Nu cred că există in istoria intelectuală românească un autor care să fie atât de actual precum E. Lovinescu (1881-1943). Vorbesc despre actualitatea etica, politica, estetică. O actualitate care transcende imediatul, dar nu-l ignoră. Pentru ca in aceasta imediatitate se intrezaresc liniile de forta ale alcatuirilor menite sa dureze. In mai 1943, un grup de tineri intelectuali intrat in istoria culturală drept Cercul Literar de la Sibiu, au publicat o scrisoare deschisă către E. Lovinescu. Trebuie menționat că politrucii fasciști erau alergici chiar la numele criticului. Cum alergici vor fi, în anii „democrației populare” si ai „socialismului multilateral dezvoltat”, politrucii comunisti. Acuzat de estetism, E. Lovinescu nu se ferește să apere valorile în care crede si să vestejească introducerea politicului si a etnicului în judecățile de artă. Dar nu doar acolo.
La ceasul cand atatia se rinocerizează, E. Lovinescu detestă rasismul si se opune public antisemitismului. Ușile Cenaclului Sburatorul sunt deschise scriitorilor evrei, de la Camil Baltazar la Sorana Gurian. Acest lucru în plin regim antonescian. Cerchistii nu erau sburătoristi. Dar se regăseau in si se revendicau din spiritul deschis, european al lovinescianismului.
Răspunsul lui E. Lovinescu are valoare profetică. După aberațiile legionarismului pseudocultural, ale etnocrației predicată de Crainic, totalitarismul comunist din România a zămislit un avatar al antilovinescianismului, in fapt al antioccidentalismului autarhic, sovin si cocardier, care continua si azi.
Iată un pasaj de maxima relevantă din raspunsul public al lui E. Lovinescu: „După o munca de 40 de ani ce ar putea impune oarecare considerație prin continuitatea si dezinteresarea ei notorie, ma vad la fel de descoperit tuturor atacurilor indarjitilor sau incepatorilor ca si in debuturile mele, am rămas un deznationalizat. Acum un an, în revista Convorbiri literare, unde m-am straduit odinioara atata vreme, si pe al cărei «spirit major» am pretenția de a-l continua, am citit articolul unui tânăr, de al cărui nume auzeam intaia oara, sustinand ca în momentele de fata, cand pier atatia eroi pe stepele Rusiei, oameni primejdiosi literaturii noastre naționale ca mine ar trebui puși la zid si impuscati. Iată ce va așteaptă pe calea pe care ați apucat.”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Tocmai ce am terminat de citit „La Apa Vavilonului”. Am cartea pe birou si nu am puterea s-o pun undeva, printre alte carti din biblioteca. Imi pot doar imagina ce ar fi fost daca Eugen Lovinescu ar fi avut la randul lui, un microfon la Radio Europa Libera. Daca au existat doua lucruri care i-au ingrozit intotdeauna pe comunisti, acestea au fost cultura si cuvintele transmise, fie pe cale undelor radio, fie prin literatura. Propaganda totalitara trebuia probabil sa acopere „bruiajul” venit din partea lumii libere si democrate, iar rezultatul a fost incercarea de anihilare a celor care ne faceau noptile mai line si ne transmiteau speranta prin unde radio. N-as vrea sa cred ca in anul de gratie 2024, Europa va vira spre un regim totalitar, astazi cand libertatile noastre sunt garantate de atatea si atatea institutii puternice.
Da, Lovinescu a fost unul din cei 4 evangheliști ai literaturii române, alături de Maiorescu, Călinescu și Manolescu. Și, da, a fost cel mai europenist dintre ei, mai ales că a fost, moral și etic, deasupra celorlalți, mai mult sau mai puțin influențați de -ismele ideologice ale oribilului secol XX.
Dacă-mi permiteți, l-as promova pe martirul Nicolae Iorgu ! Eventual în locul lui Călinescu, care numai a “evanghelist” al neamului romanesc nu mi se înfățișează.
Fascisto-comunistii au urat si urasc independentii. Si toti originalii care nu se subordoneaza.
Respect de Tismaneanu ! Multumesc
Văzînd fotografia primului volum din „Istoria civilizației române moderne”, doresc să punctez că se împlinește un secol de la apariția unei lucrări critice de primă mînă în istoria ideilor din România. Chiar dacă nu a avut impactul pe măsura importanței, nu a rămas fără ecou în tînăra generație a vremii, și mă gîndesc că „Schimbarea la față a României” a lui Emil Cioran consună tare mult cu „Istoria…” lui E. Lovinescu.