De ce noul consiliu prezidențial din Yemen nu va aduce pacea?

După doar câteva zile de discuții în capitala Arabiei Saudite, la care au participat numeroși reprezentanți ai mai multor părți implicate în război, cu excepția uneia dintre cele mai importante, și anume rebelii Houthi, Yemenul s-a ales cu încă un consiliu prezidențial care își va asuma conducerea țării și rolul crucial de a deschide și purta negocieri cu opoziția reprezentată de insurgenți. În paralel cu această evoluție a fost încheiat și un acord de încetare a ostilităților pe o perioadă de două luni, cu posibilitatea de extindere. Lipsa de încredere dintre părți a devenit evidentă încă din primele 24 de ore de la armistițiu când Arabia Saudită și rebelii Houthi au început să se acuze reciproc de încălcări ale acordului.

Președintele în exil Abd Rabbu Mansour Hadi a anunțat că se retrage din funcție și că va preda puterea nou-formatului Consiliu Prezidențial de Conducere. Noua instituție a fost rapid salutată de Arabia Saudită și de Emiratele Arabe Unite care au promis o infuzie de trei miliarde de dolari în Banca Națională a Yemenului. Conform declarațiilor fostului președinte, consiliul va conduce guvernul recunoscut internațional și negocierile cu rebelii Houthi. Liderul noii instituții este Rashad al-Alimi, fost consilier al lui Mansour Hadi și ministru de interne în perioada fostului conducător Ali Abdullah Saleh. Acesta este identificat drept un simpatizant al partidului fostului dictator, Congresul Popular General, care a fost la putere în Yemen încă din 1993.

Consiliul va fi format, la vârf, de un comitet format din șapte persoane care vor împărtăși titulatura de ”Vice-Președinte al Consiliului de Conducere.” Aceștia sunt: Aidarus al-Zubaidi, șeful Consiliului Sudic de Tranziție, o instituție separatistă finanțată de Emiratele Arabe Unite sub umbrela căreia acționează un grup de miliții sponsorizate de Abu Dhabi, Sheikh Sultan al-Aradah, guvernatorul provinciei Marib pentru controlul căreia rebelii Houthi duc o campanie militară ce durează deja de peste un an de zile, Tariq Saleh, comandant de miliție și nepot al fostului dictator cu strânse legături cu Emiratele Arabe Unite, Faraj Salmin al-Bahsani, guvernatorul provinciei Hadhramawt din estul Yemenului, Othman Mujali, membru în parlamentul yemenit și lider tribal originar din regiunea Saada, și ultimul, dar nu cel din urmă, Abdurahman al-Muharrami Abu Zaraa, comandantul Forțelor Al-Amalika (cunoscute sub denumirea de Giants Brigade), sponsorizate de Emiratele Arabe Unite și care au jucat un rol crucial în înfrângerea rebelilor Houthi în provincia Shabwa în ultimele luni.

Munca acestui comitet va fi susținută de trei structuri suplimentare, una pentru reconciliere și consultări (negocierile cu rebelii Houthi), una juridică (formată din avocați și judecători), și una economică (ce va include oameni de afaceri, experți în economie, și foști miniștri). Printre puterile acestui consiliu prezidențial se numără adoptarea de politică externă, stabilirea de relații diplomatice, îmbunătățirea securității naționale, și numirea de guvernatori, directori ai serviciilor de securitate, și judecători ai curții supreme. Mandatul consiliului se va încheia atunci când va fi ales un nou președinte.

Arabia Saudită a lansat un apel urgent către noua instituție să demareze imediat procedurile necesare pentru a deschide negocieri cu rebelii Houthi în vederea găsirii unei soluții politice la războiul costisitor din Yemen, însă plecarea bruscă de la putere a lui Mansour Hadi, una pe care fostul președinte a acceptat-o, cel mai probabil, la presiunile Riadului, reflectă incapacitatea acestuia de-a lungul ultimilor ani nu doar de a-și impune autoritatea din exilul confortabil din Arabia Saudită ci și de a unifica facțiunile pro-guvernamentale împotriva rebelilor Houthi.

În anii de după demararea intervenției militare din 2015, capetele încoronate de la Riad au depus eforturi imense pentru a-l menține pe Mansour Hadi la putere și a conserva poziția guvernului recunoscut internațional pe care acesta l-a condus și de partea căruia a intervenit. În același timp, însă, au apărut numeroase neînțelegeri și divergențe în interiorul coaliției conduse de Arabia Saudită, în special între aceasta și Emiratele Arabe Unite, atât cu privire la părțile pe care să le susțină, cât și referitor la apropierea tot mai evidentă a guvernului de partidul islamist Islah, ramura Frăției Musulmane din Yemen. Fostul președinte a devenit o întruchipare a corupției, a incompetenței, și a lipsei de legitimitate.

În aceste condiții, Mansour Hadi a fost văzut drept un obstacol în calea rezolvării conflictului din Yemen. Eliminarea acestuia din peisajul politic a fost un pas necesar, dar unul care nu va avea neapărat un impact major asupra eforturilor de a pune capăt războiului care a intrat în cel de-al optulea an și care a dat naștere celei mai grave catastrofe umanitare din lume. Arabia Saudită și aliații din cadrul coaliției care luptă împotriva rebelilor Houthi par să fi înțeles acest lucru și au trecut la o schimbare majoră de politică încetând sprijinul pentru Mansour Hadi și forțându-l să renunțe la putere.

Din păcate, Yemenul are o experiență istorică extrem de proastă atunci când vine vorba de consilii prezidențiale. Începând cu Consiliul Revoluționar de Comandă al lui Abdullah al-Sallal, care și-a desfășurat activitatea în perioada devastatorului război civil din 1962-1967, izbucnit în urma loviturii de stat împotriva imamatului din Yemenul de Nord, și până la Consiliul Prezidențial de Unitate din 1990-1994, creat ca urmare a unificării Yemenului de Nord cu Yemenul de Sud, toate aceste instituții au eșuat fiind marcate de lupte interne pentru putere, lovituri de stat, și facționalizare. Deocamdată nu avem niciun indiciu conform căruia de această dată lucrurile vor sta diferit.

Noul consiliu prezidențial include, într-adevăr, figuri aparținând întregului spectru pro-guvernamental, ceea ce, din acest punct de vedere, îl face unul cuprinzător și reprezentativ pentru coaliția anti-Houthi. Cu toate acestea, însă, această caracteristică nu este suficientă pentru a conduce la soluționarea conflictului. În momentul de față, pentru ca acest consiliu să funcționeze eficient și să aibă vreo șansă de a genera o posibilă soluție la războiul din Yemen, noua instituție are nevoie de o viziune clară și acceptată de comun acord de toți membri săi și care, mai apoi, să fie prezentată și negociată cu părțile care formează opoziția, în principal cu rebelii Houthi.

Ceea ce lipsește cel mai mult referitor la acest conflict, atât la nivel local și regional, cât și la nivel internațional, este o poziție comună cu privire la cum va arăta Yemenul într-un context post-conflict. În prezent, nimeni nu pare să aibă vreo idee referitoare la acest aspect, deși fiecare stat sau organizație internațională știe foarte bine ce nu vrea. Fie că vorbim de Arabia Saudită, Uniunea Europeană, sau ONU, există un consens rar exprimat public și ascuns în spatele unor declarații standardizate conform căruia nimeni nu își dorește un Yemen condus de rebelii Houthi care să implementeze un sistem teocratic de inspirație iraniană. Însă în același timp, niciuna dintre părțile implicate în conflict nu are o viziune clară asupra a cum își doresc să arate țara după încheierea conflictului. Dezideratele sunt multe, începând de la teocrația mai sus menționată, la secesiune și întoarcerea la perioada pre-1990 cu două state independente, unul în nord și altul în sud, însă cum anume va fi oricare din acestea implementată rămâne o întrebare fără răspuns. Ori în lipsa unei rezoluții, orice efort de pace va fi sortit eșecului încă de dinainte ca el să înceapă.

Prin încurajarea înființării unei astfel de instituții, Arabia Saudită transmite un semnal nu doar că se leapădă de fostul președinte Mansour Hadi, ci și că este determinată să delege eforturile politice de încetare a războiului foarte costisitor unei instituții care să reprezinte atât interesele sale precum și cele ale aliaților săi, în special ale Emiratelor Arabe Unite în timp ce încearcă deschiderea unor canale oficiale de negociere cu rebelii Houthi. În aceste condiții, consiliul nu va genera niciodată rezultatele așteptate de comunitatea internațională în termeni de pacificare a Yemenului pentru că scopul principal, dacă nu chiar unic, al consiliului prezidențial nu este altul decât înaintarea intereselor Riadului, atât la nivel local cât și în cadrul unor viitoare negocieri cu rebelii Houthi, deși este puțin probabil că aceștia vor accepta să stea la masă cu o asemenea instituție.

Înființarea acestui consiliu este, de asemenea, o imagine a faptului că Arabia Saudită realizează și înțelege faptul că îi este imposibil să recupereze capitala Sana’a cu forța armelor și a campaniei aeriene în care a investit miliarde de dolari în ultimii ani, și că singura soluție este cea politică. Rapiditatea cu care această nouă instituție a fost întemeiată și decizia bruscă a lui Mansour Hadi de a renunța la putere ridică multe semne de întrebare. Inițiativa este, cu toate acestea, una binevenită și care ar putea oferi o oportunitate unică de a pune capăt acestui război sângeros. Însă în lipsa unei viziuni comune referitoare la cum va arăta Yemenul după încheierea conflictului și a unei strategii clare pentru obținerea acelui rezultat, Consiliul Prezidențial de Conducere rămâne o entitate fragilă, predispusă la conflicte interne și care, mai devreme sau mai târziu, se va dezintegra la fel ca celelalte pe care Yemenul le-a experimentat în ultimele decenii.