Am citit motivarea deciziei prin care Curtea Constituțională a respins unele propuneri de revizuire a Constituției. Nu am găsit nimic care să contrazică ce scriam în articolul trecut. În ce privește chestiunea eliminării pasajului care prezumă averea a fi licită constat că sunt de acord cu afirmația oferită de Curte, însă Curtea nu e de acord cu ea însăși, acesta fiind temeiul deciziei. Foarte ciudat.
1. Ce rol are Curtea Constituțională? Ce este (și ce nu este) proprietatea protejată de drept?
Haide să stabilim două chestiuni teoretice. Primul se referă la rolul Curții Constituționale, care pare să nu fie înțeles (acceptat?) chiar de către judecătorii de acolo. Rolul CCR este să asigure supremația Constituției, să se asigure că statul nostru funcționează după prevederile legii fundamentale. De aici se deduce imediat că CCR nu are niciun alt rol. Orice decizie luată de Curte, care nu este strict bazată pe prevederile legii fundamentale, reprezintă o încălcare a acesteia. E un abuz grav pentru că, prin natura situației, în această privință nu putem avea un sistem de ”check and balances”, de control și echilibru între instituții. Instituțiile sunt ținute în interiorul limitelor constituționale de Curte, Curtea însăși nu poate fi controlată instituțional; judecătorii de acolo trebuie să aibă responsabilitatea de a nu lăsa instituția să-și depășească rolul.
Al doilea punct teoretic se referă la proprietate. Dezbaterea e strâns legată de ”dreptul de proprietate”, prin urmare e obligatoriu să (ne) înțelegem apropo de definiția acestei expresii. Mai ales că, din câte văd, definiția implicită dată de diverși comentatori ar fi ceva de genul ”proprietate sunt lucrurile pe care le ai, nimeni nu are dreptul să le ia”. Am o bicicletă pe care am cumpărat-o din banii mei, e proprietate protejată de un drept. În clipa în care mi-e furată, desigur, n-o mai am. Să înțeleg că am transferat și dreptul de proprietate hoțului? Că nimeni nu are dreptul să i-o ia? Ridicol. E limpede că dacă ”proprietatea” e dată de posesiunea fizică asupra unui bun atunci noțiunea însăși de ”drept” de proprietate își pierde sensul. Dreptul de proprietate nu se poate referi la bunurile pe care le are cineva în posesie dar sunt obținute, direct sau indirect, într-un mod ilegal. Mai mult, de fapt. De vreme ce orice avere obținută prin furt – inclusiv unul intermediat de stat – se face în dauna proprietății cuiva, a proteja această stare de fapt nu e o garanție a dreptului la proprietate, ci invers, e o protecție a încălcării lui.
2. Subiectul dezbaterii: cine trebuie să demonstreze caracterul (i)licit al averii?
Haide să mai lămurim o chestiune care pare să fie în confuzie. Nu dezbatem dacă averea ilicită, respectiv cea licită, poate sau nu să fie confiscată. Situația este cât se poate de limpede aici: averea ilicită se confiscă, averea licită nu; așa e situația în acest moment și nu știu să existe vreo propunere de modificare a ei. Iar dacă statutul licit/ilicit al unei averi ar putea fi stabilit precis și în orice situație, atunci n-am avea nicio dezbatere și nicio problemă. Practic, însă, cetățenilor nu li se poate cere, în orice situație, să justifice caracterul licit al averii și nici statul nu are capacitatea de a demonstra, în orice situație, caracterul ei ilicit (nu fără să încalce alte drepturi ale cetățenilor, cel puțin). Cu alte cuvinte, disputa nu privește averea pe care statul o poate demonstra a fi ilicită, care se confiscă, și averea pe care cetățeanul o poate justifica, care nu poate fi confiscată. Disputa este asupra averii pe care nici cetățeanul n-o poate justifica prin venituri legale, nici statul nu o poate demonstra a fi altfel.
Ce semnificație are pasajul constituțional care spune că averea se prezumă licită? Interpretarea e simplă și imediată, fiind singura care are sens: cetățeanul nu trebuie, în nicio situație, să-și justifice averea. Statul n-o poate trata în nicio circumstanță diferit de cea licită, altfel decât dacă demonstrează asta. În consecință, luând în calcul următorul aliniat, asta înseamnă că statul nu poate confisca un bun decât dacă probează că e obținut în mod ilicit. E ceva în neregulă cu prevederea asta? De ce nu apare prin Constituțiile statelor occidentale? Simplu: pentru că protejând inclusiv averea furată (furată de facto, furt pe care însă statul nu poate să-l probeze de jure), e o prevedere care tolerează încălcarea dreptului la proprietate. Or, aici argumentul pe care l-am văzut și în comentariile din articolul trecut, și chiar în motivarea Curții, este ceva de genul, ”da, dar ți se pare acceptabilă alternativa care ar însemna că (…) ?”
3. Eroarea și contradicțiile Curții Constituționale
Ați remarcat eroarea? E ceva ce se numește ”falsa dilemă”. Chiar termenul de la care se pornește e greșit! A vorbi de ”alternativă” presupune că avem de ales între două situații. În speță, înseamnă că avem de ales între situația în care statul trebuie să demonstreze, în orice circumstanțe, caracterul ilicit și alternativa în care cetățeanul trebuie să-și justifice, în orice circumstanțe, proveniența licită a averii. Or, asta pur și simplu nu e adevărat! Ar fi fost adevărat doar dacă revizuirea ar fi prevăzut înlocuirea prezumției cu cea de sens contrar, caz în care s-ar fi depășit într-adevăr limitele constituționale. A fost o tentativă în sensul acesta, în 1996, oprită de Curtea Constituțională de atunci. Însă inițiativa curentă de revizuire nu prevede așa ceva, ci doar scoaterea respectivului pasaj. Asta înseamnă că lăsa la alegerea Legiuitorului să stabilească între aceste două extreme: în ce situații și cum poate cere cetățeanului să-și justifice averea, în ce situații și cum poate cere statului să probeze că averea e ilicită; în ideea că protecția dreptului de proprietate cere în același timp și garantarea averii obținute licit și confiscarea celei obținute ilicit. Mai mult, nu doar Legiuitorul are un rol aici, căci legea va trebui să treacă filtrul …Curții Constituționale! Or, aici vine ciudățenia situației.
Pentru început, Curtea face aceeași eroare, scriind:
”În absenţa unei astfel de prezumţii, deţinătorul unui bun ar fi supus unei insecurităţi continue întrucât, ori de câte ori s-ar invoca dobândirea ilicită a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmaţia, ci deţinătorului bunului.”
Implicația e invalidă, raționamentul se bazează pe o falsă dilemă. E ca și cum ai spune că dacă în Constituție nu există un pasaj care să garanteze că avem voie să consumăm carne, de mâine ne putem lua adio de la fripturi. Confiscarea va trebui făcută după o lege, care va trebui să fie în conformitate cu Constituția revizuită. Or, eu sunt absolut de acord cu Curtea Constituțională: a ține bunurile cuiva sub spectrul unei insecurități continue este interzis, pentru că e incompatibil și cu garantarea dreptului de proprietate (nemodificat în Constituția revizuită) și cu cea de stat de drept (nemodificat în Constituția revizuită). Dacă aș fi judecător la Curte, o lege care ar prevede așa ceva n-ar intra niciodată în vigoare, cu sau fără prezumția aia în Constituție. Prin urmare, sunt nevoit să întreb: sunt cei 8 judecători de acord cu propria afirmație? Dacă nu, am încheiat discuția, a purta dialog cu cineva care spune ”am o opinie dar nu voi fi de acord cu ea” nu mai ține de interpretarea legii ci de teatru absurd. Dacă da, atunci tocmai și-au dărâmat temeiul deciziei, căci ”alternativa” prezentată de ei ca sigură nu ar intra de fapt în vigoare!
Dar acesta nu e singurul loc în care Curtea se contrazice singură. Mai există unul, și mai grav. Așa cum remarcă, într-o opinie separată, judecătoarea Iulia Moțoc, există reglementări internaționale și acorduri la care statul nostru este parte care cer, în anumite circumstanțe, să se inverseze sarcina probei; cer cetățeanului să-și justifice averea, altfel riscând confiscarea ei. Dna Moțoc își bazează pe acest fapt opinia separată la acest capitol, pentru că în actualele circumstanțe așa ceva e interzis. Este în minoritate, însă. Ceilalți judecători răspund acestui argument cu… ”ba se poate”! Nu, nu se poate. Nu doar că, așa cum spuneam, acesta e singurul sens logic al pasajului respectiv (sarcina probei o are întotdeauna statul), dar e singura interpretare pe care Curtea i-a dat-o până acum(*)! Brusc judecătorii fac cu ochiul, șmecherește: ”haide, dom’le că ne înțelegem noi cumva, oameni suntem”. Nu, nu ne înțelegem. Eu personal susțin eliminarea prevederii din Constituție, pe temeiurile deja pomenite. Însă, cât timp există acolo, ea trebuie respectată așa cum e, și judecătorii constituționali sunt primii care trebuie să spuna și să se asigure de asta! Pe de-o parte mi se prezintă o argumentație chinuită (și, de fapt, invalidă) care spune că legea trebuie să conțină o anumită prevedere pentru că cică ar fi garanția împotriva unui scenariu mai degrabă fantastic, …iar apoi aceiași oameni îmi spun că la o adică putem pune legea între paranteze, la mica înțelegere!
În rest, lucrurile rămân cum le-am stabilit în articolul trecut: conform Curții Constituționale suntem o oază de civilizație între barbari, un model pentru țări înapoiate în materie de drepturi și libertăți gen Franța, Olanda, Belgia, Marea Britanie etc.
* COMPLETARE (27 iulie): Așa cum am arătat în alt articol, Curtea Constituțională are o jurisprudență cât se poate de aiuritoare și contradictorie în ce privește interpretarea art. 44 alin (8). Confuzia mea vine din faptul că în aviz, la acest capitol, CCR a citat doar deciziile în acord cu interpretarea curentă și le-a uitat pe celelalte.
Am citit si eu motivarea deciziei si pot spune ca e corecta. Mai ales pentru realitatile noastre! Cum gandeste un judecator? Asa: de ce sa elimin prezumtia dobandirii licite a averii de catre cetatean cand n-am motive! Basescu vrea sa confiste averile dobandite ilicit. Foarte bine dar nu te atinge de drepturile si garantiile fundamentale ale cetateanului. Vrei sa confisti averi ilicite? Si eu vreau si toti romanii vor! Pentru asta ai Politie, SRI, Vama, Garda Financiara si ANAF. Pune-i sa stranga probe!!! Sa dovedeasca ei caracterul ilicit al unei averi! Asta le este meseria! Sau nu pot sa stranga probe?!?!… Iti spun eu ca pot dar pentru asta trebuie sa ii lasi si nu sa le dai directive politice prin sefii numiti politic! Pentru mine e perfect! Vreau o tara in care legea sa reglementeze relatiile sociale nu persoane! Asa ca bine a facut Curtea Constitutionala!!! Un judecator ca si oricare jurist este idealist, vede totul prin prisma reglementarilor asa ca nu are cum sa ii schimbe opinia unui jurist un marinar. E o problema de formatie profesionala! Cum Basescu o sa raman mereu marinar ca asa s-a format si se vede ca tot despre asta vorbeste, asa un judecator nu il schimbi ca gandire.
doua intrebari simple: 1. cum dovedesti CU DOCUMENTE primirea unei spagi (evident la negru) si intemeierea unei averi prin spagi???? cu documente te rog! 2. la un hot acasa (prins pt. furtul unui portofel de exemplu) gasesti alte 80 de portofele. Cum dovedesti CU DOCUMENTE ca trebuie confiscate? cu documente te rog.
Cum dovedesc cu DOCUMENTE ca unul a luat spaga. Sa ii faca politia flagrant si apoi nu ai de ce sa nu il arestezi. Spaga se poate dovedi numai prin flagrant nu prin documente.
La un hot acasa gasesti 80-900 de portofele: Il arestezi pentru ala unul, pentru restul este prezumtia de nevinovatie, daca nu o scot astia si pe asta pana atunci. Asta functioneaza justitia! Cum ar fi daca unul te aresteaza maine ca ai comis un viol si tu cand colo…. Asta ar insemna sa nu ai prezumtia de nevinovatie! Legea nu e perfecta ce-i drept dar trebuie sa existe!
@cristian
Aşa este că nu te-ai chinuit să citeşti bunătatea de argumentaţie de mai sus? Bănuiesc că altfel nu te-ai fi chinuit să contrazici argumentele logice propuse de Doc cu păreri despre Băsescu, nu?
sincer NU dar sunt la curent cu opinia presei in lupta asta de eliminare a prezumtiei.
Cristian,
In cazul asta, judecatorul face un abuz. Opinia sa asupra oportunitatii respectivei revizuiri nu e mai importanta decat cea a oricaruia dintre noi, si se exprima la referendum. El trebuie sa ia o decizie, in calitate de judecator, exclusiv pe temeiuri legale. Asta explic in articol, de asemenea explic de ce NU exista temeiuri legale in aceasta privinta.
Bun, bun. Haide sa luam exemplul cel mai simplificat: cel cu bicicleta. Cineva mi-a furat bicicleta, a doua zi a dus-o in alt oras si a vandut-o, are contravaloarea ei in bani. Cum anume se poate dovedi ca aceasta parte a averii lui e obtinuta ilicit?
pentru Damian: La intrebare ta cu bicicleta iti dau doua raspunsuri ca sa vezi odata ca parerea unuia nu e de ajuns sa schimbi o Constitutie: mi-e mi-au furat masina si tot is de parere ca prezumtia asta e obsolut esentiala atata vreme cat exista politisti pe care ii platesc din banii mei si care trebuie sa imi gaseasca masina si sa il traga la raspundere pe individ. Cat priveste modul cum se poate dovedi ce parte din averea unui infractor este dobandita ilicit, sa iti spun ceva: nu poti sa confisti tot pentru ca omul a furat, de exemplu, un portofel, cu atat mai mult cu cat daca ai o politie si alte structuri EFICIENTE ii iei exact cat a furat. NU EXISTA INFRACTORI DIN NASTERE! Cum nici averea unuia nu poti sa consideri ca e dobandita in intregime prin infractiuni, doar pentru ca l-ai prins asupra faptului cu fapt! Nu poti prezuma lucrurile astea, cel putin din punct de vedere al reglementarilor legale! A furat un portofel, o casa dar mai are zece, insemna ca doarme POLITIA, inseamna ca cel pe care l-am votat nu stie sa conduca tara prin numirea ierarhica a autoritatilor. Asta este! O astfel, de prezumtie eliminata ar da nastere la abuzuri in serie, mai ales la noi unde se practica intimidarea si santajul politic. Vreau sa spun ca in privinta dobandirii ilicite a averilor, autoritatile statului au raspunderea sa elimine infractionalitatea si au ei mijloace destule numai sa isi faca treaba!!! In rest sa ne lase noua cetatenilor sa avem si noi drepturi si garantii asa cum sunt ele in momentul de fata, daca nu se le mai imbunateasca! Ca in UE nu e reglementata prezumtia asta, stiti voi sigur ca UE detine toate reglementarile legale bune din lume?!?!?! Sa fim seriosi! Sunt de acord ca averea DOVEDITA ca fiind dobandita ilicit trebuie confiscata, dar atat!
Cristian,
Te-am intrebat, pornind de la propria ta afirmatie, cum se poate demonstra provenienta ilicita a unei averi obtinute prin furt (un furt de bicicleta, foarte specific). Nu ai raspuns la asta. In loc de asta, imi spui ca *trebuie* sa se intample una si alta. Din pacate, simpla dorinta nu ajuta aproape deloc din punctul asta de vedere. In consecinta, afirmatia din articol „nici statul nu are capacitatea de a demonstra, în orice situație, caracterul ei ilicit (nu fără să încalce alte drepturi ale cetățenilor, cel puțin)” ramane in picioare asa cum a fost enuntata.
In rest, citesc ca opinia ta e ca respectiva prevedere sa ramana in Constitutie. O notez ca atare, nu vad cum as putea contra-argumenta convingeri. Articolul insa se refera la altceva.
Asa este “nici statul nu are capacitatea de a demonstra, în orice situație, caracterul ei ilicit (nu fără să încalce alte drepturi ale cetățenilor, cel puțin)”. Dar statul asta are obligatia sa previna infractiunile si in cazul producerii lor sa limiteze efectele. Deci interventia statului vine undeva pe axa timpului in momentul imediat al unei infractiuni. Nici nu poti sa ceri statului sa demonstreze „in orice situatie” caracterul ilicit al unei averi. Eu ma refer la infractiunile astea savarsite intr-un interval de timp foarte scurt: furturi, luare de mita, etc. Interventia statului intervenind undeva pe axa timpului in momentul imediat al producerii unei infractiuni, atunci privind infractiunile din trecut nedovedite nu poti sa il sanctionezi pe om cu confiscarea averii in cazul nostru. In privinta afirmatiei ca “nici statul nu are capacitatea de a demonstra, în orice situație, caracterul ei ilicit (nu fără să încalce alte drepturi ale cetățenilor, cel puțin)” nu sunt sigur ca caracterul ei ilicit nu poate fi demonstrat in orice situatie, se pot dovedi infractiuni trecute si dupa 2-3 ani de la savarsire, iar daca le-ai dovedit, nu demonstrat aplici legea. Poate ar trebui sa detaliezi la ce anume te referi prin „in toate situatiile”! Azi l-a prins politia pe unu ca a furat un portofel si a mai gasit acasa la el altele 20, il arestezi pentru ala gasit, iar daca mai gasesti altii carora le apartineau portofelele celelalte si il recunosc pe infractor il tragi la raspundere si pentru restul. Asta este! Pe probe! Sa munceasca Politia!
Cristian,
dar nu e vorba de „obligatie” :-) Noi putem spune (de exemplu, la un referendum) „Vrem o lege in care statul sa se oblige sa previna infractiunile”, iar apoi referendumul sa fie pus in aplicare. La ce bun? Problema nu e atat ca statul nu doreste, ci ca nu poate face asta, decat in filme interesante cu Tom Cruise. Lasand fictiunea la o parte, nu stiu vreun stat care sa isi asume aceasta obligatie si sa reuseasca sa o puna in practica.
Tu spui ca ii gasesti hotului portofelele furate acasa si voala! tot ce e furat poate fi confiscat, ba chiar returnat. Asta daca hotul e intr-atat de tampit incat sa tina cu el probele inutile ale hotiei sale. Eu as presupune ca majoritatea vor arunca portofelele respective, si vor tine banii. Si atunci cum mai poti dovedi ca sunt furati?
Părerea mea că poți demonstra foarte simplu dacă ai instituții functionale: vezi ce venituri declarate și ce impozite plătește proprietarul de bicicletă furată și faci o estimare a bunurilor pe care respectivul le are, precum și a cheltuielilor lui. De altfel, dacă tot vâd că ne compari cu alte state, așa fac și SUA saa Marea Britanie. Și, după cum spuneam la articolul trecut, cazurile de confiscare a averii ilicite trimise în instanță de către ANI, cel puțin cele de care știu eu, nu au fost pierdute și pe motiv că averea ar fi prezumată licită ci doar se derulează greoi procesele. Mă rog, știu că tu ești de părere că p decizie prin care Înalta Curte întoarce un proces la o Curte de Apel înseamă că presupusul vinovat a câștigat din motive de Constituție dar ar fi frumos să ne bazăm pe fapte, nu pe păreri. Dar lucrurile astea deja nu au legătură cu ce scrie în Constituție legat de prezumția de dobândire licită a averii. Din punctul meu de vedere, fie că averea se prezumă a fi dobîndită licit, fie că nu, e egal. Ceea ce contează e modul de funcționare a unor istituții (ANAF, parchet, instanțe) și, din acest punct de vedere nu văd nicio intenție de îmbunătățire. Asta mi se pare mie a fi discuția reală peste care însă se trece prea ușor.
Andrei,
Ei, asta-i! Notez pentru inceput ca o asemenea cercetare o risca, in principiu, toti cetatenii. Dincolo de asta, bun, faci o asemea estimare, iti iese ca are x venituri declarate (0, sa zicem), y cheltuieli si z bunuri. Mai departe? Hm?
In rest, motivul pentru care ICCJ a acceptat recursul in cazul Voinea – de care vorbeai articolul trecut – este irelevant, la fel cum viteza de desfasurare a proceselor e irelevanta. Motivul pentru care si in cazul celalalt si in cazurile care vor mai fi (dl Rizea, de exemplu, fostul sef al ANTS) NU se poate opera confiscarea averii nejustificate e unul singur: Curtea Constitutionala a decis, in baza art 44 alin 8 din Constitutie, ca asa ceva ar fi neconstitutional.
Daca totul este „perfect”, cum afirmi, de ce USL propune un proiect de lege cu privire la confiscarea averilor ilicite? Am inteles ca Basescu are mentalitate de marinar si nu stie ce vorbeste. Inteleg ca alde Ponta si Crin stiu ce vorbesc si proictul lor este superior celui propus de Basescu.
Dar totusi, de ce sa faci un proiect de lege la ceva care este perfect deja?…
legea apare (politicianista) problema ramane! ca sa confisti trebuie sa dovedesti caracerul ilicit! Catalin Voicu a facut avere din spagi: cum dovedesti? In plus cum trece legea de CCR?
[Doc spune: opinie partizana inafara subiectului]
„De ce nu apare prin Constituțiile statelor occidentale” ..
Raspuns:
Pentru ca in statele ocidentale justitia e o chestie independenta, nu la buna vointa oricarui se perinda la putere…. in romania nefiind asa, acest lucru trebuie clar mentionat… altfel … riscam ca actuala sau urmatoarea putere sa devina vesnica…. .. Sau poate tu chiar asta iti doresti?
Banuiesc ca ceea ce doresti tu se aplica si retroactiv nu? De ce nu.. daca DNA te acuza de ceva.. esti vinovat de facto trebuie sa stai la inchisoare pana si daca apuci sa iti dovedesti vinovatia…? Cu asta esti de acord? In felul acesta toti corupti.. mama lor .. la inchisoare cu ei..
dar si mai tare PROPUN:
ARESTAREA SI CONFISCAREA AVERILOR tuturor celor a caror avere este peste 100,000EUR… cei care prin justitie vor reusi sa dovedeasca cu chitante pana la centima ca averea este acumulata licit.. sa li se dea drumul… ceilalti.. pa si larevedere inchisoare pe viatza… e bine asa? Asta iti doresti?
Dorel,
Daca asta e explicatia, atunci ar fi trebuit scrisa in decizie ca atare: „nu putem admite revizuirea in sensul asta, pentru ca justitia din romania, spre deosebire de cea occidentala, nu e independenta.” E si mai putin temeinica, e mult mai ridicola decat cea oferita, dar macar e onesta.
Restul nu comentez. As zice ca e opinie partizana, dar intra mai degraba la capitolul „delir”.
Unele afirmatii de pe aici sunt dureros de trist de amuzante.
De fapt problema averii ilicite/licite este o perdea de fum. La fel si cea cu imunitatea! Adevarata lovitura a noii constitutii este data de imposibilitatea cetateanului de a mai da in judecata statul. Si din pacate aceasta problema este aruncata sub pres de presedinte … desi reprezinta o restrangera flagranta a unui drept:: dreptul de liber acces la justitie. Scoate imunitatea parlamentarilor si introduce imunitatea statului. Toata lumea se invarte in jurul problemei averiil licite sau ilicite, desi nu este ff imporanta pentru cetatean.
Andrei,
e interdictia pusa de CCR despre care nu spun nimic, nici aici nici in articolul precedent. Asta pentru ca o consider intemeiata.
poate ca acea clauza e neindemanatic formulata, dar astazi: 1.justitia decide cum se platesc ingrijitoarele la Tichilesti (mai bine ca fochistii) 2. justitia decide la Cocarlati (invers decat la Tichilesti). De ce mai facem grila de salarizare, scheme de pensii, bugete, daca otul poate fi rasturnat de o decizie (uneori „unsa”) a unui judecator? De ce limitam deficitul bugetar prin acorduri internatinale sau chiar prin Consitutie daca Curtea de Apel Bucuresti decide ca toate salariile trebuie marite cu 169%? Deci poate „class action” in acest caz nu ar trebui permise!
Pragmatic,
am scris nu odata despre faptul ca instantele au luat decizii complet netemeinice in aceste spete, inventand si pervertind cu nerusinare jurisprudenta CEDO. Dar asta nu inseamna ca raspunsul poate fi sa le luam in intregime dreptul de a se pronunta. Pe temeiul ca unele instante au facut abuzuri (e de mentionat ca nu toate) am admite un abuz foarte grav, nu atat impotriva instantelor cat a cetatenilor. E inacceptabil.
Si, desigur, e neconstitutional. CCR trebuia sa avizeze negativ propunerea respectiva si, daca se mentine, sa blocheze revizuirea cu totul: nu se poate revizui constitutia in sensul suprimarii unor drepturi fundamentale. A putea apela la justitie pentru repararea unei nedreptati reprezinta un drept fundamental al cetateanului, nu poate fi suprimat pe calea revizuirii.
doc. Sa nu extindem confuzia intre dreptul cetateanului si „class action”. Dl. X trebuia sa aiba dreptul sa…. dar daca un profesor castiga un proces (putin importa motivul, putin importa argumentatia si PUTIN IMPORTA SPAGA data judecatorului), nu inseamna ca FARA ALT PROCES se aplica sentinta tutror profilor de tara. Si sa nu ne facem ca nu stim de sentinte „dirijate” fie pt. ca un judecator e mai „sensibil/sensibilizat” la presiunile politice sau sindicaliste. Altfel, repet, ce sens are sa trecem vreun buget prin parlament daca orice judecator de la Vascauti il poate compromite, adica EXACT CE SE INTAMPLA AZI? Azi o sentinta poate suspenda -in vitam eternam- executia unei legi „financiare”, asteptand un proces pe care beneficiarii suspendarii il vor amana ani si ani???
Prudent,
ah, nu e asa, nu judecatoria Vascauti :-) a fost responsabila pentru maririle salariilor tuturor profesorilor, ci fix Inalta Curte, care a admis un Recurs in Interesul Legii (RIL): notand ca instante judecatoresti au dat decizii diferite in aceeasi speta, Inalta Curte a decis care e interpretarea corecta, in virtutea rolului ei constitutional de asigurare a interpretarii unitare a legii. In cazul salariilor profesorilor, nu am motive sa cred ca decizia lor a fost netemeinica, in cazul sporurilor magistratilor, cu siguranta ca a fost…
Ma rog, sunt mai multe de zis, dar cred ca ar trebui un topic separat. M-am gandit, daca am timp, sa iau toate revizuirile propuse si sa le analizez.
Frumoasa demonstratie de logica domnule Miron! Ar trebuie ca toti capsomanii ai din CC sa-si dea demisia dupa ce va citesc articolul! Am tot citit comentarii asupra acestui subiect vazut din differente unghiuri (moral,etic, politic etc), mai mult sau mai putin subiective dar interesante de altfel, totusi abordarea corecta , e accea trecuta prin prisma logica, cit mai departe de subiectivism, inerent de altfel in oricare alt fel de abordare. Prisma logica are coeficintul de refractie cel mai mic sa-i zic asa, deci si rezultatul analizei e cu mult mai aproape de adevar! Ma refer desigur la logica pura, asa cum e vazuta de Kant printre altii, si sora buna cu logica matematica, nu asa zisa logica a acestor judecatori, de tip Vadimian, adicatelea numai o iluzie de logica, doar o inunadatie de cuvinte sforaitoare, asa ca sa distraga atentia de la esente, eventual sa nu mai vezi padurea din cauza copacilor…
Numai bine…
demonstratie mai clara de atat nu cred ca este posibila. felicitari doc!!
cristian, judecatorii, juristii de care vorbesti, daca sunt idealisti sa mearga tata la manastire. sa se calugareasca. nu sa incurce lumea. societatea trebuie sa functioneze. si nu functioneaza doar cu idealisti. mai suntem si prosti care curatam pantofi, dam cu sapa, spalam mortii, taiem porcii, facem branza, culegem rosiile. n-ar fi bine ca judecatorii investiti cu autoritatea statului, cu puterea noastra a tuturor sa nu viseze cai verzi pe pereti si sa rezolvele problemele noastre?!
domnule Damian, eu pot demonstra cu usurinta caracterul ilicit al averii statului, atat prin modurile de dobandire istorice, cat si prin [ne]exercitarea abuziva a obligatiilor ce deriva din legiferarile succesive ale dreptului de proprietate publica ori din relatiile contractuale ale titularilor statali cu partenerii privati. Eu nu sint persoana juridica de drept public, nu detin un aparat dedicat investigarii partenerilor contractuali, nu am parghiile legale la indemana si nici sumedenia de instrumente prin care sa intru in conturile partenerilor, in registrele capitalului privat, financiar sau imobiliar, in casele lor, in birourile si calculatoarele lor si totusi am putut sa strang probe suficiente, sa le analizez si, in urma deliberarii in instanta suprema a cetatenilor vigilenti, sa emit o decizie-cadru ce califica activitatea organelor de stat ca fiind eminamente ilicita si permite cetatenilor sa porneasca actiuni civile in vederea recuperarii daunelor. Statul are toate aceste puteri de supraveghere, anchetare si totusi se declara incapabil sa desfasoare niste investigatii simple pe care eu le’am facut in legatura cu averea statului, pe care intentionez sa o declar public ilicita si sa i’o confisc. poate ne sfatuiti cum sa procedam, eu si prietenii mei -grupul contribuitorilor foarte perpicace si extrem de scrupulosi in materie de raporturi licite- sa scapam de raptul etatist si cum sa punem sechestru nu numai pe cateva bunuri ale statului -suspectate de a fi utilizate in producerea contraventiilor/infractiunilor institutionalizate- ci pe intreaga sa avere, oricum irosita de o liota de birocrati incompetenti, fara nicio tangenta cu manageriatul. dupa sechestru, ar urma rechizitionarea in scopul despagubirii victimelor agresiunii in forma continuata a organelor de stat care, in numele dar nu in beneficiul autoritatii, si’au procurat foloase necuvenite, apoi constituirea unui fond de avarie care sa asigure functionarea unei structuri guvernamentale de urgenta cu maxim 100 de angajati, iar ulterior reimproprietarirea cetatenilor ale caror averi au fost ‘nationalizate’ de o forta politica antinationala.
euNuke,
In masura in care poti demonstra ca statul prin institutiile sale are o avere ilicita la care tu personal ai dreptul, il poti actiona in instantele nationale. Daca instantele nationale nu iti dau dreptate, exista CEDO. Succes.
Asta ca paranteza. Now, back to our subject.
Argumetatie de nota 10! Felicitari…
felicitari pentru demonstratia foarte elocventa ca decizia CC era mai mult despre forma si nu despre modul de implementare!
din pacate, va opriti aici si nu mergeti pana la fondul dezbaterii (pe care il identificati si dv. la punctul 2 din argumentatie): cine trebuie sa aiba sarcina probaei si unde se face delimitarea?
ati demonstrat ca aceasta delimitare trebuie sa fie facuta printr-o lege si nu prin Consitutie, dar nu spuneti si care este parerea dv. despre unde trebuie trasa linia dintre responsabilitatea statului si cea a cetateanului? avand in vedere principiul prezumtiei de nevinovatie, nu credeti ca o astfel de lege ar insemna ca responsabilitatea va fi tot 100% a statului? si atunci, care ar fi impactul real al revizuirii Constitutiei din acest punct de vedere?
daca nu va cadea 100% asupra statului, unde putem trage aceasta linie: daca averea e mai mica de, sa zicem, 1 milion de lei atunci sarcina probei e a statului, iar daca e mai mare e pt cetatean? prin analogie, ar insemna ca in cazul uciderii unui om, sarcina probei e pt Procuratura, dar daca vorbim de un criminal in serie, atunci el e cel care trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia?
pentru ca va referiti de cateva ori la situatia din cateva tari occidentale, ne puteti spune care sunt formele de implementare ale acestui principiu in aceste tari?
multumesc!
Andrei,
m-am oprit pentru ca era un subiect diferit, inclusiv ca natura: analiza de mai sus priveste o interpretare legala, modul in care ar trebui sa arate o lege priveste anumite optiuni (si opinii) politice. Apoi m-am oprit pentru ca de obicei incerc sa ma opresc inainte sa imi depasesc nivelul de competenta: e nevoie de experti care sa puna la punct detaliile unei astfel de legi.
Acestea fiind spuse, pot sa incerc un raspuns la intrebari, cu avertismentul ca imi exprim o opinie politica, care poate sau nu sa fie impartasita si de altii:
Sarcina probei va in continuare de partea statului ca si pana acum. Exceptia se va face nu in functie de marimea averii, ci pentru doua categorii de cetateni pentru care inversarea sarcinii probei e justificata:
1. Demnitari, oameni cu putere de decizie (inclusiv magistrati) si/sau acces la bani publici
2. Cetateni condamnati pentru infractiuni serioase sau repetate din domeniul economic, sau care sunt de natura sa le aduca beneficii economice (trafic de persoane, droguri etc.)
Aceste doua categorii ar trebui sa fie puse, in conditii speciale, sa isi justifice averea, riscand altfel ca partile ce nu pot fi justificate sa fie supuse confiscarii. In rest, cetatenii vor avea exact aceeasi protectie ca si pana acum.
Analogia cu situatia unui proces penal se poate face doar cat timp exista aceasta prezumtie in constitutie: efectul ei este ca nicio parte din avere nu poate fi confiscata atat timp cat statul nu demonstreaza ca acea parte a fost obtinuta de pe urma unei activitati ilicite; prin urmare scuteste orice cetatean, in orice circumstante, de necesitatea de a-si justifica el insusi averea, inclusiv cele doua categorii de mai sus. Infractorului i se pot confisca doar bunurile pe care statul le demonstreaza a fi rezultate/folosite/destinate infractiunilor pentru care a fost judecat si condamnat, nimic altceva.
Stiu ca alte tari nu au aceasta prevedere constitutionala, si ca opereaza confiscari extinse. Detaliile, insa, nu le cunosc – e limpede insa ca, presupunand ca va disparea aceasta bariera constitutionala, Legiuitorul va trebui sa tina cont de experienta altor state; asa cum Curtea Constitutionala va trebui, la analiza legii, sa tina cont de limitele existente in alte state.
multumesc pentru raspuns si clarificari.
as indrazni sa duc discutia mai departe pe acest drum pentru ca punerea unei bariere la 100% pentru stat in Constitutie sau in lege nu schimba de fapt status quo-ul si atunci analiza daca bariera ar trebui sa fie constitutionala sau nu poate fi facuta prin prisma efectelor mutarii barierei la mai putin de 100% (mutare care nu poate fi facuta decat prin eliminarea prevederii constitutionale).
inteleg motivatiile pentru care puneti cele 2 categorii de cetateni sub lumina reflectoarelor.
as spune insa ca niciun cetatean nu „se naste” intr-una din cele 2 categorii, ci poate ajunge acolo pe parcursul vietii sale. putem astfel presupune un caz in care un cetatean acumuleaza o avere (marimea ei nu este relevanta) si apoi devine demnitar. cum pana la momentul in care a devenit demnitar, sarcina probei nu cadea asupra lui, el/ea nu a simtit nevoia sa acumuleze dovezi care sa justifice caracterul licit al averii. dupa ce devine demnitar, insa, sarcina probei devine a lui/ei si, cum ii va fi poate dificil sa demonstreze caracterul ei licit, risca pierderea unei parti din averea sa care a fost, de fapt, dobandita cinstit. nu ar fi genul de situatie pe care o lege trebuie sa o previna, mai ales tinand cont de principiul „mai bine scapa 10 vinovati decat sa bag 1 nevinovat la inchisoare”?
cred ca e, de asemenea, relevanta analogia cu procesul penal. pentru ca acolo, prezumtia de nevinovatie continua sa se aplice chiar si celor care au fost condamnati in trecut. sa ne imaginam ce ar insemna ca un om condamnat in trecut de o crima sa fie obligat sa isi demonstreze nevinovatia de fiecare data cand o crima (similara sau nu) se intampla in orasul in care locuieste.
ce incerc sa spun este ca inlaturarea unui principiu fundamental ca prezumtia de nevinovatie (in cazul acesta translatat in prezumtia de dobandire licita a averii) trebuie analizat pana la capat si efectele trebuie cuantificate cu atentie. abia apoi este importanta modalitatea in care se face (in Constitutie sau printr-o lege). ca de obicei in Romania, din pacate, legiuitorii si guvernantii se concentreaza pe forma si nu pe fond.
Andrei,
Corect ! O lege care ar cere unui demnitar sa justifice provenienta averii dinainte de a fi devenit demnitar ar incalca, in opinia mea, cel putin, Constitutia. Asta pentru ca, din acest punct de vedere, diferenta de tratament legal intre un demnitar si un ne-demnitar nu este justificata, prin urmare se incalca art. 16.
Dincolo de asta, exista vreun temei pentru a crede ca se poate intampla asta? Nu. Asta pentru ca, in aceasta privinta, chiar avem (aveam, de fapt) o lege! Ma refer la forma initiala a legii ANI! Aceasta era destul de clara din acest punct de vedere: se verifica si i se cere demnitarului sa justifice exclusiv averea dobandita pe perioada mandatului, si doar asta i se poate confisca. I se verifica pe baza diferentelor intre declaratiile de avere anuale obligatorii. Prin urmare n-ar fi fost o problema constitutionala din motivul acesta, si nici din altele…
…Insa legea a fost totusi declarata neconstitutionala de CCR. Stii de ce? ( ma amagesc ca pot sa ridic supansul aici :-) ). Judecatorii au considerat ca, solicitand demnitarului sa justifice averea, legea incalca pasajul constitutional privind prezumarea licita a averilor. Punct. Rationament si decizie, de altfel, cat se poate de temeinice!
In ce priveste infractorii, aici e mai complicat. E limpede ca nu putem stabili momentul precis in care au inceput activitatea infractionala. Legea va trebui in continuare sa ofere garantii, de exemplu nu va putea confisca oricare sume care pot fi justificate din venituri legale (daca omul poate dovedi ca a lucrat legal vreme de 10 luni pe un salariu de 500 de euro, atunci averea sub aceasta suma nu va putea fi confiscata). Insa, desigur, situatia unui infractor condamnat este din aceasta privinta mai grea, dar as zice ca e un motiv foarte justificat pentru asta.
ca o completare la incheierea comentariului anterior, mi s-ar fi parut normal ca cererea de inlaturare din Constitutie a acestei bariere sa fie completata cu o propunere (sau macar o idee) de ce se va pune in loc si unde va fi stabilita bariera prin lege.
astfel, CC nu ar mai fi avut posibilitatea sa speculeze pe marginea „falsei dileme”, ci ar fi trebuit sa aleaga intr-adevar intre cele 2 alternative.
Ahh, nu, aici nu mai sunt de acord. O astfel de propunere (strict informala, evident) nu ar fi putut (si nu ar fi trebuit) avea niciun fel de influenta in decizia judecatorilor CCR.
Felicitari pentru expunere! Sper sa reuseasca si altii sa inteleaga chestiunea asta cu drepturile si obligatiile…Exact, dreptul de proprietate nu are doar atributul posesiei…si de aici o intreaga teorie, pe care nu multi au capacitatea sa o si inteleaga!…
Toti ar trebui sa recunoastem ca avem o Constitutie depasita de realitatea temporala si ca se impune modificarea acesteia cat mai curand!
Argumente CCR:
„Inlaturarea ultimei teze a alineatului 8 al aceluiasi articol, care prevede „caracterul licit al dobandirii se prezuma” lasa, practic, fara substanta ideea de garantare a dreptului de proprietate…
Retinand ca prin propunerea de revizuire se urmareste rasturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, in sensul ca averea unei persoane este prezumata ca fiind dobandita ilicit, pana la dovada contrarie facuta de titularul ei…
Prin prezentul proiect de lege se propune eliminarea din Constitutie a prezumtiei caracterului licit al dobandirii averii. Ca si in precedentele enuntate, Curtea retine ca aceasta prezumtie constituie o garantie a dreptului de proprietate al persoanei.”
Contra-argumente:
Scoaterea din Constitutie a prevederii potrivit careia „caracterul licit al dobandirii se prezuma”, nu implica afirmatia „caracterul ilicit al dobandirii se prezuma”. Argumentatia CCR este gresita deoarece prezuma faptul ca lipsa unei prevederi implica existenta prevederii contrare. Daca nu afirm despre cineva ca este inteligent, nu inseamna ca gandesc ca este prost. Pur si simplu, nu ma pronunt.
Rasturnarea sarcinii probei nu se face deoarece se prezuma ca averea a fost dobandita ilicit ci datorita dubiilor care exista cu privire la dobandirea intregii averi a unei persoane care a comis o anumita infractiune dovedita (prin care si-a sporit aceasta avere). Existenta dubiilor implica lipsa certitudinilor asa ca nu exista certitudinea ca averea a fost dobandita ilicit (deci nu se prezuma caracterul ilicit al dobandirii). Insa nu exista nici certitudinea ca ea a fost dobandita licit. Datorita faptului ca nu putem vorbi despre probitatea unui infractor, coroborat cu faptul ca marimea averii nu este in concordanta cu statutul economic al infractorului si coroborat cu faptul ca averea este obtinuta fractionat, in urma unui numar indefinit de „acte” legale sau ilegale (necunoscute procurorilor), rasturnarea sarcinii probei este justificata. Din moment ce infractorul a mintit o data in legatura cu legalitatea dobandirii unor bunuri, prezumtia de buna-credinta nu mai poate fi invocata pentru impiedicarea rasturnarii sarcinii probei. Asta nu inseamna ca il consideram vinovat din nou ci inseamna doar ca avem dubii in legatura cu adevarul afirmatiilor lui. Ramanand prevederea (in Constitutie) conform careia „averea dobandita licit nu poate fi confiscata”, garantarea dreptului de proprietate nu este afectata.
Argumente CCR:
Aceasta prezumtie se intemeiaza si pe principiul general potrivit caruia orice act sau fapt juridic este licit pana la dovada contrarie, impunand, in ce priveste averea unei persoane, ca dobandirea ilicita a acesteia sa fie dovedita.
Contra-argumente:
Prevederea conform careia „caracterul licit al dobandirii (averii) se prezuma” nu reprezinta o singura prezumtie ci un numar indefinit de prezumtii. Averea ilicita este „dobandita” in urma unui numar mare de „acte” ilegale care pot fi de diferite feluri (pot avea diferite incadrari juridice – coruptie, trafic de droguri etc.) si nu in urma unui singur „act” ilegal. Nu se pot face prezumtii „la pachet” asa cum nici o judecata nu se face pe un „pachet” de fapte ci pe o fapta individuala. La fel si condamnarile sunt pronuntate separat, pentru fiecare fapta si nu „la pachet”. De aceea preverea conform careia „caracterul licit al dobandirii se prezuma” este un nonsens juridic. Acest lucru poate fi observat si din urmatorul enunt al CCR:
„In absenta unei astfel de prezumtii, detinatorul unui bun ar fi supus unei insecuritati continue intrucat, ori de cate ori s-ar invoca dobandirea ilicita a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmatia, ci detinatorului bunului.”
Aici CCR se refera la „un bun” si nu la „un pachet de bunuri”, cum este si normal.
Argumente CCR:
„In absenta unei astfel de prezumtii, detinatorul unui bun ar fi supus unei insecuritati continue intrucat, ori de cate ori s-ar invoca dobandirea ilicita a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmatia, ci detinatorului bunului.”
Contra-argumente:
Pe langa faptul ca se confunda „un bun” cu „averea” (vezi argumentele de mai sus), mai exista o afirmatie manipulatoare: „detinatorul unui bun ar fi supus unei insecuritati continue intrucat, ori de cate ori s-ar invoca dobandirea ilicita a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmatia, ci detinatorului bunului”. O decizie definitiva a instantei cu privire la caracterul dobandirii licite a unui bun elimina „insecuritatea continua” a detinatorului. Numai reprezentantii unei justitii care are asa de multe decizii contradictorii ca cea din Romania puteau sa gandeasca in acest fel.
Argumente CCR:
„Eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8) din Constitutie, potrivit careia „Caracterul licit al dobandirii (averii) se prezuma” este neconstitutionala, deoarece are ca efect suprimarea unei garantii a dreptului de proprietate, incalcandu-se astfel limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie”.
Contra-argumente:
Prevederea din Constitutie conform careia „averea dobandita licit nu poate fi confiscata” ar trebui sa aiba formularea „proprietatea nu poate fi confiscata”, deoarece „averea dobandita licit” are un nume: proprietate. S-a introdus formularea „averea dobandita licit nu poate fi confiscata” tocmai pentru a putea introduce si prevederea „caracterul licit al dobandirii se prezuma”, extinzand astfel umbrela proprietatii si asupra bunurilor dobandite ilicit. In Constitutie este garantat „dreptul de proprietate” si nu „dreptul de avere dobandita licit”. Nu exista nicaieri garantarea „dreptului de avere dobandita licit”. CCR se joace cu termenii pentru a apara „dreptul” de a poseda bunuri ilicite.
Dupa cum am argumentat mai sus, prevederea conform careia „caracterul licit al dobandirii (averii) se prezuma” este un nonsens juridic. In acelasi timp, chiar daca prevedera ar fi „caracterul licit al dobandirii unui (singur) bun se prezuma”, eliminarea ei tot nu ar avea ca efect suprimarea unei garantii a dreptului de proprietate. Daca se prezuma ca un bun a fost dobandit legal si apoi se dovedeste contrariul, bunul va fi confiscat deci prezumtia nu a folosit la nimic deoarece averea ilicita nu este proprietate. In momentul in care se dovedeste cu acte caracterul licit al dobandirii, bunurile din posesie nu mai pot fi confiscate, chiar in lipsa prezumtiei. Orice garantie a dreptului de a detine niste bunuri poate fi data numai daca exista si garantia dobandirii licite a acelor bunuri, cu acte doveditoare (adica garantia ca avem de a face cu o proprietate). Orice alt fel de garantie este un cec in alb pentru infractori. Ceea ce se suprima de fapt prin eliminarea paragrafului din Constitutie este garantia „dreptului” de a detine bunuri dobandite ilegal. Eliminarea prevederii conform careia „caracterul ilicit al dobandirii (averii) se prezuma” nu afecteaza dreptul de proprietate ci doar elimina piedicile in calea aflarii adevarului. Aceasta eliminare nu duce la „suprimarea unei garantii a dreptului de proprietate”, deci poate fi facuta.
Beneficii: Vor fi confiscate averile ilicite ale celor care nu și le mută rapid pe offshore.
Riscuri: Vor rămâne expuși zelului procurorilor fix cei care cred că n-au de ce să se teamă.
Lucian Davidescu,
Beneficiile sunt mai multe, insa aplicarea lor pentru trecut va fi, din pacate, limitata. Legea nu poate actiona pentru trecut. Singurii care vor putea fi afectati si pentru fapte trecute – daca Curtile vor fi de acord cu asta! – vor fi cei care aveau deja o obligatie legala, ma refer la cei prevazuti de legea ANI pentru declararea averilor.
Ce treaba au procurorii cu asta? Cine sunt „cei care cred ca nu au de ce sa se teama”? De ce o sa ramana ei expusi?
D-le Damian,
din toata dezbaterea rezulta clar pb iresponsabilitatii uneia dintre cele patru puteri ale unei democratii autentice. Dar nu se poate spune c-ar fi singura iresponsabila.
„Reforma” prostitutionala propusa de baselu’ sufera, asemenea altor „reforme” initiate in gubernarea actuala, de sindromul arderii etapelor. Pt ca vreme de decenii procurorii ori judecatorii au avut un comportament similar unor semi-zei si-au emis decizii contrare oricarei umbre pe care spiritul legislativ a fi lasat-o pe praftica instantelor iar logica literei din tipariturile cu emblema MO a fost considerata cenusareasa s-ar impune mai intai responsabilizarea materiala si disciplinara a magistratilor. Abia dupa cateva decenii de aplicare a unei asemenea prevederi in care deciziile corecte dpdv al literei dar si al spiritului legilor vor deveni regula si nu exceptii (cu este acum) se va putea aplica si aceasta ultima etapa a reformei in domeniu. Recte, prezumtia de ilegalitate a unor proprietati. De acord ca paragraful din constitutia ro e diferit de paragrafele din constitutiile lumii civilizate. La fel cum este de adevarat ca lumea civilizata nu pierde procese pe banda rulanta la CEDO. Sau ca bugetele publice achita daunele in timp ce declaratiile de avere ale adevaratilor vinovati se umfla pe zi ce trece astfel incat formularele ANAF-ului devin caduce trimestrial.
ps:
Aproape ca nu tin cont de parerile exprimate aici cata vreme nu-si da cu verdictul polivalentul-medic-veterinar-nepracticant ciuvica sau macar a-toate-stiutorul-comentator-de-simulacru-fotbaliator pelican. Iar parerile lor trebuie neaparat ejaculate sub garantia celui care este, inca.
Despre ce anume discutam? Nu se pune problema introducerii prezumtiei de ilegalitate a averii. Cu atat mai putin prezumtia de ilegalitate a proprietatii (in circumstanta discutiei, expresia e o contradictie de termeni!) . Citeste, te rog, articolul.
„Ce semnificație are pasajul constituțional care spune că averea se prezumă licită? Interpretarea e simplă și imediată, fiind singura care are sens: cetățeanul nu trebuie, în nicio situație, să-și justifice averea.”
Damian,
Nu aceasta este interpretarea, in niciun caz imediata, a textului de lege ci interpretarea pasajului contitutional care spune ca averea se prezuma licita este urmatoarea: DREPTUL LA PROPRIETATE IN ROMANIA ESTE GARANTAT! cu alte cuvinte PROPRIETATEA ESTE APARATA PRIN LEGE!
Aceasta insemna ca numeni nu iti poate tulbura dreptul de proprietate! Acum s-ar spune ca: „dar cea ilicita!” In privinta asta am scris mai sus, ce e rezultatul unor infractiuni sa se confiste si oricum se confisca si prin legislatia actuala.
Dar ce vreau sa spun e ca de cand a aparut forma statala pe pamant s-a urmarit sa fie garantata proprietatea. De ce? Pentru ca e baza economiei!
Despre asta spuneam, Damian, ca gandeste un judecator la Curtea Constitutionala!
Cristian Opris,
nu, desigur. Daca aia ar fi interpretarea atunci pasajul ar fi inutil, caci „proprietatea e garantata” este deja un enunt constitutional. Interpretarea e cea pe care am scris-o eu, si pe care au scris-o si judecatorii CCR, in mai multe randuri. Stiu ce spuneai, dar „cum gandeste” cineva, altfel decat in masura in care gandurile respective sunt exprimate, este o speculatie irelevanta.
Mult mai buna si mai clara aceasta parte a doua. Sunt si multe sofisme, se utilizeaza uneori o logica discutabila, iar chestiunile care au un anumit grad de relativitate sunt tratate din perspectiva absoluta. Dar in esenta este altceva fata de prima parte, chiar daca mai razbate din text un anumit orgoliu. Explicarea premiselor este foarte importanta si destul de reusita. In rest sunt mai mult chestiuni de optiune. Totusi as dori sa ma lamuresc asupra unui aspect. De ce pleaca autorul de la „prezumtia” ca avem o putere responsabila care va adopta numai legi care exlud abuzul? Abuzul din lege sau abuzul institutional. Daca plecam de la premisa ca, in general, executivul sau legislativul ne protejeaza de abuz (in sens larg) atunci nu mai avem nevoie de Constitutie.
Chiar daca nu sunt de acord cu pozitia autorului referitoare la motivarea celor 8 judecatori in cazul in speta, nu am sa le iau apararea fiindca de prea multe ori si-au batjocorit profesia si au dat hotarari si interpretari aberante. Oricum, discutia, din punctul in care a adus-o autorul, devine ceva mai sofisticata si tine in mare parte si de diverse optiuni care pot fi si legitime si democratice. A privi relatiile sociale doar in alb si negru, doar in termeni absoluti de bine si de rau, este cel putin periculos. Important este insa ca autorul a ajuns la acest punct si ma refer in special la explicatiile ce se regasesc la punctul 2 al acestei postari.
Vlad Ionescu,
daca sunt sofisme si/sau logica discutabila, as dori sa imi spui unde anume :)
Nu plec de la premisa asta!! Plec de la premisa ca orice lege trebuie, fie in control anterior, fie in control posterior, sa treaca prin filtrul Curtiii Constitutionale! Deciziile Curtii in aceasta speta (modificarea Constitutiei) NU se pot baza pe ce legi va adopta parlamentul, ci exclusiv pe ce legi ar fi constitutionale conform propriei interpretari, pe noua Constitutie. Mai precis, daca vor constata ca exista legi perfect constitutionale – conform textului revizuit – care ocolesc o garantie a proprietatii, atunci trebuie sa declare revizuirea ca excedand limitele constitutionale. Dar ei NU au oferit un astfel de argument! Prin urmare, decizia lor nu are temei.
[Doc spune: in cazul asta, mesajul asta intra la non-dialog.]