cu Eliade si cu H. Corbin, niste retele ´oculte´ extrem de interesante, legate de Eranos ), ´nazi-comunist´ si francmason pe deasupra, un om-orchestra. Cand V. Horia medita, melancolic, spunand ca ar inclina sa creada in existenta unui ´demiurg rau´, e posibil sa fi fost o aluzie ´tehnica´ exacta la invataturile neo-gnostice si neo-catare ale lui Abellio, pt. care ´demiurgul rau´, ca si pt. gnosticii antici, era ´Iehova´, zeul evreilor. M. Serrano, fost diplomat chilian cu origini germane, duce la apogeu ´Nazismul magic´. Cam aceleasi sunt si invataturile lui Dughin ( care il recunoaste de guru pe excentricul pitestean Jean Parvulesco, din aceleasi medii ), pe care le-a expus, pe cand nu era ´geopolitician´ si ´sociolog´, ci doar un neofascist lunatic fringes, pe blogul sau ( cred ca nu mai exista ) ´Arctogaia´, vorbea acolo de ´metafizica crimei´ si a scarificiului uman, dupa Bataille, de unde si-a luat emblema Acefalos, pe langa aceea mai cunoscuta cu sageti a Chaos magic, il elogia pe Crowley si alte grozavii de anarho-ocultism politic.
Dar nu degeaba Nae Ionescu era poreclit ´Mefistofel´ si ´Diavolul´, Eliade insusi marturisea ca era perplex, inclina sa creada ca profesorul sau nu era credincios, crestin, ci ´nihilist´, un crez foarte la moda. ´Mefistofelismul´ acesta l-a cam mostenit si Eliade de la Profesor, alesese, ca un fel de motto personal, ´prologul´ din Faust. Nae Ionescu si-a inceput faimoasele cursuri cu o ´teza´ alambicata despre ´problema mantuirii la Faust´, in care teoretiza un fel de cale alternativa de ´mantuire´ – care pt. el avea mai mult un sens colectiv, ´organic´ – mantuire ´faustiana´, prometeica, adica ´luciferica´, prin transgresiune, ´virila´ sau ´cu forta´, ceea ce ocultistii numesc ´de mana stanga´, trebuie sa-i fi placut f. mult ´adolescentului miop´, cu nestavilita lui imaginatie ´tantrica´ ( v. M. Idel ) … Sigur ca e nevoie de o hermeneutica dar in unele locuri era aproape explicit, cam acestea erau, puse cap la cap, invataturile lui ce ii vrajeau pe tinerii revoltati si ´huligani´ , un ´Crestinism luciferic´, demonism crestin, nu era deloc ceva paradoxal in acele vremuri … Cale a transgresiunii, chiar a violentei, un fel de anarhism, ce rezona cu populismul, – cu care Nae Ionescu coabitase in prima tinerete. Desigur ca era si influenta romantismului eminescian, a simbolismului, decadentismului, ceva similar exista deja la ´reactionarii catolici´ decadenti din fin de siecle, pt. care ´Crestinismul´ era mai mult un decor ´gotic´, un afrodisiac, pt. ´viciul suprem´ ( ´rozicrucianul´ Merodach Sar Peladan ) , pt. ´carne, moarte si Diavol´ ( M. Praz ) …
Lapsus calami
Apariția articolului e binevenită
Exceptând faptul că am trimis patru comentarii care nu mi au apărut, consider că apariția articolului pe tema legionarismului e binevenit.
N am înțeles niciodată cum a ajuns Alexandru Florian director la Institutul Elie Diesel.
https://www.nasul.tv/exploziv-cine-este-alexandru-florian-directorul-institutului-elie-wiesel-si-a-inceput-cariera-la-21-de-ani-ca-propagandist-al-comunismului-si-al-pcr/
După cum se observă, Alexandru Florian nu este doar un comentator al ideolgiei comuniste, ci consideră PCR ca fiind „partidul nostru”, ceea ce face din el nu numai un simpatizant al politicii comuniste, ci şi un activist înregimentat, cu un serios potenţial de propagandist, care susţine că numai ateismul poate conduce la societatea comunistă, ba, chiar, autorul aspiră la „făurirea unei civilizaţii ateiste”! Dar să urmărim mai departe felul în care tînărul de 21 de ani, Alexandru Florian, urmează teoria tovarăşului Nicolae Ceauşescu: