miercuri, octombrie 27, 2021

Crăciunul de altă dată, de azi şi de mâine

Crăciunul a fost întotdeauna cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, cu bucuria naşterii Pruncului Iisus, Cel care avea să ne aducă Mântuirea. Filosoful Vasile Băncilă într-un admirabil eseu intitulat „Duhul sărbătorii la români” arată că, poate mai mult decât alte popoare, românii trăiesc cu o intensitate extraordinară sărbătorile în general şi Crăciunul în mod special.

Există şi o componentă nostalgică a sărbătorii Crăciunului, deoarece adulţi fiind, ne amintim cu emoţie de trăirea în copilărie a acestei mari sărbători.

Cu multe decenii în urmă, Crăciunul nu însemna neapărat cadouri scumpe, nici decoraţii stradale sclipitoare, nici festinuri exagerate, nici vacanţe la schi, ci doar un brad împodobit cu lumâmărele şi globuleţe, colinde adevărate, nu contrafăcute şi multă, multă emoţie, legată de minunea Naşterii Domnului.

În anii de după primul război mondial, în România Mare, cu toate crizele economice şi frământările politice, se simţea un important progres, ceeace făcea ca Sfintele Sărbători să fie în general un prilej de bucurie, tihnă şi reculegere.

Îmi amintesc de anii 1934-38 , când, copil fiind serbam Crăciunul împreună cu familia, în casa noastră de la Iaşi. Cu câteva zile înainte de Crăciun, împodobeam bradul, apoi noi copii mergeam cu steaua                       ( confecţionată în casă ) la numeroşii membri ai familiei noastre, care locuiau în Iaşi.

În seara de Ajun, se adunau la noi aproape toate rudele din Iaşi, aprindeam pomul, primeam cadourile de la Moş Crăciun şi ne aşezam la masa festivă, care era plină de bunătăţi, fără a fi însă excesiv de copioasă.

Plutea între noi, un „duh al sărbătorii”, greu de descris în cuvinte, o îngemănare între bucurie, emoţie şi credință. Nu mergeam la Biserică, dar dragostea creştină pe care ne-o dăruise  Mântuitorul era acolo, între noi. Cei mari discutau, cu bună dispoziţie, despre evenimentele familiei, câte puţin despre literatură şi bine înţeles, despre politică.

După 1936, odată cu începerea războiului civil în Spania şi apoi cu politica agresiv expansionistă a Germaniei, o undă de îngrijorare începuse să se strecoare în discuţiile care aveau loc la mesele festive de Crăciun. Dar optimismul ( ca să nu spun inconştienţa) liderilor occidentului, în frunte cu Prim Ministrul Angliei Neville Chaberlain şi cel al Franţei Edouard Daladier, privind oprirea expansionismului german prin cedarea Austriei şi a Zonei Sudeţilor din Cehoslovacia, era contagios şi românii nu credeau că va fi război.

Cu totul alta a fost atmosfera Crăciunului din anul 1939. Începuse războiul, Polonia era cotropită de nemţi şi de sovietici, iar ameninţarea pentru ţara noastră, devenise îngrijorătoare. Mai mult decât atât, în ţară regele Carol al II -lea instalase un regim de dictatură, iar turbulențele politice se succedau cu repeziciune- ultima dintre ele fiind asasinarea Primului Ministru Armand Călinescu, în toamna anului 1939.

Crăciunul anului 1939, ultimul de la Iași, a fost trist. Se discuta despre poziția României în condițiile Pactului Ribbentrop-Molotov și din nefericire, pronosticurile care erau sumbre, s-au adeverit.

A urmat nefericitul an 1940, când România a fost și ea sfârtecată, din spre est de sovietici, iar din spre vest , în urma Dictatului de la Viena, de unguri.

Familia noastră a părăsit Iașul, mutându-ne la București. Totul se schimbase în viața noastră, ne simțeam oarecum străini în capitală, iar Crăciunul 1940, nu a mai însemnat decât un modest brad, cu tristețe, fără tata- Colonel de Cavalerie, plecat pe front .

Anii războiului au fost grei și pentru noi, ca pentru toți românii. Tata a fost rănit grav pe front și s-a reîntors în țară. Ne-a ajutat mult să trecem cu curaj teribilele bombardamente din anul 1944.

Sărbătorile Crăciunului au căpătat cu totul altă semnificație în familia noastră și nu numai. Mergeam la biserică iar Cina tihnită de Ajun de care ne bucuram cu ani în urmă, a fost înlocuită de o modestă masă în jurul bradului, cu îngrijorarea în suflet pentru soarta țării și pentru viața rudelor și prietenilor de pe front. Ne rugam mult și trăiam cu „duhul sărbătorii” în suflet, umbrit însă de teama pentru viitor și viitorul sumbru a venit.

În anii cumpliți ai regimului communist, cei mai mulți dintre compatrioții noștri trăiau Crăciunul cu frica în suflet, fiindcă a sărbători  Nașterea Domnului era ceva compromițător în fața căpeteniilor nemernice care ne asupreau. Și totuși, marea majoritate a românilor, împodobeau bradul și se adunau în familie în seara de Ajun.

În decembrie 1944, fiind condamnat politic pentru participarea la mișcarea de rezistență anticomunistă, mă aflam împreună cu alți 20 de studenți , condamnați și ei , într-o celulă de la subsolul penitenciarului Pitești. În condițiile crâncene ale detenției, ne pregăteam să sărbătorim în felul nostru Crăciunul : rugăciuni, colinde in sotto-voce, discuții ce se voiau optimiste. La lăsarea nopții de Ajun, “sărbătorirea noastră “ a  fost întreruptă de niște sgomote și țipete înfiorătoare, venite din partea de sus a penitenciarului și care au durat câteva ore. Nu înțelegeam ce se întâmplă și eram înspăimântați. Peste puțin timp aveam să aflăm. Începuse “reeducarea prin tortură”, așa numitul “ fenomen Pitești”, declanșată în mod deliberat în noaptea de Crăciun. Sute de studenți condamnați politic au fost torturați înspăimântător de un “comando” de torționari recrutați din rândul studenților trădători și asistați de gardienii penitenciarului.

Peste două săptămâni, ne-a venit și nouă rândul- cei de la subsol. În cei 2 ani și jumătate de aplicare a “experimentului reeducarii prin tortură” , au fost schilodiți fizic și psihic mii de deținuți studenți, apoi și ne-studenți, la început la Pitești, apoi și în alte penitenciare și la Canal. În zilele de sărbătoare creștină cum era Crăciunul, persecuțiile erau și mai violente ca oricând și  “duhul sărbătorii” s-a transformat    într-o mare suferință și spaimă.

După eliberare, cei care scăpaserăm oarecum întregi, am reluat viața de la zero. Muncă necalificată, încercări de cele mai multe ori nereușite de a termina studiile, sărăcie, domiciliu obligatoriu, etc. Chiar și în aceste condiții dramatice, cei mai mulți dintre noi au reînceput să sărbătorească  Crăciunul cu speranța creștină în suflet.

*       *       *

A venit revoluția și milioane de oameni s-au putut bucura din nou de libertatea de a-și manifesta credința creștină. Niciodată bisericile nu au fost mai pline și zeci de mii de pelerini se îndreaptă în fiecare an pentru a se închina  la Sf. Parascheva de la Iași, Sf. Dumitru  de la București, precum și unor duhovnici cu mare har, cum a fost părintele Arsenie Boca. Crăciunul fiind sărbătoare legală, reprezintă pentru foarte mulți o scurtă și frumoasă vacanță, dar lipsește ceeace a numit atât  de sugestiv  Băncilă –  “duhul sărbătorii”. Oamenii fac cumpărături masive, mulți pleacă la munte, se mănâncă mult        ( uneori prea mult ), se dansează și se chefuiește  ca într-o sărbătoare laică. S-ar părea că destul de puțini își mai amintesc de Pruncul Iisus născut la Betleem în umilința unei iesle, pentru a mântui lumea.

N-aș dori să se creadă că pledez pentru un Crăciun fără bucurii lumești. Crăciunul de altă dată  aduce și astfel de bucurii în sufletele oamenilor, dar acel “duh” al sărbătorii creștine  conferea acestei sărbători ceeace astăzi , în mare măsură îi lipsește. Păcat !

*       *       *

Când mă gândesc la Crăciunul de altă dată și la cel de azi, nu pot să nu visez la cel de mâine. Oamenii ar trebui să se bucure ( cu moderație)  de progresul material care este incontestabil, dar nu trebuie să uite că fără Nașterea Domnului la Betleem, omenirea ar fi fost și mai suferindă decât este azi.

Să ne bucurăm creștinește de Crăciun, așa visez că ar trebui să fie în viitorul apropiat, cu pace, speranță și dragoste în suflete.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. „Totul se schimbase în viața noastră, ne simțeam oarecum străini în capitală, iar Crăciunul 1940, nu a mai însemnat decât un modest brad, cu tristețe, fără tata- Colonel de Cavalerie, plecat pe front .”

    O mica precizare, si cu tot respectul varstei si suferintelor autorului. In Decembrie 1940 Romania nu se afla in razboi, deci nimenu nu era pecat pe front. Romania a intrat in razboi in Iunie 1941, odata cu atacarea Uniunii Sovietice.

    • Buna ziua
      Ramarca dumneavoastra e corecta , dar cu tot respectul , am impresia ca sunteti ” la vanatoare de greseli ” si nu in cautarea esentei acestui articol pe care poate ati ignorat o , sau chiar nu ati sezizat o : ” Nașterea Domnului la Betleem ” ! Daca nu v ati dat seama ca autorul nu se plange de ororile suferite , ci acum in preajma sarbatorilor ne reaminteste DE CE si CE anume sarbatorim , este pacat si as zice chiar grav !
      Sensul acestui articol pe care orice adevarat crestin si l ar fi insusit in modul cel mai natural este ” Să ne bucurăm creștinește de Crăciun ” asa cum ne reaminteste domnul Profesor Boldur..
      Va urez Sarbatori fericite si un CRACIUN la inaltimea sentimentelor dumneavoastra crestinesti !
      Cu tot respectul

  2. Stimata Doamna,

    Am tot respectul pentru eseurile publicate pe contributors. Ati vrut sa punctati, cu vanatoarea de greseli. Nu vad de ce daca cineva aplica ceva rigurozitate in citire, trebuie neaparat aratat cu degetul ca „vanator de greseli”.
    Nu suntem toti la fel, un articol ca acesta pe dumneavostra va umple de evlavie, dar trebuie sa intelegeti ca unii din cititori nu se incadreaza in tiparele dumneavostra si ar trebui sa va interesati daca este cazul sa faceti apel la sentimentele crestinesti ale cuiva, deaorece spectrul este putin mai larg si include si alte credinte sau lipsa de credinta.

    Al Dumneavoastra

    Un Scrooge Mioritic si Anonim

    • Stimate Domn” Bombo_Buster ”

      Dorinta dumneavoatra pentru precizie este laudabila , dar in acest caz incercati sa va documentati asupra locului unde se aflau ofiterii superiori in iarna anului 1940 in acel moment armata era instalata pe Prut.. chiar daca azboiul nu fusese declansat !. In ceea ce priveste eventuala ” lipsa de credinta ” al celor care ar citi articolul ati pus degetul pe propria rana : sa nu l citeasca , pentru ca nu li se adreseaza , si atunci se ocupa de „precizii ” si nu de bucuria momentul fericit al CRACIUNULUI..Da, acest moment ma ” umple de evlavie ” cum o spuneti cu ironie . Prin actiunea dumneavoastra – si este dreptul dumneavoastra, nu faceti decat sa doriti mutarea atentiei cititorului de la aceste momente de dragoste la cu totul altceva ..Stiti carei tip de politici ii este proprie aceasta manipulare ..Eu va sfatuiesc cu tot respectul :” ne sutor ultra crepidam ” !
      Va urez Un mos Gerila fericit !

  3. Un text profund, o marturie vibranta care ne invita la reculegere si la introspectie, cu blandetea inteleptului care-si iubeste si isi intelege semenii, de aceea nu-i judeca, ci-i insoteste, cu empatie deplina, in cautarile lor firesti, fara sa le dea sfaturi, ci numai povestindu-le…o viata de Om!
    Multumesc stimate domn, Sarbatori Fericite dvs, si tuturor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gheorghe Boldur Latescu
Gheorghe Boldur Latescu s-a nascut in 1929 la Botosani, dintr-o familie cu vechi radacini in istoria Moldovei. A facut studile liceale la Bucuresti, dupa care fiind student la Politehnica in anul 1949 a fost arestat si condamnat la 2 ani inchisoare, pentru participarea la miscarea de rezistenta anticomunista. Dupa eliberare si-a terminat studiile si a devenit inginer constructor, lucrand pe diverse santiere. In anul 1964 devine cercetator stiintific, apoi isi ia doctoratul in economie - in anul 1970. Devine Conferentiar Universitar la Facultatea de Cibernetica Economica in 1972. Dupa revolutie, devine Profesor Universitar la aceeasi facultate. Este autorul a numeroase lucrari stiintifice publicate in tara si/ sau strainatate. Dupa 1990 elaboreaza 4 volume intitulate "Genocidul comunist in Romania" din care doua au fost publicate in limba engleza, la o prestigioasa editura din New York. A elaborat numeroase articole de analiza sistemului comunist in Romania, in presa autohtona. Este membru fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si al Aliantei Civice.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.