sâmbătă, mai 21, 2022

De ce trebuie premiați jurnaliștii de investigație

La începutul lui aprilie 2014 Ambasada SUA a premiat zece personalități feminine pentru curajul lor. Împreună cu Ana Blandiana, Laura Codruța Kövesi sau Lya Benjamin a fost distinsă și jurnalista Ondine Gherguț de la cotidianul Romania liberă, „un reporter de investigaţie excepţional care a demascat reţele infracţionale din politică şi serviciile de informaţii”, cum a argumentat la festivitate Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA.

Prin 2010, un alt jurnalist de investigație, Attila Biró de la Hotnews, care și-a început cariera la Sighet și Cluj, a fost laureatul Premiilor România curată cu investigația Cum s-a dat de gol o primărie din Bistrița-Năsăud. Daniel Befu, un investigator pur-sânge care a lucrat o vreme pentru Gândul, România liberă și Rise Project, a împușcat premiu după premiu: desemnat ”Tânărul jurnalist al anului” în 2011, premiant la concursul ”Superscrieri”, secțiunea reportaj în 2012, distins cu Marele Premiu și finanțat de Freedom House în programul Supporting Investigative Journalism, pare să fi fost un jurnalist răsfățat al mediilor românești. Ar fi de amintit încă un șir de jurnaliști din capitală și din provincie care îndrăznesc să zgândăre atotputernicia baronilor, atunci când aceștia nu sunt și stăpânii absoluți ai presei locale. Însă n-au rămas prea mulți. Premiile rămân o formă de încurajare și un pansament pentru autorii anchetelor jurnalistice cinstite, aflate în afara oricăror intenții nedeclarate, altele decât interesul public. Jurnaliștii amintiți au afirmat întotdeauna crezuri în care onestitatea este esențială.”Sunt un ziarist onest, nu fac jocurile nimănui, doar dreptatea mă însuflețește să scriu”, spune Ondine Gherguț pe blog. La întrebarea ce n-ar face niciodată ca jurnalist, Attila Biró răspunde așa: ”Nu voi scrie la comandă. Nu îmi voi minți cititorii. Nu voi lua șpagă”. Daniel Befu, autorul unor dezvăluiri care ar trebui să producă un cataclism în politica la nivel înalt se descrie simplu:”Sunt doar un ziarist care vrea să ridice colțul cortinei și să arate ce ascunde de ochii voștri o presă neliberă, care zi de zi vă face agenda, ascunzând de voi ce nu trebuie să știți despre politicieni”. Postate pe blogul investigațiicenzurate.wordpress.com, anchetele sale servite gratis cu titluri care îți fac părul măciucă sunt ocolite de presa scrisă, online sau tv. Doar Nașul TV a reprodus câteva din anchetele care dezvăluie afacerile familiei Ponta-Sârbu, legăturile transpartinice Ponta-Udrea, rețelele care îi leagă pe Năstase, Voiculescu, Dragnea, Cocoș etc., plimbările de fonduri europene și de la buget prin firme off-shore și altele, In general însă sunt ignorate, deci rămân fără consecințe. Când diverși politicieni au vrut să cumpere informații de la jurnalist, acesta a folosit unica soluție rezonabilă pentru protecția sa: a scris despre asta spunând ”Befu nu e de vânzare”. Practica premiilor trebuie continuată și mai ales asociată cu proiecte și granturi. Fiindcă onestitatea, marfă atât de rară azi în mass-media, costă și doare. Ce înseamnă ”costă și doare”? Înseamnă riscuri de viață pentru jurnalist și familia sa, înseamnă potențiale procese de calomnie sau pentru afectarea imaginii în care avocatul e pe bani, nu pro bono. Ondine Gherguț a fost amenințată în timpul referendumului și are pe rol procese pentru date din anchetele publicate. Mai înseamnă ziduri înalte de secretomanie în cautarea surselor credibile, verificări riguroase nu doar rezonabile, autorități abuzive care cred că informația este proprietatea lor. Și poate însemna excluziuni subite, aruncarea la sertar a anchetei, să moară nepublicată, fiindcă interesele redacționale sau patronale ar fi deranjate de dezvăluiri. Befu declară că simte pe propria piele că a deranjat boșii din presă. Represaliile n-au întârziat.Ce are un ziarist la finalul unei zile de muncă? Semnătura. În curând vom constata că jurnalistul Befu nici n-a existat pe pământ. A fost doar o închipuire, un abur de trabuc”. Iar asta doare. Doare și costă faptul că jurnalistul de investigație devine adesea incomod și pentru propria breaslă, rămâne fără job, fiind privit ca un ciudat, un apucat care vede peste tot corupție și rețele vinovate, unde politicul e complice cu mafiile și cu mogulii mass-media. Cu orgoliul profesional rănit, se încăpățânează să publice o vreme pe blog, în afara oricărui câștig. Dacă are familie, fie ”se cumințește”, abordând chestii simpatice și nevinovate, fie se reprofilează făcând munci din care să-și poată ține copiii. Și asta doare. Dar măcar scapă viu. Moare doar jurnalismul de investigație în România și, o dată cu el, adevărurile care așteaptă să fie spuse.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Citez din articol :

    ” Înseamnă riscuri de viață pentru jurnalist și familia sa, înseamnă potențiale procese de calomnie sau pentru afectarea imaginii în care avocatul e pe bani, nu pro bono. Ondine Gherguț a fost amenințată în timpul referendumului și are pe rol procese pentru date din anchetele publicate. Mai înseamnă ziduri înalte de secretomanie în cautarea surselor credibile, verificări riguroase nu doar rezonabile, autorități abuzive care cred că informația este proprietatea lor. Și poate însemna excluziuni subite, aruncarea la sertar a anchetei, să moară nepublicată, fiindcă interesele redacționale sau patronale ar fi deranjate de dezvăluiri. Befu declară că simte pe propria piele că a deranjat boșii din presă. Represaliile n-au întârziat.”Ce are un ziarist la finalul unei zile de muncă? Semnătura. În curând vom constata că jurnalistul Befu nici n-a existat pe pământ. A fost doar o închipuire, un abur de trabuc”. Iar asta doare. Doare și costă faptul că jurnalistul de investigație devine adesea incomod și pentru propria breaslă, rămâne fără job, fiind privit ca un ciudat, un apucat care vede peste tot corupție și rețele vinovate, unde politicul e complice cu mafiile și cu mogulii mass-media. Cu orgoliul profesional rănit, se încăpățânează să publice o vreme pe blog, în afara oricărui câștig. Dacă are familie, fie ”se cumințește”, abordând chestii simpatice și nevinovate, fie se reprofilează făcând munci din care să-și poată ține copiii. Și asta doare. Dar măcar scapă viu. Moare doar jurnalismul de investigație în România și, o dată cu el, adevărurile care așteaptă să fie spuse.”

    Desigur.

    Sa completam totusi aceasta imagine foarte realista , cu un articol la fel de recent care arunca in aer un dosar devenit public prin meritul ziaristilor inca din 2002, dar negat tot de colegii lor in 2014 :

    http://www.evz.ro/razbunarea-lupilor-tineri-din-parchetul-general-.html
    http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/04/cazul-cristian-panait-manipularea-crasa.html

    Doamna Armanca, in esenta , este vorba de MANIPULAREA crasa a arhivei virtuale si a opiniei publice , dar pentru acest lucru NU sunt vinovati cititorii si cetatenii !
    Ca jurnalist, fost redactor la Europa Libera , si profesor universitar , care este opinia dvs si ce propuneti de fapt ?

    • Nu spun decat un lucru: ca daca iese ceva la iveala din ceta groasa mentinuta de autoritati, se datoareaza unor jurnalisti temerari si onesti, care scormonesc cu orice risc. Ei sunt, de regula, jurnalisti de investigatie. Ca unii cad prada manipularii, asta se poate si s-a intamplat. Daca ei insisi manipuleaza, atunci nu fac parte din categoria amintita de mine in articol. Si mai spun ca jurnalismul de ancheta e pe duca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro