Un raport publicat vineri de Centrul Român de Politici Europene (CRPE) atinge câteva dintre cele mai mari probleme ale societății românești actuale, dar nu reușește să propună nici o soluție practică, fezabilă, pentru schimbarea status quo-ului, dincolo de apelul ca hoții să nu mai fure, iar mincinoșii să nu mai mintă. Din fericire, alternativele există, și nu se află în mâna politicineilor.
Pentru început, să reiterăm principalele constatări ale raportului, care este de altfel o radiografie excelentă a sistemului de organizare a partidelor și de distribuire a puterii în interiorul lor:
- Partidele sunt organizate nedemocratic, cu straturi succesive de membri care centralizează din ce în ce mai mult puterea și, practic, garantează o deconectare a conducerii de membrul simplu.
- Societatea este împărțită între mediul urban, mult mai modernizat și progresiv, și mediul rural, sărac și mult mai puțin educat.
- Ca atare, România este în acest moment parazitată, cu precădere la nivel local, de o clică de mici baroni locali care sufocă dezvoltarea și modernizarea, apărându-și astfel puterea pe care o au asupra unui segment larg al societății românești. Este creat un model neo-feudal care ține pe loc atât evoluția economică, cât și cea politică a țării.
Raportul punctează foarte bine evoluțiile ultimilor 20 de ani (și nu numai, prin evidențierea modului în care organizarea actuală a partidelor coboară direct din modelul Partidului Comunist Român), dar propune soluții care, în loc să schimbe lucrurile, se dovedesc a fi aceleași sfaturi, de bun simț de altfel, care sunt enunțate de la căderea comunismului: ar trebui să fim mai transparenți, ar trebui ca partidele să fie mai democratice, ar trebui să nu mai mințim, să nu mai furăm.
Toate aceste solicitări sunt trimise apoi către politic, căruia i se cere să se autoreformeze și să schimbe lucrurile în mai bine. Rezultatul este oarecum previzibil: politicul nu are nici un interes să se reformeze, deoarece interesele sale sunt strâns legate de funcționarea defectuasă a sistemelor statului.
Ideea de a mai cere politicului să se reformeze în România anului 2013 este pur și simplu amuzantă, în contextul în care furtul, corupția și incompetența administrativă s-au dovedit a fi cele mai transpartinice caracteristici ale clasei politice din ultimele două decenii.
Din nefericire, raportul dovedește o înțelegere a protestelor din ultimele luni care este cel puțin la fel de slabă (și de dăunătoare) ca și cea a politicienilor. Raportul golește de conținut protestele și igoră cele câteva revendicări punctuale ale zecilor de mii de oameni ieșiți în stradă, la fel cum ignoră și faptul că la proteste au ieșit grupri eterogene, adeseori cu ideologii opuse, coalizate pe o singură problemă.
Totuși, un mesaj clar a ieșit la suprafață din toate manifestațiile: autoritățile trebuie să fie mult mai transparente, deciziile să nu mai fie luate în spatele ușilor închise, iar cei care le iau să fie cu adevărat răspunzători pentru ele.
Dacă aceste revendicări ar fi satisfăcute, protestele și-ar pierde din amploare, iar în stradă ar rămâne cel mult nucleul dur ecologist, care ar protesta în mod legitim pentru propria cauză.
Propunerile raportului sugerează că cei care au ieșit în stradă ar trebui să ajungă la o agregare într-una dintre formele de organizare existente: partid sau ONG. Realist vorbind, aceste tipuri de organizații rămân viabile strict pentru cei care aderă fie la o ideologie, fie pentru cei care doresc mai multă presiune pe un subiect anume. Protestatarii nu vor decât ca statul să funcționeze, la nivel general. Ideea de a trimite oamenii în banca lor, să se integreze într-un sistem în care șansele de reușită sunt minime, este neviabilă în acest moment, după cum punctează chiar autorii raportului.
Oamenii au iesit in strada tocmai pentru ca au fost intrecute niste limite, iar situatia trebuie sa se schimbe in asa fel incat oricine ar fi la guvernare, lucrurile sa functioneze. In ciuda multor opinii aparute in media, oamenii au iesit in strada pentru democratie reprezentativa functionala, nu pentru reorganizari utopice radicale, de stanga sau de dreapta.
În același timp, cetățenii nu vor democrația reprezentativă a secolului XX. Ea este, într-adevăr, cea mai bună alternativă, dar trebuie să evolueze și să permită cât mai multă participare și control din partea cetățenilor.
Societatea a evoluat, interacțiunile între oameni sunt radical diferite nu doar față de acum 50 de ani, ci față de acum 5 ani, iar puterea tehnologiei trebuie exploatată în folosul oamenilor nu doar în industrie, educație și telecomunicații, ci și în politică.
Primul punct esențial este transparentizarea. Este pentru prima dată în istorie când avem capacitatea de a face absolut toate mișcările autorităților transparente. La nivel european, mișcarea către open data, practic arhivarea și publicarea digitală a tuturor datelor despre acțiunile autorităților, este în plină desfășurare. Tehnologia pentru a face acest lucru există, singurul lucru care lipsește este voința politică.
Spre deosebire de rugămintea ca politicienii să fie cuminți, cinstiți și cu gândul la cetățeni, impunerea unui sistem radical de transparență a instituțiilor prin tehnologie ar pune o barieră de foc (da, un firewall) între politicieni și banul public. Crearea, la toate nivelele administrației publice, a unor modele de rapoarte ușor de înțeles și publicarea lunară a acestora, în format digital și tipărit, ar tăia din puterea opacității care protejază corupția mai bine decâ orice altceva. Pe lângă aceste rapoarte, gândite ca un material de informare pentru oricine, trebuie permis accesul și la informația completă, detaliată, publicată în baze de date deschise și accesibile oricui vrea toate detaliile.
Schimbarea poate porni de la autoritățile locale, baza de putere a sistemelor de corupție actuale. Dacă fiecare primărie ar publica lunar un bilanț clar al veniturilor și cheltuielilor, care să includă motivația și destinația fiecărui ban cheltuit, situația ar putea să se schimbe dramatic. Comunitățile ar avea acces la datele reale și ar putea contesta mult mai ușor autoritatea atunci când aceasta nu își face datoria. Rapoartele lunare ar putea fi publicate atât digital, cât și pe hârtie, pentru cei care nu au acces (încă) la tehnologie. La nivelul unei comune, de exemplu, câteva foi de hârtie puse la avizierul primăriei pot fi începutul unei schimbări.
Odată cu rezolvarea problemei transparenței, societatea civilă și-ar putea doza eforturile mult mai bine spre a îndrepta problemele. Oamenii din strada ar avea mult mai multa putere, fara sa fie nevoie sa creeze un partid.
Democrația digitală nu înseamnă doar varianta ei extremă, în care fiecare lucru este supus unui referendum, ci o evoluție a formei curente, în care oamenii să aibă acces cu adevărat la ce se întâmplă în procesul decizional.
Al doilea punct esențial este re/formarea învățământului, mai ales în mediul rural: în acest moment, România își ignoră, practic, jumătate din cetățeni, condamnându-i la o stare perpetuă de sărăcie și ignoranță, dar acest subiect și multe altele merită propriile articole. De la o regândire a modului în care sunt evaluați profesorii în societate, la o alocare mult mai mare de resurse către învățământ, educația trebuie să devină principala preocupare a oricărui guvern. Dezvoltarea pe termen lung depinde mai mult de educație decât de orice altceva.
Totul pornește de la educație și transparență, iar aceste lucruri nu au fost prioritatea numarul unu a nici măcar unui guvern de pana acum. Trăim în continuare într-o democrație de vitrină (1): avem toate instituțiile, dar ele nu funcționează decât minimal sau, uneori deloc. A venit momentul să scoatem democrația din vitrină.
____________________________
România – starea de fapt – Vol. 1 – Vladimir Pasti, Mihaela Miroiu, Cornel Codiță, Editura Nemira, 1997
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Devine din ce in ce mai clar ca cele doua probleme identificate corect de autor, transparenta si educatia, prevaleaza. Din pacate, atata timp ca Romania este prizoniera sistemului actual, eu nu vad cum ar putea fi rezolvate, intrucat cei care cer transparenta mare si educatie de buna calitate sunt o minoritate aproape de limita nesemnificativului. As zice ca situatia este chiar mai rea, se fac toate eforturile pentru o cat mai putina transperenta si pentru o cat mai proasta educatie.
Corect si intrutotul de acord. Educatia este lasata pe ultimul loc si asta pentru ca asa se doreste. Politicienii nu sunt interesati decat de interesele lor si doar atat. Nu cred ca exista vreo situatie fara rezolvare, dar pt asta trebuie unitate, vointa politica, adevarat – transparenta – si nu in ultimul rand schimbarea mentalitatilor.
Singura solutie: lustratie extinsa, concedierea colectiva a clasei politice. V-am dat coordonatele in articolul ce a generat acest raspuns.
De acord, sa rogi hotul sa nu mai fure e rizibil.
… dar aceste solutii sunt posibile doar intru-un termen lung, nu de ani ci de generatii ! Cum s-ar putea accelera acest proces ? Sperantele in UE slabesc pe zi ce trece, „ai nostri” au invatat sa-i fenteze si, cu ajutorul unei prese aservite, castiga teren in masa celor needucati si a clientelei deosebit de active !
Democratia este foarte asemanatoare cu o familie: atunci cand capul familiei este absent copiii ajung sa se comporte cum ii taie capul. Situatia asta nu se repara prin mailuri, proteste pe forumuri, sms-uri educative si lacramatii trimise de capul familiei catre diverse institutii.
Singura metoda de a corecta comportamentul scapat de sub control al reprezentantilor nostri este implicarea fizica – adica iesitul in strada. Nu exista alternativa.
Opiniile noastre nu sunt foarte diferite: ceea ce sugerez ca solutii in studiu (mult mai complet decit articolul si asa prea lung de pe acest site) se referera in mod esential la transparenta: fie in interiorul partidelor, fie in modul cum este practicata guvernarea in Romania. De asemenea ma refer la moduri de institutionalizare a transparentei, cum ar putea fi partidele mai transparente, cum ar putea fi politica mai transparenta, cum ar putea fi guvernarea mai transparenta.
Am sa va dau un exemplu: dumneavoastra intelegeti ceva dintr-un buget al unei primarii sau unui minister? Probabil ca nu sau foarte greu, dupa mult efort si mai degraba daca aveti cunostiinte strict specializate. Un buget altfel alcatuit, unde sa fie clar ce obiective si-a stabilit autoritatea publica respectiva, ce masuri vrea sa implementeze pentru a atinge acele obiective, ce rezultate vrea sa obtina si cu ce fonduri – atit in faza de planificare, cit si in cea de implementare si raportare finala – ar ajuta foarte mult pe toata lumea sa monitorizeze si sa controleze modul cum politicienii guverneaza si I-ar face si pe politicieni mai responsabili, mai orientate sa obtina rezultate social recunoscute.
Un ultim aspect – cunosc prea bine lumea politica pentru a-mi mai face iluzii, dar cred ca fara politicieni (probabil altii) si fara partied (poate altele) nu se poate. De aceea propunerile mele „utopice” au trei tinte: prima actuala clasa politica (sanse 1 la 1 million de a fi luate in considerare); a doua – un viitor partid care sa-si propuna sa faca un altfel de politica (indiferent de doctrina, dar sa fie totusi pluralist democratica) si sa impuna un alt standard; si a treia societatea civila – un fel de grila de evaluare a partidelor, a practicilor interne, a programelor propuse si a activitatii acestora din perspectiva modului de a face politica.
Si poate cel mai important este sa provoc o discutie despre ce trabuie – sau ce s-ar putea face – si ma bucur ca apar atitea opinii diverse, precum si cea a dumneavoastra. Cine vrea sa foloseasca ceva din aceasta discutie este liber sa o faca si totul este „gratis”!
1/ N-are cine sa va asculte in partide, clar
2/ Nu poti face partid in Ro care sa aiba succes, decit poate peste 30 de ani (too late, too late). Ticalosia in Ro e si de stinga si de dreapta, iar esichierul politic nu ofera gap-uri prea mari.
3/ Societatea civila e prea mica si nu poate oferi solutii, altele decit punctuale.
Concluzia logica: fortezi partidele existente sa se reformeze. Cum? lustratie. Le pui obiective de guvernare, ca sa nu derapeze si gata.
De acord, opinia mea a venit ca o completare la concluziile raportului dvs. Si in articol spuneam despre rapoarte scrise pe intelesul tuturor. Dar daca asta nu e posibil, odata puse informatiile intr-o baza de date bine structurata, se pot crea destul de usor interfete care sa adune la cerere informatiile necesare. E o oportunitate foarte buna in acest moment sa cerem mai multa transparenta: in acest moment guvernul discuta despre implementarea strategiei digitale pentru 2020, iar open data e pe agenda. Ar fi pacat sa fie facut gresit, iar experienta de pana acum spune ca asta se va intampla.
Problemele identificate sunt in mod clar corecte si nu e primul text/document/raport care face acest lucru. Radiografii pertinente ale societatii romanesti avem multe, filmul se rupe in momentul in care ne intrebam: ce e de facut?
Imbunatatirea educatiei e un obiectiv pe termen lung. Daca la acest moment s-ar introduce in programa scolara materii de:
– educatie civica (democratie, drepturi si liberati fundamentale, puteri in stat, principalele institutii ale statului si modul lor de functionare, constitutie, legi, stat de drept, etc.)
– educatie financiara (ce e un buget – de exemplu cel propriu sau cel al familiei, venituri si tipuri de venituri, cheltuieli, planificarea lor, ce reprezinta creditul, dobanda, rata la credit, depozitul, asigurarile de diverse tipuri)
– educatie juridica (cum citim o norma juridica, ce inseamna un contract, cum functioneaza sistemul judiciar)
– notiuni de project management (plan, activitati, dependente intre activitati, efort, resurse, termene, termene limita)
,li s-ar acorda un numar suficient de ore si ar fi explicate pe intelesul oricui (aici apare problema calificarii profesorilor), peste 10 sau 15 ani acesti elevi ar constitui o masa critica care ar putea determina o schimbare fundamentala a societatii romanesti.
Dar acesta este un efort de lunga durata.
Transparentizarea este un proces care poate avea rezultate extrem de spectaculoase, as spune chiar nebanuite. Toata lumea isi pune intrebarea ce se intampla cu banii din bugetele institutiilor centrale sau locale si raspunsul pare a fi ca sunt inghititi de o gaura neagra. Expunerea traseului banilor si transpunerea lui intr-o forma care poate fi inteleasa de oricine ar aduce mari revelatii. In unele cazuri informatia referitoare la executia bugetara exista deja publicata (ex.: Primari Municipiului Bucuresti), dar forma „contabila” a informatiei o face digerabila doar de specialisti.
In procesul de transparentizare digitalizarea joaca un rol esential. Este mijlocul care permite accesul pe scara larga la informatie si poate permite daca e facuta cum trebuie prelucrarea automata a informatiei si expunerea ei in forme comprehensibile.
Exista si o initiativa guvernamentala in acest sens:
http://ogp.gov.ro,
concretizata intr-un numar de seturi de date deocamdata foarte modest:
http://data.gov.ro.
Au existat intalniri ai reprezentantilor societatii civile cu reprezentanti ai ministerelor si ai anumitor agentii, insa rezistenta la furnizarea datelor este foarte intensa (se refuza pur si simplu, se invoca ratiuni de secretizare a datelor, efortul necesar pentru producerea lor in conditiile lipsei de resurse, se fac promisiuni vagi care nu asuma nici un termen, etc.).
Pentru transparenta datelor trebuie luptat pentru ca este un obiectiv care poate fi realixat pe termen scurt/mediu.