luni, iunie 17, 2024

D’ale porcului

O modă s-a întins ca un fix cultural, devenind ideologie și politică diluviană, acoperitoare, dominatoare, contaminantă. Și-anume aceea că românul, poet (în realitate, țăran) a făcut cultură (țărănească) cam preponderent în calitate de cioban. Sau, mă rog, pastor/pastore/pastori/pastorem/pastores/pastorum/pastoribus (etc). Nu agricultura (dinspre injust spre peiorativ identificată cu sedentarismul), nu grădinăritul, nu gospodăritul, nu vânătoritul, pescuitul, pădurăritul, mineritul, olăritul sau dulgheritul, nu incendierea și refugierea inopinată din calea năvălitorilor criminali și vandali, nu sluga la varii domni/boieri/micburjui, nici lupta contra turcilor și mai ales în diversele forme de bătălie sau mercenariat pentru obținerea vreunei palme de pământ răzeșesc drept compensație, nu etc, etc. Ci tocmai relația cu turma paricopitată, păstoritul per se (preumblat, păscut, muls, brânzit, dormit iepurește, mătrășit lupi/urși, făcut foamea, băut țuici), plus pendulația migratorie, ba chiar și emigrația, roirea, fuga cu turme cu tot (redenumită de către urmașii patriotici „cucerire pașnică”, căci se definitiva prin așezat ba prin Pind și Caucaz ba prin Carpații slovaci și polaci), bașca cântatul la fluier/cimpoi/bucium, toate acestea vor fi făcut cultură. Mai exact Cultura Originară și Fundamentală a tuturor valahilor și românilor (+ vlașilor, armânilor, istroromânilor, meglenoromânilor) de pretutindeni.

Pe de o parte și cu deosebire odată cu filonul poetic, cel pornit încă de pe dealurile avanlaletrî mioritice ale moșiei de la Mircești, unde marele bard luminist, revoluționar, pașoptist și farmazon Vasile Alecsandri lansa prima mare campanie de vânătoare națională de balade și idile, doine și lăcrimioare (care dealtminteri nu s-a terminat niciodată, continuând învecipururi)… Iar apoi, din cauza unora precum Odobescu, Vlahuță, Slavici, Sadoveanu și începând cu deja specializații savanți O. Densușianu și D. Caracostea… ca și din cauza poporanismului, sămănătorismului și țărănismului selectiv al d-lui Iorga (cel egal populist-pedagogic și regalo-curtean)… Ei bine, din cauza tuturor acestora (și-a multor altor cauze și personaje, desigur) epica și lirica de sorginte păstorească sau cu sugestii pastorale, dar și majoritatea ceremoniilor calendaristico-câmpenești (în ciuda agriculturalității evidente ale multora), au contribuit cumva la ridicarea acestui piedestal, imn marcial, blazon electiv și steag de catarg. Românul neaoș e mioritic (și basta), idealmente haiduc codrenesc, restul atât de complex al rezonanțelor sale culturale rămânând pentru mulți obnubilat de aceeași etichetă a (pan)pastoralismului, a bucolismului nostalgic, romantic și ultranațional.

Interesant e însă că venerația pastoralismului s-a concentrat/limitat la specia oaie, sens în care și Miorița, respectiv mioritismul și mai ales miorițologia cioclopedico-academică au jucat un rol fascinant, obsesiv. Vaca (+boul & vițelul), bivolul, capra (+/– țapul/iedul), găina (! a cocoși ≠ cocoșare, deși verbul a făcut nu puțină istorie consuetudinară și etnopsihologie aplicată), câinele, pisica, iepurii, gâștele, dar cu deosebire porcul… Toate aceste fiare au rămas în seama ocupației familiale și a economiilor domestice, cele nedemne de standard, profesionalism și mai ales de vreun tamtam naționalistic, culturologic și etnopsihologic. Iar în acest sens, zic eu, s-a comis o mare nedreptate științifică. (Ori să se fi pus batistă peste acest țambal antimuzical și grohăitor, poate preș persian peste acest onorabil „gunoi”, doar pentru a nu jigni sentimentele celor care, oricât de minoritari ar fi și chiar sunt, consideră porcul haram? O politețe politică nepretinsă de nimeni și-avant orice letrî?)

Fapt e, prin urmare, că s-au ignorat foarte multe. Precum, de pildă, acela că românul ortodox (așadar ultramajoritar) nu a fost niciodată un mare (sau mediu) consumator de oaie/țap/ied, nici de carne de vacă/taur/bivol/mânzat, de cal/iapă/mânz/măgar nemaivorbind (sau poate numai uitând total). Chiar până-n mândrele respectiv plicticoasele zile/nopți și săptămâni/luni de zile de azi, pentru români tot numai porcul a rămas cel mai preferabil și drag. Inclusiv nominalizat de toată șmechera guriță populară drept substitut ideal pentru orice alfel de sursă proteinică, ba chiar și pentru legume, fructe, zarzavat.

Pe vremuri, cirezile serioase de ovine și caprine ocupau areale relativ limitate, majoritar de deal submontan și de munte, marile turme coperind mai mult nevoile/nevoințele de comerț, export și mai ales tribut extern, relativ extern și extrem de extern. La fel ca vaca, oaia era și este preponderent crescută pentru lapte/brânză (cea din urmă și pentru atât de familiara și indispensabila, cândva, lână, respectiv piele tăbăcibilă sau blană expozabilă, pentru uniformele naționale de iarnă numite la țară cojoc, alendelon la oraș). Sacrificarea mielului e intim legată doar de sărbătoarea pascală, crăciunul fiind inimaginabil fără de porc/purcel/purcică/scroafă ecorșată și dezghiocată și tranșată la maxim. Însă pe parcursul anului profan tot acest gen suin (alături de găină/pui/cocoș/curcă/gâscă, cândva incluzând porumbelul ori cam orice altă zburătoare putea fi capturată-n laț/cușcă), caracterizează masa antidietetică și curentă a autohtonului.

Detaliile și argumentele ar fi mult preanumeroase și specioase, de ambele eventuale tabere putându-se prelungii dispute și înecări grele-n detalii, aici însă nefiind locul pentru un proces efectiv, propriuzis, de anduranță. Ideea e că, păstrat sau ba, edificiul de prestigiu conferit cu osârdie etnografico-folcloristică de partea oieritului sau păstoritului ovin trebuie să facă loc de răzbunare și altor aspecte ale economiei tradiționale, ale meseritului empiric regional, dar mai ales să permită iluminarea nestudiatelor efecte culturale ale acestora. Trebuie, printre altele, răzbunat și porcul. Și nu negreșit să ne pripim a-l lăuda și adula cu termeni atât de ușuratec folosiți uneori (Măria Sa, Porcul!…), căci bietul animal, pe cât e de docil, ușor de crescut, deci ieftin însă generos nutrițional, pe-atât nu poate fi dezlipit de topografia-i psihofiziologică foarte modestă, de porc banal/ordinar, leneș/somnoros, slinos/puturos, nespălat/mocirlos. Totuși, să continuăm a nu-i purta olecuță mai multă recunoștință (companion la fel de nelipsit din ograda sau bejenia românului precum cățelul), nu cred că-i cinstit sau posibil.

Place-ne au ba, porcul fusă și este și mai frate românului decât codrul sau calul, înafara acestuia din urmă niciun alt animal (în comparație cu porcul, boul, măgarul), nemaifiind atât de frecvent evocat sau asociat caracterului omenesc. La un adică ținând de bârfă sau de înjurătură, localnicul, vecinul, politicianul, coruptul, ba până și soțul, concubinul sau prietenul, uneori iritanți, infideli sau dezamăgitori, nu-s niciodată identificați altminteri decât prin elocventul, radicalul și atât de frecventul substantiv comun porc. (În sensul din urmă, vezi și atât de inteligent elaborata mărturisire din https://www.lapunkt.ro/2023/03/memoriile-unei-maseuze/ .)

La urma urmei, popor creștinesc până-n măduva oaselor, cum suntem ori cel puțin pretindem a fi, până când să rămânem așa de nesimțiți și mișei încât să nu recunoaștem că are și porcul niscai sfințenie-n sine? Fie și pentru simplul fapt că dacă boala vacii nebune n-a apucat a bântui și sălășlui printre grajdurile națiunii, nici de oaie zevzecă neauzindu-se dinspre albul halatelor medicale și-al combinezoanelor de abator ferecat sau cremator urgentat, în vreme ce pesta porcină ne tot agasează și troznește mortal toate acareturile, obligându-ne a masacra mii și zeci și sute de mii de nevinovate ființe suine, oare nu-i cazul a considera pios că tocmai porcul s-a găsit a deveni adevărat țap ispășitor, că însuși acest măcel sanogen reprezintă un sacrificiu sfânt și pur, curată spălare de păcate absconse, mai ales că se face la scara petrecaniilor îngrozitor de mult mai masive și pe degeaba decât se-ntâmplă cu mieii?… Aș zice că da, este timpul și cazul, de-așteptat fiind ca această bună și smerită simțire să se aprindă măcar în sufletul dacomanilor și dacopaților contemporani, cei care, considerând că anticii noștri strămoși vor fi avut fler perfect procreștin, merg pân-acolo că încolăcesc lupul cu corp/coadă de dragon taman pe sfânta cruce, poate chiar închinându-se la acest idol cu aspect satanisto-drăcesc. Blasfemie! Nu mai bine și cuminte ar ridica ei, ca pe paloșul moiseic, crucea greacă ori andreiină, pe însuși frecvent sacrificatul porc de familie, de vecinătate și crescătorie, înjunghiat și fript pe rug cu duiumul numai și numai pentru binele gurii și burdihanului nostru?

În vederea unei radicale reconsiderări a valorii, importanței și intimităților culturale ale economiei porcului, un pas pionieresc înainte, interesant și metodic, e de aflat în cartea clujanului Constantin Bărbulescu, numită Ale porcului. Eseu asupra relației omanimal într-un sat transilvan (Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2018). În care, în sfârșit, cineva/un om, iată că s-a așternut să vadă cu ochi respectuos și cinstit, de antropolog și sociolog meseriaș, povestea reală a conviețuirii dintre om și porc/scroafă în mediul economic al unui sat. Drept fiind și că experiența înțărănirii a încercat-o chiar pe spezele proprii (& doamnei personale), trudind ca un sclav pe proprietatea moșiei din jurul casei sale rurale, până la extenuanta autoexploatare (+ soția) care a și pus capăt respectivei mari aventuri. Despre cum și-a crescut porcul/porcii din propriul ocol și-acaret, sau chiar cum l-o fi/i-o fi sacrificat (de-o fi făcut-o manu propria) nu spune autorul coleg. Însă pe consăteni i-a chestionat tacticos în legătură cu absolut toate faptele și atitudinile legate de economia domestică a creșterii, sacrificării, conservării și îngurgitării produselor alimentare rezultate din porc, numai biografii animale individuale și istorii orale/discuții/interviuri chiar cu bietele bestii grobiene mai lipsind. Nu zic asta făcând vreun netrebnic mișto, deoarece în ziua de astăzi chiar se pot face lucruri de nevisat, de nepermis sau de scandalizat în urmă cu 3-4 decenii în handicapata cultură academică românească a vremii. (Apropo: în cartea-studiu de care pomeneam, doar povești, snoave și bancuri cu porci/scroafe/purcei mai lipsesc, ca și porcării propriuzise, cele din urmă precis mai zemoase auzului și grăirii decât dulcele sângerete și piftie topite în guri.) Zic tocmai fiindcă de ieri-alaltăieri tot încoace și să sperăm hăt încolo, eliminarea de hapuri și recuperarea de hopuri, plus salturi temerare care să elucideze tot felul de nișe, sunt binevenite și posibile. (Inșallah!)

Deci, culturologilor care vor să nu mai dospească în zemurile blegite ale propagandelor și temelor folcloristice răsbătute de peste-un secol și mai ales în prelunga epocă comunistă rafistolată postcomunist, o asemenea cărțulie ca a colegului Bărbulescu/Barbi C. le-ar putea deservi drept pildă. Căci dacă despre băuturi și alcoolism (la români) s-a scris doar cu cea mai palidă superficialitate (descriptiv-bătrânior, mistificant și sfrijit), despre mâncări doar apologetic și tezist, dar absolut nimic despre sex, somn și vis; despre vopsirea ouălor de paști iar s-a publicat excesiv, dar tot nimic despre economia păsărilor ouătoare („de casă/curte/coteț”); dacă poți citi și auzi până-ți vine rău despre ceremoniile și obiceiurile și superstițiile și mitologiile și astrologiile fiecărui cătun românesc de odinioară (ca și cum ar aparține absolut fiecărui român adevărat și de pretutindeni), dacă tot relativ multișor s-a scris/spus despre economia hoției, haiduciei și căutării comorilor, însă mai nimic despre viața reală și cotidiană a autohtonilor, adică dacă tot se bate-n pive aceleași umezeli seculare și se tot copiază ori parafrazează exclusiv ce-au auzit, știut și scris înaintașii (de preferință până-n fix 1989)…

Ca imagine sau logo de țară (de moment), ce este sau ce se face (vorba omului „din popor”) e fie de oaie, fie de porc. Ce nu-i bine pute a oaie, respectiv a porc. Deci iată, încă o dată, că spre deosebire de intelectuali țăranii substituie sau egalizează deloc rar între relevantul ovin și suin. În rest, put multe-n țara asta, dar în sens olfactiv ar fi cazul să lăsăm în pace porcii și oile, că nu-și merită disprețul pentru „firescul” la care cu drag și stimă originală noi înșine le condamnăm. În altă ordine de idei consecvente, din păcate ni s-a dus vestea că suntem un pic cam porci cu animalele proprii. O zic nu doar fiindcă-i un adevăr general, ci și de dragul unui afacerist iordanian, cinstit și filoromân, care mi s-a plâns odată exact cam așa: o foarte mare și bună tranzacție (import de carne din România) a picat nu pe motiv de ieftinătate/scumpătate, nici de fezabilitate/dificultate tehnică, ci pe motiv de civilizație și morală. Și-anume că-n țara noastră procesarea șeptelurilor se făcea inuman. Cu toate că folosim termenii a sacrifica/sacrificare, habar n-avem că ei implică ideea de culpă și jertfă, având conotație sacerdotală, în fapt noi practicând doar verbul a omorî și substantivul tăiere, poate chiar agreind chinul. Ceea ce-i în contrast cu orice norme religioase, motiv pentru care inclusiv instituții precum armatele statelor arabe ar fi preferat să trimită în abatoarele românești un imam, ca să asigure cuvenita cuvioșenie măcar pentru multele sute de mii de capete pe care (Inșallah nr. 2) voiau să le cumpere anual. Cum ziceam însă, negocierea etică nu s-a priceput, afacerea a picat, am rămas cu supraproducția și subprofitul pe cap, iar barbaria: identitar și reclamă.

Dar apropo de olfacțiile mai sus pomenite, permiteți-mi să vă familiarizez și cu sintagma modernă și contemporană „folclorul pute!”. Despre care grimasa și mi se plângea cândva un coleg universitar, mâhnit și jignit de faptul că i se atrăsese atenția de la decanat/rectorat să nu-și mai certe studenții dacă nu vin deloc la ore, nici să-i mai noteze vreodată sub limita promovării, chiar dacă respectivii nu vor fi dat doi bani pe cursul lui și nu se vor fi prezentat nici măcar la examen. Urât era din partea tuturor (prof+studenți), deși aveau toți și dreptatea sau măcar justificarea proprie.

Acuma nu se mai numește folclor/folcloristică ce se face/predă la facultăți, dar ca etnologie sau antropologie națională aplicată tot aceleași teme vechi, generale sau elementare se (așazis) studiază. Aceleași abordări tradiționaliste și convenționaliste se practică (doar unele formule terminologice, de snobism lemnos, contabilitate european-globală și neopropagandă etnoidă, părând moderniste însă apărând manierist). Domeniul vast și adânc al cunoașterii etnoantropologice și etnopsihologice merită onorat din ce în ce mai puțin mimetic, reiterant, subservient și obedient, altminteri rămânând ruginit, neinteresant, găunos, pisălog. Ce îi lipsește e sarea și piperul unui dram de detașare, neutralitate, dezinhibare și mai ales humor. (Inșallah 3.)

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Interesant e ca numele de „Ciobanu” e purtat de fiecare al 291-lea persoana, in Ro, in timp ce in Ge, numele de Schäfer, care inseamna cioban, de fiecare al 362-lea. Cu alte cuvinte, presupunind ca acest nume a revenit ca urmare a acestei meserii, am putea spune ca nu e mare diferenta intre Ro si Ge.
    Desigur pastoritul, statul in bat, implica o anumita reverie, te predispune la poezie, povesti. Unde mai pui ca mai peste tot pasunile se afla in locuri pitoresti, cu riulete zglobii.

    Desi cea mai buna pasare e porcul, acesta, porcul, respectiv porcarul, traiesc intr-un mediu mai putin spectaculos, mediu care e mai putin adecvat unei reverii poetice, sau artistice. Nici chiar pictorii nu prea au folosit porcul ca o tema potrivita. Grigorescu a pictat peste 300 de car cu boi, dar niciunul cu porci.

    Sigur ca e mare nedreptate, dar, mai ales acum cu isteria nutritiva, colesterol et co, nu sunt sanse pt indreptarea acesteia. Chiar se spune ca ai transpirat ca un porc, desi porcul nu transpira deloc. Totusi sunt convins ca-n curind nici pastoritul nu mai va fi atit de cintat, deoarece bovinele produc metan si codoi. Ma astept ca-n curind activistii sa-nceapa sa distruga tablourile lui Grigorescu.

  2. Felicitari! E o tema interesanta.
    Doar ca porcul era crescut in batatura si sacrificat de Craciun. (In unele zone din Moldova a doua zi de Craciun.) Se minca iarna, cand oamenii stateau pe la casele lor, datorita zapezii, si se ghiftuiau. Erau putini cei care pastrau slana (alba sau afumata) pentru hrana la muncile agricole; mai ales primavara. Sau carne/carnati in untura. Tot pentru acele ocazii. In rest, porcul nu era un animal utilizat des in alimentatia populara. Vara se taiu doar porci bolnavi; doar cei bogati, cu multi porci, sacrificau (vara) pentru carne proaspata. Dar nu era multi…
    La oi, lucrurile se schimba: carlanii erau sacrificati mereu; oile sterpe in fiecare toamna. Berbecii agresivi idem. Carnea de oaie era mai frecvent prezenta pe masa taranului (proaspata sau pastrama; sau „zacusca”-carne de oaie prajita in untura de porc si pusa la borcan/putina;ii dispare mirosul caracteristic-).
    In fine, oaia/capra era mult mai ieftina decat un porc. Putea fi procurata/sacrificata mai usor.
    Porci in turma se cresteau mai rar si mai ales in Transilvania. Erau semisalbatici/salbatici si se livrau oraselor mari, armatei etc.
    Dincolo de disputa porc/oaie etc., poate ca ar fi bine sa faceti o harta a alimentatiei, pe baza documentelor de epoca. Este interesanta ideea, dar trebuie sustinuta de probe solide. Si sa alegeti un interval cronologic bine determinat, cu documente numeroase.
    Nu uitati ca in Evul Mediu, pestele mare (Dunare, balti) era sarat si folosit adesea in loc de slanina. Mai ales vara, dar nu numai. Cu mamaliga si putina apa clocotita, turnata peste pestele rumenit pe jar……………
    Gradinaritul se facea putin la noi; si il faceau mai ales femeile, pe linga case; cu gradinaritul se ocupau taranii sarbi, albanezi sau bulgari, in general.
    Desigur, daca romanul este poet din nastere (eu nu sunt poet-?!!!-) inseamna ca era si plugar, tapinar, pescar, chirigiu etc. Dar trebuie ca toate creatiile folclorice sa poarte obligatoriu datele de ..”nastere”: cine a cules poezia/cantecul, cand, in ce zona. Daca veti face analiza, poate veti descoperi altceva.
    Totusi, nu uitati ca pastoritul a fost una din ocupatiile de baza (as putea spune majoritara) in antichitate si Evul Mediu. (Ganditi-va ca abia Mircea cel Batrin da slobozii taranilor care se aseaza in codri si ii despaduresc, pentru a-i transforma in ogoare.) E o traditie veche, care mai persista. (In codri nu se poate face agricultura, dar se poate pasuna.)
    Poate se va schimba de acum (traditia), cand taranii au ajuns peoni pe marile latifundii (straine sau „arendasite” de conationali… cu grade sub rever sau functii pe la partide -si beizadelele lor-.)
    Din pacate, dupa ww2, femeile din Romania -mai ales cele ajunse la oras prin urbanizarea fortata- nu mai vor sa gateasca oaie. Pentru ca „are miros” si se spala greu seul. Asa e cu cuconia si apa la buton, ce sa faci. Si atuci porcul a ajuns rege in farfuriile orasenilor romani. Concurat doar de puiul pentru supa regulamentara de simbata/duminica. Si un lucru tare curios: daca in trecut carnea de oaie era ieftina, si si-o permiteau si cei sarci (ordinea era peste, oaie, pui, porc, vaca), acum carnea de oaie e cea mai scumpa.(Desi oaia se creste -sau ar trebui- doar cu iarba; cerealele sunt contraindicate; fac pietre la rinichi si ajung rapid la cutit.) La fel sau chiar mai scumpa decat carnea de vaca. Necunoscute sunt caile economei de piata in Rromanik!
    (A nu se intelege ca doresc un monument pentru oaie, sau ca sunt partizanul „Cormoranului” de veghe…)
    In rest numai de bine! Sper a va apare un studiu solid pe tema alimentatiei la romani si unul referitor la locul de culegere al creatiilor folclorice (si meseriile tradate de aceste creati si locuri).

  3. Nu sunt convins ca pana la 1918 Porcul a avut in vechiul regat rolul culinar central pe care autorul i-l conferă. Mâncăruri pe baza de porc sunt specific ardelenești, valorificarea serioasa a fiecarei parti ale acestui animal vine probabil de la sași.

    • am citit pe undeva (pe marele Internet) că unul din motivele pentru care porcul e la mare preț în Balcani e acela că turcii nu mănâncă porc, deci era relativ sigur să îl crești chiar și în perioadele în care se practicau incursiunile de jaf, în perioada de declin a Imperiului Otoman. Presupun că nu a putut face nimeni un studiu temeinic pe tema asta dar pare plauzibil.

      • M-am gândit si eu la asta. Totuși se pare ca domnii, cel puțin in Moldova (a se vedea Descriptio Moldaviae) taxau la fel oile si porcii, mai precis percepea zeciuiala pe ambele copitate.

        • Cred ca ar trebui verificat si la taxele de dupa invazia normanda din 1066 ce animale si oratanii aveau in catastife.
          Pentru ca asta au adus continentalii in insula. Taxe, taxe, taxe si responsabili de taxe.

  4. Nu se poate sa nu fi mincat „ pomana porcului ” acea carne prajita , imediat dupa ce sufletul porcului trece la cele vesnice , insotit de vreo mamaliguta tare ca piatra si taita felii cu ata ce subtire totul blogoslovit cu vrei tuicuta sau palincuta de pruna datatoare de o mare speranta de viata. Nu se poate sa nu fi mers prin „vagaunile” Ardealului ,acolo unde frigul incepe mai devreme si se termina mai tirziu si sa nu fi mincat din slaninuta cea afumata sau poate ca nu si sa nu fi gustat , dupa o vreme , din pulpa de porc afumata ,aia de ii zic italienii sau spaniolii „ panceta ” sau sa fi combinat totul cu vreo palinca veche de 10 ani si tare, pret de vreo 8o de grade, de iti ia gura foc de atita bunatate .Maiculita doamne !?Iaca ce poate sa faca porcul din om .Te lingi pe deste de cit de gustoase erau aceste preparate cindva ca acuma tehnologia le mai sare rindul si gustul .Omleta de oua cu slaninuta prajita , toate laolalta si cele vreo citeva frunze de varza murata adugate inca imi zapacesc gusturile .Ce poate fi mai bun daca la urma ai si un pahar de vin alb(atentie :musai sa nu puneti apa minerala peste vin ) nici prea sec dar nici prea dulce cam ca ala de face brobonele atunci cind il torni din butelcuta ce a stat si ea la rece in vreo pivnicioara ce apartinea cindva atit de contestatului taran roman si ardelean pedeasupra .Cum necum ma duc acum sa imi tai repede citeva feliute de slaninuta de mangalita, ca alta mai buna nu am si sa sparg deasupra citeva oua (nu le lasati sa se prajesca tare ) ca prea mi-am facut singur de lucru si prea ma napadira poftele .Cit despre porc sa ii dea Dumnezeu sanatate ,de la nastere si pina la taiere ,ca asta ii fu menirea lui pe lume si ca ii place si ca nu ii place .

    • acum, depinde de zone; dar „pomana porcului” se face la repezeala, de gospodina, pentru familie si cei care macelaresc porcul; si este facuta din bucati de carne(zone diferite), slanina(jumari), -nu se prajeste in ulei-, ficat, rinichi, chiar si inima; nu e doar „friptura la capac”; si este insotita de muraturi, varza acra sau gogosari in otet; cu tuica de rigoare pentru drenarea bilei si eventual un pahar de vin dupa; nu mult, ca e multa treaba…
      Pofta buna!

  5. Mi-a plăcut stilul autorului, cu un umor care m-a făcut să zâmbesc.
    Despre temă, cred că este depășită de cruda realitate. Se mai cresc oi pentru export la arabi, dar cu ciobani care păzesc turmele uitându-se în telefonul mobil, nu doinand a jale din fluier. Despre porci, nici atâta, se importă masiv de peste tot, românul nu mai vrea să crească porci, este nedemn pentru el, plus că, ai Dracu’, se îmbolnăvesc de pestă porcină….
    Așa că o nouă civilizație/cultură a apărut o dată cu intrarea în Europa. La revedere doine, balade, hore, etc, intrarea românilor în Europa a produs o schimbare culturală decisivă:MANEAUA (muzică și dans)
    Deci, trăiască Europa noastră! Trăiască MANEAUA!

  6. Ce vru sa spuie autorul in 4.61 shannoni da entropie, la mai bine de trei deviatii standard distanta de media unui text obisnuit in romana?

  7. Am citit candva un articol scris de Mihai Eminescu despre alimentatia moldovenilor in evul mediu. Pestele era probabil principala sursa de proteine. El provenea din doua surse:
    1) marea majoritate a satelor aveau iazuri artificiale in care cresteau crapi sau erau pozitionate in apropierea raurilor de unde pescuiau. Bunicii mei erau pe malul Siretului si pestele era la mare putere. Cand populatia Moldovei acea doar jumate de milion de suflete iar raurile erau nepoluate este relativ usor sa pescuiesti o cantitate de peste semnificativa pentru stilul alimentar.
    2) Populatia fiind mai putin numeroasa si Dunarea fiind mai putin poluata cantitatea de peste din Dunare pescuita, sarata si distribuit cu carutele prin Moldova era semnificativa.
    Porcul a capatat aripi in ultima suta de ani.

  8. Ma surprinde faptul ca, in toate comentariile, articolul domnului Balasa este perceput ca referitor la alimentatia majoritarului crestin-ortodox-dacopato-tembel, frate cu porcul din vremuri mai mult sau mai putin imemoriale, si mai deloc perceput ca o fabulo-parabola extrem de instructiva relativ la sociopatologia maximal si uniform reprezentata pe plaiurile mioritico-danubiano-pontice, de interactiunea cetateanului roman cu porcul!

    Superb articol! De recomandat tuturor pseudopatriotilor autohtoni, cu toate ca e putin probabil sa-i inteleaga rostul si sensul!

    • felicitări pt privirea corectă; deși poate era firesc să nu fie evidentă/lizibilă instant chiar pt orișicare; aveți puțintică răbdare: data dăților viitoare treaba ba fi precis mai limpidă.

      • Limpida sau plina de zoaie inca nu stim dar sigur ne vom distrare de minune cu zicerile d- voastra .Cit despre neintelegerea neintelegerilor neintelse este clar cum ca toata lumea comentatorilor a inteles ce si cum dar adugam si noi pe cit putem o nota de gurmandism textului intial stiut fiind ca nu toata suflarea are apetitul dietei ,cea datoare de kilograme foarte putine si ca noi toti abia asteptam sa mincam o fripturica de purecelus de lapte indiferent cite alte trimiteri , ici colo , va face autorul .

  9. Porcul modern e crescut cu porumb de prin sec. XVIII si concentrate, azi. In Evul Mediu si antichitate nu exista asa ceva, la noi. Puteti urmari evolutia cresterii porcului, dupa documentele care dau drept de „ghindarit”. Adunarea ghinzilor si jirului din paduri. Totusi, stati de vorba cu un crescator de porc sau veterinar. Din cate stiu, porcul nu are voie sa manince prea multe ghinzi intr-o zi.
    Nu uitati ca rata de crestere e importanta: 10kg porumb boabe/1kg carne.
    Desigur, mistretii au fost o sursa de proteine si grasimi importante. Galii erau mari mincatori de porci salbatici. Probabil si germanii, si dacii. Totusi… baza alimentatiei nu era carnea -in general- si nici porcul, in vechime. Mergeti spre oaie, vaca, vinat, peste… cand e vorba de carne. Si orientati-va spre vegetale, lactate, oua. Mai ales la saraci.

  10. Miorițada. – Pe un picior de splai, niste ciurdari lipsiți de rai, niste caini-cu-rat, cum nu s-a mai văzut, urzesc cu strășnicie o mare porcărie. Și din gura grohaie: – Cine-a mai văzut? Cine-auzit porcușor de soi, viclean ca un vulpoi? N-ați mai întâlnit! Perisorul lui – Moartea șamponului! Trupușorul lui – Grosimea ciotului! Vreau sa zic că e la mintea porcului că românul s-a născut poet, dar cine să-l citească, daca nimeni nu-l publică? Totul se reduce la cârpeală și la obsesia despre ospitalitate. O obsesie care nu este o virtute, ci, de multe ori, lovindu-ne la stomac, este considerată o porcărie morală. Adică, deși porcul e mai inteligent decât vaca sau oaia, desi îl ținem în mizerie, îl admiram, totuși. Dar îl jignim sistematic, fara sa ne gândim la o eventuală criza a porcului. Vai mie, sa ne ferească Sfânta Treime sa se revolte porcul românesc și să înceapă el, animalul, sa ne porcaiasca! Sa se pună împotriva romanului! Pentru că un lucru este cert: după două milenii de existenta, noi, românii, suntem un popor blând ca porcul și instinctual. Noi cântărim mai mult cu coada prejudecății. Apoi, vreau sa vă amintesc, că romanul rade tot cu gândul la foamea care va sa vina. De-aia, porcul nu se îngrașă in Ajun. De-aia, noi nu am găsit altceva mai bun decât să-l facem „porc” pe cel care ne porcaieste sistematic. Suportam , firește, toate porcăriile cainilor-cu-rat, căci suntem obișnuiți cu starea de perplexitate, cu foamea clinica. Pui nu prea vrem, că oasele lui trag la cantar; oaia nu prea, că miroase. Iar dacă le sacrificăm in prostie, nu mai avem brânză, telemea, miel etc.etc.etc. Dacă-i bal, bal sa fie! Pe foamea noastră populară, porcul este nu numai ținta predilectă; este un excelent prilej de îndopare.

  11. Vorbiti de parca toti romanii au fost oieri! Au fost cativa ce aveau grija de oile satului, restul munceau pamantul si nu se bucurau de roade ca le lua pe toate boierul. Despre purcelusi ce sa mai zic? Lipseau cu desavarsire. Pana la Cuza, taranul roman murea de foame, nu avea voie sa detina in ograda nici broaste, deci de unde atatea orgii cu carne de purcelus? Un animal in curtea omului in vremurile de dinainte era un lux ce nu-i era permis.
    Ce sa mai zicem de anii comunismului?

    Romanul insa a stiut sa-si cante dorurile si sperantele atat de frumos. Munca pamantului, oieritul erau ocupatii nobile si cantate in egala masura de el. Mergeti la sat si ascultati folclorul romanesc, in ele se afla istoria adevarata a neamului in rastalmacirile voastre.

  12. „Ce îi lipsește e sarea și piperul unui dram de detașare, neutralitate, dezinhibare și mai ales humor. (Inșallah 3.)”

    In loc de abordarea de a fi martiri recomand esenta glumei urmatoare despre evrei:
    „Vom lupta pana la unu.
    Si la doua vom manca”.
    :))

    Chiar daca mancarea este treif sau este faina de gandaci.
    Die Gedanken sind frei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro