Contractul social moldo-român – Despre potențialul unui proiect de țară comun

România și Moldova au încheiat anul 2024 cu „nopți albe” electorale și migrene pe care au încercat, reciproc, să și le vindece. Spre finalul lunii octombrie, în plină campanie electorală la București, turbulențele politice din România intrau în plan secundar. După un referendum aflat sub incidența tunurilor hibride rusești și un scrutin prezidențial existențial pentru destinul țării, spațiul public românesc și-a focalizat toate resorturile de energie asupra cursului evenimentelor din Republica Moldova. O lună mai târziu venea rândul Moldovei să manifeste o preocupare similară pentru peisajul electoral sumbru din România. În acel context, votul moldovenilor cu dublă cetățenie a devenit un factor vital pentru reușita cauzei europene în România, iar manifestul de solidaritate al Maiei Sandu cu forțele democratice din România a demonstrat că Prutul joacă un nou rol în relația bilaterală mult încercată: acela de liant între două state care împărtășesc un proiect de țară comun. Unirea simbolică în marea familie europeană, exercițiu ideațional profund resimțit în ambele state, este, mai mult ca oricând, viciat de către destoinicii propovăduitori ai „Internaționalei Izolaționiste”. Printr-o poluare ideologică masivă, Prutul riscă să fie transformat, de către forțele izolaționiste, într-un punct de liman loial proiectului Moscovei: acela de plasare totală a Europei de Est în periferia geostrategică a neo-eurasianismului.

Lupta Ucrainei de a da Estului Global o nouă vocație, acela de antreprenor al Lumii Libere, este contestată astăzi de către Kremlin nu numai pe frontul războiului convențional, ci și prin „războaie electorale” pe care Georgia, Moldova și, mai nou, România, trebuie să le îndure. În multe alte capitale din regiune, cu precădere la Belgrad, Budapesta și Bratislava, „mesianismul” eurasiatic rusesc a acaparat deja segmente importante ale elitelor politice, iar opozițiile liberale din statele respective se raliază unui efort important de reziliență democratică. De la instalarea administrației Trump, cedând tutela asupra Lumii Libere, Casa Albă pare să pericliteze, însă, orice astfel de demers nobil în țările antemenționate, iar Moldova se află pe hartă. Afirmând, printre altele, că Moldova a beneficiat de fonduri nemeritate acordate entităților media „de stânga” de la USAID, Trump a eradicat proiecția de putere a visului american într-un colț de lume care a devenit stindard al acestui țel nobil. Dacă investiția în proiecte media menite să combată goarnele rusești a provocat astfel de reverberații la Casa Albă, poziția noii Americi cu privire la rezoluția conflictului transnistrean și chiar tutela geostrategică a Chișinăului devin semne majore de întrebare. Atât Nistrul, cât și Prutul sunt victimele unei poluări ideologice masive, iar țelul este vicierea proiectului de țară comun al celor două state: unirea simbolică în marea familie europeană. În acest context, o nouă viziune se impune în guvernarea acestei speciale relații bilaterale.

România și Moldova, sub zodia Internaționalei Izolaționiste

Trăim la unison un moment traumatic pentru Lumea Liberă: acela al ascensiunii dogmei restauraționiste, izolaționiste pe scena globală. România și Moldova, fără să conștientizeze, sunt, însă, nu numai martori și victime ai acestui fenomen. La București și la Chișinău funcționează adevărate laboratoare ale acestei mișcări ce amenință să cânte prohodul ordinii internaționale liberale, bazată pe reguli. În Moldova, bișnițarii locali ai suzeranului de la Moscova inovează printr-un comportament politic extravagant: de la furt de voturi prin rețele de seniori ce se simt alienați de transformarea politică a țării lor la magazine sociale create cu scop electoral, mercenari cu pașapoarte dintre cele mai diverse care închipuie lovituri de stat și oligarhi exotici, eșapamentul Kremlinului la Chișinău sunt de o sofisticare fără precedent. La București, în matca lor ezoterică, uniți în jurul unui demiurg ideologic, izolaționiștii au reușit să câștige audiențe globale importante, partitura fiindu-le cântată chiar și la Casa Albă de către Elon Musk, iar ideile lor inspiră întreaga răsuflare suveranistă din Europa. Forțele democratice, eurofile din ambele state se confruntă, pentru prima oară în istoria lor, cu forțe neofasciste și revizioniste care au sponsori atât la polul estic, la Kremlin, cât și la polul vestic spre care aspirau ele – la Casa Albă.

Discursul lui Trump din Congresul SUA de săptămâna aceasta nu a făcut decât să îngâne mesajul Kremlinului: aceea că, în Estul Global, forța dictează, iar ideile veștejesc. Atunci când a criticat, printre altele, investițiile Agenției pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite (USAID) în proiecte jurnalistice din Moldova, pe care, în mod total eronat, le-a calificat drept stângiste, acesta s-a descotorosit de moștenirea providențială a Statelor Unite într-o regiune a lumii în care, în urmă cu trei decenii, s-a dat examenul puterii acestei mari națiuni. După un Război Rece crunt, SUA și-au câștigat locul de cinste în fruntea societății globale întocmai prin puterea soft pe care au proiectat-o în aceste state. În România, Radio Europa Liberă și Radio Vocea Americii, ascultate pe ascunziș de către milioane de români seară de seară, în mod religios, au stimulat anticorpii rezilienței democratice în spiritele unor oameni alienați de vocația libertății. În Moldova, fondurile pentru jurnaliștii independenți, pentru platformele de investigații care depun un aport monumental la fundația democrației liberale în țară au ținut Chișinăul ancorat pe axa București – Bruxelles – Washington, D.C., în ciuda Moscovei. Practic, Trump a cedat custodia Moldovei unei Rusii înfometate să o înstrăineze.

În tot acest timp, pe ambele maluri ale Prutului, acrobații Kremlinului s-au antrenat la scenă deschisă. Cel mai recent exemplu este cel al interviului lui Călin Georgescu, candidatul la alegerile prezidențiale din România, cu Natalia Morari, candidată la alegerile prezidențiale din 2024. Acești doi politicieni întreprinzători, ambii în felurile lor, au creat reale platforme politice în jurul lor. De asemenea, ei mai împărtășesc o calitate: aceea de cai troieni. În cazul lui Georgescu, acest cal troian a luat forma discursului unionist, unionism inspirat, însă, din antologia Marelui Urs. În cazul Nataliei Morari, povestea este mai amplă, la fel și tranziția de la statutul de voce a liberalismului autohton la aceea de portavoce a oligarhiei binecuvântate de către „a treia Romă”. Plasând administrația de la Chișinău sub tutela soroșismului, acest pretins curent politic ce a acaparat statele ce se ocup dughinismului și contestând necesitatea fondurilor europene pentru popoare care „îl au pe Dumnezeu”, dialogul acesta socratic dintre cei doi a oficiat o cununie politică pe care ne așteptam de mult să o vedem materializându-se între izolaționiștii de la București și agenții ruși de la Chișinău. În acest timp, într-o combinație de paternalism, de abordare de „frate mai mare” și ultraprecauție, segmente importante ale clasei politice românești se simt neutralizate.

Pledoarie pentru contractul social moldo-român

Micile state post-sovietice și post-comuniste, cu precădere statele încă aflate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, au dat, în esență, unitatea de măsură pentru puterea ideațională a Statelor Unite și, simultan, pentru forța malignă a Rusiei. Proiectul occidental al Lumii Libere supraviețuiește prin state precum Moldova și Georgia, țări care, în ciuda oricărei garanții de securitate, sub incidența războaielor hibride care le acaparează traiectoriile politice, nutresc aspirația democratizării, europenizării și aderării la Lumea Libere. Moldova, în mod particular, în urma unei agresiuni de o sofisticare fără precedent orchestrată de la Kremlin asupra proceselor sale electorale și asupra politicii sale interne, a devenit un model de reziliență și un furnizor de inspirație democratică. Sub soclul crizelor succesive, la Chișinău s-a declanșat, însă, un adevărat festival al democratizării și europenizării. Parcă este menit ca această decadă ce a debutat cu anul 2020 să poarte titlul de „deceniu moldovenesc”. Împreună, Moldova și România au pornit la drum în această nouă decadă cuprinse între acoladele tulburențelor, însă bazându-se una pe alta pentru supraviețuire, împrospătare și stabilitate. Împărtășind un proiect de țară, o vocație europeană și dezideratul unei uniri simbolice în marea familie europeană, cele două state amplifică, etapă cu etapă, o relație deja specială prin natura ei. Este momentul ca acest destin comun să fie instituționalizat printr-un angajament ferm: acela al unui contract social moldo-român.

Prin ideea de contract social moldo-român înțeleg, mai presus de orice, un imperativ moral. Împărtășim nu numai o comunitate de limbă, cultură și istorie sau un deziderat european comun. Împărtășim peste un milion de persoane ce dețin cetățenia ambelor state. Dacă Bucureștiul a fost și rămâne poarta Moldovei către Uniunea Europeană, iar limba română este indicatorul primar al fluenței destinului european al Moldovei, Chișinăul, la rândul său, este poarta României către vocația sa autentică. Într-o regiune aflată în disperată nevoie de lideri, România caută să își asume acest rol, iar examenul său de maturitate strategică se dă în Moldova. Chiar mai mult, împreună, România și Moldova pot sedimenta noi orizonturi pentru proiectul european. Transformând crize existențiale în oportunități și platforme creative, de revitalizare a destinului politic comun, România și Moldova, alături de Ucraina, Polonia și de opozițiile democratice din state precum Georgia, Serbia, Ungaria și Slovacia, pot reconstrui forța ideațională a unei Europe de care le leagă identitatea și aspirațiile, dar și decenii de corvoadă politică.

Pentru ca dezideratul unui contract social moldo-român să prindă contur, mai multe precondiții trebuie să fie împlinite. În primul rând, România este obligată să lanseze o coaliție europeană menită să definească garanții pentru poziția Moldovei în conflictul transnistrean. „Prioritatea Moldova” trebuie să devină un proiect românesc în Europa, astfel încât integrarea europeană să fie accelerată, efortul metodic de reintegrare a Transnistriei pe care îl efectuează Chișinăul să fie elevat, iar independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei să se afle printre punctele cheie de negociere ale Europei în rezoluția conflictului ucrainean. În al doilea rând rând, unificarea spațiilor publice dintre cele două state este esențială. De la inițiative ale societății civile la demersuri jurnalistice comune, hub-uri de inovare bilaterale, acțiuni culturale și academice mai largi, precum și platforme de imaginație și reflecție strategică în care cetățenii, autoritățile și intelectualii din ambele state să-și conjuge proiectele de țară, mai mult efort este necesar în acest sens.

Totodată, România are rolul de a-și perfecționa prestația ca stat în Moldova. La Chișinău se știe prea bine că statul român, ambasada noastră și alte instituții importante sunt garanți ai dezvoltării și integrării europene a Moldovei. Comunicarea acestui rol este, însă, deficitară, în raport cu proporțiile investiției. România trebuie să propună o ofertă culturală în Moldova, să activeze industriile sale creative, în concert cu cele moldovenești, pentru a armoniza spațiile publice dintre cele două state, să își eleveze diplomația publică în toate colțurile Moldovei și să vină cu inițiative de natură strategică: un coridor prioritar Iași-Chișinău-Odessa pentru reconstrucția Ucrainei, candidatura comună a Iașiului și Chișinăului pentru titlul de Capitale Europene ale Culturii, crearea de instituții comune sau acoperirea lacunelor lăsate de către Trump prin fonduri de solidaritate ale RoAid pentru societatea civilă și jurnaliștii independenți din Moldova. Totodată, este necesar să renunțăm la instinctul paternalist, de „frate mai mare”, și să îl înlocuim cu demnitatea învățării de la Moldova, dintr-o experiență de transformare inspirațională. Deschiderea unei școli de studii moldovenești la București ar fi o bună idee în acest sens.

România și Moldova, în avangarda noii Europe

Pornind de la aceste premise, cele două state se pot lansa, împreună, în avangarda noii Europe. Moldova inspiră prin felul în care își pavează calea europeană, iar România inspiră prin loialitatea lipsită de interese ascune față de acest demers nobil. Așa cum, în 2023, Moldova a găzduit Summitul Comunității Politice Europene, cele două state pot reuni din nou liderii Europei împreună, cu un nou mandat: acela de împuternicire a Estului, de setare a unei noi viziuni pentru Estul Global, în acest melanj de revizionisme ruso-americane. Totodată, cele două state au rolul de a construi, alături de Ucraina și Georgia, un „scut împotriva agresiunii hibride” a Rusiei. De la crearea unui institut european cu vocația de a crea o cultură strategică și de securitate unitară, care să integreze și statele în proces de aderare, până la dezvoltarea unor structuri și busole strategice menite să combată comportamentul hibrid al Rusiei sau o agendă a Uniunii Europene pentru Marea Neagră, opțiunile sunt multiple. Totodată, cineva va trebui să acopere vidul creat de către Trump, iar România și Moldova pot juca acest rol. În spiritul Europei Libere și Vocii Americii, la Chișinău se poate dezvolta o adevărată „armată” de comunicatori ai valorilor europene care să acceseze audiențe de limba rusă prea puțin abordate până acum: cele din Belarus, Asia Centrală, Caucaz sau chiar Rusia. Valorile europene se inspiră prin canale creative, iar o industrie creativă a „democratizării” dedicată acestor audiențe, la care să participe și dizidenții ruși și bieloruși din toată Europa, pot constitui un debut important.

În pragul unor noi alegeri, prezidențiale în România și parlamentare în Moldova, cele două state se pregătesc pentru a preîntâmpina și reacționa în fața hazardului. Este cert că, în ambele situații, celălalt va fi acolo pe post de farmacie, intervenind să-și vindece vecinul, prietenul și fratele. Prevenția este, însă, cel mai bun medicament, iar puterea visului democratic al românilor și moldovenilor, conjugată, are incontestabile atribute vindecătoare. În curând, toți ochii vor fi pe România și Moldova. Capitalele vest-europene vor urmări cu sufletul la gură, lipiți de ecrane, numărătoarea voturilor din cele două state, știind că vigoarea proiectului european va depinde și de aceste rezultate. La Casa Albă se vor găsi agenți ai lui Trump care să polueze fonic sau cu texte intervenționiste scenele politice de la București și Chișinău. La Moscova se va regiza milimetric o nouă scenetă de teatru a absurdului pentru alegerile din România și Moldova. Cum rămâne, însă, cu celelalte capitale, din vecinătatea noastră imediată? Cum rămâne cu georgienii care, din stradă, vor privi progresele din România și Moldova, cu eroii ucraineni care țin scut valorilor pe care vrem să continuăm să le fructificăm, cu sârbii, ungurii și slovacii care așteaptă ca efectul de bumerang al câștigului cauzei liberale să-i cuprindă și pe ei? Față de ei, de eroii Estului, aflați în căutarea propriilor vocații europene, și față de noi înșine, de generații întregi care s-au pus în calea puștii, la Revoluție sau pe front în Transnistria, pentru cauza democratică și europeană a statelor noastre, avem datoria să semnăm, cu toată încrederea și viziunea unui viitor mai bun împreună, acest contract social moldo-româ.