luni, mai 13, 2024

Cum să furi un interviu. Caz rușinos cu stiridiaspora.ro și Antena 3

Julia Sandra Vîrsta este o jurnalistă de origine română stabilită de douăzeci de ani în Italia. Nu și-a părăsit vocația, așadar lucrează în mass-media italiană, este membră a Ordinului Jurnaliștilor și a asociației corespondenților străini. Publică de câte ori are ocazia corespondențe în România. Așa s-a întâmplat la mijlocul lunii iulie 2020 când a acceptat difuzarea pe cristoiublog.ro a unui interviu realizat de jurnalistă cu un reputat medic italian din Milano. Doctorul Alberto Zangrillo, specializat în terapie intensivă la spitalul San Raffaele şi prorector al Universităţii Vita e Salute San Raffaele din Milano, i-a acordat Juliei Vîrsta un interviu de peste o oră despre situația pacienților infectați cu SARSCov2 din spital. El afirma că nu mai sunt pacienți în clinica sa și concluziona că virusul nu mai are aceeași putere. Interviul video a fost distribuit în live streaming colegilor din Associatia Stampa Estera.

Pentru că profesorul italian acordă greu interviuri, jurnalista a considerat că declarațiile sale ar fi utile și publicului român.Textul în traducere românească a apărut pe www.cristoiublog.ro, pro bono, fiindcă Ion Cristoiu a convins-o pe jurnalistă că nu are din ce să o plătească, el trăind din pensie. Versiunea italiană a fost postată integral tot acolo, în format video.

Uitându-mă pe Facebook, pe pagina unei prietene, am avut surpriza să văd un titlu pe stiridiaspora.ro datat 17 iulie care îmi suna asemănător cu al meu, dar cu o eroare:<Medic român: Coronavirusul nu mai este în stare, din fericire, să producă o boală gravă>. Titlul meu era <Medic din Italia etc.> În rest, era preluat cuvânt cu cuvânt o parte din interviul meu cu profesorul Zangrillo, iar la autor apărea un nume necunoscut mie, Loredana Iriciuc. Mai mult, în dreptul întrebărilor era șters munele meu și înlocuit cu prescurtarea cuvântului „reporter”. M-am supărat foarte tare, fiindcă este un furt fără scrupule”, a declarat jurnalista pentru revista „22”.

Mai mult, partea a doua a interviului a apărut pe 19 iulie pe același site dedicat diasporei românești, în aceleași condiții, cu titlu schimbat:„Medic din Italia, afirmații incredibile: „Nimeni nu mai moare de COVID-19 de cel puțin două luni”. Sursa menționată, atât la prima parte cât și la a doua, era cristoiublog.ro. Nicio referire la adevăratul autor, jurnalista Julia Vîrsta.

Hoțomănia nu s-a oprit aici. Antena 3 a preluat șase minute din interviul video în emisiunea Esențial din 19 iulie. Genericul ales pentru difuzarea fragmentului era „Interviu controversat al unui profesor italian”, pe care acesta l-ar fi acordat site-ului Cristoiu TV. Antena 3 s-a folosit din plin de conținutul jurnalistic preluat cu seninătate: a fabricat și un articol sub semnătura Claudiei Simion din transcrierea câtorva întrebări și răspunsuri, fără a preciza autorul real. Furtul s-a asociat și cu mesajele înșelătoare pe care atât titlurile de pe stiridiaspora.ro, cât și burtierele utilizate la Antena 3 le-au sugerat. Medicul italian vorbea punctual despre situația din spitalul său, iar nu despre un tablou general al pandemiei. Extrapolări de genul „Nimeni nu mai moare în Italia de COVID-19 de cel puțin două luni”, sau „Coronavirusul nu mai este în stare, din fericire, să producă o boală gravă” sunt toxice fiindcă distorsionează mesajul din conținut, dezinformează și îndeamnă cetățenii să lase garda jos. Din păcate, coronavirusul își arată puterea în aceste zile când curba ascendentă a îmbolnăvirilor a generat noi măsuri sanitare în mai multe țări.

Julia Sandra Vîrsta i s-a adresat prin intermediul echipei sale lui Ion Cristoiu, căruia îi cedase gratuit difuzarea interviului, solicitându-i să intervină pentru repararea preluărilor interviului prin prezentarea adevăratului autor. Deși a promis să vorbească cu Ana Maria Roman, realizatoarea emisiunii „Esențial”, nimic nu s-a schimbat, cum nici site-ul stiridiaspora.ro nu a rectificat sursa, deși primise un e-mail cu această solicitare, susține Julia Vîrsta. Confruntată cu o încălcare flagrantă a dreptului de autor, precum și cu încălcarea rușinoasă a deontologiei jurnalistice, Julia Vîrsta face apel prin intermediul revistei „22” la Antena 3 și la stiridiaspora.ro să facă toate corecturile necesare pentru a o evidenția ca autoare, reașezând situația în definiția etică a profesiei de gazetar. „În Italia așa ceva se pedepsește prin lege”, ne spunea cu amărăciune jurnalista. Și în România legea pedepsește furtul intelectual, plagiatul, substituirea autorului.

Iată dovezile:

https://m.stiridiaspora.ro/medic-roman-coronavirusul-nu-mai-este-in-stare-din-fericire-sa-produca-o-boala-grava_447639.html

https://m.stiridiaspora.ro/medic-din-italia-afirma-ii-incredibile-nimeni-nu-mai-moare-de-covid-19-de-cel-pu-in-doua-luni_447794.html

https://www.antena3.ro/coronavirus/medic-din-italia-afirmatii-incredibile-nimeni-nu-mai-moare-in-italia-de-covid-19-de-cel-putin-doua-577809.html

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. O vorbă din bătrâni spune că dacă te bagi în cocină te mânăncă porcii. Ce a fost în mintea ei când i-a dat materialul tocmai Cristoiu?!

    Faptul că din toată puzderia de trompete ale mediei românești l-a găsit doar pe părintele găinii ce naște pui vii și îndrumător spiritual al babelor violate, spune multe și despre ea…

    Aferim!

  2. Cum, doamne iartă-mă, cedezi munca ta unor persoane cu moralitate îndoielnică, apoi te miri că ai fost furat?!

    Adică, doamna Julia Sandra Vîrsta nu s-a interesat mai înainte (mă iertați) cu cine se înhăitează?! Ei bine, acum a aflat!

  3. E de mirare cum jurnalista din Italia l-a „servit” pe cristoiu…Nu stia ca daca gogosarul pune mana pe ceva,acel ceva incepe instantaneu sa puta?

  4. Si „maestrul ” Cristoiu si Antena 3 ,prin tot ceea ce fac, pun in evidenta perfect ideea de jigodism in mass media !

    Ce altceva ar mai fi de spus ?

  5. Si in Romania se pedepseste furtul intelectual mai ales atunci cand este voit denaturata o opinie.
    Deci dna Julia-Sandra Vîrsta sa se adreseze justitiei romane, Cristoiu si Antena 3 sunt dovedite surse de dezinformare.
    Oricum, nu este scuzabil gestul dnei ziariste de a ceda lui Ion Cristoiu gratuit difuzarea interviului, un vechi promotor de presa tabloida si colportor de stiri mincinoase.

    • Dan T(nu știu cine ești,din presă,particular etc.)-pe pielea mea am simțit cum se judecă în România furtul intelectual ! O mizerie din care am ieșit cu un câștig parțial și un gunoi de 5000 lei(în 2016)care de scârbă nici nu l-am ridicat cu toate că am cheltuit aproape 30000 lei(300000000 lei vechi)nerecuperabili și procesul a durat cam 4ani și jumătate -dosar 31436/3/2014 pârâți Kanal D ș dir. revistei”Lumea”-Oprea Marian.Indivizii mi-au folosit două fotografii unice ce reprezentau aducerea lui Nicu Ceaușescu în curtea TVR în seara de 22.12.1989 deci la Revolutie.Era deja rănit de un cuțitar,sângele curgea pe pantaloni,bustul gol fără nimic deasupra(nu aranjamentul diversionist arătat populației pe ecranele tv.).Cel care a făcut măgăria de a mă fura și prezenta pe postul de televiziune în cadrul emisiuni „Drept la Țintă” a fost moderatorul pungaș Mădălin Ionescu care le-a produs o pagubă celor de la Kanal D iar astăzi nu mai este acolo sau pe ecranele tv.de aproape 4 ani.Dacă pierdeam cei de la Kanal D numai la fond mi-au cerut drept cheltuieli de judecată 30000 lei,eu având atunci o pensie de 1300 lei și o indemnizație de 1100 lei ca revoluționar.Pungașul a crezut că nu voi avea curajul să mă pun cu ditamai televiziunea bazându-se pe puterea ei financiară dar necunoscându mă ca persoană a omis faptul că eu am fost sub tirul de gloanțe în curtea TVR-ului și îmi mai ardea să fac și fotografii printre altele dovedind că prin testiculele mele curge ceva sânge și nu am nevoie de pampersi .Dacă la fond avocații au pretins 38000 lei drept cheltuieli de judecată îți dai seama cât au mai câștigat de la Kanal D dacă i-am purtat și la C.A.Buc. apoi la ÎCCJ. iar acum nu mai lucrează la ei dar continuă să inventeaze motive puerile de ce a ales să plece ! Al doilea ziarist-Oprea Marian,de la care de fapt a pornit totul el fiind cel care a pus mâna pe imaginile mele printr-o înșelăciune greu de dovedit atunci la proces dar nu și astăzi, metodă practicată de unii ziariști,mai precis soliciți fotografiile sub pretextul că vrei să le arăți șefului care decide și apoi te duci hoțește și le scanezi !!!! Nu are nici un înscris cu mine,nici un acord dar are cursuri pe la unele academii ale statului,militare,ochi albaștrii și mai știu eu ce hram poartă prin presă……iar instanța a găsit de cuviință să-l scoată din cauză invocând”lipsa calității procesuale” a acestuia dar pe parcurs când l-am chemat și la celelalte instanțe la ICCJ când era să repun dosarul pe rol la C.A. și casarea sentinței am putut realiza intervenția pe ascuns în dosarul meu civil pe drepturi de autor, a unei sectii de poliție care invoca un dosar penal fără să precizeze la adresa cui și calitatea unei persoane și care printr-o cerere la instanță cerea dosarul civil 31436/3/2014/la ei la Poliția sect.3.Eu nu știam nimic de aceste demersuri ascunse și eram păcălit mereu de arhivar și astfel nu am mai putut verifica ce era acolo.Povestea se lungește mai mult dar i-am descoperit așa că am cerut de la TMB aducerea dosarului din arhiva mare și așa am descoperit adresele poliție.Mai fac săpături ce au căutat ei în dosarul meu și mai ales ce-mi ascund.Oare nu au primit ordine de la unii cu ochi dubioși ???

  6. Cristoiu este un jeg ordinar daca s-a pretat la asemenea mizerii, doar pentru a-si servi pretinii de la Troaca 3 cu „material exploziv”.
    De fapt, la ce sa te astepti bun de la un individ care a fost port drapel al ideologiei comuniste la „Scanteia Tineretului” atatia an, iar in ultimii 30 de ani s-a comportat lamentabili?
    Despre cei de la Troaca 3 n-am a spune decat ca sunt nefrecventabili pentru mine si ca n-as urmari o emisiune cu gade si bade nici daca as fi amenintat cu pistolul la tampla…..
    Vorba lui Creanga(„a tunat si i-a adunat”) se adevereste de minune in cazul Coroiu si Troaca 3…..

  7. Cristoiu… serios? mai sta cineva sa ii acorde o secunda de incredere si sa citeasca ce scrie? este toxic, nerelevant, nuca n perete sau pacala dau mai bine la gazete decat el…

  8. La cursurile de jurnalism te învață printre altele și cum să pui mâna pe materiale de la alții ! Jurnalistul în criză de idei sau cu un caracter murdar nu mai ține cont și ia fie de la colegii de breaslă sau de la cetățenii care îi arată o dovadă despre un subiect discutat aiurea prin mass-media și nu ține cont că ceea ce face este un furt. Mulți din mass-media consideră că dacă a fost publicat poate lua fără teamă și republica.Unii au înțelegeri între ei pentru a provoca un mic tărăboi(nu mă refer la persoanele ce fac obiectul articolului de mai sus !!!) care să atragă atenția publicului și asupra lor că încă mai sunt în viață . Ion Cristoiu a încercat și pe mine să mă fraierească când i-am arătat în stradă la ieșirea dintr-un spital privat,două fotografii unice realizate de mine în curtea televiziunii ce reprezintă un moment din Revoluție și anume aducerea la TVR în noaptea de 22.12.1989 a lui Nicu Ceaușescu deja rănit…..etc. Cu momeala că-mi publică fotografiile pe prima pagină a revistei sale de atunci Si că voi intra în istorie a încercat să mă fraierească dar eu deja aveam anterior o experiență neplăcută cu un alt ziarist și nu am pus botul.Am făcut pe prostul și i-am spus,dacă mă răzgândesc să-mi scrie adresa de mail pe un bilet,ceea ce a și făcut,nu de altceva dar este o dovadă că ne-am întâlnit și nu dai cuiva aiurea adresa dacă nu ai un interes !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro