luni, iulie 13, 2026

Dați-i lui Xi un punct de sprijin și multilateralismul său va răsturna lumea!

„În China de sub domnia lui Xi Jinping inaugurată în 2012, discursul despre Occidentul imperialist seamănă tot mai mult cu cel din perioada maoistă; în paralel, discursul despre China, așa cum este auzit în Europa și Statele Unite, se caracterizează printr-o denigrare sistematică. Pentru observatorul atent și ponderat care mă străduiesc să fiu, deriva se accelerează de ambele părți și pare dificil să nu se ajungă la o înfruntare colosală.”[1]Amin Maalouf[2]

În timp ce Donald Trump tensionează relațiile comerciale internaționale cu războiul tarifelor vamale, retragerile din organizațiile internaționale, reducerea drastică a ajutorului extern și amenințările de pe rețelele de socializare, Beijingul acuză Statele Unite că subminează ordinea internațională pe care au construit-o după al doilea război mondial și exploatează abil oportunitatea de a-și propune propria viziune ca alternativă pentru o nouă ordine globală.

Reuniunea Organizației de Cooperare Shanghai, susținută de Beijing și Moscova, care a avut loc în orașul portuar Tianjin, este cel mai mare eveniment diplomatic al anului pentru China, atrăgând personalități politice importante, printre care președintele rus Vladimir Putin, premierul Indiei, Narendra Modi sau președintele turc Recep Tayyip Erdoğan.

Președintele Xi Jinping a propus la reuniunea Organizației de Cooperare Shanghai Plus o nouă „Inițiativă de Guvernanță Globală” care să completeze viziunea celorlalte trei inițiative similare anterioare privind securitatea, dezvoltarea și civilizația globală și care împreună vor să servească drept schiță generală pentru viziunea sa asupra unei ordini internaționale remodelate.

Ca un ecou la propunerile lui Xi Jinping, Vladimir Putin a ținut să declare că la Tianjin s-au pus bazele unui nou sistem de securitate în Eurasia, ca o alternativă la alianțele conduse de Occident. Noul sistem ar urma să înlocuiască modelele eurocentrice și euro-atlantice „învechite”, ar lua în considerare interesele mult mai multor țări, ar fi cu adevărat echilibrat și nu ar permite încercările unor state de a-și asigura securitatea în detrimentul altora, a mai spus Putin în discursul său.

DOUĂ DISCURSURI

„Aducând laolaltă forțele Organizației de Cooperare de la Shanghai pentru îmbunătățirea guvernanței globale” este titlul discursului susținut la Tianjin de președintele Chinei, Xi Jinping. Voi spicui câteva dintre subiectele abordate de președintele chinez în respectivul discurs, dar cine este interesat îl poate parcurge integral aici.

Istoria ne spune că, în vremuri dificile, trebuie să ne menținem angajamentul inițial față de coexistența pașnică, să ne consolidăm încrederea în cooperarea reciproc avantajoasă, să avansăm în conformitate cu tendințele istoriei și să prosperăm ținând pasul cu vremurile.

În acest scop, doresc să propun Inițiativa pentru Guvernanță Globală – IGG. Aștept cu nerăbdare să colaborez cu toate țările pentru un sistem de guvernanță globală mai just și echitabil și să avansez către o comunitate cu un viitor comun pentru umanitate.

În primul rând, ar trebui să aderăm la principiul suveranității egale. Ar trebui să susținem că toate țările, indiferent de mărime, putere și bogăție, sunt participanți, factori de decizie și beneficiari egali în guvernanța globală. Ar trebui să promovăm o mai extinsă democrație în relațiile internaționale și să creștem reprezentarea și vocea țărilor în curs de dezvoltare.

În al doilea rând, ar trebui să respectăm principiile dreptului internațional. Scopurile și principiile Cartei ONU și ale altor norme fundamentale universal recunoscute ale relațiilor internaționale trebuie respectate în mod cuprinzător, deplin și în întregime. Dreptul și regulile internaționale ar trebui aplicate în mod egal și uniform. Nu ar trebui să existe standarde duble, iar regulile interne ale câtorva țări nu trebuie impuse altora.

Primele două principii enunțate de Xi Jinping se lovesc ca nuca-n perete de realitatea agresiunii Rusiei lui Putin asupra statului suveran Ucraina. ONU a recunoscut suveranitatea Ucrainei, dar Kremlinul s-a răzgândit în urmă cu 11 ani și a pornit un război împotriva sa, pretinzând teritorii și punând condiții ca regimul politic de la Kiev să fie subordonat intereselor Moscovei. Rusia lui Putin a încălcat și încalcă primele două principii enunțate de „prietenul drag” Xi Jinping în urmă cu câteva zile la Tianjin. Dar dublul discurs, cum bine se știe, era regula nu excepția în regimurile politice comuniste.

În al treilea rând, ar trebui să practicăm multilateralismul. Ar trebui să susținem viziunea unei guvernări globale care să includă consultări extinse și contribuții comune pentru beneficiul comun, să consolidăm solidaritatea și coordonarea și să ne opunem unilateralismului. Ar trebui să protejăm cu fermitate statutul și autoritatea ONU și să asigurăm rolul său cheie și de neînlocuit în guvernarea globală.

În al patrulea rând, ar trebui să susținem abordarea centrată pe oameni. Ar trebui să reformăm și să îmbunătățim sistemul de guvernanță globală pentru a ne asigura că oamenii fiecărei națiuni sunt actorii și beneficiarii guvernării globale, astfel încât să putem aborda mai bine provocările comune cu care se confruntă omenirea, să reducem mai bine decalajul Nord-Sud și să protejăm mai bine interesele comune ale tuturor țărilor.

În al cincilea rând, ar trebui să ne concentrăm pe luarea de măsuri concrete. Ar trebui să adoptăm o abordare sistematică și holistică, să coordonăm acțiunile globale, să mobilizăm pe deplin diverse resurse și să urmăm rezultate mai vizibile. Ar trebui să consolidăm cooperarea practică pentru a preveni ca sistemul de guvernare să rămână în urmă sau să fie fragmentat.

Cam atât despre principii. În fond, IGG nu este un concept nou, XI Jinping nu a enunțat deunăzi teze pe care să nu le fi susținut în mod repetat, în diverse ocazii în ultimii ani. În plus, oricum am face analiza pe text, chiar dacă discursul lui Xi Jinping arată acuzator către Occident, mai ales către Statele Unite, fiecare acuză este egal aplicabilă practicilor imperiale, de forță ale Kremlinului condus de „dragul său prieten” Vladimir Putin. De unde și concluzia că la Tianjin am avut de a face cu largi exerciții de retorică și atât.

Este nevoie să ne asumăm responsabilitatea pentru o cooperare deschisă la nivel global. Statele membre ale SCO au resurse energetice bogate, piețe mari și forțe motrice interne puternice, iar noi contribuim într-o măsură tot mai mare la creșterea economică mondială. Ar trebui să continuăm să demolăm zidurile, nu să le ridicăm; ar trebui să căutăm integrarea, nu decuplarea. Ar trebui să promovăm cooperarea de înaltă calitate de tip „Belt and Road” și să promovăm o globalizare economică universal benefică și incluzivă.

Ar trebui să acționăm pentru a apăra echitatea și justiția internațională. În conformitate cu principiile justiției și echității, statele membre ale SCO s-au implicat constructiv în afacerile internaționale și regionale și au susținut interesele comune ale Sudului Global. Ar trebui să continuăm să ne opunem fără echivoc hegemonismului și politicii de putere, să practicăm un multilateralism autentic și să fim un pilon în promovarea unei lumi multipolare și a unei democrații sporite în relațiile internaționale.

Dacă discursul președintelui chinez a avut o oarecare substanță, cel al lui Vladimir Putin a fost cu adevărat o înșiruire de vorbe goale în limbaj de lemn. Pentru cei interesați, discursul poate fi parcurs aici. Am să consemnez totuși și câteva dintre ideile enunțate de președintele Federației Ruse pentru conformitate.

Rusia susține inițiativa președintelui Xi Jinping și este nerăbdătoare să se angajeze într-o discuție substanțială despre propunerile prezentate de prietenii noștri chinezi.

Devine clar că SCO este capabilă să joace un rol principal în conturarea unui sistem de guvernanță globală mai just și echitabil. Un astfel de sistem trebuie să se bazeze pe supremația dreptului internațional și pe prevederile fundamentale ale Cartei ONU, să fie cu adevărat echilibrat, să țină cont de interesele unui număr cât mai larg de țări și să asigure oportunități pentru dezvoltarea și securitatea lor durabilă.

De asemenea, aș dori să profit de această ocazie pentru a vă informa că pe 20 septembrie, Moscova va găzdui concursul internațional de cântece de televiziune Intervision. Acest proiect major își propune să promoveze valorile culturale și spirituale universale. Concursul a stârnit deja un mare interes: interpreți din numeroase țări și-au confirmat participarea, inclusiv cei reprezentați la întâlnirea de astăzi. În discursul internațional actual, valorile tradiționale sunt prea adesea împinse în plan secund. Este timpul să le readucem pe agenda globală.

De asemenea, am dori să invităm delegații din toate țările dumneavoastră să participe la Forumul Internațional al Culturilor Unite de la Sankt Petersburg, care se deschide săptămâna viitoare, precum și la forumul Rusia – o putere a sportului, programat să aibă loc în noiembrie anul acesta la Samara.

O OPINIE, ȘI NU ESTE SINGURA

„N-aș vrea să speculez asupra consecințelor posibile ale unui conflict ce se desfășoară încă sub ochii noștri și pare menit să dureze, însă s-a întâmplat mereu în Istorie ca o bătălie să ducă la rezultatul invers față de cel sperat de către cei care au început-o”, cugetă Amin Maalouf în „Labirintul Rătăciților”. „Punctul de plecare al «operațiunii speciale» ordonate de Vladimir Putin era frustrarea resimțită de țara sa, care a fost timp de jumătate de secol una din cele două superputeri globale, dominând jumătatea orientală a Europei și fiind temută de cealaltă jumătate. De la o zi la alta, acest statut s-a volatilizat. Superputerea rusă s-a pomenit declasată, dezmembrată, ruinată, ceea ce nu putea fi suportat cu seninătate de nativii săi.”

Războiul din Ucraina, pornit, așa cum observă Amin Maalouf, dintr-o imensă frustrare, are două consecințe certe, niciuna avantajând însă imperiul rus. Prima consecință, din punctul nostru de vedere, este că, în termenii lui Maalouf: „În loc să înfunde NATO în «moartea-i cerebrală», i-a permis să iasă din comă și să-și regăsească o rațiune de a fi…”. A doua consecință, este că a pus total imperiul rus la remorca Chinei, noua superputere în ascensiune, care susține Kremlinul cu minimul de mijloace de care acesta are nevoie pentru a se menține la putere, în timp ce își hrănește consistent insațiabilele nevoi devorând pe mai nimic resursele imensului teritoriu asiatic încă deținut formal de Federația Rusă.

Din acest motiv, China este astăzi liderul incontestabil al jumătății de lume care – cel puțin prin liderii săi politici – respinge modelul democrației liberale occidentale. China este în continuare un stat comunist, dar nu mai pune pe masă, ca în vremea lui Mao Zedong, propuneri inspirate ideologic din teoriile lui Marx, Lenin sau Troțki. „Președintele chinez Xi Jinping (…) a lansat «Inițiativa pentru Guvernanță Globală», inițiativă care se bazează pe cinci principii: egalitatea suverană, respectarea dreptului internațional, multilateralismul, abordarea centrată pe oameni și accentul pe acțiuni concrete” – explică George Marinescu într-un articol publicat de Ziarul Bursa[3]

Principiile enunțate de liderul chinez nu reprezintă doar un set de idealuri proiectate în exterior, ci reflectă un mod de guvernare pe care China îl aplică deja în interiorul propriului sistem politic și social, după cum afirmă George Marinescu. Cu alte cuvinte, principiile lui Xi Jinping înainte de a fi instrumente de diplomație globală oferă expresia unui model de guvernare practicat deja în interiorul Chinei. Dar, vine întrebarea, transpunerea lor la scară globală, care va implica compromisuri majore și o armonizare dificilă între sisteme politice profund diferite, poate crea baza lumii multilateraliste la care vizează Beijingul ca fiind alternativa dezirabilă la modelul occidental?

La Tianjin s-au adunat lideri ai unor state care au interese absolut divergente pe anumite componente, și nu este vorba aici de simple conjuncturi, ci de geopolitică. Rusia imperială a rănit și umilit China în secolul XIX și la începutul secolului XX la fel cum au făcut-o occidentalii sau Japonia imperială. Rusia sovietică și China maoistă au fost în pragul războiului nuclear în deceniul șapte al deceniului trecut. India și China au conflicte recurente de frontieră. Zâmbetele din fața camerelor de luat vederi oferite de Vladimir Putin, Xi Jinping și Narendra Modi la Tiajin sunt false. În comparație cu baletul mediatic oferit de reuniunea SCO, discuțiile găzduite de Donald Trump cu liderii europeni în 18 august sunt un veritabil exercițiu de sinceritate. Se poate construi durabil pe un astfel de fundament?

„Dacă Europa și Statele Unite nu profită de amânarea pe care le-o oferă Istoria ca să construiască în sfârșit un sistem internațional în care întreaga omenire să se recunoască, este posibil ca această oportunitate să nu se mai înfățișeze niciodată”, este avertismentul lui Amin Maalouf. „Mâine raporturile de forțe s-ar putea schimba. Un «dig» ar putea ceda – cel al superiorității militare, cel al dolarului ca monedă de referință sau un altul, legat de descoperiri tehnologice neașteptate. Dacă ne aflăm într-o logică de înfruntare și dominație, dacă nu s-a instituit un mecanism de solidaritate planetară, consecințele ar putea fi catastrofale.”

Pledoaria lui Amin Maalouf, ca de altfel orice apel la rațiune în relațiile internaționale, are șanse mici să fie îmbrățișată de liderii lumii de astăzi, la fel cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie, fie ea îndepărtată ori recentă. Occidentul evoluează astăzi pe scena internațională marcat de istoria sa colonială și, în ultimii ani, de divergențe tot mai greu de conciliat între cele două țărmuri atlantice. Însă nici alternativa cu care face paradă Xi Jinping nu oferă vreun paradis.

Cele cinci puncte ale „Inițiativei pentru Guvernare Globală” sunt o tentativă de a rescrie regulile jocului global cu o retorică impecabilă, dar cu intenții care ridică semne de întrebare, este sigur George Marinescu: „Egalitatea suverană, dreptul internațional, multilateralismul, oamenii, măsurile concrete – toate sunt concepte care dau bine în discursuri și sunt aproape imposibil de contestat. Însă puse în contextul politicilor concrete ale Chinei, ele seamănă cu niște oglinzi paralele: reflectă imaginea unei ordini mai drepte, dar ascund în spate o arhitectură în care primul beneficiar rămâne inițiatorul. De la Pax Americana la visul sovietic de «comunitate socialistă» și până la actuala viziune chineză de «viitor comun al umanității», istoria arată că marile puteri au aceeași tentație: să îmbrace ambiția în limbajul altruismului.”[4]

CUMVA, ȘI NOI AM FOST ACOLO

Luni, 1 septembrie, a avut loc a 25-a reuniune a Consiliului Șefilor de Stat ai SCO+, organizată la „Centrul Internațional de Convenții și Expoziții Meijiang”. Au participat președintele Republicii Belarus, Alexander Lukașenko; prim-ministrul Republicii India, Narendra Modi; președintele Republicii Islamice Iran, Masoud Peseshkian; președintele Republicii Kazahstan, Kassym-Jomart Tokayev; președintele Republicii Kârgâzstan, Sadyr Japarov; prim-ministrul Republicii Islamice Pakistan, Shahbaz Sharif; președintele Federației Ruse, Vladimir Putin; președintele Republicii Tadjikistan, Emomali Rahmon; președintele Republicii Uzbekistan, Shavkat Mirziyoyev; secretarul general al SCO, Nurlan Yermekbayev și directorul Comitetului Executiv al Structurii Regionale Antiteroriste a SCO, Ularbek Sharsheev.[5]

În urma întâlnirii, au fost aprobate 24 de documente, inclusiv „Declarația de la Tianjin”, „Strategia de dezvoltare a Organizației de Cooperare de la Shanghai până în 2035”, „Declarația Consiliului Șefilor de Stat ai SCO în legătură cu cea de-a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial și a formării Națiunilor Unite”, precum și o serie de declarații tematice.

Așa cum s-a consemnat luni la Tianjin, reuniunea celor peste 20 de lideri ai SCO+ a prefațat o sărbătoare de suflet pentru Partidul Comunist Chinez și pentru Xi Jinping personal, și anume marea paradă militară de la Beijing de miercuri, 3 septembrie. Parada a fost organizată pentru a celebra 80 de ani de la capitularea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial și pentru a etala cele mai recente echipamente și tehnologii militare cu care este dotată Armata Populară de Eliberare.

Și noi am fost acolo prin Adrian Năstase sau Viorica Vasilica Dăncilă, care nu au ratat ocazia de a fi prezenți în fotografia de grup alături de Xi Jinping, Kim Jong Un și Vladimir Putin la parada militară.[6] Nu că ar fi vreo surpriză. Știm de ce cei doi foști premieri ai României au căutat să se afle în mijlocul celor care propun autoritarismul ca model pentru lumea de mâine. Este vorba despre valori în care au crezut mereu, sunt convingeri profunde, care au existat chiar și atunci când simulau la Palatul Victoria atașamentul la modelul democratic liberal occidental.

Asemeni celor doi au fost mulți alții și pot enumera la întâmplare, sigur că nu dau greș: Văcăroiu, Popescu Tăriceanu, Tudose, Dragnea (și alții ca ei) împreună cu anturajul lor din sfera politică și economică. Privind din această perspectivă, Călin Georgescu și George Simion apar în dimensiunea lor reală: păpuși ale căror sfori sunt în mâinile celor care acum privesc cu nădejde spre Beijing, la fel ca Vladimir Putin.

Revenind la evenimentul de miercuri, 3 septembrie, observatorii militari consideră că a fost fără precedent prin amploarea sa și a transmis mai multe mesaje către Occident – mai ales către Statele Unite, către vecinii Chinei – puterile regionale India și Rusia, precum și către țările care ar putea fi interesate de achiziționarea de tehnologie chineză. Armata Populară de Eliberare a expus o serie de arme noi – inclusiv un tun laser, într-o demonstrație a forței sale în creștere și a capacității de a-și proiecta puterea la scară globală.

Cum s-ar spune, a fost „momentul potrivit” să nu lipsim de acolo, mai ales că Adrian Năstase a avut și o întrevedere cu ministrul adjunct care conduce Departamentului Internațional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, pentru a-și exprima aprecierile pentru realizările istorice ale Chinei. MAE nu a fost de acord: „România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se așază onorați în poză lângă Putin astăzi”.[7]

Doar că România este ruptă în două, chiar dacă nu ne place acest adevăr. Și jumătatea care simpatizează cu Orientul autoritarist are o altă părere despre China și Rusia, una pe care încearcă să o impună cumva țării întregi. Prin vicierea proceselor electorale, prin propagandă, prin conspirații la ceas de seară cu mercenari în meniu sau prin gesturi demonstrative a la Năstase & Dăncilă.


[1] „Labirintul rătăciților. Occidentul și adversarii săi” – Editura Polirom, 2024

[2] https://www.aub.edu.lb/doctorates/recipients/Pages/amin-profile.aspx

[3] https://www.bursa.ro/guvernanta-globala-lansata-la-sco-promisiuni-nobile-realitati-incomode-60318653

[4] Ibidem

[5] https://eng.sectsco.org/20250901/1963431.html

[6] https://stirileprotv.ro/divers/fostii-premieri-adrian-nastase-si-viorica-dancila-in-poza-de-grup-a-lui-xi-jinping-alaturi-de-vladimir-putin-si-kim-jong-un.html

[7] https://hotnews.ro/reactie-dura-a-ministrei-de-externe-dupa-poza-cu-nastase-si-dancila-de-la-beijing-un-patriot-nu-s-ar-gudura-pe-langa-agresor-2057854

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Comunismul traieste din minciuni. China a organizat o parada militara pentru a comemora ocuparea Manciuriei de catre rusi.

  2. Mie mi se pare ca lumea e condusa de trei timpiti, total ilogici.
    Trump vrea sa faca America mareata, revenind la doctrina Monroe. Si lasind locul liber, pe plan mondial, pentru China si Rusia.
    Eroare. Mega eroare.
    Xi, dupa ce a beneficiat de investitiile americane si Occidentale si de efectele globalizarii, revine la dogmatismul maoist si inchidere. Sau la o structura a subdezvoltatilor care sa lupte (cu ce?) cu Occidentul.
    Eroare. Mega eroare.
    Putin vrea Asia asiaticilor, uitand ca rusii nu sunt asiatici si au venit relativ recent in Asia, prin cuceriri militare. Ca economia lui e yuanizata si ca a ajuns sa subventioneze pretul gazului la chinezi, doar sa i-l cumpere cineva….
    Eroare. Mega eroare.
    China si Rusia au fost favorite ale sistemului mondial, avind parte de investitii, tehnologie si pozitii privilegiate la conferinte mondiale etc. Renunta la ele pentru himere. Dau cioara din mina pe vrabia de pe gard. (Probabil vechea poveste comunista a revolutiei mondiale.)
    Trump… are o idee foarte originala despre maretia Americii.

    Comportamentul lor este primitiv, si se datoreaza anilor tineretii, cand au fost indoctrinati cu tot felul de prostii. (Pe Kim nu-l mai putem la socoteala. El a cazut in cap cand era mic. De asta e pitic si obez.)

    Clar suntem in pragul unui razboi. Deocamdata pornit prin tarife comerciale si conflicte locale, dar nu cred ca va dura mult pina se va generaliza. Asa e cand imbecilii sunt la putere!
    E si vina tarilor dezvoltate, care au acceptat sa transfere tehnologie militara sau cu potential militar in tari care nu respecta drepturile omului.

  3. Recent grupul Renault a anunțat modificări in arhitectura sa executivă. De interes pentru topic este faptul că francezii au găsit de cuviință să numească in fruntea diviziei Dacia o corporatistă din Germania care s-a remarcat prin sinificarea cu succes a mărcii Smart deținută anterior de Mercedes. Probabil urmează sinificarea Daciei. Nicio surpriză aici.

    Hai să vedem cum stau relațiile sino-europene in acest an.
    Corporatiștii se adună cu turma să pupe papucul lui Xi:
    https://www.reuters.com/world/china/foreign-ceos-flock-china-key-summit-xi-meeting-sources-say-2025-03-17/

    Eurocrații insă se pupă direct pe obrăjori cu ursulețul:
    https://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2025/07/24/25th-eu-china-summit-eu-press-release/
    asta deși spriinul Chinei pentru Rusia putinistă este evident și avem o problemă nasoală in comerțul cu ei așa cum recunosc chiar in anunțul oficial…
    „The EU and China are major trading partners. In 2024, the bilateral trade relationship was worth €730 billion. However, current trade relations remain critically unbalanced, with the trade deficit in goods reaching €305 billion.”

    Așa se explică de altfel Green Deal, prin alinierea ideologică a tovarășilor europeni cu cei chinezi, din care a rezultat un diktat in beneficiul Chinei care a ajuns astfel dealerul de droguri pe litiu al Europei și care absoarbe lent industria și tehnologiile continentului prin corporațiile sale scorpion.

    In maxim 10 ani, dacă nu se întâmplă vreun miracol, nu veți mai putea publica articole de acest gen, chiar și vag critice la adresa PCC pe contributors (platformă care de altfel nici nu va mai exista ca atare) sau altundeva in webul sinificat și el. Iar Bombonel deja se vede pe cai mari, cred că face și liste acum.

  4. Dincolo de imbecilitatea guvernantilor ceea ce trebuie sa faca orice cetatean al Occidentului este sa NU cumpere produse chinezesti=chinezarii.
    Cretinii de guvernanti -incluzand sefii UE si ai Americii TREBUIE sa OBLIGE comerciantii sa aibe pe raft OBLIGATORIU produse Made in Occident langa chinezarii-astfel incat sa putem ALEGE.
    Acum si sa vrem nu putem alege.

  5. Năstase & Dăncilă sunt primii doi „pești” prinși în „nada” americană. Ați enumerat și dumneavoastră alte personaje de pe la noi, bântuite de vraja totalitarismului. Lista lor e mult mai lungă. Unul câte unul va fi scos la tablă, arătându-i-se poporului adevăratele chipuri hidoase, bine hrănite, care au huzurit 35 ani, nefăcând nimic pentru acest popor care, și el, a votat și răbdat burghezia comunistă originală. Exact ca democrația defunctului.
    Acest popor nu va fi în stare să urască, cum se cuvine, comunismul. Nu avem genă poloneză. Avem exagerat de mulți duplicitari, oportuniști, delatori. Și prea puține caractere.
    Cuvântările lui Xi și ale lui Vladi parcă sunt copiate de la ilustrul Cârmaci. Limbaj de lemn, ziceți? Nu, de beton armat. Prelegeri în contrast cu realitatea. Și, iarăși voi da un citat din Ceaușescu: „Vom cere tovarăși dezarmarea atât în Vest cât și în Apus”.
    Râdem, glumim dar vremurile ce vin sunt furtunoase.

  6. Tot o lume bipolară vom avea, însă China va lua locul URSS, în noul Război Rece. Demonstrația de forță a Chinei nu a fost pentru Occident, ci pentru „sateliții” Chinei. Adică „OK, lume multipolară să fie, vă primesc la masa mea, dar eu sunt șeful vostru”. Bineînțeles, la cealaltă masă, SUA se vrea șeful. Europa trebuie să-și găsească vocea, poziția și drumul de urmat, în acest context.
    În treacăt, aș zice că zâmbetul amabil al lui tov. putin era cam strepezit, de cele mai multe ori.

    Interesant de remarcat ar fi că, dintre toate țările de la „masa Chinei”, China este cea mai orientată către viitor, către electrificarea transportului, către exploatarea de pământuri rare, către producerea de baterii performante și de mașini electrice ș.a.m.d. Toți ceilalți „sateliți” sunt profund dependenți de veniturile din hidrocaarburi.

  7. Cam asta e grija majora a dictatorilor:

    Xi Jinping, Vladimir Putin and Kim Jong-un were caught on a hot mic discussing how people could live to 150 and even become immortal.

    The three dictators’ discussion was caught on a livestream as they led a group of other non-Western leaders to watch a military parade in Beijing.

    The despot rulers of China, Russia and North Korea talked about how biotechnology could result in humans living to 150 years old.

    Putin then suggested that repeated organ transplants could even mean people living forever.

    Mr Xi, who is 72 years old, told Putin: “Earlier, people rarely lived to 70 – but these days, at 70 years you are still a child.”

    The Russian president, also 72, answered: “With the development of biotechnology, human organs can be continuously transplanted, and you people can live younger and younger, and even achieve immortality.”

  8. China și-a țesut deja o lume alternativă la lumea occidentală și tot mai multe state nemulțumite de hegemonia occidentală vor trece de partea Chinei, care le oferă pace, stabilitate și comerț liber. Bateriile occidentale s-au epuizat, valorile lor s-au degradat și vremea lor a trecut. Acum a venit timpul Asiei să fie în centrul lumii și va fi, oricât vor încerca alții să schimbe tendința actuală. Nu știu dacă va fi mai benefic, dar acesta este mersul lumii și nu poate fi oprit.

  9. O nouă Ordine Mondială? De ce nu? Este necesară, Lumea s-a schimbat, altele sunt raporturile de putere, nu cele de la sfârșitul WW2. Așa că Trump trebuie să preia inițiativa. Respectiv, SUA prin Roosevelt a propus ONU și Consiliul de Securitate( cu cei 5 „mari” cu drept de Veto….), tot SUA prin Trump SĂ DESFIINȚEZE ONU și instituțiile sale, să închidă sediul din ONU din New York și să propună negocieri pentru O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ!
    Hai Trump, fă asta!

  10. Lumea ar fi fost perfect satisfacuta sa accepte in continuare dominatia globala americana, problema e ca SUA nu prea mai are ce oferi. Dupa decenii in care a practicat capitalism finantist si a renuntat la capitalismul industrial, SUA mai poate controla doar statele pe care reuseste sa le santajeze si/sau ale caror elite le-a acaparat. Daca mai adaugi la asta si lipsa de respect pentru alte culturi pe care o arata SUA incercand sa-si propage vulgaritatea si degenerarea culturala in toate tarile, ajungi sa te miri nu de ce multilaterismul se intampla ci de ce a durat atat de mult pana sa apara ca alternativa.

  11. Rusia va aluneca putin cate putin in mizerie crunta asa cum a mai avut dar va fi mentinuta in viata de China ca sa sperie Occidentul asa cum fac si cu Coreea de Nord sperietoare pentru Japonia si Coreea de Sud . Deja este irelevant daca moare Putin azi sau peste 30 de ani cu organele schimbate ca obielele murdare , drumul Rusiei in lume trece si este aprobat de Beijing.

  12. „Președintele chinez Xi Jinping (…) a lansat «Inițiativa pentru Guvernanță Globală», inițiativă care se bazează pe cinci principii: egalitatea suverană, respectarea dreptului internațional, multilateralismul, abordarea centrată pe oameni și accentul pe acțiuni concrete”

    Zecile dacă nu sutele de mii de uiguri închiși în lagărele de „reeducare” din nord-vestul Chinei beneficiază și ei de această „abordare centrată pe oameni” și de „accentul pe acțiuni concrete”?

    Dacă da, cine vor fi „uigurii” când aceste măsuri vor fi exportate la nivel global?

    Leadershipul chinez nu există pentru că nu cad capete. Cu revoluții culturale (zeci de milioane de victime), mari salturi înainte (alte zeci de milioane de victime), politica copilul unic (recunoașterea faptului că nu îți poți hrăni propriul popor) – alte zeci de milioane de feți-femelă uciș la naștere (și, implicit, un număr aproximativ egal de bărbați care nu-și pot găsi parteneră), cu mii de km de șine de trenuri de mare viteză care sunt nerentabile economic și costisitor de întreținut, cu zeci de milioane de locuințe goale doar de dragul de a construi, cu multe orașe fantomă – astea nu sunt soluții, sunt eșecuri.

    China e fabuloasă cultural, istoric și gastronomic, dar la capitolul leadership e zero. Un zero colectiv, nesemnat și neasumat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro