La mulți, la zeci de ani de la încheierea studiilor universitare, regizorul Mihai Măniuțiu a revenit în octombrie 2022, într-un spectacol realizat la Teatrul Național din București, asupra unui text pe care l-a mai montat în studenție. Piesa Cei Drepți, scriere din așa-numita perioada a revoltei din viața și creația lui Albert Camus.
La mijlocul anului 2024, Măniuțiu și deja consolidata lui echipă (Adrian Damian- decor, Luiza Enescu-costume, Mihai Dobre- muzica)invită publicul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca la un spectacol cu indubitabil cea mai cunoscută piesă a lui Camus. Neînțelegerea. Jucată pentru întâia oară, asemenea celeilalte capodopere camusiene, Caligula, în 1947. Or, dacă punem la socoteală faptul că, în anul 1996, regizorul a pus în scenă, la Bulandra, într-un spectacol antologic, tragica poveste a tiranului melancolic ce-și dorea luna și care socotea că “oamenii mor și nu sunt fericiți”, aproape că am avea motive să sperăm într-o integrală Camus. Aceasta cu toate că Starea de asediu, pe care autorul Mitului lui Sisif a scris-o la îndemnul și pare-se chiar sub presiunea lui Jean- Louis Barrault, nu este nici pe departe o capodoperă.
În Neînțelegerea, un om, un bărbat tânăr pe nume Jan, trebuie să moară pentru ipotetica fericire a altora. Acești alții nefiind decât propria lui mamă și sora lui pe nume Martha. Jan ar urma să fie ultima victimă dintr-o serie destul de consistentă de crime comise de cele două femei cu scopul de a-și procura banii care să le permită plecarea din neprietenoasă Boemie. Acolo unde primăvară este ca toamnă, unde e veșnic frig, ploaia continuă și soarele (acesta din urma fiind un motiv- cheie în scrierile lui Camus) o raritate.
Jan sosește incognito, după o absență de 20 de ani, la hanul în care cele două femei închiriază camere unor persoane a priori condamnate la moarte. Tema condamnării la moarte fiind recurentă în scrierile marelui scriitor francez.
Jan îi spune soției sale, Maria, măcinată de acute presimțiri, că pentru moment nu vrea decât să le observe pe cele două femei. Cum spuneam, bărbatul nu își va declara adevărata identitate, pare a nu fi recunoscut de nimeni și va cădea astfel cvasi-voluntar pradă neînțelegerii.
Există însă în piesă cîteva noduri de ambiguitate concretizate în ezitările din vorbele și acțiunile unor personaje. Or, tocmai aceste noduri de ambiguitate sunt remarcabil exploatate în spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Cele două femei, jucate excelent de Kali Andrea (Mama) și Imre Eva (Martha), sunt mai degrabă în distribuție contrastivă decât complementară, așa cum se întâmplă îndeobște. Ambele sunt îmbrăcate în negru,poartă uneori haine de piele și voaluri ce le acoperă din când în când fețele. Voaluri care de data aceasta nu sunt nici pe departe însemne de doliu, ci mărci de identificare pentru agenții morții. Ambele sunt devitalizate. Amândouă au mișcări nesigure. Martha mușcă la modul compulsiv din lămâile și portocalele mereu la îndemână. Le are asupra ei, i le oferă bătrânul servitor. Și el în negru. Măniuțiu mută însă în mod interesant accentele. Mama este mult mai umană decât în alte spectacole cu aceeași piesă. Se gândește chiar să amâne ora crimei. Poate chiar crima însăși. Dacă nu cumva ar vrea să o anuleze. Aceasta în vreme ce Martha refuză orice urmă de concesie. Respinge dur, categoric, toate încercările de apropiere și de tandrețe fraternă venite din partea lui Jan (Bodolai Balázs), pare a se afla într-o relație de complicitate cu bătrânul servitor (interpretul acestuia Váta Loránd cântă periodic la vioară, dobândind alura unui concert-maistru al morții), asasinarea lui Jan înseamnă pentru Martha prilej de sărbătoare, de explozie demonică a simțurilor, de fête noire, (excelent marcată de faptul că regizorul a triplat înfățișările personajului, Evei Imre alăturându-i-se din când în când, ca într-un carusel, ca într-un vertij, Györgyjakab Enikö și Vindis Andrea). Martha îi arată cu nedisimulată satisfacție mamei sale pașaportul fratelui mort căruia îi pune în cârcă toate nefericirile ei, se bucură enorm să îi spună Mariei (Pethő Anikó) că trupul soțului ei și cel al mamei au început deja să fie roase de ape.
Întreg spectacolul are o desfășurare simfonică. Grație și muzicii de scenă, acaparatoare, învolburată asemenea apei care acoperă totul, muzică creată de Mihai Dobre. Concert care parcă s-ar desfășura într-un imens cavou. Și aceasta fiindcă decorul imaginat de Adrian Damian lasă impresia de cavou, de tunel al morții. Ziduri înalte, cenușii și în mijlocul scenei un cilindru. Un cazan? Secționat. În a cărui burtă se află camera în care va fi dusă la îndeplinire sentința de condamnare la moarte a lui Jan și în care toate celelalte personaje își vor trăi tragediile proprii. A iubirii, a deznădejdii, a morții.
Vreme de mai bine de treizeci ani, am analizat cu studenții Neînțelegerea lui Camus. Aproape că știu pe dinafară textul. Am văzut un număr însemnat de spectacole cu capodopera lui Camus. Cea de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj mi s-a părut a fi de departe cea mai crudă. Și răscolitoare deopotrivă. Matematic construită, admirabil edificată actoricește.
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca
NEÎNȚELEGEREA de Albert Camus
Adaptarea scenică și regia artistică: Mihai Măniuțiu
Traducerea în limba maghiară: Horváth Andor
Traducerea în limba română: Catinca Ralea
Decorul: Adrian Damian
Costume: Luiza Enescu
Muzica: Mihai Dobre
Cu: Kali Andrea (Mama), Bodolai Balázs (Jan), Imre Eva (Martha), Györgyjakab Enikö (Martha 2), Vindis Andrea (Martha 3), Pethő Anikó (Maria), Váta Loránd (Bătrânul servitor)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 