După criza COVID factorul public a uitat să se mai retragă din piață. Sunt întregi domenii de activitate cum ar fi medicamentele, semiconductoarele, alimentele, produsele tranziției ecologice care sunt transferate din pix, din legislație, și care nu mai intră în clasicele raporturi ale economiei de piață, cerere-ofertă, formare de prețuri, validare prin consumator etc, spune Cristian Mureșan. Mai mult, în ultimele luni s-a creat un fel de spirală a acordării de subvenții pe plan mondial, pornită din China, extinsă in SUA și Europa.
Europa pierde teren pe zi ce trece. Una dintre cauze este exact raportul public-privat, subvenționarea exagerată a din ce în ce mai multor domenii, fapt care scade apetitul investitorilor pentru risc, nu stimulează inovația, distorsionează piața.
Aș vrea să încep cu cu o întrebare despre dumneavoastră. Cu ce vă ocupați acum, care e domeniul dumneavoastră actual.
Eu sunt de 20 de ani în Franța. La un moment dat n-am știut cum să aleg între inginerie, studii economice și studii politice. Am crezut de cuviință să le combin pe toate trei în consultanță. Mai precis într-o activitate de consultanță îndreptată spre restructurari de planuri de business pentru companii din Europa de Vest și din Statele Unite. De mai bine de 10 ani lucrez la un cabinet de inteligență economică care scanează resursele de energie la nivel mondial, propunând servicii atât companiilor private, cât și guvernelor și entităților publice.
De unde vă luați informațiile sa spunem privind economia mondială? Vă pun întrebarea aceasta cu un scop oblic. Ideea ar fi că entitățile private, fondurile de investiții, companiile de cercetare de piață, cele care fac consultanță sau think tank-urile produc rapoarte care sunt confidențiale despre situația economică, dar care-s mult mai rafinate și acurate decât cele pe care le are la îndemână guvernul. Adică corporatiștii par mai inteligenți acum decât birocrații. Dar și se pare că zonele și mai nu mai au capacitatea de a selecta ca acum, ca în trecut, creierele de pe piață.
Inteligența economică este un proces complex de creare, de editare și de de distribuire a acestor elemente, însă ele sunt la dispoziție atât pentru guverne, cât și pentru privați. De ce aveți această senzație că privații au luat-o înainte? Pentru că sunt banii lor în joc atunci când vorbim de miliarde sau de zeci de miliarde de investiții în domeniile grele, precum cele ale energiei. Vorbim de proiecte pe 10, 20, 30 de ani ale unor companii care sunt într-o competiție feroce atât pentru diferite resurse, cât și cu alți diferiți actori. Avem situații explozive de tipul războaielor regionale – mă gândesc la Rusia, la situația din din Ucraina – care automat creează o o presiune fenomenală în piață, în ceea ce înseamnă ofertă, adică în stabilirea prețurilor, așa cum am am putut observa în ultimii ani în Europa. Toate astea, îm mod progresiv pun în gardă entitățile private care își formează departamente specifice. Sunt zeci, sute, mii de indivizi și mari organizații care monitorizează aspectele macroeconomice. Sunt sume colosale în joc iar privatul nu își permite luxul de a face o investiție proastă și nu își poate recupera o eventuală pagubă prin elementele aflate la îndemâna actorului public. Cum să spunem, statul are la dispoziție impozite suplimentare, taxe suplimentare, creștere a datoriei publice și alte lucruri prin care poate să neutralizeze o decizie proastă. Bătălia aceasta pentru inteligența economică va fi din ce în ce mai mare și majoritatea datelor nu sunt publice.
Și se schimbă într-un fel raporturile între corporații și guverne? Corporațiile, având informații mai consistente, pot prevedea mai ușor probleme globale…
Aș putea fi 100% de acord cu afirmația dumneavoastră până la COVID. După criza COVID, asistăm la o schimbare. Mondializarea a generat în ultimii 20-30 de ani mulți actori privați importanți, atât în sistemul financiar-bancar, dar și în industrii. Tehnologia iese în față, atât ca cifră de afaceri, cât și ca valorizare spectaculoasă la bursă. Dacă urmărim fondurile sub investiția unor bănci sau unor entități private sau valorizarea bursieră a diferitelor industrii, ele sunt de foarte multe ori mai mari decât PIB-ul une țări. Dacă urmăriți capitalizarea Apple, e de o dată și jumătate mai mare decât PIB-ul Franței.
Deci vorbim despre actori privați care au o capacitate de acțiune și de investiție e extrem de serioasă și mai au ceva, mai au o gestiune extrem de riguroasă. Și asta într-adevăr, poate da senzația că aceste board-uri, care nu sunt, cum să spun, renovate prin votul public, pot lua decizii sau pot pot muta sau crea trenduri specifice pe o piață sau pe alta și pot concura entitățile publice. Acesta a fost un trend general. Ce se întâmplă, ce e nou și ce înseamnă practic o schimbare de paradigmă în raportul dintre public și privat în acest dans subtil prin care cele două cele cele două părți creează coeziunea unei societăți și prosperitatea acesteia, este că în timpul în timpul crizei sanitare, actorul public a fost obligat să ia anumite decizii economic neortodoxe, cu instrumente care nu fac parte din elementele generale ale economiei de piață. Și vorbim aici de imprimare masivă de bani, fără precedent a unei sume de bani colosale de 3000 către 4000 de miliarde de euro și dolari, în Statele Unite și Uniunea Europeană. Asta înseamnă bani aruncați în piețe mondiale, fără contraparte bunuri și servicii. E definiția clasică a inflației. Și am avut consecințe la nivelul piețelor în ultimii ani. Evident, dacă vrem să fim riguroși, asta e doar una dintre explicații. Avem apoi ruperea lanțurilor logistice la nivel mondial datorită crizei sanitare, respectiv consecințele războiului cu Ucraina, care a retras de azi pe mâine o treime din ce înseamnă oferta de energie pe piața europeană. Asta pe partea de inflație.
Al doilea aspect extrem de important este datoria publică care a sărit de peste 100% din PIB în marea majoritate a țărilor occidentale și care care creează un precedent periculos. Nu e vorba doar de clasicul cheltuiești mai mult decât câștigi, situație care nu poate fi dusă la infinit nici măcar la nivelul unui stat. La fel cum dumneavoastră și eu dacă avem mai multe credite la bancă la un moment dat, din cauza ratei de creditare vei ajunge ca băncile îți vor refuza un credit nou. Eu n-aș sugera că suntem în cazul statelor în situația asta însă Doamne ferește de un șoc masiv. Marja lor de manevră este este mult, mult mai mică.
Dar situația nouă, diferită după COVID, este că aceste procente de îndatorare fac ca nu ratele la bancă, ci singură dobânda asociată acestor rate să fie mai mare decât întregul lanț de cheltuieli cu sistemul de sănătate sau cu sistemul de educație din foarte multe țări și nu doar în țări emergente. În Statele Unite, dobânda aferentă plății ratelor către piețele financiare este mai mare decât totalitatea cheltuielilor cu sistemul militar, care este de departe cel mai important și mai costisitor din lume. De ce a făcut factorul public asta? Pentru că era o stare de urgență – și putem totuși spune că lumea, omenirea a răspuns fabulos acestei crize fără precedent. Deci aceste acțiuni au fost necesare la un moment dat, dar din păcate ele au continuat. Factorul public are un păcat, acela că nu știe să se retragă. După ce a trecut perioada de urgență ar trebui să te retragi din avanposturile pe care le-ai ocupat distorsionând piața. Sunt întregi domenii de activitate cum ar fi medicamentele, semiconductoarele, alimentele, tranziția ecologică care sunt transferate din pix, din legislație, fără a se fi creat un spațiu liber pentru clasicele ingrediente ale economiei de piață, cerere-ofertă, formare de prețuri, validare prin consumator etc.
Aș vrea să discutăm mai un pic mai aprofundat despre acest recent să-I spunem război al subvențiilor. E un fel de spirală care a pornit de la China, care a anunțat anul trecut că va pune pe piață produse și energie curată ieftine, subvenționate. A urmat anul acesta reacția Statelor Unite cu acel act anti-inflație. După aceea a urmat răspunsul Uniunii Europene. Probabil că lucrurile vor continua. Va fi probabil un nou răspuns al Chinei și tot așa.
Spirala, da. Aveți perfectă. Aici spirala este extrem de periculoasă, pentru că duce automat la fragmentarea lumii. Cu toate lipsurile și neajunsurile mondializării, în ultimii 40 de ani, comerțul și regulile acceptate de către toți participanții au fluidificat lucrurile, au legat ombilical oameni unii de ceilalți. E un loc comun ce spun acum, și anume că principalul ingredient sau antidot împotriva nebuniei planetare este găsirea unor reguli comerciale acceptate de către toată lumea. E o spirală în care actorul public – din diferite motive, pentru a răspunde celuilalt, pentru a implementa elementele promise în campania electorală, pentru a surfa pe valul tranziției ecologice etc – ajunge să producă o distorsionare completă a economiei de piață. Consecințele pe termen scurt, produse mai scumpe și mai proaste. Consumatorii nu și le pot pe permite vezi și Gilets jaunes în Franța, respectiv mișcarea transnațională a agricultorilor care au toate ca substrat costul legislativ și pur economic al tranziției ecologice. Pe termen lung, are ca efect o tensiune exagerată între acești trei mari actori care grupează 80% din PIB-ul mondial. Plus că și alții vor urma trendul acesta
Pare o situație fără ieșire. Am văzut că președintele Macron a spus acum vreo lună că Europa s-ar confrunta cu o amenințare mortală din cauza declinului economic, a creșterii iliberalismului și a și din cauza războiului din Ucraina. Cum vă apare această „amenințare mortală”?
Să să le luăm punct cu punct. Declin economic. Europa este spectatoare la ceea ce înseamnă inteligența artificială și în ceea ce privește ultimele inovații din domeniul tehnologiei care aduc productivitate maximă și care creează bunăstare, respectiv profit, respectiv investiții suplimentare. Aceste invenții vin în special din Statele Unite, dar din ce în ce mai mult și din Asia. Europa s-a specializat pe partea legislativă, cert necesară, a protecției datelor și securitatea informațiilor. Însă marile idei ale lumii de mâine nu mai ies din laboratoarele din zona europeană – nici pe plan ideatic, nici pe plan industrial. E o problemă legată și de dinamica universitară, de dinamica sistemului bancar financiar european, care să nu îl numim primitiv, dar e extrem de rudimentar în în comparație cu cel din Statele Unite. Sistemul american asigură de pildă finanțare pentru multe idei noi. Apetitul pentru risc al al diferiților actori s-a diminuat. Și asta poate din cauza raportului de dependență dintre public și privat în multe state europene. Așa că-mi face bine să ne scrutăm cu atenție, să ne facem o radiografie noi europenii, înainte de a da vina pe ceilalți doi mari actori pentru neajunsurile noastre. Am realizat multe lucruri împreună, în special în ultimii 20 de ani, de când cu extinderea spre est. Totuși Europa a reacționat spectaculos la criza energetică generată de de acest război, cu micile inadvertențe din prima iarnă. Astăzi lucrurile s-au stabilizat și nimeni nu mai vorbește de de îngheț în casă.
Europa avansează, în general cu dificultate. Totuși, de fiecare dată când suntem în fața unei crize majore reușim să ne păstrăm optimismul și reacționăm. Să nu uităm că avem acum primul embrion de buget european, acest mecanism general de cooperare care va aduce câteva beneficii semnificative nu doar Europei de Est, ci și țărilor din Europa de Vest. Acest mecanism a rezultat din din criza COVID.
Mario Draghi, fostul președinte al BCE, a fost acum câteva zile solicitat de Uniune să găsească o soluție pentru pentru declinul economic european. El vorbește despre o integrare mai profundă a piețelor de capital ale UE, o finanțare centralizată pentru apărare și pentru alte domenii din partea Bruxelles-ului și despre acțiuni politice coordonate „pentru că altfel industriile noastre, spune el, își vor reduce capacitatea și se vor muta în afara UE”. Cum vedeți soluțiile, în mare, pentru pentru acest decalaj?
În tot ce ați enunțat aveți perfectă dreptate, integrarea europeană s-a oprit undeva la mijloc, încă nu are toate ingredientele pentru a funcționa, astfel încât inițiativa privată să înflorească. Să nu uităm, în termeni absoluți, economia europeană e mai mare decât cea Statelor Unite, e mai mare decât cea a Chinei. Avem o geografie binecuvântată în ce privește capacitățile logistice. Faptul că nu reușim să câștigăm bătălii se datorează vă repet slabiciunii celor trei puncte de mai sus: sistemul universitar de inovație, raportul public-privat care nu încurajează apetitul pentru risc al actorilor privați și capacitatea sistemului bancar financiar european, care e fărămițat. Foarte puține bănci europeane sunt capabile de a face față marilor organisme din Statele Unite sau din China, organisme care de fapt se instalează de fapt astăzi pe piața europeană, acasta mai ales din cauza Brexitului.
Ar fi nevoie de o reformă a capitalismului, o nouă înțelegere a noțiunilor sale fundamentale? Cum am putea căuta un model nou mai aproape de realitatea crizelor pe care le trăim în ultimele decenii?
Asta e bătălia fundamentală. La baza societăților și a prosperității de care discutarăm adineauri stau schimburile economice. Dar în spatele acestora, substratul – și o să zâmbiți – este natura umană. Capitalismul are acest atribut fabulos că se pliază pe natura umană și transformă prin reguli și condiții de piață lăcomia, trufia, duplicitatea. Din toate faptele inerente ale naturii umane reușește, dacă jucăm după reguli clasice, adiționând interesul fiecăruia, prosperitate comună. Asta e chestia fabuloasă a capitalismului. Capitalismul a demonstrat pe toate meridianele și în toate epocile când a funcționat că cu cât elementele clasice legate de concurență și validare prin consumatori sunt respectate, cu atât prosperitatea crește.
Cel mai mare succes al capitalismului în ultimele decenii a fost scoaterea din sărăcie a sute de milioane de chinezi. Și, pesemne, valul capitalismului va urma în India unde doar 100 de milioane de indivizi au astăzi joburi, în sensul occidental al termenului, raportat la populația de un miliard și 400 de de milioane. Succesul capitalismului care se va instala acolo va fi iarăși fabulos. Când vorbim de reformare, de decizii chirurgicale sau de schimbare a cursorului, sunt operațiuni care trebuie făcute foarte atent, să nu dereglăm acest mecanism. Marele păcat al naturii umane în cadrul capitalimul este corupția. O avem și noi în în floare în România, chiar dacă în ultimii ani, în agenda publică subiectul am dispărut. Da, se fură încă în România pe rupte și pe bresle.
Nu putem să aruncăm la gunoi capitalismul și să-l înlocuim dirijist, centralizat cu sisteme care au demonstrat iarăși, pe toate meridianele și în toate epocile, că nu funcționează. Nu poți să dai ordin și direcții tuturor indivizilor în același timp. Cum reformăm capitalismul? Există reguli clare pentru sistemele financiar-bancare și există reguli clare pentru sistemele industriale care țin de eliminarea oligopolurilor și a monopolurilor și de respectarea regulilor clasice de separare între public și privat, și prin eliminarea masivă a corupției. Astea sunt zonele în care trebuie acționat. (Un interviu de Lucian Popescu)
Cristian Mureșan va ține duminică la Ateneul Român în cadrul proietului Conferințele Humanitas Despre lumea în care trăim, o prelegere cu tema „Capitalismul încotro?“, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
americanii au un sistem foarte eficient de comenzi pentru armata: lanseaza caietul de sarcini, firmele investesc in prototip si armata alege cel mai bun model, pe care-l comanda si sustin; asa ar trebui sa in domeniile civile; banii sa nu mearga la toate firmele din sector, ci la cele mai performante, cat au produsul cel mai performant; si se pastreaza si competitivitatea, si prestigul firmelor, si sustinerea statului
Acest expert pune punctul pe „i” și anume că Europa a pierdut bătălia tehnologică din cea de-a treia Revoluție Industrială. Și, ca urmare, va pierde și bătălia politică, diplomatică și militară. Iar soluțiile vânturate de salvare ar trebui să fie Federalizarea Europei, adică „mai multă Europa”, centralizată în jurul Bruxelles-ului. Este rețeta sigură către sinucidere economică, politică și identitară.
Își va găsi Europa o cale de salvare? După părerea mea NU.
Europa castiga doar daca va da drumul la mai multa europa; altfel, ramine o confederatie de state trufase egoiste, care vor pieri unul dupa altul.
China a castigat datorita investitiilor (bani si tehnologie) occidentale. In special SUA. Daca investitiile dispar, China va mai merge nitel, in virtutea inertiei si apoi va intra in recesiune. „Deplin si definitiv.”
SUA pot ramine lider mondial, daca isi securizeaza toate tehnologiile de varf si nu le va mai exporta, pina cand imperiile se vor prabusi sub forta democratilor interne.
Nimic nu-i definitiv si decis, inca!
Omenirea e un ghemotoc de interese, de ideologii, de religii, de etnii, de viziuni, cel mai adesea diferite si chiar antagonice, pe alocuri. Un Turn al lui Babel.
Cat timp numitorul comun a fost banul (profitul), in numele lui s-au mai atenuat unele asperitati. Daca politicul preia fraiele si ideologia ajunge sa primeze, asperitatile se vor accentua si se vor inmulti. Politicienii nu sunt capabili sa-si depaseasca conditia, la nivel de clasa, global, asa ca e clar ca nu la ei se gaseste solutia.
Este posibil ca Inteligenta Artificiala Generala sa ajunga sa fie numitorul comun, la scara planetara si e posibil ca IAG ajunga sa preia responsabilitati politice, de la oameni, la un moment dat. In acest caz, e de asteptat ca politica sa capete sens si coerenta, la nivel global.
Bineinteles, e posibil ca IAG sa ajunga la concluzia ca omul e o specie invaziva, daunatoare si sa decida rarirea populatiei umane, pe cine-stie-ce criterii. :)
Pe zi ce trece, fiinta umana dovedeste ca nu este capabila sa dea dovada de un minim „spirit de stup”, astfel incat sa-si canalizeze eforturile si resursele catre mai-binele ei, ca specie. Ne meritam soarta, indiferent care va fi aceea, mai buna sau mai rea.
Da, Rațiunea ne va distruge.
Un articol exceptional, de parca l-as fi scris eu.
Culmea e ca nu odata am scris cam acelas lucru pe aceasta platforma, dar destul de des am fost cenzurat.
Și eu am susținut decadența Europei actuale, suportând ostilitatea „progresiștilor”. Să-și fi schimbat Contributors linia ideologică progresistă?
NU
Cool. Obstructionistii de odiniora (eurosceptici, AfD-isti etc ;) devin activistii de maine.
P.S. intr-un an, cel tarziu doi, va numarati si printre activistii tranzitiei digitale, energetice, 4IR, etc.
Daca studiem fraza „pentru că altfel industriile noastre, spune el, își vor reduce capacitatea și se vor muta în afara UE” raspunsul nu sta in „o integrare mai profundă a piețelor de capital ale UE, o finanțare centralizată pentru apărare și pentru alte domenii din partea Bruxelles-ului și despre acțiuni politice coordonate”, asa cum zice lipsit de logica elementara onor dl Draghi. Nu din lipsa celor trei parasesc unel companii industriale Europa.
Consiliul Europei zice ca urmareste o politica industriala care sa faca industria EU „more sustainable, resilient, green and competitive”. Dar nebunia lui 1,5C si „net zero” cu greu pot fi contrabalansate de vreo politica economica. „green”-ul din fraza se bate cap in cap cu celelalte deziderate …
Decuplarea Europei de ceilalti jucatori este extrem de bine venita Europa incercind sa isi creeze un spatiu existentialist nesupus traumelor de tot felul (economice , politice si militare sau sociale )pe care le vedem in China si Rusia . China si Rusia nu au ce oferi lumii .Banii chinezilor se vor termina curind si in acel moment intreaga omenire va intelege ce inseamna cu adevarat China .O dictatura sovietica de tip chinezesc ce spera sa cistige in urma razboiului Occidentului cu Rusia .China nu prezinta popoarelor lumii garantia pacii atita timp cit sprijina Rusia .O minciuna gogonata adusa in fata lumii de catre XI.Rusia agresoare ar trebui sa se retraga si XI sa arate astfel omenirii dorinta lui de pace .Cind colo XI este la fel de revansard ca si Putin .Au fost pacaliti si doresc sa se razbune .Marturie stau decesele inexplicate si niciodata explicabile de catre cei doi sefi de stat .Coruptia si coruptii i-au pacalit cumplit .Nimic din ceea ce se presupunea a fi realitate nu a existat .Scriptele nu corespundea cu realitatea .Totul era doar pe hirtie .Rachetele ce sfidau legile fizicii erau doar imaginative .Savantii petreceau si chefuiau de dimineata pina seara pe banii statului si minteau la greu activele de partid .Rusia (Putin)habar nu avea care era cantitatea de gaze si petrol vinduta catre Ocident .Banii mergeau in alte buzunare .I-au pacalit (pe cei doi conducatori)si ai lor si ai nostri ce am huzurit fara sa consumam vreun metru cub de gaz din rezervele noastre europene si fara sa platim excesiv foarta de munca a chinei si rusiei pe care am avut-o practic la dispozitie zeci de ani . Momentul in care aparitia mixul energetic european nu mai a avut nevoire de gazele rusilor si momentul in care Europa si-a regindit folosirea proprilor resurse impreuna cu cele ale aliatilor au declansat separarea .In Romania avem un mix energetic extrem de bine pus la punct . La nivelul fortelor Armate In China a fost la fel .Armamentul presupus victorios nu a existat decit in catastife .Sistemul imobiliar s-a prabusit .Bancile chineze abia isi mai trag sufletul .Europa se separa pentru veacuri de Rusia sovietica .Erdogan tremura de frica ca pierde Turcia europeana si ii pare ca va fi atacata de Israel care stie foarte bine cine a fost initiatorul dezastrului de acum citeva luni in urma unde Hamas a atacat si omorit civili nevinovati .Israel nu poate ierta .Razboiul resurselor este in plina desfasurare .Incet ,incet ,Europa isi reface imperiul .Rep .Moldova si Ucraina plus Armenia sunt primele primite .NATO european va muta decisiv sistemele nucleare Occidentale catre est .Probabil ca Ucraina ,Romania si Polonia deja le au .Suedia le vrea si ea .Romania a jucat cartea victorioasa .J.R.Biden cistiga usor alegerile mizind pe retragerea sau pe micsorarea numarului de voturi oferit lui Kenedy Junior ce deja pierde din numarul votantilor dupa povestea cu „ viermele ”.Trump nu mai are credibilitatea unui Presedinte de tara dupa scandalul cu „ bataita la potou ” si dupa ce noi dezvaluiri vor aparea in Media .Fostii lui aliati deja l-au parasit .Putin isi reaseaza prietenii din „Garda Pretoriana si mai aproape inlaturind pe fostii lui amici prieteni cindva a lui Prigojin .Putin este din ce in ce mai singur chiar daca XI il mai plimba pe la Beijing.Romania devine vedeta „estului ” salbatic iar Orban de Budapesta plinge (ca noi toti ) soarta amicului numit Fico .Ce dezastru in Slovacia.„Cefele ”groase ce trebuiau sa se puna in calea glontului erau de partea cealalta a gardului la propriu nu la figurat .Cine a urmarit cu atentie jocul picioarelor aflate in drum spre masina ce l-a extras pe Fico din platou intelege si cam ce s-a intimplat cu adevarat .Orban de Budapesta nu mai are nici o relevanta si discursul sau devine producator de nenorociri .In Romania influenta Fortei Dreptei devenita in fapt un UDMR nou pierde si ea din sustinatori .UDMR nu mai intra in Parlament iar pe masura ce cetatenii Romaniei vor intelege adevarul vor vota doar pe cel care il putem numi „romanul absolut ” numit Nicolae Ciuca .Planul de pace in Ucraina inca nu este valid .Singura solutie este retragerea rusilor din Crimeea spre a primi in contrapartida Donbasul deja distrus la ras .Evident Putin a stiut ce face cind a distrus totul in Donbas si Lugansk .Un pamint al nimanui (daca nu el al nostru nu va fi nici al vostru) ce va separa pentru 100 de ani Europa de Rusia sovietica totul expus si de o parte si de alta unei posibile , in caz de nevopie , lovituri nucleare .jocul devine inchis .Europa isi reface granitele imperiului .Germania va muta militar decisiv in curind ajutind din pozitia secunda , dupa SUA, Ucraina.
Europa e un monstru birocratic, dupa chipul si asemanarea statelor care o compun. Orice inovatie, mica afacere, etc sunt lichidate din start pentru ca nu mai e loc decat pentru giganti semimonopolisti lobisti si cu armate de juristi. Ca proprietar de mica afacere esti mult mai preocupat de hatisuri legale nascute de functionarime busybody decat de afacerea in sine. Cand ai cheltuit tot venitul pe diversi consultanti fiscali (ca sa nu te manance de viu statul in caz ca omiti o virgula) sau pe diverse „conformitati” (dimensiunea ferestrelor nu corespunde destinatiei spatiului si alte bs-uri), sau pe inspectori veniti la ciugulit (e usor, regulamentele sunt inuman de stufoase, vei fi gresit sigur ceva) – nu iti mai vine sa muncesti.
Ii inteleg perfect pe cei care trag tunuri sau cersesc ajutoare sociale contra voturi. Nu mai merita deloc sa muncesti in europa de azi. Am tras tare si corect 30 de ani, realizez ca am fost doar un fraier de jumulit. Vrei copiii dvs sa aiba o viata buna? Faceti-i functionari la Bruxelles!
(un fel de a spune, pt ca europa mai are 3 zile cu cea de ieri.)
Europa intr-adevar este spectator in fata tehnologiilor care astăzi se dezvolta în SUA sau Asia, iar marele soc va veni în ziua în care tehnologiile AI vor fi implementate pretutindeni în Europa. Zeci de milioane de oameni își vor pierde joburile și nici un fond de redresare economica nu va mai fi de ajuns atunci. Câștiga astăzi cei care inovează și cei care investesc în idei noi. Cristian Mureșan are perfecta dreptate: sistemul bancar european este arhaic și nu se adaptează noilor dinamici. Banii sunt făcuți sa circule, iar cine nu risca un pic, nu câștiga.
Parole, Parole. Nimeni nu stie ce se va intampla maine.
Globalizarea fericita a fost un experiment de maximum 30 de ani dupa care lumea s-a tezit si face acum ce a facut timp de 250 de ani inainte: subventii si protectionism.
Subventiile de azi sunt insa pentru o cauza buna, pentru salvarea planetei, iar protectionismul pentru apararea libertatii.
Duhul a fost insa scos din sticla si nu poate fi inchis inapoi. In timp ce Occidentul este preocupat de politici de diversitate si incluziune au aparut noi pretendenti la podium: China, India, Brazilia, Turcia., care nu-si pierd timpul cu astfel de cauze inalte.
Mi-a plăcut asta cu “duhul scos din sticlă și nu mai poate fi închis înapoi “. Bine zis!
Totuși, mai devreme sau mai târziu toți vor fi obligați să considere și “cauzele înalte”. Altfel nu se poate.
„De ce aveți această senzație că privații au luat-o înainte? Pentru că sunt banii lor în joc…”
Si in 2008 „too big to fail” au pierdut tot banii LOR?
I-au recuperat din tiparnita functionarilor aserviti, despre care pagubitii nedecidenti nu stiu daca vin sau se duc, ca-s in miscare precum elicele de elicopter: azi functionar, maine sub acoperire, poimaine om de afaceri sau ceo/cfo si ras-poimaine o iau de la capat?!
Dar din 2008 si pana acum ce-au mai facut leviatanii (cu sutele lor de subsidiare si optimizari fiscale prin diverse paradisuri), in afara de: a prelua circoteca A(G)I, aprofundarea dependentei economice de China/Rusia si produsul pe genunchi si la apelul de seara al unor inoculari? Au mai cumparat mici si medii afaceri, nu?!
D-l expert uita sa ne spuna ca adevaratul capitalism si piata libera rezida in afaceri mici si mijlocii, nicidecum in corporato-crapitalism, care-i tare-n gura, „intelligence” si putere/influenta, dar la pierderi e primul dedulcit la socialismul de sampanie si, in general vorbind, nici nu-i pasa de conceptul de „moral hazard” in (macro)economie.
Iar in ce priveste piata libera si energia, iarasi, d-l expert uita sa ne spuna cum e cu acestea doua in europa/UE/SEE. Alta poveste de succesuri…
Un economist imersat în cultura economică franceză ar trebui să fie din start decredibilizat. Franța este (sau este percepută ca) cea mai „subvenționistă”, protecționistă, dirijistă și etatistă țară din Europa. Ce procent din PIBul Franței vine din sectorul public? 58% din PIB sunt cheltuieli publice (https://www.imf.org/external/datamapper/exp@FPP/USA/FRA/JPN/GBR/SWE/ESP/ITA/ZAF/IND). În cîte firme e acționar statul francez?
EdF – energie electrică, complet naționalizată
Areva devenit Orano – energie atomică, statul francez deține 90% din ea
GdF devenit Engie – energie (gaz), statul francez deține 19,64% din acțiuni și 34,47% din drepturile de vot
Air France – transport aerian, statul francez e cel mai mare acționar cu 28% din acțiuni
Orange – telecomunicații, statul controlează prin 23% din acțiuni
Renault – industrie automobilă, statul francez e cel mai mare acționar cu 15,01% din acțiuni
PSA – industrie automobilă, statul francez, familia Peugeot și grupul chinez Dongfeng au fiecare 12,23% din acțiuni
Ca să nu mai vorbim de rotația de cadre, din șef de cabinet sau alt fel de funcționar în vreun minister la președinte într-una din aceste companii (exemplele ar fi Orange, EdF, Engie), de acolo poate într-o zi final de carieră în consiliul constituțional sau cine știe ce altă sinecură. Nu știu dacă această cultură economică e în poziție să dea lecții de capitalism.
Mult timp așa am crezut și eu! Liberal convins fiind, credeam că total se autoregleaza, important este ca statul să dea frâu liber economiei și imediat asta o ia la galop. Nu înțelegeam de ce naibii este nevoie de un consiliu al concurenței, ce naiba este concurența loiala, de ce nu sunt dorite monopolurile sau oligopolurile dacă ele sunt rezultatul unei concurențe decente, de ce tranzacționarea unui pachet substanțial de actiuni nu este posibilă decât cu preaviz șamd.
Totul ar trebui sa fie perfect, iar rezultatele să apară nestingherit, în mod natural, firesc. Dar uite ca apar crizele. De ce, dacă totul se autoregleaza? Apar grevele, protestele, chiar violențele. De ce, dacă totul se autoreglează?
Realitatea arată că în capitalism orizontul de așteptare este relativ mic. Foarte puțini sunt cei ce planifică în afaceri pe mai mult de câțiva ani, iar în particular cel mult pe durata finanțării unei locuințe sau a unui autoturism personal. Ori efectele secundare au, în economie, un timp de afirmare sensibil mai mare. Criza energetică indusă de războiul din Ucraina sau cea climatică datorată industrializarii și ignorarii fizicii mediului.
Autorul spune bine ca sunt necesare aceste cazuri intervențiile statului. Important este însă cum sunt acestea realizate: în sensul susținerii agenților economici afectați de criză sau a beneficiarilor finali ai produselor acestora? Este și asta o intervenție în economie, care poate fi chiar așteptată și speculata de unii sau alții. Hotărât, subvențiile deformează piața liberă. Dar uneori este mai rău fără acest rău. Când concurența beneficiază de subvenții, fie directe fie prin evitarea taxării legitime, este necesar adesea compromisul unei subvenții sau a unor măsuri protecționiste. Când China și SUA subvenționează, e greu pentru UE să nu o facă.
Apoi sistarea subvenționării trebuie și ea făcută a.i. să nu introducă deformație anormale în sistem. Sistarea bruscă determină impredictibilitate și convine mai ales afacerilor de nișă sau speculative.
UE are o mare problemă. În vreme ce în SUA concernele și-au împărțit deja piața internă și au ocupat deja procente bune din cea externa, iar China este, dpdv economic, un stat-concern care mută profitul dintr-un buzunar într-altul după cum îi convine, în Europa piețele naționale sunt acaparat mai ales pe criterii naționaliste, mai puțin concurențiale. Lipsește încă înțelegerea pieței comune în ciuda vechimii conceptului. Nu îl vom vedea prea curând pe Macron coborând din vreo limuzină germană sau pe Scholz dintr-una produsă în Spania. Soluția o intuiește și dl Mureșan, dar o afirmă prea timid, și ea se numește mai multă integrare. Doar astfel companii europene, tradițional concurente, se vor asocia în concerne multinaționale reale și vor avea suficientă putere financiara pentru a-și crea propriile facilități de cercetare și vor permite astfel și crearea unui sistem financiar modern, diferit de del rudimentar actual. Dar integrarea și toate acțiunile subsumate și/sau ulterioare cer mult timp. Prea mult pentru nerăbdarea multor europeni.
@Hantzy – ”Liberal convins fiind, credeam că total se autoregleaza”
Liberalismul este un curent de stânga, care are meritele lui. În urmă cu câțiva ani te declarai ”om de dreapta”, la fel ca Merkel. Nu e cam multă ”flexibilitate”?
UE are o mare problemă.
You don’t say! 😀 (”nu mai spune”, pentru cine nu e familiarizat cu expresia).
Păi, nu tu ai scris mii de comentarii, pentru a sprijini politicile lui Schröder și Merkel care au creat acele probleme? Ai justificat timp de ani întregi închiderea centralelor nucleare germane, până când le-ai văzut efectiv închise, după care ai început să susții că ”a fost o greșeală”. Nu e cam multă ”flexibilitate”?
Last but not least, când ai făcut echipă cu cel care scria din subsolul ambasadei de pe Kiseleff, erai ”liberal” sau ”om de dreapta”? Merkel și Steinmeier s-au dus personal la Minsk, să-l preseze pe Poroșenko să semneze acordurile prin care Ucraina trebuia dezmembrată de bună voie. Din ce postură ai sprijinit / justificat acordurile de la Minsk, ca ”liberal” sau ca ”om de dreapta”?
Harald, nu crede că eu n-aș tine minte ce-am scris! Am scris că mă consider de dreapta, pentru că pun preț pe individualitate, mai puțin pe comunitate. E chestie de perspectivă: dacă pentru tine a fi de dreapta înseamnă să bați pasul pe loc precum torries, atunci eu nu sunt de dreapta. Și am mai spus-o și cu alte ocazii: doar extremiștii din colțul lor strâmt îi văd pe toți ceilalți la extrema opusă.
În rest, dacă vrei să-mi faci aici un rechizitoriu, nu ține! Nu am sprijinit politicile Merkel sau Schröder, doar am corectat minciunile pe care le proferau alții despre ei. Ba chiar ți-am și scris odată ca nu l-am suportat pe Schröder și eram interesat să fie judecat și arestat. Iar partidul lui Merkel, ca și pe al lui Schröder, nu l-am votat niciodată.
Politica de închidere a centralelor nucleare a fost decisă oricum înaintea lor, iar Merkel chiar a încercat de două ori să revină asupra deciziei, prin așa-numitul “Ausstieg aus dem Ausstieg aus dem Ausstieg aus Nuklearausstieg“.
Sigur despre Minsk nu am scris niciodată de bine. Merkel Hollande si Steinmeier au fost un fel de paravan, oferind un oarecare răgaz ucrainenilor să se pregătească cu ajutorul americanilor.
Nu știu ce probleme ar fi creat ei acum, dar dacă nu ai nimic de spus la cele ce le-am scris mai sus, de ce te mai obosești să-mi arăți că ești vindicativ? Nu e noutate pentru mine.
Toți cei care nu vom putea participa la conferința, regretam de pe acum fatalitatea situațiunii.
Domnul Mureșan, cu siguranță a observat ca în Franța recuperarea propriilor bani din banca a devenit o problema atat prin limitarea sumei cât și prin limitarea valoarii bancnotelor , cele de 100 și 200 practic, dispărând din circulație.
Cei care aleg sa plătească intr-un magazin cu bancnote de 100€ nu doar ii contrariaza pe casieri dar sunt și obligati sa se justifice fata de aceștia in legatura cu proveniență banilor.
Curioasa decizie a finantistilor francezi nu are echivalent nici la Bonn și nici la Brussel.
Găsesc interesante opiniile filosofului economist altermondialist canadian Omar Aktuf ale cărui puncte de vedere din pacate, nu le-am găsit actualizate dar pe care domnul Liiceanu s-ar putea sa îl evoce la conferința de la Atheneu.
https://youtu.be/k09ucXd5tMc