joi, iunie 20, 2024

Controlul prețurilor: drumul spre iad este pavat cu bune intenții

1. Introducere

Prin declararea stării de urgență ca urmare a pandemiei de corona viroză (COVID-19), în România a fost reglementată posibilitatea plafonării unor prețuri (medicamente și aparatură medicală, alimente de strictă necesitate și servicii de utilitate publică: energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.). Recent, guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru plafonarea temporară a prețurilor la alimentele de bază, iar măsuri similare sunt cerute în continuare de consumatorii de energie electrică și gaze naturale care nu beneficiază de plafonările anterioare, de debitorii băncilor, fermieri etc.

Controlul prețurilor are o lungă istorie, cu exemple bine cunoscute, care merg până în perioada revoluției franceze. În secolul XX, această politică a fost aplicată în mai multe țări occidentale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, culminând cu controlul prețurilor pe scară largă aplicat în SUA și Marea Britanie în anii 1970. Controlul generalizat a prețurilor a fost abandonat în anii 1980, pe măsură ce inflația s-a redus, iar guvernele au liberalizat activitatea economică. Cu toate acestea, controlul prețurilor se menține în unele țări dezvoltate pentru anumite bunuri și servicii, inclusiv chirii și medicamente. Această practică se întâlnește, de asemenea, în țările cu hiperinflație (Brazilia – în anii 1980, iar mai recent – Zimbabwe și Venezuela).

Controlul prețurilor a fost omniprezent în țările cu economie planificată. În România comunistă, de exemplu, aproape toate prețurile erau fixate de stat, fără nici o legătură cu cererea și oferta. Consecințele pe termen lung au fost imposibilitatea calculului economic rațional, risipa de resurse și penuria generalizată de bunuri.

Există două forme principale de control al prețurilor: 1) fixarea unui preț-plafon, adică a prețului maxim ce poate fi cerut de vânzător; și 2) stabilirea unui preț-prag, care este prețul minim ce poate fi cerut. Controlul prețurilor poate apare, de asemenea, ca efect colateral al altor politici. De exemplu, practicarea unor cursuri de schimb preferențiale și impunerea de bariere netarifare pentru importul unor mărfuri provoacă abaterea prețurilor de la nivelele care ar predomina pe o piață concurențială.

Istoric, controlul prețurilor a făcut parte adesea dintr-o politică generală a veniturilor, care mai cuprindea controlul salariilor și alte reglementări asemănătoare. În prezent, în țările cu economie de piață emergentă și în curs de dezvoltare, controlul prețurilor este impus adesea din considerente sociale și economice. Politica respectivă se înscrie în eforturile guvernelor de a proteja consumatorii vulnerabili prin atenuarea inegalităților create de piață, ori de a subvenționa costul bunurilor de primă necesitate. Această politică urmărește, de asemenea, asigurarea veniturilor unor producători ca parte a unui program de limitare a creșterii prețurilor anumitor produse. În fine, controlul poate avea ca obiectiv stabilizarea prețurilor, în special pentru mărfurile de bază, ale căror prețuri internaționale sunt foarte volatile. În general, controlul prețurilor reduce incertitudinea cu privire la veniturile reale ale populației și la costurile de producție ale firmelor.

Teoria modernă a controlului prețurilor s-a dezvoltat mai ales prin cercetarea cazului producătorilor din țările în curs de dezvoltare. Mai recent, au fost studiate pe larg efectele micro și macroeconomice ale controlului prețurilor produselor petroliere, în timp ce consecințelor controlului prețurilor produselor alimentare li s-a acordat mai puțină atenție. De exemplu, „Programul de asistență pentru gestionarea sectorului energetic” (The Energy Sector Management Assistance Program, ESMAP) al Băncii Mondiale a susținut efectuarea unor studii aprofundate cu privire la reforma subvențiilor pentru produsele energetice în țările cu economie de piață emergentă și în curs de dezvoltare. Studiile referitoare la cazul individual al unor țări includ  China, Indonezia și mai multe țări din Africa de Nord și Orientul Apropiat.

În cazul economiilor avansate, a fost amplu studiată mai ales  utilizarea controlului prețurilor produselor farmaceutice, salariilor și chiriilor.

2. Consecințe ale controlului prețurilor

Principala concluzie care se desprinde din literatura economică este că, deși poate fi instituit cu cele mai bune intenții de îmbunătățire a situației economice și sociale, controlul prețurilor subminează adesea creșterea și dezvoltarea economică, impune sarcini fiscale ridicate și reduce eficacitatea politicii monetare. Cel puțin în parte, aceste efecte se explică prin faptul că practica amintită determină reorientarea consumului populației de la bunurile cu prețuri libere către bunurile cu prețuri controlate. Mai mult, în cazul în care prețurile internaționale tind să crească sau când se încearcă protejarea economiei naționale față de această creștere prin bariere impuse la import, controlul prețurilor se transformă adesea într-un regim de subvenționare distorsionant.[1] Ca urmare, apar importante costuri sociale, fiscale și de mediu, precum și o serie de consecințe negative asupra investițiilor, ocupării mâinii de lucru și creșterii productivității.

2.1 Efecte asupra creșterii economice

Controlul prețurilor poate avea consecințe negative asupra creșterii economice în mai multe moduri. Plafonarea prețurilor poate reduce marjele de profit ale producătorilor și descuraja investițiile interne și activitatea antreprenorială autohtonă. Dacă marjele de profit depind de subvențiile acordate întreprinderilor locale în scopul compensării efectelor menținerii artificiale a unor prețuri mici la produsele lor, controlul prețurilor descurajează investițiile străine în sectoarele respective prin creșterea primei de risc de țară cu care se confruntă companiile internaționale. În cazul opus, când prețul fixat de stat este mai mare decât cel necesar pentru rentabilitatea competitivă a întreprinderilor autohtone, impunerea acestuia împiedică intrarea pe piață a investitorilor străini sau implică stocarea costisitoare de către guvern a produselor excedentare (fenomen obișnuit în schemele de susținere a prețurilor produselor agricole). Controlul prețurilor în vederea menținerii unui nivel mai ridicat decât cel format pe piața liberă poate descuraja concurența și crea marje de profit ridicate pentru unii producători.

Controlul prețurilor poate determina, de asemenea, alocarea ineficientă a resurselor (factorilor de producție). În țările cel mai puțin dezvoltate, acest fenomen este vizibil mai ales în sectorul agricol, unde controlul prețurilor produselor agricole este însoțit adesea de subvenții pentru aprovizionarea cu semințe, îngrășăminte, combustibili etc. Politicile respective au dus în multe cazuri la reducerea productivității la scara întregii economii și la agravarea inegalității veniturilor. Ele au determinat, de asemenea, utilizarea ineficientă a materialelor cu prețuri subvenționate și reducerea stimulentelor pentru adoptarea unor noi tehnologii, susceptibile să contribuie la creșterea productivității. Studiile empirice arată că, în țările cu economie de piață emergentă și în curs de dezvoltare, reformele structurale orientate spre piață, inclusiv atenuarea controlului prețurilor și reducerea subvențiilor aferente, sunt strâns legate de creșterea productivității la nivel de întreprindere. În schimb, în cazul țărilor din Africa de Nord și Orientul Apropiat, subvențiile importante, care susțin controlul prețurilor produselor petroliere, sunt asociate cu slaba creștere economică a acestora.

În plus, controlul prețurilor, care distorsionează consumul prin stimularea achiziționării de bunuri cu prețuri controlate, provoacă penuria cronică a bunurilor respective, apariția pieței negre, pe care prețurile sunt mai mari decât prețurile oficiale și înlocuirea produselor autentice cu surogate de calitate inferioară. Producătorii de mărfuri cu prețuri controlate se orientează spre piața neagră, care are costuri de tranzacționare ridicate și este lipsită de garanții legale elementare. Toate acestea încurajează mutarea producției și comerțului în firmele din sectorul informal, care evită reglementările.

Controlul prețurilor în sectorul financiar, cum ar fi plafonarea ratelor dobânzilor, distorsionează piața financiară. Acest fenomen determină reducerea volumului creditelor acordate debitorilor siguri și întreprinderilor mici și mijlocii, creșterea volumului creditelor neperformante, slăbirea concurenței și inovației de pe piața creditului și amplificarea procesului de creditare informal. În plus, plafonarea dobânzilor adâncește inegalitatea economică prin limitarea accesului săracilor la creditele bancare.

În fine, controlul prețurilor și subvențiile acordate pentru produsele energetice sporesc vulnerabilitatea economiei la schimbările climatice și inhibă tranziția către o economie rezistentă la impactul climateric și cu emisii de carbon scăzute.

2.2 Efecte asupra eficacității politicii macroeconomice

Controlul prețurilor poate avea serioase consecințe negative asupra eficacității politicii macroeconomice. Utilizat împreună cu subvenționarea masivă, acesta este un instrument ineficace de redistribuire a venitului național. Ambele politici – subvenționarea și controlul prețurilor – tind să fie inechitabile, deoarece segmentele mai înstărite ale populației, aflate, de regulă, în mediul urban, beneficiază în mod disproporționat de măsurile respective, având în vedere consumul lor mai mare de bunuri cu prețuri controlate în comparație cu populația rurală. De exemplu, acordarea de subvenții și fixarea de către stat a unor prețurile mai mici decât prețurile pieței la benzină sau alte genuri de combustibili sunt extrem de regresive, doar o mică parte din ajutoarele respective ajungând, de fapt, la segmentele cele mai sărace ale populației.

Politicile amintite au importante implicații fiscale. Controlul prețurilor impune un set explicit sau implicit de impozite, taxe și subvenții, a cărui aplicare necesită modificări repetate ale reglementărilor respective. De regulă, orice sistem de control al prețurilor sfârșește prin a deveni imprevizibil și a constitui o povară tot mai mare fie asupra bugetului statului și a datoriei publice, fie asupra profitabilității și capacității investiționale a producătorilor. Costurile fiscale – potențiale sau implicite – ale controlului prețurilor sunt foarte ridicate în țările cu țările cu venit național redus, din cauza utilizării pe scară largă a acestei politici în aceste țări. Și chiar și în țările cu economie de piață emergentă și în curs de dezvoltare, subvențiile pentru produsele supuse controlului prețurilor, cum ar fi, de exemplu, petrolul, au o pondere ridicată în totalul cheltuielilor guvernamentale, depășind uneori 10% din PIB.

În fine, controlul prețurilor și acordarea de subvenții și ajutoare au, de asemenea, efecte negative asupra eficacității politicii monetare. În economiile avansate și în unele economii de piață emergente și în curs de dezvoltare, politica monetară a avut în ultimii ani un rol important în diminuarea inflației, realizată adesea prin aplicarea strategiei de politică monetară numită „țintirea inflației”. Principalele caracteristici ale acestei strategii sunt transparența și orientarea pe termen mediu și lung. Aceste calități au stabilizat în mare măsură anticipațiile privind inflația pe termen lung, în conformitate cu obiectivele băncii centrale. De aceea, în cadrul acestei strategii, impactul asupra inflației, exercitat de renunțarea la controlul prețurilor, poate fi gestionat printr-o comunicare adecvată din partea factorilor de decizie cu privire la măsurile pe care le preconizează pentru readucerea inflației pe traiectoria dorită.

În țările cu venit național foarte scăzut, provocările în materie de politică monetară sunt totuși mai mari. În primul rând, utilizarea pe scară largă a controlului prețurilor complică stabilirea țintei de inflație, deoarece reduce relevanța indicelui prețurilor de consum (IPC) ca măsură a presiunilor inflaționiste subiacente. În plus, volatilitatea inflației măsurate prin IPC  este amplificată de ponderea ridicată a alimentelor în coșul de consum. Prețurile produselor alimentare sunt susceptibile de mari și frecvente fluctuații, în funcție de variațiile recoltelor locale și ale cererii și ofertei internaționale. În al doilea rând, inflația se poate amplifica, deoarece, în cazul în care se confruntă cu creșteri ale costurilor și prețurilor alimentelor, autoritățile tind să reacționeze disproporționat, acordând noi subvenții și instituind noi forme de control. În al treilea rând, crește rigiditatea procesului inflaționist, deoarece modificările prețurilor supuse controlului necesită adesea prelungirea sine die a restricțiilor. În al patrulea rând, modificările repetate ale nivelului prețurilor controlate au efecte persistente asupra inflației, deoarece, în țările cu venit național foarte mic, anticipațiile inflaționiste sunt mai puțin ancorate. În sfârșit, controlul prețurilor în sectorul financiar, inclusiv plafonarea ratelor dobânzilor, diminuează capacitatea politicii monetare de a influența condițiile de pe piața financiară.

Țările cu venit național foarte mic sunt mai expuse, de asemenea, la efectele transfrontaliere al controlului prețurilor la alimente și energie instituit în alte țări, din cauza ponderii ridicate a acestor bunuri în coșul de consum și comerțul lor exterior. Se constată că politicile unor țări de a limita consecințele creșterii generale a prețurilor pe piața internă au un efect pervers, și anume creșterea prețurilor globale. Restricțiile la export în țările mari producătoare de anumite mărfuri exacerbează penuria globală, contribuind astfel la creșterea prețurilor de pe piața internațională. În cazul creșterii prețurilor la produsele alimentare din anii 2007-2008, majoritatea țărilor cu economie de piață emergentă și în curs de dezvoltare a aplicat politici de izolare a pieței interne față de creșterea prețurilor internaționale. Or, această autarhie a dus la declin economic accentuat, epuizarea unor resurse naturale și instabilitate socială.

3. Implicații politice

Controlul prețurilor este utilizat adesea pentru atenuarea impactului volatilității prețurilor mărfurilor asupra membrilor vulnerabili ai societății. De asemenea, acest instrument este folosit pentru protejarea consumatorilor și firmelor autohtone de creșterea prețurilor bunurilor de bază pe piețele internaționale. Cu toate acestea, majoritatea guvernelor au avut dificultăți în conceperea unor mecanisme de control benefice pe termen lung. În cursul timpului, politicile de stabilizare a prețurilor au avut adesea drept rezultat subvenții costisitoare și distorsionante și consecințe negative asupra creșterii, dezvoltării și eficacității politicii macroeconomice, ceea ce sugerează că alte instrumente sunt mai eficiente pentru atingerea obiectivelor de protecție socială.

Renunțarea la controlul prețurilor și înlocuirea acestuia cu sisteme de asistență socială mai cuprinzătoare și mai bine direcționate și însoțite de reforme structurale pot fi în favoarea  atât a populației paupere, cât și a creșterii economice. Într-adevăr, politica de reducere a subvențiilor menite să susțină controlul prețurilor conduce la o creștere și dezvoltare economică mai mare, deoarece resursele (factorii de producție) economisite prin diminuarea subvențiilor pot fi folosite pentru finanțarea educației și infrastructurii, care măresc productivitatea.

Abandonarea controlului prețurilor trebuie însă însoțită temporar de un ajutor social direcționat către acele segmente ale populației care ar putea fi grav afectate de liberalizarea respectivă. În pofida naturii regresive a controlului și subvenționării prețurilor, familiile sărace cheltuiesc o parte mai mare din veniturile lor pentru cumpărarea de produse cu prețuri controlate și suferă pierderi de putere de cumpărare mai mari în urma abrogării restricțiilor cu privire la prețuri. De aceea, diferite componente ale reformelor trebuie eșalonate atent și comunicate societății în mod adecvat.

Îmbunătățirea mediului concurențial poate fi un mijloc mai eficient de reducere a costurilor suportate de consumatori și producători decât controlul prețurilor. Componente esențiale ale cadrului instituțional de natură să sprijine mecanismele pieței sunt legislația antitrust și legislația cu privire la protecția consumatorilor, care trebuie concepute atent și aplicate în mod corespunzător. Un cadru legal solid, care favorizează piețele concurențiale, constituie o soluție mai eficientă pentru multe probleme pe care controlul prețurilor încearcă să le rezolve și, de regulă, nu reușește.

4. Concluzie

Controlul prețurilor, deși utilizat chiar și în economiile avansate, se întâlnește în prezent mai ales în țările cu economie de piață emergentă și în curs de dezvoltare, precum și în țările foarte sărace – în special la produsele energetice. Deși este adoptată adesea cu cele mai bune intenții sociale, această practică distorsionează piața, iar efectele sale negative asupra creșterii economice, reducerii sărăciei și eficacității politicilor guvernamentale se amplifică odată cu trecerea timpului. Controlul prețurilor poate fi înlocuit cu un sistem de protecție socială mai cuprinzător și mai bine direcționat, însoțit de reforme susceptibile să încurajeze concurența și de un cadru legislativ solid. Experiența istorică arată, de asemenea, necesitatea unei comunicări atente și a unei eșalonări adecvate a eforturilor de reformă, în scopul obținerii acordului politic și social necesar. În țările în care există controlul prețurilor, autoritățile trebuie să se asigure că regimul acestuia este transparent și susținut cu fonduri de stabilizare suficiente și cu strategii naționale de asigurare a stabilității fiscale.


[1]-Distorsiunea este situația „în care prețurile și producția sunt mai mici sau mai mari decât nivelul care ar exista, de regulă, pe o piață concurențială.” (World Trade Organization, WTO Glossary, „Distortion”, Geneva, 2019).

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Controlul prețurilor este o aberație economică. Din cauza asta s-a prăbușit comunismul. Se uită prea ușor că prețurile poartă în ele productivitatea muncii sociale.

      • @dragosrin catalin _ „dar de controlul costurilor, ce ziceti ?”

        Carevasăzică, să mai reducem puțin salariul minim,,, Să subvenționăm prețul energiei…Să limităm/controlăm prețul la producătorii de materii prime… Să reducem taxele pe diferite verigi ale lanțului de producție…

        Păi, nu făcurăm asta și ne-a ieșit prost, iar UE ne-a „rugat” să încetăm cu măsurile aberante în economie?…Adică, așa cum era de așteptat?

        • @Constantin: Cost control face parte din Guvernanta corporativa
          Nu intelegeti ce vreau sa spun, nu intelegeti nici macar ce a vrut UE sa spuna in ”rugamintile” lor -o alta speta fara legatura cu tema.

          Sunt 2 galaxii diferite: energia – serviciu public ?…sau energia e commodity ?

          Haideti sa lasam balta discutia asta…s-a mai discutat tema prin acest forum

          • chiar dl. Cerna a abordat corect, dar tangential problema pe care am incercat sa o ridic/adincesc: ”…Îmbunătățirea mediului concurențial poate fi un mijloc mai eficient de reducere a costurilor suportate de consumatori și producători decât controlul prețurilor…”

            Problema e ca cu energia lucrurile stau un pic mai diferit decit cu celelalte, unde toti sunt tentati sa fie foarte Free Market oriented, crezind ca ”piata rezolva totul”…nu tine !, merg doar niste principii, iar energy economics-ul are particularitatile sale

          • @Dragostin Catalin _ “Cost control face parte din Guvernanta corporativa”

            Întocmai. Nu am nicio îndoiala asupra faptului ca înlocuind becurile cu incandescentă cu unele LED vor scădea costurile. La fel, prin policalificare, astfel încât vânzătorii din magazine sa folosească eficient mopul și matura, iar angajații firmelor sa folosească in loc de mașini de serviciu biciclete.

            Nu știu cum este in alte universități, dar in facultățile Academiei de Studii Economice din București, in primii ani studenții au in planul de învățământ cursuri, finalizate cu examene, de Microeconomie și Macroeconomie, domenii distincte ale Științelor economice.

      • Controlul costurilor trebuie să și-l facă producătorii, furnizorii, comercianții, etc astfel încât să reziste la concurența prețurilor din piață.

        • @lucifer: doar un mic exemplu (care exemplifica ce am vrut sa spun) pe care as aprecia sa-l comentati:
          Hidroelectrica (recent listata), a avut o cifra de afaceri anul trecut de cca 9 miliarde si un profit de cca 4 miliarde (o rentabilitate ”excesiva” si, ca asta mai sunt si alte exemple).
          Daca suntem in ”free market” (in care, by the way, competitia, din ce am citit si auzit, reduce preturile, …desi, nu prea vad cum in acest caz), n-as avea o problema…fiecare ”suge” cit poate

          Daca suntem in ”serviciu public”, atunci, parca parca as avea o problema

          Insa, in ambele cazuri, consumatorii amariti platesc – ori serviciul ori profiturile, nu-i asa ?…si in plus, mai platesc Consilii de Administratie, Comitete de Supraveghere, Directorate, Consiglieri, etc., etc,, pe cind in trecut, Hidroelectrcia era numai o sucursala, condusa de 1 Director General, 1 Dir.Tehnic si 1 Dir.Ec…ATIT !…iar acum este o ditamai SA cu toate acareturile si ”cofetarie cu prajituri” pentru politicieni si acoliti)

          Si, un citat din noii macroeconomisti (am mai spus-o in trecut) : ”…there is no such thing as the free market….the market is free a much as the regulations permit it…it is a political definition”

          Sa ne gindim la frumusetea teoriei …. ”Controlul costurilor trebuie să și-l facă producătorii, furnizorii, comercianții, etc astfel încât să reziste la concurența prețurilor din piață….” si realismul realitatii ”pietei” reale

          • Costurile sunt perturbate de speculanți și de stat. Prăjitura cu energia este mare și toți vor să se înfrupte din ea. Statul însuși poate rezolva problema, dar nu vrea. Piața de energie, așa cum este în România, este controlată de mafioții speculanți și de statul mafiot și el.

    • Functia de control a statului nu este deloc o aberatie economica. Din contra, este o necesitate pentru o economie de piata functionala. Modul in care se exercita acest control e subiectul articolului. De exemplu, poti controla pretul introducand un impozit progresiv pe profit – daca ai profit 5% il tii pe tot, peste 5% platesti impozit 20%, peste 10% platesti impozit 40% si tot asa.. practic sa nu renteze efortul de a obtine marje de profit peste un anumit nivel. Ar fi mai util decat taxarea progresiva a salariatilor, unde il pedepsesti pe cel care munceste mai mult. Problematic intr-o economie corupta ca a Romaniei, unde se poate externaliza profitul prin companii off-shore.

      • @pehash _ „Functia de control a statului nu este deloc o aberatie economica. ”

        Atenție la detalii, pentru că pot fi importante. Profesorul Cerna vorbește în articolul domniei-sale despre controlul prețurilor, având o abordare deductivă, de la general către particular, în tratarea subiectului legat de limitarea adaosului comercial decis de guvern.

        Astfel…

        De la măsura guvernamentală a limitării adaosului comercial, discuția a trecut la controlul prețului, ajungând la „funcția de control a statului [în economie]”.

        Dacă amestecăm lucrurile este foarte probabil să ajungem la concluzii eronate. În orice caz, experiența a arătat că toate amestecurile acestea ale statului în economie creează distorsiuni ale pieței care se autoreglează în timp cu costuri mari. ..,. …Suportate tot de către cetățeni.

        Cât privește [supra]impozitarea profitului în România, un stat cu un nivel relativ modest al investițiilor, mai ales în domeniul productiv (a se vedea deficitul comercial), o descurajare a acestora, mai mult decât o fac corupția, lipsa infrastructurii, instabilitatea politică și instabilitatea fiscală, este o alegere cât se poate de nefericită în acest moment.

          • @pehash – dată fiind amploarea emigrației din România, cauzată de lipsa activităților economice, se pare că nu prea vin investitorii, într-adevăr.

            Atitudinile tip Elena Ceaușescu, de bucătăreasă indignată, cu mâinile în șolduri, n-or să schimbe realitatea asta. Știi că dintr-o investiție de 500.000 de euro în România, mai mult de jumătate se duc pe taxe, înainte de a încasa primul euro din activitatea respectivă? Următorul 1989 e chiar după colț, ai să-l trăiești pe viu, împreună cu deceniul care a urmat.

  2. Controlul preturilor este in Romania mai degraba controlul unor preturi totul facut pentru o scurta perioada de timp .Pandemia de Covid 19 si acum razboiul aparut in Ucraina au ca si efecte imediate nevoia de bani ca si nevoia de investitii in domeniile considerate usor marginale pina mai ieri .Cresterea preturilor este in fapt aducerea in realitate a acestora totul facut ca parte a unui plan controlat si controlabil .Protectia sociala are marea calitate , datorata digitalizarii , de a putea interveni punctual in cazuri specifice .O data depasite toate situatiile de criza economia de piata se va intorce la normalitate.Razboiul este un mare consumator de fonduri banesti si ocaziile de acest fel ,ce permit mari modificari structurale , in mai toate zonele de interes national si international ,imping de fiecare data omenirea in alta etapa tranzitorie .UE este acum singura structura supra statala care poate sa refaca aproape dela zero sectorul militar , care poate sa se federalizeze si sa atraga in siajul ei existentialist toate natiunile nonUE dar care sunt natiuni europene .Natiunile europene nu mai au de unde alege ,.Singura alegere ramasa este UE. NATO european se mareste ,UE se dezvolta si se federalizeza , Germania se poate acum inarma iar noi ca si natiune ne marim sfera de influenta in Rep.Moldova .Profitam cu toti de ceea ce se intimpla in jurul nostru .

  3. Daca am compara economia cu un organism uman preturile ( adica echilibrul cererii si ofertei marfurilor ) ar fi echivalate cu analizele medicale specifice.
    Ce s-ar intimpla unui om in suferinta daca arbitrar va avea valorile analizelor sale medicale plafonate la un maxim sau minim ?

    • Intervin mecanisme de compensare, realizate de obicei in primul rand la nivel de organ afectat, apoi la nivel de organism. Ele apar reflex (inconstient).
      Daca preturile ar fi consumul energetic, aportul energetic este limitat de mai multi factori, cu sunt: gradul de oxigenare a sangelui, cantitatea de hemoglobina din sange, diametrul vaselor de sange, tensiune arteriala, frecventa cardiaca (puls), glicemie, etc.
      In cazul in care unul dintre acesti parametri este cu valori patologice, va fi compensat prin adaptarea altor parametri. De exemplu, anemia este compensata mai intai prin cresterea frecventei cardiace. Sau, hipotermia indusa intraoperator (plafonarea temperaturii) scade necesarul de oxigen in tesuturi, diminuand munca inimii si sangerarea.
      „Plafonarea preturilor” pentru alimentele de baza (resurse vitale) in situatii de criza poate fi in analogie cu interdictia pacientilor cardiaci de a face eforturi peste capacitatea inimii lor de adaptare, adica , a nu solicita un consum de energie imposibil de suportat din partea cordului (organ vital).
      La nevoie organismul uman isi poate scadea valorile „minimului necesar”, sacrificand unele functii, cum sunt cele de explorare/cautare a noului, chiar cele de reproducere, iar pe de alta parte este ciudat ca „a face rezerve sanatoase” este tot o capacitate limitata, poate chiar mai mica decat cea de adaptare la deficit. Altfel spus, organismul face din energie doar un mijloc, in vederea unor scopuri pe care fiecare si le imagineaza conform particularitatilor sale de fiinta omeneasca. Functia de „explorare” devine activa dupa ce adaptarea la mediul restrans este optima.
      Din enuntul intrebarii dumneavoastra nu am luat in seama cuvantul arbitrar, cred ca ar fi malpraxis.

  4. „…deși poate fi instituit cu cele mai bune intenții de îmbunătățire a situației economice și sociale, controlul prețurilor subminează adesea creșterea și dezvoltarea economică”

    Ceea ce domnul profesor S Cerna prezintă exhaustiv, se poate spune concis într-o frază…

    Controlul prețurilor funcționează ca o barieră comercială și are ca efect scăderea calității și creșterea prețurilor produselor.

    Cât despre bunele intenții ale guvernanților (fără să pot înțelege de ce sunt menajați mereu cleptocrații care jefuiesc averea publică, inclusiv a mea, carevasăzică), ele nu sunt cu nimic mai bune decât în cazul bătrânilor torturați de protejații lor în azile.

    Se dorește în mod ipocrit transmiterea iluziei că guvernul USL protejează categoriile cele mai defavorizate, deși acționează exact contrar.

    Reducerea adaosului determină, în mod rațional, dispariția produselor de pe piață – este explicat în manualul de Economie de clasa a XI-a – , ceea ce conduce la scăderea calității și creșterea prețurilor, după cum am scris mai sus. Adică, exact contrar celor declarate de guvernanți.

  5. Multumiri pentru informatii!
    Desigur, controlul preturilor este nociv, dar politicienii isi fac de lucru pentru a dovedi populimii nestiutoare ca se ocupa de problemele lor. Ca si cresterea nesustenabila a salariilor (bugetare). Sau ca acordarea de pensii speciale, favoritilor sistemului.
    Nu -i intereseaza care e efectul asupra economiei…
    Pentru ca ei considera ca sunt stapinii absoluti ai tarii si bugetului.

    • Isabella Weber e o marxistă germană tipică din noul val, sunt efectiv zeci de milioane de marxiști ca ea în Germania. Crescuți și educați de marxiștii vechi, gen Gerhard Schröder și Angela Merkel.

      Inflația nu e dată de la Dumnezeu. Inflația este generată de guverne, cu bună știință. Isabella Weber face o comparație absolut absurdă cu primii ani de după război. Timp de ani întregi, în timpul războiului, guvernele alocau bani inexistenți pentru fabricarea de armament și muniție, avioane de luptă, nave de luptă etc. Bunuri industriale care nu produceau nimic util pentru societate, ci erau destinate doar să distrugă bunurile similare produse de inamic, avioanele de luptă și navele de luptă ale inamicului.

      Începând cu 1998, marxiștii de rit vechi gen Gerhard Schröder și Angela Merkel au alocat bani la fel de inexistenți pentru a instala eoliene și panouri solare fără număr, asta chiar în timp ce distrugeau sectorul energetic al Germaniei, prin închiderea centralelor nucleare. Iar acum vine o nouă marxistă germană, Isabella Weber, să explice că e necesar controlul prețurilor, la fel ca după război? Care război, al ecologiștilor marxiști împotriva oamenilor decenți?

      În realitate, este necesară creșterea concurenței, este necesară eliminarea certificatelor de carbon care scumpesc artificial energia și este necesară reindustrializarea Europei, pentru a obține pe plan european produsele care se importă acum din Asia.

      În condiții de concurență, prețurile scad de la sine. Dar fiscalitatea feroce practicată în ultimii 20-25 ani de guvernele europene au distrus concurența reală în economie și au permis corporațiilor și statelor un control nemai văzut asupra cetățenilor. Iar acum vine o marxistă nouă, ca Isabella Weber?

  6. Instead, without warning, her career began to implode. Just before New Year’s Eve, while Weber was on the bunny slopes, a short article on inflation that she’d written for the Guardian inexplicably went viral. A business-school professor called it “the worst” take of the year. Random Bitcoin guys called her “stupid.” The Nobel laureate Paul Krugman called her “truly stupid.” Conservatives at Fox News, Commentary, and National Review piled on, declaring Weber’s idea “perverse,” “fundamentally unsound,” and “certainly wrong.”
    https://www.newyorker.com/news/persons-of-interest/what-if-were-thinking-about-inflation-all-wrong

  7. Weber, meanwhile, has recovered from her moment of notoriety. She’s now living something like the public-intellectual dream: shaping German energy policy one day, testifying before Congress the next. Her portrait is on the cover of a recent issue of the German-language magazine Institutional Money, the Financial Times writes about her academic work, the Washington Post wants her op-eds, and Bloomberg can’t stop hosting her on its flagship podcast. Analysts at the French investment bank Société Général and the European Central Bank now take much of Weber’s analysis for granted. In January, Krugman—who apologized to Weber as the fracas peaked—even argued that price controls might be a useful piece of inflation management after all.

  8. Foarte bun articolul, si foarte oportun, pentru ca punctează înainte de campania electorala un adevăr crud, statul nu poate realmente controla direct preturile. Uneori senzația de dumnezeire data de putere poate face un guvern sa lanseze masuri populiste, cum ar fi controlul preturilor, masuri care științele economice le-au dovedit deja ca având efecte profund negative. Exista legi economice mai presus de legile juridice. Nici o putere politica nu le poate încălca fără consecințe negative profunde, vizibile, si destul de rapide.
    Daca statul vrea sa tina preturile mici, oferta diversificata si de calitate, singura măsura viabila este încurajarea concurentei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro