joi, martie 28, 2024

„Cursa infernală” și modelul socio-economic al următorilor 15-20 ani

În filmul Speed (1994) – tradus, la noi, “Cursă infernală” – cu actorii Sandra Bullock si Keanu Reeves, un autobuz cu pasageri trebuia să mențină o viteză de cel puțin 80km/h pentru ca o bombă plasată sub el să nu explodeze. Autobuzul lovea din ce în ce mai multe obstacole și era din ce în ce mai avariat în încercarea menținerii vitezei respective.

Printre opțiunile analizate de protagoniști pentru rezolvarea situației se numărau și dezamorsarea bombei sau mutarea pasagerilor din mers într-un alt vehicul (aceasta din urmă fiind reușită în final în film, după o primă încercare eșuată).

Modelul socio-economic occidental seamănă cu acest film (pandemia COVID-19 având implicații complexe, dar neschimbând fundamente), chiar dacă sunt diferențe între regiuni.

Mai precis, capitalismul actual din fiecare țară este ca autobuzul respectiv, doar că unul „cu burduf” la mijloc, în care distanța dintre pasagerii din față și cei din spate se mărește la accelerare. La unele autobuze distanța respectivă se mărește mai mult ca la altele, dar la toate se mărește la viteză.

Mașina avansează mai repede decât ar trebui, cu ajutorul supra-creditării, tehnologizării motorului (nu și a restului) și specializării producției la nivel cvasi-global.

Acumulează derapaje și daune colaterale, dar – ca în scenariul de mai sus – riscă explozii la orice încetinire. La coada autobuzului, ciocnirile și virajele bruște se simt semnificativ mai puternic ca în față.

Precum în film, pentru că viteza peste posibilitățile normale generează regulat accidente, s-a încercat eliberarea unei autostrăzi doar pentru cursa unor astfel de autobuze, dar, după înlăturarea modelului comunist, s-a observat că viteza în sine suprasolicită unitatea mașinii și că riscul de explozie rămâne. Au apărut, oricum, pe traseu și versiuni „hibrid” de autovehicule (care și ele merg prea repede, prioritizând finalul sperat al cursei).

Motorul tuturor mașinilor mai avansate aflate în „cursa” globală este, de fapt, configurat similar. Partea hibridă privește aspecte nefundamentale pentru funcționarea mecanismelor de viteză.

Deși o parte au ajuns dependenți de viteză, din ce în ce mai mulți alți pasageri (mai ales cei din spate, care nu văd prin parbriz) au rău de mașină, sunt nemulțumiți de locul ocupat (destui stau în picioare) și s-au săturat de viteză, zdruncinături și stres și ar dori să treacă în alt vehicul. Doar că autobuzul de acest tip încă permite majorității să ajungă mai departe decât alte autovehicule. Nu este deloc clar nici cum arată alternativa și cum ar funcționa concret.

De asemenea, în pofida a ceea ce se crede îndeobște, cel puțin în Uniunea Europeană (iar în țările membre foste comuniste și mai mult), o bună parte din călători au, de fapt, biletul subvenționat, neacoperind costul călătoriei, iar un procent în creștere face de-a dreptul „blatul”.

Cei care se află, de facto, la conducere realizează că sunt probleme și că nu dețin în întregime controlul, dar estimează că o oprire pentru a urca în alt vehicul sau o trecere din mers poate genera o explozie majoră, toată lumea riscând să ajungă să meargă pe jos (în măsura în care s-ar supraviețui). Mulți ocupă locuri situate mai departe de bombă și care au și unele „airbaguri”.

Aproape nimeni nu mai înțelege tot mecanismul de funcționare al mașinii și ce ar trebui făcut exact pentru dezamorsare.

Se încearcă, practic, să se „cumpere” timp pentru a găsi alte soluții, costul detonării părând prea mare politic, social și economic. Speranța pare să se lege de următorul salt tehnologic, salt ce ar urma să genereze atât de mult confort încât am putea trăi cu toții în logica paradisiacă a contemplării.

Întrebarea este dacă mașina și combustibilul vor „ține” până acolo fără a face, chit că din mers, măcar unele reparații și repoziționări de locuri pentru un echilibru mai bun.

E un risc important să fie luate decizii inadaptate, mizându-se pe soluții care pot fi mult mai îndepărtate în timp decât se presupune. S-a ajuns parțial ca în povestea baronului Munchausen care încerca să se mențină la suprafață trăgându-se singur de păr în sus, în speță, cu infuzii de mii de miliarde pentru a câștiga timp, dar fără a schimba nimic. În viața reală, dacă te tragi singur de păr în sus, ridici doar părul.

Cred că unele modificări sunt chiar necesare. Este, însă, foarte important să analizăm echilibrat și să nu ne înșelăm cu privire la motivele pentru care s-a ajuns în această situație și să nu credem că ar exista deja „de-a gata” un alt model care ar putea reprezenta noul vehicul de avut în vedere global.

Mă voi referi mai jos doar la partea economică (despre motivele sociale, politice și umane mai largi ale situației actuale vom discuta poate cu o altă ocazie). Desigur, abordarea va fi foarte schematică, încercând, însă, să surprindă esențialul.

Se poate discuta din numeroase unghiuri, dar trebuie înțeles că, pe plan pur economic, modelul capitalist occidental a fost modificat în ultimii 50 de ani de cel puțin două categorii de factori foarte diferiți (chiar dacă se influențează reciproc până la un punct).

Pe de o parte, au apărut factori care au stimulat o supra-concentrare de bogăție la vârf și au redus, totodată, costurile greșelilor la nivel de corporații:

1. Un factor foarte important a fost natural – creșterea de bogăție din ultimii 50 de ani a fost generată, în principal, de progresul tehnologiei, nu de creșterea de productivitate a oamenilor ca atare. Oamenii nu mai pot în lumea actuală să-și crească relevant productivitatea odată ce au ajuns la maturitate profesională.( 1 )

Aceasta înseamnă că polarizarea economică în creștere la nivel global are și o puternică componentă obiectivă pentru că numeroși oameni nu reușesc, de fapt, să facă mai multe de la un an la altul, banii suplimentari fiind generați, în esență, de capitalul tehnologic (și de cei care-l dețin).

Dacă, în aceeași unitate de timp, un om realizează cu o mașină 10 piese și cu alta, mai performantă, face 30 de piese, e greu de spus că omul și-a crescut productivitatea de 3 de ori (și nu mașina).

Similar, dacă acum 100 de ani, un om care avea un cal era angajat să care lemne cu acesta, calul era de fapt plătit mai mult, doar că nu era evident pentru că proprietarul încasa prețul muncii amândurora. În prezent este la fel, doar că sunt proprietari de herghelii și mulți oameni fără cal propriu.

Cât din performanța calului altcuiva ar trebui să primească omul care doar folosește calul la muncă în folosul proprietarului calului este o problemă în principal politică. Pur economic, răspunsul nu favorizează omul. Dacă politicul exagerează, riscul este să fie stimulate încercări de coordonare a „cailor” altfel decât prin oameni (prin roboți).

Parlamentul European a decis să nu impoziteze încă tehnologia, probabil pentru a încuraja dezvoltarea acesteia, cu speranța saltului menționat (și pentru că nici alte țări nu au făcut-o).

Va fi în continuare dificil de găsit un echilibru potrivit între (a) nevoia de stimulare a dezvoltării printr-o impozitare mică (care dezavantajează concurențial pe cei care folosesc mai mult forță de muncă și mai puțin capital, dar permite competitivitate față de alte țări), (b) pierderea de locuri de muncă înlocuite de tehnologie și (c) dificultatea oamenilor de migrare rapidă spre activități (și) mai complexe.

2. Un alt factor care a favorizat concentrarea bogăției la vârf a fost artificial – Concepția neoliberalistă a stimulat o supra-concentrare de bogăție la vârful piramidei sociale și o reducere implicită a mobilității sociale prin unele modalități „forțate”. Aș puncta două:

a. Crizele economice regulate ale modelului capitalist (inerente modelului, după cum se cunoaște) au început să fie tratate de câteva decenii, de fapt, etatist, nu capitalist, prin cumpărări masive de active financiare pentru a se genera lichiditate în piață (quantitative easing).

Odată ce ai apucat să faci o dată-de două ori asta, devine dificil de procedat foarte diferit. Trebuie, însă, înțeles nu doar că se rostogolește un bulgăre din ce în ce mai mare (care are implicații diferite pentru numeroase state), ci că această soluție de moderare a efectelor crizelor favorizează mai mult pe cei deja foarte bogați (doar aceștia având active eligibile de magnitudinile respective).( )Practic, acestora li se cumpără (indirect) de către băncile centrale active financiare la prețuri cvasi-normale, dându-li-se bani cu care aceștia pot parțial cumpăra în final de la persoane pe alte paliere ale piramidei active la preț de criză (mai mic).( )( 2 )

Unele discuții actuale, în contextul pandemiei COVID-19, legate de granturi directe pentru IMM-uri, au legătură și cu insuficienta canalizare pe ruta obișnuită a lichidităților către cei mai afectați (dar nu pot rezolva decât marginal problema).

Efectul nu este doar un transfer artificial de bogăție către vârf, ci și o încurajare a unor comportamente speculative și de asumare de risc și între crize.

b. Supra-flexibilizarea regimului fiscal, mai ales aferent investițiilor financiare pe termen scurt. Acestea riscă să fie mai mult speculații decât investiții și să aspire artificial din productivitatea altora, ducând și la o sarcină fiscală împărțită dezechilibrat.

Pe de altă parte, s-au adoptat din ce în ce mai multe măsuri care (a) au influențat structura economiei, (b) au redus sarcina medie de lucru și (c) au dat gradual numeroase drepturi la nivel individual unor paliere extinse. Unele măsuri au ajuns să fie profund dezechilibrate sau speculative (mai ales în UE). Trebuie, astfel, avut în vedere că:

1. Procentul din populație care lucrează în Occident este relevant mai redus față de acum 40 de ani;

2. Ponderea populației active care lucrează în administrația publică a crescut notabil (în multe țări UE fiind în jur de 20%).

3. Desigur, acest lucru vine în destule state cu servicii publice mai bune, dar marea majoritate a costurilor sunt suportate, în final, din ceea ce reușește să facă sectorul privat;
Dintre cei care lucrează în sectorul privat în Occident, aproximativ 17-18% lucrează în producție, față de aproximativ 78% în servicii.

Nu e cazul tuturor serviciilor, dar majoritatea acestora au un potential foarte scăzut de creștere a productivității, neputând genera mai mult de la un an la altul (și nici nu pot fi exportate în altă țară ca atare).

De exemplu, dincolo de plusul adus de experiență, un frizer nu poate să tundă într-un timp mai scurt, iar un jurist nu poate să analizeze Monitorul Oficial mai repede, fără riscul afectării calității serviciului. De asemenea, un tur turistic, o lecție privată cu un meditator, un machiaj la un salon de înfrumusețare sau gătitul la restaurant etc nu prea pot fi grăbite.

Or, dacă ce poate face un om într-un an nu poate să crească, nici venitul nu poate să crească (decât dacă se mărește prețul unitar al serviciului sau numărul de ore lucrate).

Încetinirea creșterii economice vestice are legătură și cu această caracteristică a multor servicii (și cu ponderea de mai sus).

Partea de producție are o productivitate în continuă creștere – doar că, după cum menționam mai sus, în principal, datorită tehnologiei.

4. Majoritatea celor care muncesc o fac, în medie, semnificativ mai puțin decât generațiile anterioare (mai ales în Europa);

În primul rând, viața activă în economie începe în prezent în jur de 23-30 de ani și se termină în jur de 60-65. Prin urmare, aproximativ 50-60% din viață nu se muncește.

În al doilea rând, numărul de zile oficial nelucrătoare într-un an calendaristic este, în prezent, de peste 37% (104 zile de weekend, plus aproximativ 21-22 de zile lucrătoare concediu, plus aproximativ 10-15 zile, altfel, lucrătoare, în funcție de an, de sărbători legale).

În al treilea rând, programul de lucru zilnic este limitat legal (cum ar și trebui, dar nu a fost așa de la început), ceea ce înseamnă că o persoană poate face mai puține într-o zi de lucru decât în trecut.

Cu alte cuvinte, cei care lucrează o fac cam jumătate din viață, în anii respectivi, peste 37% din zile sunt libere, iar în zilele în care se muncește, se lucrează mai puține ore decât în trecutul industrial capitalist.

Mulți oameni nu realizează toate acestea din motive de genul descris de Konrad Lorencz, precum și pentru că surmenarea are mai multe surse în zilele noastre, iar sarcina de muncă nu este așezată echilibrat în societate (unele persoane muncind excesiv, iar altele mai puțin). În medie, însă, lucrurile stau conform celor de mai sus.

Nu este în niciun caz un exemplu de urmat, dar, pentru contrast istoric, prima lege care limita programul de lucru (în Anglia anului 1819)( 3 ) prevedea pentru copiii între 9 si 16 ani (doar pentru ei) plafonarea programului de lucru zilnic în fabricile și morile de bumbac (doar acolo)( 4 ) la ….16 ore pe zi. Nu se punea problema de sâmbătă liberă pe atunci, nici de concediu plătit, inclusiv medical.

5. Majoritatea statelor occidentale s-au angajat să asigure populației drepturi la pensii și îngrijiri medicale. Acestea nu însemnau inițial mare lucru ca durată de timp( 5 ), dar acum e foarte diferit. De exemplu, din anii 70” până în prezent, în mai toate țările dezvoltate s-au câștigat peste 10 ani la speranța de viață.

Din perspectiva costului mediu cu pensiile, nu e vorba de o creștere de aproximativ 13% (de la 70 la peste 80 de ani), ci de aproximativ 150-200%, sau mai mult, perioada de susținere a pensiilor de către stat crescând practic de cel puțin două ori, și uneori de trei-patru ori.

Pentru că anii astfel câștigați sunt, în general, de mai slabă calitate din punctul de vedere al sănătății, impactul asupra costurilor sistemelor de asigurări de sănătate a fost și el major. Costurile cu sănătatea în UE au depășit, în medie,10% din PIB în 2019 (România alocă 5%).( 6 )

În prezent, în destule țări vestice putem vorbi de o durată de aproximativ 20 de ani, în medie, pe care un adult îi trăiește după ce iese la pensie, cu nevoi, totodată, crescute în domeniul sănătății.

Discuțiile despre mărirea vârstei de pensionare sunt dificile în orice țară și sunt decalate față de saltul de speranță de viață înregistrat între timp. Sarcina economică a tot crescut.

Pandemia COVID-19 a mărit efortul și mai mult, așteptările devenind de cvasi-garantare a speranței naturale de viață. Este, desigur, ceva de dorit, dar care vine cu un cost.

6. Sunt și alte costuri care s-au adăugat progresiv (e.g, concediu anual plătit( 7 ), concediu medical plătit, indemnizație de șomaj, diverse scutiri și gratuități etc) sau au crescut structural, mai ales în UE;

7. Scăderea natalității în Occident (combinată cu creșterea speranței de viață) a agravat problemele economice, deteriorând raportul dintre oamenii în activitate și categoriile de susținut (e.g, pensionari).

8. Scăderea însemnată a ritmului creșterii populației la nivel global, după saltul de la 1 miliard la 7 miliarde din secolul trecut, a limitat impactul asupra mediului, dar a afectat semnificativ posibilitatea capitalismului de a mai putea beneficia și la nivel global de o evoluție în formă de „piramidă” cu unghi larg (supra-producția la nivel planetar necesitând cvasi-inerent aceasta).

Raportat la cele de mai sus, capitalismul occidental are probleme mari și în creștere (cu diferențe între SUA și UE), dar nu se descurcă deloc rău economic. Mai că este de mirare că nu se trăiește mult mai puțin bine.

Creșterea nivelului de îndatorare în Vest din ultimii 50 de ani are legătură cu cele de mai sus și nuanțează succesul modelului, dar nu modifică esența (o parte din țările occidentale fiind, de altfel, creditori neți la nivel global).

În ceea ce privește alte modele socio-economice, având în vedere situația actuală și perspectivele post-pandemie, Rusia va rămâne un jucător important și față de care trebuie manifestat echilibru, dar va ieși mai rău relativ decât Occidentul din criza actuală, iar modelul său nu poate reprezenta o alternativă la nivel global.

Dincolo de impactul pandemiei și acolo și de alte dificultăți, declinul prețului petrolului va pune o presiune enormă pe economia acestei țări în următorii ani,( 8 ) exportul de energie/hidrocarburi reprezentând peste 55% din exporturile Rusiei.( 9 )

Jocul său comunicațional va crește, la fel și cel de hărțuială de tip, de fapt, asimetric, neimplicând cine știe ce resurse, dar vor fi posibilități reduse pentru investiții în străinătate și pentru alte aspecte de hard power global stabil. Strategiile actuale nu par suficient de adaptate pentru a crește substanța radiației de putere.

Ca orice țară mai disciplinată, mai bine plasată decât majoritatea vecinilor, dens populată, care poate produce aproape orice și cu rezerve de valută mari, China va ieși mult mai puțin rău din pandemie decât numeroase alte țări, dar recuperarea ei în cursa globală pentru dominație va fi de fapt afectată de criza COVID-19, nu favorizată.

Din perspectiva atractivității modelului chinezesc pentru alte țări, ascensiunea Chinei din ultimii 30 de ani a fost deosebită și merită respect, dar trebuie înțelese câteva aspecte simple în esență:

a. A considera modelul economic chinez ca fiind unul preponderent socialist reprezintă o confuzie;

Cât timp China a avut o abordare cu adevărat etatistă și socialistă în economie, performanța sa a fost slabă. Doar când a implementat, practic, în mare măsură capitalismul în economie a început ciclul de dezvoltare accelerată al ultimilor 30 de ani.

În modelul economic chinezesc, statul controlează toate companiile strategice, dar aproximativ 80% din salariați țin de sectorul privat, condițiile de lucru ale multor lucrători au fost și rămân semnificativ mai exigente decât pentru omologii lor din Occident, iar beneficiile pentru cei care de fapt nu (mai) contribuie sunt limitate. Pensiile sunt încă mici proporțional față de ce este în Vest sau nu există.( 10 )

Aproximativ 10% din familii dețin 75% din economii.( 11 ) Numărul de miliardari chinezi (în dolari) este de două ori mai mare decât în Germania, de cinci ori mai mare ca în Franța și a ajuns la aproape 50% din numărul miliardarilor din SUA( 12 ).

Este vorba de un succes economic, dar și de o „polarizare” clar în creștere – pentru că vine la pachet cu modelul cvasi-capitalist (doar că e mai puțin vizibilă pentru că totul încă merge în sus, mass-media este discretă, iar statul este mai atent la acest aspect).

b. Este mai ușor să crești economic în faza de dezvoltare și mai dificil când ajungi la supra-producție

Deși rămâne semnificativ peste procentul din Vest, ritmul creșterii economice chineze este în scădere și aici sunt motive absolut obiective, statul neputând păstra media procentelor de creștere din ultimii 30 de ani. Din 2010 până în 2019, ritmul anual de creștere a scăzut de la 10,6% la 6.1%.

Dincolo de războiul comercial cu SUA, potențial relevant parțial pentru scăderea de la 6,7% în 2018 la 6,1% în 2019, cred că a început să conteze pur și simplul faptul că ponderea serviciilor în economia chineză este în creștere în defavoarea ponderii producției( 13 )( . )

După cum spuneam mai sus, productivitatea majorității serviciilor nu poate crește notabil de la un an la altul nici măcar grație tehnologiei, deci majoritatea au o contribuție anuală plafonată la bogăție. China încă are o pondere a producției în economie dublă față de Vest – motiv pentru care poate avea un ritm de creștere peste cel al Occidentului o vreme – dar ponderea respectivă a scăzut de la 46,2% la 39% în ultimii 10 ani. Ponderea serviciilor în aceeași perioadă (2009-2019) a crescut de la 43,4% la 53,9%.

O societate preponderent de servicii este mai bogată, dar mai sensibilă la șocuri și crește lent.

Criza COVID-19 va adânci pentru câțiva ani buni dificultățile în această privință pentru orice bloc net exportator (precum China) pentru că va reduce temporar încasările externe, va accelera robotizarea/tehnologizarea și va scurta unele lanțuri de aprovizionare, ducând la relocalizarea în afara Chinei a unor activități (nu așa multe cum se spune, dar relevant totuși). Pandemia poate facilita o vreme și un protecționism suplimentar și alte presiuni, motivate epidemiologic.

c. Independent de aspectul de mai sus, dacă toți factorii de protecție socială menționați în legătură cu capitalismul occidental (mai ales european) – de exemplu, ponderea pensiilor în costurile statului – ar fi aplicați în aceleași proporții în China, ritmul de creștere ar fi afectat.

d. Rezervele statului chinez sunt foarte însemnate – echivalentul a aproximativ 3400 de miliarde de dolari( 14 ), dar acestea trebuie puse în context. Pachetul de stimulare folosit de China cu ocazia crizei din 2008 a fost de peste 12% din PIB. Nu e clar încă ce va fi necesar pentru gestionarea crizei actuale, influențată de pandemia COVID-19, dar valoarea produsului intern brut al Chinei în 2019 a fost de 14 200 miliarde( 15 ) de dolari. SUA a considerat că are nevoie în prezent de un prim pachet economic de peste 2200 de miliarde pentru a trece mai ușor peste criza coronavirus( 16 )( . )

China se va putea, deci, mișca mai bine ca foarte multe țări, dar probleme acasă pot consuma rapid o bună parte din rezervele de mai sus și să lase insuficient pentru un joc cu adevărat global.

e. Îndatorarea Chinei a crescut notabil după criza din 2008, reducând marja de manevră, chiar dacă aceasta rămâne importantă. Datoria guvernamentală a crescut de la 33,7% din PIB în 2010 la 50,5% în 2018( 17 ), iar datoria totală spre 300% din PIB (nu prea departe de nivelul țărilor vestice).( 18 ) China este un creditor net global important, dar la niveluri relevant mai mici decât cifra rezervelor de mai sus (sub Germania, de exemplu).

f. Pentru că o lume în care să nu fie o singură putere dominantă este atractivă, de principiu, la nivel individual și China este pragmatică economic și ideologic, situația anterioară COVID-19 ajuta China mai mult decât cea actuală.

Deși criza care tocmai a început va permite și Chinei să-și crească influența proprie în unele țări, pe ansamblu, situația va favoriza relativ mai mult Occidentul (din motive de resurse agregate, număr de circuite anterioare care pot fi folosite, diferență de pondere a monedei în rezervele globale, origine geografică a virusului și specificități induse de pandemie).

Sumarizând acest aspect, modelul capitalist are probleme serioase și în creștere, dar încă produce o bogăție semnificativă. Prezintă trenduri similare în toate zonele în care a fost aplicat. În partea vestică, a devenit mai fragil și mai inabil pe partea de proiectare a soft power, dar încă nu pe cea de hard power. Problemele ar putea să apară mai mult din decizii eronate.

În Occident, mai ales în UE, ne aflăm, de fapt, într-un capitalism transformat – cu două exagerări principale. Una ține de o supra-concentrare economică excesivă la vârf (dar care are doar o parte din componente artificiale). Cealaltă privește, de fapt, un socialism ajuns dezechilibrat pe unele paliere.

În această a doua privință, practic avem (a) un palier care nu poate obiectiv să contribuie și trebuie ajutat, (b) un palier care nu poate să contribuie temporar, dar ar putea dacă ar fi sprijinit cu adevărat, (c) un palier cu oameni care au contribuit o perioadă, dar care din motive structurale ajung să primească per total semnificativ peste ce ar fi echitabil față de alte categorii, dar și peste ce le-ar permite de fapt să trăiască decent și (d) un palier cu destui oameni care primesc cvasi-speculativ peste ce au nevoie real și e justificat echitabil.

Ca să fie clar, partea de exagerare nu-i vizează pe cei care au obiectiv nevoie de ajutor și nu pot să contribuie sau nu pot să contribuie fără ajutor, ci pe cei care pot și nu încearcă să o facă sau cer mult mai mult față de cât au cu adevărat nevoie și față de cât oferă societății.

Desigur, pentru numeroși oameni, simpla idee că am trăi într-un model care este în același timp prea capitalist în unele privințe, dar și prea socialist în altele (mai ales în UE) poate contraria având în vedere viața proprie comparativ cu a altora.

Cred, însă, că orice privire obiectivă asupra factorilor de mai sus va arăta nu doar excesele de la vârf, ci și faptul că un volum însemnat de bogăție a fost, de fapt, împărțit cu populația în ultimul secol și că sunt destule anomalii de alocare a sprijinului statului care nu țin de beneficiarii capitalismului din vârful piramidei sociale sau de o lipsă reală de solidaritate, ci de populismul și caracterul speculativ al unor abordări. Se poate muri și din multe tăieturi mici, nu doar din unele hemoragii mai mari.

Modificări sunt necesare. Pentru că atât vârful piramidei, cât și celelalte categorii care au supra-beneficii au o putere politică importantă (unii prin investițiile în economie și în finanțarea partidelor politice, iar alții prin numărul de voturi sau rolul în ținerea celorlalți sub „control”), pare că s-a optat și în criza actuală, cel puțin pentru moment, pentru a „3-a cale”, aceea a căutării „lămpii lui Aladin” –urmărirea suficienței prin tehnologie (cu amânarea reformelor și îndatorare în continuare între timp). Pandemia și reduce opțiunile.

După cum spuneam, însă, și la început, nu este deloc sigur că vehiculul și combustibilul vor „ține” până acolo. Cred că este riscant pentru că mai este un drum lung de străbătut până la „lampa” respectivă.

Chiar și așa, lumea post-pandemie va necesita un plus de creativitate și reinventare, nu un minus. Modelul capitalist occidental – descentralizat economic, destul de concurențial și cu grad mare de libertate – are mai multe premise să facă față.

Aparatul de stat al foarte multor state pur și simplu nu are expertiza și experiența necesare pentru a se implica larg în economie, inclusiv post-pandemie. Nu este o chestiune care ține de inteligență în sine. Pur și simplu, una este că corectezi excese, altceva să „faci” economie.

O tentație de supra-implicare a statului față de perioada anterioară COVID-19 poate funcționa rezonabil doar pentru țările cvasi-autonome industrial și cu foarte mare experiență economică directă, precum China (și acolo fiind riscant), sau pentru cele care vor fi pregătite să funcționeze la un regim de avarie, de cvasi-hibernare, nu pentru cele care ar dori să revină cât de cât rapid la creștere economică.

China va rămâne unul din jucătorii globali, va mări investițiile în străinătate și va rămâne mai atentă la problemele de mai sus, dar de aici la a considera că ar putea extinde în lume pe termen mediu modelul economic sau că ar susține părți însemnate ale lumii cu bani aruncați aiurea este cale destul de lungă.

Pe partea de protecție socială, modelul economic chinez este, de fapt, mai capitalist decât modelul UE în destule privințe. În plus, implică o disciplină și un nivel de efort greu de implementat în Europa. Nu întâmplător, confucianismul consideră îndatoririle omului cel puțin la fel de importante ca drepturile sale.

România reflectă, din păcate, mai toate problemele capitalismului UE și doar o mică parte din avantaje. Motivele sunt, în principal, interne (am discutat despre principalele greșeli în materie cu o altă ocazie( 19 )).

Practic, am reușit să exagerăm chiar și exagerările modelului socio-economic european și am preluat doar parțial partea de motorizare.

Avem diferențe de venit în creștere pe unele paliere, deși suntem departe de a avea cine știe ce bogătași. „Compensăm” cu stimularea nemuncii, lipsa de programe cu adevărat de recuperare a celor săraci și segmente prea mari de „supra-rentieri” din fonduri de stat.

După falimente, distorsiuni ale concurenței și reașezări, capitalul românesc configurat după 30 de ani este fragil și mic față de ce vedem în multe țări din regiune.

Oamenii în nevoie reală sunt sprijiniți prea puțin. Aceasta se întâmplă nu din vina miliardarilor care nu prea există, ci din cauza disipării efortului și numeroaselor politici publice eronate.

Segmente notabile de populație au fost învățate într-o logică speculativă, primind diverse rente disproporționat fără să li se ceară nimic la schimb, nici măcar comportament civic (ci doar voturi sau, uneori, loialitate partinică, păguboasă pentru interesul general). Este evident, de exemplu, că nu este normal ca numărul de contribuabili în România la sistemul asigurărilor de sănătate să fie de aproximativ 3 ori mai mic decât cel al beneficiarilor și că acest raport nu reflectă corect situația tuturor categoriilor.

La trei decenii de la Revoluție încă nu este vreun program al statului care să învețe românii diferența fundamentală dintre avere și capital.

Concluzionând, modelul capitalist occidental are șanse mari să rămână modelul privilegiat la nivel global, inclusiv în Asia și în următoarea perioadă. Ar trebui făcute modificări importante, dar, pe moment, pare că se merge pe abordarea deja „tradițională” și se întrevăd puține ajustări cu adevărat de fond.

Pandemia COVID-19 va lăsa urme serioase, dar va împinge, de fapt, tot în aceleași direcții. Nu trebuie confundată schimbarea locurilor unor sectoare economice din vehicul, cu schimbarea modului de funcționare al mașinii. Deciziile statelor sunt necesare pentru a reduce șocuri, dar pot și amâna (iar uneori genera) deznodământuri, cu investiții eronate enorme între timp. Va trebui mai mult echilibru, dar niciuna din exagerări nu poate fi recalibrată semnificativ fără a genera alte exagerări și va conta și momentul.

România are nevoie de mai mult capitalism, nu de mai puțin, și de o sprijinire socială reală și focusată, nu speculativă.

O abordare „mai” etatistă în România nu este imposibilă, dar nu este sustenabilă (experiența și expertiza economică, precum și situația actuală de la noi, neavând nicio legătură cu ce este în China). Poți să iei dintr-un buzunar și să pui în altul, dar în curând toate buzunarele vor fi goale.

Abordări ferme sunt necesare în numeroase privințe. Un model asumat „autoritarian” nu doar că nu ar fi, însă, bun, dar nu ar avea o șansă rezonabilă pentru că mase prea mari de români au ajuns să îl conceapă abstract, dar nu și concret, în ceea ce-i privește personal (unii din motive bune, alții, proaste).

Cu caracter mai general, este nevoie de un stat cu mai multe principii, mai bun și mai corect în economie, nu „mai mult”.

Ca multe persoane crescute în țări fost-comuniste și trecute prin tranziții economice dificile, nu sunt un fan al capitalismului neoliberal (mai ales cum a fost configurat la noi) și sunt aspecte serioase de corectat.

Cred, însă, că aceia care doresc prăbușirea capitalismului european sau chiar o consideră certă vor mai avea de așteptat și, de asemenea, că ar trebui să fie foarte atenți la ce își doresc.

Ordinea naturală care s-ar forma în lipsa unui plan alternativ foarte atent gândit, inclusiv economic, riscă să fie semnificativ mai puțin bogată și să ceară mult mai multe de la ei, mai ales în regiunea noastră.

Între timp, sunt numeroase lucruri care se pot îndrepta destul de rapid la noi și autobuzul economiei României chiar nu poate aștepta cu reparațiile până la finalul „cursei infernale” globale.

NOTE____________

1 A se vedea, de exemplu, lucrările relevante ale lui David Author sau Youval Harari.

2 A se vedea în această privință eseul lui Ray Dalio despre capitalism (concentrat pe SUA).

3https://www.parliament.uk/about/living-heritage/transformingsociety/livinglearning/19thcentury/overview/earlyfactory legislation.

4 Fabricile și morile de bumbac erau recunoscute ca foarte periculoase pentru sănătate.

5 Se spune că la momentul la care s-a vorbit prima data de pensii în Germania, vârsta de pensionare a fost stabilită de Bismarck la nivelul speranței de viață.

6 https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/DDN-20190904-1

7 La nivelul UE, acesta trebuie să fie de minim 4 săptămâni de concediu plătit. SUA nu are încă un regim general în acest sens, dar se estimează că aproximativ 75% din salariați au concediu plătit.

8 Din analizele la noi, a se vedea, de exemplu, https://www.contributors.ro/economie/criza-petrolului-acordul-ruso-saudit-nu-a-reu%c8%99it-sa-opresca-incredibila-coborare-a-pre%c8%9bului-petrolului-interviu-cu-expertul-pe-rusia-armand-gosu/

9 https://www.worldbank.org/en/country/russia/publication/rer

10 https://www.oecd.org/els/public-pensions/PAG2019-country-profile-China.pdf

11 https://www.inkstonenews.com/china-translated/china-translated-china-socialist/article/2161467

12 https://worldpopulationreview.com/countries/billionaires-by-country/.

13 https://www.statista.com/statistics/270325/distribution-of-gross-domestic-product-gdp-across-economic-sectors-in-china/

14 (https://www.investopedia.com/articles/investing/033115/10-countries-biggest-forex-reserves.asp).

15 https://tradingeconomics.com/china/gdp.

16 A se vedea $2.2 trillion Coronavirus Aid, Relief, and Economic Security Act (CARES) din 18 martie 2020.

17 https://tradingeconomics.com/china/government-debt-to-gdp

18 https://www.ft.com/content/0c7ecae2-8cfb-11e8-bb8f-a6a2f7bca546

19 https://www.contributors.ro/economie/de-ce-este-capitalul-romanesc-fragil-despre-cauze-dileme-%c8%99i-viitor/

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. BCE Frankfurt /Draghi a cumpărat timp după criza financiară din anul 2008. BCE a cumpărat 2.600 miliarde Euro hârtii datorii de stat din sud fără acoperire, fără valoare. Acum doamna Lafarge la BCE Frankfurt cumpără 2020 încă 1.000 miliarde hârtii datorii de stat din sud fără acoperire, fără valoare. La BCE se adună 2020 3.600 miliarde Euro hârtii datorii de stat din sud fără acoperire, fără valoare. Raportat la BIP UE.27 de 14.000 miliarde Euro pare puțin?

    ….”… Se încearcă, practic, să se „cumpere” timp pentru a găsi alte soluții, … „……

    Cele trei budgete ale Comisiei UE.27 prevăd ca. 3.000 miliarde Euro, din care numai ca. 1.000 miliarde Euro sunt contribuții de 1% BIP ale statelor partenere. Indiferent cum va vor arăta cele trei budgete ale Comisiei UE.27 ca sumă rămâne îndatorarea în Euro al BCE și ale Comisiei ca risc. Se poate îndatora UE.27 cu ca. 5.600 miliarde Euro, deci mai puțin de 25 % din BIP UE?
    Pandemia Covid-19 durează doi ani sau mai mult. Economiile în UE.27 nu pot fi ținute mult timp în lockdown. Relansarea economiilor în UE.27 este și va fi foarte diferită. Italia și cei din sud nu au reușit după criza financiară 2008 să-și creze o economie competitivă în comerțul global. Statele din nordvest, statele scandinave au o economie mult mai robustă, au un stat social stabil și eficient. Diferețele în economiile și societățile nord-sud în UE.27 vor domina certurile pentru budgetele Comisiei UE.27. BCE a cumpărat timp și cumpără în continuare timp fără succes în problema competitivitătii economiilor din sud?

    Euro se menține de mult timp destul de stabil în raport cu Dolarul american. Euroland o soluție sau o problemă pentru UE.27?
    Unde se va poziționa Bucureștiul acum?
    România nu e în ZE.19 Zona Euro, nu e în Schengen.

  2. Mă încumet să citez constatarea unui blogger;
    ”Ce am înțeles în ultima perioadă ca analfabet economic e că dacă o lună de zile se oprește lumea din dus în locuri în care nu trebuie neaparat să se ducă și din cumpărat chestii de care nu au neaparat nevoie, se duce toată economia mondială. Asta e tot ce o ține funcțională: mofturile, rahaturile neesențiale și chestiile de aparență.”
    Poate nu este total adevărat, dar pe jumătate cam este.

    • Mai discutăm despre asta pe la toamnă. Seceta indusă de oprirea activităților economice o să trezească la realitate multă lume.

      E destul de ușor de trăit câteva săptămâni fără activități lucrative, peste tot există diverse stocuri și rezerve. Dar aici (în UK) mii de stewardese est-europene au fost deja trimise acasă și au apărut brusc mii de locuințe disponibile de închiriat. Acele stewardese plăteau și ele niște chirii aici, pe lângă banii pe care îi trimiteau în țările de origine.

      La 1 mai începea sezonul turistic, creștea brusc numărul de zboruri spre Grecia, Egipt sau Canare. Veneau mii de stewardese noi, care prin iunie începeau să trimită și ele bani acasă. În România se va vedea începând din iunie că acei bani nu mai vin. Iar la toamnă situația o să fie sinistră, acei bani nu vor mai fi venit de 4 luni. Aștept să vă recitesc părerile prin ocrombrie-noiembrie.

    • Asta ca asta -dar sa vedeti si cresteri spectaculare la tarifele unor utilitati si cand intrebi de ce – ti se spune pentru ca se fac investitii, si investitiile alea tu nu mai apuci sa le vezi…

      Discutam cu un vecin cati bani consum cu mancarea si i-am produs o mare mirare – suma era modica dupa parerea dumnealui. I-am explicat ca in sfarsit am inteles ca mancarea gatita acasa este mai sanatoasa si evident mai ieftina si de aceea ma incadrez in acel barem care putea parea minimal dar este unul sanatos.

      Deh – multe te invata nevoia.
      Acum parca as mai exagera putin cu tunsul dar…

  3. Fan sau nu al capitalismului neoliberal sau a oricarei forme de capitalism democratic ,abordarea din text face referinta la un sistem pseudo comunist , ce are mareata ambitie de as produce proprii capitalisti (de mucava )prin decizie politica . Imbogatirea aparenta a unor persoane exclusiv prin acordul dat de stat si de partid va produce efecte catastrofale atunci cind acesti oameni nu vor mai asculta de ordinul de la centru . Uniunea Europeana este dornica sa conlucreze cu toata lumea si tratatele desfasurate pe banda rulanta cu terti (vezi ultimul tratat realizat cu Mexicul )fac din UE un cistigator . In fapt UE nu tine toate ouale in acelasi cos .Tratatele pe care UE le desfasoara peste tot in lume au marea calitate ca sunt facute de juristi exceptionali (foarte putine tari au astfel de oameni ) . Doar vedem cit de greu le este britanicilor sa iasa cistigatori din Brexitul atit de discutat . Practic britanicii nu au solutii ,decit o rupere brutala de UE. Pandemia sau efectele ei, nu le mai permit jocuri politice de separare a statelor membre UE ,nu au forta economica sa faca asta si nici America nu ii mai poate ajuta curind. China sau bunastarea Chinei este parte a costurilor reduse in productia de masa , nu are rezerve uriase de petrol si gaze si nici nu are o tehnologie proprie ,oricit au furat tehnologie occidentala asa cum spun americanii si oricite noi patente inscriu anual . Daca Europa si America isi retrag partial capacitati economice si renunta la o mare parte din importurile din China (cele neesentiale )atunci haosul se produce si impactul asupra omului de rind din China este devastator . Rusia si ea si-a ales acest drum de confruntare cu occidentul propovaduid Iliberalismul (in fapt un comunism mascat ) bazindu-se in intregime pe forta armelor si a petrolului .Din nefericire petrolul nu mai este o sursa de venit ,ba chiar produce pierderi imense si prin inchiderea unor capacitati de productie si costurile uriase ale pastrarii in conservare si a redeschiderii lor in vremuri mai bune . UE practic are stocat si platit anticipat imense cantitati de petrol si gaze . Perdantii sunt cei care produceau ,ca sursa unica de venit ,hidrocarburi , nu cei care pot prelucra aceste materii prime (asa cum este UE ).Redeschiderea industriei Europene se va face pe un cost scazut al titeiului , pe o eliminare a partii de economie ce nu mai are viitor si pe aceia ce s-a dovedit nerentabila . Entitatile economice neprofitabile si cele ale carui profit a fost ascuns , pitit ,in forme gen offshore, nu vor mai primi bani de relansare economica .Tratatele din UE (o parte din ele )vor fi imbunatatite si noi conditii de accesare(si politice ) a unor imense sume de bani vor fi aduse in fata tuturor . Multe firme ce erau conectate la banul public vor da faliment , multe isi vor reorienta productia si se vor echilibra , multe vor ramane stationare dar si multe firme isi vor creste veniturile . Statele lumii vor deveni datoare (mare parte din ele )la entitatile monetare de forta , ce vor imprumuta pe cei doritori (multi nu vor avea alte solutii )si jocul de forta global se va reseta . In partea ei de lume, este posibil ca China sa ramana o mare putere ,dar pretentii de hegemonie mondiala nu pot avea . Deja o intreaga omenire percepe negativ si pune pe seama Chinei aparitia pandemiei , iar daca ,asa cum America deja o face, omenirea (sau mare parte din ea )va cere imperativ despagubiri Chinei ,atunci atfel vor sta lucrurile . Poate va fi asa poate nu , doar viitorul este cel care ne poate arata adevarul , oricum omenirea este insa la- o rascruce de vinturi –

    • Nu sunt sigur ca am inteles ce vreti sa spuneti cu privire la articol. Daca doriti sa spuneti ca in articol situatia din Romania este prezentata ca iind una cu capitalism distorsionat (si ca referinta la care trimiteti nu este a mea ci priveste una din situatiile descrise si criticate) – asa este.
      Daca doriti sa sugerati ca eu as sustine forme de capitalism pseudo-comuniste, ba chiar ca as inclina spre forme nedemocratice, nu ati inteles ce am scris sau doar manipulati.
      Sunt de acord, in schimb, cu privire la diagnosticul cu privire la UE – are multe avantaje. Mi-e teama, insa, de decizii proaste si cred ca ele ar aduce multe riscuri pentru Romania.
      Ca viitorul apropiat va afecta firmele cu conexiuni politice, etc, din pacate, va dura. In prima faza, pandemia stimuleaza ambele exagerari la care ma refer in articol.

      • ”stimularea dezvoltării printr-o impozitare mică” este doar o mare mistificare. Orice impozitare obstrucționează activitatea economică, iar ”impozitare mică în UE” e o contradicție de termeni. Uniunea Europeană are o abordare tipică de sorginte marxistă, numai că în prezent nu a naționalizat încă mijloacele de producție private, dar împinge fiscalitatea până la a le sufoca.

        De câțiva ani încoace, majoritatea propagandei neomarxiste ignoră complet TVA-ul (impus la minim 15% printr-o Directivă UE) precum și accizele și taxele vamale aplicate la diverse produse. Toată discuția se axează în mod fals pe remunerarea capitalului în raport cu salariile și pe impozitarea veniturilor companiilor. Plus certificatele de carbon, plus, plus , plus …

        La o evaluare grosieră, dincolo de justificările fanteziste pentru diverse taxe și impozite, se pare că în Uniunea Europeană statele încasează cam 70% din fiecare sută de euro obținută dintr-o activitate economică oarecare, în timp ce Statele Unite încasează sub formă de taxe și impozite doar vreo 20% din fiecare sută de dolari obținută dintr-o activitate economică oarecare. Care ar trebui să fie fiscalitatea considerată inacceptabilă în UE? Și dacă ar fi 95%, s-ar găsi imediat activiști care să susțină că 98% e mai corect. Pentru marxism nu există limite, doar prăbușirea economică mai salvează societatea respectivă, deși Venezuela, Cuba și Coreea de Nord nu par să aibă de gând să schimbe nimic nici în starea în care se află.

    • ce-seamna sa fi Mafalda, bati cimpii cu tot felul de rationamente chipurile, „inteligente” si la sfirsit doar viitorul este cel care ne poate arata adevarul

      Intr-adevar maret! vorba aia, vom muri si vom vedea.

  4. Cu scuze, pentru că nu doresc să zăbovesc foarte mult asupra articolului – realizat probabil dintr-o preocupare mai amplă a autorului asupra domeniului economic -, îndrăznesc două observații punctuale.

    Una…

    „Dacă, în aceeași unitate de timp, un om realizează cu o mașină 10 piese și cu alta, mai performantă, face 30 de piese, e greu de spus că omul și-a crescut productivitatea de 3 de ori (și nu mașina).”

    Creșterea economică este exprimată descriptiv, din perspectivă macroeconomică, cu ajutorul unei funcții de producție ai cărei factori principali sunt resursele umane, resursele materiale și inovarea.

    Factorul resurse umane este caracterizat cantitativ prin dimensiunile forței de muncă (oferta de muncă, nivelul de ocupare al populației apte de muncă, dinamica ocupării acesteia) și calitativ prin nivelul performanță pe care îl poate atinge forța de muncă (grad de instruire, calificare, motivare în desfășurarea activității, care împreună determină nivelul productivității).

    Factorul resurse materiale reprezintă capitalul real, definit cantitativ prin mărimea capitalului care se află în exploatare și de fondurile alocate investiţiilor, iar calitativ prin cota de performanţă tehnică la care se află echipamentele utilizate în producţie. Acesta, împreună cu nivelul de performanță și calificare al factorului uman, determină productivitatea capitalului.

    Spre deosebire de mașină și productivitatea ei exprimată în numărul de piese realizate în unitatea de timp, oamenii au creier, cu ajutorul căruia nu doar că pot spori productivitatea mașinilor pe care le operează, dar pot proiecta mașini care sunt capabile să realizeze mai multe piese pe unitatea de timp, cu un randament mai ridicat etc.

    Așadar, nu-i natural – decât, eventual, în mică măsură – , ci depinde esențialmente de felul în care sunt administrate resursele pentru educație, cercetare șamd. Așa se explică, spre exemplu, „polarizarea economică” de felul „undeva sunt proiectate tehnologiile, iar altundeva se fabrică produsele”.

    Apoi…

    „Concepția neoliberalistă a stimulat o supra-concentrare de bogăție la vârful piramidei sociale și o reducere implicită a mobilității sociale prin unele modalități „forțate”.”

    Abia acesta a fost un factor natural, determinat de caracterul natural al economiei concurențiale de piață. „Vârful” a cunoscut de-a lungul timpului prăbușiri cu atât mai spectaculoase cu cât a fost mai înalt. Sprijinul acordat de autorități unor companii mari pe timpul crizelor economice a fost explicat prin interesul social și a fost extrem de limitat.

    Politicile monetare ale unor bănci centrale, inclusiv scăderea ratelor dobânzilor, pentru încurajarea investițiilor, nu garantează nicidecum randamentul acestora. Apoi, demersurile acestea au efect în economie pe termen extrem de scurt, reprezintă doar un impuls (a se vedea spre exemplu, articolul publicat în spațiul acestei platforme de dl S Cerna), care are efect doar dacă sunt realizate investițiile pentru care măsura a fost adoptată. Altfel, generează doar inflație, fără creșterea economică prevăzută.

    Pe de altă parte, acestea sunt eficiente cu adevărat doar în contextul combinării lor cu politici, în primul rând fiscale, ale guvernelor. …Politici guvernamentale care au în vedere implicit și devalorizarea monedei naționale, cu avantajele competitive pe piața globală, dar și cu dezavantajele ei. Astfel, guvernele, departe de a stimula supra-concentrarea de bogăție, sunt nevoite să-și adapteze politicile publice la ea.

    • Cu privire la primul punct pe care-l mentionati, nu aveti dreptate in a asuma ca multe activitati din ziua de azi presupun creativitate si ca au crestere de productivitate in medie mare.
      Situatia celor care inventeaza masina care face 30 de piese nu este aceesi cu a celor care o folosesc (mult mai multi). Primii pot deveni miliardar, dar cati oameni sunt asa? Nu stiu ce profesie aveti, dar va pot demonstra destul de rapid ca dupa ce ati ajuns la maturitate profesionala, ce faceti in plus (economic) de la un an la altul nu este foarte diferit), mai putin daca sunteti chiar in segmentele reduse de creativitate economica.

      Legat de al doilea punct, nu va referiti de fapt la exemplele pe care le-am dat. Quantitative easing inseamna cumparare de active FINANCIARE – de exemplu, obligatiuni. Cine le detine? daca acestea se cumpara la un pret aproape normal, dar, fiind criza, valoarea caselor, liniiilor de produc’ie a scazut cu 30-40%, este evident ca are loc indirect (nu spun ca este intentionat), o stimulare a varfului. Ca scade si acesta per total e una, dar puterea se masoara in ponderi relative. Acest aspect il explica detaliat ay Dalio,capitalist convins si al 24-lea cel mai bogat om din SUA – pentru ca e matematica – in analiza la care articolul trimite.

      • „Quantitative easing inseamna cumparare de active FINANCIARE …”

        Vă mulțumesc pentru atenția pe care ați acordat-o modestului meu comentariu, deși unele dintre opiniile noastre diferă. De fapt acesta este în sine un lucru minunat, pentru că dacă am avea cu toții aceleași păreri, pe Pământ ar fi o plictiseală cumplită! :-)

        Cu privire la activele financiare, pentru a efectua „relaxarea cantitativă”, băncile centrale cresc oferta de bani prin cumpărarea de obligațiuni guvernamentale, precum și a altor titluri.

        Creșterea ofertei de bani scade costul banilor – același efect pe care îl are creșterea ofertei pentru oricare alt activ de pe piață. Un cost mai mic al banilor se traduce în termeni economici prin scăderea ratelor dobânzilor.

        Vă doresc toate cele bune!

        • Scaderea valorii banilor s-ar vedea in inflatie – va fi si acum, dar a ramas mai mica decat s-a anticipat si la criza trecuta (din mai multe motive). In general, valoarea economica a cash-ului creste in criza nu scade.

          Oricum, daca ar scadea relevant valoarea banilor ar scadea pentru toata lumea. Asa ca daca eu am obligatiuni care au valoarea nominala de 100, iar cineva are o fabrica care valoreaza in mod normal tot 100 si vine o criza, iar eu primesc prin quantitative easing 100 pe obligatiunile mele, dar cel cu fabrica care nu primeste, avand o baza de clienti temporar redusa de criza, probleme cu furnizori si creditele la banca, s-ar putea sa fie nevoit sa vanda la 70 sau mai rau, pur conjunctural, pentru ca nu poate finanta temporar totul. Odata criza trecuta, nou proprietar va putea sa o vanda daca doreste tot cu 100 (cat facea de fapt in conditii normale) sau sa o pastreze.
          Aici am simplificat pentru ca banii din quantitative easing nu se duc chiar asa direct, dar efecte de genul de mai sus sunt. Vedeti v arog analiza la care ma refer in articol pentru mai multe detalii (si care apartine unui capitalist de mare succes).

    • 1. Von Mises are o explicatie legata de inlocuirea unei masina cu alta mai productiva – numai daca analiza ne arata ca putem suporta inlocuirea acesteia si ne asigura un profit – a discuta numai de productivitate ridicata fara sa ne uitam la piata, la cererea din piata este o eroare deci. Se intampla prea adesea chestiunea asta si de aceea am intervenit. Mie mi se pare de mult bun simt observatia emisa de von Mises.

      2. Fukuyama spune ca in general dupa 3 generatii marile averi sunt spulberate – adica sa asteptam cam 100 de ani – ceea ce poate parea imposibil – si vom vedea ca averile care acum sunt acumulate de unii vor fi risipite de generatia urmatoare si de cea care va urma dupa aceasta.Multi au acumulat averi considerabile dupa 1980 si domina acum piata/lumea – banii vor fi risipiti in urmatorii 50 de ani. Warren Buffett a pierdut multi bani in aceasta perioada,, de exemplu…In acest caz suntem mai aproape de a vedea sfarsitul – ma scuzati pentru cinism…

      Asa ca nu m-as ingrijora de cei care au acumulat averi.
      M-as gandi cum sa imi cresc eu averea mea personala – focus on myself.

      Una din cauzele pentru care in China, Rusia, Romania s-au acumulat averi considerabile a fost coruptia la varf. Asta exista si in USA dar acolo varful de lance- sistemul de justitie – ii duce la racoare.

      Socialistii niciodata nu au avut un sistem juridic pus la punct – pentru ca nu au avut interesul.
      Dar plang ca se largeste gap-ul dintre saraci si bogati in sistemele capitaliste fara sa se uite la seriile de date pe termen lung si fara o analiza facuta in propria lor curte…Regretabil

      • 1. Cu privire la primul punct in care va referiti la Von Mises, va raportati la un moment anterior – si anume momentul la care decid de ce inlocuiesc ceva?(om sau masina cu alta mai performanta). Eu ma refer la momentul de dupa – cel care are efecte in economie, cand deja am inlocuit. Daca deja am inlocuit, am facut-o pentru ca era nu doar mai productiv, dar si mai eficient per total (avand in vedere costul de amortizare, etc). Nu inlocuiesc ceva cu altceva mai putin performant, ci invers.
        Ce spuneti nu cred, deci, ca afecteaza ce spun in articol.

        2. Chestia cu generatiile se atribuie multora – chiar rar lui Fukuyama caruia i se atribuie altele. E chiar un proverb chinezesc care spune „din sandale [de orez] in sandale in 3 generatii”.
        Nici acest aspect nu afecteaza ce spun in articol – eu referindu-ma la forma piramidei. Altfel, aveti dreptate, sunt putine familii care au rezistat mai multe de 300 de ani.

        Chiar si pe punctul de mai sus, as sublinia 2 lucruri:
        (i) situatia actuala faciliteaza perpetuarea mult mai lunga chiar a acelorasi familii – pentru ca nu mai avem socuri care sa fie asumate ca inainte – a se vedea lipsa razboaielor globale, eradicarea multor boli, dar si quantitative easing – care jucau mult in inlocuire, dincolo de talentele diferite si disciplina muncii intre generatii;
        (ii) chiar daca numele se schimba din cand in cand, tehnologia are tendinta de concentrare pentru ca devine mai performanta – de aceea procentul super-bogatilor este atat de redus. Cu alte cuvinte, poate X isi pierde fabrica, dar aceasta va fi luata de Y, tot de o persoana abstract vorbind.
        Si eu militez pe concentrarea pe propria situatie, dar nu trebuie ignorat ca in prezent e mai dificil de progresat fara ajutor in prima faza din multe motive (competente, capital, etc). De aceea, jocuri anti-concurentiale si abordari mafiote sunt tentante pentru ca faciliteaza perpetuarea mai mult a unor familii (si cu effort mai putin), doar ca slabind tara respectiva in relatia cu alte tari.

  5. Articolul e mult prea stufos, l-am citit dar nu pot spune ca l-am inteles.

    Mi-a iesit in ochi o idee 1. Un factor foarte important a fost natural – creșterea de bogăție din ultimii 50 de ani a fost generată, în principal, de progresul tehnologiei, nu de creșterea de productivitate a oamenilor ca atare. Oamenii nu mai pot în lumea actuală să-și crească relevant productivitatea odată ce au ajuns la maturitate profesională.( 1 )
    Aceasta înseamnă că polarizarea economică în creștere la nivel global are și o puternică componentă obiectivă pentru că numeroși oameni nu reușesc, de fapt, să facă mai multe de la un an la altul, banii suplimentari fiind generați, în esență, de capitalul tehnologic (și de cei care-l dețin).

    De ce se accentueaza factorul productivitate a oamenilor? Inca un pic si ajungem la Marx. Ce conteaza ca e sustinuta sau nu de tehnologie? Si chiar adaca ar fi asa, ce e rau in asta, se sugereaza ca proprietarii mijloacelor de productie primesc cea mai mare parte din profit? Cine e proprietar in cazul unui concern pe actiuni? Toti actionarii.

    Si ar mai fi ceva, daca in trecut cineva invata sa conduca o caruta in citeva ore, acum ca sa conduci un avion iti trebuie citiva ani. Mai in toate meseriile e asa. In inginerie dupa ce termini fac trebuie sa te apuci de invatat, de abia dupa inca citiva ani esti capabil sa stapinesti programele d eproiectare, de calcul.

    O ultima remarca, productivitatea nu trebuie sa se refere doar la producerea directa de ceva, cum e treaba cu creativitatea, cu noile idei? Care e productivtatea unui artist? Al unui fotbalist? Al unui scriitor? Lumea de azi nu e formata numai din carutasi!

    • Nu-mi dau seama bine daca sunteti din cei care doresc sa ma acuze de Marxism sau de neoliberalism, desi am incercat sa arat ca nu sunt nici una nici alta.
      Faptul ca se poate creste economic in principal doar din crestere de productivitate (daca populatia nu se schimba) nu are legatura cu comunistii sau cu neoliberalii, ci este o problema obiectiva/matematica.
      Nu e rau ca tehnologia e cea care aduce mai mult cresterea in prezent (si, oricum, asta este), de aceea am si spus ca acest factor este natural si diferentele de venit din lumea actuala nu ar trebui automat puse pe seama vreunor nedreptati, chiar daca nu toata lumea este actionar la concernuri.
      Problema este ca oamenii doresc de fapt sa aiba venituri mai mari de la un an la altul si – pentru multi – dupa atingerea maturitatii profesionale – aceasta nu se poate face de fapt decat prin redistribuire intr-un fel sau altul.
      Aveti dreptate ca acum este mai dificil sa folosesti un „cal”, dar aceasta dezavantajeaza, de fapt, oamenii pentru ca destui nu mai pot ajuta direct – au nevoie de formare si dupa ce au terminat scoala.

      Apreciez foarte mult artistii, dar ce spuneti nu are legatura cu cresterea de productivitate economica. Ce primesc acestia are legatura cu distribuirea de bogatie economica (nu vorbim de cea spirituala) create de altii care platesc pentru operele lor. De aceea multi pictori mari aproape ca mureau de foame acum 300 de ani (cand prioritatile si bogatia erau altele) si astazi, pe langa multi artisti de talent, vedem si aiureli vandute la preturi mari. In plus, multi artisti cu cat produc mai mult, pretul scade.
      Sunt mult mai putini „carutasi” – dupa cum spuneam in articol, 78% din populatia activa lucreaza in servicii – multe fiind insa repetitive sau fara posibilitatea de a creste ca productivitate de la un an la altul odata ajuns la nivel profesionist.

      • Sunteti convins precum cresterea economica poate fi „leacul” minune prin care lumea poate progresa ? n-ar fi mai intelept sa trecem de la crestere fortata la una sustenabila si calitativa superioara care nu are nimic in comun cu productivitatea in sensul clasic, dupa cat produci si vinzi mai mult cu atat si profitul este mare ?
        Cred ca am ajuns la punctul in care trebuie puse intrebari esentiale si gasite raspunsuri, actuala generatie bune bazele viitorului prin metode si techologii noi care pana acum nu au fost la indemana omului. Progresul technologic a depasit de mult teoriile clasice economice care de peste 150 de ani aproape ca nu s-au schimbat, nu vi se pare paradoxal, pregatim viitorul cu retetele trecutului, ceva nu se potriveste, inca nu ne.am adaptat,

    • Adevarata productivitate in economia de servicii este ascunsa in convingerea partenerului de business ca serviciul livrat merita banii cheltuiti . Puterea bling-ului este fantastica , m-am trezit salivand virtual privind la o anume carcasa de laptop dornic sa platesc 1000 euro doar pentru acea forma . Stiti ca se platesc preturi de 10-100 ori mai mari decat suma componentelor in cazul produselor atractive . Se poate spune ca designerul si firma produce valoarea , se poate spune ca pacalirea semenilor e o activitate profitabila . La urma urmei partenerii de afaceri ai exploratorilor europeni erau initial foarte incantati de afacerea aur / argint pe oglinzi si margele de sticla .

  6. Economia bazată pe servicii este dusă în derizoriu apelând la exemple cu frizeri. Frizeri sunt în orice economie, nu asta diferențiază Europa de alte continente.

    În realitate, când producția este realizată în Asia, este nevoie de o mulțime de nave, o mulțime de trenuri și o mulțime de camioane pentru a transporta acea producție la locul de destinație. Transporturile sunt servicii. Întreținerea (maintenance) și repararea tuturor mijloacelor de transport reprezintă de asemenea servicii.

    Inclusiv transporturile aeriene sunt servicii, iar dezvoltarea lor în Europa după anul 2000 nu poate fi contestată de nimeni. Chiar dacă excludem avioanele cargo, avioanele mari de pasageri transportă și ele cantități imense de marfă. Pe nivelul inferior, în cală, există containere special dedicate, adaptate la forma avionului. Și da, asta reprezintă tot servicii. Când Rolls Royce nu-și mai vinde motoarele de avion, ci le închiriază, asta reprezintă servicii. Când Xerox își închiriază copiatoarele și imprimantele în loc să le vândă, asta reprezintă tot servicii.

    • later edit: când imprimanta oferită de Xerox spre închiriere în Europa este fabricată în China, rezultatul va fi exact creșterea activităților de producție în China și creșterea activităților de servicii în Europa. Dar în China va exista producție numai dacă Xerox are cum obține bani din închiriere de imprimante în Europa. Mai mult decât atât, producătorul din China este chiar Xerox, nu vreo companie chinezească numită ”Marele Zid” :)

    • @Harald
      daca aduci marfa din China, serviciile de transport nu adauga valoare marfii, ci dimpotriva, ii adauga un cost
      in schimb, servicii de IT pot adauga o valoare ridicata unui produs, sau pot reduce considerabil cheltuielile altor servicii
      dar oricum ai lua-o, cu cat e mai ridicata ponderea serviciilor, cu atat creste vulnerabilitatea la oscilatiile economiei; cu atat mai mult intr-o economie de buticari de cartier in care de-abia urmeaza sa se construiasca primul hypermarket

      • @PF – daca fabrici produsul in China la un sfert din costuri fata de Europa, merita sa adaugi costurile de transport. Iar camioanele nu le cumperi din China, le produci in Europa. Cainele da din coada, nu coada da din caine! :)

      • @Harald
        asta e valabil pentru cei care fabrica marfa in China, iar acasa se inregistreaza cu servicii pe adresa unei casute postale; deocamdata n-am auzit de firme romanesti sa produca ceva in China;
        discutia este despre productivitate, pe care eu o inteleg ca diferenta dintre pret si cheltuiala si care formeaza venitul, care fie devine consum, fie este acumulat; cresterea productivitatii presupune raportarea la un moment anterior: deci fie vinzi mai scump pe baza unei calitati adaugate, fie reduci cheltuielile; in exemplul cu chinezii, e cam dificil sa mai negociezi cu ei la pret si cam la fel de dificil sa reduci cheltuielile de transport; mai plauzibil e ca iti vor creste cheltuielile cu serviciile respective; asta eventual iti creste PIB-ul, dar iti goleste buzunarul;
        in buzunar vei avea venitul de care spuneam mai sus; in caz de inundatie cu moneda, refugiile nu sunt relevante: daca cineva cumpara aur, altcineva il vinde, iar per ansamblu amandoi pierd pentru ca din tranzactia asta mai castiga si cei cu comisioanele si cei cu operatiunile speculative si cei cu taxele daca e cazul; cum dobanzile scad sub rata inflatiei din pricina inundatiei monetare, nici acumularea nu mai e o solutie si astfel procentul din venit destinat investitiilor scade si de fapt impiedica avutia sa creasca; aparent, avutia creste prin redirectionarea venitului catre consum; cand valoare banilor scade, consumul este distorsionat, fiind antrenat intr-o cursa infernala pentru securizarea lichiditatilor in stocuri sau achizitii de care consumatorul de fapt nu are nevoie: 5televizoare, 7tigai, 100baxuri hartie igienica, 2excursii in Tanganika si 1 banana lipita cu scoch; si bineinteles ca la data scadentei creditelor, in lipsa investitiilor care sa asigure cresterea venitului, ceea ce va creste va fi saracia, nu consumul;
        poate ca dumneata ai o firma care se inregistreaza drept prestatoare de servicii, dar daca, cu o echipa de zidari si un camion sau o basculanta contractezi cu firma mea constructia peretilor si transportul caramizii, rezultatul este bunul material nou creat, iar eu imi inregistrez in contabilitate cheltuieli cu prestari servicii; per ansamblu, venitul tau din servicii se compenseaza cu cheltuiala mea pentru servicii pe axa lantului productiv; cum se determina la nivelul economiei procentele de bunuri si servicii, poate ne ajuta altcineva cu raspunsul; eu oricum am destule dubii (ca si dumneata dupa cum am remarcat cu alte ocazii) privind metodologiile statistice, mai ales intr-un domeniu in care cifrele trebuie sa para placute privirii;

        • @PF – economia funcționează cu bani, nu cu metode contabile și nici cu artificii contabile. Am problema asta de 30 de ani, a trebuit să învăț chiar unele noțiuni de contabilitate, în urma disputelor interminabile cu contabilii. În România, contabilii se comportă de parcă ar fi funcționarii statului, puși să supravegheze chiar firma care îi plătește.

          Productivitatea e doar o fațetă a problemei, iar ”valorificarea superioară” (o noțiune pe care Ceaușescu o invoca obsedant, dar nu o înțelegea) este cea mai simplă soluție de creștere a productivității. De exemplu, pot vinde același subansamblu (cumpărat cu 300 de lire) unor clienți dispuși să plătească 1.200 de lire, deși alții vând subansamblul respectiv cu doar 600 de lire, unor clienți cu posibilități mai modeste, fără să știe că există și alte aplicații pentru acel subansamblu. Productivitatea mea e dublă, fără să fac nimic în plus, doar pe baza cunoștințelor tehnice obținute pe teren, în decursul anilor. Cunoștințe care nu se regăsesc în manuale, ele chiar sunt obtenabile doar pe teren.

          Mai mult decât atât, în caz de sincope în aprovizionare, ajung uneori să cumpăr chiar eu subansamblele oferite de concurență la 600 de lire, pentru că eu știu unde se pot vinde la 1.200 de lire. Contabilitatea și statistica ar trebui să urmărească mersul real al unei activități economice, dar în practică ele ajung ținte ale activității economice, ceea ce mi se pare total aberant.

        • @Harald
          valorificarea unei oportunitati de piata nu este mai mult decat o actiune speculativa, care are rolul ei benefic de reglare a pietii; dar e un joc de suma nula, cu un castigator si un pierzator
          daca vorbim de dezvoltare economica, nu e relevant ca unii sunt mai isteti si altii mai naivi;
          daca reloci productia in China iti optimizezi costurile si generezi venit suplimentar acasa;
          daca importi din China materii prime sau energie, iti optimizezi costurile si generezi venit suplimentar acasa; daca importi din China marfuri finite destinate consumatorului final, generezi doar un deficit comercial mai mic decat daca le-ai importa din alta parte; de acord ca aduce mai multa bunastare sa importi ieftin din China produse cu tehnologie de ultima generatie, decat sa le fabrici rasnite la tehnoton, dar se pune totusi problema sa produci ceva performant si la tine acasa, iar asta presupune acumulare de capital;

      • @PF – parcă susțineai mai sus că ”servicii de IT pot adauga o valoare ridicata unui produs, sau pot reduce considerabil cheltuielile altor servicii”

        Acum susții despre cunoștințele tehnice exclusive (și exclusiviste) dobândite efectiv pe teren în decurs de ani întregi că valorificarea unei oportunitati de piata nu este mai mult decat o actiune speculativa, care are (…) e un joc de suma nula, cu un castigator si un pierzator ?!

        Atunci, de ce nu fabrici singur acel subansamblu, ca să vezi că te costă 3.000 de lire să-l produci prin eforturi proprii și o mulțime de activități economice din aval vor rămâne pur și simplu neefectuate, în lipsa posibilității de a suporta noile costuri. Dacă-l produci singur la 3.000 de lire, probabil rămâi cu 10% din clienți, cel mult.

        • @Harald
          nu vad nici o contradictie
          poti sa vinzi ceea ce stii cu adevarat sa produci; altfel trebuie sa chemi pe cineva care sa te invete; in final Ro tot trebuie sa exporte niste bunuri, ca nu prea are cu ce sa exporte servicii, decat prin lohn sau aplicatii software; sau poate ramane la stadiu de exportator de materii prime si forta de munca

          • Când fabrici ceva, asta nu înseamnă că îți fabrici singur și fiecare șurub folosit la asamblare. Din perspectiva asta, poți considera că eu fabric acele subansamble, dar le asamblez din componente fabricate în China. Uneori chiar dezasambând diverse subansamble noi, dar mai ieftine, pentru a recupera componentele necesare spre a fabrica alte subansamble mai scumpe și mai vandabile.

            Nu poți ”să chemi pe cineva care să te învețe”. Eu sunt acel cineva care ar putea să te învețe, dar nu intenționez să te învăț nimic. Pentru că nu vreau să-mi creez singur concurență :)

          • @Harald
            ca faci suruburi sau le asamblezi, intri in statistica productiei de bunuri; importi materii prime si subansable si exporti bunuri; daca ai si o flota cu care sa aduci marfa din China, in mod direct sau indirect exporti si servicii; dar serviciul de transport este de fapt un import; similar, in economia interna cresterea volumului de servicii de transport trebuie sa reflecte cel putin o crestere proportionala la bunuri; pe fluxul de fabricatie: transportand mai multe materii prime si semifabricate rezulta o crestere similara la valoarea bunurilor fabricate; pe fluxul de vanzare: cu acelasi cost de productie al unei doze de bere la Cluj, cresterea serviciilor pentru extinderea pietii la Chilia Veche se va reflecta in crestere volumica si valorica la bunuri; desigur ca ar rezulta o crestere de productivitate daca doza de bere consumata la Chilia ar fi fabricata la Buzau, dar asta presupune reducerea ponderii serviciului de transport, ca la fabricatie productivitatea nu mai poate fi crescuta decat daca va exista o crestere de productivitate in amonte (de ex. in agricultura) sau reduci salariile (ceea ce intra in contradictie cu indicatorii oricarei cresteri)
            de la asta am plecat:
            problema este ca in Ro cresterea ponderii serviciilor in detrimentul ponderii fabricatiei bunurilor nu este de natura sa indice un progres, ci dimpotriva, indica o proliferare a serviciilor care nu au ca rezultat cresterea productiei de bunuri si nu adauga valoare economiei; ex.: coafura, cazare, etc, dar mai ales cheltuieli mai mari impuse de birocratie (produci la fel ca inainte, dar trebuie sa platesti in plus pentru pensii, contabilitate, notariat, paza, etc), care birocratie consuma din ce in ce mai multe importuri si servicii finale;

          • @Harald
            in fapt, afirmatiile mele nu difera cu mult de comentarii mai vechi ale dumitale in ce priveste productivitatea muncii, evidentiind ponderea prea mare a cheltuielilor indirecte, neproductive; si cu siguranta ai remarcat in prezentarile dlui Cerna importanta istorica a indicatorului gradului de ocupare a fortei de munca; in economia actuala insa acest indicator devine derizoriu, ba chiar contraproductiv, atat din pricina tehnologizarii, cat si (sau mai ales) relocarii industriilor cu pondere ridicata a manoperei; cresterea fortata a ponderii serviciilor in detrimentul productiei de bunuri reflecta o crestere fortata a gradului de ocupare a fortei de munca in defavoarea productivitatii, de tip „unul cu sapa, doi cu mapa”; sacrificiul s-ar justifica in caz de somaj excesiv, dar in contextul comunitar actual, e doar o anomalie care adanceste deficitele si saracia.

            un exemplu despre cum arata saracia cand duduie consumul:
            turismul nu duce lipsa de spatii de cazare; iar o anume pensiune de pe litoral nu duce lipsa de clienti; ba chiar, fiind una dintre preferatele mele, mi-e greu sa gasesc o camera libera in sezon, fara o rezervare timpurie; deci problema nu e lipsa de moneda la clienti; totusi, pensiunea e administrata de o ruda a proprietarului, in timp ce proprietarul e plecat la munca bruta in vestul europei; or fi indicatorii in crestere, dar banii sunt de monopolly.

  7. Pe ansamblu, e foarte interesantă analogia cu Speed 1994, pe care l-am văzut de peste 30 de ori, am analizat unele scene replică cu replică și consider despre el că ar trebui predat la facultățile de psihologie.

    Pentru a oferi autorului o posibilă soluție de dezamorsare a situației, neprevăzută nici în film, nici în articol, ar trebui să discutăm un mic detaliu tehnic: viteza autobuzului nu este viteza reală, măsurată prin GPS sau măsurată direct la roată, prin cine știe ce metodă infailibilă. Viteza luată în calcul este de fapt determinată prin proxy, prin numărul de rotații efectuat de cablul de kilometraj, care vine din cutia de viteze, nu direct de la roată.

    Prin urmare, odată ce cablul de kilometraj poate fi făcut să se rotească în continuare, astfel încât vitezometrul să indice peste 50 mph (așa era în film) autobuzul poate să încetinească liniștit sau chiar să se oprească definitiv. Cu dispozitivul potrivit (o bormașină electrică, de exemplu) e nevoie de foarte puțină energie pentru a roti doar cablul de kilometraj, astfel încât vitezometrul să indice peste 50 mph, comparativ cu energia (combustibilul necesar) apre a ține în mișcare tot autobuzul, cu tot cu pasagerii din el. Ce-ar fi să ne întrebăm noi: nu cumva asta exact se întâmplă în UE după 2010? :)

  8. Înțeleg de la autor ca de vina este progresul și numai progresul, a se încetini cu invențiile, a se diminua inventivitatea, asta spune „experienta vieții” celor care nu pricep! Inteligenta nu ne trebuie, e chiar dăunătoare, pentru ca de bucuriile noutatilor nu se bucura imediat toți, mai bine sa nu se bucure nimeni! Nici pomeneala de intensificarea școlarizării, culturii, a dezvoltării gândirii creatoare, realiste, a cultivării maxime a abilitaților fiecăruia, a atenuării misticismelor și a dezvoltării științei în mase, prin care noutățile sa devina accesibile mai multora.

    • Nu este o intelegere corecta. Ca sa clarific, era doar o constatare cu privire la ce se intampla si la faptul ca nu toti merg cu aceeasi viteza. Accentul era pus pe faptul ca raspunsul nu este calibrat bine in mai multe privinte, nu doar una. Nu cred ca spun undeva ca solutia ar fi oprirea progresului. In punctul in care suntem, nu doar ca nu este realist, dar este principal sansa, dar aceasta nu face situatia mai putin problematica pentru unele segmente de populatie care nu pot tine pasul, mai ales cu politicile publice actuale.
      O parte din exagerarile a ceea ce se intampla sunt exact din motivele pe care le pomeniti. Se cheltuie multi bani aiurea si nu focusat pe ce conteaza. Prin a ajuta cu adevarat la asta ma si refer (in privinta celor care ar putea avea o viata mai buna dar doar cu ajutor initial – iar palierul care nu ar putea oricum contribui din motive obiective, va trebui ajutat indiferent de asta).

      • În loc de autobuz cu coadă, 2 mașini. Una care poate merge rapid înainte și cealaltă să-și dea seama că, pentru a merge bine, trebuie să știe să se conducă singură pe drumul descoperit de prima, nu să fie condusă de la distantă de alții, mereu la coada lor. Europa cu mai multe viteze a lui Macron poate fi o Europă mai performantă, în care periferia să-și găsească propria cale de înaintare, învățând și aplicând științele de a conduce găsite de cei lăsați să meargă mai repede înainte. Cu șansa de a-i depăși vreodată. Ceea ce a făcut China. Frânând pe ceilalți, nici nu învățăm a conduce și ii determinam să ne abandoneze mai curând, ceea ce britanicii au întreprins deja.

    • The average American now has about $38,000 in personal debt, excluding home mortgages .
      Cand vine vorba de libertate am fost surprins ca in china regimul dronelor e mai liber decat in US si infinit mai liber decat in Romania unde sunt practic toate ilegale (ai nevoie de permis obtinut de la AAC pt fiecare filmare ).
      Progresul asta e ceva dubios , mai putini bani , mai putina libertate … sigur mai mult bling

  9. Sincer vorbind, ceea ce se practica in Romania ca politica economica si sociala nu merita acest nume, e numai un joc al intamplarii sau intereselor aflate in conflict. Romania e o anexa a UE, un stat tinut pe perfuzii, incapabil sa-si autodefineasca o politica de dezvoltare si sa se tina de ea. E o anexa in sensul in care, dezlipita de UE, Romania nu stiu daca ar mai functiona ca stat de sine statator pentru multa vreme. O populatie imbatranita prin scaderea natalitatii si emigratie oare cum ar reactiona la planuri de viitor care construiesc, impun investitii, alocari de fonduri de care sa beneficieze generatiile urmatoare samd. Greu de condus o politica de dezvoltare intr-o tara democratica in conditiile astea, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca fortele politice care ar fi dispuse sa o faca nu au cum sa ajunga sa fie votate. Ar fi interesant de corelat evolutia socio-economica cu dinamica natalitatii, cu demografia, cred ca potentialul evolutiei socio-economice depinde nu numai de tensiunile sociale legate de repartitia veniturilor dar si de tensiunile si relatiile de putere dintre generatii. Ati urmarit discursul presedintelui, nici macar acum Johannis nu a indraznit sa spuna ca o crestere de 40% a pensiilor este imposibila. Asta inseamna ca toate fortele politice sunt dependente de votul unor oameni aflati aproape de sfarsit, oameni care nu-si mai pot imagina un viitor dincolo de pensia de luna viitoare (si e normal pentru ei ca indivizi dar dramatic pentru un stat). Ca sa fie clar, si eu ies la pensie de anul viitor, daca mai apuc…

  10. Un articol foarte bun. Așa se scrie! Prea multe texte Ad Majorem Auctoris Gloriam și parcă prea puține pentru oamenii care chiar vor să se dumirească asupra unui subiect sau altul. Mulțumesc pentru articol, domnule Lucian Bondoc, și felicitări!

  11. fara suparare, unde ar mai putea progresa un justitiar (ca dvs), un militian (decit in tehnica amenzilor), un politruc (decit sa minta pentru voturi) sau un jurnalist (specializat in clickbait) ? sincer ? toti acestia ar putea fi inlocuiti de masini destepte construite de oameni inteligenti (nu de jagardele cu lefuri bugetare imense si pensii speciale). nu observati aceasta scara valorica inversata, acest „neant” cascat intre creatori si profitori ? viitorul s ar putea sa reaseze lumea mult mai repede decit vor cei ce o tin in loc.

  12. 1.Cred ca analiza trebuie sa trateze modelul economic european separat de cel social, deoarece el este cel care sustine si configureaza modelul social, functie de resursele economice pe care le produce.Modelul social este unul politic, evolutiv functie de ideologie si partide.
    Modelul economic este reprezentat prin suma metodelor, tehnicilor, instrumentelor, etc. care produc PIB-ul unei tari si impun ritmul de dezvoltare economica, utilizind resursele nationale si mondiale de dezvoltare in acest scop.
    Sub raport calitativ. modelul economic national este exprimat (,,cantitativ”) de indicele de competitivitate economica si gradul de functionalitate si performanta institutionala.
    Diferentele dintre acesti indici intre Germania, Franta, Spania sau Romania, explica capacitatea economica si industriala diferita dintre tarile UE.Este cert, ca diferentele rezulta din capacitatea inovativa diferita a natiunilor de a configura indicii respectivi catre nivele inalte, care si ea este alta discutie.Adica una despre modelul economic european pasiv si cele asiatice, pro-active economic.
    Afirmind aceasta ,,relatie/determinare” obiectiva, ma raliez convingerii autorului, care arata ca aparatul multor state nu are expertiza si experienta necesara cresterii implicarii in economie.In consecinta, ceeace trebuie sa faca statul-guvernele, este sa aduce acesti indici la valori maximale, catre indicele 1 al Coreii de Sud, pe baza unor ,,proiecte de tara” speciale, incit mediul economic si institutional sa devina functional si performant, adica ,,apa vie” in care se nasc si dezvolta afacerile.Mai departe, dezvoltarea devine proces de autosustinere, autodezvoltare…
    2.Deocamdata nu exista o ,,stiinta a dezvoltarii economice si industriale rapide” specifica epocii globalizarii, capabila sa ofere UE cit si Estului postcomunist un ,,decalog” de masuri politice, economice, sociale, administrative, organizatorice, cultural – educative, normative, legislative, sanitare, etc. concrete care sa realizeze competitivitatea si functionalitatea necesara dezvoltarii maximle a afacerilor.In consecinta, tarile Estice ori ,,sudice” slab dezvoltate industrial nu stiu ce anume sa faca in acest sens, apelind in mod ,,LIMITAT” (adica numai) la masuri economice, financiare, fiscale fie cirpeli legislative ale acestora.Toate celelalte masuri POZITIVE ale ,,decalogului competitivitatii” sint necunoscute si neuzitate – ,,cercetarea economica” existenta neavind cum sa le identifice si implementeze spre utilizare de catre APARATUL BUGETAR si cel institutional privat al statelor UE.
    De aceea, UE nu poate (si nu da) decit directive economice si financiare cantitative, care nu pot schimba caracterul toxic, nefunctional al mediului economic si institutional in special in tarile Estice.Pina cind un proiect de tara cu acest obiectiv nu va fi asumat de Romania (mai intai) apoi preluat de UE si implementat pretutindeni, ajungerea din urma a tarilor dezvoltate este imposibila, iar Estul ramine piatra de moara (economica) de gitul Europei.Numai astfel gradul de dezvoltare se va uniformiza pozitiv, fara a mai depinde de ,,inovativitatea” germana ori pasivismul sudic!
    Din aceasta cauza de nefunctionalitate economica optima, UE nu poate concura cu Asia emergenta la viteza dezvoltarii, nu va face pasi spre unitatea fiscala si cu atit mai putin spre o uniune economica reala, in locul actualei uniuni vamale.
    3.Concentrarea bogatiei este rezultatul direct al concentrarii Capitalului in entitati financiar-bancare si industriale nationale sau multinationale, ca proces obiectiv al capitalismului epocii globalizarii, din nevoia de a face fata competitiei economice pe piata nationala si globala.Este de observat ca pe masura ce acest proces avanseaza, se subtiaza ,,clasa mijlocie” in ,,favoarea” clasei salariatilor, iar averile celor bogati se majoreaza odata cu numarul lor.Aceasta consecinta nu este a ,,conceptiei neoliberaliste”, conceptia insasi fiind forma idelogica economica in care se exprima/reflecta aceasta concentrare a Capitalului.Factorii care sustin aceasta concentrare sint diversi dar fara relevanta asupra acestei evolutii obiective.Problema concentrarii bogatiei este una rezolvabila prin schimbarea modului distributiei in sociatate
    4.Teoretic, privind prin prisma capacitatii economiei capitaliste de a crea bogatie si un nivel de trai superior, ea nu are alternativa deocamdata.Daca insa evaluam potentialul de stabilitate sistemica a capitalismului raportat la factori politici, acesta poate suporta derive majore.
    Stabilitatea sistemica a UE este dependenta mai ales de capacitatea sa de a depasi aproximatiile directivelor si masurilor ,,la gramada” in favoarea unor actiuni de finete economica, adica CALITATIVE de.imbunatatire a mediului economic si institutional catre nivelele maximale.
    Conducerea UE va trebui sa oblige tarile cu competitivitate econmica redusa – adica sub indicele 10 – 15 – la prezentarea unor proiecte nationale da aducere a acestui indice catre media tarilor dezvoltate in cit mai scurt termen.
    UE va trebui sa initieze un proiect uniunal de ,,cercetare economica fundamentala”, capabil sa construiasca un mediu economic-institutional performant.Dezvoltarea economica nationala lasata azi la latitudinea guvernelor nationale ale tarilor slab industrializate se impune a fi monitorizata nu doar ca deficit financiar, indatorare ori acordarea sprijinului de stat, ci a realizarii/implementarii elementele CALITATIVE institutionale in domeniile bugetare si economice ale tarilor Estice.In caz contrar, asa cum dupa doua decenii de integrare a unor tari sau la un deceniu si ceva a Romaniei (si 3 decenii de capitalism) se va constata – mai ales dupa actuala Criza – ca procesul dezvoltarii economice si industriale este mai mult decit minor.Comparatia corecta este intotdeauna cu dezvoltarea Coreii de Sud (si altor tigri asiatici) care intr-o generatie au devenit puteri industriale mondiale sau locale, ca stacheta de planificare/realizare a industrializarii si tranzitiei tuturor tarilor UE catre a ,,4-a revolutie industriala”!

    prof. Caliman I. Eugen
    consultant independent
    dezvoltare industriala

    • Va multumesc pentru comentarii . Cu privire la punctele:
      1 – Motivul pe care-l mentionati este cel pentru care am spus ca e vorba de categorii de factori foarte diferiti. Am mentionat insa ca acele categorii se influenteaza pana la un punct pentru ca asta cred. Cand politicul a decis diverse programe/drepturi sociale, a tinut probabil cont ca este normal ca persoane care nu pot contribui obiectiv sa fie sprijinite, precum si sa folosim o proportie rezonabila din bogatia generala pentru a trai cu totii mai bine.
      Problema este ca s-a exagerat si artificial in ambele directii mentionate in articol.

      si

      3 – Concentrarea este intr-adevar mult mai naturala decat se crede indeobste, dar, dupa cum exemplific in articol, este partial artificiala.

  13. Exista o vorba, nici pomii nu cresc pana in cer, asa si economia nu va putea creste la „infinit”.
    Sub acest aspect atat lumea economica cat si cea politica ar trebui sa-si regandeasca in urmatorii ani strategiile, intrebarea fiind :
    In ce fel de lume vrem sa traim si cum va putea arata lumea in urmatorii ani ?
    In opinia mea, conteaza mai putin modelul economic, avem diferite forme de capitalism incepand cu cel comunist chinez de stat, capitalismul si comunismul nefiind in antiteza conform teoriilor de pana acum, cel american liberal si cel de sorginte socialista din Europa.
    Cam astea ar fi cele 3 modele care vor concura pe langa altele, vezi lumea araba, care insa n-au influente globale.
    Toate 3 sunt modele capitaliste, profiturile fiind ce conteaza, partea sociala dupa cate vedem in acesta criza este mai pronuntata in Europa fata de restul lumii, vezi numarul de someri care a „explodat” aproape peste noapte in SUA, in China statul ii „aduna” pe munictori si ii baga iar in fabrici, in Europa dupa modelul somajului technic se mai poate atenua ceva din criza insa cta ca putea rezista modelul ?
    Paralela cu autobuzul personal o interpretez altfel, autobuzul s-a indreptat catre un perete iar soferul n-a pus frana cu toate ca a vazut peretele venind tot mai aproape, ignorarea de catre policieni a pandemei pana la ajungereaei in Europa, chiar si atunci cand Italia a fost „in flacari” ei n-au reactionat fapt pt care trebuie sa raspunda penal.
    Progresul economic nu se va opri, din contra se va accelera insa depinde in ce directie va merge si care vor fi repercusiunile asupra muncii individuale.
    Digitalizarea si robotizarea activitatilor ecomomice va produce o dezafectare a multor locuri de munca industriale, vezi productia de automobile electrice, ce sa va intampla cu oamenii care isi vor pierde joburile ? nu-i putem transforma de toti in programatori / ingineri, vor fi dispusi sa preia activitati in servicii de regula prost platite ?
    Pe vremuri multi indivizi puteau fi absorbiti de armata, acum nici pt ea nu se mai preteaza.
    Medicina va gasi cai si solutii astfel incat vrsta medie de viata sa fie si mai mare cu toate implicatiile varstei inaintate, a vulnerabilitatilor si masurilor de protectie care trebuie luate, vezi criza actuala.
    La nivel politic sistemele vor concura intre ele fiecare incercand sa se impuna prin metode legale si acceptate, imi este teama, tot mai mult vom cadea prada manipularilor de tot felul tocmai datorita progresului technic, al metodelor tot mai sofisticate care vor fi folosite.
    Imi este teama ca statul se va transforma intr-unul de control total asupra individului, in China exista deja si treptat sub diferite pretexte gen. terorism, epidemii, pandemii, „usurarera activitatilor” va deveni si la noi realitate.

    • @Ursul Bruno _ „…ce sa va intampla cu oamenii care isi vor pierde joburile ?”

      Cum nu sunt prezicător, nu știu ce se va întâmpla în viitor, însă pot arunca o privire în trecut…

      Așa precum chiar dumneavoastră spuneți, [dacă nu „reușim” autodistrugerea atomică] progresul global va continua, iar economia va crește probabil ca și până acum, ciclic, cu o tendință ascendentă, atât timp cât va exista omenirea.

      De la descoperirea roții, fiecare revoluție industrială a determinat aceleași preocupări, „ce se va întâmpla cu oamenii care își vor pierde joburile?”. De fiecare dată a fost găsit în mod natural un răspuns satisfăcător din punct de vedere social. Prin urmare, nu cred că ar trebui să ne facem griji.

  14. Retehnologizarea , digitalizarea ,robotizarea , toate la un loc decupleaza mase mari de oameni de la munca ce cuprinde productia efectiva . Ce faci cu acesti oameni ce din motive diverse nu pot nici sa tina pasul nici sa doreasca sa munceasca ? Raspunsul este deja dat : un venit minim garantat pentru toata lumea .

    • Dacă plătești oamenii ca să nu facă nimic, exact asta o să se întâmple, ei n-or să facă nimic.

      În realitate, problema e alta: fiscalitatea excesivă face ca o mulțime de activități economice necesare și utile să rămâne neefectuate, pentru că nu merită să plătești taxele aferente. Decât să muncești degeaba, doar ca să-și plătească statul funcționarii, mai bine stai degeaba. În practică nu stai chiar degeaba, dar produci doar minimum necesar pentru confortul propriu.

      România a experimentat asta cu foarte mare succes pe vremea lui Ceaușescu și experimentează asta din nou în prezent. Doar că acum există supapa emigrării, astfel încât oamenii dispuși să muncească pe bune și să fie plătiți pe bune, chiar pleacă din țară. În cel mult 10 ani, România va da cu capul de pragul de sus cât se poate de sever. La vremea aceea românii or să-și aducă aminte cum și-au bătut joc de economie acordându-le cecuri în alb lui Vela și Arafat și n-o să le vină să creadă. Dar va fi cam târziu.

  15. Atrag atentia autorului care din cati am observat pana acum in spatiul virtual este cel mai apropiat in a putea intelege ce spun eu cu Calea a treia corelata azi cu UBI ca o prima incercare nefundamentata corect teoretic de a intra pe acest drum socio-economic dar si filozofic -economic sa urmareasca ce am scris eu pe blogul personal(botezat asa de cel care mi l-a facut si cam la misto prietenesc ) la firul:

    http://ionceldomn.blogspot.com/2014/08/postulates-of-economics-or-third-way.html

    Ps Se poate intra si direct de aici tastand pe numele meu

    PPS Nu tin neaparat la prioritati asa ca facand public ce sustin, este liber ca fiecare sa ia ce doreste

    • PS Pentru documentare mai completa privind UBI astazi dar si ca radacini istorice este foarte util linkul:

      https://basicincome.org/

      PPS In memoria celui pe care-l consider char precurspr tat pentru UBI cat si pentru A treia cale si care este Thomas Paine am denumit in paranteza aceasta A treia cale (Calea lui Thomas Paine)

      • Multumesc pentru comentarii/informatii. Considerarea resurselor naturale ca un bun comun si potential surse pentru un fel de venit al fiecaruia are intr-adevar argumente rezonabile.
        Mi se par complicate, insa, sustenabilitatea si modul de calcul, resursele fiind foarte inegal distribuite in lume, iar valoarea multora depinzand de exploatare. Chiar si pentru teren, sunt tari dens populate si slab populate, unele terenuri nu au nicio valoare economica (desert, stanci, inaccesibilitate), populatia variaza si pe tari si la nivel global etc. Mi se pare dificil de modelizat si la un nivel financiar care sa fie cat de cat suficient.

        • Abia azi am vazut raspunsul si tot ce pot spune este ca este o treaba a stiintei economice pentruca o propunere ca a mea este o schimbare de paradigma si daca merita facuta va introduce enorm de mula lume in :paine:.Azi ia amploare ajunngand si pana in grupul restrans(azi trecut in „trecut”) de posibili candidati democrati la Presedentia SUA(Mr Yang) dar fara sa se inteleaga clar baza economic-filozofica a ce propun, miscarea BIEN unde UBI este pilonul acesteia iar eu spun ca este unul din pilonii Caii a treia dar fara intelegerea principiior caii a treia toata aceasta emulatie va sfarsi poate destul de neplacut si asta va indeparta in timp posibila intelegere exacta a spuselor mele.
          Va multumesc mult pentru raspuns si sunteti singurul care a inteles ce spun. Poate vom mai discuta si altfel adica direct. Sa se termine pandemia adica sa ajuga la un nivel suportabil.

  16. Chiar asa?!
    O societate preponderent de servicii este mai bogată ?!!! Grecia cumva? Cipru???

    Stiu ca enervez si ca o sa enervez. Dar, cum zicea H Kohl , nu poti face o economie din insi care se tund reciproc! Sau numa din „servicii” – adica dansatoare la bara, chelneri, maturatori , angajati si patroni de sali de jocuri, comersanti care cumpara unu de la altul .. asa de vreo 7-11 ori pana cand bunul tranzactionat ajunge la consumatorul final, agenti de asigurari , bancheri,contabili, advocati, analisti de tot soiul, predicatori si alti datatori din gura intru gloria sau hulirea sistemului.
    Toti astia ar muri de foame (ma rog unii mai tarziu dupa ce i-ar manca pe toti ceilati!) DACA nu s-ar produce si bunuri fizice

    Societatea traieste de pe urma productiei sectoarelor primar si secundar, adica cele productive. Care produc bunurile fara de care viata devine imposibila sau nesatisfacatoare. Care produc inclus futilitatile care ne „coloreaza” viata – se exemplu electricitatea de care am nevoie ptr calculatorul asta . …

    Restu’ sunt sector tertiar . Care si el poate fi considerat vital necesar sau …. futil (dansatu la bara, spectacole) atunci cand nu devine .. penal (pornografie cu minori de exemplu)….

    E si de abia acum putem aprecia ce scrie dl Bondoc : „ creșterea de bogăție din ultimii 50 de ani a fost generată, în principal, de progresul tehnologiei, nu de creșterea de productivitate a oamenilor ca atare. Asa este!
    Cu aduagirea – ca asta evolitie a impins si la traferuri de la sectoarele productive inspre

    Sectorul tertiar .. uneori se metastazeaza (de ex activitatea financiara … ) … asa cum se intampal de cvateva decenii … si isi aroga o prea mare parte din Produsul Net realizat ba si pretinde ca el, tertiarul „conduce” si „produce” . Hm … Sa zicem cazul delocalizarilor de productie in zone cu lefuri mici . Se importa mafurile produse ieftin altundeva , importatorul castiga barosan insa PNB ul scade. Si este importul trebuie de undeva platit …. De unde ?!
    Si producatorii locali trebuie cumva sustinuti .. Cum ? Pai creste numraul celor incadratio in „servicii” – de ex de paznici si guarzi (tot aia e!) . Adica se amp0lifica redistributia catre tertiar !!!

    A … o ultima observatie. Unoeri expandarea inutila a administratiei este necesara . Caci este necesar vca tinerii care au urmat ceva studii (in special umaniste) sa fie cumva cuprinsi undeva si sa aiba un salariu. Asta daca nu vrei o revolutie .. sau asa ceva! Da, stiu sunt cinic. Dar in copilkarie m-am uitat dezguistat le Tv urmarind cum tinerii parizieni dadeau foic la masini pe Chspas Elisees . In frunte studentii de umanioare !!!
    Azi, mai maturizati (bosorogiti) si cu ani de perfuzii bugetare aceiasi revolutioneri ce visau la Revolutie Culturala a la Mao sunt „responsabili” ba unii chiar „atlantisti” !!!!

    • Multumesc pentru comentarii.
      Legat de primul punct, ati citat partial, omitand partea a doua si a treia. Propozitia completa era: „O societate preponderent de servicii este mai bogată, dar mai sensibilă la șocuri și crește lent.”
      Chiar si partea scoasa din context citata este adevarata. In primul rand, de regula, nu ajungi sa ai preponderant servicii, daca nu esti deja bogat. De aceea Occidentul are 78% si China a crescut cu 10 procente in cifra absoluta, ajungand si ea la 53%. Grecia si Cipru sunt exemple atipice pentru ca ele au beneficiat mult si inca beneficiaza de redistribuirea de bogatie produsa in alte tari prin turism/ servicii financiare, etc. Daca s-ar baza doar pe serviciile provenite de la proprii cetateni, ar falimenta rapid la nivelul de viata asumat timp de decenii.
      Problemele lor nu sunt cauzate de servicii, ci atenuate de ele. Problemele provin acolo din exagerarile palierului social – avand prea multi supra-rentieri. Si acolo, ca si la noi, sunt prea multe persoane care vad paiul si nu vad barna, considerand ca principalul vinovati ar fi strainii, desi prea multi oameni traiesc peste mijloacele reale si multe politici publice incurajeaza comportamente speculative.

      Dupa cum spuneam in partea omisa din citat, economiile preponderant de servicii sunt mai sensibile la socuri din motivele pe care le mentionati.

      Problema este complexa, dar solutii exista.

    • Chiar și în exemplul extrem, cu frizerii care se tund unul pe altul, fiecare dintre ei prestează o anumită cantitate de muncă, deci veniturile se redistribuie între ei, dacă se tund la diferență de câteva săptămâni. E ca și cum și-ar împrumuta bani unul atuia, dar după restituirea împrumutului ambii sunt și tunși, nu mai trebuie să plătească un terț pentru asta.

      În rest, am explicat în comentariul din 29/04/2020 la 12:41 cum e cu serviciile în realitate. Când își închiriază motoarele de avion, Rolls Royce oferă servicii. ”Tracțiune”, asta vinde Rolls Royce în prezent, iar dacă ți se defectează un motor în Singapore, Rolls Royce vine cu altul de schimb și ți-l înlocuiește acolo. Acele motoare au fost produse, dar Rolls Royce le-a păstrat pentru sine, nu le-a vândut. În urmă cu 20 de ani le vindea pe toate și făcea producție, așa cum îi plăcea lui Kohl :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Bondoc
Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro