La 100 de ani de la nașterea filosofului canadian Marshall McLuhan, cel care a prezis apariția World Wide Web cu trei decenii înainte și a descris lumea viitorului ca pe un imens ”sat global”, presa de pretutindeni este confruntată cu mutații de profunzime care pun sub semnul întrebării rostul, funcționarea și bazele ei conceptuale. Având o convingere aproape religioasă că mass-media influențează decisiv viața oamenilor și viziunea lor despre lume, preocupat să descifreze care va fi natura mesajului mediatic în viitor, precum și cum va funcționa lumea determinată de noile tehnologii, McLuhan nu și-a bătut capul cu problemele de etică jurnalistică. Totuși, prin forța exploratorie a teoriilor sale, McLuhan a observat că se conturează o prăpastie între noul rol al mass-media și abordările eticiste tradiționale. Profeția unei prese participative, extinse dincolo de comunitatea profesionisștilor, așa cum spunea într-o lucrare publicată în 1967, s-a împlinit sub ochii noștri o dată cu Internetul, Facebook, bloggosfera etc. S-a schimbat oare, împreună cu noile platforme și morala mesajului mediatic?
Jean Baudrillard oferă, în contrast cu optimistul McLuhan, care vedea în schimbarea mass-media o cale de armonizare culturală a societății, un răspuns pesimist: mass-media, televiziunea în special, sunt instrumente de dominație, manipulare și control social, menite să inducă confuzie prin ștergerea frontierei dintre realitate și show, între public și privat etc., punând în pericol libertatea de expresie însăși. ”Puritanul” Baudrillard vede în dispariția ”Galaxiei Gutenberg” profețite de McLuhan disoluția lumii moderne pentru a face loc consumerismului postmodern, culturii faptului divers unde tot ce nu înseamnă nimic este glorificat, unde simularea și reciclarea reprezintă noua etică. Pseudo-știri despre pseudo-evenimente, pseudo-obiectele publicității, difuzate industrial, dizolvă suportul simbolic al culturii înlocuindu-l cu surogate tehnologice strălucitoare. ”Comunicarea de masă exclude cultura și cunoașterea”, conchide radical filosoful francez în lucrarea Societatea de consum. Mituri și structuri.
Dezbaterea subiectului dacă vechea etică (să nu minți, să nu furi etc.) mai poate fi reper pentru presa de azi rămâne actuală. Celei de-a ”patra puteri” i s-a adăugat o a ”cincea putere” instituită de bloggosferă, Facebook, Twitter, YouTube, chiar Wikileaks și alcătuită din contribuțiile tuturor celor care nu fac parte din comunitatea profesioniștilor presei. Ce principii modelează aceste mesaje, cine veghează asupra lor, cât din deontologia și responsabilitățile presei profesioniste sunt preluate de ”social media”, cum spun americanii? Ward și Wasserman propun înlocuirea ”eticii închise”, a eticii normative a comunității mediatice, cu o ”etică deschisă”, un sistem de reguli pe care mass-media și alternativele ei civice să îl adopte ca pe un ghid general de conduită, având în centru diversitatea, ospitaliatea, virtutea sincerității și participarea liberă. Cei doi cercetători americani răspund negativ la întrebarea dacă acest sistem poate fi respectat unanim. Soluția este calculul utilitar al majorității și convingerea ei că fără etică orice comunicare regresează într-un alt Turn Babel.
Înapoi la realitatea imediată. Compărut zilele acestea din nou în fața Parlamentului Britanic, James Murdoch, ca și tatăl său, atotputernicul Rupert Murdoch, a susținut ca n-a știut nimic despre ascultarea ilegală a telefoanelor, urmărirea și încălcarea vieții private, făptuite de redacțiile News.Corp., un scanadal mediatic imens cu 16 arestați și unele suspiciuni de crimă. Cu alte cuvinte, marile corporații și conducătorii ei care au dus mass-media spre culmi ale corupției nu își asumă nicio responsabilitate.
Prea puțin s-a sinchisit la noi lumea de fărădelegile care au distorsionat rolul presei timp de mai mulți ani prin jocurile politico-financiare care ies la iveală încet, prea încet, în cazurile Vântu-Luca-OTV, sau în alte cazuri știute, dar încă neanchetate. Dar poate responsabilitatea individuală a jurnaliștilor și comunicatorilor, a formatorilor de opinie încă există. Sunt dovezi în presa autohtonă. Totuși convorbirea purtată la telefon de Mircea Dinescu, poetul, fostul disident, jurnalist post-decembrist cu patronul sau, Sorin Ovidiu Vântu, oferă un raspuns descurajant:
”MD: Să trăieşti, coane, ce faci, bă?
SOV: Bine, tati, felicitări pentru emisiune!
MD: Mersi, bă, da’ ai văzut că ăsta (n.r. – Tănase) tot nu dă, nu vrea să dea. De atâtea emisiuni şi n-a dat.
SOV: Da…
MD: Nu vrea el!
SOV: Lasă… a fost foarte bine, nu? Ascultă ce îţi spun eu, tati. E un pas făcut spre normalizare. Realitatea TV e o instituţie patronală, tati. Deci, răspunde intereselor patronului.
MD: Da, da, aşa e, bă! Dar, băăăi, ştii ce mi-a zis?
SOV: Ă?
MD: Mi-a zis: „Mircea, eu nu dau aşa în Putere fără motiv. Chiar dacă faultează, nu dau!”.
SOV: Nu, nu cred. Bine, trebuie să-l înţelegi şi pe el, că nu poate chiar aşa. Stelică e tare la simulări, înţelege şi tu. Oricum, ai văzut că în partea a doua te-a lăsat pe tine…
MD: Da, bă, da..
SOV: Te-a lăsat non-stop şi el era moderator…
SOV: Deci, câte-ţi trebuie? Zi!
MD: Câte poţi tu, coane…
SOV: Hai, tati, zi câte-ţi trebuie, cincizeci, o sută, câte vrei…
MD: Cât?
SOV: O sută, cât îţi trebuie? Ce să faci cu cincizeci… cât…
MD: Bă, adu-mi cât poţi tu. Dar cât mai repede, te rog!
articol aparut si Revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am impresia (poate gresita) ca, intre societate si (foarte) diversele mass media, exista un soi de inter-determinare paguboasa: o societate lipsita de repere va genera o abundenta oferta media la fel de incoerenta care, la randul ei, prin efectele nocive pe care le induce, adanceste cacofonia sociala scapata din chingile oricarui „moral” si oricaror „printipuri”. La urma urmei, in aceasta harmalaie voioasa (si, din aceasta cauza, potential periculoasa), cine ar mai putea spune cu tarie ce este moral si ce nu, fara riscul de a fi banuit de vederi inguste si minte limitata?
Pana la descoperirea „justei masuri” , prin care „enteresul” sa fie adus in limite rezonabile (ce-o fi insemnand asta?), unii dintre noi ne vom limita la canalele de filme documentare, de sport, de gradinarit, de bucatarit…sau ne vom alege de pe net acele produse media care raspund preferintelor noastre.
Din fericire suntem niste gainari si la acest capitol al manipularii presei. In occident se face mult mai subtil. Sa de-a Dumnezeu sa nu depasim acest nivel.
Poate aceste experiente ne vor imuniza si vom sti sa fim mai selectivi cu ceea ce ni se serveste ca stire.
Doamna Brindusa Armanca , sincere felicitări pentru acest articol !
Din pacate, nu a mai ramas mare lucru din tanarul poet non-conformist si curajos de acum 25 de ani..
E trist. Moartea citeste ziarul.