vineri, aprilie 19, 2024

Cum ar putea câștiga România mult mai mult din litigiul legat de Roșia Montană

Un răspuns la contribuția domnului Bondoc: „Cum ar putea România să piardă mult, deși a câștigat litigiul legat de Roșia Montană”

Articol de Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare campanii Declic, și Stephanie D. Roth, reprezentantă Mining Watch România

Într-un articol publicat pe Contributors.ro,[1] domnul Lucian Bondoc (de la firma de avocatura Bondoc și Asociații) invocă victoria recentă în arbitrajul dintre Gabriel Resources și statul român pentru a deplânge dificultatea de a dezvolta noi mine de mari dimensiuni în România. Articolul include o listă lungă de schimbări, inclusiv juridice, pe care autorul le dorește – posibil și în numele clientului său, compania minieră Samax/Euro Sun.[2]

Această companie canadiană privată, care deține în întregime proiectul minier de la Rovina, încearcă de mult timp deja să dezvolte o mină de aur gigantică în Munții Apuseni, lângă Brad. Dar se confruntă cu opoziția proprietarilor de terenuri[3] care, pe bună dreptate, nu doresc ca în văile lor să apară mari cratere miniere și deșeuri toxice, să le primească în apropierea proprietăților lor sau chiar să se mute ca să le facă loc. Proprietarii în drept și partenerii lor din ONG-uri precum Declic și Ecou Rovina Bucureșci le provoacă dureri de cap autorului și clientului său, deoarece instanțele au anulat permisele necesare pentru deschiderea minei.[4] Deși scris pe un ton avocățesc, articolul în cauză acoperă o gamă largă de subiecte care, în opinia noastră, nu reflectă adevărata dinamică a faptelor. Astfel, considerăm că ar fi util să descâlcim unele dintre ele și să explicăm perspective conforme cu realitatea din teren. Rezultatul nesperat al procesului Roșia Montană creează un precedent care a stârnit valuri în lumea arbitrajului corporatist și care va face istorie juridică. În cazul Gabriel Resources vs. România, casele de avocatură care au acționat în numele României – Leaua și Lalive – au reușit să demonstreze că Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) nu a putut începe exploatarea în mare parte pentru că nu a reușit să obțină licența socială de operare – adică să convingă localnicii și publicul larg că propunerea de exploatare minieră merită sacrificiul social, distrugerea mediului și a patrimoniului. Lipsa licenței sociale a RMGC a fost evidențiată în special de procesele intentate de ONG-uri și de impactul acestora asupra proiectului. Aceste argumente au convins tribunalul să dea dreptate societății civile românești. Are mult sens, pentru că, cel puțin în democrațiile funcționale, nu poți să treci peste voința cetățenilor sau să-i ignori cu totul.

Același lucru este valabil și la Rovina, unde Samax nu a reușit să obțină licența socială pentru proiectul său minier. Lacuna în cauză este evidențiată de numeroasele litigii inițiate de ONG-uri care au atacat în instanță avize-cheie, emise ilegal, și de impactul lor asupra proiectului minier.

A-ți proteja proprietatea privată este un instinct firesc, fie că este vorba de o casă cu grădină, de un apartament, de o fermă sau de un teren, mai ales atunci când ești în pericol de a le pierde. Mulți dintre noi avem, dacă suntem norocoși, o proprietate la care ținem foarte mult pentru siguranța materială și psihică pe care ne-o oferă, în ciuda tuturor incertitudinilor. Garanția proprietății este la baza motivelor pentru care oamenii sunt de acord să încheie un contract social. Din acest motiv, proprietatea este garantată prin Constituție, atât în România, cât și în toate statele UE, precum și în mare parte din restul lumii. Războaiele și conflictele încep atunci când cineva încearcă să le revendice. Datoria unui guvern este să își protejeze în primul rând cetățenii, nu alți actori, fie ei și corporații. Cetățenii sunt cei care trăiesc aici și votează, nu corporațiile. Tocmai de aceea, nu corporațiile ar trebui să facă legislația. Ele pot încerca să facă asta prin lobby, mită, intimidare sau activități ascunse de PR, însă Roșia Montană[5] a arătat deja că dacă guvernele ascultă de corporații, iar nu de propriii cetățeni, pot cădea la rândul lor. Iar asta e, fără doar și poate, deranjant.

Când autorul articolului la care ne referim scrie că „devine dificil atât politic, cât și juridic, să se asume exproprieri pentru proiecte investiționale, aspecte cu o probabilitate mult mai mare să fie relevante pentru proiecte miniere decât pentru alte proiecte„, pare evident că dorința sa este ca exproprierile pentru proiecte comerciale să devină o realitate mult mai ușor de atins. Dar Samax este o companie privată canadiană care deține în întregime proiectul minier de la Rovina. Acest lucru face imposibilă argumentarea utilității naționale pentru a autoriza exproprierea. Dacă proprietarii refuză să vândă, articolul lasă să se înțeleagă că nu o fac  pentru că ar lua parte la ceea ce autorul pretinde că ar fi „o manipulare extinsă în jurul sloganului nu ne vindem țara.

Cum ar reacționa autorul și cititorii săi dacă o companie minieră ar veni cu ordine de expropriere la ușile proprietăților lor. Putem afirma cu destul de multă siguranță că nu ar fi de acord și că nu ar pleca din casele lor fiindcă „România este mult mai puțin eficientă în exploatarea resurselor sale decât Franța, Germania sau Suedia[6]”.

În contribuția sa, dl. Lucian Bondoc amestecă exploatarea metalelor feroase și neferoase și materiile prime critice cu materiile prime necritice. Acestea sunt diferite în ceea ce privește utilizarea și nevoile, inclusiv cele pentru tranziția energetică. Spre deosebire de oțel sau fier, aurul este un metal prețios neferos. Spre deosebire de cupru sau de aluminiu, aurul este o materie primă necritică și, prin urmare, nu este inclus în Legea UE privind materiile prime critice (CRM). Aurul tinde să strălucească acolo unde există instabilitate geopolitică. În Europa, doar 10% din acest metal prețios este utilizat în industrie, fiind folosit în proporție de 90% pentru bijuterii sau monede și lingouri pentru a paria la bursă și a-l vinde când lucrurile devin instabile.[7] Nevoile umane concrete nu necesită aur în cantități industriale. În ceea ce privește nevoile industriei, o parte semnificativă a cererii de aur din UE este satisfăcută prin reciclare, deoarece aurul poate fi recuperat fără pierderi din deșeuri electronice, industriale și bijuterii.

Când autorul scrie că „dacă ne uităm la mai toate țările dezvoltate care au avut sau au resurse, abordarea rațională timp de sute de ani a fost aceea de a facilita exploatarea lor, (…) de a folosi avantajul existenței unor astfel de resurse pentru dezvoltare și bunăstare”, el încearcă să zugrăvească o imagine înșelătoare a mineritului industrial la scară largă din secolul XXI. Mineritul modern este foarte diferit de galeriile subterane exploatate cu ciocanul și cu dalta (nu că asta ar fi fost vreodată o întreprindere plăcută sau romantică). Mineritul modern ia proporții industriale și de întâmplă de cele mai multe ori la suprafață. Este o operațiune invazivă pe scară largă, care distruge terenuri imense, fie că sunt acoperite de păduri, pajiști, râuri sau case. Generează cantități colosale de deșeuri periculoase care trebuie tratate la nesfârșit; folosește foarte multă apă și, de cele mai multe ori, substanțe extrem de toxice – așa cum ne-a fost dat să aflăm din accidente miniere care au avut loc în întreaga lume, inclusiv din deversarea de cianuri de la Baia Mare din 2000 (cel mai grav accident european de mediu de după Cernobîl) sau din accidente mai recente din Canada[8], Turcia[9] etc. Nu toate țările „dezvoltate” și-au exploatat zăcămintele. Germania, de exemplu, care deține unul dintre cele mai mari rezerve de aur din lume, nu are nicio mină de aur activă, deși zona Schwarzwald, spre exemplu, conține zăcăminte de aur. Asta fiindcă veniturile generate de frumusețea excepțională a zonei și de afacerile locale prospere sunt mai mari pentru regiune și mult mai diverse, stabile și durabile decât exploatarea aurului. Proprietarii din zonă au rămas vigilenți și au refuzat orice explorare pe terenurile lor.[10]

„Până să înceapă să folosească resursele subsolului, omenirea s-a zbătut în sărăcie”, scrie autorul. Însă mineritul nu a adus bunăstare comunităților în care au loc exploatări. Dacă ar fi fost așa, Africa și America Latină s-ar fi numărat printre cele mai bogate colțuri ale lumii. Blestemul resurselor, cunoscut și ca paradoxul abundenței sau paradoxul sărăciei, este fenomenul prin care țările cu resurse naturale abundente se dezvoltă mult mai slab decât țările cu mai puține resurse naturale. Asta se întâmplă fiindcă cei care se îmbogățesc din minerit sunt, de obicei, proprietarii și acționarii. Pentru majoritatea comunităților miniere, mineritul n-a făcut decât să genereze dependență și să adâncească sărăcia.

Proiectul de la Rovina al celor de la Samax implică minerit industrial la scară largă. Ar fi cea mai mare mină de aur și cupru din UE. Pe parcursul celor 17 ani de exploatare, compania ar extrage de acolo 140 milioane de tone de minereu.[11] Prin comparație, proiectul de la Roșia Montană estima 13 milioane de tone de minereu pe an timp de 16 ani. Deoarece propunerea Samax este atât de extinsă, ea prezintă și riscuri semnificative. Dacă ar fi vreodată să meargă ceva rău, nota de plată plată ar ajunge tot la cetățenii români. Menționăm doar trei exemple de scenarii de risc[12]. Analizând compoziția chimică a rocilor, este evident că se vor genera scurgeri de ape acide, iar tratarea lor reprezintă un cost foarte mare pe termen lung. Construcția de tip amonte prezintă cel mai mare risc de rupere dintre toate tipurile de baraje propuse azi. Unitatea de depozitare a deșeurilor nu este căptușită cu membrană, iar infiltrarea acviferelor este neîndoielnică. În cele din urmă, apele subterane vor fi afectate, precum și toată viața care le consumă, astfel că va fi necesară tratarea lor pe termen lung, inclusiv pentru oameni.

Propunerea Samax are în principal în vedere aurul, dar conține și cupru. În ceea ce privește cuprul, ponderea UE în utilizarea globală s-a redus radical de la 57% în 1960 la 15% în 2020[13], în timp ce aproximativ 50% din cererea europeană de cupru[14] este acoperită de metal reciclat, care poate fi reutilizat de mai multe ori fără a-și pierde proprietățile fizico-chimice.[15] Dacă românii ar putea continua să își folosească casele, terenurile și râurile și să dezvolte activități economice care nu distrug și nu poluează pe termen indefinit, iar Europa poate recicla cu ușurință cuprul și, astfel, poate crea locuri de muncă, atunci pare logic să nu dezvoltăm mine imense cu un consum mare de apă și energie.

Multe dintre noile proiecte miniere de astăzi sunt „low-cost”. Concentrația de minereu a viitoarelor mine este tot mai scăzută pentru că zăcămintele bogate au fost deja exploatate. Atunci când se exploatează minereul, astfel de mine creează halde de deșeuri de dimensiuni enorme, care vin la pachet cu riscuri semnificative. Exploatarea minereului mai sărac s-a dublat în ultimul deceniu, în timp ce costurile și cantitățile de deșeuri miniere au crescut exponențial. Cu toate acestea, pe măsură ce concentrațiile de minereu scad[16] (de exemplu, minele de cupru au trecut de la 1,8% concentrație în 1930 la 0,5% în prezent), noile mine generează un impact mult mai mare asupra mediului, volume mai mari de deșeuri, cereri mai mari de energie și emisii tot mai crescute, sub constrângerile standardelor minime de siguranță la costuri reduse.[17] Toate acestea sunt opusul sustenabilității și al responsabilității.

Autorul aprobă verdictul procesului de la Banca Mondială privind exploatarea Roșiei Montane dintr-un singur motiv, și anume că România nu va plăti nimic. „Decizia instanței arbitrale (luată cu o majoritate de 2 la 1) în litigiul intentat statului român de compania canadiană ce a încercat să dezvolte un proiect minier în zona Roșia Montană este, în mod evident, una foarte bună pentru România. Practic, nu va trebui să se plătească nimic din miliardele de dolari solicitate ca despăgubiri de acea companie.”[18] Totuși, a vedea doar aspectul monetar este o viziune prea îngustă. Propunerea RMGC ar fi trebuit să respecte niște legi, fie ele române sau europene. Alburnus Maior, asociația proprietarilor din Roșia Montană care nu au vrut să vândă, și partenerii lor din mediul ONG erau conștienți de problemele legale ale proiectului minier RMGC. Le-au adus în fața instanțelor care au hotărât în favoarea lor. Asta s-a tradus prin faptul că autoritățile de reglementare nu au putut aviza mina. Putem admite că investitorii și acționarii sunt înclinați să-și reducă costurile și să ocolească legislația cu scopul de a-și crește profiturile?

Proiectul de la Rovina contravine, de asemenea, legislației românești și europene, cel puțin în privința siguranței. Acesta este motivul pentru care Tribunalul Cluj a anulat avizul de mediu pentru planurile urbanistice ale minei Samax. A merge în instanță nu este un lucru simplu. Trebuie să fii admis și să ai argumente juridice solide pentru a-ți susține cauza. La fel ca și Ecou Rovina Bucureșci și Declic, care au cerut suspendarea și apoi anularea avizului, firma de avocatură a autorului, Bondoc și Asociații, care reprezintă Samax România, a avut toate șansele să își prezinte argumentele. A eșuat.[19] Iar asta din motive întemeiate care se aplică pentru a asigura sănătatea și siguranța oamenilor și a mediului.[20]

În timp ce autorul laudă legea UE privind materiile prime critice, acesta pare deranjat de faptul că în România există atât de multe situri Natura 2000, în comparație cu alte state membre. Dar aceste țări ar da orice pentru a avea spațiile sălbatice pe care încă le are România și care sunt protejate că situri Natura 2000. Acestea protejează comunitățile și biodiversitatea de dezastre climatice, atrag turiști și subvenții substanțiale din partea UE, instituie zone verzi de protecție vitale în lupta împotriva crizei climatice. Dar fac dificilă, dacă nu imposibilă, exploatarea aurului acolo. Pe de altă parte, e în favoarea legii privind materiile prime critice, pentru că exploatarea anumitor minereuri este din nou bine cotată la bursă. Din păcate, aurul nu se mai numără printre acestea. Articolul pledează însă pentru un nou boom minier în România în general;  inclusiv aur.

„Uniunea Europeană utilizează între 25 și 30% din metalele și mineralele extrase în lume, dar numai 3-4% provin din producția internă europeană, ceea ce ne face vulnerabili”, scrie dl. Bondoc. Iar „România stă și mai rău.”[21] E o viziune distorsionată a mineritului în secolul XXI. Articolul omite deversarea deșeurilor toxice și încălcările drepturilor omului de către compania minieră suedeză Boliden în Chile și eșecul său continuu de a-și asuma responsabilitatea pentru dezastrul din 1998 de la Doñana, Spania. Omite faptul că locuitorii din Kiruna, în Suedia, sunt treziți noaptea de exploziile minelor LKAB și că exploatarea în carieră deschisă a zăcământului de fier și pământuri rare Per Geijermalmen ar duce la prăbușirea comunității seculare de păstori de reni Gabna Sámi. Nu include deversarea de cianură de la Baia Mare din 2000, cel mai grav accident de mediu din Europa după Cernobîl, nici scurgerile toxice din 2012 de la mina de nichel Talvivaara din Finlanda. De asemenea, omite anchetele de corupție din 2023 din jurul exploatării miniere de litiu investigate de procurorul general al Portugaliei și uzurparea terenurilor comune aferente de către Savannah Resources în regiunea Barroso. În general, articolul ocolește zecile de dezastre miniere recente din Europa și ignoră actorii corporativi care sunt responsabili de accidente grave și de încălcări ale drepturilor omului.

În Europa și în întreaga lume, influența nefastă a mineritului a dus la o erodare a calității guvernanței, la răspândirea corupției și la accentuarea asimetriilor locale de putere. Guvernele amestecă în mod greșit interesele corporațiilor miniere cu cele ale publicului larg. În timp, asta duce la pierderea unor căi reale de atenuare a conflictelor sociale, a schimbărilor climatice și a protecției mediului. Este nevoie de politici care să reducă cererea de materii prime, consumul de energie și sistemele defectuoase de gestionare a terenurilor. Intensificarea exploatărilor miniere prin încălcarea drepturilor fundamentale „pentru a atenua schimbările climatice” nu va face decât să ne diminueze șansele.

Pentru „avansarea tranziției energetice”, scrie dl Bondoc, „Uniunea Europeană a realizat în ultimii doi ani că pe mai toate planurile necesare succesului neutralității climatice, nivelurile actuale de dependență externă sunt potențial mult mai mari decât cele față de Rusia pe combustibili fosili și că abordarea anterioară nu este sustenabilă economic și competitiv, fiind necesar un nou echilibru.”[22] Unii factori de decizie politică au crezut cu ușurință în iluzia că mai mult minerit va atenua o catastrofă ecologică și climatică. Obiectivul lor este de a extrage în următorii 30 de ani o cantitate de cupru egală cu cea care a fost extrasă în ultimii 7.000 de ani.[23] Asta înseamnă epuizarea rezervelor globale cunoscute de nichel, cobalt, litiu și alte minerale, pornind de la premisa că noi rezerve vor continua să fie descoperite la nesfârșit. Și promotorii săi nu se rușinează să numească acest abordare „minerit sustenabil”, „minerit verde”, „minerit responsabil”.

Avem nevoie de reforme juridice bazate pe reducerea consumului de energie și de materiale, nu de legi care alimentează lobby-ul minier. În loc să fie inteligenți și consecvenți în avansarea tranziției energetice și asigurarea succesului neutralității climatice, acești factori de decizie politică continuă să promoveze o mantră a creșterii nesfârșite, propulsată de o și mai intensă exploatare a resurselor. Europa este o zona tot mai dens populate, ceea ce înseamnă că, dacă vor reuși, vom accepta zone de sacrificiu vaste în curțile noastre.

Au fost făcute multe și pasionate pronosticuri cu privire la „nevoile” noastre de resurse. Ale cui nevoi sunt în joc aici? Amprenta materială și energetică a Nordului global continuă să fie de două ori mai mare decât limita sustenabilă și justă, mult peste media globală și considerabil mai mare decât în semi-periferiile din Irlanda, Portugalia, România sau Spania. Ar fi o ipocrizie să confundăm stilul de viață al Nordului global și obiceiurile sale de producție și consum nesănătoase și nedrepte cu cele ale populației rurale afectate de minerit. Să fie oare teama, ne întrebăm, că o tranziție reală și justă i-ar putea impacta pe cei privilegiați?

România ar putea câștiga mult mai mult din litigiul legat de Roșia Montană – asta dacă învață din el, în loc să-și repete greșelile.




[1] Cum ar putea România să piardă mult, deși a câștigat litigiul legat de Roșia Montană – Contributors.ro

[2] CACLUJ Dosar nr. 5220/117/2022

[3] „Nu totul e de vânzare”. Povestea femeii care stă în calea exploatării unei mine de aur din Apuseni (pressone.ro)

[4] CACLUJ Dosar nr. 5220/117/2022

[5] Legea Specială susținută de Guvernul Ponta în 2013.

[6] Ce poate face România în cazul Roșia Montană, ca să nu piardă și când câștigă? „România are un grad mai redus de folosire a resurselor, în comparație cu Franța, Germania sau Suedia” – HotNews.ro

[7] Home – EPMF

[8] Mount Polley mine spill: a hazard of Canada’s industry-friendly attitude? | Mining | The Guardian or Eagle Gold Mine grapples with 17,000-litre chemical solution spill | CBC News

[9] SSR Mining Slumps as Turkey Shuts Gold Mine After Cyanide Spill – BNN Bloomberg and Turkey gold mine: Nine workers missing after landslide (bbc.com)

[10] Goldabbau zukünftig im Schwarzwald? (goldankauf123.de)

[11] Euro Sun Files Updated Definitive Feasibility Study for the (globenewswire.com)

[12] David Chambers, NI 43-101 Technical Report on the Rovina Valley Project in Romania, July 2022.

[13] Copper.indd (copperalliance.org)

[14] Circularity and Recycling in the EU – Copper Alliance

[15] Resources 33 – Copper Alliance

[16] „În prezent, în funcție de metalul în cauză, pentru aceeași extracție de minereu trebuie să se deplaseze de trei ori mai mult material decât în urmă cu un secol, cu creșteri concomitente ale distrugerii terenurilor, ale implicațiilor asupra apelor subterane și ale consumului de energie.” International Resource Panel (2011). Decuplarea utilizării resurselor naturale și a impactului asupra mediului de creșterea economică. Nairobi: UNEP. https://www.ourenergypolicy.org/wp-content/uploads/2014/07/decoupling.pdf

[17]  (PDF) Decreasing Ore Grades in Global Metallic Mining: A Theoretical Issue or a Global Reality? (researchgate.net)

[18] https://www.contributors.ro/cum-ar-putea-romania-sa-piarda-mult-desi-a-castigat-litigiul-legat-de-rosia-montana/

[19] (Română) Proiectul minier Rovina, oprit în instanță (miningwatch.ro)

[20] CACLUJ Dosar nr. 5220/117/2022

[21] Ibidem.

[22] Cum ar putea România să piardă mult, deși a câștigat litigiul legat de Roșia Montană – ESSENTIALS (juridice.ro)

[23] Pitron, G.; Pérez, J.-L. (2019). Le vert n’est pas vert! [film]. Paris: Arte France.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Foarte buna documentare. Felicitari pentru prezentarea sintetica, logica si corecta. Personal sunt cu totul de acord. Putem sa facem si altceva decat minerit auro- argintifer.

  2. ”Datoria unui guvern este să își protejeze în primul rând cetățenii, nu alți actori, fie ei și corporații. Cetățenii sunt cei care trăiesc aici și votează, nu corporațiile. ”

    Se pare că a apărut, în sfârșit, în România, stânga autentică, decentă, respectabilă. Stânga care recunoaște proprietatea privată și nu militează pentru desființarea ei. Stânga care activează în favoarea cetățeanului și nu în favoarea corporațiilor și nici în favoarea unui stat autoritar. E un bun început.

    • ” favoarea cetățeanului „, ha, ha, ha as dori sa aflu cine e cetateanul?

      Stinga, ca o fi sau nu autentica, tot stinga ramine, un fel de comunism cu fata umana.
      Citat „Amprenta materială și energetică a Nordului global continuă să fie de două ori mai mare decât limita sustenabilă și justă” … aflu ca ar exista o limita JUSTA a amprentei materiale si energetice, cum adica justa, adica cine spune ce e si ce nu e just? Vorba aia sa se dea doar cite una sa ajunga la toata lumea.

      Harald, tu esti? Sau te-ai clonat?

      • @neamtu tiganu – am avut noi destule dispute în trecut, dar o anumită considerație pentru tine am avut întotdeauna. Acum, o întrebare simplă: cum se face că ai ajuns de aceeași parte a baricadei cu @Hantzy? Asta nu îți dă de gândit?

        Aurul nu e imperios necesar, așa cum e imperios necesar cuprul, de exemplu. Nu trebuie expropriați oameni ale căror familii trăiesc acolo de sute de ani, doar fiindcă o corporație are destui bani să mute munții din loc (la propriu!) în căutarea fiecărui gram de aur.

        ”as dori sa aflu cine e cetateanul?”

        Fiecare gospodar de pe-acolo, de pe la Rovina și de pe valea Crișului Alb, care nu va fi expropriat și evacuat. Știi câte sate ale sorbilor a distrus Merkel pentru extinderea exploatărilor de lignit? Nu știi, că așa ceva nu ți se spune la televizor în Germania.

        • Asta cu vina prin asociere este o treaba periculoasă: eu tind mai degrabă să fiu de partea ta, Harald, în chestiunea cu exproprierile. Nu sunt împotriva extractiilor, asa este, dar numai atâta vreme cât ele sunt făcute cum trebuie dpdv social și ecologic. Dacă astea duc costurile în nori, atunci ăla e nivelul pentru stabilirea prețului corect. Dacă prețul rezultat nu e competitiv, atunci „ghinion!”, vorba unui mare om politic. Poate îți dă ție de gândit!

          Cat despre Merkel, Garzweiler și satele distruse, ia și citește:
          https://taz.de/!1506107/
          Deciziile au fost luate în 1995, peste capul dederistei de către SPD Düsseldorf. Nu că aș avea eu vreo simpatie pentru conservatorii de duzină de la CDU, dar adevărul trebuie cunoscut.

          • @Hantzy – trăiești în Germania de 30 de ani și nu știi unde sunt satele sorbilor? Ce treabă are Garzweiler cu sorbii sau ce treabă are Düsseldorf cu sorbii?

            Ai agitat un pic mâlul în apă, gata, ți-ai făcut treaba 😀

            • Da, mi-a scăpat la prima lectură.
              Dar ce treabă are Merkel cu sorbii? Toate satele distruse s-au datorat unor decizii de acum 50-70 ani. In Lausitz se extrăgea lignit încă de acum 100 ani. Apropo, într-unul dintre acele sate s-au născut frații mai mari ai tatălui. Satul a dispărut în anii 50. Nu știu dacă merkel se născuse deja.

            • Nu contează când a fost scris raportul, ci ce anume tratează și dacă cel/cei care l-au conceput sunt neimplicați, ca să fie obiectivi. Ultima condiție nu e îndeplinită, iar în raport nici nu se pomenește de Merkel sau exploatările de cărbune brun.
              Adică tu ești de fapt cel care ai scormonit mâlul. Cum spunea bunica ta: “cine spune, ăla este!” Ți se potrivește!

              Ne-am îndepărtat prea mult de subiect și nu mai continui disputa asta fără rost. Încearcă deci în altă parte!

            • @Hantzy – nu ți se pare normal ca sorbii să fie direct implicați în problemele lor? În rest, discuția mea era cu @neamtu tiganu și nu te-a invitat nimeni să o speli pe Merkel, dar asta e misiunea ta pe-aici. Bine că ești tu obiectiv fiindcă nu faci parte dintre sorbi, se vede treaba că regimul Merkel a recrutat numai oameni obiectivi 😀

              Nu ne-am îndepărtat deloc de subiect, în Germania satele sorbilor au fost distruse pentru extinderea exploatărilor miniere de suprafață și exact asta ar fi urmat să se întâmple și la Rovina, exact ăsta e subiectul articolului.

      • Asta cu limita justă, îmi aduce aminte de o glumă: la un dineu select, o Lady ii spune gentleman-ului ei că bea prea mult deși i-a promis în urmă cu câteva săptămâni că se va limita doar la un drink pe zi.
        _ Și am de gând să-mi țin promisiunea, scumpa mea Lady, ii spune Sir John, acum cinstesc în contul lui 16 ianuarie anul viitor, iar următorul și single malt va fi pentru 17 ianuarie!
        Există o cantitate limită, care poate fi văzută și ca fiind justă, pentru orice organism. Mediul este și el tot un organism, iar un munte de steril este mai puțin nociv decât doi munți de steril. La trei munți pagubele produse mediului pot fi ireversibile, iar asta poate fi considerată că limita justă a fost depășită. Sau atunci când costurile pentru comunitate depășesc chiar și profitul încasat exclusiv de beneficiarii extracției. Un exemplu din Germania:
        https://www.spektrum.de/news/ewigkeitskosten-wasser-pumpen-bis-in-alle-ewigkeit-spektrum-de/1222444

    • Acum mai trebuie să apară și dreapta autentică, decentă, respectabilă* și vom avea de toate!
      Lăsând gluma deoparte, proprietatea privată nu s-a aflat în pericol în România în ultimele decenii. Mai degrabă cea comună, administrată prost indiferent cât de dreapta sau de stânga au fost instanțele locale sau centrale.

      *nu poziționarea față de o valoare garantată constituțional, deci compulsorie atât pentru S cât și D, conferă responsabilitate și decență, ci modul în care fiecare ideologie își scoate in evidență atuurile, convingerile, scopurile. Dar când singura modalitate este demonizarea adversarului ideologic, nu este nimic respectabil și autentic în strategia asta.

  3. La Rosia Montana lucrurile s-au incheiat!
    „Deplin si definitiv”.
    In ce priveste mineritul aurului in Romania:
    1. Trebuie sa cerem -prin lege-, pentru viitor, doar utilizarea metodelor nepoluante. Intimplator, Romania are brevetata o metoda de extragere a aurului fara cianuri. Care da mai mult aur, este mai rapida si nu polueaza. Mai mult: reziduurile sale pot fi folosite ca ingrasamint.
    Nu ne costa nimic sa legiferam aceasta metoda, ca unica folosibila in Romania. Am fi si pionieri pe plan mondial(si european, implicit).
    Nu facem nimic, dar batem apa-n piua pe teme ecologiste. Vreti sa vina Greta sa va dea legea?
    2. Trebuie cerut prin lege ca interventiile masive in natura, sa fie urmate de reconstituirea vegetatiei distruse. Nu putem cere refacerea muntilor/dealurilor excavate, dar in urma trebuie sa se acopere gropile si sa se planteze copacii ce cresteau in zona.
    3. Inainte vreme, exploatarile aurifere erau obiectul de activitate al unei firme romanesti pe actiuni. La nationalizare, statul a expropriat actionarii. Trebuie sa li se dea inapoi actiunile (daca nu ma insel se chemau „cuxe”?) si firma sa fie reconstituita, cu acelasi obiect de activitate. Listata la bursa.
    4. Din cate am inteles din mass-media, in Romania nu exista nici un laborator care sa topeasca si purifice minereul de aur, la standardele acceptate de bancile mondiale. Deci, Guvernul trebuie sa se ingrijeasca sa avem cel putin o topitorie de aur (cu posibilitatea rafinarii sale) la nivel mondial. Fie la stat (monetaria statului) fie privata.
    Sunt cereri minime si de bun simt, care pot fi obtinute. Daca am avea conducatori capabili si corecti. Interesati de bunastarea tarii si poporului, nu de buzunarul propriu si de ordinele de la Moscova sau de prin toate birourile dubioase din lume.

  4. 1. daca as spune ce gindesc cu adevarat nu as avea nici o sansa de publicare. Aleg o varianta soft, dar cred ca nici asta nu va merge, incerc totusi.
    2. De cind e lumea si pamintul omenirea a avut nevoie de resurse.
    3. A pleda impotriva exploatarii acestora, bazindu-ne pe argumente „umaniste”, pe principiul „nu ne vindem tara”, sau si mai utopic, auzi briul, nu e nevoie de aur, e absolut pagubos. Desigur cineva aflat undeva, intr-o pozitie sigura de „coordonare”, ha, ha, ha, ne poate da lectii.

    Sigur, contraargumentele mele sunt subtiri, as putea dezvolta, dar nu merita stiu ca oricum nu va aparea.

    • Faptul ca Declic se răstește la un mesager (un avocat) si nu adresează frontal exploatarea resurselor Ro in corelatie cu necesitatea cuplarii economiei tarii la cerintele si piata occidentala, ma conduce la concluzia ca scopul articolului nu este gasirea unei soluții, ci exploatarea si largirea unei falii.

      • Ce nu-mi place mie la acest articol sunt următoarele:
        1. Se pune accentul pe accidente, ca și cum acestea ar fi inerente, sau pe exploatarea defectuoasa INTENȚIONATĂ a zăcămintelor, ignorând complet prezumția de bune practici a dezvoltatorului.
        2. Am senzația că se folosește pretextul social (care este desigur real și legitim), pentru a ascunde adevăratul motiv al opoziției față de exploatările de acest fel.
        3. Dacă un agent comercial intenționează să investească, adversarii investiției sunt ultimii legitimați să-și exprime opiniile privind succesul investiției respective.

        • Da.
          Pentru punctul 2: autoarea pare sa disocieze dezvoltarea economica de exploatarea resurselor, cam in oglinda cu neintelegerea legaturii dintre caldura si temperatura pe care o promoveaza tot pe acest sit un popular autor. Sigur, asemenea orbiri/trunchieri ale adevarului au rol manipulator si vizeaza acceptarea si polarizarea, ambele la nivel social. Modelul este practicat in Ro-politica de siamezii AUR/UDMR.

  5. Nu cred să fie cineva care să spună ca nu avem nevoie de resurse.
    Dar sunt mai multe chestii:
    1. Este daraua mai mare ca ocaua?
    2. Câștigurile din resurse se împart și ele sau numai riscurile și costurile?
    3. Resursele extrase din România rămân în România sau numai haldele de steril?
    4. Rusia are resurse și le și exploatează, dar rușii trăiesc în general mai rău decât japonezii, care au resurse puține dar tehnologii mai avansate. Numai exploatarea resurselor deci nu asigură și dezvoltarea și, de multe ori, nici măcar necesarul populației direct afectate de exploatarea respectivă.
    P.S. Nu-mi dau seama care sunt acele argumente “umaniste”, dar de ce nu ar fi legitime?

  6. Nu am știut despre Samax/Euro Sun, dar entuziasmul pentru susținerea exploatării resurselor naturale este întotdeauna surprinzător.

    Chiar dacă nu mai este o resursă critică (nici asta nu am știut), este epuizabilă, iar aceasta a fost perspectiva din care am făcut comentariul la articolul pe care îl menționați. Desigur, este importantă perspectiva din care priviți dumneavoastră mineritul, anume, efectele dezastruoase asupra mediului. De asemenea, este adevărat că aurul, metal prețios, este folosit în bună măsură pentru tezaurizare, iar industria reciclează din ce în ce mai mult.

    Eu am în vedere cele două curente de gândire cu privire la resursele epuizabile în economie. Unul, spune că exploatând în prezent resursele naturale se obțin venituri care se pot utiliza în vederea ameliorării proceselor tehnologice, în vederea scăderii impactului asupra mediului pe termen lung.

    Celălalt, spune că amânând exploatarea se reduce impactul asupra mediului, pentru că în viitor, datorită progresului tehnologic, impactul va fi mai mic.

    Nu pot să nu observ, însă, că în industria actuală metalele prețioase sunt tot mai mult folosite. De ce România nu vizează utilizarea acestor resurse în industria proprie în viitor? Dacă privim spre resursele de gaze, spre exemplu, obiectivul României este să fie exploatate și exportate ca atare pentru a fi arse. Am avut o industrie performantă a îngrășămintelor, putem dezvolta o industrie a obținerii hidrogenului din metan etc.

    Statele înapoiate tehnologic exportă materii prime și importă produse finite. De ce România nu dezvoltă industria proprie și nu exportă produse finite cu valoare adăugată mare? Inclusiv prin utilizarea resurselor sale de metale prețioase, sau rare.

  7. Bun, sa spunem ca se trece la extragerea metalelor din zacamintele auro- argintifere. Dar cat va dura exploatatia, 15, 25, 35 ani?!! Prin aceasta se asigura niste locuri de munca si salarii, doar pt.barbati ca mineri. Dar la epuizarea zacamantului, dispar locurile de munca si ramanem cu degradarea ireversibila a mediului natural. Care va fi viitorul acestor localitati, cand se va epuiza mineritul?!! Ultimul om va pleca si va stinge lumina!!!

  8. Acum au un viitor dat de agricultura montana cu prelucrare lapte, lana, piei, carne, lemn, fructe de padure, plante medicinale, miere, turism de vara si iarna, ateliere artizanale. constructii locale, tabere copii, echitatie, vanatoare. Dar au nevoie de reduceri de taxe si impozite, un mediu de afaceri si asociativ care sa fie sustinut. Apoi este nevoie de munca sustinuta si de calitate. Asa lucreaza in mina si apoi o dau majoritatea pe baut tarie si pe silicoza pulmonara. Ati vazut la guvernul din Ro asa ceva, dar la KWI vreo discutie in acest sens?!!! Doar de comisioane luate pt licente de minerit au avut nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Roxana Pencea Brădățan
Roxana Pencea Brădățan
Roxana Pencea Brădățan e coordonatoare de campanii la Declic, comunitate cu peste 1 milion cetățeni implicați civic.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro