Se vorbește mult în spațiul public despre deficitul bugetar, despre datoria publică și despre dobânzile în creștere pe care statul le plătește pentru împrumuturile atrase.
Aș vrea să lămurim de la bun început că deficitul bugetar este suma de bani reprezentând diferența între cheltuielile mai mari decât veniturile. Mai precis, statul cheltuie mai mult decât are iar pentru aceasta trebuie să se împrumute și să plătească o dobândă.
Deficitul bugetar reprezintă de fapt suma pe care Ministerul Finanțelor trebuie să o împrumute în fiecare an, peste împrumuturile care există în sold și astfel se adaugă în datoria publică. Imaginați-vă un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și se mărește, aceasta este datoria publică, un fenomen întâlnit în toate țările lumii.
Ministerul Finanțelor se împrumută în piața internă, la bănci și populație în România, și în piața externă la bănci și fonduri de investiții.
Cel mai important indicator este datoria publica ca procent în PIB, criteriile UE indicând limita de 60% pentru aderarea în zona euro. România are o datorie publică de 49,7% din PIB la finalul lunii august 2021, în creștere de la 47,3% la finalul lui 2020 și 35,3% la finalul lui 2019. Creșterea cea mai mare a datoriei a avut loc în 2020 pe fondul crizei pandemice care a lăsat bugetul de stat fără resurse astfel că Ministerul Finanțelor s-a împrumutat pentru a putea susține cheltuielile de funcționare, investițiile dar și pachetul fiscal de stimulare a economiei.
În 2016 și 2017, România a adăugat la datoria publică în jurul a 16 miliarde de lei anual, după care sumele anuale împrumutate au început să crească, în 2018 s-au adăugat 30 de miliarde, în 2019 alte 43 de miliarde iar în 2020 s-a atins vârful de creștere a îndatorării anuale cu 126 de miliarde de lei. Dobânzile la care statul român s-a finanțat au fost decente anul trecut, situație favorizată și de Banca Națională care, pentru prima dată în istoria sa, a cumpărat titluri de stat din piața secundară pentru a susține lichiditatea în piață și pentru a ”ajuta” Ministerul Finanțelor să se finanțeze mai ușor – această operațiune care se numește relaxare cantitativă a fost aplicată de majoritatea băncilor centrale, nefiind o noutate doar în România.
La finalul anului 2019, randamentul titlurilor de stat în lei era în jurul a 4,4% pentru maturități de 10 ani, urmând o ușoară scădere sub 4% în martie 2020 și o creștere bruscă aproape de 6% în aprilie, în plin lockdown. Odată cu ridicarea lockdown-ului, dobânzile mici și prezența Băncii Naționale în piața secundară, randamentele au început să scadă atingând 2,9% în decembrie 2020 după care, din mai 2021 au început să crească pe fondul amenințărilor inflaționiste. Trebuie menționat că un randament mai mare înseamnă un risc mai mare și o încredere mai mică din partea piețelor în statul român.
În afară de condițiile monetare și economice, în special ratele dobânzilor și inflație, randamentul titlurilor de stat poate crește și ca urmare a factorilor politici, instabilitate guvernamentală, sau evaluările agențiilor de rating, însă cel mai important este mesajul și programul pe care guvernul îl prezintă pentru a ține sub control cheltuielile și a stimula economia.
Inflația a atins 8%, dobânda de referință a băncii centrale este încă sub 2% iar spectrul politic arată o criză a guvernării. Despre un mesaj și un plan coerent de consolidare fiscală nu se poate vorbi în acest moment. Toate acestea au creat premisele pentru ca Ministerul Finanțelor să se împrumute mai scump și mai greu din piață. Este o adevărată povară pentru minister să împrumute lei, spre exemplu de la începutul lui septembrie și până în prezent Finanțele au respins 8 licitații din cauza ofertei slabe sau a prețului (randamentului) mare cerut de bănci. O astfel de situație nu s-a întâlnit nici măcar în 2018 când băncile erau reticente la achiziția de titluri de stat în condițiile în care, conform OUG 114, urmau să plătească o taxa bancară inclusiv pe finanțarea statului.
În octombrie 2021, Ministerul Finanțelor a lansat licitații de titluri de stat în valoare totala de 5,6 miliarde lei însă ofertele de la bănci au fost de doar 70% din total iar sumele împrumutate au fost sub 40%, adică în jurul a 2,2 miliarde lei.
Ieri, 22 noiembrie 2021, randamentul titlurilor de stat pe 10 ani a atins 5,27% în timp ce dobândă plătită de către o persoană fizică, spre exemplu de către un muncitor necalificat, la un credit ipotecar pe 10, 20 sau chiar 30 de ani este sub 5%, atât cea fixă pe primii cinci sau șapte ani cât și cea variabilă aplicabilă pe toată durata creditului și calculată în prezent. De la începutul crizei politice și până în prezent randamentele la lei pe 10 ani au crescut cu 1,5 puncte procentuale. Cum am ajuns aici? Din nepăsare, din nepricepere sau din aroganța unor politicieni care nu au acordat suficientă atenție finanțării statului sau nu au fost credibili în fața piețelor financiare.
Un plan concret și asumat de consolidare fiscală ar mai tempera din neîncrederea investitorilor, adică o cerere mai bună, și ar putea contribui la o ușoară scădere a randamentelor. În piețele financiare încrederea este un element cheie, peste orice fel de garanție sau evaluare, de aceea înainte de a cere finanțare băncilor sau investitorilor, reprezentanții guvernului trebuie să prezinte în primul rând un plan credibil pentru consolidarea finanțelor publice și reducerea deficitului bugetar.
Se vorbește foarte mult de PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) și banii pe care România îi va atrage, aproape 29 de miliarde de euro. Se vorbește însă prea puțin de reformele pe care România trebuie să le facă pentru a putea primi acei bani și vorbim aici de reforme în domeniul muncii, al justiției și al taxării. Dacă se vor face aceste reforme mă aștept ca și percepția investitorilor și a agențiilor de rating să se îmbunătățească. Am însă rezerve în privința vitezei cu care se vor implementa reformele asumate în contextul guvernării din partea a două partide cu agende (cel puțin publice) total diferite.
Între timp, că să citez personajul unui serial, winter is coming (vine iarna) iar prețul gazelor se va reflecta puternic în veniturile disponibile ale populației.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E o chestiune conjuncturala. Muncitorul roman va plati o dobanda mai mare decat statul (asta daca va mai avea si de unde). Criza nici nu a inceput. Efectele cresterii dobanzii pe pietele in curs de dezvoltare vor avea repercursiuni. Putem privi Turcia ca o avanpremiera si Grecia ca o lectie a trecutului. Destrabalarea bugetara va avea o nota de plata catre muncitorul cu dobanda mica.
https://www.bnr.ro/Lista-dealerilor-primari-5754-Mobile.aspx
Foarte slabă prezenta băncilor 100% românești pe piata internă a titlurilor de stat .
Practic doar Banca Transilvania.
Restul sunt filiale a unor BANCI STRAINE .
Ca urmare e clar că cumulând datoria interna cu cea externă , străinii dețin cam 85- 90 % din datoria publica suverană a statului.
Independenta financiara a statului e un bluf, minciuna gogonată.
Un simplu ordin telefonic di Franța , Austria, Italia , USA și statul român nu mai are de la cine împrumuta leii tipăriți de tovarășul Isărescu.
( și mai nasol cînd se duce pe piețele internaționale la cerșit euro sau dolari )
Dobânda o stabilesc alții după propriul interes.
O țară puternica financiar are bănci autohtone multe și puternice.
Noi suntem din alta ligă.
Nu sunt de acord.
Permiteti sa dezvolt.
Clanurile de camatari si baieti cu bani sunt, la noi, institutii seculare.
Altfel cum se achizitionau pacheboturi de masti de la biata firma cu sediul intr-un bordei, undeva prin Sud ?
De unde banetul necesar platii catre firmele straine de infratructura pentru ca acestea sa Nu mai lucreze ?
Toate acestea – si inca altele, mai mici dar deosebit de interesante – ne arata ca, dimpotriva, suntem o tara cu institutii financiare deosebit de rezistente in timp, de rit bizantin si care, in mod paradoxal, departe de-a ruina lagarul numit tara, il solidifica si-l ajuta sa treaca neobosit peste veacuri, spre zarile (si zorile) socialismului final.
Isarescu spunea la putin timp dupa revolutie ca unii intreprinzatori isi facusera in perioada aia banci cam pe ideea in care alti intreprinzatori isi facusera carciumi – sa bea mult si pe gratis. Cumva dati de inteles ca, daca am fi avut mai multe banci romanesti, ar fi putut si guvernul nostru sa bea mult pe dobanzi mai mici (daca nu gratis). Dobanzile sunt mari tocmai pentru ca guvernul bea banii aia. Se foloseste de datorii pentru a plati pomana electorala si pentru a mitui diverse grupuri de interese care tin statul captiv, nu pentru a-i investi in ceva ce va produce bunastare si in viitor. Ajunsi in economie, banii imprumutati de stat alimenteaza in principal consumul din import si maresc deficitul balantei comerciale. Singurul motiv pentru care inca nu am trecut printr-o criza asemanatoare cu Grecia este ca n-am avut acces la pietele de capital multi ani. N-am avut cand sa ne indatoram atat de tare. Dar se vede treaba ca vrem sa recuperam diferenta. Investitorii privati, indiferent daca sunt romani sau straini, nu sunt prosti. Un debitor care arunca cu banii pentru a plati pomeni decise de politicieni iresponsabili reprezinta un risc mai mare. In 10 ani se pot intampla multe.
Simplificand mult lucrurile:
a) Produci de 100 de euro
b) Ti se platesc 150 de euro
c) Se fura 50 de euro.
Prin urmare, s-au produs 100 de euro si s-au cheltuit 200 de euro.
Diferenta de 100 de eur e imprumutata.
Dar pe masura ce timpul trece, produci din ce in ce mai putin decat 100 de euro, ti se plateste din ce in ce mai mult decat 150 de eur si se fura din ce in ce mai mult decat 50 de euro,
Colac peste pupaza, la aceasta evolutie se adauga dobanda, care creste la randul sau, pentru ca si suma cu care te imprumuti creste.
===
Pentru a scadea riscul ar trebui sa fii platit din ce in ce mai putin si sa se fure din ce in ce mai putin.
Ceea ce nu ai sa vezi.
https://www.romania-insider.com/borrowing-cost-double-romania-euro-area
Poate e mai bine sa scrieti cum statul roman s-a imprumutat la dobanzi duble fata de tarile din zona euro.
Din pacate nu ati inteles cum functioneaza un imprumut: nu te poti duce la creditori sa ceri dobanzi mici pentru ca altii se imprumuta la dobanzi mici. Creditorul te imprumuta la ce dobanda doreste si in functie de prestenta pe care o ai si a modului in care el te percepe pe tine ca un risc.
Si inca ceva: imprumutul nu este un drept. Asta este un lucru pe care tinerii din ziua de azi nu il inteleg.
Creditorul te imprumuta la o dobanda care acopera costurile, genereaza profit si nu presupune riscuri necalculabile sau neasumabile. E cat se poate de pragmatic. Nu se bazeaza pe simpatii/antipatii.
As sintetiza articolul intr-un cuvant: iresponsabilitate.
Indiferent de orientarea ideologica si de interesele politice, a indatora Romania pentru a-ti plati electoratul este o crima.
Se asteapta prea mult de la PNRR – nu cu bani imprumutati se vindeca o societate. PNRR are o parte semnificativa de imprumut.
===
Daca lucrurile se inrautatesc – si sunt toate premisele – atunci nu este exclusa o radicalizare a Romaniei. Daca in Grecia acest proces a fost tinut sub control, desi cu destula dificultate, este posibil ca in Romania sa nu se poata.
Romania are un partid politic cu capacitatea de a capitaliza o astfel de inrautatire. Asa ca sunt puse toate ingredientele in aceasta ciorba. Mai trebuie doar aprins focul sub ea.
Acelasi partid detine toate fraiele organelor de represiune.
Cine crede ca mineriadele tin de trecut se-nsala.
Iar baietii nu sunt nici pe departe iresponsabili, isi asigura lor si familiilor lor extinse traiul pe decenii. Nu acelasi lucru l-au facut si cu familiile Ursu sau Macesanu de pilda.
#StrivindSalvam
Legiunile de experti costa mult.
Pe vremuri, pentru a potoli coruptia endemica, imparatii romani (iar mai devreme, republica) lansau expeditii ici colo, soldate de fiecare data cu jaf. O parte din prazi mergea la soldati si generali, o parte la tezaur, restul – cea mai mare – la baieti.
Astia iubiti ai nostri se joaca de-a dacii si romanii zilnic, noroc ca au fonduri ue ca daca nu ar lua si pelea de pe noi.
Si s-apropie vremea, ue nu mai tine mult, sa vezi atunci intoarcere la bolsevismul neaos.
Orice razboi, din antichitate si pana in prezent poate avea o explicatie bazata pe bani (resurse) si mai ales pe finantarea (alocarea resurselor) acestuia. Un fel de „afacere” in care castigi sau pierzi in functie de modul in care stii sa „aloci” resursele (adica motivatia). Cel mai cunoscut e modelul construit de Genghis Han, care a construit un sistem meritocratic prin care a promovat in structurile de conducere cei mai brutali ucigasi cu sange rece, cei mai puternici „luptatori” carora le-a permis sa ucida si sa praduiasca tot ce doresc. Rezultatul e cel mai mare imperiu din toate timpurile, intins pe 3 continente. Ce mai conteaza ca au murit 30 milioane oameni.
unde as putea lua acum un credit ipotecar pe 10ani cu dobanda de doar 5% ?
ca pe 30ani nu sunt interesat, 5% ar putea fi impovarator chiar daca in prezent inflatia trage spre 10%
Explicația e simplă: guvernarea Cîțu