De ce și cum deportează Rusia copiii ucraineni

Începând din anul 2014, dar mai ales din anul 2022, Moscova a pus în aplicare o politică scandaloasă de strămutare și deportare la scară largă a civililor ucraineni, inclusiv a mii de minori și adolescenți neînsoțiți. Unul dintre scopurile invaziei rusești din 2022 a fost acela de a captura și apoi de a rusifica un număr mare de cetățeni ucraineni pentru a susține populația în declin a Rusiei. Acest obiectiv poate fi la fel de important pentru Moscova ca și anexarea teritoriului ucrainean. Dislocarea și deportarea copiilor din Crimeea și Donbasul ocupate au început în 2014. Dar faptul nu a devenit larg cunoscut decât în 2022, când numărul acestor transferuri ilegale a crescut brusc.

Din 24 februarie 2022 până astăzi, Rusia a strămutat sau deportat cel puțin 19 546 de copii ucraineni neînsoțiți. Este cifra oficială furnizată de portalul „Children of War” al guvernului ucrainean. Statistică îi include doar pe acei copii despre care guvernul a primit informații de la rude, martori sau autorități locale cu privire la deportarea lor în Rusia sau la transferul forțat în părți ale Ucrainei ocupate de Rusia și sunt numărate doar cazurile în care aceste dovezi sunt deja în curs de verificare. Probabil, cifra reală este considerabil mai mare.

Sunt incluși aici „copiii războiului”, într-un sens mai literal, adică minori sau tineri care, din diferite motive, au fost lăsați singuri în timpul luptelor. Copiii neînsoțiți au fost adunați de către oficialii și activiștii ruși de pe linia frontului sau din teritoriile ucrainene ocupate. Părinții sau rudele unor copii au fost convinși de agenți ruși (funcționari, activiști, colaboratori etc.) să își trimită fiii și ficele în tabere de vară rusești sau în alte centre de recreere. După o perioadă de recreere convenită, mulți dintre ei au fost reținuți pentru mai mult timp și/sau transportați în altă parte. Potrivit Centrului Regional pentru Drepturile Omului (RCHR), până în septembrie 2023, nu mai puțin de 3 855 de orfani minori și alți minori care locuiau în casele de copii ucrainene au fost deportați sau strămutați. Unii copii ucraineni au fost separați de părinții lor în așa-numitele „tabere de filtrare” de-a lungul liniei de front.

Cei mai mulți dintre acești copii ucraineni neînsoțiți transferați ilegal au rude apropiate sau alți tutori legali. Unii dintre acești părinți sau tutori locuiesc în zonele controlate de guvern din Ucraina, în timp ce alții sunt ei înșiși strămutați. În marea majoritate a cazurilor, nici rudele, nici autoritățile guvernamentale ucrainene relevante nu au acordat permisiunea explicită pentru transferurile permanente ale acestor copii neînsoțiți. Anumite tabere de copii din Rusia sunt prezentate ca fiind „programe de integrare” pentru copiii ucraineni.  

Diverse acte juridice noi au fost adoptate de Rusia în 2022-2023 pentru a facilita rusificarea și asimilarea copiilor ucraineni. Revizuirile acestea au dus la o situație în care, potrivit unui raport al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, copiii „nu au practic niciun cuvânt de spus în întregul proces [de schimbare a cetățeniei] și același lucru este valabil și pentru părinții lor sau alți tutori legali (inițiali) în cazurile în care copiii sunt separați de ei”.
Acordarea cetățeniei ruse le dă dreptul copiilor adoptați la „garanții sociale”, cu alte cuvinte la acces la subvenții guvernamentale. Acest lucru creează stimulente financiare pentru potențialii adoptatori. În conformitate cu Codul rus al familiei, copiii adoptați sunt egali ca statut cu propriii copii ai părinților lor, permițând astfel schimbarea numelui, a prenumelui, a datei și locului nașterii copilului. Acest lucru îngreunează stabilirea statutului copiilor ucraineni adoptați în Rusia și a rudelor acestora în Ucraina.

O serie de organisme guvernamentale rusești participă la procesul de deportare și adopție, iar comisarul pentru copii, Maria Lvova-Belova – căutată de Curtea Penală Internațională – joacă un rol de coordonare. Zeci de birouri rusești federale, regionale și locale pun în aplicare programul guvernamental de strămutare și rusificare. Acestea sunt angajate în coordonarea logistică; strângerea de fonduri; furnizarea de provizii; gestionarea taberelor de copii; precum și promovarea campaniei de rusificare în Rusia și în zonele ocupate ale Ucrainei.

Oficialii ucraineni au făcut numeroase apeluri către Rusia. În martie 2023, vicepremierul Ucrainei, Irina Vereshchuk, a cerut Moscovei „să predea imediat listele tuturor orfanilor [ucraineni] și copiilor lipsiți de îngrijire părintească” aflați sub controlul Moscovei. Din 2022, criticile ucrainene au vizat din ce în ce mai mult organizațiile internaționale însărcinate cu prevenirea și inversarea transferurilor forțate de copii. În mod ciudat, în loc să prevină și să inverseze transferurile forțate, Societatea de Cruce Roșie din Belarus, până de curând membră a Federației Internaționale a Crucii Roșii (ICRC), a participat la deportarea copiilor ucraineni în Belarus. ICRC, Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU pentru copii și conflicte armate și Fondul ONU pentru copii (UNICEF) au fost rugați să își intensifice activitatea în ceea ce privește identificarea, returnarea și reunificarea copiilor răpiți.

Deoarece deportările de copii continuă până în prezent și doar foarte puține dintre ele au fost anulate, guvernul ucrainean a lansat diverse inițiative. Printre acestea se numără Centrul de protecție a drepturilor copilului; programul Bring Kids Back UA; precum și Consiliul de coordonare pentru protecția și siguranța copilului. Fundația Salvați Ucraina, SOS Satele Copiilor și RCHR se numără printre ONG-urile ucrainene care susțin sau gestionează întoarcerea copiilor deportați. Cu toate acestea, doar aproximativ 400 de copii din cei aproape 20 000 de copii strămutați sau deportați înregistrați oficial până în prezent au fost returnați pe teritoriul controlat de guvern în Ucraina.

Sensibilizarea opiniei publice internaționale cu privire la deportarea în masă a copiilor de către Rusia a crescut lent. La 1 iulie 2022, organizațiile mondiale pentru drepturile omului au solicitat un moratoriu asupra adopțiilor internaționale de copii ucraineni, în conformitate atât cu abordarea guvernului ucrainean, cât și cu dreptul internațional. Până la începutul lunii martie 2023, acest apel fusese semnat de 43 de ONG-uri. În septembrie 2022, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a solicitat Rusiei, printre altele, să:
„să înceteze imediat […] toate transferurile forțate de copii în teritoriile ocupate de Rusia și în Federația Rusă, precum și orice adopții internaționale de copii transferați din întregul teritoriu ucrainean recunoscut la nivel internațional; […] să abroge toate legile care facilitează adopția de copii ucraineni; […] să furnizeze imediat informații despre numele, locul unde se află și bunăstarea tuturor ucrainenilor deținuți sau deportați și să permită întoarcerea în siguranță a tuturor civililor ucraineni, inclusiv a copiilor”. Într-o rezoluție din februarie 2023, PE a mers mai departe și a afirmat că transferul copiilor de la un grup la altul constituie crima de genocid.

La 1 iunie 2023, de Ziua Internațională a Copilului, 23 de misiuni diplomatice străine din Ucraina au emis o declarație comună privind deportarea forțată a copiilor ucraineni de către Rusia, care a concluzionat: „Vom trage Rusia la răspundere pentru acțiunile sale ilegale și barbare din Ucraina!”.

În ciuda acestei largi condamnări, mii de minori ucraineni neînsoțiți rămân în Rusia sau pe teritoriul ocupat de Rusia fără tutorii lor legali. Cu cât stau mai mult timp departe de casele și familiile lor, cu atât mai dureroasă, mai complicată și mai problematică devine viitoarea lor repatriere. Până la venirea la putere a unor guverne mai responsabile în Rusia și Belarus, este nevoie de o acțiune multilaterală și multidirecțională masivă pentru a produce o schimbare rapidă și tangibilă.

Actorii naționali și transnaționali trebuie să treacă de la intervenții verbale la acțiuni orientate spre rezultate. RCHR a sugerat ca, în loc să se menționeze pur și simplu deportarea în masă a copiilor de către Rusia în declarații umanitare sau politice generice, să se adopte și să se dea publicității documente oficiale ad-hoc care să ceară în mod specific repatrierea copiilor ucraineni. Adunarea Generală a ONU, alte adunări internaționale și cât mai multe parlamente naționale ar trebui să facă acest lucru.

În plus, RCHR a sugerat că ar trebui încheiate acorduri între Ucraina și partenerii dispuși să coopereze în materie de repatriere; ar trebui extinsă lista persoanelor sancționate în prezent și implicate în deportări și ar trebui extinse mijloacele de influențare a persoanelor deja sancționate; ar trebui emise de către Curtea Penală Internațională noi mandate de arestare după modelul celor împotriva lui Putin și al comisarei Lvova-Belova; ar trebui adăugate noi infracțiuni la cele enumerate în mandatele existente; iar activele rusești înghețate ar trebui confiscate și reprofilate pentru nevoile copiilor care au devenit victime ale deportărilor ilegale și ale strămutărilor forțate.

Limitele impuse funcționarilor ruși implicați în deportarea și asimilarea copiilor ucraineni ar trebui să devină un element proeminent în pachetele de sancțiuni ale UE. Sancțiunile UE legate de deportarea și asimilarea copiilor ucraineni ar trebui extinse la ONG-urile, companiile, școlile, universitățile, organizațiile profesionale și așa mai departe care participă – adesea în mod deschis și chiar demonstrativ – la eforturile de deportare și rusificare. Alte sugestii ale RCHR includ: extinderea listelor de copii confirmați și presupus deportați; transferul acestor liste pentru verificare în Rusia prin intermediul organizațiilor internaționale relevante sau al statelor terțe; identificarea unor locații în interiorul și în afara Ucrainei pentru plasarea temporară a copiilor repatriați în Ucraina la rudele lor sau la alte persoane autorizate să aibă grijă de ei.

O provocare complicată este modul în care se poate atenționa o parte încă în mare parte ignorantă a comunității internaționale cu privire la amploarea, gravitatea și tragedia politicilor rusești de mutare a copiilor. În timp ce mulți academicieni, politicieni și diplomați interesați din Occident sunt bine informați, cunoașterea acestei situații scandaloase de către cetățenii „obișnuiți” din țările europene și din alte țări rămâne limitată. Acest decalaj trebuie să fie eliminat, acordând o atenție deosebită națiunilor din Sudul global, unde sunt populare narațiunile Kremlinului despre războiul ruso-ucrainean. Bursele speciale, premiile, concursurile, turneele, întâlnirile, atelierele și așa mai departe pentru jurnaliști, editori, bloggeri, editori, experți, artiști ar trebui să conducă la producerea de texte analitice, jurnalistice și artistice adecvate, podcast-uri, precum și materiale video care să fie mai ușor de accesat și difuzat publicului larg.

Politica agresivă a Moscovei de transfer al copiilor este un aspect important al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, care ilustrează caracterul său de cucerire demografică și nu doar geografică. Așa-numita „operațiune militară specială” a Kremlinului este un proiect național-cultural și nu doar militar-politic. Dezvăluirea detaliilor despre oribilele politici de strămutare și deportare a copiilor ucraineni de către Moscova începând cu 2014 nu este doar o sarcină morală. De asemenea, poate ajuta la o mai bună înțelegere a naturii atacului genocidar al Rusiei și a motivelor pentru care este necesar să fie oprit cât mai curând posibil.