Primul mare dezmăț bugetar a fost în toamna anului 2008. Criza financiară mondială se declanșase, la căderea Lehman Brothers, în 15 septembrie. Lumea a intrat într-o perioadă de austeritate, iar cheltuielile bugetare au fost îndreptate, în special în SUA, pentru salvarea unui sistem financiar ce trecea printr-o criză de încredere, care ar fi putut arunca în haos întreaga economie mondială. Austeritatea a devenit atunci cuvantul de ordine, mai mult în Europa, mai puțin în SUA.
La București însă ne pregăteam de alegeri. Guvernul minoritar zis liberal, condus nominal de Călin Popescu Tăriceanu, a îndeplinit fără să crâcnească directiva PSD, condus de Mircea Geoană, de a majora pensiile cu un nemaiîntâlnit 46%. Cifra aceasta fusese scoasă din pălărie, plecând de la un calcul de o absurditate desăvârșită: folosind întregul excedent al bugetului de asigurări sociale, se puteau plăti pensii majorate timp de fix două luni, noiembrie și decembrie 2008. Ce urma în 2009? Dumnezeu cu mila!
Anul fiscal s-a încheiat cu un deficit de 5,4 la sută, aproape integral realizat in ultimele luni ale anului; datoria publică era încă foarte scăzută: doar 12,3 la sută din PIB. De altfel, deficitul a fost acoperit în bună parte pe seama încasărilor din privatizări (notabil, BCR, unul dintre marile succese în privatizare). Nu se putea face direct așa ceva, era ilegal, dar au fost găsite soluții ca veniturile obținute o singură dată, din vânzarea “bijuteriei coroanei”, să nu meargă spre investiții în autostrăzi, de exemplu, ci să mituiască alegătorii, printr-o creștere foarte mare, de altfel nesustenabilă, a pensiilor.
Trebuie spus că dezechilibrarea gravă a bugetului a fost un succes deplin. (Nu același lucru se poate spune despre rezultatul alegerilor, unde PSD a obținut mai puține locuri în parlament și apoi, în 2009, când Traian Băsescu a câștigat al doilea mandat, în fața lui Mircea Geoană.) Doar că guvernul Emil Boc nu a înțeles gravitatea situației bugetare, care de altfel a fost amplificată de criza economică mondială. Au trecut alegerile prezidențiale din toamna anului 2009, iar anul s-a incheiat cu un deficit fabulos: 9,5 la sută din PIB, sub presiunea creşterii pensiilor (al cărei impact a fost, evident, de şase ori mai mare decât în 2008) şi a primelor manifestări ale crizei economice; datoria publică a ajuns la 21,8 la sută din PIB, dar măsurile pentru frânarea deficitului public nu au fost nici măcar analizate. Asta a costat foarte scump, în final.
Era vremea în care toți analiștii economici arătau cât de important ar fi fost dacă, înaintea crizei, guvernul ar fi strâns puțin cureaua, ar fi avut ceea ce se numesc “politici anticiclice”, adică ar fi permis strângerea unor rezerve, care să fie eliberate în momentul crizei. Este o recomandare elementară de politică economică, recunoscută ca atare cam pe tot spectrul teoriilor economice.
Da, dar teoria e teorie, iar politicienilor noștri le sticleau ochii de cum să crească mai puternic economia înainte de alegeri, și mai vedem după. Ghinion, tocmai după ce se legiferaseră cheltuieli bugetare mari de tot, veniturile s-au gripat rău, că asta înseamnă criză economică: îți scad veniturile (de exemplu, oamenii cumpără mai puține autoturisme, ca şi alte bunuri care nu sunt de imediată necesitate, așa că încasările din TVA o iau rău la vale), iar cheltuielile cresc (de exemplu, pentru ajutoare de șomaj). România nu se mai confruntase cu așa ceva din prima parte a anilor ’90, iar noile evoluții veneau după ce, mai mulți ani, creșterea economică fusese viguroasă, intrările de capital erau fabuloase (doar în anul aderării la UE investițiile străine directe au fost mai mari decât în întreaga perioadă 1990-2000) și așteptările erau tot mai optimiste.
Dar la jumătatea anului 2010, pentru că autorităţile române continuau să nu reacţioneze la deficitul bugetar extraordinar, piaţa financiară a tras semnalul de alarmă, şi a făcut-o cu brutalitate. Finanţarea a fost continuată doar după ce guvernul Boc a adoptat măsuri draconice, cu efect imediat de reducere a deficitului public: a crescut TVA de la 19 la 24%, a redus pentru 4 luni salariile în sectorul bugetar cu 25% – măsuri nu doar formidabil de impopulare, dar cu efecte secundare contracționiste, ceea ce a complicat și mai mult procesul de ieșire din criză. Dar acesta este rezultatul când reducerea deficitului este forţată de piaţă. Sau, cu alte cuvinte, politicile pro-ciclice din vremurile bune au fost urmate, inevitabil, tot de politici pro-ciclice în vremuri de criză. Un fel de fabula greierului și a furnicii, aplicată la scara țării.
Ar mai trebui reamintit aici, pentru respectarea adevărului, că nu a avut loc o scădere a pensiilor, deși mulți oameni au rămas în memorie cu această opinie falsă. De fapt, guvernul Boc a încercat să facă asta, dar s-a opus Curtea Constituțională, așa că au fost adoptate celelalte măsuri, iar pensiile au rămas neatinse.
Acest episod a arătat cât de scump se plătesc politicile pro-ciclice: am avut o creștere economică excepțională și în 2007, și în 2008, cifrată la 6,9 și, respectiv, 8,5 la sută, susținută de mari intrări de capital, dar forțată contraproductiv și de deficitul bugetar în creștere. A urmat o comprimare brutală a PIB, cu 7,1 la sută în 2009 şi încă 0,8 la sută în 2010.
Am insistat asupra acestui episod pentru că el arată cât de scump se plătesc politicile imprudente, cele care pleacă de la o evaluare nerealistă a mediului economic și sfârșesc într-o criză, întrucât ciclurile economice există mereu în economia capitalistă, dar ele pot fi atenuate cu politici înțelepte. Mai mult, costul redresării este mare, chiar atunci când ai o datorie publică modestă, ce abia a depăşit 20 la sută din PIB. Acum, datoria publică este de aproape 60 la sută, iar deficitul unui an de 8,6 la sută dintr-un PIB cu mult mai mare. Doar că, așa cum spunea Antoine de Saint-Exupery, istoria ne învață că din istorie nu învățăm nimic.
După 2016, deficitele au tot crescut, atât în suma absolută, cât și ca procent din PIB. Da, a fost în acest interval și pandemia de coronavirus, dar aceasta a contribuit doar la amânarea înăspririi conduitei UE față de România, care fusese în procedură de deficit excesiv încă din 2019. În 2024 deficitul a urcat la un nivel teribil pentru un an de pace, fără crize: 8,6 la sută din PIB. Datoria publică a ajuns, și ea, la 59 la sută din PIB. Sigur, aceste cifre au un înțeles destul de limitat pentru cei care nu se ocupă de calcule macroeconomice. Doar că ele arată cât de grave sunt dezechilibrele din economia țării noastre. Mai ales dacă observăm că reducerea și cu un singur procent a acestei datorii este un demers nu doar impopular, ci și deosebit de dificil de implementat.
În tot acest peisaj atât de sumbru, există o singură rază de lumină: Comisia Europeană a agreat propunerea guvernului român ca reducerea deficitului să se facă gradual, într-un proces ce se va întinde pe 7 ani. În acest interval se va putea realiza fără convulsii o restructurare semnificativă a cheltuielilor, ca și a veniturilor bugetare, astfel încât să nu mai fie repetat scenariul scăderii producției de după criza din 2008. Pentru primul an, dacă nu are loc o schimbare dramatică a condițiilor interne și internaționale, ar exista premisele unei reduceri a deficitului (deși, deocamdată, Consiliul Fiscal a evaluat această reducere nu până la 7 la sută, cum dorește guvernul, ci doar până la 7,7 la sută). Procesul va trebui continuat și măsurile vor fi, probabil, cu mult mai aspre decât cele adoptate până în prezent. Numai prezența sabiei lui Damocles deasupra capului autorităților ar putea avea acel efect mobilizator, pentru politici cu mult mai raționale decât cele care ne-au adus în acest punct.
Doar că, în acest moment, nu mai putem vorbi despre o optimizare a traiectoriei economiei pe termen mediu, prin politici anticiclice. Și nu este vorba doar despre costul inevitabil al întârzierii pentru prea mulți ani a unor politici fiscale prudente, ci despre o conjunctură politică și economică, internă și internațională, dintre cele mai nefavorabile. Internațional, apropierea administrației SUA de Rusia și presiunile pentru ca Ucraina să accepte o pace, practic, în termenii înfiorători ai Rusiei deschide cale largă înlocuirii forței dreptului cu dreptul forței. Consecințele unei asemenea evoluții sunt greu de evaluat, dar ele pot fi teribile, pentru ani de aici înainte.
Pe plan intern, ascensiunea fulminantă a unor forțe politice auto-intitulate “suveraniste” riscă să deraieze societatea românească de la calea ei europeană, care a contribuit la un progres fantastic în ultimele decenii, dar care poate fi făcut praf în decurs de numai câteva luni. Iar asta pentru că economia României depinde foarte mult de resurse externe – atât pentru finanțarea unei datorii publice foarte ridicate, cât și pentru continuarea dezvoltării economice. Ar fi bine în acest punct să fie foarte clar pentru toată lumea: virajul spre o conducere “suveranistă” a țării ar aduce marasm economic în decurs de numai câteva luni. Cei care azi, cu inconștiență și în pofida oricărei urme de înțelegere a realității, vorbesc despre “înrobirea” românilor de o imaginară structură europeană suprastatală, ar vedea în doar câteva luni consecinţele fantasmagoriilor în care ei cred: șomaj, golirea magazinelor, prăbușirea brutală a economiei naționale, inflația cu două sau trei cifre, deprecierea leului. Nu doar că nici salariile, nici pensiile nu ar mai avea din ce să fie plătite, dar activități care angajează milioane de oameni ar dispărea, în decurs de câteva luni.
Nu știu ce or avea în minte cei care visează un președinte “suveranist”, care să dorească naționalizări de proporții. Îi anunț să nu aștepte altceva decât ieșiri masive de capital din țară, inclusiv din partea românilor înstăriți, imposibilitatea de a finanța deficitul public, închiderea instituțiilor financiare. Nu ar fi nevoie ca naționalizările să aibă loc. Câștigarea alegerilor prezidențiale de un “suveranist” ar duce imediat la declasarea rating-ului de țară la nivel “nerecomandat investițiilor”, cu un cortegiu de urmări care s-ar succeda cu o cadență foarte rapidă: prăbușirea pieței de capital, blocarea imediată a resurselor financiare externe, degringoladă pe piața valutară. Nu ar fi nevoie ca politicile “suveraniste” să fie aplicate. Simpla lor enunțare ar duce direct la marasm. Iar faptul că deficitul bugetar este atât de ridicat, iar dependența de finanțare externă atât de accentuată nu lasă deloc spațiu pentru a amâna, eventual a negocia ceva. Mai cu seamă în actualul context internațional, atât de fluid, de imprevizibil, nu putem aștepta prea multă bunăvoință și răbdare a finanțatorilor, chiar și fără o conducere “suveranistă”.
Știu că printre cititorii mei arareori aș putea găsi un „suveranist”. Aceștia nu au îndoieli, au doar certitudini – care de altfel sunt doar în imaginația lor și, oricum, ei nu dau doi bani pe ce ar putea să spună unul „vândut” gândirii sorosiste (vai, ce cuvânt de ocară!) Îi rog totuși pe cei care citesc scrierile mele şi cunosc dintre aceştia să le facă un rezumat al ceea ce ne așteaptă, imediat ce se ajunge la promovarea programelor „suveraniste”. Să nu zică vreodată „nu am știut”!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Guvernul minoritar zis liberal, condus nominal de Călin Popescu Tăriceanu, a îndeplinit fără să crâcnească directiva PSD…”
Era în firescul lucrurilor, „economia duduia”, iar Banca Centrală nu făcut nimic pentru a contracara aberațiile economice ale unui guvern iresponsabil.
Astăzi, într-o perioadă de derapaje similare, reformele socio-economice necesare sunt promise de către guvernul care a fost, este și va fi, condus de „vâslașul lui Dragnea”, pentru un termen mediu spre lung. Adică, realist vorbind, la „calendele grecești”, sau la „calendele românești” (este același lucru), spre niciodată.
Iar Banca Centrală este fericită să ne anunțe „performanța” guvernului de a întinde reducerea deficitului bugetar pe o perioadă de numai 7 ani. …Iar adoptarea monedei comune EURO peste 70 de ani.
Probabil, cei care îndrăznesc să observe „sprijinul” BNR pentru guvernanți, dintotdeauna și aparent necondiționat, vor fi gratulați cu epitete din categoria „suveranistă”. Dar, consecințele derapajelor sunt suportate, la fel ca în 2008-2010 și ca în orice asemenea cazuri de politici aberante, de către cetățeni. Iar cei mai săraci resimt cel mai apăsător respectivele consecințe…Banca Centrală este mai puțin sensibilă la suferința cetyățenilor și incomparabil mai sensibilă la cerințele politicienilor.
Termenul de 7 ani angajat de M Ciolacu este enorm! Enorm!
Un articol neconvingator:
1. teoretic pensiile si/sau ajutoarele de somaj se platesc din fondurile respective, E adevarat ca mai peste tot aceste fonduri sunt insuficiente si se completeaza din fondul de stat. Dar, oricum acestea singure nu pot fi acuzate de deficitele financiare.
2. In lume exista tari, de ex. mult laudata Japonie care au datorii cit casa, si totusi supravietuiesc. Nu vorbesc de Italia, sau Grecia, dar si chiar prietena noastra USA are probeme de acest fel, probleme care-l obliga pe Trump sa ia masurile pe care le ia acum.
3. Mi se pare un pic fortat sa treci brusc de la economia unei tari la suveranism. Presedintele Romaniei nu are nici un fel de competente in a influenta economia tarii in masura descrisa in articol. Nu are nici o putere care sa-i permita sa nationalizeze ceva, sau sa modifice ratigul de tara. Se pare ca e la moda ca indiferent de subiect sa se ajunga la Georgescu, asta imi aminteste de reductio ad Georgescu.
4. In Ge e interzis prin Constitutie formarea datoriilor. Totusi sunt o multime de economisti, cu care eu personal nu sunt de acord, care pretind ca investitiile statului ar putea duce la renasterea economiei.
Analistii economici ar fi bine sfatuiti daca s-ar limita la analize economice, fara sa sara-n curtea vecinului, nu de alta dar se pierde increderea in ei.
PS Cu cit statul se baga mai putin in economie cu atit mai bine.
„In lume exista tari, de ex. mult laudata Japonie care au datorii cit casa, si totusi supravietuiesc. „.
Îmi plac comentariile dvs dar aici ne cam aflam la poziții opuse. Supraviețuiesc este un cuvânt potrivit pentru Grecia.
Alte doua din exemplele date de dvs sunt cazuri speciale. Majoritatea datoriei Japoniei este in Yen si către proprii cetățeni. USA au dolarul ca monedă de rezervă si pot tipări bani pana se plictisesc.
Istoricul britano-american Niall Ferguson a enunțat recent legea Ferguson: orice mare putere care ajunge sa plătescă pe dobânda la împrumuturi mai mult decât pe cheltuielile pe înarmare risca sa nu mai fie o mare putere. UK a depășit acest prag anul trecut, iar Franța îl va depăși in 2025. Japonia este inca mult sub acest prag. La fel si Germania. Legea este valabila si pentru tari mai mici: România va depăși in mod sigur acest prag in 2025.
@Ali Pasa _ „România va depăși in mod sigur acest prag in 2025”
Aș remarca faptul că România nu este mare putere. Nici militară, nici economică. Așadar, dacă Bugetul este mic, cheltuielile pentru înarmare în valoare absolută sunt mici, chiar dacă depășesc dobânda pentru împrumuturi.
Problema fundamentală este ce faci cu banii împrumutați, îi cheltui, sau îi investești? România îi cheltuiește cu entuziasm. Investițiile, modeste prin raportare la PIB și mai ales la nevoile României, sunt făcute în imensa majoritate cu bani veniți de la Uniunea Europeană.
„Presedintele Romaniei nu are nici un fel de competente in a influenta economia tarii in masura descrisa in articol.”
Nu are, dar dacă azi le permiți debitorilor o extravaganță, lăsîndu-i să creadă că pot să facă ce vor, mîine vor îndrăzni și alți debitori să facă la fel. Și chiar mai rău. Principiul dominoului e foarte periculos pentru creditori, iar cei care îndrăznesc să iasă din rînd sînt executați pe loc, în piața publică. Să fie învățătură de minte.
Ca să fie bine și să nu fie rău, toată lumea trebuie să aibă tot timpul datorii la bănci și să-și plătească datoriile și dobînzile regulat, întocmai și la timp. Că nu mai sîntem pe vremea turcilor să plătim tribut.
Înțeleg din textul de mai sus că am ajuns la mîna „marii finanțe mondiale”, care, după cum ni s-a repetat de mii de ori de elita intelectuală și de massmedia finanțate de USAID, de fapt nu există decît în creierele înfierbîntate ale naționaliștilor, suveraniștilor și ale altor extremiști periculoși de dreapta. O ridicolă teorie conspiraționistă.
Mai înțeleg că, ori facem cum zic ei și lațul se va strînge încetișor, pe o perioadă de cîțiva ani, poate chiar decenii (așa cum se fierbe broasca dacă nu vrem să sară afară din oală, crescînd temperatura apei foarte-foarte încet), ori încercăm să ieșim din strînsoare și atunci „marea finanță mondială”, care – repet – nu există, ne va executa scurt, trăgîndu-ne brusc scaunul de sub picioare.
Bineînțeles că pentru situația critică în care ne aflăm nu e nimeni vinovat (nu poți să arestezi niște milionari, foști politruci, doar pentru că au furat cîteva sute de miliarde de euro). Dar, dacă nu-i mai vrem pe cei care ne-au adus în buza prăpastiei, Georgescu va fi vinovat pentru tot ce s-a întîmplat în ultimii 35 de ani. Și cei care îl vor vota. Suveraniștii toxici, adică.
Bine am ajuns după 35 de ani de democrație. Mîndră corabia, meșteri cîrmacii.
Aho, aho, întoarceți foi că vrem Miliția-napoi…
Dacă Trump „trebuie“ să ia măsurile pe care le ia este puțin și vina lui: In guvernarea sa precedenta datoria publică a făcut un salt de vreo 8 mii de miliarde doar într-un an.
https://de.statista.com/statistik/daten/studie/1975/umfrage/staatsverschuldung-der-usa/
Cu cât statul se bagă mai puțin în economie, cu atât mai bine. Așa este. As completa totuși post-scriptumul: Statul sa nu influențeze major economia, economia sa nu influențeze ireversibil mediul.
Dar dacă economia se bagă în stat, atunci e bine? SUA are acum cel mai înstărit guvern vreodată. Ar trebui să fie bine, s-ar putea spune. Niște întreprinzători de succes excepțional nu pot să greșească. Numai ca nu e încă clar cui îi folosește acest guvern. Musk e actual cel mai bogat om și are zeci, poate sute de mii de angajați în toată lumea. Câți dintre angajații lui au devenit milionari din salarii? Dacă el a strâns 400 miliarde, are o avere de vreo 10 ori mai mare decât toți cei care lucrează pentru el. De ce aș crede atunci ca ministeriatul său ar folosi (și) americanului obișnuit?
articol excelent care merita publicat si pe alte site-uri intr-o forma mai distilata
Felicitari pentru articol. Tin sa va spun ca nu va consider „sorosist”. Nu stiu exact cum a inceput isteria asta cu nationalizarile dar e posibil ca si dumneavoastra sa fi cazut in capcana retoricii electorale, omniprezenta in spatiul public acum cateva luni. Oamenii politici spun tot felul de chestii in campanie si e posibil sa existe o confuzie intre restabilirea suveranitatii asupra resurselor si nationalizare. Ar fi fost interesant daca articolul s-ar fi referit si la guvernele de dupa 2019, evolutia datoriei publice, inflatie generata de energie, etc…
Din „scrierile” dumneavoastra se desprinde un mesaj foarte clar. Cu suveranisti sau fara, tot catre un dezastru iminent ne indreptam ! Diferenta de impact o vor face cei care finanteaza astazi deficitul urias pe care il avem, contorizat in datoria publica in crestere. Practic, pierzandu-ne credibilitatea si predictibilitatea pierdem bonitatea actuala. OK. Atunci, care este calea de urmat ? Cea de astazi care ne duce catre un deficit in crestere, perceptia negativa a societatii asupra actualei clase politice, lipsa de incredere a cetatenilor in organismele statului, etc. Pana la urma tarele societatii in care traim astazi ne-au convins ca este necesara o schimbare radicala a clasei politice. Cu suveranistii sau nu, astazi suntem practic mult prea dezamagiti pentru a distinge si alege dintr-o oferta oricum restransa.
Autorul are dreptate. Guvernele României din ultimele două decenii și jumătate au trăit într-o lume fantezistă din punct de vedere financiar. Și nici guvernul actual nu pare capabil să realizeze compromisurile politice necesare pentru așezarea finanțelor publice pe o bază solidă, întârziind luarea unor decizii dificile, dar necesare. Este greu, în aceste condiții, să fi optimist cu privire la situația financiară a României și perspectivele acesteia. Mai ales că și lumea se schimbă foarte repede.
Raportul deficitului la PIB multi nu il inteleg . Raportati-l la buget, sa-l priceapa toti !
Respect!
(Sa nu uitam ca BNR a favorizat prin dobinzile practicate toate guvernarile PSD sau PNL si a strins gura pungii cand a venit CDR sau Basescu la guvernare.
Sistematic!
Si sa nu uitam ca PDSR/PSD a golit sistematic bugetul la plecarea de la guvernare. Ar trebi data o lege care sa pedepseasca atitudinea asta.)
Mare drepatte aveti, insa ar mai fi ceva d e luat in calcul, un factor extern care va perturba grav toate economiile europene: inarmarea fortata si rapida a Europei in urma „pacii” negociate intre Trump si Putin. Cu alte cuvinte, „pacea” vine la pachet cu retragerea SUA din apararea europeana si eventual a bazelor americane din UE. In aceste conditii, fiecare stat membru va trebui sa aloce un procent mare din PIB pentru inarmare, in detrimentul oricaror cresteri de pensii, salarii, pensii speciale, etc. Este o realitate care va urma cu siguranta, iar statele care nu vor fi conduse (inca) de nationalisti, vor reusi sa isi salveze economiile.
Daca vom revitaliza industria de aparare, nu e asa grav. Grav va fi daca raminem la cheremul importurilor.
Un articol ca o adevarata lectie de economie. Merita pus pe X/Linkedin ca sa il citeasca tot mai multi dar in o forma mai simpla. Economia de piata, capitalista, mereu a fost ciclica. Nu mai ca in Ro, guvernantii si ministrii sunt in afara economiei de piata. Educati inainte de 1990, sau/si fara educatie financiara, acestia cred ca economia nu are perioade ciclice. De aceea, sustin mereu inca suntem in o economie puternic, dirijata de stat. Fara sustinerea adecvata al mediului privat. De aici si toate derapajele economice si indatorarea peste limite, fara reforme esentiale. Acum, desi nu se recunoaste, suntem pe drumul Greciei, dovada planului de 7 ani, de reducere a deficitului bugetar, aprobat dd UE. Cred ca perioada de dupa alegeriile 2025 va aduce noi taxe si impozite.
Până prin anul 2000 România „a reușit” să-și distrugă economia(comunistă) în proporție de aprox. 80%(!!). Începând cu guvernul Năstase și următorii, în disperare de cauză, s-a adoptat politica socialistă de dezvoltare „prin consum”. Numai că, prin forțarea consumului( salarii, pensii, ajutoare sociale,etc), a crescut cererea, dar nu și oferta internă( economia românească nu era capitalizată ca să poată răspunde prompt la cerere). Ca urmare, cererea mare s-a dus în importuri mari, balanța comercială a avut un deficit uriaș ( în 2024 aproape 30 MILIARDE de Euro!!) și implicit a crescut deficitul de cont curent și deficitul bugetar, totul ducând la creșterea datoriei publice la aproape 60% din pib. Nu s-au făcut investițiile necesare( autostrăzi, căi ferate, irigații,etc), totul a fost utilizat pentru consum. Ce s-a mai construit a fost construit de capitalul privat românesc, străin sau fonduri europene. Prea puțin însă pentru Dezvoltarea CALITATIVĂ a României, deși bunăstarea a crescut( pib(ppc)/loc a ajuns în 2023 la 78% din media europeană).
Acum se critică politicile prociclice de tip socialist, oarecum justificat. Dar sărăcia în România era foarte mare( mult timp am fost ultimii din Europa), în plus exodul a 3-5 milioane de români a creat mari dificultăți de dezvoltare. Ce era să facem, cum să oprim sărăcia și exodul?
Între timp am reușit să capitalizăm economia și să începem o politică de investiții și industrializare. Târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată.
Nenorocirea este că Europa este în stagnare și războiul bate la ușă. Ne-am trezit, ca întotdeauna, târziu.
NB. BNR ar trebui să devalorizeze Leul și să scadă dobânda de politică monetară.
Bunastarea a crescut in Ro prin importuri si consum, nu prin productie si exporturi. Datele statistice arata clar acest fapt. De aceea a fost stabilit un plan de 7 ani de scadere a deficitului la UE, ca nu avem de unde si cu ce…. Mai vine si inarmarea cu 5% si te duci in groapa cu lei…..
Autorul trebuia sa mentioneze si faptul ca tot in 2008 s-au majorat salariile in invatamant cu 50%, masura populista initiata tot de PSD. Cand esti in groapa nu trebuie sa mai sapi.
https://www.digi24.ro/stiri/economie/romanii-vor-putea-cumpara-titluri-de-stat-online-prin-platforma-ghiseul-ro-precizarile-ministerului-finantelor-3135823
Hotii si mincinosii care guverneaza tot mai avizi dupa economiile populatiei . M-as considera inconstient si iresponsabil sa imprumut cu economiile mele o guvernare care administreaza nefiresc .
Daca asta va doriti , imprumutati sistemul bugetar ; suprapopulat si extrem de imbuibat . Despre lipsa eficientei nu mai spun …
Gata, domnule director, pericolul a trecut. L-au arestat. Zboara si Toni Grebla, asa ca putem, in sfirsit, sa avem alegeri libere, democratice si corecte. Sa ne relaxam si sa purcedem cu aceeasi responsabilitate la noi si grandioase imprumuturi.
Pentru cei care nu inteleg ratiunea optiunii elitei RO pentru sfaturile UE si ignorarea bolboroselilor lui Musk de la Washington: cine arunca cu miliardele de euro peste guvernul Romaniei? SUA sau UE? Pai, vedeti?
1.”Guvernul minoritar zis liberal, condus nominal de Călin Popescu Tăriceanu, a îndeplinit fără să crâcnească directiva PSD”
Ma intreb de unde si ce directive a primit acelasi domn cand a decis, peste noapte, retragerea trupelor romanesti din Irak si Afghanistan, gest care, in vremuri de razboi, ar fi fost calificat ca tradare si tratat in consecinta. Or, la acea vreme era suficient sa ai drept scut partidul istoric liberal si nu se vorbea, ca in zilele noastre, de inclestarea mortala intre “suveranism” si ”sorosism”..
2. Știu că printre cititorii mei arareori aș putea găsi un „suveranist”
Este trist ca atribute precum independenta sau suveranitatea pentru care in istorie s-a murit din greu si care, de altfel, sunt baza existentei unui stat, ajung sa fie confiscate si terfelite in asemnea hal. Trebuie inteles ca o gasca fara ideologie, o masinarie de create dezordine, haos si zgomot, careia nu-I pasa nici de stat, nici de tara, natiune sau istorie isi face loc in spatiul public. Si asta nu are nici cea mai mica legatura cu suveranitatea…