marți, iulie 16, 2024

Data sărbătoririi Paștelui – o dispută între frică și bucurie

În interiorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a avut loc în ultimele zile o pilduitoare polemică. Aceasta a fost generată de apelul unor intelectuali laici care solicită într-o scrisoare deschisă adresată Sf. Sinod al BOR coordonarea cu eforturile celorlalte Biserici Ortodoxe și ale Patriarhiei Ecumenice, astfel încât să sărbătorim Paștele împreună cu catolicii și cu ceilalți creștini.

Inițiatorii acestei scrisori deschise sunt teologul ortodox Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi, iar lor li s-au alăturat alți 21 de semnatari, majoritatea bine-cunoscuți în spațiul cultural și creștin românesc. Ei bine, de câteva zile, cei 23, mai cu seamă inițiatorii, au avut parte de nenumărate injurii, în special pe rețelele de socializare. De ce spun că această întâmplare este pilduitoare? Fiindcă devine o oglindă pentru starea la zi a creștinismului ortodox de nuanță românească.

Să ne înțelegem, scrisoarea respectivă nu își propune să rezolve imediat ori imperativ așa-numita problemă a Pascaliei (stabilirea datei Paștelui). Este banal, abia dacă există, numărați pe degetele de la o singură mână, câțiva specialiști ai BOR care să cunoască și să vorbească în cunoștință de cauză despre toate aspectele generate de această problematică, de unde și imensitatea de păreriști care se antepronunță pe rețelele de socializare. Celor 23 li s-au alăturat apoi, printr-o petiție publică – aceasta poate fi citită, eventual, semnată, aici

– peste 8000 de noi semnatari, în aproximativ 7 zile, la ora când scriu aceste rânduri.

Cei care semnează scrisoarea cer pur și simplu calibrarea eforturilor conducerii BOR cu ale celorlalte Biserici Ortodoxe, cu ale Bisericilor Catolice, Anglicane etc., astfel încât să sărbătorim Învierea Domnului în aceeași zi – ceea ce normal că s-a întâmplat în primele veacuri creștine, pe când Biserica era nedespărțită. Atât și nimic altceva.

Iar fiindcă simbolurile sunt uneori mai reale decât ceea ce simbolizează (Marcel Mauss), unii consideră că anul 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic (Niceea, 325), ar putea fi un bun început pentru această împreună sărbătorire, an de an. Niciun secret, există deja și în alte Biserici Ortodoxe aceste preocupări firești, încă de mulți ani în urmă, în primul rând în cadrul Patriarhiei Ecumenice. De altfel, acum 100 de ani, odată cu trecerea BOR la calendarul gregorian, s-a produs timp de câțiva ani această împreună sărbătorire, începând din 1924. Ulterior s-a revenit, din considerente fraterne față de creștinii ruși, deja bolșevizați. Astfel încât dacă rușii, sârbii și alții nu au trecut la calendarul gregorian, care astronomic este mult mai riguros, și chiar dacă sărbătorim Crăciunul decalat, măcar Paștele s-a socotit că este important să fie sărbătorit împreună cu cei rămași captivi „stilului vechi”…

Numai că defectele astronomice ale calendarului vechi, iulian – introdus de Iulius Cezar, în anul 46, înainte de Hristos –, generează o problemă reală: ne va obliga peste ani și ani să sărbătorim Paștele vara, iar mai încolo, chiar toamna!

Nu noi vom găsi soluția, ci specialiștii acreditați de Sf. Sinod al BOR, împreună cu specialiștii celorlalte Biserici, evident. Cu atât mai mult cu cât este o problemă astronomică și de neputință politico-administrativă omenească, iar NU canonică ori dogmatică. Din fericire, teologi ortodocși români importanți precum Pr. Prof. Athanase Negoiță, Pr. Prof. Petre Vintilescu și, mai ales, Pr. Prof. Teodor M. Popescu, duhovnici precum Pr. Cleopa Ilie ori ierarhi ca Mitropolitul Bartolomeu Anania, cândva, și mulți alții astăzi, au fost și sunt favorabili acestei unificări a sărbătoririi Învierii, primii au și adus argumente puternice.

Ceea ce constatăm este că întreaga polemică aduce cu sine o adevărată hârtie de turnesol, cum bine observa un prieten. Căci un demers generos, absolut natural, nicidecum nou, a creat o explozie de ură, dezinformări și injurii la adresa celor 23 de semnatari.

(Eu însumi am fost onorat să mă număr printre cei 23 de semnatari ai scrisorii, rândurile de față mă reprezintă strict pe mine, sunt câteva dintre concluziile personale, privitoare la această poveste.)

Frica activistului creștin

FRICA – acesta este numitorul comun al contestatarilor acestei updatări și reveniri la normal a calendarului, conform celui astronomic, aceasta este principala cauză a reacțiilor furibunde.

FRICĂ fiindcă, vezi Doamne, vom trece la catolicism, prin această împreună sărbătorire.

NB: În realitate este vorba despre sărbătorirea Paștelui în aceeași zi, iar nu de slujire împreună la același altar – cum susțin și manipulează cei cu reflexe taliban-ortodoxiste! Iar aceasta se va putea petrece nu prin intrarea ortodocșilor în siajul catolicilor, ci prin stabilirea împreună a unei date/reguli comune. Cu alte cuvinte: vor ceda și unii, și ceilalți.

O (auto)manipulare ieftină, puerilă, prostească. Tot cam așa au trâmbițat mulți, inclusiv clerici, cu prilejul primei vizite a unui papă catolic într-o țară majoritar ortodoxă, de la Marea Schismă încoace. După consumarea acestei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea în România (1999), nu numai că nu s-a întâmplat nimic semnificativ, în sensul fricilor preexistente, ci ne-am bucurat cu toții, pe bună dreptate, căci a fost o reușită și pentru BOR, și pentru țară. Astfel încât vizita ulterioară a Papei Francisc (2019) s-a produs natural, cu mai puține contorsiuni interne pastorale și politice.

FRICA de o eventuală unificare cu catolicismul, această calibrare a calendarului fiind, cred unii, „un prim pas”?! Pentru cineva întreg la minte, care a răsfoit măcar un volum de istorie a Bisericii Creștine, este o evidență că acest deziderat este situat la limita imposibilului. Îl citez aici pe Părintele Andrei Scrima, care la rândul său vedea cu totul altfel ecumenismul comparativ cu (auto)manipulările vulgare vânturate de diverși activiști creștini care se închipuie mărturisitori: „am convingerea că ecumenismul de acum înainte, pentru a nu deveni steril, echivoc sau neinteresant, trebuie să se pună în termeni de plenitudine, de intensiune, de spiritualitate hristică integrală, mai curând decât în termeni de asociere, de extensiune, de acțiune materială” (vezi „Duhul Sfânt și Unitatea Bisericii”, Ed. Anastasia, 2004, p. 221).

Tot despre FRICĂ este vorba și în cazul celor care, cu bună-știință, poartă de câteva decenii un furios război hibrid cu Occidentul, război intensificat și adus spre paroxism acum peste un an în urmă, prin invazia totală a Ucrainei. FRICA îi determină să facă greșeli caraghioase, dacă nu ar fi tragice, să recurgă la o propagandă din ce în ce mai ieftină, ușor demontabilă, rareori subtilă. Adesea, propaganda rusă de astăzi privitoare la calendarul bisericesc (Pascalia) este aceeași cu cea de acum 100 de ani în urmă (voi reveni, poate, cu alt prilej la acest subiect)! Din păcate, FRICA aceasta este transmisă unor imense cohorte de idioți utili, de personaje cu varii interese personale meschine și cinice, semidocților etc. Iar propaganda își face astfel efectul.

FRICA foștilor angajați ai poliției politice comuniste (Securității), coalizați odinioară discret sau pe față în Partidul România Mare, astăzi în AUR, care cred că orice nouă apropiere de Occident, fie și prin sărbătorirea împreună a Paștelui, îi va determina să-și piardă identitatea. Un naționalism ceaușist de trei parale, propagat cu metodă, inclusiv prin anumite personaje din actualele servicii, iată, la peste trei decenii de la căderea comunismului, când suntem deja în UE și în NATO. Generozitatea patriotismului, ziditor, firesc și absolut necesar oricărui român, este deformată astfel de un naționalism caduc, obscurantist, pe alocuri dacopat și, în final, lipsit de inteligență, deci perdant. În termeni creștini, această FRICĂ devine filetism, credința se confundă cu naționalismul – o erezie condamnată de Bisericile Ortodoxe încă de la finele secolului XIX. FRICA păpușarilor, rămași captivi secolului XX, ba chiar celor precedente, care-și închipuie că numai ei știu ce este teoria legăturii ritualice (conf. Pascal Lardellier ș.a.), poate fi discutată separat.

FRICA activistului de partid aurist care consideră că o eventuală revenire la sărbătorirea împreună a Paștelui ortodox, catolic, (neo)protestant îi diminuează potențialul manipulativ, implicit votanții, mai ales din diaspora. Rămâne fără obiectul muncii, căci așa a fost dresat de securiștii old boys, de șefii săi din umbră: Occidentul trebuie diabolizat continuu, suntem „o colonie”, aceasta crede și susține naționalistul verde, filolegionar, susținut din păcate și de o parte din clerul ortodox – intrând astfel în perfectă sincronie cu Moscova și cu propaganda acesteia. La fel cum o face și cu alte subiecte.

Pentru că, dacă prin absurd – dar nu suntem Elveția –, s-ar face mâine un referendum în problema unificării calendarului pascal ortodox cu cel catolic, milioanele de români din diaspora ar vota cu ambele mâini, de aceea le este FRICĂ! Fiindcă românii din diaspora nu se vor mai milogi astfel patronatului și șefilor din cine știe ce țară Occidentală pentru cuvenitele zile libere, patronat și șefi cărora le este greu să înțeleagă aceste ciudate decalaje. Știați că mulți români ortodocși din diaspora sunt nevoiți să își ia câteva zile de concediu ca să poată fi liberi de Paști??

FRICA pastorului neoprotestant, aed și adept al trumpismului, care realizează că iarăși ar putea rămâne pe tușă, iarăși va rata mult-visata sa intrare în Parlament. De aceea a ales să-i jignească pe Andrei Pleșu și pe Teodor Baconschi, să-și trădeze prietenii semnatari ai scrisorii. În loc să spună simplu că nu este de acord cu scrisoarea, fapt absolut firesc între intelectuali, personajul a ales să o paraziteze politic, ca să i se predea lui George Simion și lui Șpagoveanu. Atâta a învățat din Marile Cărți, fără să știe că a avea un prieten este chiar mai important, mai vital decât să ai un înger (Nichita Stănescu).

FRICA bătrânului securist ieșit la pensie (uneori deghizat întreaga viață în preot și/sau profesor), ale cărui eforturi de înțelegere ale Bisericii și ale lumii în care trăim au rămas ancorate la anul 1948, când generalisimul Stalin a bătut cu pumnul în masa liderilor (mai) tuturor Bisericilor Ortodoxe, adunate cu sila la Moscova, cărora le-a impus sărbătorirea Paștelui după calendarul iulian. Pensionarul securist acționează și astăzi conform procedurilor deprinse în tinerețe: îi trage de urechi manipulativ pe semnatarii scrisorii și le face cu ochiul talibanilor-ortodoxiști fiindcă, își închipuie, dacă a negociat cândva una-alta trimis în misiune de băieții cu ochi albaștri, numai el știe cum stă treaba cu Pascalia.

FRICA tuturor capsalilor, șoșoacelor, chiticilor, gușilor, severinilor, șpagovenilor, baștovoilor și a altor personaje pe cât de gălăgioase, pe atât de caraghioase care trăiesc din firimiturile primite zilnic dinspre muribundul imperiu de răsărit, în slujba căruia s-au pus, conform intereselor și puțului gândirii proprii.

Tuturor acestora și multor altora le este FRICĂ fiindcă, măcar subliminal, ei știu că viitorul este de partea semnatarilor acestei scrisori. Că nu se va putea merge la nesfârșit în defazări argumentate prin minciuni, prostie și manipulări. Că Europa și Occidentul înseamnă totodată și coalizarea credincioșilor creștini, măcar de Crăciun și de Paște, în fața provocărilor secolului XXI, unele deosebit de grave, întrezărite la orizont…

O scrisoare purtătoare de viitor

Iată însă și cine sunt cei 23 de semnatari ai scrisorii, iată pe cine-i înjură, din FRICĂ, cei sus-menționați și hoardele de adepți, fericite să zburde fără discernământ în trena lor.

Pe intelectuali precum Andrei Pleșu, pe Teodor Baconschi ori pe Adrian Papahagi, ale căror scrieri și luări de poziție publică, nenumărate, au fost totdeauna în apărarea Bisericii. Pe câțiva dizidenți din timpul comunismului, precum Ana Blandiana și Andrei Pleșu, pe Nicolae Rădulescu, fost deținut politic, arestat timp de 6 ani în lotul Rugului Aprins ori pe urmași ai deținuților, care au suferit la fel de mult, precum Monica Pillat! Pe marele artist plastic Silviu Oravitzan, autorul unei rafinate opere de inspirație strict ortodoxă, inclusiv al unor catapetesme. Pe Anca Vasiliu, autoarea unuia dintre cele mai apreciate albume-studiu existente în limbile de circulație despre Mănăstirile din Nordul Moldovei, cea care a primit anul trecut Marele Premiul pentru Filosofie al Academiei Franceze. Pe profesorul Alexandru Tofan (Iași) care a primit Premiul „Dumitru Stăniloae” al Academiei Române pentru cărțile sale dedicate vieții și operei Pr. Andrei Scrima. Pe istoricii George Enache și Dragoș Ursu, care au scris valoroase studii și cărți dedicate istoriei BOR și, mai ales, vieții foștilor deținuți politici din închisorile comuniste, martiri și mărturisitori ai Bisericii. Pe scriitorii, eseiștii și publiciștii creștini Ana Blandiana, Monica Pillat, Alex Ștefănescu, Andrei Pleșu, Teodor Baconschi, Daniela Georgescu, Gheorghiță Ciocioi și Andrei Găitănaru. Pe câțiva profesori și cercetători de amplă respirație europeană cum sunt Anca Vasiliu (Paris), Andrei Pleșu (București), Daniel David (Cluj Napoca), Anca Manolescu (București), Adrian Papahagi (Cluj Napoca), Daniela Dumbravă (București), Augustin Ioan (București), Radu Carp (București), Diana Marinescu (Roma), Dragoș Calma (Dublin), Alexandru Tofan (Iași).

Nu mai amintesc ce oameni de ispravă, intelectuali îmbisericiți, de cea mai bună calitate culturală și spirituală, se numără printre cei 8000 de semnatari ai petiției venite în susținerea aceleiași scrisori…

Cum îi cunosc binișor pe majoritatea semnatarilor scrisorii, unii fiindu-mi prieteni, chiar dacă unii rămân melancolici, știu că și-au iertat deja prigonitorii. Dar, independent de injurii și de manipulările intrate în joc, indiferent dacă își va face efectul peste 2, peste 5 sau peste 50 de ani, scrisoarea celor 23 rămâne purtătoare de viitor.

Bucuria mărturisitorului creștin

De ce ați vorbit despre aceasta și ați trimis scrisoarea în perioada (post-)pascală? – ni se tot reproșează.

Răspuns: din BUCURIE! Fiindcă această scrisoare – imperfectă, poate, din punctul de vedere al adresării protocolare, care conține și alte neajunsuri, dacă vom căuta nod în papură – a fost plămădită în BUCURIA sărbătorii Învierii Domnului! Fiindcă nu ne este frică dacă mai și greșim, fără voie, fiind încredințați de BUCURIA cu care confratele nostru, ierarh ori simplu credincios, ne va ierta.

Scrisoarea a fost concepută, semnată și trimisă cu BUCURIE și cu încredere în înțelepciunea și în discernământul Sfântului Sinod al BOR. Dar și încredințați de generozitatea Duhului Sfânt care îi va anima pe membrii Sfântului Sinod, astfel încât să aibă nu numai ochi și urechi de perceput realitatea lumii în care trăim, ci să primească și viziunea dinamică a acesteia.

Fiindcă BUCURIA sărbătoririi Paștelui împreună cu orice făptură zidită de Domnul învinge toată FRICA. Fiindcă credem în BUCURIA iubirii de aproapele și de Dumnezeul cel Viu, în BUCURIA lepădării de prejudecăți, fie acestea și osificări ale unor veacuri de singurătate confesională.

BUCURIA lui Hristos cel Înviat nu poate fi deformată și înghesuită în calendarele omenești, nici măcar în cele riguros astronomice, căci este dincolo de timpurile lumii acesteia. Unora le este FRICĂ de o discuție onestă despre data sărbătoririi Învierii Domnului, noi am scris și am semnat cu BUCURIE și credință în aproapele, chiar dacă era previzibil cum vor reacționa mulți…

Această scrisoare, generată de BUCURIA Învierii este lipsită de orice intenții ascunse ori calcule oculte, este scrisă și semnată altruist, în pofida oricăror interese personale. De aceea a fost trimisă, cinstit, fără exces de protocol bizantin, cu toată încrederea în BUCURIA și maturitatea duhovnicească a celor care o vor citi.

Se aude că unii au fost deranjați de existența petiției însoțitoare scrisorii. Aceștia vor trebui să se întrebe ce sens are să le fie FRICĂ, când în realitatea este vorba despre BUCURIA că laicatul ortodox are, iată, în sfârșit, posibilitatea de a se exprima oficial, iar nu bezmetic, cum face pe diverse rețele de socializare?

Ni s-a mai reproșat cu FRICĂ: acum nu este momentul potrivit, avem război la graniță etc. Este adevărat, situația este mai mult decât delicată. Numai că un mic exercițiu de inteligență proiectivă și de imaginație ne demonstrează că problema ridicată de scrisoarea celor 23 ar putea să facă parte din soluția unor reașezări postbelice. În mod cert, neprietenii realizează acest fapt – de unde și isteria pe care au declanșat-o, din FRICA că această unificare calendaristică a Occidentului chiar se va putea realiza…

Scrisoarea este redactată și semnată din dragoste față de aproapele, bazându-ne pe dragostea iar nu pe încruntătura sa. Am semnat cu smerenie și dragoste, cu singura frică permisă în această lume, anume cea de Domnul (Pilde 1, 7) și după îndemnul din Epistola către Diognet (cap. XII, 5-8): „Apostolul, văzând ce putere are cunoștința care se aplică în viață fără porunca adevărului, o defaimă, zicând: Cunoștința semețește, dar dragostea zidește. Cel care socotește că știe ceva fără o cunoștință adevărată și mărturisită de viață, acela nu știe nimic; este înșelat de șarpe, pentru că nu iubește viața. Cel care are cunoștință însoțită de frică [de Domnul] și caută viața, acela sădește cu nădejde și așteaptă rod. Să-ți fie inima cunoștință, iar Cuvântul adevărat viață! Dacă porți în tine pomul cunoștinței și ți-i drag rodul lui, vei culege totdeauna cele pe care dorești să le primești de la Dumnezeu.”

Hârtia de turnesol reprezentată de această scrisoare a evidențiat, între altele, și puțina noastră credință – de aici avalanșa de FRICI!

Concluziv, indiferent de numere și de semnături, reacțiile la scrisoarea celor 23 ilustrează diferența clară dintre FRICILE activistului creștin versus BUCURIA laicatului mărturisitor.

Dintre cele câteva Cuvinte rostite de Iisus după Înviere, primul este: nu vă fie FRICĂ! Un altul este BUCURAȚI-VĂ! De ce să nu ne fie FRICĂ, cum putem să ne BUCURĂM în viața aceasta a noastră plină de încercări? Tot Iisus Hristos ne răspunde, cu un alt Cuvânt: cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20)!…

Hristos în mijlocul nostru!

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Vrand nevrand in 2025 Invierea este sarbatorita in aceeasi zi atat dupa calendarul iulian, cat si dupa cel gregorian. Este regretabil ca discutia a degenerat de la dezbaterea ideii la atacuri la persoana
    Aceasta zanzanie intre crestini este din pacate o politica regretabila in linia „eu sunt mai bun decat fratele meu”. Nu este vorba despre adoptarea pastelui catolic, ci despre aplicarea calendarului corect in mod consistent (nu doar la Craciun si restul anului). Oricum unirea catolicilor si ortodocsilor a fost semnata in 1439 la Florenta, iar nerespectarea semnaturii tine de BO rusa, care astfel nu tine aproape nici de Sf Petru (linie catolica), nici de Imparatul Constantin (linie ortodoxa)
    Cel mai corect ar fi sa fie sarbatorita Invierea de Passover, sau ca data fixa, in data de la acea Duminica de dupa Passover an 30 DChr

  2. Din păcate politizarea temei „administrative” subminează buna intenţie afirmată. În momentul în care îi clasifici pe oponenţi „habotnici, filetişti, putinişti, etc” şi tratezi subiectul strict pe axa Occident – Orient fie nu o faci cu rea intenţie, fie nu cunoşti realităţile pastoral-misionare din teren. Faptul că cei care au o opinie diferită sunt desfiinţaţi şi linşaţi pe FB de marele „savant” AP, dar şi de „masivul teolog” TB, cum îi alintă VB, denotă lipsa de caracter a iniţiatorilor care acum se victimizează pe toate gardurile şi decredibilizează demersul. Mă aşteptam să cultive dialogul pe care îl elogiază la orice oră, nu să pună bocancul în gura celui ce are vreo obiecţie.
    Toţi ateii şi agnosticii au devenit brusc specialişti în Sinodul I de la Niceea, Conferinţa panortodoxă din 1923 si Congresul de la Moscova din 1948. Niciunul nu spune că problema calendarului a fost confiscată politic încă de la alegerile din 1926 de către generalul Al. Averescu şi a detonat în curtea Bisericii. Nimeni nu spune ce a însemnat „stilismul” până 1989 şi ce pericol reprezintă după 1990, fiind înfiinţată o ierarhie paralelă pe cuprinsul întregii ţări. Fenomenul e prea delicat pentru a fi rezolvat din pix, iar „insurecţia” clericilor şi a credincioşilor din Moldova după Creta -2016 a demonstrat că gheaţa pe care dansăm e prea subţire. În Ardeal unde comunităţile sunt împărţite între greco şi orto nu mai spun.
    Cu toate acestea nu am văzut să fie invitat la dezbatere vreun profesor de teologie, o autoritate în domeniu, un profesor de drept canonic – deoarece, contrar dezinformării că nu e un aspect canonic şi dogmatic – există evidente implicaţii canonice.
    Obsesia pentru a-i desfiinţa pe cei care au adus în discuţie tradiţia, Lumina, unitatea cu celelalte Biserici Ortodoxe mă uimeşte. Din nou, se inoculează ideea că e o problemă strict astronomică, ergo administrativ -omenească, dar în funcţie de ea este afectată sobornicitatea/katholicitatea Bisericii, mărturisită în Crez, iar asta e o gravă problemă de doctrină.
    Dar toate acestea sunt omise, de multe ori voluntar, pentru a vă face numărul, privatizând subiectul şi asociindu-l cu obsesiile politice legate de putinei, şoşo, simioni şi pe cine aţi mai trecut pe lista ruşinii. Un creştin autentic care vorbeşte în majuscule despre BUCURIA de a fi alături de semenul său (oricare, nu doar cel cu care ai afinităţi elective), ar trebui să fie mai prudent cu folosirea tabelelor ereziologice în care erau înşiraţi şi blestemaţi duşmanii dreptei-credinţe.
    „dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu”. (FA 5, 38-39)
    Vom vedea cât de curând de unde este!

    • Niste precizari binevenite.
      Mai ales cea legata de sobornicitate si Crez, m-a luminat.

      Eu nu posed limbajul teologic, am considerat instinctiv (pe baza culturii generale de istorie mai mult) ca trebuie sa fie o decizie luata impreuna cu Bisericile Ortodoxe surori si ca nu este usor, dar acum pot sa inteleg si care este legatura cu dogma.

      Intr-adevar marturisim in Crez ca Biserica este Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.
      Deci o astfel de decizie poate aduce atingere acestui articol din Crez daca nu este luata prin consens intre toate Bisericile Ortodoxe surori. (Sau poate nu este asa, dar asta trebuie sa lamureasca teologii cu argumentele specifice domeniului, in niciun caz cu argumente legate de geopolitica razboiului din Ucraina sau cu argumente aproximative si triviale de wikipedia.)
      Asta este o problema teologica de maxima importanta pentru cine este crestin ortodox. (Banuiesca ca si pentru catolici este la fel de importanta.)

  3. Pentru dacopații ortodocși nu trebuie să se pună deloc problema sărbătoririi Paștilor odată cu…alții, ci pur și simplu să nu se mai sărbătorească Paștile odată cu rușii invadatori, prin adaptarea calendarului cel de toate zilele și la Paști, fără a-i implica pe catolici și ceilalți. Nici în 1924, când BOR a adoptat calendarul gregorian, nu s-a parafat nici un acord cu catolicii pentru sărbătorirea Paștilor împreună. Dimpotrivă, s-a parafat un acord cu BORusă și celelalte Biserici ortodoxe. Acest acord trebuie să fiedezavuat, acum că rușii și-au dovedit ”ortodoxia” imperialistă. Și nu cred că e nevoie de studii teologice înalte pentru așa ceva. Dacă BOR e autocefală și independentă de facto de Rusia, atunci poate face pasul și cu siguranță va fi urmată și de alte Biserici ortodoxe. Oricum ”unitatea ortodoxiei” e mai mult clamată decât realitate.

  4. Articolul acesta este binevenit pentru alungarea fricilor. Si este nevoie de multe altele asemenea pana frica sa disipa.

    Insa, chiar si acest articol pomenteste doar doua categorii: cei care de buna credinta si care in cunostinta de cauza au lansat apelul, si „idiotii utili” sau „activistii crestini”.
    Dar nu mentioneaza ca exista si o gramada nuante de gri intre alb si negru. Si aici vorbesc din experienta proprie…

    Apelul lansat pe facebook initial in Saptamana Mare de domnii Baconschi si Papahagi nu mentiona nimic de dialogul inter-ortodox. Putea fi inteles pur si simplu ca un apel ca Biserica Ortodoxa Romana sa adopte unilateral calendarul Pascal gregorian (unilateral, adica indiferent de intentia celorlalte Biserici Ortodoxe surori). Acum stim ca nu asta era intentia, dar in contextul acela, pentru ca nu existau alte informatii despre intentia celor doi domni, o asemena interpretare era idempotenta cu orice alta interpretare.

    Asta a dus imediat la declaratii publice dintre care eu am remarcat una :
    a directorului Muzeului Brukental care a adus o informatie noua in spatiul public al oamenilor neinitiati in toate aspectele bisericesti: si anume ca in Grecia Biserica Catolica celebreaza Pastele impreuna cu ortodocsii, adica dupa calendarul iulian. Aceasta observatie (daca este adevarata) este foarte relevanta pentru ca arata, ca si articolul acesta, ca exista deschidere si din partea catolicilor spre dialog, nu este un demers in care unii au dreptate si altii trebuie sa isi puna cenusa in cap, deci este un contrargument puternic impotriva opiniilor ultra-ortodoxe.

    Intr-adevar apelul ulterior, lansat in Saptamana Luminata si semnat de grupul de 23 de intelectuali este mult mai nuantat si nu mai lasa loc de dubiu pentru oricine citeste cu buna credinta.

    Adica, in rezumat, apelul initial a avut potentialul de a irita nu numai pe ortodoxist-talibani, dar si oameni de buna credinta pentru care unitatea pan-ortodoxa este foarte importanta, ceea ce apelul ulterior „oficial” semnat si asumat a corectat.

  5. In alta ordine de idei, intreaga viata de crestin cred ca se desfasoara intre frica si bucurie.
    Nu cred ca exista nimeni pe pamant care sa aiba bucuria aceea deplina, fara umbra.

    Deci il indemn pe autor sa nu mai taxeze asa dur frica, sa fie mai ingaduitor si sa explice si mai mult decat o face deja.
    Nu toata lumea si-a dedicat viata studiului istoriei religiei, sau teologiei, sau antropoligiei.
    Ceea ce pentru autor este de ordinul evidentei si trivialului pentru ceilalti oameni poate sa fie o problema de gandire grea.

    De cele mai multe ori frica de schimbare este frica de a nu gresi. Pentru un om obisnuit, daca ceva a mers bine o viata intreaga si acum vine cineva sa ii spuna ca trebuie sa schimbe, este normal sa (isi) puna intrebari.

    In al treilea rand:
    „Ni s-a mai reproșat cu FRICĂ: acum nu este momentul potrivit, avem război la graniță etc. Este adevărat, situația este mai mult decât delicată. Numai că un mic exercițiu de inteligență proiectivă și de imaginație ne demonstrează că problema ridicată de scrisoarea celor 23 ar putea să facă parte din soluția unor reașezări postbelice.”
    Din punctul meu de vedere, ca om din clasa medie din toate punctele de vedere, deci si educatie, inteleg ca noi privim conflictul din Ucraina exclusiv prin prisma Cartei ONU si legilor ONU care reglementeaza teritoriile statelor si cum se pot schimba ele.
    Statele beligerante sunt si ele state seculare membre ale ONU si (teoretic macar) parte a tuturor acestor tratate si legi.
    Prin urmare, sa-mi fie iertata lipsa de inteligenta si de credinta si de bucurie, dar nu pot sa proiectez cum poate face parte data celebrarii Pastelui dintr-o reasezare postbelica.
    Din contra, mi se pare ca afirmatia aceasta despre reasezarea geopolitica este cumva congruenta cu afirmatia Patriarhului Kiril care spune ca nu este un simplu razboi intre armate pentru un teritoriu, ci este in egala masura un razboi metafizic, pentru ca amesteca o discutie de pe taramul „administratiei religioase” (n-am gasit alt termen, pentru ca nu am vrut sa spun „teologica” pentru ca nu este) cu o discutie despre lucruri lumesti legate de teritorii si armate.

  6. ”Numai că defectele astronomice ale calendarului vechi, iulian – introdus de Iulius Cezar, în anul 46, înainte de Hristos –, generează o problemă reală: ne va obliga peste ani și ani să sărbătorim Paștele vara, iar mai încolo, chiar toamna!”

    Nu e adevărat. Calendarul gregorian folosește anul solar, el ia în calcul poziția Soarelui pe cer, deși Pământul se rotește în jurul Soarelui, nu invers. Ziua de 29 februarie introdusă suplimentar la fiecare 4 ani există și în calendarul iulian. Corecția introdusă de calendarul gregorian elimină ziua de 29 februarie în anii divizibili cu 100 (de ex anul 1700, 1800, 1900) dar o păstrează în anii divizibili cu 400 (de ex anul 2000 și 2400).

    Însă anul sideral (durata anului raportată la poziția Pământului față de stelele fixe, nu la poziția Soarelui pe cer) e cu 20 de minute mai lung decât anul solar, deci corecția introdusă de calendarul gregorian nu era deloc necesară.

    Chiar luând în calcul anul solar, o eroare de 3 zile la fiecare 400 de ani nu înseamnă că ”ne va obliga peste ani și ani să sărbătorim Paștele vara, iar mai încolo, chiar toamna!” O eroare de 30 de zile s-ar aduna abia în 4000 de ani, iar eliminarea zilei de 29 februarie în anii divizibili cu 100 (de ex anii 2100, 2200) ar fi suficientă. Asemenea chestiuni ar trebui explicate de un astronom, în primul rând reprezentanților bisericii.

    Sărbătorirea Paștelui la aceeași dată în toată Europa ar avea utilitatea ei, dar oamenii nu trebuie duși de nas cu argumente false, nu va trăi nimeni 4000 de ani, ca să ajungă să sărbătorească Paștele pe 8 sau 10 iunie.

  7. Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai vorbiți despre calendarul gregorian. Acesta nu exista. Papa Grigorie al XIII lea nu a alcătuit un alt calendar, ci cu ajutorul.astronomului italian Luigi Lilio a identificat o noua metoda de a stabili anii bisecti, astfel incat sa se asigure o concordanta între anul astronomic și cel calendaristic. Prin urmare, corect este sa vorbim de calendarul.iulian îndreptat prin reforma din vremea papei Grigrie

  8. Multumiri pentru explicatii si pentru ocazia oferita, de a ne putea adauga semnaturile!
    Nu cred ca e vorba de frica. Multi considera BOR „nationala” doar pentru a o rupe de Roma si a ramine in subordinea lui Kirill.
    Se doreste separarea totala de Occident. Inclusiv religioasa.
    In fapt, putem vedea agentii Rusiei la lucru…
    Ma mir ca SRI si SIE nu misca in front. Si nici liderii politici. Noi suntem in NATO?

  9. Felicitari autorului pentru toate ideile prezentate corect. Din pacate, putini sunt cei care citesc acest blog. Din 2000 se putea face acest lucru, cand am intrat in noul mileniu. Din pacate, si in ortodoxism exxista atitudini extremiste, unele nocive si decadente.

  10. Copil fiind in scoala generala in anii ’90 am avut parte de fel si fel de remarci si atacuri xenofobe doar din pricina faptului ca sunt catolic (implicit maghiar dupa mintea unora) si sarbatoarea Pascala nu se suprapunea prea des peste cea ortodoxa, drept urmare trebuia mereu ca parintii sa ma invoiasca de la scoala in Vinerea Mare sau in a doua zi de Paste, asta generand un fel de „invidie”/”ura” a colegilor pentru ca „scapam” de scoala. La fel in orele de religie ortodoxa eram invitat sa plec din clasa iar in putinele cazuri in care mi se permitea sa raman nu aveam voie sa particip la conversatiile din clasa, asta dupa ce am pus intrebari firesti precum „De ce catolicii fac semnul crucii cu toata mana iar ortodocsii cu 3 degete?” sau „De ce nu sarbatorim Pastele in acelasi timp?”. Pe langa beneficiul evident de a sarbatori Pastele in aceeasi zi cred ca ar mai beneficia de asta si copiii de alta religie din Romania care sunt supusi discriminarii.

  11. Daca te amesteci in troaca, te mananca porcii. Implicarea bisericii in mocirla politica, timp de zeci sau sute de ani, nu poate avea doar avantaje!
    Biserica a fost infiltrata cu agenti si vectori de influenta, care astazi sunt parte a razboiului hibrid dus de rusia, cu lumea occidentala. Acesti agenti actioneaza la ordin, se straduiesc sa gaseasca explicatii canonice / morale / altruiste pentru actiunile lor si reusesc sa coaguleze tot soiul de rataciti. Daca biserica mai are control asupra a ceea ce i se intampla in ograda, este timpul sa dovedeasca acest lucru si sa se rupa de trecut. La fel si serviciile secrete si institutiile statului.
    Dumnezeu e unul, iar religiile Pamantului sunt doar cai diferite, catre El…

  12. Material excelent și foarte frumos scris ! Chiar nu înțeleg această revărsare belicoasă de ură între creștini

  13. Și acest articol pus lângă cel despre pandemie (scris prin octombrie 2021) poate fi păstrat într-o capsulă a timpului – ca mostră pentru generațiile viitoare.
    Felicitări, d-le Marius Vasileanu !

  14. Motto:
    „Cel ce în toată vremea și în tot ceasul, în cer și pe pământ, ești în­chinat și slăvit, Hristoase Dumnezeule, Îndelung-răbdătorule, Mult-milostive și Mult-milosârde; Care pe cei drepți iu­bești și pe cei păcătoși miluiești; Care pe toți chemi la mântuire pentru făgă­du­ința bunătăților ce vor fi; Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre în ceasul acesta și îndreptează viața noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfin­țește, trupurile curățește, cugetele îndreptează, gândurile curățește și ne izbă­- vește de tot necazul celor rele și al durerii. Ocrotește-ne cu sfinții Tăi îngeri, ca, prin mijlocirea lor, fiind păziți și povă­țuiți, să ajungem la unitatea credinței și la cunoștința slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”

    Marea Schismă din 1054 a fost o consecinţă a înstrăinării treptate dintre Roma şi Constantinopol. Putem vorbi, pe de o parte, de cauze de ordin politico-religios şi, pe de altă parte, de cauze dogmatice. În primul rând, Europa creştină devine, din punct de vedere politic, bicefală începând cu anul 800, odată cu încoronarea ca împărat roman a lui Carol cel Mare. Atât acesta, cât şi împăratul de la Constantinopol pretindeau că sunt succesorii vechilor împăraţi romani, având astfel dreptul la moştenirea (teritorială) romană.
    Dincolo de neînţelgeri privind lumea materială şi interesele politice, cauzele dogmatice au jucat şi ele un rol important. Existau trei probleme majore. În primul rând, cea legată de Filioque, un adaos la formula Crezului din 381. În secolele V-VI, două concilii ţinute la Toledo marchează modificarea Crezului în Apus prin adăugarea formulei „Duhul Sfânt care de la Tată şi fiulpurcede”. Aceasta e preluată în Franţa, Italia şi Germania, iar la începutul secolului al XI-lea, Henric al II-lea e încoronat împărat de către Papă, ocazie cu care se cântă Crezul modificat. Acest fapt a statuat recunoaşterea de către Papalitate a noii formule. Cea de-a doua diferenţă stă în ritualul împărtăşaniei:folosirea azimei în vest şi a pâinii dospite în est. Apoi, celibatul preoţilor era obligatoriu în occident, în timp ce preoţii bisericii orientale se puteau căsători (o singură dată). În secolele XII-XIII, se va adăuga şi problema purgatoriului, concept pe care ortodocşii nu îl acceptă.
    Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a luat ființă în anul 1700, prin trecerea episcopului ortodox ardelean Atanasie Anghel, împreună cu o parte din clericii și credincioșii săi, la Biserica Romei. Prin această unire, Biserica Romei și Împăratul de la Viena, au urmărit să sporească numărul catolicilor în Transilvania, care scazuse mult odată cu răspândirea reformei în acest principat din Imperiul Habsburgic. De cealaltă parte, românii ardeleni doreau să obțină aceleași drepturi și libertăți pe care le aveau celelalte trei națiuni privilegiate -sașii, maghiarii și secuii- locuitoare în Transilvania.
    aceaste drepturi nu au fost acordate imediat nici după unirea cu Biserica Romei, românii uniți au început singuri lupta pentru emancipare. Nu cu arme și violență, desigur, ci cu școli. Episcopi uniți, precum Inochentie Micu-Klein și Petru Pavel Aron, care putuseră studia în străinătate, au înființat și au susținut școli de învățământ mediu și superior la Blaj și în alte localități din Ardeal. Pe acest fundament spiritual și cultural s-a născut, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, o mișcare de emancipare politică, socială, culturală și spirituală a românilor din Transilvania, numită Școala Ardeleană, care timp de aproape un secol a militat pentru dobândirea pentru români de drepturi egale cu celelalte națiuni conlocuitoare –memoriul Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1791)-, dar și pentru trezirea și formarea constiinței unei națiuni unice a tuturor românilor -prin școli cu predare în limba română, cărți tipărite-, cât și pentru păstrarea identității etnice și religioase a românilor.
    Unirea cu Roma înseamnă întoarcerea noastră la credinţa în care s’a zămislit şi în care a trăit zece veacuri poporul român credinţa dela care fără voia şi ştirea noastră am fost rupţi la 1054.
    Sfânta Unire cu Roma înseamnă întoarcerea noastră la Turma lui Isus Cristos, ca să-i fim oiţe căci Domnul a spus „Paşte oile mele, paşte mieluşeii mei”, numai lui Petru şi urmaşilor lui. Cârja de Păstor lui i s’a încredinţat; puterea de a paşte sufletele cu hrana adevărului şi a vieţii lui i s’a delegat.
    Sfânta Unire cu Biserica Romei înseamnă întoarcerea în Împărăţia lui Dumnezeu care-i călătoare aici pe pământ. Lui Petru şi urmaşilor lui Isus a dat Cheile Împărăţiei. Nimeni nu va intra în Împărăţie decât dacă Petru deschide prin urmaşii lui, Episcopii din Roma şi cei ce sunt în legătură duhovnicească cu el.
    Sfânta Unire cu Roma înseamnă aşezarea vieţii noastre pe Cuvântul lui Dumnezeu întreg şi neştirbit, ca astfel să ajungem ucenicii Lui, după spusa Domnului: „De rămâneţi în Cuvântul meu, sunteţi cu adevărat ucenicii mei” (Ioan, 8,31).
    Biserica Greco-Catolică ar putea fi o cale prin care să ajungem la unitatea credinței crestine.

    • Problema celibatului in Biserica catolica este ceva mai complexa. Pana prin secolul XI (posibil si după schisma) preoților din lumea care azi se numește catolica li se permitea sau tolera căsătoria, ea fiind descurajata doar la episcopi. Au existat însa multi episcopi si chiar la episcopi de Roma (papi) căsătoriți. Acest model a fost si este cel preponderent in bisericile orientale (ortodoxa si nestoriana).
      Si pentru un pic de descrețit frunțile:
      https://startsat60.com/media/lifestyle/jokes/the-monk-that-missed-the-r

      In Ardeal unirea cu Roma s-a făcut prin presiune in paralel cu dorința preoților romani de a obține un minimum de privilegii, pana atunci ei fiind tratați ca simpli țărani. Asta nu s-a întâmplat însa. Este adevărat însa ca unirea cu Roma a permis avansarea educației romanilor din Ardeal, mult peste nivelul in Valahia si Moldova.

  15. Toți comentatorii în afară de Harald bat cumva câmpii cu teorii și dogme. Cititorii ar fi interesați de data exactă calendaristic vorbind când se presupune că a înviat Isus Hristos, mai ales că vinerea patimilor este bine documentată in noul testament . Peace.

    • @Luc
      De unde stii matale ce-i intereseaza pe cititori? :)
      De ce ar fi mai importanta data calendaristica exacta, decat semnificatia sarbatorii?…

      • Pentru că o dată exactă a evenimentului i-ar da credibilitate . Apoi nu ar mai lăsa loc de prea multe speculații. Cred că majoritatea românilor în ziua de azi nu mai sunt nici măcar creștini de duminică ci de Paști și de Crăciun. Peace

  16. ,,Lume MULTA oameni putini,,Sa zicem ca de anul viitor BOR admite initiativa ,celor 23 +8000,,si sarbatorim PASTELE ,in aceiasi zi.Credeti ca grecii vor schimba si ei ,ma refer aici la cei care slujesc la ,SFANTUL MORMANT ,de unde vine ,LUMINA,……asta ziceam si eu ,mai vorbim peste vreo 100 de ani.

  17. Cred că încrâncenarea cu privire la data sărbătoririi Paştelui ţine de încrâncenarea fariseilorde a da zeciuială din mentă şi mărar.

    Că nu pentru data sărbătoririi Paştelui a murit Hristos.

    • @Curat – știi de la ce a pornit, concret, Marea Schismă? De la faptul că papa Leo al IX-lea s-a simțit jignit de o scrisoare primită de la patriarhul de Constantinopole, în care acesta i se adresa cu ”dragă Frate”. Papa Leo considera că adresarea corectă trebuia să fi fost ”dragă Tată”, așa a ajuns să trimită la Constantinopole un emisar (ambasador) care l-a excomunicat pe patriarhul de Constantinopole.

      La vremea aceea, Biserica de la Roma se baza pe un document fals, datând din secolul VIII, prin care împăratul Constantin cel Mare ar fi transferat către Roma întreaga autoritate asupra creștinismului:

      https://en.wikipedia.org/wiki/Donation_of_Constantine

      Scuza care i se găsește papei Leo al IX-lea, până în ziua de astăzi, este că el credea sincer în valabilitatea acelui document, cei de azi susțin că papa n-ar fi știut că documentul e fals. Dar fapta rămâne: ambasadorul trimis de papă l-a excomunicat pe patriarhul de Constantinopole chiar la el acasă. Pentru că nu i se adresase papei cu ”dragă Tată”.

      • fiindca ati adus vorba, cine credeti ca are cu adevarat „intreaga autoritate supra crestinismului”?
        si cine in situatia descrisa „isi iubeste fratele ca pe sine insusi”?

        • Consider că nu trebuie să aibă nimeni ”întreaga autoritate asupra creștinismului”. Bisericile ortodoxe naționale reprezintă o soluție destul de bună, dar situația bisericilor protestante din Statele Unite e și mai bună. Chiar aș vrea să văd pe cineva din Europa explicând unui american din Kentucky sau din Texas că există o autoritate umană supremă aflată deasupra bisericii lui 😀

  18. Nu înțeleg un singur lucru, acum BOR fizeaza data Pastelui in funcție de echinoctiu de primavara, 21 martie (calendar gregorian), prima duminica cu luna plina după pastele evreiesc. Nu vad care i legătură cu calendarul iulian. Dacă poate cineva sa ma edifice, multumesc.

  19. În toată această discuție legată de data Sfintelor Paști nu se vorbește de ce e cel mai important: ca data sărbătoririi Învierii să fie DUPĂ PAȘTELE EVREIESC (PESAH). Și asta nu din antisemitism (cum în mod cretin își închipuie unii) ci pur și simplu pentru că așa s-au petrecut evenimentele ATUNCI.
    Dacă nu respectăm Biblia, atunci despre ce discutăm?
    Se discută inutil despre calendarul gregorian/iulian.
    Biserica catolică și cea protestantă au renunțat să respecte condiția (menționată la Nicea) ca sărbătorirea Învierii să se facă după paștele iudaic. Așa că și dacă românii ar calcula Paștile după calendarul gregorian, tot nu ar coincide (decât uneori) cu data stabilită de catolici și protestanți.
    Asta dacă nu ar renunța și românii la datarea după Pesah. Asta, ca să fim siguri că nu vom fi la fel cu ceilalți ortodocsi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Vasileanu
Marius Vasileanu
MARIUS Vasileanu este jurnalist şi profesor de istoria religiilor. Ultima carte publicată: „Recurs la generozitate. Întrebări despre limitele antropologiei creştine” (Editura Eikon, 2011).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro