duminică, iunie 16, 2024

Crăciunul în comunism

În fiecare an, cu ocazia Crăciunului ori a Paştelui, cel puţin o televiziune comercială, cu precădere  România TV și Realitatea Plus, organizează un talk show ce îşi propune să producă dezvăluiri senzaţionale despre felul în care petreceau sărbătorile cu pricina Elena şi Nicolae Ceauşescu.

În acest sens, sunt convocaţi în studio pseudo-istorici, de fapt simpli comemoratori, ori sunt găsiţi tot felul de martori mai mult sau mai puţin credibili despre care ni se spune că ar fi servit ori s-ar fi aflat în relaţie apropiată cu cei ce au servit la curtea foştilor dictatori. Aceştia ne pun pe masă, adică pe ecranele televizoarelor, an de an, aceeaşi ciorbă reîncălzită deoarece nu fac altceva decât să ne încredinţeze, ba chiar să se jure că Elena şi Nicolae Ceauşescu nu uitau deloc cele două mari sărbători religioase, că le prăznuiau, că se hrăneau cu bucatele tradiţionale, ş.a.m.d.  Au fost înnălbite în timp ba Securitatea, ba Armata, de ce să nu fie umanizați și dictatorii? În context, trebuie să remarc ediția de joi, 21 decembrie a emisiunii Dosar România difuzată pe TVR 1 în care generalul Cătălin Ranco Pițu, regizorul Tudor Giurgiu, autorul excepționalului film Libertate, regizorul Cornel Mihalache și realitarorul Tv Răzvan Butaru au vorbit curajos nu doar despre cel cunoscut a fi Călăul de la Sibiu¸ ci și despre implicarea Armatei.

Pretinsele dezvăluiri, atunci când nu sunt convocate în programele tv în lipsă de altceva mai bun, au scopul pervers de a proceda la „umanizarea” conducătorilor de odinioară.

În realitate, ele nu izbutesc decât să demonstreze cât de mare era distanţa dintre vorbă şi faptă, dintre clasa conducătoare şi cei conduşi, cât de mincinos şi schizoid era comunismul însuşi. Într-o ţară în care, în jurul celor mai mari sărbători ale creştinităţii, se crease un fel de conspiraţie a tăcerii, în care cuvintele Paşti şi Crăciun erau cvasi-interzise, în care ele nu puteau fi niciodată auzite la radio sau la televizor, dar nici citite în presa controlată de partid şi intens cenzurată de acesta şi oamenii săi era cel puţin bizar că liderii comunişti găseau de cuviinţă să le marcheze cu o masă tradiţională. Şi nu oricum, ci cu evlavie şi cumpătare, aşa cum se grăbesc să ne asigure comemoratorii mai sus amintiţi. Asta în vreme ce oamenilor obişnuiţi li se cerea să vină la serviciu în zilele cu pricina, în care în magazine nu se găseau cele necesare sărbătorii, în care alimentele de bază erau procurate în principal graţie economiei subterane, devenită în anii ’80 mai puternică decât economia oficială, în care în case era tot la fel de frig şi tot la fel de întuneric ca şi în celelalte zile.

În mod similar să fi stat oare lucrurile în toate celelalte ţări est-europene devenite comuniste ca urmare a voinţei Moscovei încuviinţată, aprobată şi reconfirmată de tratate internaţionale începând cu cel de la Ialta? Nici vorbă, în pofida faptului că peste tot ateismul devenise politică de stat.

Atitudinea cea mai liberală se înregistra în ţările ai căror cetăţeni erau preponderent catolici, adică acolo unde Biserica îşi păstrase independenţa în pofida tuturor vicisitudinilor sorţii. În care înalţii ierarhi nu plecaseră chiar atât de uşor capul şi nu încuviinţau, ba chiar aplaudau şi gratulau prin telegrame faptele nesăbuite ale conducătorilor, inclusiv demolarea programată a lăcaşelor de cult. În care atentatele la memoria şi credinţa naţională deveniseră elemente programatice.

Nici în acele ţări ceva mai libere lucrurile nu stăteau aidoma. În Polonia şi în Ungaria, de pildă, zilele de 25 şi 26 decembrie erau libere, liber puteau să îşi ia oamenii, dacă doreau, şi în 24 decembrie, însă această zi trebuia „recuperată”, cum se spune. Principale publicaţii controlate de stat, Trybuna Ludu şi Ziarul Armatei în Polonia, Népszabadság în Ungaria, nu doar că nu aveau interdicţie în a pomeni Crăciunul sau Paştele, ci îşi şi felicitau cititorii cu aceste ocazii şi le doreau odihnă plăcută. În paginile acestor ziare erau publicate editoriale în care se vorbea poate nu atât de semnificaţia religioasă, cât despre simbolistica şi semnificaţia morală a sărbătorilor în cauză, erau inserate articole în care erau evocate tradiţiile şi obiceiurile specifice, ş.a.m.d.

Posturile de radio şi de televiziune difuzau la rându-le programe adecvate, filme şi piese de teatru cu subiecte religioase, mediile oficiale de informare transmiteau în direct slujbele religioase. În Cehoslovacia autorităţile erau ceva mai rezervate, cenzura mai severă, însă primele două zile de Paşte sau de Crăciun erau necondiţionat sărbători legale. În îngheţata Germanie, zisă democrată, a lui Erich Honecker şi a atotputerniciei Stasi prima zi deCraciun era întotdeauna liberă.

În Iugoslavia, având în vedere compoziţia eterogenă a populaţiei şi popoarelor ţării, nu existau reglementări unice, însă autorităţile regionale erau îndrituite să ia măsuri şi să adopte hotărâri în conformitate cu compoziţia etnică, confesiunea şi credinţa cetăţenilor. Peste tot se organizau pieţe sau tărguri de Paşte sau de Crăciun.

Marile excepţii erau – cum altfel?-România şi Bulgaria. Ţări în care nu se procedase niciodată, din 1945 şi până în 1989, la o destalinizare adevărată. Ţări ai căror conducători, fie că s-au numit Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu sau Todor Jivkov, erau cel puţin la fel de stalinişti precum Stalin, încă şi mai dornici să îşi proclame ateismul decât Nikita Hrusciov sau Leonid Brejnev, încă şi mai ataşaţi de serviciile secrete decât Yurii Andropov, fost şef al KGB. Întovărăşirea aceasta dintre mai marii comuniştilor români şi bulgari era, până la un punct, curioasă, de la un punct încolo relevantă pentru natura profund bolşevizată a regimurilor din cele două ţări.

 Acţiunile lor curente nu au făcut decât să probeze că independenţa fără libertate nu înseamnă nimic. 

Până în ultimul moment al carierei sale politice, Todor Jivkov şi-a proclamat fidelitatea faţă de Moscova. El nu a schiţat niciodată, în deceniile lungi în care a condus Bulgaria, niciun semn de independenţă, de răzvrătire faţă de apăsătorul tutoriat politic, ideologic şi militar al Moscovei. În schimb, cu începere din aprilie 1964,liderii comunişti români, Dej sau Ceauşescu, şi-au proclamat în repetate rânduri independenţa faţă de Moscova, Fără însă ca această independenţă să fie urmată şi de o liberalizare reală, resimţită ca atare de populaţie. Acţiunile lor curente nu au făcut decât să probeze că independenţa fără libertate nu înseamnă absolut nimic. Că naţionalismul agresiv practicat atât de Sofia ce a urmărit bulgarizarea minorităţii turce cât şi de Bucureşti nu are nimic în comun nici cu valorile naţionale şi tradiţionale, nici cu adevărata spiritualitate.

Sigur, se poate vorbi mult despre „excepţionalismul” românesc, ca şi despre cel bulgar, de altfel. Îi pot fi decelate cauzele şi semnificaţiile. Ele se găsesc, fireşte, în natura tradiţiei religioase, în natura regimului şi a clasei conducătoare şi, nu în ultimul rând, în felul de a fi şi atitudinea populaţiei. Excepţionalismul cu pricina i-a costat mult atât pe români cât şi pe bulgari. Însuşi faptul că România, la finele lui 1989, şi Bulgaria, la începutul anului 1990, au fost ultimele ţări din lagărul socialist ce s-au despărţit de comunism e legat de “excepţionalismul” cu pricina. Care nu pare nici cu o iotă mai bun numai pentru că Elena şi Nicolae Ceauşescu şi- cine ştie?- poate şi Todor Jivkov sărbătoreau în intimitate şi “ilegalitate” Crăciunul sau Paştele.         

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Craciunul este doar povestea ce ne aduce in fata nasterea fiului lui Dumnezeu(omului) numit Isus. In regimul comunist Religia Crestina era cumva paralela cu dorintele politice ale PCR.Pina si Mos Craciun era redenumit Mos Gerila .Biserica Catolica din Polonia si influenta ei in Polonia si Ungaria ca si deciziiile luate de catre Papa Carol Wojtila impreuna cu Lech Walesa,au reusit sa schimbe Europa .Acum ne aflam in alta etapa istorica acolo unde Religiile Crestine simt nevoia de modernizare .Cumva religia Ortodoxa, majoritara in Romania ,a ramas in urma .Acum Ucraina a trecut si ea de partea noastra si sarbatoreste Craciunul pe 25 Decembrie .Papa Francisc modernizeaza Biserica Catolica si accepta si in acelasi timp inlatura anumite vechi cutume religioase ce cindva pedepseau pe cei care acum ii numim ca facind parte din LGTBQ.Ortodoxia romanesca a ramas tributara trecutului si inca romanii mai pupa mostele devenite Sfinte din motive care inca ne scapa . Cu totii vom sarbatori Craciunul indiferent cit de ortodoxi am fi sa poate nu neputind nicind uita Povestea ce cindva ne-a amagit copilaria .

  2. In Italia intr-o localitate pe frontul altarului a fost pusa o decoratiune/ poza unde 2 femei se roaga la noul nascut Isus iar tatal priveste stand de o parte intreaga scena.
    Nici comunistii n-au avut curajul sa schimbe acesta poza/simbol unde tata si mama, Josif si Maria stau alaturi de noul nascut fiul Isus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro