Hyper-conectivitatea digitală și proliferarea noilor social media au schimbat lumea politicii. Partidul-digital folosește cyber-spațiul pentru a transfera aici activitățile sale, inclusiv lansarea candidaților prin holograme, însă instituționalizarea acestor modele rămâne fragilă.
Spre deosebire de conceptul „democrație”, moștenit de la antichitatea greacă, termenul „partid” a intrat în jargonul politic european abia în secolul XVII, originat etimologic în verbul latin partire, cu sensul a diviza, a separa. El nu a fost însă adoptat direct din latină, păstrându-i-se doar conotațiile. Partid înseamnă parte, conceptual distinct de întregul politic, anume orașul-stat, republica sau monarhia. Prima definiție în modernitate ce consfințește înțelesul politic al partidului îi aparține filosofului politic E. Burke (1770), care ne spune că „partidul este un grup de oameni uniți, care urmăresc interesul național prin eforturile lor comune, în temeiul unui principiu particular asupra căruia ei toți au agreat”. În cultura română, prima atestare a conceptului „partid politic” i se datorează lui M. Kogălniceanu și manifestului de modernizare Dorințele partidei naționale în Moldova, redactat în 1848 la Cernăuți.
Partidele intră propriu-zis pe scena politicii începînd cu a doua jumătate a secolului XIX, în același timp cu construcția statelor-națiune. Instituționalizarea partidelor și apariția statelor trec drept procese interconectate, ce se potențează reciproc. Pe de o parte, încep să se dezvolte instituțiile legislative ale oligarhiilor concurențiale, cu autonomia tot mai mare a legislativului. Partidele se manifestă și apar în raport cu instituția parlamentului, o parte din ele avându-și aici originea. Pe de altă parte, partidele nou create în secolul XIX sunt și actorii responsabili de procesul gradual de democratizare. În acest sens, se afirmă că partidele politice au creat democrația modernă, fundamentată pe pluralism politic și mandat de reprezentare a voinței cetățenilor.
O serie de precondiții istorice și instituționale au înlesnit apariția și consolidarea partidelor moderne. Printre cele mai relevante se regăsește redefinirea cetățeniei și a drepturilor individuale, în primul rând dreptul de a vota. Trecerea lentă de la votul cenzitar, bazat pe census și avere, la vot universal, istoric inițiată de Revoluția Franceză și încheiată în prima jumătate a secolului XX, a extins ceea ce numim corpul electoral, proporția cetățenilor cu drept de vot. În egală măsură semnificative, libertatea cuvântului și cea de asociere au fost, treptat, consfințite în lege. Nu în ultimul rând, Revoluțiile de la 1848 și marea Revoluția Industrială schimbă radical ordinea socială, apărând noi clivaje politice și sociale, pe care, ulterior, partidele le-au adoptat ca principii identitare. Dialectica dintre nou și vechi, dintre progres și conservare se reflectă acum în viața embrionară a partidelor.
Știm ce este un partid politic? Probabil că puțini ar răspunde negativ la această întrebare. În fiecare buletin de știri aflăm ceva, de obicei negativ, despre cutare partid politic. La nivelul opiniei obișnuite, nu e exclus ca unii să definească partidul politic drept o coterie cu scopul de a ajunge la celebrul „ciolan”. Nu e nimic greșit aici. Această aproximare vulgară a definiției partidului politic nu e departe de intuiții clasice ale teoriei partidelor – pentru unii, partidele nu sunt altceva decât asocieri libere care urmăresc controlul deciziei guvernamentale prin mijloace legale. Această definiție nu menționează Binele comun, vreo „viziune” asupra unei societăți mai bune sau un proiect de modernizare. Dimpotrivă, alții consideră că un partid, pentru a-și merita numele, trebuie să dețină o ideologie politică, respectiv membrii săi să împărtășească un set de valori politice. În siaj, unii au propus ca definirea partidelor să includă capacitatea lor de a avea un program de politici publice. În alte definiții, este accentuată dimensiunea instituțională – partidele politice sunt coaliții cu norme, reguli și proceduri, sau succesul electoral – partidele politice trebuie să reziste un anumit număr de cicluri electorale în Parlament. Suntem încă departe de un consens, însă poate el nici nu e necesar. Tentativele de definire a partidului politic ne ajută să delimităm acest subiect central al democrației liberale – partidele politice sunt altceva decât grupurile de interese, facțiunile, grupările de lobby, mișcările sociale, politizate sau nu, sau alte alianțe construite în vederea unui scop imediat.
Astfel, vorbim despre partide cu o anumită orientare politică, de stânga sau de dreapta, ce apelează la ideologii concurente pentru a se legitima în fața alegătorilor. Clasificarea partidelor după apartenența la o familie politică (social-democrată, creștin-democrată, conservatoare, ecologistă sau liberală) nu este și singura tipologie a partidelor. Alte criterii pentru diferențierea partidelor au fost originea lor (partide născute în parlament sau extra-parlamentare), specificul membrilor (partide de cadre vs partide de masă), disciplina la vot (partide suple vs partide rigide), nucleul electoral (partide tradiționale vs partide catch-all, respectiv partide cu o ideologie difuză, cu strategii de a atrage segmente electorale eterogene, spre deosebire de partidele tradiționale, ce își conservă un bazin electoral stabil). O apariție nouă, intens problematizată în ultimele decenii este partidul-cartel, respectiv o metamorfoză a partidelor vechi ce ajung dependente de relația cu statul și devin tot mai străine de propriul electorat. Procesul este înrudit cu mai cunoscuta evoluție a sistemelor de partide spre partidocrație, îndelung criticată.
Așa-numita Revoluție informațională, hyper-conectivitatea, proliferarea penetrării internetului și a social media, în principal Twitter și Facebook, a aprins recent o substanțială controversă despre rolul tehnologiei și al instrumentelor digitale în competiția inter-partidică. Peisajul politic recent a integrat o nouă specie, partidul-digital, numit și cyber-party. Acolo unde unii au anticipat un pericol de sminteală colectivă, precum U.Eco, sau un catalizator al polarizării sociale, alți actori politici au găsit un filon de aur electoral. Spre deosebire de televiziune și media tradițională, internetul și social media prezintă câteva avantaje – sunt mai puțin reglementate și, totodată, facilitează modalități alternative de comunicare, specifice noilor media.
Partidul-digital folosește instrumentele tehnologiei bazate pe internet pentru a crea și a edifica o nouă relație între electorat și reprezentanți. El apare ca o reacție organizațională, perfect naturală, la tendința de a folosi, poate în exces uneori, rețelele sociale și internetul. Partidele își construiesc o prezență digitală și transferă în hyper-spațiu activități ce, altminteri, ar fi urmat tiparele clasice de socializare politică. Un episod ce poate părea sci-fi este lansarea programelor politice prin intermediul hologramelor, care personalizează hyper-liderul carismatic în multiple locuri, așa cum s-a întâmplat în Franța, în campania prezidențială din 2017, cu Jean-Luc Mélenchon. Spațiul digital începe să fie colonizat de politic cu precădere după anii 2000. Câteva modele de noi partide digitale trimit la Movimento 5 Stelle (Mișcarea Cinci Stele), La France Insoumise (Franţa Nesupusă), Podemos în Spania, Partidul Piraților (Suedia, Germania și Cehia). De exemplu, partidul Movimento 5 Stelle s-a lansat oficial în 2009, ca extensie a popularului weblog al lui Beppe Grillo, fost actor și comedian. Mișcarea fusese precedată de protestele inițiate prin mobilizarea online a tribului de followers ai lui Beppe Grillo, cunoscute sub numele Ziua Anti-corupției Vaffanculo și campanii publice pentru un „parlament curat”. În 2018, după alegeri, Movimento 5 Stelle și Lega Nord formau guvernul Italiei, după o consultare online cu aproximativ 45.000 de participanți. Ce au în comun aceste partide nu ține de poziții programatice, ci de inovarea relației cu alegătorii, e-democrația și exploatarea tehnologiei digitale. Privite retrospectiv, noile partide digitale par experimente de flash parties, coaliții ce nu rezistă contestării electorale, dar reușesc să confere vizibilitate unor teme în general ignorate. De asemenea, ele nu trec cu bine crizele de succesiune a leadership-ului, arătându-și fragilitatea construcției.
Universul cercetării partidelor politice pare astfel într-o continuă expansiune. De la primele monografii clasice dedicate partidelor, precum cea a lui Moisei Ostrogorski (1902) și a lui Robert Michels (1911), ambele fiind un avertisment privind șansele democrației interne a partidelor, studiul partidelor politice a explodat. Cyber-politica e abia la început. La noi, studiul partidelor a renăscut, după 1989, prin monografia politologului George Voicu, Pluripartidismul. O teorie a democrației (1998), o subtilă exegeză a partidelor politice. Multe alte studii și cărți de valoare au urmat, domeniul fiind unul privilegiat.
Democrația modernă reprezentativă presupune, în mod esențial, pluralismul politic. Multă vreme, paradigma economică asupra partidelor a exercitat o fascinație greu de egalat. Potrivit acesteia, partidele urmăresc doar maximizarea voturilor și sunt derobate de orice responsabilitate față de electorat. Această perspectivă ignoră, aș crede, întregul politic. Partidele politice, asemeni democrației, rămân mecanisme imperfecte de coordonare a vieții indivizilor. Unele vor învăța din greșelile trecutului și se vor reinventa, altele nu. (Text publicat și în revista 22)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte interesantă tema, deşi textul nu este exhaustiv. Dar întrebarea esenţială rămâne: în Era globalismului informaţional, care mai este esenţa multipartidismului? Fiindcă vedem că în realitate democraţia pe bază de partide este în regres şi tot felul de alte structuri politice apar din neant( adică din Internet…), fără o reprezentare de putere bine definită, provocând anarhie socială, instituţională şi chiar politică…
Un lucru rămâne ferm: o societate trebuie condusă, iar dacă se vrea democratică trebuie condusă prin mijloace democratice. Adică multipartidismul( dar şi alte forme de agregare socială…) trebuie să rămână ca principalele purtătoare ale democraţiei parlamentare. Numai că, repet, aceste forme organizaţionale de drept privat care se implică în conducerea socială sunt din ce în ce mai slabe, ideologiile lipsesc iar gradul de anarhie socială şi instituţională creşte.
Ce-i de făcut? Aceasta-i întrebarea! Între anarhie şi autoritarism/ dictatură, CUM mai poate funcţiona un sistem democratic care să poată să conducă optim o societate, inclusiv apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti?
Renunţăm la democraţie? „Se sparie gându'”…vorba cronicarului.
Tema este mai mult decat interesanta, este esentiala pt viitorul nostru a celor care mai traim cat de cat in societati „libere si democratice” pt mine, doar spoiala democratica.
Daca va afundati ceva mai adanc in „cotloanele de democratiei” veti constata ca ea nu prea mai exista, ea fiind pusa la bataie in fata noilor technologii si dezvoltari technologice duap deziza, cine se opune este retrograd si frana in fata „pasirii pe drumul bunastarii” .
Va suna cunoscut „omul de tip nou” schimabri profunde, revoutionare si altele, am vazut unde s-a ajuns si imi este teama ca se va intampla la fel peste nu mult timp, pana acand oameni vor realiza ce li se coace sub mantia democratiei, statul autoritar si control total.
Oameni inca sunt buimaciti, nu inteleg si se intampla, sunt fericiti ca pot aplica noile technologii, nici macar nu inteleg ce se afla in spatele lor, durerea din anii comunismului a fost inlocuita cu „placerea” insa scopul a ramas acelasi.
Somnul raţiunii naşte monştri şi…dictaturi….
Definiti partidul digital si ce inseamna, este un partid condus de oameni sau inteligenta artifciala ?
Cum ar arata lumea daca partidele ar fi preluate de IA, date exista destule, cum, cine si dupa care criterii o programeaza ?
„Partidul-digital folosește instrumentele tehnologiei bazate pe internet pentru a crea și a edifica o nouă relație între electorat și reprezentanți”
Sunteti convins ? scandalul de la Cambridge Analytica arata altceva, partidele sunt abuzate prin noile technolgii de cei care doresc o alte lume decat cea care s-a instalat pana deunazi.
Intrebati pe „vizonarii” din Silicon Vally care este conceptia lor despre politica, partide si democratie, veti ramane socat, pt ei nu exista nimic din cele sus mentionate.
In perceptia lor doar piata si profitul sunt cele mai relevante. Se discuta de crearea unor entitati/firme exteritoriale undeva locate pe insule artificiale in largul oceanelor asupra carora legislatia nici unui stat sa nu poata interveni decat daca doreste s.o faca fortat, trimite marina militara.
Nu va lasati pacaliti de aceste „partide digitale”, nu sunt digitale, sunt analog pt ca ele sunt populate cu oameni.
Pot deveni digitale daca oamenii sunt inlocuit doar de inteligenta artificiala, cine este raspunzator de IA stim bine, ii cunostem, doriti o lume condusa de Google, Facebook, Apple. Amazon si altii de genul lor ? sau este deja prea tarziu, suntem deja condusi de dansii, singurul obstacol, democratia si legile care mai functioneaza pt prosti, pt ei mai putn.
Nu prea inteleg ce vreti sa spuneti cu partidul-digital… Doar tot oamenii sunt cei implicati (cum bine spune cineva mai sus nu o inteligenta artificiala – abia atunci ar fi asa), deci tot de un partid e vorba. Ca se discuta online si nu intr-o sala, ca nu ai poate carnet de membru ci unul electronic, de acord, dar tot partid e, numai mediul de comunicare e diferit si atata tot. Nu cred ca pentru atata lucru ar trebui sa-l numim digital. Singura diferenta care o vad si merita mentionata e aceea ca (deocamdata insa) ai putea fi membru in mai multe partide digitale in acelasi timp.
Marea Revoluție din Octombrie, probabil, ca rușii tineau pi vechi la fel ca românașii pana dupa 1920!
Azi tocmai facem trecerea la a cincea revolutie ind, dragi tovarăși si pretini!
Lasand la o parte confuzia de termeni eu mi-as dori sa existe un partid care sa aiba o relatie foarte stransa cu electoratul folosind platformele digitale. Poti fi membru doar daca te inregistrezi pe site. Reprezentantii acestor partide se aleg pe baza votului membrilor inregistrati. Pe timpul mandatului, daca ai calcat stramb sa poti fi revocat IMEDIAT si fara drept de a fi ales din nou pe vecie. In acest fel se responsabilizeaza alesii si partidele nu mai pot propune pe liste tot felul de imbecili sau infractori. Votul dat in parlament sa fie la vedere deoarece electoratul nu te-a trimis acolo pentru curvasarii politice. Daca vrei sa schimbi partidul mai intai pleci acasa din partid si functie si apoi sa te ia alt partid si sa te face ce vrea el in vazul tuturor. Ma opresc aici cu „aberatiile” dar poate ca cineva mai dotat intelectual decat mine va gasi in text ceva demn de luat in seama. Cu stima un oarecare…
La ce confuzie de termeni va referiti, va rog?
Partidele sunt de fapt doar niște coterii a căror scop e ciolanul. Iar apariția politicianului de cariera, insul care pe linie de partid ocupa toată viata diverse posturi și poziții a bătut ultimul cui în sicriul democrației reale.