La începutul lui aprilie 2014 Ambasada SUA a premiat zece personalități feminine pentru curajul lor. Împreună cu Ana Blandiana, Laura Codruța Kövesi sau Lya Benjamin a fost distinsă și jurnalista Ondine Gherguț de la cotidianul Romania liberă, „un reporter de investigaţie excepţional care a demascat reţele infracţionale din politică şi serviciile de informaţii”, cum a argumentat la festivitate Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA.
Prin 2010, un alt jurnalist de investigație, Attila Biró de la Hotnews, care și-a început cariera la Sighet și Cluj, a fost laureatul Premiilor România curată cu investigația Cum s-a dat de gol o primărie din Bistrița-Năsăud. Daniel Befu, un investigator pur-sânge care a lucrat o vreme pentru Gândul, România liberă și Rise Project, a împușcat premiu după premiu: desemnat ”Tânărul jurnalist al anului” în 2011, premiant la concursul ”Superscrieri”, secțiunea reportaj în 2012, distins cu Marele Premiu și finanțat de Freedom House în programul Supporting Investigative Journalism, pare să fi fost un jurnalist răsfățat al mediilor românești. Ar fi de amintit încă un șir de jurnaliști din capitală și din provincie care îndrăznesc să zgândăre atotputernicia baronilor, atunci când aceștia nu sunt și stăpânii absoluți ai presei locale. Însă n-au rămas prea mulți. Premiile rămân o formă de încurajare și un pansament pentru autorii anchetelor jurnalistice cinstite, aflate în afara oricăror intenții nedeclarate, altele decât interesul public. Jurnaliștii amintiți au afirmat întotdeauna crezuri în care onestitatea este esențială.”Sunt un ziarist onest, nu fac jocurile nimănui, doar dreptatea mă însuflețește să scriu”, spune Ondine Gherguț pe blog. La întrebarea ce n-ar face niciodată ca jurnalist, Attila Biró răspunde așa: ”Nu voi scrie la comandă. Nu îmi voi minți cititorii. Nu voi lua șpagă”. Daniel Befu, autorul unor dezvăluiri care ar trebui să producă un cataclism în politica la nivel înalt se descrie simplu:”Sunt doar un ziarist care vrea să ridice colțul cortinei și să arate ce ascunde de ochii voștri o presă neliberă, care zi de zi vă face agenda, ascunzând de voi ce nu trebuie să știți despre politicieni”. Postate pe blogul investigațiicenzurate.wordpress.com, anchetele sale servite gratis cu titluri care îți fac părul măciucă sunt ocolite de presa scrisă, online sau tv. Doar Nașul TV a reprodus câteva din anchetele care dezvăluie afacerile familiei Ponta-Sârbu, legăturile transpartinice Ponta-Udrea, rețelele care îi leagă pe Năstase, Voiculescu, Dragnea, Cocoș etc., plimbările de fonduri europene și de la buget prin firme off-shore și altele, In general însă sunt ignorate, deci rămân fără consecințe. Când diverși politicieni au vrut să cumpere informații de la jurnalist, acesta a folosit unica soluție rezonabilă pentru protecția sa: a scris despre asta spunând ”Befu nu e de vânzare”. Practica premiilor trebuie continuată și mai ales asociată cu proiecte și granturi. Fiindcă onestitatea, marfă atât de rară azi în mass-media, costă și doare. Ce înseamnă ”costă și doare”? Înseamnă riscuri de viață pentru jurnalist și familia sa, înseamnă potențiale procese de calomnie sau pentru afectarea imaginii în care avocatul e pe bani, nu pro bono. Ondine Gherguț a fost amenințată în timpul referendumului și are pe rol procese pentru date din anchetele publicate. Mai înseamnă ziduri înalte de secretomanie în cautarea surselor credibile, verificări riguroase nu doar rezonabile, autorități abuzive care cred că informația este proprietatea lor. Și poate însemna excluziuni subite, aruncarea la sertar a anchetei, să moară nepublicată, fiindcă interesele redacționale sau patronale ar fi deranjate de dezvăluiri. Befu declară că simte pe propria piele că a deranjat boșii din presă. Represaliile n-au întârziat.”Ce are un ziarist la finalul unei zile de muncă? Semnătura. În curând vom constata că jurnalistul Befu nici n-a existat pe pământ. A fost doar o închipuire, un abur de trabuc”. Iar asta doare. Doare și costă faptul că jurnalistul de investigație devine adesea incomod și pentru propria breaslă, rămâne fără job, fiind privit ca un ciudat, un apucat care vede peste tot corupție și rețele vinovate, unde politicul e complice cu mafiile și cu mogulii mass-media. Cu orgoliul profesional rănit, se încăpățânează să publice o vreme pe blog, în afara oricărui câștig. Dacă are familie, fie ”se cumințește”, abordând chestii simpatice și nevinovate, fie se reprofilează făcând munci din care să-și poată ține copiii. Și asta doare. Dar măcar scapă viu. Moare doar jurnalismul de investigație în România și, o dată cu el, adevărurile care așteaptă să fie spuse.
Articol apărut și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Citez din articol :
” Înseamnă riscuri de viață pentru jurnalist și familia sa, înseamnă potențiale procese de calomnie sau pentru afectarea imaginii în care avocatul e pe bani, nu pro bono. Ondine Gherguț a fost amenințată în timpul referendumului și are pe rol procese pentru date din anchetele publicate. Mai înseamnă ziduri înalte de secretomanie în cautarea surselor credibile, verificări riguroase nu doar rezonabile, autorități abuzive care cred că informația este proprietatea lor. Și poate însemna excluziuni subite, aruncarea la sertar a anchetei, să moară nepublicată, fiindcă interesele redacționale sau patronale ar fi deranjate de dezvăluiri. Befu declară că simte pe propria piele că a deranjat boșii din presă. Represaliile n-au întârziat.”Ce are un ziarist la finalul unei zile de muncă? Semnătura. În curând vom constata că jurnalistul Befu nici n-a existat pe pământ. A fost doar o închipuire, un abur de trabuc”. Iar asta doare. Doare și costă faptul că jurnalistul de investigație devine adesea incomod și pentru propria breaslă, rămâne fără job, fiind privit ca un ciudat, un apucat care vede peste tot corupție și rețele vinovate, unde politicul e complice cu mafiile și cu mogulii mass-media. Cu orgoliul profesional rănit, se încăpățânează să publice o vreme pe blog, în afara oricărui câștig. Dacă are familie, fie ”se cumințește”, abordând chestii simpatice și nevinovate, fie se reprofilează făcând munci din care să-și poată ține copiii. Și asta doare. Dar măcar scapă viu. Moare doar jurnalismul de investigație în România și, o dată cu el, adevărurile care așteaptă să fie spuse.”
Desigur.
Sa completam totusi aceasta imagine foarte realista , cu un articol la fel de recent care arunca in aer un dosar devenit public prin meritul ziaristilor inca din 2002, dar negat tot de colegii lor in 2014 :
http://www.evz.ro/razbunarea-lupilor-tineri-din-parchetul-general-.html
http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/04/cazul-cristian-panait-manipularea-crasa.html
Doamna Armanca, in esenta , este vorba de MANIPULAREA crasa a arhivei virtuale si a opiniei publice , dar pentru acest lucru NU sunt vinovati cititorii si cetatenii !
Ca jurnalist, fost redactor la Europa Libera , si profesor universitar , care este opinia dvs si ce propuneti de fapt ?
Nu spun decat un lucru: ca daca iese ceva la iveala din ceta groasa mentinuta de autoritati, se datoareaza unor jurnalisti temerari si onesti, care scormonesc cu orice risc. Ei sunt, de regula, jurnalisti de investigatie. Ca unii cad prada manipularii, asta se poate si s-a intamplat. Daca ei insisi manipuleaza, atunci nu fac parte din categoria amintita de mine in articol. Si mai spun ca jurnalismul de ancheta e pe duca.