joi, iulie 18, 2024

De ce nu-i bun populismul (ep. 4)

Între politicieni și popor nu există comuniune. Iată de ce putem face laolaltă stat și națiune, nicidecum comunitate. Nu că a nu fi o comunitate ar însemna lipsă de oarecare solidarizări, apartenențe, momente sau puncte de cooperare, și cu-atât mai puțin/automat pericol de disoluție, de divorț radical, de fugă sau trădare internă generalizată. Nicidecum. Ca în trecutul tuturor dictatelor și-al dictaturilor, se poate rămâne stat și națiune și fără adeziunea și apartenența amiabilă, și fără „iubirea”/coeziunea care definește comunitatea organic normală. La rându-i, comunitatea aceasta nicidecum nu ar presupune (și impune) omogenii și unanimități sufletești și mentale. Comunitate nu însemnă lipsă de diferenduri și diferențieri, vrajbe, părtiniri, competiții, injusteți. Și-n sânul ei confirmat ar exista belșug de sciziuni sau rele. Doar că o coeziune propriuzisă, fie și măcar manifestată prin toleranță și empatie, prin lipsa de pizmă sau ură netemperată, tot ar fi bun lucru, tot ar fi timp și loc de-o acceptabilă coabitare solidară, tot s-ar schița o comunitate. Însă divorțul, invidia și trufia generalizate provin dintr-un individualism și egocentrism tipice pruncului și copilului needucat. Și ne pun pe toți și pe fiecare spate-n spate, fiecare cu dosul la dosul vecinului, preopinentului, ba chiar și-al cuplului marital. Nu ne ascultăm opiniile celuilalt, n-avem deloc urechi pentru argumentele sau contraargumentele celuilalt, fiecare o ține pe-a lui cu absolută cerbicie și surditate, fiecare dorește să-și impună propria părere cu orice preț, nimeni nu cedează nici măcar în fața celor mai clare și ferme dovezi. Acest atașament egocentric e semn doar de căpoasă și fudulă imaturitate. Și e vizibilă la adulți, e definitorie și definitivă printre mai toți seniorii. Dialogul (real) este inexistent. Încrâncenarea caracterizează prezentările, dialogurile și discursurile publice de banal până la cele mai înalte niveluri. Conferim prestigiu și dăm ascultare celor mai încuiate-n sine personalități. La toate reuniunile neomogene, la orice așazis dialog democratic, oamenii sunt audiați de către „putere” fără să fie auziți, ascultarea lor fiind surdă, ceremoniile de așazis dialog fiind false, de formă, ipocrite.

Totuși, de ascultat unul pe celălalt o facem doar dacă unul (sau celălalt) începe să ne răpăie complimente, măguliri, pupici, laikuri ieftine. Suntem atât de fragili sau subțiri, mărunți și străvezii, încât nu mai putem suporta, ba chiar adorăm și juisăm imbecil (de fapt, infantil) să ni se repete ce știm deja, să ni se spună ce vrem a auzi, să fim vorbiți cu glas tare de bine și foarte bine. Preferabil la superlativ și sublim. Dinspre ceilalți acceptăm doar lauda, servilismul, subordonarea. În felul acesta fiind sensibili la fals, la viclenie, la încredere oarbă. Mulțumindu-ne cu iubirea declarativă, superficială, formală, oficială, îi ignorăm volatilitatea, interesul din spate, dezamăgirea de după. Atâta dragoste se aruncă astăzi spre toate gardurile, adică-n gurile, ochii și urechile populare, atâtea inimioare, pupici desenați și emoticoane de bravo se-mprăștie peste pozele sau spusele noastre (care nici măcar nu-s privite și citite sau ascultate atent), de-ai zice că doar dumnezeu, pacea, prietenia și amorul universal ar conduce lumea, ai zice c-am ajuns toți în rai! Tre să te lovești rău de praguri ca să-ți aduci aminte că, totuși, trăim în lumea în care tehnologia face inerțial aproape totul pentru sau în locul capului tău, că semnele nu-s întrupări ci doar grafii goale, că fotoșoparea idealizantă, fardul și silicoanele reduc conținutul și forma la vitrină și reclamă comercială de consum scurt, că diamantu-i cristal procesat, auru-i șlapmetal, luxul se spală-n baie cu apă plată, autostrada crapă la prima ploaie, adică totu-i superficial și cu baban grad de fals.

Populismul nu e dovadă nici măcar pentru naționalism. Singura sa dovadă e cea a demagogiei, vorbele sale negarantând și necondiționând nicio faptă. Însă cel mai important și cel mai super-important lucru este că de populism nu sunt de vină populiștii. Ei, bieții, atâta pot. Asta pot, asta fac.

Deși unii-s îngropați definitiv în savantlâcuri (adesea ba-n chestii finanțiste, ba avocățești, ba politehniste, așadar tehnicisme/tehnocratisme care n-au nimic de-a face cu sau de-a influența psihicul, corazonul, temperamentul, caracterul), „băieții” ăștia nu-s deloc savanți. Băiețași/prințesuțe de bani gata, ori dimpotrivă, tocilari mimetici. Ași în acea superficialitate strict cantitativă, care excelează în evaluările actuale, reușind facil să trăiască din bursă-n bursă, din locuri alocate din compasiune de mari universități pentru inși din țări și etnii tip „lumea a 3a”, ei pot acumula vraf de diplome, colaborări de-o lună-două pe la nu puține centre/institute/instituții străine. Dar la capitolul umanitate și omenie sunt calpi și vizi sau vidanji, egocentrici și individualiști, cu nări în slăvile și vânturile cerurilor intangibile oricăror prăjini sau scări. Plini de sine si supărăcioși nevoie mare, adică ignari și ignifori la mândrii și furie, răzbunători până la calomnie și sabotaje în caz, cât de minor, de atins vreun calus de aripioară sau picior. De fapt sunt niște copii mari și răi, fantastic/extraordinar/incomensurabil de imaturi.

Nu din cărți ori din școli, ci din pur instinct egal mamiferic și infantil știu respectivii că gudurarea și lingușirea sunt arme, așa că inclusiv asemenea făpturi aparent deștepte se pretează facil la vorbit cu pompă populistă, trăgând din propria experiență a înstrăinării și-a inadaptării „înafară” doar resentimente barbare travestite în patriotism. Aceasta e doar una din sursele ușurătății și slăbiciunii de a fi/de-a deveni populist, oportunist, politruc peste noapte.

Oricât de filiform și modest vei fi fost la tinereța prepoliticianistă, populismul bine deprins și practicat e ca liniile palmei care-ți prevăd destinul de burtăverzime. Condiționare dinspre ipocrită spre cinică: n-ai cum deveni altceva decât îngălat și obez, plicticos însă bogat și tiran. Ai merita ca cineva să-ți rescrie satira argheziană Baroane, nu după vreo momentană sau aparentă cădere (un scurt sejur în arest/pușcărie nu-ți anulează proptele și datornici), ci de dinainte, încă pe culmi și val.

Ziceam însă că vina nu e de lăsat și de acuzat toată pe urmerii și-n gura politrucilor, ariviștilor, copiilor răsfățați care cred că merită orice, cât mai mult, tot. Vina cea mai teribilă e de partea celor care agrează populismul, a celor care „au nevoie” de el, care sunt dependenți de laude și măgulire precum alcoolicul de alcool iar narcomanul de droguri. Populismul e o amăgire facilă și vinovați pentru că el există și proliferează sunt cei care-l sponsorizează, îl așteaptă de parcă-l comandă, îl cumpără, îl plătesc. Vinovați sunt cei ce-au nevoie de limbi trase peste și pentru propriile lor slăbiciuni, labilități, inferiorități și complexe, pentru nevoia lor de supracompensare nesănătoasă, pentru propriile lor împuterniciri și superiorizări total neînțelepte. Un om sau un grup care „are nevoie” sau pur și simplu marșează la lingușire este, fără cusur, bolnav. O comunitate sau nație care „are nevoie” sau pur și simplu mușcă nada lăudăroșeniei și se lasă sedusă de lingușire este, fără-ndoială, tarată.

Ne dăm mari precum herculeicii și prometeicii eroi ai anticului (și lăutar, și orb) Homer. Răstălmăcim povești și inventăm istorii eroice care ne gâdilă/ung la orgoliu, ne batem cu pumni de campioni mondiali în piept de Burebista, Decebal, Ștefan, Mircea, Mihai. Ne dăm eroi olimpici și bărbați de bărbați (în fine am găsit și-o domnișoară gen Ioana d’Arc, numita Ecaterina Tî, ca s-o punem înaintea oricăror soldați, îmbrăcând-o în aceeași uniformă militară de bărbați cu valoarea devălmașă a cărnii de tun)… Ne sumețim ca zeii de duzină a teogoniilor de basm infantil, mai ceva ca drăcușorii din parabole sau povești folclorice, urlând despre noi și-ai noștri până ne crapă plămânii ca pe sub decibelii asurzitori de stadion și de pank, de rok satanist sau de hevimetal. Nu doar adolescentele băiețoase și șmekeriste, de liceu și facultă, ci chiar și cele mai elegante și haiclas doamne adulto-mature de astăzi stropșesc printre buzișoarele lor orobucale cele mai falocrate și falofage ticuri verbale. În vorbirea cea mai curentă și urban-populară pornografiile maciste țin loc de punctuație, de ligaturi gramaticale și ortoepice, sintactice, expresive. Ca joc ipocrit și de fațadă ne masculinizăm de parc-ai zice că toată lumea respiră numai și numai testosteron concentrat și curat. În vreme ce, în realitate, cu-o tot mai nesătulă și disperată nevoie de fanfaronadă, de limbi, laude, aprecieri, măguliri, pupici, inimioare și laikuri, de fapt ne efeminăm și ne emasculăm în masă, la grămadă, în cea mai vitezomană, vertiginoasă, decadentă măsură.

Nu populismul, la emițător, este rău. Mult mai rău e populismul la receptor. Mult mai tragic și rușinos e faptul că populismul este admis, acceptat, degustat, înghițit. Că e ascultat cu plăcere, răsplătit cu încredere, cumpărat prin întreținere, satisfacție, prin consum. Cel mai vinovat de populism este comanditarul. În vreme ce, precum din gura lui Gandhi, care i-a zis neamului său dacă te-ai săturat frate de colonialism, pur și simplu nu mai cumpăra produsele englezești (iară neamu-i a luat aminte, așa făcând convingându-i pe englezi să se ușchească de bunăvoie), așa e de zis și românilor. Măi românilor! Măi frați români! Nu mai vreți politruci veroși, incapabili, corupți? Atunci nu mai stați cu gura căscată și cu palmele gata de-aplauze în dreptul și mai ales sub gurile lor. Nu le mai pupați în dos populismul. Iar pentru asta retezați chiar din sufletul vostru infantil nevoia de pomadă și de pomană, de laudă de sine, de măgulire. Poate-se, oare?…

Repet: populismul și populiștii ar dispărea ca nălucile, ca gazul (ilariant ori caustic, tot numai gaz e), ca vaporii uscați de soarele bunului simț și-al maturității, dacă am putea fi mai nesentimentali, non-efeminați la afecte, mai temperați hedoniști, mai cu nervii struniți, mai puțin slabi de înger. Pentru asta mai întâi sunt de strunit slăbiciunile, de lepădat dependențele lubrice cele mai elementare, infantile. Imnul „deșteptării” naționale nu-i atât de tâmp pecât îl cred unii fleți, dacă ținem cont de necesarea actualizare a ideii textului. Căci el bietul e doar o versificare postmedievală, în vreme ce nouă ne aparține și merită să ne caracterizeze a sa interpretare postmodernă. La concret: nici trezirea contemporană a românilor și nici datul „mână cu mână” nu mai sunt de făcut cu scopul strângerii de gât a materialist-istoricilor vecini, venetici, imperialiști, fasciști, comuniști. Sunt de făcut în sens psihologic, religios, cultural, filozofic (if iu nău uat ai miiin, diăr săr, ledy, meeem)…

* * *

(addendă & corrigendă: pârdalincă poemătură pî)

Prezintă-se pamblicarii producătorii poznași/ popândăi printre preumblate pricine/ perindă-se posmacii prefăcutei poșirci/ pleonast poposind pe pacostele parolei

Postulând paragraf puii prevăd paradis/ prin prinosul purificării prostiei/ pipirigul prelungește ponos pirpiriu/ peste paiele poieții-s ploile prohodirii

Privegheați pricepuților protestați preventiv/ paradoxuri prăsesc paseist purgatoriul/ profitați pescărește prăduind permanent/ paraclisul pezevenghilor protopsaltici.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Of, Doamne! Nu mai știu ce mare filozof a spus: societatea omenească nu este tărâmul Fericirii. Chiar și Vechiul Testament spune același lucru, ca urmare a „păcatului originar” a fost trimis să se chinuie și să moară pe Pământ. Căci, „Terra es et in terra levis”…
    Că nu există iubire între conducători și conduși? Pai nu poate exista decât o solidaritate parțială, in caz de pericol, între popor și stat. În rest se aplică legile dialecticii respectiv lupta este absolută și unitatea relativă…
    O națiune/societate/popor trebuie condusă, aceasta este o necesitate. Iar statul, mai ales în sistemele democratice, trebuie să aibă grijă ca societatea să nu gliseze spre dictatură sau anarhie. Pentru asta, apelează la tot felul de mijloace, populismul fiind cea mai blândă dintre ele.
    Ferească Dumnezeu de mai rău!….

  2. câți citesc și înțeleg?
    foarte puțini citesc și mai puțini înțeleg!
    trist ,dramatic, fără speranță!

  3. Mi-a plăcut și de data asta întorsătura din condei spre a da târcoale populismului global, căci autorul îl aduce in galeria adoratorilor și răsculatorilor de mase pe Marele Maestru al Populismului -M. Gandhi. Aplauze. Gandhi este probabil cel mai prolific manipulator și agregator de gloate al secolului 20. Dibaciul populist a reușit performanța de a transforma in plastilină niște sute de milioane de omuleți, spre deosebire de concurenții săi europeni interbelici care abia de ridicau din păturici câteva zeci. Cocoțat pe valul suveranist pan-hindus (unde i-a vârît și pe paki cei muslimani după ce i-a lingușit cu talent și le-a cocoloșit marota califatului otoman) a jucat uluitor rolul modestiei, pacifismului și iubirii in timp conducea cu mână de oțel britanic Partidul Unic al indienilor descoperitori de națiune. Imaginați-vă astăzi un Simion exaltat sau o curentată Șoșoacă care defilînd pe străzi cu națiunea-n vârf de băț solicită imperios ca, din dragoste pentru Europa vezi măi doamne, omuleții de rând să nu mai cumpere țoale, unelte și legume europene, ci să umble numa in costum tradițional, recte nădragi rupți in posterior plus opinci, respectiv ii și basmale, și să bage la maț exclusiv fasole și ustoroi din bătătura strămoșească. Și închipuiți-vă că ăștia 2 logo-rei ar avea și succes, că milioane de rumâni le-ar urma sfaturile, că, in vreme ce domniile lor s-ar bucura de bunuri și demnități occidentale, sărăntocii ar începe să-și iubească iarăși sărăcia, să renunțe la confortul demonic plantat de elitele vestice ca să ne domine, să-și arunce pe fereastră televizoarele și telefoanele, să-și scoată plozii de la școală ca să-i bage la biserică (transformată in colonie afterschool), ba chiar să se întoarcă la căruță, acolo unde neamul pasămite s-ar simți bine. Ei bine, Mahatma asta a reușit să facă asta cu indienii, ba atât de puternic a fost in îmbârligarea amoroasă cu poporul încât nici azi nu le-a trecut. bravos. haideți să haidem să dăm cu populismul de pământ! :)

  4. Dar marxismul o fi bun? Europa va arata in curand precum un imens mozaic alcatuit din doua culori, fie rosu, fie albastru, avand nuante usor diferite prin unele locuri.
    Un comunist, un xenofob si antisemit declarat, un eco-marxist feroce, Jean-Luc Mélenchon a castigat aceste alegeri si va face jocurile lui Putin si Xi Jinping. Este ceea ce-si doreste Putin, o Franta supusa lui, insa „nesupusa” Statelor Unite. Termenul „insoumise” din sigla partidului LFI tocmai asta reprezinta: nesupusa Americii, decuplata de SUA, militand pentru autonomie europeana, inclusiv militara. Daca va amintiti, Macron invoca acelasi lucru ani de zile, dorea o „autonomie strategica europeana” si o armata europeana independenta de Pentagon si deciziile de la Washington. Este si motivul pentru care a facut aceasta alianta mizerabila cu partidul LFI, tocmai pentru ca sunt pe aceeasi lungime de unda. In aceste zile, visele celor doi mari dictatori-Putin si Xi- se implinesc in urma alegerilor din Franta. Comunismul se reintoarce in inima Europei occidentale dupa 35 de ani.

    • Olexandra Matveciuk , adică Premiul Nobel pentru Pace în persoana declara în urma cu cateva minute pe postul de televiziune franco-german Arte ca stanga victorioasa va consolida elanul presedintelui Macron de sprijinire a Aliantei care va incuraja la Washington acceptarea aderarii Ucrainei la OTAN…
      Trialogul serpuitor la care participa si Dan Baer a alunecat la un moment dat spre afirmatia neta a gazdei franceze care a susținut ca ţarile pe care contează Zelenski sunt Germania, Franța și Polonia.
      Deci, populistii Marion, Diana, Victor, Marie, George sunt îndreptățiți sa ţina contra valului stângii comunisto macroniste?
      Macron este organic anti-putinist pentru umilințele pe care le-a încasat în Africa.
      Ceea ce ar trebui sa ne trezeasca si sa ne cabreze pe noi este disprețul faţa de Romania utilitara, afisat public de nemti, britanici, francezi, polonezi și
      chiar de duplicitara Meloni.
      Sa fim atenți cat de cat la declarațiile Turciei.
      https://en.m.wikipedia.org/wiki/Dan_Baer

    • Pentru ca Occidentul a refuzat sa condamne vehement comunismul in 1990, atunci cand terenul era propice. A refuzat sa sustina cu maximum de putere miscarile anticomuniste din tarile Europei de Est, recent eliberate atunci din stransoarea sovietica. A refuzat sa identifice guverne de sorginte comunista din Europa de Est si sa le trateze dupa cum sunt de fapt – niste profitori comunisti transformati peste noapte in promotori ai democratiei si economiei libere – in fapt promotori ai pseudo-democratiei si ai pseudo-economieie libere.

      A refuzat din comoditate si interese politice minore sa intervina cu forta militara in mod hotarat impotriva tuturor dictaturilor si miscarilor teroriste din diferite tari. Democratia reala, pacea si bunastarea se pastreaza greu si iata ca prezentul ne arata ca intr-adevar brutele comuniste si gastile sustinute de acestia nu pot fi tratati prin metode democratice….comunistii nu pot fi pusi la punct decat cu parul si cu pusca!

  5. Mi-a placut.
    Pai ce sa zic? Daca toti ce pot ar trage apasat in aceeasi directie, o aparea incet incet o noua normalitate.
    Cica pt politicieni corupti de prin Vercours exista un stalp al imfamiei. Tot satul sa le vada poza pe stalp, cu mesajul despre ce au facut. Ca la candidatura, dar in sens invers. Fara linsaj. Doar cu rusine.
    In societatile de vanatori, egalitare, se practica la greu ironia. Vanatorul cel mai destoinic care aduce vanatul cel mare, e sicanat de tot tribul tocmai ca sa nu i se urce la cap. El stie foarte bine de ce se face asa. Si a facut si va face la fel cu urmatorul. Mecanism de echilibru.
    In lumea noastra exista dezbaterea publica. De cine depinde ce norme acceptabile trebuie sa aiba discursurile? Ce teme? Maturitatea argumentelor? Cine si cum taxeaza devierile?
    Dar daca migrantii si marginalizatii nostrii nu ar fi tratati ca oameni de mana a treia, iar profitorii ar fi pedepsiti? Poate am reusi sa ii integram mai bine si mai repede, sa evitam ghetoizarea, samburi de crize si convulsii sociale.
    Dar daca spunem raspicat ca femeia nu e spurcata la menstruatie, nici nu trebuie sa isi duca crucea ca asa-i legamantul prin cununie iar bataia nu e rupta din rai? Poate mai multi baieti si fete or creste altfel, mai cu stima de sine si cu apreciere si empatie pentru viitorul partener.
    Tare multe bucatele de puzzle. Dar luate una cu una, mai cu modele, mai cu amintiri despre ce inseamna bunacuviinta in societatea noastra, mai cu stiinta care sa regleze aberatiile, poate se reaseaza cumva seturile de valori la care sa aderam majoritar. Iar populistii nu or mai avea priza.

  6. Aștept și seria de articole sub titlul „La ce e bun populismul? Machiavelisme și alte pârghii și jocuri democratice”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro