Introducere
Românii de 15 ani și peste această vârstă erau cei mai nemulțumiți cu propria viață (34%), în sondajul european de tip Eurobarometru din primăvara anului 2024 (EB 101.4). Tot nemulțumiți erau și cu doi ani anterior, în 2022 (conform Eurobarometru-lui 95.3), dar nu cei mai nemulțumiți cu viața personală. Atunci, în 2022, maximul de nemulțumire cu viața era la bulgari și la greci. De ce în 2024 situația s-a schimbat din rău în mai rău, aici? Întrebarea merită să fie pusă pentru că anii 2024-2025 sunt ani de mișcări sociale electorale cu vot puternic pro-suveranist, în România. S-a tot spus că a fost vorba de o nemulțumire socială puternică, rădăcină a acestui tip de vot, dar argumente comparative, bazate pe date de sondaj nu au fost formulate. Încercăm să le oferim, aici. Interesul major nu este pentru relația între vot și nemulțumire, ci pentru înțelegerea surselor de nemulțumire la români, în context european. Ipoteza de la care pornim susține că modul de administrare publică a dus la un gen de consolidare a unei culturi a nemulțumirii (Almond&Verba, 2015). În acest material vom proceda comparativ, considerând România în contextul Uniunii Europene (EU), pornind de la convingerea că, fără comparații și contextualizări, puține lucruri pot fi înțelese.
Să începem cu contextul descriptiv al nemulțumiri cu propria viață.
Contextul descriptiv
Întrebarea de pornire a fost, în sondaj, de tipul „în general, cât de mulțumit sunteți cu viața pe care o duceți”. Cei peste 26 de mii de subiecți intervievați răspund pe o scală, în patru trepte, de la foarte mulțumit la pe deplin nemulțumit.
Media celor nemulțumiți de viața proprie, în EU, era de 13%. La nivel de țară, pentru România, procentul maxim corespunzător de nemulțumiți era de 31%, în cazul românilor. În aceeași grupă de maximă nemulțumire sunt și bulgarii, grecii și est-germanii. Altfel spus, nemulțumirea maximă era concentrată în sudul EU și în foste țări comuniste. Satisfacția cu viața este concentrată în nordul EU, în special în Danemarca, Suedia, Finlanda și Irlanda.
Pentru cazul românilor, de interes prioritar aici, am menționat deja că între 2022 și 2024, ponderea celor nemulțumiți cu viața a sporit. Grupa intermediară între cei foarte mulțumiți din nord-vest și cei foarte nemulțumiți din estul și sudul EU, este formată de o grupa eterogenă de țări din Europa Centrală și vestul EU.
Table 1. Life dissatisfaction by countries of the European Union (%)

Pentru a determina specificul regional al satisfacției cu viața în România, am apelat la o clasificare a țărilor din EU în cinci mari grupări geo-culturale care face distincția între Nord, Sud, Vest, Centru-Est și Estul EU (Sandu, 2009). România, se demonstrează în materialul la care ne-am referit anterior, face parte din grupa țărilor Estice (împreună cu Bulgaria și țările baltice), relativ sărace, situate în extremitatea estică a EU. În fapt, clasificarea adoptată este foarte apropiată de geo-schema Națiunilor Unite care distinge, în gruparea țărilor din Europa, între Nord, Sud, Est și Vest. Clasificarea pe care am adoptat-o pentru determinarea specificului de satisfacția cu viața, pentru România, segmentează țările Estice din Europa, în Estice și Central-Estice (Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croația). Dacă mutăm accentul de la grad de satisfacție-insatisfacție cu viața la relații semnificative în explicarea nemulțumirii în raport cu viața obișnuită, cu care dintre regiunile menționate se aseamănă mai mult România?
Predictori ai nemulțumirii populației
Geografic, România face parte din gruparea țărilor estice ale EU, împreună cu Bulgaria și țările baltice. Profilul ei specific de condiționare a insatisfacției cu viața pentru români diferă, însă. Deși datele de analiză din Tabelul 2 sunt incomplete, modelul de analiză fiind relativ slab specificat, rezultă că ipoteza cu mare probabilitate de validare este cea care susține că proasta funcționare a instituțiilor din țară (Sandu, 2025) este una dintre cauzele majore ale nemulțumirii românilor. Cu cât intervievații din România sunt mai nemulțumiți de funcționarea instituțiilor din țară, cu atât este mai mare probabilitatea ca insatisfacția lor în legătură cu propria viață să fie mai mare. Tendința este aceeași și la nivelul părții estice a EU din care face parte și Romania.
O altă constatare majoră a analizei este că educația contează. Nemulțumirea cu viața la români pare să fie cu atât mai mare cu cât nivelul lor de educație este mai redus. Doar în Europa Centrală și de Est și în cea Sudică pare să mai fie o condiționare atât de puternică.
Altfel, în toată EU, satisfacția cu viața personală este cu atât mai redusă cu cât gospodăria de apartenență are dificultăți mai mari în plata facturilor lunare.
Table 2. Predicting life dissatisfaction in the country of interest and by macroregions of the European Union

Un model european de insatisfacție cu viața?
Da, există un astfel de model. Am rulat, fără a mai prezenta aici rezultatele de calcul, un astfel de model, pe ansamblul EU, adăugând la predictorii din tabelul 2 primele patru țări cu maximă insatisfacție a populației cu propria viață (RO, BG, GR, Germania de Est) și țările cu maximă satisfacție (DK, NL, SE, FI). Chiar și în aceste condiții, cu multe variabile de control, nemulțumirea celor din România rămâne maximă, la nivel de țară (coeficienți beta). Altfel europeanul tipic pentru starea de nemulțumire cu propria viață este slab sau mediu educat, cu acces redus la internet, cu dificultăți în plata facturilor lunare, aparținând clasei sociale de jos, de la baza piramidei sociale, relativ în vârstă, nemulțumit de democrația din propria țară și de direcția în care „merg” lucrurile în EU. Constatarea spune, între altele, că nu trebuie exagerat cu ideea specificității. Pe anumite componente, începe să se poată vorbi de un model cultural al nemulțumirii sociale la nivel european.
Discuție
Dacă cineva ar dori să reducă nemulțumirea cu viața cotidiană la români, cel mai nemulțumit popor în acest sens, azi, în EU, ar trebui să îmbunătățească modul de funcționare a instituțiilor din țară, să sporească nivelul justiției sociale, să îmbunătățească direcția în care „merge” țara și Uniunea Europeană, să reducă cheltuielile financiare la nivel de gospodărie. Evident că toate acestea nu pot fi realizate fără studii de specialitate, consilieri și funcționari competenți, aleși prin concursuri publice transparente, nu prin numiri politice.
Există un model european de mulțumire/nemulțumire legat de succesul în propria viață în care se înscrie, cu anumite particularități și cultura românească. Ambele trebuie avute în vedere pentru fundamentarea și proiectarea politicilor publice de bunăstare socială.
Referințe
Almond, G. A., & Verba, S. (2015). The Civic Culture: Political Attitudes and Democracy in Five Nations. Princeton University Press.
Sandu, D. (2009). Lumi sociale de vârstă şi rezidenţă în Uniunea Europeană. Sociologie Românească, 7(02), 3-26.
Sandu, D. (2025). Percepția corupției instituționale în România: o abordare contextual-regională. Suport pentru prezentare la Școala Doctorală, SAS, UB.




Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un raspuns simplu:
-mita universala(ca sa te angajezi trebuie sa dai mita si sa cotizezi mereu; in toate domenile, la toate nivelurile):
-injustitia crasa, care elibereaza pe cei care fura milioane de euro si inchid pe cei cu gainarii marunte; in plus, sunt vinovati de violuri, crime ce nu patesc nimic;
-faptul ca politrucii care ne conduc sfideaza doritele poporului si se conduc numai dupa interese proprii, intr-o lume pe care au avut grija s-o puna deasupra legilor;
-in timp ce marea parte a populatiei trebuie sa munceasca zi lumina si sa faca economii la sange, pentru a-si realiza cateva obiective (casa, educatia copiiilor), liderii se scalda in puf si au o viata mai imbelsugata ca a milionarilor din vest, pe banii publici;
-proprietarii de paminturi nu se pot intretine din ferma lor; dar sistemul arendasesc (bazat pe securisti/activisti si beizadelele lor) reuseste sa capaciteze in sprijiul lor primariile, politistii, procurorii, judecatorii locali… si nu numai (chiar partidele sunt implicate in acest mega furt);
-micii afaceristi de la oras, cu o firma proprie, au mari necazuri cu autoritatile locale (pe linga concurenta dura cu marile firme; locale sau internationale);
– in Romania, nu exista notiunea de timp liber si vacante (concedii) in afara unei mici paturi de invartiti (de obicei bugetari); asemenea, nu exista timp de spectacole, sport (privitor sau activ) etc.
– daca intram in lumea spitaliceasca………..
Prin urmare, de ce ar fi fericiti romanii? Pentru ca sunt sfidati -fara rusine si frica- de niste ambuscati care au pus mina pe putere samavolnic si isi tot voteaza/decreteaza/hotarasc supradrepturi?
Nemultumirea romanilor vine din faptul ca nu pot fura mai mult, pentru ca sunt prea multi cei care fura.
Vezi decizia CCR privind declaratiile de avere ale demnitarilor.
@Un cititor _ „Vezi decizia CCR privind declaratiile de avere ale demnitarilor.”
Eu sunt român și nu fur. Rudele și prietenii mei cu cetățenie română nu fură. Cunoscuții mei actuali nu fură.
După cum scrieți, CCR a trecut la sectret averile DEMNITARILOR. Imensa majoritate a românilor muncesc de la sar capacele și plătesc taxe pentrua a vea cei sus-numiți de unde să extragă rente.
Cum v-a venit ideea asta despre nemulțumirile românilor?
Multe dintre motivele de mai sus sunt exagerate sau nu mai sunt de actualitate de cel putin 10-15 ani.
– mita a ramas o cutuma izolata la cateva servicii publice. Personal nu am mai fost nevoit sa dau „atentii” sau spagi in toata regula de peste 15 ani. Deaesemenea, niciunul dintre cunoscutii mei nu a mai fi facut asta in istoria recenta, chiar am avut de curand o discutie la o intalnire largita in jurul acestei constatari.
– in Romania timpul liber este in exces fata de majoritatea natiunilor europene care se bucura de mai putine zile de CO sau libere oficiale. In calitate de angajator va pot confirma asta, media fiind 27-28 zile lucratoare pe an, adica aproape 6 saptamani! In plus, avioanele gem de romani pe aproape orice destinatie turistica de weekend sau concediu, iar de vreo 7-8 ani incoace romanii calatoresc masiv in destinatii indepartate, exotice. Extrem de multi romani au cel putin doua vacante de minim 7-10 zile fiecare in strainatate, vara si iarna, plus cateva city breaks pe an. Numarul de clienti si cifrele de afaceri ale agentiilor de turism care au explodat in ultimii ani spun doar o parte din poveste pt ca f multi romani isi fac vacantele de obicei in regie proprie.
– afaceristii mici sau medii de la oras sau sate nu mai au demult problemele pe care le aveau pana acum 8-10 ani. Lucrurile s-au schimbat mult in bine. Mult. Va spun iarasi fin experienta mea si a multor concurenti din industria in cate activez. Sigur, ocazional mai dai de cate un prost sau lipsit de amabilitate dar nu mai e demult o regula.
– in agricultura se fac bani de fier daca ai acumulat mult pamant si stii sa te asociezi. E un business dificil far daca stii sa-l faci la nivelul necesar se fac bani foarte frumosi. Credite, mecanizare, desfacere si suprafete de macar 100 ha. Restul da, daca vor sa faca bani din cele 4-5 ha lasate mostenire de bunelu si pe care le lucreaza cu sapa si plug tras de cal, nu au nicio sansa, ceea ce este absolut normal; agricultura e un business de numere mari. Dealtfel, tocmai din acest motiv Romania e unul dintre Top 5 jucatori performanti in agricultura europeana, deseori chiar in Top 3!
In rest da, probleme cu adevarat majore sunt:
– lipsa de justitie, de dreptate, poate cel mai grav aspect
– incompetenta, impostura si sfidarea din partea majoritatii politicienilor pe banii nostri, ai contribuabililor, munciti din greu.
Si ar mai fi:
– lipsa de siguranta si protectie a cetateanului de vina fiind organele chemate sa aplice legea
– invatamantul praf si pulbere care asigura o traiectorie viitoare a acestei natiuni care duce nicaieri
– haosul administrativ, lipsa digitalizarii si a asumarii raspunderii reprezentantilor statului in raport cu aproape orice serviciu public livrat.
Multe s-au schimbat in bine in Romania in ultimii 20 ani dar raman cateva probleme fundamentale grave care se acutizeaza pe an ce trece.
@Tom: probabil traiti in Bucuresti…
Romania rurala arata foarte diferit: acolo se mentine inapoierea culturala, sociala prejudecatile, cutumele pseudo-religioase – adica terenul fertil pentru neobolsevismul suveranist ce ne-a dat frisoane reci la proximele alegeri.
PS Romanii au mult timp liber????!! Poate la stat! In rest, se munceste mult peste program, pe branci. Foarte multi lucreaza si in concedii sau in w/e.
domnilor, fara TikTok romanii nu ar fi avut nici un sfert din nemultumirea de astazi, iar daca e sa le dai la fiecaruia cate un palat de clestar vor fi suparati ca nu e nimeni care sa stearga geamurile …apoi sigur ca da, coruptia si incompetenta a celorlalti romani alesi cumva dintre primii.
O analiză interesantă și cam surprinzătoare. Deși România a ajuns la cel mai ridicat nivel de prosperitate din propria istorie, gradul de nemulțumire crește. „Vrem o țară ca afară” revine prin metode agresive, vezi absurditatea votului din diaspora dar și din interiorul României. Poporul nu mai are răbdare, vrea altceva, chiar cu riscul distrugerii propriei societăți. Mie mi se pare un fel de schizofrenie, întreținută și din exterior( puteri adverse, rețele sociale,etc) dar și din interior( prestația clasei politice, a instituțiilor de stat, dar și a mass-media mainstream).
Autorul opinează că situația este provocată în principal de gradul mare de sărăcie(care nu este chiar așa de mare…) și de lipsa de educație. Parțial adevărat, dar eu cred că există cauze mult mai profunde. Și anume, o inadecvare culturală intre „sufletul/spiritul românesc” și spiritul democratic din Occident. Pur și simplu poporul român și elitele lui nu înțeleg mecanismul democratic și ca urmare nu le place, refuzând aproape violent modelul cultural și social european. Este o situație periculoasă și prevestitoare de rele, venită tocmai dinspre diaspora românească din Europa.
Poate o sa surprind… dar romanii au inceput sa munceasca f mult, adaugind si timpul de deplasare nu prea mai au timp sa traiasca. Isi fac case tot mai mari cu gradini care trebuiesc intretinute. Si cind vor sa traiasca sunt din nou pusi pe jar s-o faca intensiv, cinci tari de vizitat pe an, douaspe localitati, 10 concerte…
Romanii sunt nemultumiti pentru ca : 1.Prea multa haos, lipsa de organizare si respectarea de reguli de civilizatie si decenta. 2. Prea multa coruptie, aroganta, nesimtire in toate serviciile publice, mai nou si in cele private 3. Nu exista sisteme de control in aplicarea legilor din partea ministerelor, primariilor, politiei, cu amenzi mari, asa ca pt orice incalcare a legii pe care o suportam, esti trimis in instanta sa iti cauti dreptatea. 4.Lipsa de meritocratie la toate nivelurile societatii. 5. Educatie esuata, sanatate carpita, cercetare subfinantata. 6. Guvernantii si toate conducerile din institutiile publice si private nu pun accent pe transparenta, comunicare, empatie, solidaritate, asa ca cinismul si violenta a ajuns la cote f. mari.
Cred ca prima concluzie e ca lipsa de satisfactie a existentei e corelata cu nivelul de trai.
O să fie oamenii mai fericiţi când se va aplica legea morală:
Fiecare are libertatea să facă ce doreşte atât timp cât nu inhibă libertatea altuia de a face ce doreşte.
„De ce sunt românii atât de nemulțumiți cu viața pe care o duc? […] România, se demonstrează în materialul la care ne-am referit anterior, face parte din grupa țărilor Estice (împreună cu Bulgaria și țările baltice), relativ sărace…”
De ce oare? Poate pentru că sunt cei mai săraci cetățeni din Uniunea Eurpeană? …Cel puțin din anul 2007 până în 2023.
Nu este clar?
Ce atatea studii care sa descopere ca soarele rasare dimineata!
Fiecare pas..o nedreptate..fiecare pas..o dovada a hotiei..Primarii..judecatorii..spitale..intesate cu tampiti..hoti mincinosi..si fara de carte..chiar f periculosi..nu mai stiu felcerii sa faca o injectie..doctorii..fug de pacienti..pe spinarea..populatiei..Ma la..Nicusor..ce diminutiv de alint nepotrivit..pt nr 1…adu legile matamaticii ca ordine in sta.!
taiati rpimariile de catune si judetele.
Aceleasi judete erau cand se mergea cu caruta..acum..masini si avioane..tot judetele alea?
GATA..LA MUNCA!
Soarele nu rasare dimineața . Soarele exista înainte de a exista dimineața . Dimineața asta este rezultatul existenței soarelui .