miercuri, mai 18, 2022

De la Remix la Replayed

În cursul lunii noiembrie a anului 2021, Asociația culturală Arte-Factum, altminteri din ce în ce mai prezentă în viața culturală a Timișoarei, și-a invitat spectatorii, între care un segment important este reprezentat de tineri, la o nouă premieră teatrală. Cea a spectacolului intitulat Erendira&Bună-sa/Replayed în care regizorul Levente Kocsárdi (cunoscut îndeosebi în calitatea lui de actor al Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din locașitate) propune un neconvențional conspect scenic al celebrului roman Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet datorat scriitorului columbian Gabriel Garcia Márquez. În realizarea montării, una cu declarat și asumat caracter de experiment teatral, Kocsárdi Levente a fost ajutat de Simona Donici, semnatara dramaturgiei și a adaptării, care, după o binecunoscută activitate de jurnalist cultural, pare-se că s-a dedicat definitiv teatrului.

Sigur, cusurgii de profesie, și nu doar ei, ar putea spune că noua premieră este și nu este una tocmai nouă. Că, de fapt, la mijloc ar fi vorba despre un copy paste. Că, în realitate, este pentru a treia oară că regizorul montează textul/scenariul dramatic în chestiune. Observația este și nu este riguros exactă. Da. E foarte adevărat că Levente Kocsárdi recidivează. Primul lui spectacol inspirat de romanul márquezian a fost prilejuit de încheierea studiilor din ciclul de Master în Regie, iar cel de-a doilea s-a consumat, în vara anului 2018, sub egida sus-menționatei asociației culturale, montarea de atunci numindu-se  Erendira&bună-sa/remix. Remix dorind să sublinieze și că regizorul recidivează, dar și că spectacolul remixează scrierea în cauză. Titlul de acum – Erendira&Bună-sa/Replayed- admite la rândul lui onest că este vorba despre o reluare. Dar care nu are cum să fie întocmai cu aceea care a cunoscut luminile rampei în vara anului 2018. Pentru simplul motiv că distribuția este complet alta. E alcătuită ca și celelalte două precedente din studenți, la ciclul de Master ca și la cel de Licență, la Secția de Actorie a Facultății de Muzică și Arte a Universității de Vest din Timișoara.  Ceea ce a presupus din partea regizorului și o anumită vocație pedagogică. Cum am văzut și varianta din august 2018 am suficiente motive să cred că Levente Kocsárdi nu s-a mulțumit să le pună tinerilor artiști o casetă și să le ceară să-și imite la virgulă predecesorii. A ținut seama de personalitatea lor, de calități, a valorificat și faptul că de ceva vreme încoace lucrurile stau cu mult mai bine la sus-numita facultate care acordă un plus de atenție mișcării scenice. Fapt ce i-a permis coregrafie concepute de Alin Radu (balerin la Opera Română din Timișoara) să-și demonstreze mai evident decât odinioară și potențialul, și utilitatea. Concretizate, cum vom vedea nițelus mai la vale, în primul rând grație a trei dintre componenții distribuției. E vorba despre Aida Olaru, Alexandru Romescu și Teodor Cauș. Acesta din urmă preluând la nivelul excelenței rolul lui Ulise care, în varianta anterioară, a avut parte de un interpret care confirmă azi în totalitate speranțele pe care mi le-am pus în el. îl am în vedere pe Marin Lupanciuc. Care în ediția din vara lui 2021 a Galei Hop și-a adjudecat premiul de interpretare masculină la Gala Hop și despre care aud că acum face minuni pe scena Naționalului în cel mai recent spectacol montat acolo de celebrul Pál Frenak.

Cadrele noului spectacol au rămas în linii esențiale tot aceleași din varianta din 2018. Totul începe cu un party al unor studenți la Teatru care, pe neașteptate, să hotăsc să rejoace, mai dezinhibați și cu o semnificativă adăugire, un spectacol-examen. Fundamentat pe relevarea virtuților, socotite dramatice, ale romanului lui Márquez al cărui subiect îl rezumă cu destulă claritate. Merit deloc minor.

Spectacolul propune  două suprateme. Prima a fost impusă mai mult ca sigur de Simona Donici (se fac simțite aici reminiscențe din activitatea anterioară de gazeatar a semnatarei textului)  și are în vedere creșterea îngrijorătoare a traficului de carne de vie. A copiilor și tinerilor obligați să se prostitueze. Cea de-a doua derivă din dorința regizorului de a glosa pe tema raportului dintre actor și rol. De a formula întrebări, poate și răspunsuri, pe un subiect mai mult sau mai puțin diderotian. Până unde merge identificarea dintre artist și personaj, cât de necesară este găsirea justei măsuri, cât de primejdioasă poate fi depășirea unor limite anume, care este ponderea sensibilității și implicării personale în elaborarea unui rol. Cât de periculoasă e ruperea zăgazurilor. Secvența finală a spectacolului, cea a asasinării bunicii de tânărul Ulise, ilustrează foarte bine sus-menționata temă, iar în concretizarea ei au merite deosebite actorii Iulia Ioana și, iarăși, deja amintitul Teodor Cauș.

Spre deosebire de varianta văzută de mine în august 2018 cea de acum mi se pare mult mai plină de poezie. De acea atmosferă specific columbiană.  De specificitățile literaturii sud-americane. De așa-numitul realism magic. Contribuie la aceasta scenografia concepută de arhitectul M.C. Donici și conceptul vizual dinamic propus de Olimpiu Vuia. Valorate de jocul actoricesc. De ceea ce fac și spun actorii.

Tot ca un element distinctiv mi se pare calitatea și profunzimea lucrului cu interpreții. Toți componenții distribuției făcându-și la bune cote artistice datoria.Semn că regizorul a făcut progrese în acest domeniu. Prea adesea neglijat în școlile noastre. Nu, Iulia Ioan nici nu a fost silită, nici nu și-a dat silința să mimeze o bătrână urâtă, rea, egoistă până la stadiul clinic. Nu a fost excesiv, caraghios machiată spre a ni se cere nouă, spectatorilor, să admitem că Bunica pe care o vedem în fața noastră ar fi efectiv bătrână. S-a contat pe convenție, pe pact, în vreme ce actrița a jucat așa cum se cuvine și relația ei drastic, exagerat, penal autoritară cu Eréndira, și bizarele ei visuri nocturne cu cei doi Amádis. Flavius Ichim lasă o bună impresie în toate cele trei roluri încredințate și se joacă foarte bine și pe sine în incipitul și în partea de intermezzo a spectacolului. Bogdan Alexandru Popescu este și simpatic, și util spectacolului.  Aida Olaru are toate calitățile pentru a fi o credibilă Eréndiră. Are grație, sensibilitate, inocență. Deține ironie și auto-ironie. Îi este proprie capacitatea de a intra și de a ieși, la vedere, din rol. O suită întreagă de mici bijuterii interpretative oferă Alexandru Romescu. El e rând pe rând Actorul, Generalul Rodrigo de Aguilar, Amadis tatăl. Îl mai vedem încă în alte câteva crochiuri scenice. Alexandru Romescu joacă excelent în mai toate registrele, are o flexibilitate corporală de invidiat. La fel cum are și Teo Căuș, cu totul remarcabil și în Amadis fiul, și în Ulise, și în toate celelalte mini-roluri. Am aflat și cu bucurie, și cu mirare că Teodor Cauș este student de abia în anul al II lea la ciclul de Licență. Sper să aibă parte de profesori care să-i cultive așa cum se cuvine talentul indiscutabil.

Asociația culturală Arte-Factum din Timișoara

ERENDIRA&BUNĂ-SA/Replayed după romanul lui Gabriel Garcia Márquez

Dramaturgia și adaptarea: Simona Donici

Regia &sound design: Kocsárdi Levente

Scenografia: M.C. Donici

Coregrafia: Alin Radu

Video-artist: Olimpiu Vuia

Distribuția:

Eréndira: Aida Olaru

Bună-sa: Iulia Ioana

Ulise, Amadis fiul: Teodor Cauș

 Actorul, Generalul Rodrigo de Aquilar, Amadis tatăl:  Alexandru Romescu

Băcanul, Inocențiu, Poștașul: Flavius Ichim

 Fotograful, Îngerul: Bogdan Alexandru Popescu

Data reprezentației:  22 decembrie 2021

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro