luni, ianuarie 18, 2021

De ce trebuie premiați jurnaliștii de investigație

La începutul lui aprilie 2014 Ambasada SUA a premiat zece personalități feminine pentru curajul lor. Împreună cu Ana Blandiana, Laura Codruța Kövesi sau Lya Benjamin a fost distinsă și jurnalista Ondine Gherguț de la cotidianul Romania liberă, „un reporter de investigaţie excepţional care a demascat reţele infracţionale din politică şi serviciile de informaţii”, cum a argumentat la festivitate Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA.

Prin 2010, un alt jurnalist de investigație, Attila Biró de la Hotnews, care și-a început cariera la Sighet și Cluj, a fost laureatul Premiilor România curată cu investigația Cum s-a dat de gol o primărie din Bistrița-Năsăud. Daniel Befu, un investigator pur-sânge care a lucrat o vreme pentru Gândul, România liberă și Rise Project, a împușcat premiu după premiu: desemnat ”Tânărul jurnalist al anului” în 2011, premiant la concursul ”Superscrieri”, secțiunea reportaj în 2012, distins cu Marele Premiu și finanțat de Freedom House în programul Supporting Investigative Journalism, pare să fi fost un jurnalist răsfățat al mediilor românești. Ar fi de amintit încă un șir de jurnaliști din capitală și din provincie care îndrăznesc să zgândăre atotputernicia baronilor, atunci când aceștia nu sunt și stăpânii absoluți ai presei locale. Însă n-au rămas prea mulți. Premiile rămân o formă de încurajare și un pansament pentru autorii anchetelor jurnalistice cinstite, aflate în afara oricăror intenții nedeclarate, altele decât interesul public. Jurnaliștii amintiți au afirmat întotdeauna crezuri în care onestitatea este esențială.”Sunt un ziarist onest, nu fac jocurile nimănui, doar dreptatea mă însuflețește să scriu”, spune Ondine Gherguț pe blog. La întrebarea ce n-ar face niciodată ca jurnalist, Attila Biró răspunde așa: ”Nu voi scrie la comandă. Nu îmi voi minți cititorii. Nu voi lua șpagă”. Daniel Befu, autorul unor dezvăluiri care ar trebui să producă un cataclism în politica la nivel înalt se descrie simplu:”Sunt doar un ziarist care vrea să ridice colțul cortinei și să arate ce ascunde de ochii voștri o presă neliberă, care zi de zi vă face agenda, ascunzând de voi ce nu trebuie să știți despre politicieni”. Postate pe blogul investigațiicenzurate.wordpress.com, anchetele sale servite gratis cu titluri care îți fac părul măciucă sunt ocolite de presa scrisă, online sau tv. Doar Nașul TV a reprodus câteva din anchetele care dezvăluie afacerile familiei Ponta-Sârbu, legăturile transpartinice Ponta-Udrea, rețelele care îi leagă pe Năstase, Voiculescu, Dragnea, Cocoș etc., plimbările de fonduri europene și de la buget prin firme off-shore și altele, In general însă sunt ignorate, deci rămân fără consecințe. Când diverși politicieni au vrut să cumpere informații de la jurnalist, acesta a folosit unica soluție rezonabilă pentru protecția sa: a scris despre asta spunând ”Befu nu e de vânzare”. Practica premiilor trebuie continuată și mai ales asociată cu proiecte și granturi. Fiindcă onestitatea, marfă atât de rară azi în mass-media, costă și doare. Ce înseamnă ”costă și doare”? Înseamnă riscuri de viață pentru jurnalist și familia sa, înseamnă potențiale procese de calomnie sau pentru afectarea imaginii în care avocatul e pe bani, nu pro bono. Ondine Gherguț a fost amenințată în timpul referendumului și are pe rol procese pentru date din anchetele publicate. Mai înseamnă ziduri înalte de secretomanie în cautarea surselor credibile, verificări riguroase nu doar rezonabile, autorități abuzive care cred că informația este proprietatea lor. Și poate însemna excluziuni subite, aruncarea la sertar a anchetei, să moară nepublicată, fiindcă interesele redacționale sau patronale ar fi deranjate de dezvăluiri. Befu declară că simte pe propria piele că a deranjat boșii din presă. Represaliile n-au întârziat.Ce are un ziarist la finalul unei zile de muncă? Semnătura. În curând vom constata că jurnalistul Befu nici n-a existat pe pământ. A fost doar o închipuire, un abur de trabuc”. Iar asta doare. Doare și costă faptul că jurnalistul de investigație devine adesea incomod și pentru propria breaslă, rămâne fără job, fiind privit ca un ciudat, un apucat care vede peste tot corupție și rețele vinovate, unde politicul e complice cu mafiile și cu mogulii mass-media. Cu orgoliul profesional rănit, se încăpățânează să publice o vreme pe blog, în afara oricărui câștig. Dacă are familie, fie ”se cumințește”, abordând chestii simpatice și nevinovate, fie se reprofilează făcând munci din care să-și poată ține copiii. Și asta doare. Dar măcar scapă viu. Moare doar jurnalismul de investigație în România și, o dată cu el, adevărurile care așteaptă să fie spuse.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Citez din articol :

    ” Înseamnă riscuri de viață pentru jurnalist și familia sa, înseamnă potențiale procese de calomnie sau pentru afectarea imaginii în care avocatul e pe bani, nu pro bono. Ondine Gherguț a fost amenințată în timpul referendumului și are pe rol procese pentru date din anchetele publicate. Mai înseamnă ziduri înalte de secretomanie în cautarea surselor credibile, verificări riguroase nu doar rezonabile, autorități abuzive care cred că informația este proprietatea lor. Și poate însemna excluziuni subite, aruncarea la sertar a anchetei, să moară nepublicată, fiindcă interesele redacționale sau patronale ar fi deranjate de dezvăluiri. Befu declară că simte pe propria piele că a deranjat boșii din presă. Represaliile n-au întârziat.”Ce are un ziarist la finalul unei zile de muncă? Semnătura. În curând vom constata că jurnalistul Befu nici n-a existat pe pământ. A fost doar o închipuire, un abur de trabuc”. Iar asta doare. Doare și costă faptul că jurnalistul de investigație devine adesea incomod și pentru propria breaslă, rămâne fără job, fiind privit ca un ciudat, un apucat care vede peste tot corupție și rețele vinovate, unde politicul e complice cu mafiile și cu mogulii mass-media. Cu orgoliul profesional rănit, se încăpățânează să publice o vreme pe blog, în afara oricărui câștig. Dacă are familie, fie ”se cumințește”, abordând chestii simpatice și nevinovate, fie se reprofilează făcând munci din care să-și poată ține copiii. Și asta doare. Dar măcar scapă viu. Moare doar jurnalismul de investigație în România și, o dată cu el, adevărurile care așteaptă să fie spuse.”

    Desigur.

    Sa completam totusi aceasta imagine foarte realista , cu un articol la fel de recent care arunca in aer un dosar devenit public prin meritul ziaristilor inca din 2002, dar negat tot de colegii lor in 2014 :

    http://www.evz.ro/razbunarea-lupilor-tineri-din-parchetul-general-.html
    http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/04/cazul-cristian-panait-manipularea-crasa.html

    Doamna Armanca, in esenta , este vorba de MANIPULAREA crasa a arhivei virtuale si a opiniei publice , dar pentru acest lucru NU sunt vinovati cititorii si cetatenii !
    Ca jurnalist, fost redactor la Europa Libera , si profesor universitar , care este opinia dvs si ce propuneti de fapt ?

    • Nu spun decat un lucru: ca daca iese ceva la iveala din ceta groasa mentinuta de autoritati, se datoareaza unor jurnalisti temerari si onesti, care scormonesc cu orice risc. Ei sunt, de regula, jurnalisti de investigatie. Ca unii cad prada manipularii, asta se poate si s-a intamplat. Daca ei insisi manipuleaza, atunci nu fac parte din categoria amintita de mine in articol. Si mai spun ca jurnalismul de ancheta e pe duca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.