luni, mai 16, 2022

De ce nu se apropie mai mult ROBOR de rata dobânzii de politică monetară de 2,5%?

Începând cu luna septembrie a anului trecut și până în prezent, dobânzile interbancare s-au situat pe un trend susținut de creștere, ROBOR la 3 luni – principala referință din contractele de credit la rată variabilă – majorându-se cu 2,4 puncte procentuale, de la circa 1% la aproximativ 3,4%, în timp ce dobânda interbancară pe termen scurt – ROBOR la 1 săptămână – a crescut cu 2,7 puncte procentuale, de la circa 0,6% la aproximativ 3,3%. În aceeași perioadă rata dobânzii de politică monetară s-a majorat cu 0,75 puncte procentuale de la 1,75% la 2,5%. Astfel de modificări mai ample ale dobânzilor interbancare pe termen scurt neînsoțite de unele de dimensiuni comparabile ale ratei dobânzii de politică monetară nu reprezintă neapărat situația uzuală și ar putea prezenta unele dezavantaje, după cum voi arăta în cele ce urmează.

În primul rând, voi explica pe scurt cum influențează băncile centrale dobânzile interbancare. Multe bănci centrale (Banca Națională a României, Banca Națională a Cehiei, Banca Națională a Ungariei, Banca Națională a Poloniei, Rezerva Federală din SUA, Banca Centrală Europeană etc.) stabilesc ca obiectiv intermediar de politică monetară o rată a dobânzii pe termen scurt, alegerea nivelului acesteia depinzând de ceea ce banca centrală consideră potrivit pentru îndeplinirea obiectivului fundamental de stabilitate a prețurilor. Apoi, băncile centrale folosesc instrumentele de care dispun pentru a apropia dobânzile interbancare pe termen scurt de nivelul dobânzii de politică monetară. Mai departe, băncile centrale mizează că modificarea dobânzilor pe termen scurt (la o zi sau la 1-2 săptămâni) influențează dobânzile pe termene mai lungi (la 3 și la 6 luni) care sunt relevante pentru costul creditului, activitatea economică și nivelul prețurilor din economie. De obicei, transmisia modificării dobânzilor pe termen scurt către cele pe termene mai lungi are loc, chiar dacă discuția este în realitate mai complexă.

Potrivit definiției FMI rata dobânzii de politică monetară este rata dobânzii utilizată de banca centrală pentru a implementa sau transmite un semnal cu privire la conduita politicii monetare. Altfel spus, banca centrală fie apropie dobânzile interbancare pe termen scurt de acel nivel, fie semnalează o întărire / relaxare a politicii monetare. În plus, multe bănci centrale au asociat dobânzii de politică monetară un coridor în care pot fluctua dobânzile interbancare pe termen scurt, respectiv între rata dobânzii la facilitatea de depozit și cea de credit.

În cazul României, rata dobânzii de politică monetară are asociată o perioadă de o săptămână. Prin urmare banca centrală, dacă ar considera necesar, ar putea iniția operațiuni care să conducă la un nivel al ROBOR la 1 săptămână foarte apropiat de acest nivel. Cum ar putea fi realizat acest obiectiv? În septembrie 2017 când ROBOR la 1 săptămână se situa la circa 0,6%, iar rata dobânzii de politică monetară era 1,75% ar fi trebuit ca banca centrală să atragă bani din piață sub formă de depozite la o săptămână pentru a diminua lichiditatea excedentară în timp ce în prezent cu ROBOR la 1 săptămână la un nivel de 3,3% și rata dobânzii de politică monetară la 2,5%, convergența poate fi asigurată doar prin injecția de lichiditate.  Coridorul în care pot fluctua în prezent dobânzile interbancare pe termen scurt este 1,5% – 3,5%. Putem remarca că în prezent dobânzile interbancare pe termen scurt se îndepărtează destul de mult de rata dobânzii de politică monetară, ecartul fiind de circa 0,8 puncte procentuale.

În graficele de mai jos, este prezentată evoluția dobânzii de politică monetară versus dobânzile interbancare pe termen scurt în România, Cehia, Ungaria și Polonia din ianuarie 2015 și până în prezent.

Observăm că în Polonia și în Cehia, dobânzile interbancare pe termen scurt s-au plasat permanent foarte aproape de nivelul ratei dobânzii de politică monetară, ecartul maxim față de aceasta fiind 0,14 puncte procentuale în Polonia și 0,12 în Cehia. În Ungaria, BUBOR la 1 săptămână a fost foarte aproape de rata dobânzii de politică monetară până în octombrie 2016, iar mai apoi a coborât către 0% fără a înregistra ulterior fluctuații foarte mari, în timp ce rata dobânzii de politică monetară a fost menținută la un nivel de 0,9%.  Putem aprecia că dobânzile interbancare pe termen scurt au fost stabile în Cehia, Ungaria și Polonia în perioada analizată și s-au plasat foarte aproape de nivelul țintă al băncii centrale cu excepția Ungariei în perioada recentă. În schimb, în România ROBOR la 1 săptămână a fluctuat mult mai mult în jurul ratei dobânzii de politică monetară, de la un nivel inferior cu circa 1,8 puncte procentuale în ianuarie 2015 la unul superior cu aproximativ 0,95 puncte procentuale în iulie 2018.

Această abordare, în sensul permiterii unor fluctuații mai ridicate ale dobânzilor interbancare în interiorului coridorului poate însă prezenta unele dezavantaje:

–        Un obiectiv secundar celui de stabilitate a prețurilor al băncilor centrale este reprezentat de stabilitatea ratelor de dobândă. Aceasta este dezirabilă întrucât fluctuațiile ratelor de dobândă pot crea incertitudine în economie și pot complica planificarea financiară a agenților economici. Mai mult, în cazul în care instituțiile financiare dețin obligațiuni și credite la rată fixă în proporții însemnate, creșterea dobânzilor poate genera pierderi de capital considerabile. În plus, creșterea bruscă a ratelor de dobândă la credite poate crea și o anumită ostilitate la adresa băncii centrale. Chiar dacă uneori obiectivul de stabilitate a ratelor de dobândă intră în conflict cu cel de stabilitate a prețurilor (este nevoie să crești mai întâi dobânzile pentru a stăvili un puseu inflaționist și a genera stabilitatea acestora mai târziu), băncile centrale ar trebui să fie preocupate de asigurarea unei volatilități cât mai reduse a dobânzilor.

–        Dificultatea de a interveni în cazul manifestării unor tensiuni în piață. Anul trecut, între 18 septembrie și 29 septembrie, dobânzile la o săptămână s-au majorat abrupt de la circa 0,6% la aproximativ 1,7%. Însă, având în vedere că rata dobânzii de politică monetară se situa la acel moment la 1,75% banca centrală nu dispunea de instrumente pentru a interveni până când dobânzile atingeau acel nivel. Dacă de exemplu, dobânda de politică monetară ar fi fost 1% banca centrală ar fi putut injecta lichiditate în piață, iar saltul dobânzilor ar fi fost limitat de acel nivel.

–        În prezent dobânzile interbancare sunt net superioare celei de politică monetară, iar banca centrală pare să agreeze această întărire de facto a politicii monetare chiar dacă rata dobânzii de politică monetară a fost menținută la 2,5%. Această abordare nu este una neapărat foarte transparentă și are dezavantajul unei volatilități mai ridicate a dobânzilor interbancare. În mod surprinzător o creștere a ratei dobânzii de politică monetară la 2,75% sau chiar și la 3% concomitent cu inițierea de operațiuni care să conducă dobânzile pe termen scurt către acel nivel ar fi avut drept rezultat o scădere a dobânzilor comparativ cu nivelurile curente.

–        Dintr-o perspectivă macroprudențială, apropierea mai mare a ROBOR de rata dobânzii de politică monetară și implicit o diminuare de mai mică amplitudine a ratelor la credite în perioada 2015 – august 2017 concomitent cu o majorare mai lentă în perioada septembrie 2017 – iulie 2018 ar fi putut constitui de asemenea un element pozitiv.

Un nivel foarte apropiat al dobânzilor interbancare pe termen scurt de rata dobânzii de politică monetară, deși reprezintă situația uzuală, nu este neapărat obligatoriu pentru atingerea obiectivelor băncii centrale. Însă, în opinia mea, există argumente pentru o abordare viitoare bazată pe o legătură mai strânsă între nivelul ratei dobânzii de politică monetară și cel al dobânzilor interbancare pe termen scurt, prin apelul mai frecvent al băncii centrale la instrumentele de politică de care dispune. Întrebarea din titlu rămâne una deschisă și ar putea constitui o temă de dezbatere relevantă.

Îi mulțumesc Andreei Draghia pentru sprijinul acordat la realizarea acestei analize.

Notă: Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului și nu implică instituțiile cu care acesta este asociat

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Totul trebuie sa plece de la obiectivul fundamental al fiecarei banci:
    -BNR ( http://www.bnr.ro/Home.aspx ): „Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea și menținerea stabilităţii preţurilor”
    -FED (https://www.federalreserve.gov/aboutthefed.htm): „conducts the nation’s monetary policy to promote maximum employment, stable prices, and moderate long-term interest rates in the U.S. economy;”

    Dupa cum se observa obiectivul principal pentru BNR („stabilitatea preturilor”) si FED („maximum employment”) e diferit. Din experienta romaneasca a anilor 90 s-a vazut ce s-a intamplat atunci cand s-a incercat un obiectiv similiar cu cel al FED (somaj minim): am avut o inflatie enorma.

    Daca BNR va urmarii „stabilitatea preturilor” o sa trebuiasca sa mareasca repejor rata dobanzii de politica monetara cu consecintele de rigoare.

    Cine doreste sa vada interactiunea intre somaj, rata dobanzii de politica monetara si inflatie poate sa fie la carma FED-ului pentru un mandat de 4 ani prin intermediul jocului http://sffed-education.org/chairthefed/WebGameYourJob.html Ramane de vazut daca mandatul o sa va fie prelungit.

    numai bine
    PS: chiar si asa obiectivul BNR, „stabilitatea preturilor”, este un obiectiv destul de larg in sensul ca nu e precizata nicio limita din cate stiu eu. Inflatia considerata normala de FED e de 2% si de Banca Canadei e de 2-3%

    • ” interactiunea intre somaj, rata dobanzii de politica monetara si inflatie …”

      Sunt trei parametri din care doar doi pot fi controlați simultan. Este cam ca în povestea cu lupul, capra și varza.

      România urmărește îndeplinirea criteriilor de performanță impuse de apartenența la UE (Maastricht, MTO ) iar Banca Centrală, în cooperare cu guvernul („pentru că nu-I de capul ei”, după cum decalară politicienii) și în concordanță cu propriul statut, își stabilește obiectivele.

    • Daca imi permiteti scopul general al FED-ului este

      The Federal Reserve performs five key functions
      in the public interest to promote the health of
      the U.S. economy and the stability of the U.S.
      financial system. – ultima editie, a 10a, din 2016.

      Ceea ce ati citat Dvs. este o functiune din cele 5 pe care le pune in actiune FED-ul – obiectivele politicii monetare, dar Fed-ul, ca si BNR-ul,face ceva mai mult decat atat.

      Politica monetara a FED-ului, asa dupa cum ati citat Dvs., asigura indeplinirea unor obiective specifice politica monetara aliniate scopului prezentat mai sus de mine.

      Ceea ce nu se intelege in RO este ca obiectivele Bancii Centrale sunt legate de promovarea intereselor pe termen lung intr-o economie sanatoasa, deci se intinde in analizarea unui interval mai mare decat cel de maxim 4 ani asumati de guvern/parlament, si de aceea apar uneori frictiuni intre politica dusa de BNR si gubern. (long term vs. short term policy) De aceea sunt si mai multe politici recomandate si studiate pentru Banca Centrala in functie de starea in care se afla economia dar este mult peste ceea ce poate intelege actualul PM analfabet.

      De obicei ceea ce face gubernul are impact pe termen scurt – vezi cresterile de salarii in sectorul guvernamental central sau local, de pensii, pomeni pentru asistatii sociali si mai rar impact pe termen lung cum este cazul sau necazul, dupa punctul de vedere al fiecaruia, legat de investitii, educatie, sanatate… Unde mai pui ca ar trebui ca aceste politici sa tina seama de faza/etapa in care se afla economia: recesiune/ expansiune/stagnare… Dar iarasi zic prea mult

      Intre balariile crescute de gubern Banca Centrala trebe sa se descurge cu mare grija in ceea ce priveste creditarea economiei, sistemele de plati, moneda, ratele de schimb valutar si cu clientul necunoscator si oarecum nevricos – sa nu il deochi carecumva…

      Cum zice autorul in articol:
      „…rata dobânzii de politică monetară este rata dobânzii utilizată de banca centrală pentru a implementa sau transmite un semnal cu privire la conduita politicii monetare.”

      Acum articolul bate saua ca sa priceapa si iapa ca urmeaza ingustarea intervalului de alunecare, deci cu voia dar mai ales fara de voia gubernantilor se strange cureaua, pardon coridorul…

  2. O sa incerc eu un raspuns care cred ca poate fi dedus chiar din una dintre afirmatiile dumneavoastra

    „cu ROBOR la 1 săptămână la un nivel de 3,3% și rata dobânzii de politică monetară la 2,5%, convergența poate fi asigurată doar prin INJECTIA de lichiditate.”

    Ce efect ar avea aceasta injectie asupra cele mai inflationiste economii din UE(dublul mediei europene)?

    Doar ati precizat anterior ca obiectivului fundamental al BNR este acela de stabilitate a prețurilor.

  3. Va multumesc pentru intrebare.
    Si eu apreciez ca inflatia din prezent reclama un nivel mai ridicat al dobanzilor comparativ cu cea de politica monetara. De altfel, acest lucru se si intampa considerand nivelul dobanzilor interbancare. Voiam sa sugerez ca aceasta intarire a politicii monetare ar trebuie sa fie una transparenta, asumata, ceea ce ar insemna modificarea in sens ascedent a dobanzii de politica monetara. Ideea principala a articolului are in vedere apropierea dobanzii interbancare la o saptamana de nivelul ratei de politica monetara, acest lucru putand genera o serie de avantaje, Fraza la care va referiti explica cum s-ar putea asigura convergenta dintre dobanda de politica monetara si cea interbancara, fara a indica ca aceasta este abordarea dezirabila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Bogdan Dumitrescu
Conferențiar universitar doctor, Departamentul de Monedă și Bănci, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Academia de Studii Economice din București, Șef serviciu Consiliul Fiscal

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro