Bugetul anului 2017 cuprinde prevederi care au fost mai puțin prezente în dezbaterea publică și în cadrul opiniilor de specialitate. Acestea sunt creditele de angajament. Spre deosebire de toți ceilalți ani, bugetul pentru 2017 vine cu o dinamică spectaculoasă a creditelor de angajament, care ar putea deveni totodată și principala problemă a situației bugetare în următorii ani.
Dar mai întâi, pe scurt, să vedem ce sunt creditele de angajament și de unde rațiunea acestora. Trebuie să fie limpede, în primul rând, că orice construcție bugetară bazată pe programare multianuală necesită prevederi distincte: execuția curentă a bugetului, pe de o parte, și execuția multianuală, pe de altă parte. Creditele de angajament privesc această execuție multianuală a bugetului, adică sumele destinate angajării de cheltuieli multianuale, care atrage efectuarea de plăți în exercițiile bugetare viitoare.
În consecință, cu cât creditele de angajament prevăzute în prezent vor fi mai mari, cu atât mai mare va fi presiunea pe bugetele viitoare, prin plățile care trebuie efectuate în contul cheltuielilor angajate în trecut.
Tocmai aceasta este problema bugetului 2017, anume un volum record de credite de angajament, care vor presa puternic asupra bugetelor viitoare. Odată umflat în prezent, acest „buget paralel” va ține pe loc sau chiar va dezumfla cheltuielile curente în viitor.
De exemplu, bugetul general consolidat pentru 2017 prevede credite de angajament de 53,5 miliarde lei, ceea ce înseamnă mai mult de o treime din mărimea bugetului de stat. Din acestea, 36,5 miliarde lei sunt credite de angajament destinate Ministerului Dezvoltării Regionale – 31 miliarde lei fiind credite de angajament prevăzute în contul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Ca imagine comparativă, creditele de angajament din bugetul 2017 sunt de circa 3,5 ori mai mari decât cele prevăzute în bugetul 2016, care a fost subordonat, totuși, aceleiași viziuni pro-ciclice.
Dar care sunt implicațiile asupra bugetelor viitoare? În primul rând, nu toate creditele de angajament se concretizează în cheltuieli angajate. De exemplu, în 2016 au fost prevăzute credite de angajament de 15,2 miliarde lei, însă au fost angajate 10,3 miliarde lei, adică circa 68% din prevederile inițiale.
În ipoteza aceluiași grad de angajare, ar rezulta că în 2017 vor fi angajate pentru anii următori cheltuieli de circa 25 miliarde lei, adică circa 3% din PIB, numai la nivelul Ministerului Dezvoltării. Așadar, creditele de angajament din 2017 vor presa asupra bugetelor următoare, anual, cu circa 1% din PIB, prin creșterea anuală a necesarului de plăți.
De aici și posibile derapaje în planul deficitului bugetar. Efectul angajărilor curente asupra deficitelor viitoare va fi unul covârșitor, mai ales dacă se menține trendul actual al politicilor fiscal-bugetare, anume „jos taxele, sus cheltuielile!”, trend care oricum subminează, prin el însuși, poziția finanțelor publice.
Însă dincolo de problema deficitului, sau mai degrabă în virtutea acesteia, intervine problema capacității de plată a bugetelor locale. În cazurile în care firmele furnizoare vor fi plătite cu întârziere iar lucrările se sistează, ar putea apărea blocaje economice însemnate, inclusiv decapitalizarea firmelor respective.
Este evident că România are mare nevoie de investiții, care să însemne extinderea și modernizarea infrastructurii, a rețelelor de utilități esențiale pentru bunăstarea unei comunități. Însă experiențele administrative recente ne-au arătat că, în general, când crește cantitatea (alocărilor), scade calitatea (investițiilor). Nu este deci suficient să avem șantiere deschise în toată țara, mai trebuie să vedem și pe ce vor fi cheltuiți banii.
Și ajungem astfel la problema calității investițiilor publice, care devenise deunăzi chiar sursă de folclor, inclusiv în comunicarea guvernamentală actuală: terenuri de sport în pantă, patinoare uscate, telegondole nemișcate etc.
În cele din urmă, ne întoarcem la calitatea construcției bugetare, care trebuie să includă scenarii privind implicațiile bugetare ale creditelor de angajament, precum și capacitatea administrativă de a asigura eficiența cheltuielilor publice.
În ambele privințe, deocamdată, încă suntem la stadiul de proiect.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O intrebare, cu scuzele de rigoare. Cum se spune credit de angajament in engleza? Ca din limba tehnocrata (vorba lui Dragnea) nu prea e clar despre ce e vorba.
loan commitment
„Binding promise from a lender that a specified amount of loan or line of credit will be made available to the named borrower at a certain interest rate, during a certain period and, usually, for a certain purpose.”
nu prea se potriveste. din text reiese ca guvernul s-a angajat sa imprumute cumva bani in viitor, nu ca cineva i-a acordat de acum dreptul sa foloseasca o linie de credit.
http://www.investopedia.com/terms/l/loan-commitment.asp
commitment appropriation
http://ec.europa.eu/budget/explained/glossary/glossary_en.cfm
Pe „taraneste”: iti fata vaca apoi iti moare purceua :P
hehe :) multumesc. deci cum ar veni, cumpar televizorul cu plata in rate. ce am de platit anul asta, intra in exercitiul bugetar curent, pentru care se presupune ca mi-am facut calculele si stiu de unde iau banii. pentru restul ratelor ma angajez sa fac eu rost de bani de undeva, nu e clar de unde, mai vedem la anu’. am inteles bine? daca da, intrebarea e cat de usor ii este guvernului sa se razgandeasca la anu’ daca vede ca nu-i ajung incasarile.
Da, ati inteles foarte bine.
Creditele de angajament umflate sunt „solutia” pentru bugetele multianuale fanteziste, atunci cand se stie ca nu vor fi bani din venituri (prognozele, chiar umflate, nu fac fata) si ai obligatia sa precizezi sursele de finantare. De unde?
Nu poti umfla cresterea economica(si asa „cosmetizata”), nu poti sa prognozezi nu stiu ce colectare extraordinara (principiul prudentei) ti se rupe de ciclul economic etc.
Bun, intr-o anumita limita e normal sa le folosesti…dar cu commitment accounting, encumbrance etc.