Anul școlar în care mi-am îndeplinit obligațiile de serviciu cel puțin în același ritm ca până acum, dar în care am fost cel mai puțin profesor. La prima vedere, un paradox. Este posibil ca un angajat din sistemul de învățământ să își îndeplinească sarcinile și totuși să fie mai puțin profesor? Pentru cei pentru care nu contează decât cifrele și statisticile, dilema va părea, probabil, falsă, simplă gargară. Angajatul vine la muncă, execută sarcini, pleacă acasă, iar pentru această rutină este remunerat.
Dacă profesoratul ar însemna doar atât, cu siguranță înlocuirea angajaților din învățământ cu roboți ar fi doar o chestiune de timp. Numai că profesorii nu sunt simpli angajați. Sau, cel puțin, nu ar trebui să fie. Dacă această meserie s-ar fi rezumat la bifarea sarcinilor dintr-un contract de muncă, mulți dintre profesori și-ar fi căutat demult un alt angajator. Unul care să îi respecte și care să le răsplătească efortul depus.
Profesoratul înseamnă mult mai mult decât îndeplinirea unor sarcini formulate într-un nou limbaj de lemn. Înseamnă, în primul rând, trăire alături de și împreună cu niște tineri în formare. Profesoratul este foarte puțin despre angajat și aproape în întregime despre partenerii săi: elevii. Iar aici intervine, de fapt, adevărata tragedie a sistemului de învățământ românesc: disprețul pe care decidenții îl arată atât față de angajați, cât și față de cei numiți, formal, principalii beneficiari ai parteneriatului educațional.
Revenind la experiența personală: anul acesta m-am apropiat periculos de mult de portretul angajatului perfect. Mi-am îndeplinit sarcinile, am fost mai prezent ca niciodată, iar dacă mă voi strădui să îmi pun ordine în dosarul personal, cred că, de această dată, cu bunăvoința cârmuitorilor, voi avea șanse să primesc mult râvnita gradație de merit, cu un punctaj la care, în urmă cu foarte puțin timp, nu aș fi îndrăznit să visez. Așadar, am fost cel puțin la fel de sârguincios ca în ceilalți unsprezece ani de profesorat. Și totuși, mai puțin profesor decât în primul an.
De ce?
Pentru că am început anul școlar cu o stare de revoltă și de lehamite fără precedent.
Pentru că, după ani în care am crezut în șansele reale ale învățământului românesc, de această dată m-am simțit pur și simplu naiv și prostit.
Pentru că am fost convins că munca individuală poate depăși piedicile impuse de un sistem defect, iar la începutul acestui an școlar am simțit iluzia din spatele acestei foste certitudini.
Lista sentimentelor influențate de greșelile guvernanților ar putea continua la nesfârșit. Dar nu acestea mă apasă cu adevărat, ci propriile erori. Faptul că, încet, dar sigur, m-am transformat într-un funcționar.
Faptul că foarte des am intrat în sala de clasă cu gândul la pauză.
Faptul că am ajuns să simt ca pe o povară drumul spre școala în care nu credeam că voi avea vreodată șansa să predau.
Faptul că am permis deciziilor guvernanților să mă influențeze într-atât, încât să ratez întâlniri esențiale cu elevii mei.
Faptul că am ajuns să ignor șansa prezentului și oportunitățile viitorului, cu gândul că înainte era mai bine.
Faptul că am uitat că a fi diriginte nu se rezumă la aspecte birocratice.
Faptul că am uitat să fiu profesor.
Domnule Profesor ! Sunt Tata de Profesor in ale Matematicii ! A luat Titualizarea „pe bune” recent. Il simt si il ascult in Spiritul Dumneavoastra! Baiul este altul : aveti grupuri de fecebook si what s up unde, in afara de chestiuni de „dascali” ce va lipseste sa va organizati LEGAL ostili la adresa nedreptatilor ? Nota bene : nu sindicate din inavatamnt, acelea s frectii la picior de lemn. Spirit, petitii, semnaturi, actiune. NU lasati blazarea sa va contamineze ! VA Rog !
Domnule, imi pare rau ca va pierdeti cheful de a fi profesor. Nu stiu daca va consoleaza dar si-n alte meserii se intimpla uneori cam acelasi lucru.
Nemtii spun „Halt die Ohren steif”
Vă rog foarte mult să nu-l supărați pe tov. Stolojan (sau poate Bolojan?)
https://www.bursa.ro/romania-are-nevoie-de-o-noua-lege-a-salarizarii-in-sectorul-public-fara-greselile-din-legea-nr-153-2017-05359855
Dacă te revolta și-ți provoacă dezinteresul mergi mai departe, lupta împotriva sistemului, recâștigă demnitatea, pe care, atenție, tu ai lăsat să fie știrbită atunci când ai executat sarcini inutile, pe scurt hârțogării.
Am douăzeci de ani vechime, iar la acest moment mă lupt în instanță cu sistemul.
Suntem foarte puțini, dar cineva trebuie să distrugă sistemul acesta politizat.
Daca aceasta profesie nu va mai da nicio satisfactie mai bine va cautati de munca altceva. Si inainte de1990 erau tot felul de obligatii in plus- de strans de elevi, cu registru, sticle, borcane, hartie; de lucrat material didactic pt lectii din banii dascalilor; de mers la cules cartofi, porumb, sortat ceapa, de strans resturile vegetale pe camp, etc.; de insotit in tabere pe alti invatatori si profesori la mai mult de 10 elevi pe o serie; de predat la o scoala generala in 3 schimburi, cu 38- 44 copii la o clasa, etc. Dupa 3 ani am parasit domeniul.
@Agora,
Foarte corect comentariul, dar incomplet! Trebuia să adăugați că se lucra și sâmbătă iar duminica se mergea la munca patriotică, organizația locală a PCR/UTC era mai rea decât cel mai pesedist inspector, iar în vacanțele de vară trebuia mers la pregătirea defilarii pt. 23 august iar profesorii de liceu, în loc de școală, aveau toamna și primăvara program de muncii agricole! Bonus spectacolele de 01 Decembrie și 01 Mai, cu coregrafii faraonice făcute folosind elevi și studenți!
Practic se muncea cu 50% mai mult iar activitățile extrașcolare erau aproape zilnice, inclusiv în weekend!
Iar acum, când lucrează câteva zile pe săptămână, vacante mai multe+ săptămâni verzi și albastre, deja își pierd motivația!
Domnule Avram, în comparație cu dascălii Dvd.care efectiv s-au chinuit sa își facă meseria, este mult mai bine in prezent, aveți mai mult timp, mai mulți bani si multe posibilități de a învăța și a vă perfecționa! Numai să vreți!
Și cu toate acestea profesorii sunt din ce in ce mai slab pregătiți! Nu mai vor sa munceasca pentru o carieră, nu mai au răspunderi legale și mai ales morale, nici măcar vocație pentru aceasta nobilă meserie!!!
Da, sistemul este împănat cu mediocrii și politruci în poziții de conducere, dar daca vrei să îți faci meseria și o iubești, ai toată libertatea din lume! Nu aveți niciun motiv întemeiat sa vă pierdeți motivația, doar unele superficiale!
ce frumos comentariu de necunoaștere și nesusținere! Voi versus noi. Domnul a avut eleganta de a nu se compara cu nimeni. Domnul a fost funcționar, a fost ,probabil,in comisiei de organizare de la 8-22 neremunerte, a fost în CA ,a fost însoțitor lot,a fost scriitor de revista școlară, a aplicat platforme, afacut formări, a făcut pregătiri suplimentare, a fost corector la simulări, a făcut resurse educaționale deschise,proiecte europene și….. etc etc un singur cuvânt al activității ocupa zile sau săptămâni de munca. Deci, Domnul deplânge ca a ratat tocmai esența muncii lui,contactul și pregătirea elevilor. Ba chiar și întâlnirea cu ei,fiind plecat la alte activități.
E un profesor dedicat,arătând că statul cere altceva! Nu carte! Că nu remunereaza toate aceste activități,iar omul,pentru un bănuț, devine multitasking,tradandu-se pe sine și calitatea a ceea ce face la clasa.Căci,familia nu te întreabă ce convingeri ai,ci daca sunt plătite impozitele ,darurile,daca e căldură și lumină,daca e mâncare.
Nu cred că e cazul sa aruncați cu noroi suplimentar într-un om care îți spune durerea lui,numai petru satisfacerea egoului comparativ.
Toate activitățile pe care le-ați enumerat sunt relevante pentru a obține gradația de merit. Să primești în plus 25% din salariul de bază timp de 5 ani nu e de ici de colo.
Gradația de merit trebuie să dispară tocmai pentru că transformă un profesor în vânător de hârtii și îl îndepărtează de ceea ce înseamnă meseria de profesor.
Nu știu cum stau lucrurile în cazul domnului profesor, evident, dar știu că în școala mea au gradație de merit cei cu pile care merg pe scara ierarhică până la inspectorul general. Meritele lor nu au absolut nicio legătură cu elevii.
Nimeni nu te obligă să devii simplu funcționar. Doar dacă urmărești gradația de merit te implici în atâtea activități încât nu mai ai timp de elevi. Dacă o faci, nu vii să te plângi, ai făcut-o pentru tine și în detrimentul elevilor.
O completare foarte buna. Dar unele activitati suplementare erau diferentiate intre scolile urbane si rurale. In rural, aveam lot scolar atribuit, disciplina obligatorie era si agricultura. Lotul muncit, cu sapa, grebla, galeata cu apa, de catre profesori si elevi. Iar defilarile politice erau in urban. Daca mai faceai si naveta 2-4 ore, dus si intors erai terminat fizic. Iar titularizarea pe un post si atunci ca si acum fara sfanta pila sau plic nu obtineai nimic. Ani si ani, erai doar un amarat de suplinitor, chiar daca aveai har pedagogic si erai bine pregatit.
Comuniștii încă mai conduc in învățământ si valorile sunt inlaturate
Mă regăsesc în,,confesiunea” dumneavoastră.
Meseria de profesor este minunată, dar ,din păcate, cei care ar putea să ne facă viața mai ușoară atât nouă,cât și copiilor, nu iau nicio măsură.
Păcat de copiii noștri și de viitorul lor!
Am fost elev la Sf. Sava din clasa întâi până la bacalaureat: 1949-1960.
Mama m-a înscris la această școală, pentru că și tatăl ei o urmase!
Am avut norocul să fi avut Câțiva Profesori care m-au ajutat să devin matur și să apăr valori cu care mă mândresc.
Trăiesc cu sentimentul unei recunoștințe profunde și cu frustrarea că nu pot să le arăt recunoștința, la fel ca părinților.
Cu plăcere am ocazii să constat solidaritatea cu cei care au trecut și ei prin această școală!
Cîtă dreptate aveți, domnule profesor!
Citind comentariile de mai sus, îmi dau seama că mulți dintre semenii noștri, bine intenționați, de altminteri, își aleg ținte false. Mă tem că acest ansamblu de anomalii care distrug învățămîntul nu ține nici de Bolojan, nici de Stolojan, nici exclusiv de moștenirea comunistă (deși contează și ea în această tristă poveste), nici de fantomaticul „sistem”. Proletarizarea profesorului, transformarea lui în funcționar mînuitor de hîrtii, creșterea nebunească a birocrației și tirania scientometriei sînt fenomene planetare cu rădăcini adînci în despiritualizarea lumii și disprețuirea individului. Cultul maselor în toate domeniile, proasta înțelegere a libertății și democrației ca fiind opuse principiului autorității didactice în școală fragilizează necontenit statutul profesorului, fragilizare care lucrează în defavoarea învățăcelului. În mod ipocrit structurile de organizare a învățămîntului pretind concentrarea pe elev/student. În fapt, tocmai asta nu-ți este îngăduit de către societate, sistem, noile mentalități. Nu poți ajunge la sufletul și mintea învățăcelului, întrucît trebuie să sari la nesfîrșit gardurile care îți sînt puse în cale de masificarea generalizată, birocrație, obsesia unei multilateralități care contravine răgazului necesar pentru a ajunge la substanță. Bomboana pe colivă: toată lumea are impresia că știe ce trebuie făcut, în fapt, deruta e totală în toate straturile societății. Jale!
Ca sa ajungi la mintea si inima unui elev, la o clasa trebuie deschidere si dialog pe teme de lectii si viata. Cum sa le ai, cu 24- 32 de copii la o clasa. Ar trebui maxim 14- 16 elevi la primar, 16- 18 elevi la gimnaziu si liceu.
Bună ziua e trist și adevărat ceea ce simțiți dumneavoastră, am fost cadru didactic și vă înțeleg perfect, când am ajuns în situațiile impuse de pandemie, am ales să părăsesc sistemul. Un sistem format din oameni cadre didactice că noi, nu există încă în sistemul nostru educațional suficientă voință colectivă pentru a acționa în direcția potrivită, cu toate că sistemul are resurse umane de mare valoare. Atunci când motivațiile externe se risipesc, rămân cele interne, dacă acestea sunt insuficiente, atunci decizia este dificilă, vă urez mult succes în luarea celei mai potrivite decizii pentru dumneavoastră.
PS. Eu personal sper că veți decide să redeveniți profesor, pentru că tânăra noastră generație are mare nevoie de ei.
… sistemul nare resurse umane de mare valoare.
… te-as intreba (oare) de ce
sper ca esti intelegi ca „mare-valoare” au avut pa’shoptshii
trecand peste retorica ultra-natzionalizda
din gamma: ai nostri tineri la Paris
la gat cravatei invata cum se leaga nodu’
te mana trecutu-ti „mare”
care este „decat” o insulta… pardon „metafora-eminescianca”
cum a fost scr a iii-a…
o fi taiat to’arsu’ mircea zeci de mii de turci
dar… „intamplator”…
– turcii au ocupat 1/2 din „tara” romaneasca
– to’arsu’ mircica a fugit prin trecatorile Carpatilor
– „curtea-domneasca” s-a „retras”/refugiat la craiova….
…
la fel de „intamplator”… despre „marele” trecut
dupa „mareata-victorie” din 1475…
oare ce s-a-ntamplat in 1476?…
…
oare to’ar’su eminovici s-a referit la Turtucaia
cand bolborosea despre „mare-viitor”?
si/sau la flancurile de la Stalingrad…
te-as contrazice…
in nenumaratele actiuni „grevizde” voința colectivă
chiar a „acționat în direcția „potrivită”
salarii, sporuri, gradatii, camare-la-bac …
oricare forma care sa va aduca mai multi „electroni” in contul bancar
nu-mi amintesc sa fi fost vreun grevizd
care sa se fi legat cu lanturi de catedra invocand „calitatea” „ieducatiei”