Se întâmplă ca de obicei. Adică prost. Nu învățăm, pare-se, aproape nimic. Sunt dezvăluite fapte de agresiune sexuală în mediul academic. Sfera publică se inflamează. Apar enorm de multe incriminări, indignări, puneri la zid. Media anchetează și investighează, procuratura și poliția anchetează și investighează. Se cer reacții din partea universității a ministerului. Se mobilizează Comisia de etică de la universitate iar ministerul cere universităților să facă inventarul agresiunilor sexuale. Și, ca un leitmotiv, multă lume ia la țintă Codul de etică. Și se cere să fie acolo descrise în detaliu ce e, cum e o agresiune sexuală, ce și cine ce face, cum să sesizeze studenta fapta, cum să se poarte proful, în general, la universitate. Și, bomboana pe…, Consiliul Național al Rectorilor se angajează tovărășește să facă un ghid de bune practici privind comportamentul universitar. Și etc.
David Popovici câștigă o medalie de aur și una de bronz la JO. Performanță excelentă. Cu care ocazie, acest sportiv admirabil dezvăluie opiniei publice starea precară a înotului românesc. I se asociază apoi jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea pentru domeniul tenisului. Ne mândrim cu ei, cu performerii (vezi olimpicii din învățământ), ei reprezintă România, sunt « ai noștri ». Dar îi reprezintă România pe ei și ele ? Le asigură suportul, infrastructura care să favorizeze performanțele lor. În sport, în învățământ, în spital, în serviciile către populație ?
Credem, eronat în bună măsură, că un Cod de Etică în învățământ e antibioticul care ne va face sănătoși de boala numită carența morală, etică a Școlii românești. Un Cod nu e decât un Text. El nu e o realitate comportamentală. Ca să genereze comportamente etice, el trebuie să fie internalizat, incorporat, în ființa oricui. Paralela cu tehnicile teatrale, ale scenei, în general, se impune. Textul e bun (Eschil, Shakespeare, Molière, Cehov, Caragiale, etc.) dar nu înseamnă nimic până nu e citit (și aici Publicul, Filologia, critica literară, autorii de manuale de literatură au un cuvânt greu de spus) și, pentru a avea viață culturală, nu înseamnă mare lucru până nu e reprezentat scenic. Ori, aici, e un proces complex, de la învățarea Textului până la, sub conducerea unui regizor, însușirea lui corporală, mentală, ca acțiune : așa se obține performanța scenică, emoția, participarea publicului. O primă concluzie : degeaba ai un text (Cod) bun dacă el nu pus în scenă printr-un travaliu academic susținut și continuu astfel încât membrii comunității academice să facă din Integritate o practică cotidiană. Un reflex. Cum în cazul actorului bun care e în stare să joace bine astă seară Cehov și mâine seară David Mamet. El/ea și-a incorporat procesele fizice, mentale care îi permit să folosească corect instrumentele proprii ale profesiei.
Universitățile noastre se agață de Text (să revizuim Codurile de etică, să sancționăm, să…) și nu investesc în programme curiculare specifice privind cultura eticii și integrității academice. Asta îi privește atât pe profi cât și pe studenți. E vorba, în primul rând, de nevoia, în acest context de criză, dar și de vulnerabilitate, ca managemntul universitar să accepte că etica și integritatea academică sunt un domeniu distinct căruia trebuie să îi acorde atenție dincolo de deciziile spasmodice de a pune plasture pe rană printr-un Cod, regulament revizuit. Revizuirea este, evident, necesară, dar și insuficientă pentru a face din mediul universitar unul care să dea încredere studentelor, în primul rând, că învață într-un climat sigur, transparenbt, lipsit de agresivitate și de complezență ticăloasă față de comportamentele vânătorilor sexuali. Universitățile sunt acum obligate să își formeze personal didactic sau de expertiză pentru a face față diferitelor forme de infracțiuni academice : celor mai vechi, precum hărțuirea sexuală li se adaugă acum cele provenind din folosirea ilicită a IA.
Suntem câțiva, puțini colegi interesați/interesate de etica și integritatea academică. Răspunsul este slab la apeluri de participare în vederea unei dezvoltări a culturii etice și de integritate. Preocupați și preocupate, în primul rând, de propria carieră (nu e de acuzat), atenția etică față de proprii studenți e slabă, convențională. Desigur, sunt mereu excepții, universitari care știu că valoarea unei diplome este dată atât de conținutul științific relevant transmis studenților dar și de modul evaluării, participării acestora la activitatea didactică.
Am înființat acum șapte ani CARFIA, primul (singurul) centru pentru integritatea academică de la noi. Am dezvoltat programme, sesiuni de formare pentru colegi, am înființat grupul Lex Academica care, pentru prima oară, a pus față în față neregularitățile care există între normele academice și normele juridice. Am revizuit coduri de etică, am instrumentat realizarea unei politici comune de Integritate pentru Consorțiul “Universitaria”. Concluziile le-am înaintat, « pe cale ierarhică » în consorțiu. Niciun rector nu a răspuns.
Contextul din aceste zile dezvăluie incontestabil o vulnerabilitate majoră a universităților din România. E, acum, încă o dată, prilejul unei acțiuni consistente, nu heirupiste, care să coaguleze expertiza eticienilor și a practicienilor în materie de integritate academică pentru a produce o nouă realitate instituțională bazată pe o reală cultură etică și de integritate a universității. Dacă această vulnerabilitate nu este recunoscută și abordată acum, traumele, comportamente ticăloase vor continua în școlile și universitățile noastre. Cu ce preț ?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
La noi universitatile si institutele de cercetare sunt destul de in urma in ce priveste codul etic al profesorilor si studentilor, angajatilor. La noi e inca mentalitatea de „sef”, de „bisericute”, de vorbit pe la colturi, de barfe. Tin minte un fost coleg care spunea numai lucruri din auzite, ca i-a zis x nu stiu ce, ca i-a zis y, etc. Niciodata nu citea si nu era interesat sa se documenteze sa vada exact ce scrie la lege sau la regulamente/anunturi. In orice se baza doar pe ce auzea de la unii sau altii, si la randul sau propaga diverse barfe si aiureli auzite, etc. Asta e un semn al unor persoane superficiale, barfitoare, neprofesioniste.
Astfel de coduri au un rost important, nu sunt niste simple hartii birocratice. Regulile, codurile trebuie cunoscute de toti si aplicate in fiecare zi fara a fi impinsi de la spate. La noi insa regulile sunt mai mult orientative in cel mai bun caz; in cel mai rau caz nu stie nimeni de ele sau le iau la misto…
Ar trebui puse reguli mult mai clare si mai drastice in universitati impotriva hartuirii de orice fel, nu doar sexuale, dar si verbale, la promovari, plagiate, articole de forma, etc. Numarul de mandate de sef la orice institutie ar trebui restrans la maxim 2. Cineva care e intr-o functie f.mult timp, peste 10 ani, isi va face niste retele aproape mafiote si isi va impinge agenda, favoritii, in dauna celoralti.
De ce au procedat Bulai si altii cum au procedat? fiindca se credeau de neatins, bine conectati, sus-pusi, aparati de reteaua informala.
Cum zice autorul, orice fel de cod de etica e text golit de continut daca cei care il implementeaza sunt corupti. Un cod de etica poate fi implementat numai in masura in care cel care verifica infractiunile la codul de etica este independent de structura de conducere a universitatii. E intr-un fel similar cu firmele care angajeaza firme de audit externe ca sa elimine coruptia interna. Deciziile auditorului pentru delicte etice trebuie sa poata fi contestate in cadrul aceleasi structuri, si cand devin definitive, pot fi aatacate in instanta.
Insa in nici un caz un cod de etica nu se poate substitui unei anchete penale, daca e cazul de incalcare a legii.
Corect! Nu poți să aștepți autoreglarea venind din afară. Deja, multe universități funcționează în regim de internalizare a imoralității, a jegului, ca atmosferă omniprezentă. Despre etică, numai de bine: marea majoritate a membrilor comisiilor de etică habar nu au ce-i etica – fie prin natura tehnică a specialității lor, fie prin lene intelectuală, fie prin amândouă. Cei mai mulți se cred la un tribunal popular instituit pentru a emite decizii care să le sprijine pe cele ale rectorului.
De introdus in universitati un curs obligatoriu de etica (audio, video, text) si de formalizat luarea angajamentului de catre orice persoana adulta, in cunostinta de cauza, ca respecta acel cod in cadrul institutiei.
Vor primi astfel toate informatiile necesare cu privire la asteptarile institutiei de la orice student, sau profesor din punct de vedere comportamental si vestimentar, despre ce se descurajeaza in relatia de putere profesor-student, iar in cazul incalcarii acestui cod, unde pot fi raportate sub anonimat abaterile, acestea urmand sa fie penalizate in functie de gravitatea lor, in cadrul institutiei, si dupa caz in justitie.
Simplu.
@Mira (&Marius Popescu): ceva si mai simplu.
Să se instituie (ce a mai fost la noi, dar și acum este incă in multe alte țari), vechiul si solidul sistem al ”DOSARULUI…personal” care urmareste (și caracterizeaza) copilul de la gradinița pina la adinci batrineți. (la fel cum e si cu cardul de sanatate – unde acolo sunt trecute toate bolile pe care le-au avut, tot asa, in dosar se trec si toate ”bolile” pe care le au !)
Ca sa ajungem sa introducem in universități ”un curs de etica” + angajamente….too late & too less.
Evident, admiterea in ORICE institutie, trebuie sa aibe la baza orice document + DOSARUL inaintate către HR Dept. ! (că d,aia există HR Dept….dacă cineva are idee depsre cum opereaza aceste dept. pe la mari corporașii, sau alte institușuu ”mai sensibile”).
@Catalin
Cu asta nu sunt de acord.
Foarte bun mesajul autorului legat de etica din mediul universitar si academic. Dar cauza este mult mai adanca. Atata timp cat accesul in mediul universitar si de cercetare se face predominant prin pile, cunostinte si relatii, codurile etice sunt zero. Am lucrat in mediul universitar, de cercetare si am vazut concursuri pe posturi si functii cu dedicatie. Nu conteaza ce stii si ce poti face ci al cui esti. Nu castiga cine merita cu adevarat ci cine trebuie. Atata vreme cat meritocratia este ignorata nu vom avea nimic bun si constructiv. Pretul este migrarea valorilor fara drum de intoarcere. Cei care se mai intorc dupa un timp o fac din nostalgie si neadaptare, familie extinsa in Ro.
„…predominant prin pile, cunostinte si relatii, codurile etice sunt zero…cat meritocratia este ignorata nu vom avea nimic bun si constructiv.”
Nu stiu cum definiti Dvs. „meritocratia”, dar am observat la diverse persoane, inclusiv aici/in Contributors, ca se opresc brusc in „meritocratie = virtuozitate profesionala”.
NU este de ajuns, dupa cum se vede si din cazul de libidinosenie universitara discutat.
Meritocratia, mai ales pentru persoanele care sunt „la butoane” cu impact mare cantitativ si calitativ in societate (alesi si nealesi), TREBUIE sa includa si integritatea, respectul si empatia fata de celalalt, in masura in care celalalt dovedeste ca le merita, FARA sistemul „pile, cunostinte si relatii”.
Daca dovedeste contrariul, atunci celalalt trebuie sa treaca prin asumarea responsabilitatii pentru faptele si vorbele sale, inclusiv in fata sistemului de justitie, pentru a fi considerat, din nou, CANDIDAT la respect si empatie.
Tot din observatii, cei/ceilaltii/candidatii mentionati mai sus care au acces la influenta/putere reala SI au trecut de varsta de 25-30ani, sunt irecuperabili/incorigibili, adica nu-si schimba modul de interactiune cu exteriorul, nici macar dupa ce sistemul de justitie i-a „corectat” (DACA o face, iar la noi nu o face, ba din contra).
Aveti dreptate legat de etica. Dar hartuirea sexuala este o inclacare a unor reguli obligatorii in mediul academic, adica tine de disciplina. Pana Integritatea devine un reflex ar fi nevoie de o cercetare disciplinara si eventuale sanctiuni. Dar din cate inteleg in unele universitati nu exista Regulament intern si comisie de disciplina. Ceea ce nu e imoral, este ilegal.
„Suntem câțiva, puțini colegi interesați/interesate de etica și integritatea academică. ”
Pe bune?!
Nimeni niciodată nu se va atinge în vreun vel de Marius Pieleanu, pentru ca vor apărea în presă informații cu privire la câți bani a plătit PSD pentru ca Avangarde să dea drept conducători în sondaje reprezentanți PSD.
Nimănui nu-i pasă de integritatea academică, să fim serioși! Marius pieleanu este intangibil.
Citez : „Am dezvoltat programme, sesiuni de formare pentru colegi, am înființat grupul Lex Academica care, pentru prima oară, a pus față în față neregularitățile care există între normele academice și normele juridice. Am revizuit coduri de etică, am instrumentat realizarea unei politici comune de Integritate pentru Consorțiul “Universitaria”. Concluziile le-am înaintat, « pe cale ierarhică » în consorțiu. NICIUN RECTOR NU A RASPUNS.”
Oare de ce nu ma mira acest lucru ?? …pentru ca am o varsta ,am o experienta de viata si observ de multa vreme cum merg lucrurile in Romania ! Un lucru care ne caracterizeaza in fata unor posibile situatii nedorite este „atitudinea reactiva” si nu „proactiva” la nivel de conduceri superioare ( ministere,guvern,CSAT,etc ) ceea ce denota slabe calitati manageriale la aceste nivele. Apoi mai avem comportamentul tip „foc de paie” adica dupa ce ca nu suntem proactivi atunci cand se intampla ceva nefiresc,imoral,ilegal,toata „lumea ” se inflameaza,comenteaza,condamna,etc dupa care subiectul dispare din agenda publica iar lucrurile raman asa cum au fost !! Nu exista notiunea de „continous learning” nu invatam din greseli si nu facem eforturi consistente si permanente pentru a remedia cauzele unor disfunctionalitati !
Un tip asemanator de comportament ne-a adus si in problema drogurilor la o situatie asemanatoare,De peste 15 ani ,daca nu mai mult,au fost semnalate cazuri de consum de droguri ,de aparitia de dealeri si retele de distributie organizate dar nu s-au luat masuri energice in privinta tratarii corespunzatoare a problemei …rezultatul ?…cresterea numarului de consumatori cu varste din ce in ce mai fragede,fapte antisociale cu grad ridicat de periculozitate comise de persoanele drogate,etc.
Ca o concluzie as zice ca cresterea permisivitatii fata de unele comportamente antisociale se datoreaza scaderii nivelului intelectual si moral al celor care conduc Institutii ale Statului, ca rezultat al unor politici gresite de selectare a celor care conduc aceste institutii, dar si a tolerantei pe care o manifesta romanii obisnuiti fata de asemenea practici!!
Cred ca sistemul de invatamant din Romania nu are in acest moment nevoie de nici un cod de etica pentru ca acesta forma de relationare rafinata intra si inter institutionala raspunde preponderent nevoilor de forma (nevoi nefunctionale) si nu de fond (nevoi functionale) ale unui sistem.
Fondul este cuprins in cadre legislative inclusiv regulamente administrative ceea ce la o privire superficiala ar putea induce ideea inutilitatii unui cod etic insa sistemele vor scrie cate coduri de etica vreti dumneavoastra numai sa scape de adevarata schimbare.
Intr-un sistem cu nivel de maturitate ridicat codul de etica urmeaza oarecum firesc dupa ce legile si regulamentele curg deja prin sangele membrilor sistemului pentru a asigura reglajul fin al sistemului in particular si al societatii in general.
Eu habar nu am cum functioneaza cu adevarat sistemul de invatamant din Romania desi ca orice roman nascut si crescut in Romania am trecut prin el si aproape nimeni din sistemul de invatamant, nici inainte de ’89 nici dupa, nu mi-a infirmat paradigma simpla potrivit careia elevii vin si pleaca profesorii raman. Asadar profesorii constituie de fapt populatia sistemul.
Cum ar putea un vector de schimbare valid, legitim si generat din interiorul sistemului sa schimbe sistemul? Raspunsul este simplu. Nu poate. Nu poate pentru ca pe masura ce incearca aderentii si sustinatorii initiali adunati in spatele vectorului de schimbare se indeparteaza pe masura ce victoria nu mai pare atat de facila pana cand vectorul de schimbare se trezeste singur in fata sistemului care de la incruntarea initiala a trecut gradual la un zambet care spune totul despre ce urmeaza sa se intample. Si in general ceea ce zambetul sugereaza se intampla. Sistemele nu iarta potrivit principiului care spune ca nici un bine nu ramane nepedepsit.
Cum ar putea un vector extern de schimbare la fel de valid si de legitim ca de exemplu un contractor sau un consultant sa schimbe sistemul? Raspunsul este simplu. Nu poate. Tot ceea ce poate un contractor extern este sa genereze un munte de documente super profesioniste pe baza unui munte de date si informatii pe care sistemul il lasa sa le culeaga si sa le colationeze dupa cele mai moderne metodologii si cei mai sofisticati algoritmi ba chiar le pune bucuros la dispozitia contractorului stiind din start ca un rezultat care il pune intr-o postura incomoda poate fi usor contestat, interpretat sau negat. Doar de aia statul da bugete sistemelor si sistemele contractorilor. Daca s-ar intampla altfel sistemul ar trebui ras din temelii si refacut dar principiul schimbarii in multe domenii, inclusiv invatamantul, este ca schimbarea sa se intample in timp ce el functioneaza si produce. Informatiile devenite publice de-a lungul ultimilor zeci de ani ne induc ideea ca in invatamant acest lucru este valabil si la institutiile bugetare si la cele private numai ca sistemul de invatamant stie ca nu poate fi oprit pentru reparatia capitala facuta prin metoda inlocuirii.
In acest fel apare schimbarea prin metoda peticelii. Vectorul de schimbare numit si controlat de catre sistem carpeste sacul din interior avand grija sa nu intepe dureros nici un actor relevant aflat si el in sac sau in zona adiacenta de influenta a sacului. Vectorul extern va face acelasi lucru din exteriorul sacului dar cum nu vede totul in interior probabil va intepa dureros unii dintre actori chestie pe care sistemul o poate digera fara sa replice aspru sau chiar o va incuraja daca interesele lui de supravietuire prin persoane o cer.
Cum cred ca s-ar putea schimba sistemul de invatamant romanesc in urmatorii 5 ani pana la 10 ani daca supozitiile de mai sus sunt adevarate chiar si numai in proportie de 50%. Foarte simplu. Romanii care s-ar arata interesati de evolutia sistemului de invatamant romanesc si care intrunesc un minimum de premise cum ar fi:
1. Nu au in prezent nici un interes direct sau coniventa cu sistemul de invatamant romanesc;
2. Considera ca sunt depozitarii unor capabilitati intelectuale si a unui set de experiente care sa ii faca competitivi;
3. Nu sunt antrenati intr-o activitate patrimoniala sau nepatrimoniala care le ocupa cea mai mare parte a timpului;
4. Doresc cu adevarat si pro bono schimbarea in bine a sistemului de invatamant romanesc pentru viabilizarea reala a acestei natiunii;
5. Au posibilitatea si dorinta sa aloce resurse pe parcursul intregului ciclu de invatamant ales;
6. Alte premise pertinente pe care oricine le poate aduce in discutie.
sa se inscrie sau sa dea examen la orice forma de invatamant pe care si-o doresc total dezinteresat incepand cu scoala generala si terminand cu doctoratul sau cu orice alta forma de pregatire post liceala sau post universitara pe care sa o urmeze activ in vederea absolvirii, licentierii,etc. avand grija ca pe intregul parcurs al studiilor sa se exprime public si fara retineri cu privire la orice percepe ca anormalitate in zona functionala (procese operationale in invatamant) si nefunctionala (managementul si administratia invatamantului). In acest fel sistemul in forma in care functioneaza astazi va fi pur si simplu fortat sa isi revizuiasca, sa isi inlocuiasca treptat si sa isi alinieze procesele operationale, procesele de support, structura organizatorica, personalul, si tehnologia de sustinere a elementelor precizate la cerintele unui invatamant cu adevarat competitiv pe plan intern si sa se apropie mult de standardele sistemelor la care ar trebui sa ne comparam ca natiune real capabila de dezvoltare nu doar de supravietuire.
Daca doar o mie de romani ar achiesa la aceasta forma simpla de schimbare statul nu ar trebui sa mai plateasca zeci de milioane de euro unor contractori doar pentru faza initiala a unui contract de dezvoltare organizationala in invatamant respectiv ‘’Identificarea Situatiei de Fapt’’. Oricum implementarea de facto al rezultatelor contractului de dezvoltare organizationala nu poate fi facuta ca la carte pentru ca prea multi ar avea prea mult de pierdut. Probabil din cei o mie de romani vreo 50% ar renunta sau ar fi impinsi sa renunte din cause obiective sau subiective in primele 3 pana la 6 luni ale proiectului insa doar prezenta lor activa si comunicarea publica a anomaliilor constatate pe parcursul a 6 luni ar forta sistemul sa se gandeasca serios la cum va gestiona prezenta legitima a acestui tip de control civil in sistem. Initial vor aplica tot procedura peticitului dar o presiune presiune constanta, legitima si sanatoasa va impune sistemului sa treaca la o forma metodica de schimbare. Odata ce sistemul simte ca nu mai poate scapa schimbarii va incepe sa actioneze din proprie initiativa. Primul lucru care il va face va fi sa accepte schimbarea si sa incerce sa minimizeze pagubele immediate. Pentru acest lucru finalmente va angaja imensul sau potential pe care il detine dar care a fost utilizat doar pompieristic. Sistemele nu se schimba pentru ca doresc ci pentru ca nu au alta varianta. In rest sistemele se machiaza.
Asadar, schimbarea sistemului de invatamant romanesc se poate face foarte simplu. Cu o mie de viitori elevi, studenti, masteranzi, doctoranzi avand dubla calitate de INVATACEI si AMBASADORI AI SCHIMBARII sistemul de invatamant romanesc nu mai are nevoie de nici un cod de etica in urmatorii 10 ani. Dupa 10 ani de schimbari structurale reale nivelul de stima de sine a sistemului va deveni suficient de ridicat asa incat nevoia unui cod de etica nici sa nu se mai simta. Poate fi totusi scris doar de dragul informarii si integrarii celor care doresc sa intre in sistem si pentru a se evita aparitia numerosilor Dumnezei ai sistemului de invatamant. Dar, la acel moment, invatamantul romanesc ar fi deja cel spre care s-ar uita cu mult interes nu numai studentii occidentali care nu isi permit cheltuielile de scolarizare din tarile lor.