Zeci de mii de copii nu au mai ajuns la examenul de Evaluare Națională sau Bacalaureat anul acesta. Unii dintre acești copii ar putea fi în mâinile traficanților. De ce spun asta? Momentul abandonului școlar coincide cu momentul recrutării victimelor traficului de persoane, conform unui studiu recent al organizației Justice and Care Romania. Iar cel mai frecvent, victima este o fată de 14-15 ani din mediul rural, care folosește rețelele sociale și are un smartphone. În loc să fie la școală, în loc să fie la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat, în loc de o șansă la un viitor, aceste fete, acești copii pe care statul eșuează să îi protejeze, primesc la schimb o condamnare la chin și suferință.
Internetul a ajuns astăzi principala sursă de atragere a victimelor în capcana traficului de persoane. Jumătate din victime sunt copii. Traficanții folosesc tehnologia la fiecare pas. În fiecare zi, un copil devine victimă. Cum ajungem aici? Traficanții sunt abili pe internet și greu de identificat într-o lume virtuală cu mesaje criptate, care se schimbă extrem de rapid. Astfel că o mână aparent invizibilă îi smulge pe acești copii de pe băncile școlii care eșuează să îi pregătească pentru viață și riscurile ei. Îi smulge din sânul familiilor suficient de sărace cât să fie vulnerabile și anesteziate în fața abuzului, dar suficient de „bogate” încât copiii să aibă acces la un smartphone, care devine poarta de intrare a traficanților în casa lor.
Lupta cu traficul de persoane înseamnă tehnologie și oameni pregătiți. Când traficanții atacă printr-o tehnologie avansată, nu poți să contracarezi cu mâinile goale. Efectiv, nu poți. Rezultatele o arată. De la un an la altul, raportul Departamentului de Stat al SUA ne arată exact cât de sumbră este situația traficului de persoane în țara noastră. România rămâne principala țară de origine a victimelor traficului de persoane în Europa. Puținii oameni din DIICOT și din Departamentul pentru Crimă Organizată care se ocupă de cazurile de trafic de persoane au resurse limitate, uneori își folosesc propriile telefoane sau calculatoare în investigațiile online. De cealaltă parte, politicieni și angajați ai statului sunt complici ai traficului. Unii trag înainte, alții, înapoi.
Aș vorbi mai mult despre bune practici pentru monitorizare pe internet, colectare de date, instrumente ale Inteligenței Artificiale. Dar cred că suntem departe. De ce spun asta? Pentru că în 2023 a trebuit să facem o lege pentru ceva ce părea de bun-simț: victimele care au fost obligate să presteze muncă sexuală să nu mai fie, tot ele, sancţionate. De multe ori traficanții le confiscă victimelor documentele de identitate. Fără ele, nu pot avea acces imediat la serviciile de asistență și alte forme de sprijin și protecție de care au nevoie. De aceea, legea pe care am inițiat-o împreună cu Iulian Lorincz și Radu Mihail mai prevede că victimele traficului de persoane vor avea dreptul la acte de identitate în regim de urgență, în 15 zile în loc de 30, cu o valabilitate extinsă. Pentru a evita să fie găsite ușor de traficanți, victimele pot alege ca domiciliul declarat să fie o adresă de avocat sau sediul unei organizații neguvernamentale. Victima este protejată astfel de o posibilă interacțiune cu traficanții în localitățile de origine.
Avansăm în sprijinul victimelor, dar mai este de lucru pentru prevenție. Guvernul trebuie să ia în serios Mecanismul Național de Identificare și Referire, să îl facă cunoscut. Cadrele didactice, consilierii școlari, inspectorii școlari – fac parte din lista de profesioniști care vor trebui să recunoască potențialele victime. Dar și noi, ceilalți. Fiecare dintre noi trebuie să dăm dovadă de empatie și să fim parte din acest efort pentru a salva o potențială victimă. Iar mai ales elevii – să nu mai ajungă în mâinile traficanților, ci acolo unde le este locul – la școală.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru că nu am văzut semnul întrebării in titlu o să iau articolul ca material demonstrativ. Adică da, o să plec de la premisa că există parlamentari de bună-credință care chiar au făcut ceva bun in mandatul lor și chiar doresc să ajute in continuare, chit că nu ne întreabă pe noi, ci ne sfătuiesc să ne vedem de treabă oferind doar empatie victimelor.
Dacă ar fi vorba insă de măsuri palpabile pe care legiuitorul le-ar putea lua pentru a stăvili expansiunea grupurilor de traficanți și proxeneți, apăi iată câteva propuneri ce mă îndoiesc că vor fi luate in seamă:
1) sancțiunile. evident că orice om sănătos la cap nu vrea ca asemenea specimene să mai ajungă vreodată pe stradă. Închisoarea pe viață pentru capii rețelelor și pedepse extrem privative de libertate pentru complici, favorizatori, tăinuitori se impun. Sancțiuni complementare precum sechestrarea bunurilor și a conturilor la declanșarea anchetei penale și confiscarea imediată a întregii averi după pronunțarea condamnării definitive pentru ca victimele să poată fi despăgubite rapid.
2) regimul probatoriu. e vorba in special de protrcția martorilor, inclusiv față de propriile familii (căci s-a întâmplat adesea ca minorii să nu fie smulși de pe bănci, ci vânduți efectiv de părinți). Asta se poate realiza doar prin izolarea fizică a victimelor pe parcursul procesului și asigurarea permanentă a securității lor.
3) proceduri penale. se impune regim de urgență in judecarea acestor cauze pentru ca victimele să-și poată relua viața socială in condiții de siguranță. se impun și excepții legale atât la administrara probelor cât și in acțiunea de investigare și capturare a infractorilor: de exemplu obligarea poliției de a interveni activ, inclusiv prin acțiuni in forță fără nicio altă autorizare, ori de câte ori există suspiciuni că minori ar fi sechestrați in imobile private sau s-ar afla printre străini fără acordul părinților și sancționarea agenților care refuză să acționeze pentru recuperarea minorilor și înregistrarea circumstanțelor și indivizilor implicați in acțiunile posibil pregătitoare ale infracțiunii de trafic de persoane.
4) registrul public al traficanților și complicilor, cu nume, prenume și poze. oricine să poată consulta baza de date online.
5) prevenție. despre acești prădători și tehnicile lor e musai ca minorii să afle cât mai iute, chiar la școală, dar nu la orele de educație sexuală, ci la dirigenție, precum și-n cadrul unor ședințe comune profesori-părinți-copii.
6) atenuarea efectelor tehnologiei. Interzicerea totală a telefoanelor mobile in școli, inclusiv pentru profesori (care își pot lăsa la intrare in cancelarie, intr-un coșuleț cu compartimente, prețiosul obiect). Utilizarea filtrelor și instruirea părinților in acest sens.
7) utilarea noilor tehnologii pentru protecția minorilor. De pildă, toate centrele de plasament, toate instituțiile implicate in protecția minorilor, toate școlile să fie dotate cu camere cu recunoaștere facială cel puțin la intrare.
Dur comentariu, dar foarte bune soluțiile propuse!
Cine, însă, să le adopte și să le aplice?
Asa ceva este implementat deja, dar in Coreea lui Kim. Acolo nu exista de multa vreme asemenea probleme, la fel cum nu existau nici in Romania lui Ceausescu.
Acolo nu se vorbeste despre asemenea probleme, la fel si la noi pe vremea lui Ceausescu. Erau insa alte probleme uriase (orfelinatele groazei, azile de exterminare). In alta ordine de idei, de ce trebuie sa stea domiciliul pe buletin? Daca esti „plimbaret” si nu ai pur si simplu un domiciliu nu poti sa iti faci buletin?!?
M-am oprit la „statul eșuează să îi protejeze”. Nu. Familia are in principal aceasta datorie.
Pas cu pas spre totalitarism.
Politrucii vă vor oferi ‘siguranță’ pentru un preț pe care ei îl consideră mic: libertatea…
‘bune practici pentru monitorizare pe internet, colectare de date, instrumente ale Inteligenței Artificiale’ – or fi astea practici bune?
Statul trebuie doar să se asigure că fiecare om poate face tot ce dorește cu condiția să nu inhibe dreptul altui om de a face tot ce dorește.
Și nu uitați că nu doar bărbatul e om.
Și femeia e om.
Dar și copilul e om!
„aceste fete, acești copii pe care statul eșuează să îi protejeze, primesc la schimb o condamnare la chin și suferință…”
Doamna autor, om normal, oferă publicului său un țap ispășitor: statul.
Nu spune că o contribuție la situația în cauză au și părinții, eventual că viața nu e o plimbare, ci un drum unde – orice am face – se prăvălesc inevitabil peste noi tot felul de bolovani dureroși.
Din pricina mutismului familiei, al preotilor parohi, medicilor de familie si a mediocritatii junalistilor si a „organelor abilitate” din cadrul MAI, nu putem face nimic.
https://youtu.be/xpv3-N3UqTc?si=22xUIqRYpeXH7SaC
In istoria noastra recenta, un Presedinte a facut curatenie printre vamesi, stiind ca la acel moment se mai putea face curatenie in propria ograda.
Astazi, vamesii romani mai au liberatea de a verifica, scana, mijloacele de transport terestre, navale si aeriene ale fortelor aliate ?
Diplomatii, indiferent de grad, organizatiile umanitare finantate de entitati imposibil de controlat, sunt supuse verificarilor vamale?
Farmacistii si medicii gradați verifica toate prescriptiile pentru medicamentele psihotrope ?
Parintii care le solicita medicilor pediatri calmarea cu Ritalina a copiilor lor excesiv de zburdalnici, stiu ca acestia vor deveni consumatori si chiar traficanti de droguri?!