“Toată lumea știe ce se întâmplă între frontierele Patriei Mamă, așa că mă gândesc că militarii nu pot să aibă vreo îndoială că au ales să meargă pe calea cea bună. Tăria forțelor noastre armate, gloria Armatei Ruse sunt armele care apără poporul nostru. Pentru ca aceste arme să fie luate în serios, în final, de cei cu intenții rele, forțele armate ale țării noastre trebuie să fie mereu în alertă.” (www.thetablet.co.uk/news)
Patriarhul Chiril I al Moscovei
Duminică, 27 februarie ac., patriarhul ortodox rus Chiril își rostește predica în fața credincioșilor în plin război frățesc ordonat de președintele Vladimir Putin cu poporul din Ucraina: “Fie ca Dumnezeu să ne apere ca situația politică actuală din Ucraina, o țară soră care ne este apropiată, să fie folosită în așa fel încât forțele răului să învingă!” (interfax.ru)
Ce-o fi vrut oare să spună întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse? Cine este “răul” care ar putea să “învingă în Ucraina”, amenințând astfel credincioșii care-i ascultau predica? Din perspectiva noastră definiția răului este, de exemplu, aparatul politico-militar de la Kremlin care a decis agresiunea militară împotriva Ucrainei, atât pe cea din 2014, cât și pe cea pornită în 24 februarie 2022.
Dar Patriarhul Chiril al Moscovei are o altă viziune – nici nu se putea altfel – și anume că răul este reprezentat de Occidentul decadent și periculos, cel care se împotrivește Imperiului Rus, ba mai mult, ar vrea să “distrugă” și să “domine” Rusia.
Petre Guran (Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române) observă că Patriarhia Moscovei, apărută în anul 1589 ca instituționalizare a autocefaliei, reprezintă un model intermediar între pentarhia bizantină și patriarhiile născute în secolele XIX-XX. Cu alte cuvinte, Patriarhia Moscovei, din motivele și împrejurările în care s-a născut, a asigurat trecerea de la rațiunea teologică a patriarhiei la rațiunea politico-ideologică a patriarhiei. La aceasta se adaugă și deturnarea ideii de “A Treia Romă”.
Theodor Paleologu, un cunoscător al fenomenului rusesc, a arătat că la origini “A Treia Romă” a reprezentat alăturarea pe care starețul Filotei din Pskov a făcut-o între visul lui Nabucodonosor și “misteriosul” Katehon, pentru a-și apăra mănăstirea de imixtiunea politică.

Sursa: billtammeus.typepad.com
Abia către secolul al XIX-lea “A Treia Romă” a ajuns să fie investită definitiv cu natura imperialistă, desemnând dreptul patriarhiei moscovite de a apăra “dreapta credință a celorlalte popoare ortodoxe”. (observatorcultural.ro) Aceasta este paradigma în care evoluează astăzi Patriarhul Chiril.
Ucraina este un mozaic religios, și nu doar unul creștin; dar dacă este să ne oprim la creștini, care reprezintă 89% dintre ucrainenii care se declară religioși, observăm și aici cât de divers este peisajul: 68% sunt ortodocși; 9,4% sunt catolici de rit bizantin; 0,8% sunt catolici de rit latin; 2,2% protestanți; 7,7% neoprotestanți.
Cei 68% dintre ortodocșii de rit bizantin (grec) declarați, la rândul lor, țin unii de Biserica Ortodoxă autocefală a Ucrainei (întâi-stătător Epifanie Dumenko), recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în primăvara anului 2018, iar alții de Biserica Ortodoxă Rusă (a patriarhului Chiril, despre care am discutat deja).
Recunoașterea de către patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului (cel care la Moscova este catalogat încă de pe vremea URSS ca fiind “omul americanilor”) a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei a dat o puternică lovitură autorității Patriarhatului de la Moscova și ambițiilor sale de se prezenta legitim ca “A Treia Romă”.
Așa că Biserica Ortodoxă Rusă a retaliat și, în noiembrie 2018, a rupt relațiile cu Patriarhia de la Constantinopol: “Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, reunit la Minsk, a decis că este imposibilă menținerea comuniunii euharistice cu Patriarhia de la Constantinopol”. (stirileprotv.ro) Dar nu s-a mărginit la atât.
Prin urmare și-a activat susținătorii din ierarhia ortodoxă internațională, pentru a ataca decizia Patriarhului de Constantinopol. În octombrie 2020, Mitropolitul Nichifor de Kykkos, ierarh al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, a declarat că îl consideră pe liderul Bisericii Ortodoxe autocefale a Ucrainei, Epifanie Dumenko, ca fiind schismatic:
“Patriarhul Ecumenic (Bartolomeu, n.m.) a acordat autocefalie acestor grupuri schismatice, și din această cauză el (Epifanie Dumenko, n.r.) nu a fost recunoscut de alte Biserici Ortodoxe, cu excepția Patriarhiei Ecumenice, iar cu un an mai târziu – de Biserica Greciei și Biserica din Alexandria. (…) Înțelegeți că acesta nu este un capriciu al nostru, că am reacționat așa? Repet, Epifanie a devenit un lider anti-canonic al Bisericii ucrainene, deoarece aparține grupurilor schismatice din Ucraina. Există anumite reguli”. (spzh.news)
Așa că multe patriarhii ortodoxe, inclusiv cea română, sunt încă în expectativă și nu se grăbesc să recunoască Biserica Ortodoxă autocefală a Ucrainei.
“CREȘTINAREA” KGB-ISTULUI VLADIMIR PUTIN, SUB SEMNUL CNEAZULUI VLADIMIR I AL KIEVULUI
Legenda spune că în anul 988, Vladimir I al Kievului – Cnezatul Kiev-Rus sau Rutean, ale cărui baze le-a pus vikingul Rurik în secolul IX, cel care a înființat Dinastia Riurikidă și a întemeiat un regat slavo-finic învingând Imperiu Hazar și Țaratul Bulgar – ar fi cucerit “Chersoneul”, fortăreața bizantină în Crimeea (în apropierea actualului oraș port Kherson), amenințând să atace Constantinopolul.
Împărații bizantini Vasile al II-lea (976-1025) și Constantin al VIII-lea (1025-1028) i-ar fi acordat mâna surorii lor, prințesa Ana. Cei doi frați au obținut și convertirea la creștinism a lui Vladimir și a poporului său.
Convertirea colectivă s-a desfășurat la Kiev, unde cneazul a dat ordin supușilor săi să intre în apele Niprului și să asculte rugăciunile preoților veniți odată cu prințesa Ana. Apoi, întorcându-se la Kiev, a distrus toate monumentele păgâne, inclusiv sanctuarele închinate lui Perun, urmând a ridica biserici creștine în locul lor.
Prezentând convertirea rușilor în acești termeni, legenda despre “Cherson” acredita ideea unui stat kievean puternic și independent în raport cu Imperiul Bizantin. Deși adesea acceptată de către istorici, legenda necesită o rectificare majoră.
În 987, împărații bizantini erau amenințați de către Bardas Phocas, un uzurpator ce ajunsese cu trupele sale până sub zidurile Constantinopolului, ceea ce i-a determinat să ceară ajutor kievenilor, practică deja curentă în epocă.
Botezul cneazului Vladimir la Kiev și căsătoria sa cu prințesa bizantină Ana urmate de botezul în masă al kievenilor au avut loc, în realitate, câteva luni mai târziu. Cucerirea și prădarea “Chersoneului”, care ar fi trecut de partea rebelului Bardas Phocas, se situează în 989.
Din această perspectivă, botezul kievenilor se înscrie firesc în contextul relațiilor curente ale acestora cu Bizanțul în secolul X, fără a fi câtuși de puțin o mărturie superiorității Cnezatului Kievean pe care cronica vrea s-o acrediteze. Statul cneazului Vladimir era într-o fază incipientă, mult inferioară celui bizantin.
Noua Biserică depindea, din punct de vedere juridic, de Patriarhia de Constantinopol. Numirea mitropolitului, șeful local al Bisericii Kievene, revenea patriarhului. Episcopii erau aleși de către mitropolitul Kiev-Rus, bineînțeles, cu acordul cneazului.
Bizanțul, prin creștinarea rușilor, își punea în evidență voința sa divina, de tip misionar. Dat fiind faptul că înainte de creștinare, pe teritoriul Kiev-Rus nu exista o unitate etno-lingvistică, se poate afirma că adoptarea noii religii de către cneazul Vladimir I a reprezentat un factor esențial de unitate etnica, lingvistică, religioasă și culturală pentru tânărul stat european. (historia.ro)
Narativul istoric s-a schimbat și mai mult din secolele XVIII – XIX, pe măsură ce ambițiile imperiale ale Rusiei s-au structurat și a părut avantajos elitelor imperiului să treacă sub tăcere faptul că noua construcție avea mai degrabă sânge mongol; la vremea la care cnezatul moscovit și-a început expansiunea spre vest, Kievul era parte integrantă a statului dual polono-lituanian.
Țarul Petru I considera că biserica trebuie să fie sub controlul statului și să servească nevoile acestuia. După moartea Patriarhului Adrian în 1700, Petru nu a numit nici un înlocuitor. Moșiile patriarhului au trecut sub controlul Departamentului Mănăstirilor și veniturile în proprietatea statului.
În următorii 20 de ani, biserica a fost supusă unui control din ce în ce mai riguros. În 1716 episcopii au fost obligați să depună un jurământ de credință față de țar. În 1721 Petru a plasat biserica sub controlul Sfântului Sinod, un organism supus dreptului de veto al procuratorului șef, un demnitar mirean propus (a se citi impus) de țar. Este momentul din care Biserica Ortodoxă Rusă începe să “mărșăluiască” alături de puterea politică pentru consolidarea puterii imperiului.
La momentul la care a ajuns la putere, fostul ofițer KGB Vladimir Putin era un “homo sovieticus” tipic. Cum este dificil să știm exact ce anume din biografia sa este real și ce nu, rămâne să ne bazăm pe istoria cea mai larg acreditată; potrivit acesteia, Vladimir Putin s-a născut într-o familie cu un tată ateu și o mamă creștină (în secret, firește).
Ca orice mamă devotat creștină, Maria Ivanova l-ar fi botezat în secret pe pruncul Vladimir și secretă a rămas creștinarea lui, mai ales în vremea în care s-a alăturat poliției secrete sovietice, servind idealurile imperiului în matricea sa comunistă. Dar după ce URSS-ul a căzut (fapt pe care a declarat public că-l regretă enorm), Vladimir Putin s-a simțit liber să poarte la gât crucea creștină.
Întoarcerea la creștinism a fost pentru Vladimir Putin mijlocită de o revelație – revelația misiunii sale în lume: reimpulsionarea ascensiunii civilizației slave, cea care, în cuvintele teoreticianului panslavist de secol XIX, Nikolai Danilevski, va înlocui civilizația romano-germanică ce încă mai ține ostatică Europa, dar care se află la apus.
Pentru că apusul civilizației romano-germane presupune, nu-i așa, și că epoca de glorie a Bisericii Catolice se va încheia, Biserica Ortodoxă Rusă – sediul cele de “A Treia Romă” – va crește tot mai mult, urmând să se așeze în fruntea popoarelor creștine din întreaga lume, pentru a le păstori și conduce către Împărăția lui Dumnezeu.
Totuși, branding-ul pentru un ofițer KGB sovietic ce trebuie transformat într-un lider creștin plin de fervoare nu este simplu. Dar, în tradiția imperială lăsată de Petru cel Mare, Imperiul Rus nu poate avansa decât bazându-se pe ambii piloni: Statul și Biserica; deci Vladimir Putin era musai să devină un simbol al bunului creștin.
Carisma lui Vladimir Putin și rigiditatea sa de soldat al sovietelor, care orice s-ar întâmpla nu-l poate părăsi, a complicat umanizarea sa creștină și atunci s-a preferat brandingul ca lider creștin de mână forte, de tipul lui Petru cel Mare.
Cum Petru I a fost un mare admirator al Occidentului și, mai mult, a impus occidentalizarea Rusiei pentru a arde etapele dezvoltării după modelul Imperiului Austriac și al noului Regat al Prusiei, a fost preferat un alt model, cel al lui Vladimir (Volodimir) I cel sfânt, cneaz al Kiev-Rus-ului. Și, uite așa, Sfântul Vladimir – protectorul Ucrainei – a devenit și protectorul lui Vladimir Putin.
Iar noul Vladimir i-a ridicat cneazului Vladimir din vechime o statuie de peste 25 de metri la Moscova, sugerând astfel și generațiilor viitoare dimensiunile pe care și le dorește pentru viitoarea sa statuie.
Numai că invadarea militară a Ucrainei și susținerea pe care Patriarhul Chiril o acordă acestei acțiuni violente ordonată de Putin a pus Biserica Ortodoxă ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei într-o poziție complicată și l-a determinat pe arhimandritul Onufrie Berezovski să facă declarații ce iau distanță de ierarhia de la Moscova și încurajează rezistența ucrainenilor:
“Din nefericire Rusia a lansat operațiuni militare împotriva Ucrainei. În aceste timpuri grele, vă îndemn să nu intrați în panică, să fiți curajoși și să arătați iubire de țară și pământul natal și unul față de celălalt.
În apărarea suveranității și integrității Ucrainei, apelăm la președintele Rusiei să oprească războiul fratricid imediat. Popoarele rus și ucrainean sunt botezată în aceeași cristelniță a Niprului, iar războiul dintre ele este o repetare a păcatului lui Cain… Un astfel de război nu are justificare nici în fața oamenilor și nici a lui Dumnezeu!” (www.thetablet.co.uk)
Dar cine, la Moscova, din cercul puterii, politician ori prelat, să mai audă un astfel de apel? (articol aparut pe republikanews.ro)
„Biserica Ortodoxă Rusă – sediul cele de “A Treia Romă” – va crește tot mai mult, urmând să se așeze în fruntea popoarelor creștine din întreaga lume,”
Dupa ocuparea României 1944 de către Stalin /URSS a urmat eliminarea Bisericii Unitare din Transilvania. Bisericile au fost expropiate și au devenit ortodoxe cu enoriași cu tot.
„Întoarcerea la creștinism a fost pentru Vladimir Putin mijlocită de o revelație – revelația misiunii sale în lume: reimpulsionarea ascensiunii civilizației slave, cea care, în cuvintele teoreticianului panslavist de secol XIX, Nikolai Danilevski, va înlocui civilizația romano-germanică ce încă mai ține ostatică Europa, dar care se află la apus.”
In posesia cui au rămas până azi Bisericile Unitare din Transilvania expropiate 1944-1989 și date în mâna BOR?
Cât timp mai poate face Moscova lui Putin acest joc mârșav? Cine sunt hotii, tâlharii și șii care au executat ordinile lui Stalin după ocupatia României 1944?
Școala Ardeleană a contribuit esential la legarea de occident al României.
Cultul greco-catolic a fost creat de Imperiul Habsburgic. Au fost ortodocși forțați să treacă la o formă de catolicism, după ce Transilvania a trecut de sub suzeranitatea turcească la cea habsburgică.
Pentru comparație, turcii n-au construit moschei în Transilvania și n-au obligat pe nimeni să treacă la religia islamică.
Sigur că pentru greco-catolicii de azi, religia face parte din identitatea lor. Dar la fel era și pentru ortodocșii de la 1685, de exemplu. La acel moment nu exista nici măcar un singur credincios greco-catolic în toată Transilvania, cultul greco-catolic încă nu fusese inventat.
Interpretarea istoriei, politica și religia în general, nu mă preocupă în mod deosebit. Nu vreau să știu toate.
Citesc acum” Feynman und die Physik” de Jörg Resag și am ajuns în anul 1949 cu QED Quantenelektrodynamik und e tănărul student de fizică cuantică Dyson unește teoriile matematice ale lui Feynman cu cele ale altor fizieni de rang 1949. Să înțeleg ce e un „electron” sau un „foton” mă pasionează cel mai mult. Fizica e interesul meu din liceu pănă azi.
Dacă vrei neapărat „istorii contradictorii” vezi linia de separare ortodoxie față de vest, acum linia criminalului de război Putin. Nu mai trece prin Transilvania. E pe Prut sau Nistru?
Compară nivelul de trai din democrațiile transatlantice „luterane” cu cele din zona ortodoxiei. Nu cred că e ceva serios.
Ziolkowski/Rusia 1911 a spus: pământul e leagănul omenirii. Dar omul nu rămâne veșnic în leagăn. Hermann Oberth din Siebenbürgen a fost colaborator al lui Werner von Braun până la NASA și aterizarea pe lună 1969.
Proprietăţile Bisericii Unite s-au întors proprietarilor de drept.
Este evident, că HABAR nu ai cine este proprietar în dr3ptul catoluc şi cine în cel ortodox.
Şi că încă eşti bântuit de himere
Un comentariu ceva mai lung si cam oblic, despre gnoza catehontica.
Katehonul e un termen paulin ( Tes. 2 ) reciclat de Carl Schmitt si foarte la moda la ganditorii reactionari, de extrema dreapta si la aceia anarhisti, de extrema stanga, la ´teologii politici´ in general. Ideologia schmittiana a katehonului e esentiala in putinism, ´implementata´ de A. Dughin si venind din Nouvelle Droite, de la gurul acesteia, Alain de Benoist ( pe care un f. cunoscut intelectual conservator de-al nostru il considera, admirativ, ´unul dintre cei mai mari ganditori ai sec. 20´, las sa ghiciti cine, unul din primii trei … ). Ce este acest katehon, ce s-ar fi incarnat in vremurile nostre in Putin ( dupa altii, in Trump, sau poate Trump ar fi doar locotenentul lui, sau invers, ma rog … ) : e un mit modern, din recuzita romantismului politic, un fel de Rege Arthur wagnerian sarit in sprijinul Crestinatatii degenerate. Sau un Napoleon ( stiu ca dnul Paleologu e specialist si in ´Franta secreta´dar sa nu intram in detaliile gnozei ´paracletice´ a lui L. Bloy, profetul delirant si magistrul lui J. Maritain ). Este astfel si o legitimare a violentei ´contrarevolutionare´. Carl Schmitt , desi german, era catolic si ´francez´ , ca formatie, un demaistrian si maurrasian mai original, la intersectia dintre traditia reactionara a Catolicismului politic, liberalismul timpuriu hobbesian si fascism, de aceea e atat de fascinant. Acuma, dnul T. Paleologu a scris o teza de doctorat foarte importanta despre Schmitt ( dupa receptii ), eu nu am citit-o, dar din alte interventii am inteles ca il considera pe Schmitt un ´mare ganditor catolic´. Desi Schmitt insusi nu s-a considerat intelectual religios sau ´teolog´ si Catolicismul lui era unul politic si maurrasian. Ce inseamna asta ? C. Maurras, ateu si anticrestin feroce in intimitate, credea despre Catolicism ca este o ´corectare´ a Crestinismului primar si semit-oriental, revolutionar, – cam asa ca ´bolsevismul antic´- , acest Catolicism ar fi continuat de fapt traditia politica clasica greco-romana, un pseudo-clasicism decadent de fapt ( Maurras era pozitivist , comtean, legaturile cu saint-simonismul fiind cunoscute). Deci un Catolicism fara Hristos, un Catolicism politic, ´paganizat´ si politicizat ( Politique d´abord ), ceea ce E. Gentile numeste ´sacralizarea politicului´ ca definitie a Fascismului – de altfel , ´teologia politica´ reactionara e foarte aproape de ceea ce se numeste Fascism mistic sau clerical, manifest, de pilda, in austrofascism.
Despre ´Catolicismul´ schmittian : Interpretarea schmittiana a teologiei politice, in fond, o speta de teologie radicala ( teologiile radicale implica o reconciliere apocaliptica finala a binelui cu raul, a lui Isus cu Satan ), reiese foarte clar din Teologia politica II, unde polemizeaza cu Dostoievski, aparand exact pozitia Marelui Inchizitor si schitand un fel de gnosticism invers, avand in centru o monarhie divina despotica, ca model al monarhiei si ordinii terestre. Ca sa nu mai spunem ca Schmitt pune in centrul doctrinei sale un principiu al dezbinarii – polemos ( pseudo-heraclitean, nietzschean ) – anume opozitia prieten/dusman ( dia-bolos ? )- , foarte la moda la ganditorii germani ai Rev.-conservatoare ( Spengler, Heidegger ). Acum, Schmitt e considerat un existentialist politic, foarte influent in diverse medii ( inclusiv asupra lui H. Arendt ), probabil e fascinatia boema si decadenta pt. ganditorii blestemati, ingeri cazuti.
Desi are multiple sensuri, uneori contradictorii, in Dreapta reactionara ´teologia-politica´ semnifica incercarea de reunire a religiei cu politica, in contra separatiei acestor sfere din traditia politica liberala, cu origini denuntate in Reforma ( pretinsa cauza teologica a Revolutiei si a modernitatii , dar pt. cei care incearca o genealogie mai adanca, nietzscheana, chiar in Iudeo-Crestinismul initial ). Piere Manent , gurul katehontilor roamani, e un adept foarte alunecos al acestui crez metapolitic ( ar fi de amintit si un alt foarte mare specialist in katehontica, dnul C. Badilita ), de altfel el insusi un demaistrian si simpatizant al lui Schmitt ( eurosceptic si coronasceptic, alaturi de Agamben). Ce am putea noi, profanii, sa intelegem din aceste culise teologico-politice ´katehontice´ ? …
ps.
In discursul sau dinaintea invaziei Putin s-a scapat, spunand ca America ´a retinut´ Rusia. Pai ori esti katehon ori nu mai esti … Sau or fi mai multi ? …
Varegii nu sunt finici.
Din cate cunosc casatoria si crestinarea lui VLAD i MIR si a cnezatului sau care mai apoi a cazut sub tatari si turci – Andrei Rubliov, Tarkovsky – a avut loc dupa mai multe raiduri ale rusilor asupra Constantinopolelui.
Avand in vedere ca nimeni nu stie care ar fi fost exact granitele adevarate ale cnezatului si ca Rusia se invecineaza cu cine vrea ea, ar trebuie sa privim cu atentie la aventura lui Todor VLADiMIRescu (ofiter al tzarului) si misiunea lui in sud, taman cand Grecia isi castiga independenta de stat si intreg arhipelagul ajutata de catre englezi si francezi – la data rusii erau sfintii aliati ai Austriei impreuna cu care stersesera Polonia de pe harta.
http://stiri.tvr.ro/patriarhul-bartolomeu-i-al-constantinopolului-sunt-o-tinta-pentru-rusia_901025.html#view
Cine spune ala este; …BA-TU!
Asa se intampla cand BISERICA e subordonata statului – cand capetele vulturului bicefal nu sunt deloc egale, pana la disparitia unuia.
(stiti de ce in cuibul de vultur, arareori poti gasi 2 pui?
ati auzit de LAVRA? ce va spune numele Lavrov? RasPutin, Dughin?
Ati vizionat filmul DUNE?
Cum de poate exista in lumea de azi Coreea de NORD?
Mulțumesc domnule Felea, era nevoie de o astfel de clarificare!
Observațiile mele:
1. In zona Cernăuțiului exista Biserici Ortodoxe care țin de Patriarhia Moscovei. Cernăuțiul, care aparținea cândva de Bucovina, este locul de unde s-au refugiat foarte multi români, in cel de-al doilea război mondial, de sub dominatia Rusiei. Și totuși, in ciuda refugierii, a gulagului către Siberia, a ruperii iremediabile a familiilor romane refugiate, Biserica Ortodoxă de aici a ramas fidelă Bisericii Ruse. Oare de ce? Cine a întreținut aceasta fidelitate? Cumva prin Biserică Romana „sora”, care nu a recunoscut Biserica Ukraineanka?
2. Suntem în anii 2022, la 2000+ de ani după Isus, care a răsturnat „vechea lege”, mai războinică și mai dogmatica. Care a propovăduit pacea și iubirea între oameni și între popoare. Și iata-ne crestini, prinși captivi într-o „Biserica” ultra-ortodoxa, a cărei misiune primara este inca de dominare. Și de subordonare obedienta. Nu de propovăduire a cuvântului lui Isus, de pace, ințelegere și iubire. O Biserică ce nu a recunoscut, nici după 30 de ani de independență a statului Ukrainean, Biserica independenta a statului Ukrainean. Deci rolul ei primar a fost de a face „politica” in arealul bisericilor ortodoxe și de a se supune obedient zonelor de influență ruse. Rolul ei primar nu a fost de a aduce pacea și binecuvântarea lui Isus, iubirea și respectul între popoare.
Oare cum s-ar simți bunicul meu refugiat daca ar ști că Biserica la care se ruga în fiecare duminică este inca, după 80 de ani de la refugiul și sacrificiul sau, sub obedienta rușilor?
3. Patriarhul rușilor însuși a binecuvântat acest război oribil. După 2000 de ani după Isus, Biserica inca nu I-a înțeles mesajul. Dar se preface că Îl slujește, folosindu-L in politicile sale de supunere. Iarta-i Doamne, că nu știu ce fac!
Mulțumesc domnule Felea! Va trebui sa clarific aceste lucruri si cu preotul meu de parohie. Este el un fățarnic, sau doar se supune „liniei trasate de sus”?
@2.
Obedienta fata de biserica pravoslavnica chiar si in detalii: bisericile ce tin de BOR, si acum utilizeaza grafia chirilica, chiar daca textele sunt in romaneste (o romana arhaica, oricum greu de inteles).
Si ma refer la bisericle construite acum, in ultimii 30 de ani, nu acum 200 de ani
Si slujba rostita cu o dictie care nu permite decat vag intelegerea discursului. Si, asta nu pentru ca preotul nu ar avea dictie (cei mai multi par chiar sa fi luat lectii de dictie, cand ii asculti in alte discursuri) ci doar pentru a tine omul in confuzie. Slova sfanta este citita de preot si talmacita pentru credinciosul de rand asa cum vrea slujitorul bisericii, nu musai cum a vrut „scriitorul”.
Ca sa ne aducem aminte ca mai demult citirea Bibliei de catre oameni de rand era considerata erezie…
@donquijote, da, totul super-arhaic!
Ma surprinde neplăcut si „litania” dascălului. Foarte asemanatoare cu rugăciunile musulmanilor. Genul acela de lălăială care durează zeci de minute intre ceea ce spune, și el lălăit, preotul.
Daca treceți duminică pe lângă o biserică cu ceva difuzoare afara, se aude o lălăială. Nu cuvântul clar și direct al preotului. Ci un fel de „aàaààaaa”, care seama foarte mult cu chemarea la rugăciune a musulmanilor.
Preoții nu mai ies in mijlocul Bisericii, citind tare și clar Sfinta Liturghie, așa cum era pe vremea bunicilor mei. Acum stau pitiți in ușa altarului, citind lalait ceva de neînțeles, cu vocea joasa și lălăită.
Mă surprinde cum ei nu înțeleg că noi, mirenii, ne putem lua informația din foarte multe locuri, că Sfânta Liturghie nu se afla doar sub controlul lor. Că Noul Testament este accesibil, la un click distanta. Chiar nu le înțeleg abordarea! Le e rușine cu Cuvântul Domnului? Și de aceea îl bălmăjesc fara înțelegere?
Chiar nu le înțeleg abordarea arhaică!?
Mare ” creștin ” a fost și Vladimir Mândru-Soare ăsta .Un ucigaș în serie , ca și actualul lui tiz de la Kremlin, și care până la moarte s-a delectat cu haremul său, ca cel mai notoriu despot oriental care numai creștin se putea numi .Da` ,deh, Biserica Ortodoxă Rusă l-a sanctificat , e prăznuit pe 15 iulie, că a dat la gura clericilor să mănânce bine !
As fi curios sa vad care va fi discursul inalt prea fericitului si pozitia BOR, in cazul in care se sfarseste ràu si Rusia va fi iar in coasta noastrà. Dupà ce a jucat rolul de agent electoral in solda PSD-ului si de antivaxer in ultimii 2 ani, nu m-ar mira deloc ca „agitprop-ul” din dealul mitropoliei sa-l puna purtător de cuvant pe colonelul tomitan, pentru a ne apropia de pravoslavnica Moscovà si a preamari „jertfele” aduse de Putin ca mare aparator al crestinàtatii rasaritene in fata papistasilor putrezi si decadenti.
Rusia si biserica lui Kiril sunt defazate cu 700 de ani (cel putin) fata de momentul actua. La fel ca si fundamentalistii islamisti.
In Rusia, biserica este doar instrumentul prin care puterea absoluta a despotului este impusa poporului. Marx Engels Lenin Stalin Ceausescu si altii au ignorat potentialul alierii cu Biserica si asa au ratat ocazia de a captura puterea ABSOLUTA.
Prin anii 80 ma gandeam asa: daca Ceausescu (care mi se parea destul de bleg, ca persoana fizica in fata divinitatii) s-ar alia cu biserica chiar nu am avea nicio sansa de scapare. Sclavi pentru eternitate.
Putin s-a prins de smecherie (eliberat fiind si de chingile ideologice) si da poporului ceea ce astepta de la Rasputin. Credinta este ceea ce calauzeste pe Tar.
Creștinismul oriental s-a născut subordonat puterii seculare. Faptul ca împăratul Constantin participă la Conciliul de la Niceea spune destul.
Prăbușirea imperiului de Apus a dat o anumită autonomie bisericii Romei, în timp ce la Constantinopol patriarhii puteau fi trimiși în exil sau asasinați de către împărat.
Pentru o vreme biserica vestică s-a dovedit mai puternică decât cea seculară, a se vedea episodul Canosa, dar lucrurile s-au terminat cu mutarea forțată la Avignon și, în final, cu reforma lui Luther.
Reforma a obligat biserica vestică sa se modernizeze, sa accepte limitele puterii sale, dar absența ei in Est a ținut biserica orientală in aceiasi relatie de subordonare fata de puterea lumească, asta si pentru ca pentru ca puternicii vremii (din Rusia dar și de la noi) au „protejat’ biserica, blocand orice tentativă la de reforma. Rezultatele se vad atât în Rusia cat si ls noi.
Pe de altă parte tocmai acest vid de putere seculară in raport cu biserica catolică a dus la abuzurile acesteia, ajunsă prea puternică în plan politic. Să ne gândim doar la papii renascentiști. Reforma lui Luther a fost un răspuns, dus într-o direcție greșită până la urmă, a acestei evoluții. Amestecul religiei cu politicul, în orice formă, fie că instituțiile religioase (cazul Bisericii catolice) dețin puterea politică fie că aceasta din urmă instrumentează biserica (cazul Bisericii ortodoxe din Rusia și într-o măsură mai mică și din Bizanț) naște lucruri puțin plăcute lui Dumnezeu.
Vidul de putere seculara a durat doar vreo 400 de ani, pana la apariția imperiului carolingian. Instituțiile religioase din vestul Europei, fie catolice, fie protestante, n-au mai deținut puterea politica de prin sec 18, iar in sec 19 laicizarea a cuprins întreagă Europa occidentala, ceea ce nu s-a întâmplat in est.
„Creștinismul oriental s-a născut subordonat puterii seculare. Faptul ca Impăratul Constantin participă la Conciliul de la Niceea spune destul”….
Era necesara oficializarea crestinismului in Imperiul Roman, cel putin pentru a impiedica martiriile crestinilor, iar Imparatul Constantin nu suferea de cultul personalitatii; a construit Basilica in onoarea Sf Petru, plus prin Imp Elena lucrari in Ierusalim pe care nu le putea face altcineva, lucruri vitale crestinismului. Fara prezenta Imparatului la Nicea nu se puteau pune de acord episcopii asupra Noului Testament, publicare sponsorizata de Imparat….discutii, discutii…
Cred insa ca sunt doua lucruri mai importante decat aspectele astea:
1. unitatea crestinilor e mult mai importanta decat „cine e mai drept-credincios”; schisma e un pacat in sine (Sf Pavel in Corintieni)
2. puterea politica si clerica nu se suprapun, il citam pe Isus „da Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumenzeu ce ii apartine”