Cei mai mulți care știu câte ceva se izolează în cercetare, scrierea operei sau rugăciunea lor. Unii, mult mai puțini, și-au asumat să ridice din ignoranță pe cei care nu știu.
În fruntea cursei sunt oamenii de știință. S-ar putea spune că au și cel mai mare succes. Posturile de televiziune care popularizează știința sunt aproape gratuite, certitudinile obținute par serioase. Școala e plină de apropo-uri scientiste rămase moștenire din comunism, pe patul germinativ al cărora s-ar putea dezvolta o piață a educării prin lecturi permanente. Dacă această piață e mică e datorită dimensiunilor enorme ale imposturii în educație : adesea doar ne facem că învățăm știință.
În urma lor, nu știu cât de departe, se află oamenii credinței. Sistemul de pelerinaje e conceput ca un mod de educare a celor care cred despre ei înșiși că au preocupări religioase, sau care cel puțin pot tolera pe alții care le au ca să poată vedea câteva obiective culturale și turistice. Odată intrat în grup în zilele care urmează are loc o evoluție, te întorci acasă schimbat. Un pelerinaj este asemenea acordării unor instrumente. Cu cât trec zilele cineva care nu e muzician ar crede că sunetele sunt perfecte, dar participanții au urechea muzicală tot mai bună și abia încep să simtă ce e de făcut. Mai este asemenea unei corăbii a nebunilor, într-un sens și în celalalt, sau asemenea unei oaze într-un desert la care s-a ajuns si la noroc. Mai este și asemenea falezei din Tesalonic, cu baruri pe o parte și un apus de soare unduind pe valuri pe cealaltă. Se presupune că oamenii trebuie să țină cărarea de lumină… Dar pentru că acel drum implică un efort substanțial, fanii lui sunt mai puțin numeroși ca cei ai științei.
Câțiva oameni încearcă să facă ceva și pentru alte forme ale culturii. Unii “catapultează” cărți de calitate peste țară de decenii. Fiind pe bani, publicul țintă nu este foarte mare, o minoritate statistică la scara națiunii. Alții, mai recent, au adus arta plastică în atenție prin campania de strângere de fonduri pentru cumpărarea operei lui Brâncuși.
Find un demers nou și cu un termen de atingere a obiectivului foarte clar putem să privim cu ochi proaspeți fenomenul care, în esența lui, e de aceeași natură cu educarea poporului întru știință sau religie.
Pentru că nu se strâng bani în ritmul sperat, pentru că nu prea mulți sunt dispuși să renunțe la câteva pachete sau alte plăceri mundane mai mult sau mai puțin costisitoare, Cumințenia Pământului s-ar părea că a ajuns ieri pe un stadion de fotbal. Așa cum case și biserici din Hațeg au fost construite cu pietre de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, copiii din Rășinari jucau pe vremea lui Cioran fotbal cu un craniu în cimitir, iar în unele temple antice s-au făcut biserici și apoi moschei.
Din punct de vedere al evoluției culturale avem de a face cu un caz de exaptare. O trăsătură culturală a unei comunități umane selectată prin anumite procese evolutive (specifice culturii înalte în cazul operei lui Brâncuși) e deturnată pentru proiecte mai ușor accesibile, respectiv crearea unui emulații naționale în fața unui produs validat de elita artistică a omenirii.
În ducerea sculputirii la un meci de fotbal vedem efortul aproape grotesc de a nu abandona proiectul iluminist, de a educa oamenii simpli. Dacă râdem e pentru că, de fapt, suferim. Așa cum ar trebui să suferim văzând agresivitatea intolerantă unor oameni îndoctrinați cu ștință popularizată, sau când auzim foaie verde de piper să trăiască dom’șofer într-un cor de râsete la finalul unui pelerinaj.
Dar ce alternative avem la efortul utopic în care ne-am angajat ?
Una ar fi să spunem că nu popoarele produc și întrețin cultură, ci doar acei oameni din ele care vor și pot asta. Odată produsă și asezată pe piedestal ea e folosită și de ceilalți pentru satisfacerea unor nevoi de apartenență sau emoționale. Să zicem că democrația pare compatibilă cu cultura de performanță doar în măsura în care permite formarea unor elite de nișă. Că fără elite nu există cultură. Că există amatorisme, iar la orice comparație internațională iei bătaie cu 0-5 acasă pe stadionul național, sau faci 1-1 cu Muntenegru. Să credem că a fost bună încercarea de a cumpăra prin subscripție publică opera lui Brâncuși, dar numai pentru că a mai ajutat la scoaterea minții din formatarea egalitaristă în care am crescut mai toți, chiar și cei tineri prin remanența mentalităților.
Alta ar fi să avem răbdare. S-ar putea ca pentru a rămâne oameni să avem nevoie să ne străduim pentru atingerea unor scopuri utopice mereu. Nu ca stat, dar ca persoane. Elitele care se cred elite își pierd capacitatea de a funcționa ca modele pentru oamenii simpli, pentru cei din care se nasc mereu noii membri ai elitelor. Blocarea circulației elitelor distruge orice țară mai devreme sau mai târziu.
Nu putem cultiva un popor cum facem agricultură, dar putem arunca sămânța. De undeva poate răsări un om cu talentul lui Brâncuși, sau poate ieși un om politic adevărat.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte reusit text, m-a delectat si m-a inspirat, rascolindu-mi cateva amintiri…
Am un prieten care, in urma unui pelerinaj a scris un best-seller mondial, Alchimistul, pentru ca s-a simtit desemnat, obligat spunea el, sa incurajeze oamenii sa creada in visele lor cele mai indraznete.
Un altul s-a pus serios pe tradus Noul Testament pentru ca, spunea el, a avut ca o revelatie in timpul unui pelerinaj, ca o noua privire este necesara crestinitatii, mult prea manipulate de clerici care-si sustin cupiditatea si setea de domintie cu fraze cheie de genul „asa a spus Isus” sau „asa scrie in Biblie”.
Asadar, o privire mai toleranta asupra oamenilor si dorinta de a ajuta, pur si simplu si fara judecata de valori, face parte din „reusita” unui pelerinaj, ptr simplul motiv ca pelerinul devine mai bun, si mai aproape de Dumnezeu prin aceea ca e mai aproape de oameni
Ce e rau in a-i multumi soferului printr-un cantec popular, de ce nu „s-ar face” sa se incheie astfel un pelerinaj? Nu cred nicio secunda ca lui Dumnezeu ii plac numai credinciosii incruntati si patrunsi de gravitatea momentului!
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Interesant că v-ați oprit din întreg textul asupra educării religioase. Da. pelerinajele sunt o experiență frumoasă și folositoare.
Cineva îmi spunea astăzi că ar fi un fel de trei în unu (aluzia la pliculețele respective), adică spiritualitate, turism cultural și relaxare. I-am zis că mi se par mai degrabă de trei ori câte unu.
Dacă veselia e de tipul trei în unu personal mi se pare că există un risc de confuzie, atâte în lumea interioară, cât și ca semn dat celorlalți. Altminteri fiecare din cele trei atrage veselia, bucuria sa. Toate sunt ok, fiecare preferă poate mai mult pe una sau pe alta dintre ele.
gânduri bune,
Știința popularizata si pelerinajele de felul celor despre care vorbiți echivaleaza cu încercarea de a cumpăra o opera de arta prin subscripție publica si a o duce, in acest scop, pana si pe stadion la un meci de fotbal. Spuneți ca, intr-un anume fel, toate acestea educa poporul pentru știință, pentru spiritualitate creștină si pentru arta. Asta daca am înțeles eu bine. Numai ca acest tip de educație (care la noi pare singurul de care suntem capabili) are valoarea pe care o are, sa zicem, mâncarea de tip fast food pentru sănătate.
Aici ar veni rolul elitelor care să-i scoată pe cei mai buni dintre noi din cercul strâmt al cunoștințelor, trăirilor, sentimentelor prefabricate si să-i apropie de adevărul, de miezul respectivelor realitati. Din păcate, la noi fiecare își este elita sieși sau uneori unui grup restrâns de amici. Va mai trece destul de mult timp pana ce percepția asupra elitei (si elita însăși) se vor curata de neghina care le corupe. Democrația da elitelor libertatea sa se afirme si poporului libertatea sa le conteste sau sa nu le ia in seama. Educarea unui popor pentru ideal, pentru autenticitate si pentru înaltă valoare e gre si lunga atunci când pornești de la (aproape) zero.
Chiar a fost dusa „Cumințenia Pământului” pe stadion? Cu ce efect? Din inițiativa cui? Apropo de stadion, cum rămâne cu elitele din sport? Mai exista? Mai sunt recunoscute?
Nu stiu daca a fost dusa in realitate. In afara unui articol obscen in TNR nu am vazut vreun alt ecou de presa. Daca batea Romania poate ca apareau.
nu asa se educa o natie. iei cumintenia pamintului si o duci pe stadion in speranta ca trogloditii se vor sensibiliza si vor cotiza. sau scrii o „epopee” si o expui in reviste „pretentioase”, cind cei mai multi nu s interesati decit de pokemoni si aventuri feisbuciste. educatia incepe de acasa si din clasele primare : sa nu minti, sa nu furi, sa nu scuipi, sa nu ti arunci chistoacele de tigara si cojile de semine pe strada, sa nu injuri sau sa urli precum un cercopitec, sa ti respecti semenii, sa ti tii cuvintul si sa ti respecti onoarea. pina la alte „subtilitati” , cu asta ar trebui sa inceapa educatia familiala si scoala primara. altfel romania nu va fi decit un punjab la periferia europei
E adevărat și important ce spuneți. Încearcă fiecare ce poate…
gânduri bune,
„Nu putem cultiva un popor cum facem agricultură, dar putem arunca sămânța.” – ?
As zice ca orice metoda poate conduce la reusita, indiferent de unde provine inspiratia! Creativitatea si geniul uman fac restul, este verificat si demonstrat de mii de ani…
De altfel, exemplul dvs mi se pare edificator : in educatie, ca si in agricultura, calitatea „semintelor” este esentiala, dar nu suficienta! A „arunca sămânța”, fie ea cea mai sanatoasa si mai productiva, nu garanteaza aceeasi calitate a recoltei! Cred ca orice taran priceput va poate confirma asta…
Daca nu ma insel, in tarile unde oamenii isi lasa pamanturile in paragina, educatia si cultura respectivelor popoare nu reprezinta, nici ele, tocmai un model de reusita…ceea ce mi se pare logic!
„Blocarea circulației elitelor distruge orice țară mai devreme sau mai târziu.” – nu stiu daca determinismul functioneaza atat de precis, e posibil…deci nu va contrazic.
As inlocui insa termenul de elite, pentru ca 1: nu-i gasesc corespondent in Romania de azi, si 2: genereaza discordie acolo unde e nevoie de colaborare, cu acela de oameni pasionati si priceputi. Degeaba aveti arhitecti exceptionali, daca muncitorii sunt incompetenti si lenesi, materialele de constructie de proasta calitate, terenul incompatibil sau viitorii locatari, niste vandali furiosi!
Fiecare om este esential societatii, suntem interdependenti, legati strans unii de altii, de aceea cred ca avem tot interesul sa ne schimbam urgent mentalitatea separatista si elitist-paguboasa, daca dorim ca societatea romaneasca, mai mult decat suferinda : agonizanta, sa se schimbe si ea!
Soarta României depinde de fiecare român, nu doar de unii…ar fi prea simplu…asa cred.
Vă mulțumesc pentru comentariu și pentru opiniile exprimate.
gânduri bune,
Despre Brancusi M-am amagit ca s-ar putea strange suma.Azi si la ora asta nu mai cred.As fi vrut sa o cumpere Statul.Nu fiindca Romania n-ar fi avu banii acestia ,ci pentruca ar fi fost foarte bine sa se vada cati anume din tara astavor sa dea un ban pentru arta.Cumintenia …sa fie a Statului.Poate ca ne vine mintea la cap.
Vă mulțumesc pentru intervenție.
Ca și dumneavoastră și eu am contribuit, nu îmi pare rău. Nu doresc ca suma donată să o primesc înapoi, sper să cumpere statul Cumințenia.
gânduri bune,