Pentru[i] a înțelege mai bine ce se întâmplă în prezent în lume este mult mai util să privim tabloul de foarte de sus decât de aproape.
Este adevărat atât din perspectivă economică și geopolitică, mai toate țările fiind conectate cu altele, cât și din perspectivă temporală, unele fenomene având origini foarte vechi.
La o astfel de privire, se observă cel puțin 5 zone important de conștientizat.
1. Pe când erau vânători-culegători, oamenii foloseau doar bogăția preexistentă
Poate părea ciudat să începem cu o etapă cu atât de mult timp în urmă, dar ar fi și mai ciudat să facem abstracție de percepțiile asupra lumii și instinctele pe care le-a putut insufla omenirii viața de vânători-culegători durate enorme de timp.
Este, astfel, important să avem în vedere că milioane de ani – practic, până acum aproximativ 11.000-12.000 de ani[ii] – oamenii nu se deosebeau de alte ființe de pe planetă în privința bogăției. Adică, nu produceau conștient mai niciuna, ci se foloseau de ce era în jur, practic de ce lăsase fizic Dumnezeu sau, pentru atei, mecanica naturii. Implicațiile sunt și astăzi mult subapreciate.
Bogăția preexistentă fiind una limitată ca volum și, de obicei, dinamică (animale care fugeau, zburau sau înotau, fructe care aveau perioade optime etc), având și numeroși alți pretendenți (animale sau oameni), viața era una foarte dură. Supraviețuirea necesita, practic, de la mai toți adulții un standard destul de similar de abilități și efort, inducându-le, corelativ, percepția că activau și, deci, meritau, cam la fel.
Pentru că marea majoritate a indivizilor aveau abilități destul de similare și bogăția era preexistentă (întâmplându-se pur și simplu), reușitele cuiva ca vânător sau culegător nu prea aveau cum să fie văzute, de regulă, ca un semn de mare superioritate, ci ca un aspect mai mult de noroc în viață (ajunsese primul acolo etc). Prin urmare, era dificil să se perceapă succesul altcuiva ca fiind „pe merit”.
Cantitatea de hrană fiind plafonată la ce oferea în mod natural planeta, succesul unui individ sau grup era, de regulă, pe seama altor indivizi sau grupuri, creșterea populației pe ansamblu fiind limitată de ceea se găsea în jur. Mai toată istoria sa, omenirea nu a depășit 1 milion de indivizi[iii]. Nu prea exista „win-win”.
Faptul că abilitățile indivizilor erau destul de similare și bogăția se întâmpla exterior pur și simplu și era limitată natural făcea tentant să iei de la altul, dacă puteai, de vreme ce alternativa putea să însemne să mori de foame, iar mai tot ce avea altul se procurase din coșul comun al bogăției preexistente și mai mult pentru ca acela ajunsese primul acolo. Redistribuirea, inclusiv forțat, era justificabilă cumva chiar și moral.
Într-un context precum cel de mai sus, cooperarea de familie/clan era, de regulă, mai naturală și mai avantajoasă decât cea cu grupuri pe care nu le cunoșteai bine direct, pentru că hrana nu era suficientă, oricum, pe ansamblu pentru o creștere semnificativă a populației.
Toate cele de mai sus au facilitat instincte care sunt păguboase în prezent, dar ajungem și acolo.
2. Omenirea a început să prospere abia când a început să producă ea bogăție, nu doar să vâneze/culeagă bogăția preexistentă
Este clar că ne-a luat incredibil de mult timp, dar, până la urmă, foarte recent din punct de vedere istoric, oamenii au descoperit că pot și ei produce bogăție. Păstoritul și agricultura au deschis o noua epocă și, cu ea, calea spre sedentarizare (deci, spre civilizație propriu-zisă) și spre o creștere majoră a populației.
În primă fază, s-a imitat mai mult natura (creșterea animalelor sau cultivarea unor plante), viața rămânând dificilă, chiar dacă mult mai favorabilă speciei umane în ansamblu. Lucrurile s-au accelerat acum câteva sute de ani prin revoluțiile industriale. Acestea nu doar că au permis creșterea enormă a cantității de hrană produse de om, dar au generat bunuri și servicii pe mult mai multe dimensiuni decât cea alimentară. Cooperarea cu alții la nivel individual a devenit, astfel, mult mai mult o oportunitate, decât un risc. “Win-win” a devenit, de fapt, regula în „noua” lume, spre deosebire de cea „veche”, o parte din aspecte nuanțându-se doar relativ recent, pe fondul supraproducției.
În prezent, după cum am mai menționat și cu alte ocazii, clasificarea ocupațiilor din România include peste 4400 de meserii. Chiar și acestea sunt simplificări ale vieții – de exemplu, meseria de medic apare de câteva ori, deși sunt sute de specialități în realitate.
Practic, s-a creat o întreagă lume artificială/tehnologică, în plus de lumea naturală și mult mai complexă decât aceasta, și în care trăim mai tot timpul, tocmai pentru a ne proteja de duritatea lumii naturale. Marea majoritate a oamenilor nu mai trăiesc în lumea naturală reală deloc sau o fac doar parțial. Chiar și cei care fac demonstrații de supraviețuire în documentare televizate au, de obicei, haine, încălțăminte și câte o unealtă care l-ar face să pălească de invidie pe vânătorul-culegător mediu de acum 12 000 de ani.
Nu conștientizăm asta, de obicei, dar suntem, astfel, mult mai aproape de modul de viață din filmele science fiction cu astronauți pe Marte (doar că pe Pământ respirăm fără vreun costum special) și care ies din când în când în lumea dură de afară doar pentru a reveni rapid sub cupola protectoare a lumii tehnologice materiale construite – decât de lumea din care am „plecat” acum aproximativ 11.000-12.000 de ani.
De asemenea, nu realizăm de multe ori nici că destui oamenii (în mai multe zone ale societății) nu mai contribuie în prezent, de fapt, la bunăstare (o bună parte, din cauza politicilor publice eronate).
Motivul pentru care marea majoritate trăiesc mult mai bine decât vânători-culegătorii este acela că societățile sunt organizate pe principii parțial umaniste, parțial speculative și – spre deosebire de lumea de atunci – succesul cuiva, de regulă, nu mai este pe seama celorlalți, dimpotrivă, multe beneficii redistribuindu-se. Deși populația planetei a crescut de peste 2000 de ori în ultimii 12000 de ani și de peste 4 ori în ultimul secol[iv], sub 10% suferă de sărăcie în prezent, față de peste 90% acum 200 de ani și mai toți la începuturile agriculturii.
Dacă toți cei care au succes cât de cât pe merit ar dispărea dintr-o dată de pe planetă, este o mare eroare să se creadă că ar fi mai bine pentru cei rămași. Ar fi mult mai puțină bogăție de redistribuit, inclusiv prin ajutoare sociale etc, pentru că ea nu mai preexistă și nici nu se mai întâmplă pur și simplu.
Excepțiile (de exemplu, hoții și speculatorii) nu trebuie să ne facă să nu mai vedem regula care ține de schimbarea fundamentală de paradigmă și de lume în care oamenii trăiesc, de fapt, după perioada de vânători-culegători.
3. Pe lângă avantajele mari, evoluția continuă a tehnologiei de producere de bogăție a început să aibă și unele dezavantaje importante, cu impact asupra prezentului
Lumea artificială tehnologică și bogăția aferentă create de om oferă avantaje evidente.
Șansa la viață pentru miliarde de oameni și creșterea enormă a confortului sunt doar cele mai vizibile.
Evoluția continuă tehnologică are, însă, și unele aspecte negative important de conștientizat.
De exemplu, trecerea de la 2 meserii acum 12.000 de ani, la câteva zeci acum 300 de ani și la peste 4400 în prezent (și în creștere) a redus semnificativ fondul comun de experiențe umane.
Scăderea de peste 3 ori a numărului de copii pe familie, urbanizarea intensă și timpul mult mai mare petrecut la televizor sau pe internet în țările dezvoltate au adăugat la dificultatea de a mai experimenta sentimentul de comunitate care stă la baza armoniei unei societăți, mai ales naționale.
De asemenea, creșterea în complexitate a lumii și rapiditatea schimbărilor tehnologice au făcut și fac din ce în ce mai dificil de ținut pasul cu toată lungimea scării de complexitate. S-ar fi putut mult mai bine în această privință, dar numeroși politicieni au preferat calea mai ușoară a distorsionării realității și amânării reformelor. Or, politici publice de formare slabe pot dezavantaja semnificativ o țară față de alta în lumea actuală. Una este să ai segmente largi dintr-o populație conectate la a 4-a revoluție industrială și alta să le ai conectate mai mult la a doua, la prima sau chiar anterior. De exemplu, potențialul de generare de bunăstare pe termen scurt și mediu al cuiva care se plasează la nivelul primei revoluții industriale sau înaintea ei, gen cal și căruță, e foarte diferit de cel al unei persoane care ajută la a 5-a revoluție industrială.
Pe fondul confortului alimentar facilitat de progresul tehnologic și al politicilor publice eronate, destui oameni au și o dificultate de mobilizare și nu-și mai dezvoltă competențe. Instinctele de vânători-culegători le spun că – dacă au burta plină – mai bine își conservă energia și nu fac nimic, că nu se știe când o să aibă nevoie.
O implicație a celor de mai sus este o societate din ce în ce mai “împrăștiată” atât orizontal (ca experiențe profesionale și umane comune), cât și vertical (ca nivel pe scara înțelegerii lumii, precum și din perspectiva gradului de contribuție la bunăstarea și configurarea lumii și a veniturilor corelative).
Deoarece nu se explică și mai nimeni nu mai înțelege construcția lumii în ansamblu, o altă implicație vizează răspândirea la nivelul populației a unui sentiment de alienare și de pierdere frustrantă de control – cu repercusiuni nu doar pe planul seninătății și sănătății mintale, ci și pe plan politic.
În al treilea rând, crește și riscul de manipulare, diferența între capacitatea unui individ separat de a înțelege și acoperi complexitatea lumii și cea a unei organizații mai complexe, ca să nu mai vorbim de state, mărindu-se foarte mult în ultimul secol. De aceea, separația puterilor e și mai importantă decât în trecut.
Nu în ultimul rând, evoluția tehnologică a ajuns de peste un secol în punctul de generare de supraproducție, aspect cu consecințe foarte importante, după cum vom vedea la punctul următor.
4. Straniile probleme ale supraproducției
Supraproducția este definită, de obicei, ca fiind o producție peste necesar, sau pur și simplu în exces.[v] Cu alte cuvinte, o producție peste ce ar fi rațional să se cumpere din necesitate sau utilitate obiectivă.
A început să se manifeste în Occident acum 100 și ceva de ani. În ultimii 50 de ani a devenit prezentă pe diverse ramuri în majoritatea țărilor din lume. A fost posibilă pentru că dezvoltările tehnologice au permis să se producă în fiecare an mai mult cu aceiași muncitori sau chiar cu mai puțini (nu prea are legătură cu dreapta politică sau cu stânga, ci cu nivelul tehnologic) și pentru că nu poți anticipa exact necesarul pieței.
Deși volumul total de bunuri consumate și ritmul lor de înlocuire au crescut enorm, pentru că tehnologia a progresat continuu, un procent din ce în ce mai mic din populație este necesar pentru a produce bunurile necesare la nivel planetar, cererea de servicii (majoritatea, și ele, importante pentru bunăstare) fiind, însă, în creștere. De exemplu, de la aproximativ 98% din populație în producție pe la 1900 în Europa, s-a ajuns la aproximativ 17% în UE, în prezent. [vi]
Deși a adus și aduce foarte multă bunăstare și nu este intuitiv că prea multe bunuri ar putea ridica și probleme, supraproducția are și efecte negative complexe:
(a) Are probleme de calibrare. Dacă se produce prea mult, se risipesc resurse și au loc și unele falimente, pe lângă efectele culturale negative detaliate mai jos. Pe de altă parte, dacă s-ar produce cu 20% mai puțin decât în prezent, ar trebui închise numeroase fabrici, salariații respectivi nu ar mai merge la restaurante, filme, munte, mare și ar consuma mai puține alte bunuri și servicii, generând alte falimente, risc de penurii etc. În 2020, când pandemia Covid 19 și starea de urgență au forțat o reducere a consumului spre nivelul de necesitate doar o parte din an, economiile dezvoltate au scăzut semnificativ și datoriile au explodat. E ca mersul pe bicicletă – trebuie o viteză minimă pentru a nu cădea, dar și mersul rapid uzează excesiv și crește riscul de accidente. În plus, îți dai seama că mergeai prea repede, de regulă, doar după ce cazi.
(b) Induce probleme mari în societate pe plan valoric – Cred că nevoia economiei de supraproducție de a încuraja continuu (supra)consumul a generat o mutație sistemică fundamentală a modelului cultural exterior de la a stimula rațiunea, la a stimula emoția și a ceea ce, anterior, erau păcate/vicii. Astfel, dacă până acum 100 și ceva de ani, atât cadrul religios, cât și cel darwinian erau ascensionale – să aspiri spre un model superior, să-ți fie rușine de păcate/slăbiciuni/pulsiuni primare, să fi generos, tenace, să muncești pentru o recompensă îndepărtată în timp, să încerci tot timpul să fi versiunea cea mai bună a ta – cadrul actual este unul care împinge spre cel mai mic numitor comun. Și tu meriți totul, fă-i doar ce îți place, nimeni nu poate să-ți dea lecții, orice poftă merită împlinită, uite ce și-a luat altcineva – ia-ți și tu etc.
Practic, aspecte care au fost reprimate timp de mii de ani ca păcate/aspecte negative pentru devenirea unui om – lăcomia, mândria, invidia, neînfrânarea – acum sunt promovate indirect (și fără vreo conspirație în spate) ca lucruri bune[vii].
Una din consecințele suprastimulării emoției este că redevenim tribali după ce abia reușiserăm să trecem de nivelul respectiv prin rațiune și experimentare timp de câteva mii de ani. Pentru că, atât din perspectiva tensiunii dintre imperii și state naționale, cât și din cea a creșterii consumului, este avantajos să fie cât mai multe triburi, acest aspect încă nu este contracarat coerent.
Mai trebuie înțeles la acest punct că trecerea de la o pondere a populației de aproape 100% implicată în producție la doar aproximativ 17% în multe țări occidentale în ultima sută de ani, faptul că partea de servicii în economie (în bună parte, foarte importantă și ea pentru bunăstare) este mult mai abstractă și faptul că zeci de procente din populație nici nu mai sunt implicate deloc în activități economice – au deconectat din ce în ce mai mulți oameni de modul în care se produce, de fapt, bogăția în prezent. Aceștia au devenit, astfel, tentați din nou de instinctul de vânător-culegător al existenței unei lumi cvasimagice în care bogăția se întâmplă pur și simplu (așa cum fusese milioane de ani).
De asemenea, cele de mai sus, precum și politicile comerciale de stimulare a Homo Cliens au facilitat sentimentul de îndreptățire (entitlement), cuplat cu așteptări care tind să se raporteze la cel mai înalt standard de pe planetă vizibil la televizor.
Războaiele culturale speculează aceste tendințe valorice negative intrinseci modelului actual.
După ce – de la vânători-culegători – ajunseserăm larg la omul productiv – se revine gradual înapoi, dar mai mult spre “culegători-culegători”.
(c) Supraproductia tinde și să faciliteze tensiuni geopolitice– Atunci când produci în fiecare an mai mult cu mai puțin, căutarea de consumatori/piețe devine constantă.
Dacă până acum vreo 70 de ani comerțul internațional se concentra mai mult pe acoperirea diferențelor reciproce, ducând, de regulă, doar la „win-win” (o țară avea măsline sau cupru și alta mere sau fier), de când din ce în ce mai multe țări produc autovehicule, de exemplu, sau alte lucruri similare, lucrurile s-au complicat. Deși supracapacitățile tind să fie reduse prin crize, practic prin testul realității, în ce țară sau bloc geografic se reduc mai întâi contează.
Desigur, contează și modul de organizare a unui sistem financiar internațional, modul de utilizare a monedelor de rezervă și gradul de protecționism sau liberalizare privitor la comerțul dintre state.
5. „Chinurile” actuale ale nașterii unei ordini mondiale ajustate
Ne aflăm în situația cumva bizară în care:
(a) Modelul de economie de tip occidental produce mai multă prosperitate ca niciodată și numărul de oameni de pe planetă care ar mai avea până să atingă un nivel mare de confort ar permite teoretic modelului să continue în mod similar decenii, dar – de mulți ani deja – creștem cheltuielile mai repede decât producem bogăție. Adică, am mărit prea repede proporția celor care nu contribuie la bogăție („culegători-culegători”) chiar și pentru un model care produce mai multă în fiecare an.
(b) Lumea actuală fiind acum ca un vapor foarte complex, construit în timp, și la care fiecare generație mai adaugă sau modifică ceva, au apărut și din ce în ce mai multe situații de elite de facto care nu mai înțeleg elementele care au făcut ca vaporul să plutească și să fie funcțional ca ansamblu. Pentru a mai organiza o discotecă pentru pasageri, se dau din ce în ce mai des găuri cu „burghiul” care ajung până în „coca vasului” sau care avariază „cârma”.
Una dintre cele mai nocive „găuri” date în vapor în Occident – mai ales în UE – a fost îndepărtarea parțială de capitalism din 2008 încoace. Pe iluzia cvasimagică de vânător-culegător că bogăția se produce oricum și vaporul suportă orice, precum și sub presiunea unor segmente de populație din ce în ce mai mari stimulate emoțional și clientelist de zeci de ani, nu s-a mai lăsat în principal piața să corecteze cursul, ci s-a decis politic că se poate trece peste erori fără suferință.
Atunci (i) când nu mai lași, de regulă[viii], piața normală să corecteze dezechilibre și intervii excesiv și din ce în ce mai des, (ii) când iei centralizat și mai mult politic decizii majore privind alocarea de resurse (gen, sute de miliarde în direcții negândite tehnic până la capăt) și nu mai lași asta, în principal, descentralizat și (iii) când descurajezi dezbateri prin abordări de tip cancel culture (dacă vreau bine înseamnă că și fac bine și, dacă zici ceva, ești o persoană rea), riscul este să tot pierzi din competitivitate tocmai când ai nevoie de mai multă.
(c) Deciziile din 2008-2009 au distorsionat excesiv și modelul monetar internațional. Pentru a nu presa populația să lucreze mai mult, a nu reduce cheltuielile la un nivel mai rațional, dar nici crește taxele – s-a recurs la îndatorare, precum și la un „quantitative easing” ajunse, de atunci, la proporții agregate colosale. Chiar și economiști foarte respectabili descriu asta ca fiind o mare găselniță, ambalată savant ca fiind noua teorie monetară, dar efectele doar s-au văzut ceva mai întârziat. De exemplu, unele au fost mascate de faptul că piața globală a absorbit până recent o parte din acel quantitative easing, pe fondul politicilor de constituire de mase mari de monede de rezervă.
Faptul că emitenții au tot sărit calul a jucat în tensiunea geopolitică actuală în care unele state încearcă să atace modelul cu totul și să profite de trăitul peste nivelul de efort și sevrajul incipient din UE și SUA. Desigur, nu se pune problema că s-ar oferi de vreun alt bloc vreun model mai atractiv în prezent, dar trebuie înțelese și propriile erori legate de situația actuală, pentru a implementa soluțiile corecte. Aceasta mai ales că România a adoptat de ani de zile politici guvernamentale și mai păguboase (și fără să aibă vreo monedă de rezervă decât pentru români).
(d) Deși motorul de tip occidental a facilitat mult creșterea de bogăție pe tot globul, s-a ajuns în punctul în care un număr în urcare de state au devenit suficient de bogate și tehnologizate pentru a dezvolta baze industriale cu capital propriu (care concurează pentru consumatorii).
Parțial ca o reacție identitară la globalizare, parțial pe fondul emoțional stimulat chiar de supraproducție de multe zeci de ani, parțial din frustrări istorice, parțial din conștientizarea că – dacă nu deții ceva motoare proprii – participarea la funcționarea motoarelor altora aduce bogăție, dar este una mai fragilă decât altfel, dar și, parțial, din neînțelegerea zonelor unde supraproducția nu este sustenabilă local pe termen mai lung – din ce în ce mai multe state au intrat în cursa concurenței industriale globale, punând, însă o presiune suplimentară pe model.
(e) Pe fondul conflictului din Ucraina, Occidentul a început să se trezească, realizând o parte din propriile erori, precum și faptul că alții încearcă și folosirea altor mijloace, decât pur economice, pentru a-și îmbunătăți poziția concurențială și simțindu-se cumva trădat de faptul că majorarea enormă a bogăției la nivel global datorită motorului său a început să fie folosită împotriva sa.
Doar că, în intern, numărul mare deja de culegători-culegători încă menține inerții înspre decizii infantile/iresponsabile, deși ar trebui crescut rapid procentul celor care contribuie la bunăstarea generală și trecut la o alocare de resurse mai pragmatică și la politici de valori constructive.
În extern/geopolitic – dincolo de conflictul din Ucraina, concurența pentru piețe s-a acutizat și s-a escaladat și geopolitic[ix]. Neglijarea războaielor culturale timp de decenii a facilitat și manipulări populaționale excesive defavorabile pe mai multe continente, inclusiv „acasă”. Unele evoluții s-ar putea să necesite tactici de tip jujutsu o vreme.
Adoptarea de multe state și blocuri a conceptului de autonomie strategică în diverse forme este, parțial tot o reacție la accentuarea concurenței, dar va genera și propriile probleme. De exemplu, autonomia strategică va genera o presiune spre creșterea prețurilor, de vreme ce nu se va mai lua din locul cel mai ieftin, ci din cel mai sigur pe termen lung.
De asemenea, multiplicarea numărului de surse va crește și capacitățile de producție la nivel planetar, ceea ce alimentează, parțial, supraproducția. Desigur, apariția unor noi capacități se va face, parțial, în detrimentul altora, dar, pe ansamblu, vor fi și dublaje, mai ales că o parte sunt decise politico-strategic, nu economic. Statele vor trebui să-și asume ineficiențele aferente.
De exemplu, dacă vrei să faci o fabrică nouă de armament, trebuie să asumi achiziționarea producției pe termen lung, fie că vei mai găsi clienți și în străinătate, fie că nu (și astfel de decizii sunt necesare). Adică o parte din supraproductie va fi preluată pe termen lung de sectorul militar. Și aici, se subapreciază toate implicațiile, dar al nostru trebuie, oricum, întărit față de nivelul actual.
(f) Scăderea mare a numărului mediu de copii pe familie din ultimii 50 de ani, costurile din ce în ce mai mari pentru planetă ale unor tipuri de (supra)consum actuale și epuizarea în parte a potențialului de stimulare a consumului prin îndatorare fac, însă, oricum, mai dificilă structural promovarea modelului în continuare exact așa cum este. De exemplu, una este să crească populația de 4 ori într-un secol și alta să crească cu 20% după care să fie anticipată să scadă.
(g) Pentru a păstra sau crește nivelul consumului într-o lume în pierdere masivă de viteză demografică, cu destule resurse sub presiune și cu o concurență globală mai mare ca niciodată, devin tentante încetinirea unor piese ale modelului (greu de făcut dacă nu o fac toate statele – de ex., politicile verzi), stimularea artificială a schimbării radicale a consumului (de ex prin accelerarea unei noi revoluții industriale – riscul și aici fiind de identificare eronată a tehnologiilor de susținut), conflictul economic (și nu numai) și creșterea prețurilor.
În ceea ce privește varianta creșterii prețurilor, ea derivă parțial și din cauza aspectelor de mai sus. Doar că necesită și o creștere de venituri pentru segmente mari de oameni.
Ar fi, deci, nevoie de reconvertirea multor culegători-culegători în contribuitori la bunăstare, creșterea eficienței statelor, mărirea îndatorării/creditării (din ce în ce mai dificilă pe fondul chefului general din ultimele decenii) sau redistribuirea și mai mare de la cei care contribuie deja la bunăstare. Pentru moment, se merge doar pe un mix din ultimele două, mai ales la noi.
Ca o paranteză, inteligența artificială ar putea genera la un moment dat o abundență cvasi-totală, închizând cercul de la vânători-culegători prin ajungerea din nou într-o lume în care bogăția se întâmplă pur și simplu. Logic, însă, dacă statele cele mai avansate ar considera că suntem foarte aproape de acest punct, nu am vedea probabil tensiunile actuale în lume pentru că nu ar mai fi o miză. Vor fi progrese mari rapide, dar suntem, deci, încă departe de punctul respectiv (a nu se confunda o IA care ar putea oferi abundență cu una care ne-ar putea anihila pe toți).
În concluzie, trăim într-o lume foarte bogată, dar de o bogăție destul de fragilă, dependentă de fluxuri de cooperare permanente.
Numărul celor care contribuie efectiv la bogăția respectivă este deja prea mic și instincte eronate ale unor segmente în creștere încă nu sunt contracarate, ci speculate de iresponsabili care fie nu înțeleg sursa bunăstării actuale, fie cred eronat că ea este inepuizabilă și se va întâmpla, oricum, cumva. Or, dacă am deveni toți „culegători-culegători”, am ajunge la sapă de lemn în puțini ani.
Nevoia mai tuturor blocurilor de mai multe resurse pentru adaptare coincide cu acutizarea concurenței economice și geopolitice, democratizarea tehnologiei crescând numărul de state care au supraproducție și probleme similare, concurând pentru piețe care nu mai pot crește în același ritm din considerente demografice, de datorii, saturație sau de epuizare a unor resurse ale planetei.
Posibilități de creștere mare a prosperității în continuare există cu siguranță, dar încercările de soluții care se observă în prezent nu sunt bine calibrate și sunt riscante. În intern, pun presiune tot pe cei care contribuie deja la bunăstare și mai deloc pe ceilalți. În extern, induc frica colapsului pentru cei care ar pierde cursa, aspect delicat într-o lume cu numeroase arme distrugătoare.
Fiind parțial forțate/artificiale și parțial pliate pe comportamente umane neconstructive, riscă să genereze tensiuni din ce în ce mai mari în perioada următoare, mai ales având în vedere că destule state nu mai promovează intern într-un grad suficient un contract social cu adevărat echitabil și probabilitatea de a se scăpa de sub control tensiunea externă a crescut (și pe fondul emoțional mult mai extins stimulat de decenii).
Acutizarea concurenței globale, tensiunile geopolitice și consecințele trăitului pe datorie presează și spre o revenire la mecanisme mai sănătoase pe mai toate palierele. Viteza va conta, însă, inclusiv pentru descurajarea unor escaladări între timp cu potențial apocaliptic sau distopic.
Cei care au un rol constructiv pentru bunăstare, trebuie să înțeleagă că, marea majoritate, sunt structural în varianta de redistribuire excesivă dacă nu se implică în îmbunătățirea rapidă a politicilor publice. „Culegătorii-culegători” tind doar să…”culeagă”, iar unele segmente speculative din stat și economie se văd ca noii „vânători”, doar că mai mult față de propria populație, subminând tocmai baza creșterii bogăției generale.
Este nevoie de politici publice inteligente care să stimuleze din nou un contract social decent și omul productiv, potențialul de bunăstare fiind mare și zonele de manifestare fiind mult mai largi decât a fabrica un ciocan sau o seceră.
[i] În plus de sursele specifice citate, unele aspecte pot să reflecte mențiuni și informații din cărți/analize ale lui Mervyn King, Thomas Pikkety, Thomas Sowell, Milton Friedman, Joseph Schumpeter, Yuval Harari, David Eagleman, Robert M. Sapolsky, David Ariely, Daniel Siegel, Amy Blankson, precum și colecția Science et Vie/Science et Avenir.
[ii] https://education.nationalgeographic.org/resource/resource-library-hunter-gatherers/
[iii] A se vedea, de exemplu, Kremer (1993) – Population growth and technological change: one million BC to 1990. (Quarterly Journal of Economics, Vol. 108, Nr 3, 681-716).
[iv] https://ourworldindata.org/population-growth?insight=the-world-population-has-increased-rapidly-over-the-last-few-centuries#key-insights
[v] https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/overproduction – the action of producing more of something than is needed, or producing too much.
[vi] Merită menționat că, parțial natural, parțial prin politici publice, s-a realizat istoric: (a) limitarea factorilor de creștere a (supra)producției – de exemplu, de la aprox. 98% din populație în producție pe la 1900 în Europa, s-a ajuns la aprox. 17% în UE, în prezent (unele aspecte ținând, însă, și de modificări de calcul statistic). și (b)stimularea (supra)consumului – de exemplu, prin liber la reclame la majoritatea bunurilor și serviciilor, creșterea foarte mare a creditării, standarde euro 1, 2, 3, 4, 5 la mașini pentru a le schimba mai des etc.
[vii] Am detaliat mai mult acest aspect în alte articole (de ex, A Treia Fundație sau Cursa-infernală și-modelul-socio-economic-al-următorilor-15-20-ani).
[viii] Piața nu poate corecta orice și intervenția statului este necesară în destule zone, dar relevant mai puține decât a început să fie cazul în ultimele decenii și mai ales în ultimii 4 ani. După cum am detaliat cu o altă ocazie, dacă nu intervii foarte punctual, cu cât o faci mai mult, crește presiunea să o faci și mai mult.
[ix] Unul din motivele importante ale poziționării Rusiei (cu peste 50% din exporturi reprezentate de hidrocarburi) a fost probabil legat și de teama de irelevanță pe termen mediu dacă aștepta rezultatele sutelor de miliarde de investiții anunțate de UE și SUA în tranziția energetică. A preferat să încerce să negocieze acum.
O buna analiza a evolutiei societatii umane la modul general. Dar planeta Terra are multe diferente economice, demografice, sociale si culturale intre continente si intre tari. Ceea ca avem acum arata ca sistemul capitalist specific sec 20 a inceput sa se erodeze iar goana dupa maximizarea profitului si crestere economica si consumerismul fara limite degradaza natura planetei. Performantele tehnologiei digitale si urbanizarea fara limite determina modificari asupra omului ireversibile care il indeparteaza de la esenta sa umana, latura sociala si culturala. Duce la conflicte si polarizarea economica evidenta.
Mulțumesc pentru comentariu. Sunt, într-adevăr, numeroase diferențe în lume, dar vectorii la care m-am referit sunt, cred, relevanți cam peste tot. Unii se manifestă în diverse grade în unele zone, dar se manifestă, oricum, iar tendințele sunt similare, neavând legătură prea multă cu orientarea politică, ci cu stadiul de dezvoltare tehnică și lipsa unei echilibrări. În prezent, pare să fie un capitalism în exces la clasa de mijloc și doze (prea) mari de socialism la unele segmente la vârf, la unele segmente administrative, și la unele segmente la bază. Adică, abordări speculative nu sunt nici pe departe doar la unele segmente din top 0.1%. O recalibrare din ambele perspective ar beneficia pe ansamblu.
Foarte bine!
Dar este cam lung. Si e greu de urmarit. In plus, apar tot felul de mici greseli sau alte alternative la ideile expuse. Care te fac sa nu fi de acord cu materialul. Punctual, caci sensul general e bun. Dar corectiile pot sa ii schimbe cursul.
Sa incerc cateva idei:
„era dificil să se perceapă succesul altcuiva ca fiind „pe merit”.”; gresiti; sunt vinatori de mare succes prin experienta, inteligenta, forta, abilitate si vinatori care nu reusesc sa-si hraneasca familia; nu doar pentru ca nu gasesc vinat. Meritul personal exista, dar nu era recunoscut. Pentru ca pretentiile -unuia- de succes puteau distruge structura gentilico-tribala (vinatul este pus la comun si impartit intre toti membrii tribului, indiferent de succesul personal); sunt cazuri documentate in societatea primitiva de azi, cand vinatorii tribului distrug premeditat capcanele celor buni sau le fura vinatul; (Africa); mentalitate care s-a transmis pina azi; dar nu pentru a mentine structurile tribale, ci pentru a mentine sefii promovati pe mita sau dosar.
„bogatia…………….era limitată natural făcea tentant să iei de la altul, dacă puteai”; ce sa iei? bita de lemn? bulgarele de silex? lancea sau propulsorul ce se puteau distruge in prima vinatoare? oricum, le reproduceai , daca aveai nevoie. Rezerve nu se faceau, caci nu cunoasteau conservarea si, oricum, afumatura nu tine -totusi, prea mult-. Conflictele in aceasta perioada de inceput se duceau pentru femei si zone de vinatoare. Nu pentru bunuri. Si azi se lupta pentru „sfere de influenta”. (Pentru femei nu se mai lupta, caci se dau de buna voie, fiind „iemancipate”; ele aleg partenerul, pe timp scurt, de obicei…)
„cooperarea de familie/clan era, de regulă, mai naturală și mai avantajoasă „. Era singura posibila. Daca individul era ostracizat (alungat din ginta/trib) era condamnat la moarte. Altii din afara nu erau primiti. De obicei erau sacrificati ritual. Daca se primeau, totusi, se primeau in perioade de abundenta si ca sclavi, eventual cetateni fara drepturi (vezi regimul imigrantilor de azi). Tirziu, in dezvoltarea omenirii. Deci, sclavia a insemnat un salt calitativ fata de perioada omorarii si devorarii dusmanilor. Ca a degenerat este adevarat, dar asta e alta poveste.
In fine, sunt mult mai multe aspecte ce trebuie discutate mai amanuntit.
Supraproductia este o plaga, dar piata cere doar fabrici ce produc mult -deci ieftin-. Nu poti produce ieftin in serii mici. Vedeti ca pe linga productia propriu-zisa s-au dezvoltat serviciile. Care produc… si nu produc.
Pe linga dezvoltarea productiei, ati neglijat dezvoltarea stiintei. In special a medicinei si industriei farmaceutice. Speranta de viata s-a lungit. (Igiena, alimentatie, medicamente, interventii chirurgicale.) Chiar prolificitatea oamenilor a crescut. (Dar degeaba, caci nu mai vor sa faca odrasle.) Dar exista si contraponderea: omenirea a devenit dependenta de „oamenii in alb”.
In fine, sunt multe de corectat. Si de pus in ecuatie corect.
Va recomand sa impartiti materialul in mai multe parti si sa analizati fiecare afirmatie separat. Eventual sa va aliati cu un filozof al istoriei si un economist si sa concepeti impreuna o carte. Tema si modul de tratare merita efortul. Nu va stiu specialitatea, dar e nevoie de mai multi in efortul asta. Altfel veti esua si e pacat. (Vedeti la Harari. Desi foarte bine informat, abundenta de informatii si faptul ca scrie singur, il duce la greseli de interpretare in multe cazuri.)
Spor!
Mulțumesc pentru comentariu. Exemplele pe care le dați ca fiind unele greșeli nu reflectă, cred, o interpretare corectă a unor elemente din trecut, dar și din articol.
De exemplu, dificultatea unui vânător-culegător de a vedea succesul altcuiva ca fiind pe merit pe atunci e destul de logică, cred (oricum, și dvs spuneți că meritul personal nu era recunoscut). Păreți să vă și referiți mai mult la vânători din prezent care nu și-ar hrăni familia din vânat etc. Or, ar fi murit acum 12 000 de ani, mai ales dacă problema persista (ajutorul reciproc existând se pare, pe atunci, dar limitat în timp – una era să ai ghinion, alta să fi considerat incompetent să poți să ajuți la rândul tău altă dată). Faptul că mai era câte un individ cu totul excepțional, nu putea schimba relevant percepția medie statistică.
Și când spuneți că nu era vreo miză cu bogăția că nu aveai ce să iei – cum adică ce să iei? – hrana – adică, pe atunci, produsul efortului altcuiva. Nici puținele unelte nu erau deloc de lepădat (și cele mai utile nu se puteau reface deloc așa ușor cum păreți să credeți). Că luptele erau pentru terenuri de vânătoare – însemna tot că erau pentru hrană și că succesul unui clan era pe seama altui clan.
Despre supraproductie am vorbit ca de un fenomen care se întâmplă pur și simplu de la un nivel de dezvoltare tehnică în sus – are și efecte bune și rele. Doar că cele negative nu sunt gestionate bine în prezent.
Cu lungimea articolelor, aveți dreptate, am o problemă mai veche pe subiect. În bună parte, este legată, totuși, de mărimea temelor abordate.
Articolele pot fi mai scurte și greu de citit (nu este cazul) sau mai lungi și interesant de citit, cind lungimea nu contează. ( cazul de față) . E ultimul lucru care sa va îngrijoreze .
nu, ma refeream la perioadele preistorice; erau vinatori slabi sau ghinionisti; dar nu mureau de foame, desi nu vinau, pentru ca in societatile tribale vinatul era impartit la toti membrii comunitatii; dupa ritualuri specifice; tocmai din cauza asta batrinii tribului nu recunosteau meritul unuia sau altuia, decat arareori si cu scopuri bine definite (multumesc pentru interventia „merit”); vanatorul de succes ar fi cerut mai mult la impartire si spargea tiparul ancestral de impartire; se mergea pina la sabotaj sau abandonarea lui in lupta cu animale periculoase; e mult de discutat;
nu va critic; regret daca ati vazut postarea ca o critica; doar va arat ca sunt foarte multe probleme de relevat si pus in ecuatie sau nuantat; simultan; discursul trebuie sa fie mult mai complex; deja este lung… poate scapa de sub control;
individualismul, aparut odata cu capitalismul, distruge vechile cutume preistorice sau medievale; si Evul Mediu avea grija de toti oamenii in obstile satesti (libere sau aservite) si producatorii urbani (asociati in bresle aveau un numar fix de produse anual; li se aloca o cota ce nu putea fi depasita) etc;
daca expediem problemele fara a le descrie si contabiliza exact, riscam sa parem superficiali sau chiar sa ratam analiza; e doar un sfat;
hai sa fim seriosi: ce rezerve de hrana avea un trib in preistorie? si pentru cat timp? nu asta era miza atacurilor; dar controlul unei zone bogate de vinatoare/pescuit era un motiv foarte puternic; sau femeile unui trib erau -intotdeauna- o provocare pentru un trib care nu avea femei destule (vedeti rapirea sabinelor, de exemplu, desi este un eveniment relativ nou);
armele epocii puteau fi facute foarte usor si bulgarele de silex din care se confectionau unelte sau arme nu putea fi mare, pentru ca in expeditii nu iei bolovanul cu tine; iar uneltele se rupeau frecvent sau erau arucate, pur si simplu, dupa intrebuintare; bogatia in preistorie era alta, nu ce aveai in hambare; nici nu aveai hambare… cand erau vinatori-culegatori;
oricum, tin sa va asigur inca odata de respect si de sustinere in directia pe care mergeti; e un efort salutar; postarea e doar o salva prieteneasca, de salut; directia e cea buna, dar mai trebuiesc multe amanunte „periate”;
succes mai deparete si vedeti ca occidentalii s-au aliat inca din ani ’70 in echipele alea interdisciplinare (cum se chema? parca brainstorming); noi tot individualisti in rezovarea problemelor stufoase? ce destepti suntem noi… (nu va critic, admiram peisajul cercetarii stiintifice din Ro comunista si neocomunista)
numai bine!
@Mongolul
„Meritul personal exista, dar nu era recunoscut.”
Corect, mai puțin partea cu recunoașterea.
Recunoașterea, speculând: mai multe/mai de bună calitate produse vânate/pescuite/culese în dreptul lor și a cui mai voiau ei/ele, iar dacă supraviețuiau întregi la trup și minte, peste vârsta de la care nu mai făceau față solicitarilor fizice, b) de mai jos, adică deveneau „înțelepții/seniorii”.
În suportul ideii că exista merit, adăugați și:
a) nota [ii] a articolului, anume „OFTEN NOMADIC, this was the only way of life for humans…” – asta presupune adaptare de succes la condiții NOI (topo-geografice, faună/floră și, eventual, climă)
b) prezervarea și transmiterea corectă și completă a cunoștințelor căpătate între generațiile aceluiași grup/trib, conform a), și decizii de adaptare la ce era nou chiar și pentru „înțelepții” menționați mai sus.
multam! problema e foarte mare; de asta am recomandat o asociere cu mai multi; si nu e singura
Felicitări!
Interesant, incitant, nota 10.
Marea provocare a modelului economic modern este să rezolve problema omenirii în contextul economiei IA, sau post umane. Ne îndreptăm spre Aurora, sau Solaria? Tendința actuală a natalității face Cavernele de Oțel și Jihadul Butlerian modele improbabile, nu vor exista mase umane capabile de expansiune sau revoltă.
Vă mulțumesc. Seriile Fundațiilor și Dune au destule elemente care dau de gândit, într-adevăr.
„Tendința actuală a natalității face Cavernele de Oțel și Jihadul Butlerian modele improbabile, nu vor exista mase umane capabile de expansiune sau revoltă.” M-a trecut un fior! Este o idee ce ar putea fi dezvoltata pe larg intr-un articol separat. Masele critice care pot declansa schimbarea nu mai exista. „Apatia lumii” sau atrofierea „simturilor” cred ca reprezinta pana la urma efectul ascensiunii „culegatori-culegatorilor”. Fereasca Domnul sa vina ziua in care nu mai au ce culege…
Rezolvarea ne-economică a crizei financiare din 2007-2008 este cel mai puternic și rezilient factor anti-globalizare. Principiile pieței libere au fost sistematic nesocotite, fapt care a avut efecte în lanț, vizibile și astăzi. Chiar și războaiele identitare de toate felurile au primit un impuls indirect din această cauză, considerându-se că reglementarea unui domeniu dereglementat prin definiție, respectiv capitalismul e cu atât mai justificată în fenomenologia simbolizării, de la etnii și religii la gen și cultură. Rămâne de văzut dacă noua paradigmă, a lui too big to fail, impusă economic va fi la fel de benefică și domeniilor non-economice. Noile realități spun că nu, dar fatalmente complexitatea lumii în care trăim va suferi o simplificare, mai mult sau mai puțin semnificativă.
Iertati-ma: de ce scrieti despre istoria omenirii daca nu va pricepeti? Mai ales ca aveti probleme inclusiv cu ortografia.
Schita istorica descrisa e, in mod evident, nu doar schematica, dar caricaturala.
Si nici nu poate fi altfel atunci cind nu intelegi ca exista valori nemateriale fara de care nici un fel de productie materiala nu este posibila. Ideile etice si morale nu cresc in pamint si nici nu pot fi strunjite la strung, dar fara ele e sigur ca nu vei avea autoturisme moderne sau tehnologie.
Asadar, una dintre neintelegerile grave e aceea ca nu poti reduce societatea strict la aspectele sale economice, fiindca exista multe domenii in care generalizarea ideii de productie e pur si simplu gresita: nu poti vorbi in termeni de productie in cazul unui invatator sau profesor, chit ca poti numara elevii sau studentii, ca evaluarile sint numerice si ai inclusiv statistici care evalueaza performantele din sistem. Asa cum nu poti vorbi de productie in cazul medicilor, desi si aici e plin de tot felul de statistici. In mod aparent paradoxal, nici macar matematicianul nu poate fi evaluat in functie de productia de teoreme la hectar: creativitatea in sine nu e ceva palpabil si nici nu va fi multa vreme de acum incolo, indiferent de avansul tehnologic, mai ales ca ceea ce multi numesc azi inteligenta artificiala ramine inca departe de a fi asa ceva.
Pe de alta parte, cultura autentica nu se preocupa preponderent de trecut, asa cum isi imagineaza unii, fiindca e centrata pe cunoastere iar in modernitate, cunoasterea e in mare masura stiinta. Insa nu-i nevoie sa treci prin toata stiinta ca sa admiti faptul ca desi lumea in care te misti e complexa, pare totusi sa aiba un sens, iar acel sens depaseste cu mult aspectul economic, chit ca natura insasi se sprijina pe principii cvasi-economice (v. principiul conservarii energiei s.a.m.d). Si asta fiindca lumea ideilor e imateriala, chiar daca materialistilor le pare ca provine strict din materie, ba chiar ca se reduce la aceasta.
Ca sa rezum totusi, problema cruciala aici e una semnificativ mai subtila: anume ca cultura insasi devine problematica daca degenereaza in ideologie iar posibilitatea asta este la tot pasul in vremurile in care politica decade in populism. Si ca sa intelegem despre ce vorbim, as exemplifica prin a spune ca aproape ca nu exista om de cultura roman care sa nu fie, intr-un fel sau altul, inregimentat ideologic.
Pentru R.A. Muresan – Cred ca ati inteles eronat articolul sau sunteti prea tare deranjat si pus pe insulte din cauza propriului dvs. cadru ideologic eronat – adica de ce reprosati altora.
Articolul nu neaga deloc valoarea unor activitati care nu sunt materiale ca atare (nici nu extinde productia la servicii – nu stiu de unde ati dedus altfel). Dar nici nu inverseaza ponderea unor fenomene in ce se intampla in prezent in lume.
Nu inverseaza nici ordinea logica in care s-au dezvoltat anumite aspecte si nici nu confunda cultura cu instinctele.
Cind cineva ajunge sa numeasca faptele inconvenabile insulte se cheama ca are probleme mari. In acest caz, nu probeaza doar ca nu e obisnuit cu criticile, dar ca ii lipsesc toleranta la frustrare si chiar respectul. Poate credeti totusi ca importante sint ideile, nu felul in care scrieti, problema e ca inclusiv ideile expuse sint din capul locului problematice, asezate mai degraba pe un calapod ideologic.
Referitor la ortografie, iata doua exemple suparatoare: trebuia scris „sa fii”, in loc de „sa fi generos”, „sa fi versiunea”.
Referitor la idei si la istoria incropita, revin cu argumente, in functie de timpul de care dispun.
Pentru R.A Muresan: Pare că mai degrabă dvs nu sunteți obișnuit deloc cu criticile și nu aveți toleranță la frustrare. Este, de asemenea, clar că că nu faptul că au scăpat typos în articol e problema dvs (aveți câteva scăpări în cele câteva rânduri de mai sus, dar nu le pun pe seama vreunei carențe educaționale sau intelectuale), ci unele dintre implicațiile logice ale articolului pentru propria dvs platformă ideologică. Dincolo de reproșuri subiective, nu am identificat vreun argument solid concret (am explicat mai sus, de ce prima dvs intervenție era eronată în această privință – diferența servicii-produse sau instincte-cultură etc). Cu privire la argumente cu care, înțeleg, veți reveni, voi încerca să răspund cu acea ocazie.
Da, va inteleg, asa ma gindeam si eu: ca la nivelul asta e greu de admis ca nu stim reguli elementare de scriere si-o dam pe typos. Trebuie totusi sa fiti de acord ca e o problema cind greselile de acelasi fel se repeta, adica sint sistematice: aveti doua in text si una intr-un comentariu (a treia e „sa fi considerat incompetent”) ─ identice. Mai mult, in restul textului nu e nici macar o singura varianta scrisa corect.
Stiu, e ridicol ca intr-un articol de idei sa umblam la ortografie, dar am avansat in directia asta numai pentru ca d-voastra ati insistat, negind in continuare evidenta. Un lucru devine insa clar: daca nu puteti admite lucruri evidente, atunci veti fi cu-atit mai refractar in cazul argumentelor.
Sa vorbesti, referitor la populatii umane stravechi, despre productie si sau bogatie in termeni moderni e din capul locului un anacronism. Si e neprofesionist, caci vorbim de o proiectie ideologica a unor instrumente din prezent care distorsioneaza fapte din trecut. Poti utiliza astfel de termeni doar daca-i contextualizezi atent, caci altfel iata ce iese:
„Este, astfel, important să avem în vedere că milioane de ani – practic, până acum aproximativ 11.000-12.000 de ani[ii] – oamenii nu se deosebeau de alte ființe de pe planetă în privința bogăției. Adică, nu produceau conștient mai niciuna, ci se foloseau de ce era în jur, practic de ce lăsase fizic Dumnezeu sau, pentru atei, mecanica naturii.”
Pentru R.A. Muresan: Dupa cum spuneam, e clar ce va enerveaza cu adevarat si nu e deloc vorba de typos (cum nu va incurcati nici in cele ce se regasesc si in mesajul dvs de mai sus).
Problema dvs este fondul articolului si acolo nu aveti, de fapt vreun argument, doar manifestati o mare frustrare de origine f probabil ideologica si va lansati in perdele de fum.
Nu eu sunt cel care vorbeste de bogatie si productie in termeni moderni, ci dvs – dar si aici incercati sa generati o confuzie. Articolul spune clar de la inceput la sectiunea respectiva ca priveste subiectul din prisma perceptiilor, instinctelor si predispozitiilor pe care le putea induce omenirii lumea de atunci. Cred ca e destul de logic ca a avea burta plina insemna sa te simti destul de implinit/bogat pe vremea vanatorilor culegatorilor si hrana era un obiectiv major si zilnic. Ignorati faptul ca asa a fost milioane de ani si ca toata perioada enorma respectiva am luat ce gaseam in jur si doar de o durata mult, mult mai scurta am inceput si noi sa producem hrana ca produs principal si, progresiv, multe altele. Procedati astfel pentru ca nu va convin, de fapt, implicatiile articolului pentru propriile povesti pe care probabil le propavaduiti si altora.
Faptul ca acum bogatie si productie inseamna mult mai mult decat hrana nu modifica cele 2 aspecte principale ale punctului de care va legati – si anume ca hrana era vazuta pe atunci poate chiar mai importanta decat ce intelege omul modern obisnuit prin bogatie si ca e o diferenta simbolica si valorica enorma intre a o vana sau culege din jur si a o produce tu insuti – instinctele aferente necesitand atentie nu frustrari subiective si manipulari ideologice de genul manifestat de dvs.
„Dupa cum spuneam, e clar ce va enerveaza cu adevarat si nu e deloc vorba de typos (cum nu va incurcati nici in cele ce se regasesc si in mesajul dvs de mai sus).
Problema dvs este fondul articolului si acolo nu aveti, de fapt vreun argument, doar manifestati o mare frustrare de origine f probabil ideologica si va lansati in perdele de fum.
Nu eu sunt cel care vorbeste de bogatie si productie in termeni moderni, ci dvs – dar si aici incercati sa generati o confuzie.”
Asa cum am anticipat deja, sinteti refractar la argumente. In plus, imi atribuiti procese de intentie si imi retrageti din capul locului buna credinta, iar in astfel de situatii dialogul devine dificil.
Cred ca in cazul asta ar merita continuat pentru a lamuri macar resorturile fiecaruia, si asta mai degraba pentru ceilalti cititori, desi e posibil sa-i fi pierdut deja pe drum ─ postarile lungi sint plictisitoare pentru multi, in plus controversa nu prea atrage, mai ales daca degenereaza.
Dar sa revenim la citatul discutat:
„Este, astfel, important să avem în vedere că milioane de ani – practic, până acum aproximativ 11.000-12.000 de ani[ii] – oamenii nu se deosebeau de alte ființe de pe planetă în privința bogăției. Adică, nu produceau conștient mai niciuna, ci se foloseau de ce era în jur, practic de ce lăsase fizic Dumnezeu sau, pentru atei, mecanica naturii.”
Care ar putea fi aici acceptiunea termenului de ‘bogatie’, de vreme ce nu o detectam pe cea produsa de om, desi e clar ca exista? Si nu doar ca exista, dar putem vorbi de o varietate a acestei bogatii. Mai intii ca pentru individul din toate timpurile, si asta e valabil nu doar pentru speciile de primate, succesul social e un criteriu valoric esential. Iar pentru ca un individ sa aiba succces, era necesar sa uzeze de o panoplie de aptitudini sau abilitati care mergeau de la utilizarea limbajului si producerea de unelte pina la asimilarea culturii proprii grupului. Din punctul de vedere al indivului din toate timpurile astea sint valori inestimabile, bogatie. Bogatie produsa in cadrul grupului. De exemplu, „simpla” aparitie si dezvoltare a limbajului inseamna pentru grupul care l-a produs sau cultivat o imensa bogatie.
„Articolul spune clar de la inceput la sectiunea respectiva ca priveste subiectul din prisma perceptiilor, instinctelor si predispozitiilor pe care le putea induce omenirii lumea de atunci. Cred ca e destul de logic ca a avea burta plina insemna sa te simti destul de implinit/bogat pe vremea vanatorilor culegatorilor si hrana era un obiectiv major si zilnic. Ignorati faptul ca asa a fost milioane de ani si ca toata perioada enorma respectiva am luat ce gaseam in jur si doar de o durata mult, mult mai scurta am inceput si noi sa producem hrana ca produs principal si, progresiv, multe altele.”
Am vazut deja in explicatiile pe care le-am dat mai sus, referitor la bogatie, ca a reduce un vinator-culegator la burta sa e complet eronat ─ nici macar carnivorele nu pot fi reduse la burta, mai ales cele cu viata sociala, cum sint leii sau hienele.
Dar s-o luam gradual. Pentru un grup de primate din jungla hrana e in mare masura la discretie, nu are sens sa fie produsa: sigur ca vorbim de momente propice recoltarii si asa mai departe, iar asta inseamna din nou apel la limbaj si la cultura grupului care indica ce, unde si cit se poate gasi. In savana, perspectiva se schimba, hrana se gaseste mai greu dar nici acolo nu era inca necesar sa fie produsa: populatiile erau mici si foarte probabil nomade, asa incit, oricit de putina hrana ar fi fost, datorita achizitiilor de limbaj si abilitati, era suficienta pentru supravietuirea pe termen lung.
Ideea e ca problema producerii hranei apare odata cu cresterea populatiei fiind, de fapt, o consecinta a dezvoltarii. Pentru a face fata, au fost necesare sedentarizarea si modificarea semnificativa a culturii grupurilor de oameni.
Privitor la producerea hranei insa, dincolo de aspectul cantitativ, chiar si noi am ramas la nivelul primilor agricultori sau crescatori de animale, fiindca aproape toata hrana pe care o producem ne vine de la plante sau animale crescute anume pentru asta: inca nu stim sa producem eficient, in mod complet autonom si pe scara larga, proteinele si ceilalti nutrienti esentiali pornind de la componentele chimice elementare ─ drept e ca inca nici nu este necesar.
„Procedati astfel pentru ca nu va convin, de fapt, implicatiile articolului pentru propriile povesti pe care probabil le propavaduiti si altora.
Faptul ca acum bogatie si productie inseamna mult mai mult decat hrana nu modifica cele 2 aspecte principale ale punctului de care va legati – si anume ca hrana era vazuta pe atunci poate chiar mai importanta decat ce intelege omul modern obisnuit prin bogatie si ca e o diferenta simbolica si valorica enorma intre a o vana sau culege din jur si a o produce tu insuti – instinctele aferente necesitand atentie nu frustrari subiective si manipulari ideologice de genul manifestat de dvs.”
Intre a creste un animal pentru sacrificare si a a vina unul sint intr-adevar diferente importante, insa tocmai fiindca e mai simplu si mai eficient dar mai ales datorita inmultirii lor, oamenii au trecut la un moment dat de la vinatoare si cules la exploatarea animalelor si a mediului ─ ca sa fim mai precisi, animalul exploatat produce carnea sau laptele sub „atenta supraveghere” a omului. Da, putem numi asta frust, crestere a productivitatii: in vreme ce inainte trebuia ca majoritatea oamenilor sa vineze sau sa culeaga ca sa-si procure hrana, uzind de cunostinte si instrumente sofisticate, dupa sedentarizare, un numar mai mic de oameni puteau furniza hrana unor comunitati intregi, lasind mai mult loc si timp pentru dezvoltari ulterioare mai sofisticate, atit la nivel de individ, cit si la nivel de grup sau societate.
Toate astea s-au petrecut insa treptat, de-a lungul unor perioade mari de timp si am vazut ca in fiecare putem vorbi de bogatie produsa la propriu de oameni. Acea bogatie are de-a face cu faptul ca omul este intr-adevar o fiinta sociala al carei loc in lume e dat chiar de acest fapt: a avea succes in micul lui grup este valoarea suprema in lumea lui, este bogatie. Prefacerile permanente din mintea lui, cele care produc schimbari importante in grupul din care face parte si care supravietuieste tocmai datorita acestei bogatii.
A se citi „prezumtia de buna-credinta” in loc de „buna credinta”.
A se citi „un numar mai mic de oameni putea” in loc de „un numar mai mic de oameni puteau”.
Pentru R.A. Muresan: Raspunsul dvs doar confirma ca plecati de fapt de la o conceptie ideologica si incercati sa gasiti unele fapte care sa o confirme, si nu invers. Asta desi ma acuzati pe mine tocmai de aceasta abordare.
De exemplu, sustineti ca penuria ar fi inceput, de fapt, abia dupa ce nu mai am fost vanatori-culegatori.
Desi au fost si unele perioade bune in vechime, nu va intriga logic cum de nu a depasit populatia umana a planetei 1 milion de indivizi toata perioada de vanatori-culegatori daca era asa de multa abundenta in jur cum spuneti mai sus si ati dedus probabil dintr-un documentar cu primate pe Discovery. Faptul ca populatia a inceput sa creasca mult doar dupa ce am inceput noi sa cream bogatie nu vi se pare ca e un argument in sensul invers de cel pe care il sustineti. Ca au fost numeroase perioade de foamete dupa, e adevarat, dar nu trebuie confundata vechimea fenomenului si frecventa cu scara lui.
De asemenea, articolul nu implica ca nu ar fi existat viata sociala sau ca a inventa limbajul nu ar fi meritoriu. Dar, din nou, aceste aspecte nu contrazic articolul deloc. Doar ca e vorba de prioritati si ce instincte puteau genera. Abilitatile sociale au fost intotdeauna utile, dar fara un standard relativ comun de abilitati de vanator culegator la majoritatea indivizilor nu ar fi fost suficiente intr-o masura relevanta statistic. De aceea clovnii si artistii au dus-o foarte greu pana recent – nu pentru ca nu s-ar fi gasit si persoane sa aprecieze ce fac, ci pentru ca prioritatile zilnice puneau, de regula, accent pe alte abilitati. Nu trebuia sa fii vreun sociopat sau psihopat ca sa fii un vanator culegator bun. Dar era pur si simplu ceva ce necesita zilnic un efort mare din partea majoritatii pentru supravietuire. Adica, doar abilitatile sociale nu ar fi convins mult timp pe altii sa imparta cu tine ce au cules sau vanat. Trebuia sa participi si tu intr-un grad destul de similar. De mult mai multe ori era mai degraba invers – daca aveai succes ca vanator-culegator erai apreciat si social.
(Se pare ca e totusi o problema cu dimensiunea raspunsurilor.)
Nu plec de la o conceptie ideologica fiindca incerc sa redau detaliile furnizate de antropologie, nu le neglijez si nu simplific nepermis. Nu eu sint cel care-l priveste „de foarte de sus” pe omul preistoric, nu eu il asimilez cu burta sau instinctele.
Insa e bine ca insistati pe ideologie, chit ca imi intoarceti, in oglinda, critica. In ce va priveste, e vorba de un act ratat, ca sa folosesc un termen psihanalitic ─ fiindca stiti cumva, fara sa o admiteti, ca ideologia e de fapt cheia articolului. Intii ca simplul fapt ca imi intoarceti critica nu o valideaza. Dar apoi, asa cum am amintit deja, articolul se bazeaza mai degraba pe ideologie datorita perspectivelor morale si chiar politice pe care le are in vedere. Incercati cumva sa puneti in evidenta ca in trecut oamenii erau cam la fel, nedeosebindu-se prea mult unii de altii ─ si oare unde se mai vorbeste in istoria apropiata de nivelarea asta daca nu in comunism, in tarile care au imbratisat socialismul? Va arat in schimb ca doar privind de foarte departe si foarte de sus, asa cum propuneti la inceputul articolului d-voastra, se poate ajunge la nivelarea asta a oamenilor in istorie, in general, si a celor preistorici, in particular. Daca am merge cu deductia pina la capat, ar rezulta rapid ca, de fapt, comunismul ne vine din preistorie, care ne va servi de-acuma ca bau-bau ideologic.
Din perspectiva morala, ar decurge imediat observatia: uite ce patiti daca faceti asa ─ de pilda, daca numarul celor care produc la propriu ceva scade semnificativ. Chiar daca economic ideea are sens, abordarea n-are nici o legatura cu antropologia referitoare la preistorie, fiind o abordare de tip „bate saua sa priceapa iapa”. Ca unul care e convins deja ca comunismul a fost un experiment social de proportii cu efecte foarte grave asupra vietii oamenilor de pretutindeni, mi se pare inacceptabila amestecarea sa in antropologie sau preistorie, sub o forma mascata si sau din considerente morale. Daca combat abordarea asta, e pentru ca apar obiectivitatea punctului de vedere dat de stiinta, care printre altele demonteaza ideologii: iar a demonta ideologii nu inseamna a fi ideolog, cum sugerati. Daca pretindem ca nu mai sintem la nivelul lui „cine zice ala e”, chiar nu mai merge intoarcerea in oglinda a criticii.
Asadar: daca nu plecati de la un punct de vedere moral-politic si ideologic iar lupta d-voastra nu e, printre altele, una cu exponentii secerii si ciocanului, de ce e totusi nevoie sa privim „de sus” preistoria, neglijind detaliile relevante?
„Este nevoie de politici publice inteligente care să stimuleze din nou un contract social decent și omul productiv, potențialul de bunăstare fiind mare și zonele de manifestare fiind mult mai largi decât a fabrica un ciocan sau o seceră.”
Apropo, cind vorbeam de respect ma refeream la respectul generic, mai degraba pentru fapte si adevar, deci cu sensul de onestitate.
Spuneti:
„Bogăția preexistentă fiind una limitată ca volum și, de obicei, dinamică (animale care fugeau, zburau sau înotau, fructe care aveau perioade optime etc), având și numeroși alți pretendenți (animale sau oameni), viața era una foarte dură. Supraviețuirea necesita, practic, de la mai toți adulții un standard destul de similar de abilități și efort, inducându-le, corelativ, percepția că activau și, deci, meritau, cam la fel.”
Iata o prima afirmatie ideologica stravezie, insotita de argumente precare.
„Pentru că marea majoritate a indivizilor aveau abilități destul de similare și bogăția era preexistentă (întâmplându-se pur și simplu), reușitele cuiva ca vânător sau culegător nu prea aveau cum să fie văzute, de regulă, ca un semn de mare superioritate, ci ca un aspect mai mult de noroc în viață (ajunsese primul acolo etc). Prin urmare, era dificil să se perceapă succesul altcuiva ca fiind „pe merit” „.
Ideea ca abilitatile erau „destul de similare” e din nou stravezie si trasa de par: inclusiv furnicile par sa aiba „personalitati” foarte diferite ─ s-a observat, de pilda, ca printre cele iesite la munca, multe chiar muncesc dar destule altele trag chiulul. Mai e ceva remarcabil care poate distinge indivizii: „simpla” abilitate a disimularii poate fi cruciala nu doar pentru supravietuire dar si cind e vorba de afirmarea sau orientarea in cadrul unui grup. Pe de alta parte, tot animalele „stiu” cumva ca „bogatia” nu se intimpla pur si simplu, foarte multe fiind nevoite sa migreze din cauza vremii sau sa schimbe locul pentru a micsora presiunea pe mediu.
De asemenea, decelarea meritului nu e neglijabila si apare de timpuriu ─ experimental, s-a observat deja de ceva timp, la primate, un comportament de tip moral cind era vorba de recompense. Societatile de cimpanzei sint clar structurate si, sub o forma sau alta, meritul e ubicuu si lucreaza cumva in interiorul comunitatii, existind indivizi care au succes social si indivizi care n-au.
Cele deja mentionate ar putea lesne fi trecute la categoria detalii dar nu sint simple detalii.
Exista insa scapari esentiale care, daca ar fi fost luate in calcul, ar fi lasat aproape fara suport demersul centrat pe economic. Astfel, gasesc cu-adevarat problematic faptul ca religia, o inovatie sociala remarcabila, nu e mentionata atunci cind se vorbeste despre saltul la aglomerarile de peste un milion de oameni. Caci fara codurile etice sustinute de o lume spirituala care sa aiba sens, chit ca vorbim de o fictiune, era de neconceput sa tii laolalta multimi mari de oameni analfabeti care sa mai si functioneze bine impreuna.
Ideea ca e posibil ca lumea sa fie ceva mai mult decit un joc de suma nula a venit in lume odata cu credintele stravechi legate de viata de dupa moarte si de fiintele supranaturale, iar mai apoi prin religie, care nu doar ca dadea un sens, dar avea forta de persuasiune nu atit prin constringere sau frica cit prin apel la mister, care devine stimul pentru curiozitate si cunoastere.
Este evident acum ca, fara o lume spirituala nu exista reguli, iar fara reguli si fara etica nu poate exista viata economica in nici o societate omeneasca.
Spuneam ca religia a intrezarit o posibilitate ca lumea sa aiba un sens, argumentul autentic sau demonstratia venind totusi mult mai tirziu, odata cu stiinta care, in acest fel, poate fi vazuta ca o continuare cumva naturala a religiei, care era de fapt ipoteza. Si intr-adevar, stiinta a fost aceea care a aratat ca sensul oricarei intreprinderi umane are de-a face cu intelegerea dar si ca, printr-un demers creativ sistematic si totodata critic poti descoperi si intelege legile naturii ca baza pentru dezvoltarea sau tehnologiile viitoare ─ azi, de pilda, orice bun cercetator stie ca cea mai avansata tehnologie a momentului este, de fapt, cercetarea fundamentala.
Sigur ca dimensiunea economica are rolul sau, dar ar trebui sa fie mai clar acum ca ceea ce d-voastra numiti prin ipoteza „win-win” are, de fapt, o istorie mai subtila, cu radacini in lumea spirituala sau, daca vreti, in lumea ideilor.
Centrarea pe economic altereaza perspectiva corecta asupra problemelor fundamentale ale lumii moderne devenind din solutie, o problema ─ una in plus. Fiindca pierderea sensului are legatura tocmai cu generalizarea ignorantei privitoare la sursa spirituala a devenirii omului. Omul modern are pe masa tot ce are nevoie pentru a intelege si totusi se orienteaza prost fiindca a uitat ca, in ultimele milenii, centrul lumii lui s-a constituit tot timpul in jurul valorilor spirituale.
De altfel, in text, mentionati lucrul asta, chiar cu referire la valorile religioase, dar ramine complet obscura motivatia, tocmai pentru ca istoricul e lacunar exact in privinta asta iar explicatia pentru aparitia fenomenului „win-win” e pusa mai degraba pe seama dezvoltarii economice. In realitate, etica si codurile ca inovatii sociale au fost cele care au impus de timpuriu filosofia „win-win”: toti cei care respectau codurile avea mai degraba de cistigat invatind sa convietuiasca. Asa incit, componenta economica e doar partea mai vizibila, mai simpla a dezvoltarii fenomenului.
Fenomenul „win-win” e, de fapt, mult mai raspindit in natura decit s-ar putea crede: orice organism multicelular se bazeaza pe colaborarea dintre celulele sale care nu mai sint in competitie, ci fac permanent schimburi prin care nu doar ca supravietuiesc, dar prospera ca organism pe termen foarte lung, de regula cu mult mai lung decit ciclul de viata al unei celule individuale.
Pentru R.A. Muresan:
Ca sa incep cu ce inteleg ca ar fi preocuparea dvs principala, nu vad nicio contradictie intre interpretarea propusa de articol si credinta. Daca ati fi citit atent, lipsa oricarei contradictii era clarificata chiar de la prima pagina.
Persistati, insa, in confuzia instincte-dimensiuni care privesc devenirea spirituala. Articolul tocmai ca spune ca unele instincte paguboase au fost curbate/contracarate de religie mii de ani prin abordarea ascensionala, doar ca acest lucru nu se mai intampla in prezent pentru segmente mari de oameni.
In ceea ce priveste prima sectiune – care pare sa va deranjeze cel mai mult, exemplele dvs pe fond ignora numeroase studii, precum si simpla logica.
Abilitatile adultilor chiar erau larg similare – dincolo de cate un individ exceptional – si expertiza dvs in furnici si disimularea oamenilor sau in cadrul altor specii acum zeci de mii de ani e, evident, foarte redusa si nici nu este relevanta statistic. Perceptia lumii e data de ce se intampla de regula, nu de exceptii.
Ca ar fi stiut si alte animale ca bogatia nu se intampla pur si simplu ca de aceea ar fi migrat arata iarasi o intelegere eronata a articolului. Ideea nu era ca bogatia era infinita (am si spus ca era limitata, cu numerosi pretendenti etc – de aceea si succesul unui clan era frecvent pe seama altuia), ci ca se intampla fara aportul constient al omului.
Sunt de acord ca religia a stimulat abordarile win-win, dar ideea articolului si aici era, in principal, alta – daca nu-ti folosesti capacitatile sa produci bogatie, ci doar vanezi si culegi din ce exista, nu are cum sa fie cine stie ce win-win.
Oricum, in exemplul dvs faceti o alta confuzie intre aspecte evolutive la unele specii – organisme pluricelulare etc – si relatiile dintre indivizi si grupuri de indivizi (unde realitatea e mult mai competitiva daca resursele sunt f limitate cum are acum zeci de mii de ani).
„Ca sa incep cu ce inteleg ca ar fi preocuparea dvs principala, nu vad nicio contradictie intre interpretarea propusa de articol si credinta. Daca ati fi citit atent, lipsa oricarei contradictii era clarificata chiar de la prima pagina.
Persistati, insa, in confuzia instincte-dimensiuni care privesc devenirea spirituala. Articolul tocmai ca spune ca unele instincte paguboase au fost curbate/contracarate de religie mii de ani prin abordarea ascensionala, doar ca acest lucru nu se mai intampla in prezent pentru segmente mari de oameni.”
Interesant cum religia opereaza asa de multe clarificari in articolul d-voastra ─ „instincte paguboase au fost curbate/contracarate de religie mii de ani prin abordarea ascensionala” ─, desi termenul apare in text o singura data, in contextul deja recunoscut si mentionat de mine. Nu reiese de nicaieri nici un fel de „curbare” a instinctelor, fiindca nu e specificata clar, si asta tocmai pentru ca aveti tendinta de a reduce oamenii din preistorie la burta si instincte. Bogatia produsa de omul din trecutul indepartat se masoara altfel si e legata, asa cum am aratat mai sus, de achizitiile sale de limbaj, unelte, cultura, loc sau succes in grup sau societate.
„In ceea ce priveste prima sectiune – care pare sa va deranjeze cel mai mult, exemplele dvs pe fond ignora numeroase studii, precum si simpla logica.
Abilitatile adultilor chiar erau larg similare – dincolo de cate un individ exceptional – si expertiza dvs in furnici si disimularea oamenilor sau in cadrul altor specii acum zeci de mii de ani e, evident, foarte redusa si nici nu este relevanta statistic. Perceptia lumii e data de ce se intampla de regula, nu de exceptii.”
Abilitatile adultilor nu erau similare, fiindca unii aveau succes social iar altii nu, iar intre aceste limite erau o varietate de alti indivizi cu diferite abilitati ─ de bun comunicator, de lider, de vinator, de liant social sau intermediar, existau inclusiv figuri populare sau mai putin populare, etc: aceste diferente care par marunte sint cruciale in viata de grup. Relevanta statistica nici nu trebuie cautata in grupurile mici, ea apare doar daca iei in calcul suficient de multe grupuri care evolueaza in timp ─ pe de alta parte, noi n-am avut niciodata acces direct la acele populatii iar urmele pe care le-au lasat in timp sint destul de putine. Trimiterea la alte specii sau la societatile de furnici a fost facuta pentru a sublinia faptul ca diferentele dintre indivizi apar foarte de timpuriu, iar daca acolo putem deja vorbi de diferente importante, e foarte probabil ca acestea sint cu-atit mai relevante in cazul societatilor de primate sau oameni preistorici.
„Ca ar fi stiut si alte animale ca bogatia nu se intampla pur si simplu ca de aceea ar fi migrat arata iarasi o intelegere eronata a articolului. Ideea nu era ca bogatia era infinita (am si spus ca era limitata, cu numerosi pretendenti etc – de aceea si succesul unui clan era frecvent pe seama altuia), ci ca se intampla fara aportul constient al omului.”
Pentru a completa tabloul si a arata ca lucrurile sint mai complicate, am mentionat migratia si nomadismul ca adaptari si achizitii in cazul multor specii de animale: animalele produc cumva, si nu-i vorba doar de schimbari importante in mediu, dar uneori inclusiv propria hrana, chiar daca ele nu par sa fie constiente de ceea ce fac. Antilopele gnu ingrasa pamintul, pleaca si se intorc dupa un timp cam tot pe unde unde au mai fost pentru ca „stiu” ca intre timp a aparut o noua „recolta”. Mai mult, exista specii de furnici care cresc ciuperci cam asa cum crestem noi legume si altele care ingrijesc afide pentru sucul bogat in zaharuri.
„Sunt de acord ca religia a stimulat abordarile win-win, dar ideea articolului si aici era, in principal, alta – daca nu-ti folosesti capacitatile sa produci bogatie, ci doar vanezi si culegi din ce exista, nu are cum sa fie cine stie ce win-win.
Oricum, in exemplul dvs faceti o alta confuzie intre aspecte evolutive la unele specii – organisme pluricelulare etc – si relatiile dintre indivizi si grupuri de indivizi (unde realitatea e mult mai competitiva daca resursele sunt f limitate cum are acum zeci de mii de ani).”
Asa cum am incercat sa sugerez, inclusiv trecerea de la stadiul de vinator-culegator la cel de agricultor crescator de animale a fost una graduala si complicata. Simplificarile abrupte, fie si din considerente de ordin moral, altereaza semnificativ perspectiva asupra evolutiei umane. Asadar, toate exemplele pe care vi le-am dat au fost menite sa arate nu atit ca tabloul e mult mai complicat, desi este, cit ca din el lipsesc piese importante. In tabloul asta, atit omul cit si animalele au produs, mai mult sau mai putin constient, bogatie, la nivelul potrivit dezvoltarii. Inclusiv povestea „win-win” e mai complicata: prin comparatie cu lumea unor oameni din viitor, puteti fi sigur ca inclusiv lumea noastra ar putea trece drept una in care nu era „cine stie ce win-win” si ca ceea ce noi numim azi bogatie, in viitor va pali. De-aia vorbeam de contextualizarea termenilor: putem vorbi de bogatie daca adaptam teremenul la fiecare epoca, mai ales ca succesul social poate fi luat drept criteriu valoric in aproape oricare dintre etapele dezvoltarii speciei umane. Ideea de succes social e de asemenea una sofisticata, cu multe variable, modificindu-se sensibil de-a lungul timpului insa ramine ceva central aici, care da masura dezvoltarii unui individ in cadrul grupului si nu numai. Cit despre ceea ce numiti confuzie, acolo e de fapt e o analogie care sugereaza cit de departe se poate merge peste tot acolo unde avem de-a face cu grupuri de indivizi sau celule individuale, unde vorbim de
– cooperare,
– diviziunea muncii, adica specializare,
avind ca efecte
– o eficienta sporita,
– adaptabilitate mai mare,
– robustete.
Analogia arata de ce fenomenul „win-win” este o caracteristica fundamentala atit in societatile omenesti cit si in cazul vietii multiceluare. In cazul organismelor multicelulare, termenul de bogatie potrivit pare complet diferit dar si aici vorbim de un criteriu de succes, caci e vorba de supravietuire. „Bogatia” unui organism muticelular, chit ca acesta nu e nici macar constient de ea, e data de eficienta sporita, adaptabilitate si robustete.
Dar analogia merge si mai departe, fiindca chiar in interiorul organismelor unicelulare vorbim de cooperare si specializare, nu referitoare la indivizi, ci la organe foarte complicate. Din nou, supravietuirea e un criteriu de succes si depinde de „bogatie” acumulata, adica tot de eficienta, adaptabilitate si robustete.
Pentru RA Muresan: Nici mai sus nu am identificat vreun argument impotriva concluziilor articolului.
Faptul ca pentru dvs bogatia e mai mult sociala sau in termeni de salturi ale omenirii nu schimba cu nimic ce multumea zilnic omul obisnuit acum 12000 de ani.
Ca nu as fi insistat mai mult pe rolul pozitiv al religiei in curbarea unor instincte, iarasi, nu afecteaza rationamentul articolului.
De asemenea, pur si simplu nu este adevarat ca era asa o mare specializare atunci. Ati putea avea in vedere macar faptul ca peste 95% din populatie facea agricultura acum 200 de ani – credeti ca in cadrul comunitatilor erau asa diferiti intre ei ca abilitati atunci? Cu atat mai putin era cazul acum 12000 de ani.
Faptul ca parcursul omenirii a fost complex nu e negat de nimeni. Dar asta nu inseamna ca aspectele subliniate de articol nu au facut parte din acest parcurs si nu reprezinta aspecte importante si care au implicatii si astazi. Analogiile dvs nu contrazic deloc acest aspect si existenta unui win-win asa general pe atunci nu are pur si simplu nicio baza stiintifica si nici macar logica. Daca iei doar din ce este in jur, win-win dincolo de propriul clan nu este regula. Exemple in cadrul unui individ (ca s-ar fi trecut de la un organism unicelular la unul pluricelular) sau simbioze intre specii nu au, evident, nicio relevanta pentru ce se intampla intre indivizi (si cum percep ei acest lucru).
Sunt de acord ca ce se practica in prezent ca win-win are destule situatii de discutat din perspectiva utilitatii pe termen lung. Articolul incearca, insa, sa sublinieze ca modul in care gandim e unul din aspectele fundamentale pentru succesul ca specie si ca acesta este tributar in prezent unor instincte vechi care induc in eroare in prezent si sunt speculate, in loc sa fie din nou contracarate intr-un mod ascensional.
A pretinde ca trecutul de vanatori-culegatori reprezenta un fel de hora filozofica generala cu oameni perfecti si complementari si ca nu avem nimic negativ de avut in vedere acolo (dimpotriva, eventual sa si revenim la asa o stare paradisiaca plina de abundenta) – nu are cum sa duca la ceva bun in prezent.
Nici aici nu mai pot continua cu adaugarea de raspunsuri ─ am vazut ca cel scurt de mai sus a fost totusi preluat si probabil ca sint respinse cele de dimensiuni mai mari.
Nu tin sa continuu dialogul in orice conditii, prin fragmente telegrafice. Pe de alta parte, m-am cam lamurit inclusiv in privinta contributors, pe care in ultima vreme revin mai rar, fiindca nivelul celor care publica a scazut continuu.
La vremea cind Adam si Eva , inca negustind din fructul cunoasterii binelui si raului , se aflau in Gradina Raiului , hrana lor cred ( spun cred in sesn de convingere ) ca nu era constituita din carne . Cel putin pentru motivul ca , asa cum e scris in Sfinta Scriptura , traiau in buna intelegere cu animalele si pasarile . Ceva in adincul sufletului meu imi spune ca nu aveau grija mincarii ( in sesn trupesc ) .
Apoi , dupa cadere si alungarea lor din Gradina Raiului , toate in jurul lor fiind pervertite ( ca urmare a neascultarii lor fata de Cel care institutise o singura porunca ) a trebuit sa se hraneasca cu ceea ce gaseau in jurul lor in mod natural ( adica sadit acolo de Dumnezeu ) .
Din acel moment , ar spune unii savanti si cercetatori , a inceput ,,evolutia omului ” . In locul acestei expresii eu folosesc o alta – ,, decaderea si decadenta din ce in ce mai accentuata a omului ” . Decaderea adica de unde ar intreba unii . Din starea primordiala oameni buni .
In toata ,,evolutia ” asta omul a gasit de cuviinta sa acumuleze bogatie . Materiala adica . Bogatia spirituala nu o cauta nimeni . Sau poate ca sint oameni care o cauta dar nu sint eu capabil sa ii identific .
Facem in jurul nostru totul din ce in ce mai sofisticat ( mincare , tehnologie , legislatie , ,,modele economice ” , …. ) si toate astea ne fac viata mai ….sofisticata mai complexa mai incitanta (?) . Ba chiar excitanta . Exacerbarea simturilor . Nu ne dorim simplitatea .
Prin urmare ma intreb asa primitiv si grobian ; de ce nu ne mai satura Dumnezeu ?! Ce ne impiedica sa vedem ca goana asta dupa acumulare de bogatii materiale e un drum infundat si sa renuntam la ea ?! Ca doar nu le ia nimeni cu el dincolo de moartea trupeasca .
Apreciez amploarea perspectivei pe care o propuneti. Multumesc pentru bolduri si concluzii, m-au ajutat sa urmaresc textul mai usor.
As avea o adaugire, poate putin paralela cu textul propus, dar care sper sa va fie de folos:
Cred ca e important sa se tina cont de faptul ca trecerea la un nou model economic, inclusiv cand ne referim la inlocuirea celui specific vanatori-culegatorilor de catre modelul reprezentat de agricultura si pastorit, s-a produs avand in fundatie viziuni despre lume si practici cimentate de generatii.
De exemplu aparitia agriculturii – pe langa faptul ca a aparut in mai multe locuri, odata cu incalzirea climatului acum 11700 de ani (adica nu a fost o inventie unica, care s-a raspandit ulterior), ea nici nu a debutat abrupt, ci s-a bazat pe practici care aveau deja vechimi milenare (cel putin in spatiul euro-asiatic). Aceste practici s-au impus treptat, pulsatoriu, intr-un proces care la randul lui a durat milenii, pe masura ce fermierii au reusit sa ocupe noi nise ecologice, sa se inmulteasca, sa devina mai organizati si sa asimileze, elimine sau impinga in nise ecologice nefavorabile agriculturii grupurile de vanatori-culegatori cu care au concurat pentru resurse.
Dupa acelasi model s-au produs si tranzitiile de la agricultura traditionala la o societate mercantila, apoi industriala, iar in final la societatea capitalista, globala, in care suntem azi.
Dar totusi, in acest tipar, ceea ce pare ca s-a schimbat in ecuatie este ritmul schimbarilor. Daca generalizarea agriculturii s-a impus in cateva mii de ani, in ultimii 500 de ani aceste trasformari profunde s-au produs in secole si apoi decenii.
Pe aceasta tendinta, o tranzitie in acest moment spre o alta forma de organizare implica transformari majore pe durata a maxim cativa zeci de ani, daca nu ani. Adica foarte repede. Schimbari care practic se desfasoara pe parcursul unei vieti de om.
Iar in reinventarea aceasta, la o asemenea amploare si la un asemenea ritm, sta o mare provocare. Intr-un timp atata de scurt, cati oameni reusesc sa preia/sa-si insuseasca o astfel de transformare si sa participe activ la ea, fara panica si productiv? Si cum sa traduci aceasta tranzitie in politicile inteligente interne si externe amintite in text? Cu ce lideri politici, avand ce orientare politica? Ce pastrezi din structurile de acum, incat sa ramana o structura de rezistenta, dar sa existe si elasticitate si coerenta spre altceva?
Si de fapt cum s-ar defini acel altceva spre care ar fi bine sa ne indreptam? Ca sa fie si mai complicat – oare ceea ce se intampla in ultimii ani este si o incercare a celor precum Putin (avand in spate o economie intuibil nefunctionala pe termen mediu si lung) sa se plaseze cat mai bine, in forta, la negocierile noului? Apeland la negare, refuz, amenintare, la nu exista lume fara noi, cu noi sau deloc?
Inainte sa ne devina clare aceste lucruri, poate ca provocarea momentului ar fi sa se defineasca/reafirme categoric cele cateva repere etice, decente, pragmatice (nu si cinice) pe care ni le putem asuma cu totii. Acele valori care sa intareasca fundatia din prezent, si care sa permita tranzitia spre acel altceva inca neclar, dar dorit viabil pentru un viitor echitabil.
(in opinia mea, acel altceva ar fi ideal sa vina cu un model economic care abandoneaza antropocentrismul si supraproductia, reuseste sa mentina temperatura medie globala in fereastra de 1.5-2 grade Celsius fata de perioada industriala, evita dezastrul ecologic, evita destramarea si migrarea de neoprit a intregi comunitati umane, nu permite coagularea de razboaie nimicitoare pentru acces la resurse si cai de transport).
Din istoria tranzitiilor trecute stim ca acestea au fost perioade de cacofonie generalizata, in momente cand oamenii constientizau ca exista transformari profunde la care trebuie sa se adapteze. Cu incercari multiple, inovative, care cum stiau si puteau. Cai multiple, precum potecile dintr-o padure intens circulata. Care poteci s-au infundat, s-au scurt-circuitat, au deviat, s-au combinat, pana cand s-au definit directiile dominante.
Daca asa s-au produs lucrurile in trecut, de ce nu ar fi asa si acum? Si totusi, ceea ce e specific momentului actual este ca informatia este mult mai evoluata, circula mult mai repede, suntem mult mai organizati si educati, intelegem mai bine care sunt mizele si consecintele actiunilor noastre, avem si lectii din trecut pe care sa ni le insusim. Adica par sa existe toate ingredientele ca solutiile sa fie mai repede identificate, colaborarea sa fie la scara mare, iar aceasta faza de recalibrare sa dureze intradevar mult mai putin decat in trecut, si sa fie cat mai lina.
Pentru Mirela S: Multumesc pentru comentariu. Rezonez cu marea majoritate a precizarilor. Unde sunt putin mai sceptic este finalul – adica, sunt tot un optimist, dar evolutia pozitiva respectiva nu se va intampla de la sine pentru ca segmente importante din toata lumea sunt deja influentate de partea emotionala a modelului, fiind nevoie de politici adaptate pentru contracarare.
Mulțumesc pentru articol, mă bucur că se discuta și în media românească astfel de lucruri.
Ce pot spune eu?
1. Omul este un animal, cu certitudine. Nu a făcut saltul, din păcate. A devenit extrem de vizibil odată cu cele două războaie, cel din Ucraina și cel din Israel. Ne mai putem nega, oricât am dori sa ne consideram „rasa superioara” intre animale.
2. Suntem animale rapace, avem posibilitatea sa ne auto-protejam, (cu mâncare, arme, medicamente) și o facem animalic, in defavoarea naturii, in defavoarea celorlalți oameni – animale. Cu apucături pe termen scurt. Aruncăm plastice, cream viruși, tăiem păduri, ne pradam reciproc, ne înmulțim incontrolabil (suntem totuși 8 miliarde!).
3. Avem peste 100 de disonante cognitive cu care venim din „sălbăticie” și acestea sunt studiate de către o nișă îngustă de oameni. Chiar daca sunt publice și știute, le negam și nu vorbim despre ele. Aceste disonante sunt studiate și folosite pentru, și împotriva, noastră.
4. Bogăția actuala vine tocmai din exploatarea acestor disonante cognitive, nevoia de atenție, nevoia de „bule”, nevoia de a fi mințiți, nevoia de a ninse spune ce credem, nevoia de „merit”, nevoia de „a avea” …samd.
5. Nu va exista o redistribuire a bogăției și AI-ul nu va crea acel „bunăstare pentru toți” pentru că AI-ul este „o tolba” de produse de larg consum. AI-ul nu lucrează pentru noi, asta este doar o iluzie. AI-ul este format din mici produse pentru care plătim cu toții un preț. AI-ul ia foarte puțin de la foarte multi și se crează iluzia de bogăție adăugată, surplus de valoare.
Input mic, valoare mare, că pufuleții. Doar că pufuleții sunt vânduti local, produsele cu AI sunt vândute global, miliarde de cumpărători / utilizatori.
6. Faceți corelația cu RedBull sau cu fenomenul Cardashian când vă gândiți la produsele care includ AI. Diversitate, public imens, nevoi „animalice”, disonante cognitive exploatate / creste.
7. Sper că in 5-7 ani se va instala „fatigul”. Și ne vom „felia” / „nisa” și mai mult în „bulele” noastre. Ganditi-va la sutele de cărți care sunt citite și prezentate doar de influenceri, informația „vândută” prin ‘click by link” către consumatori. Ganditi-va la „onli-fans” cu informația vândută prin „click-by-link” către consumatori samd. AI-ul va ajuta acești „producători” să își rafineze produsele. Contra cost, desigur.
8. Oare cum vor arăta viitoarele dumneavoastră articole când le veți „peria” cu chatGPT4 sau 5 sau 6? Pe care îl veți plăti, și noi va vom plăti, prin click-per-link?
Spor și mă bucur pentru temele in discuție. Contribuția mea nu a fost chiar la temele din articol, știu, și îmi cer scuze.
Pentru Stefan: Multumesc pentru comentariu/ganduri. Pe termen mediu sunt multe motive de optimism. Mai riscant este intre timp.
Un text profetic pentru violența ce va să vie.
Da, dezvoltarea tehnologică actuală duce la o anarhie a modelului capitalist, care pare că nu mai găsește soluții. Iar dacă capitalism nu e, atunci nici democrație nu e și, vai, nici libertate.
Lumea este prinsă între două fenomene: anarhia sistemelor capitalist-democratice și autoritarismele sistemelor statale centralizate între care, se pare, că există o luptă de anihilare.
Cum va evolua Lumea? Ca părere va evolua spre violență. Dar nu din motive neapărat economice ci mai mult din motive revanșarde/istorice. Căci: ce vrea Rusia? ce vrea China? ce vrea Europa de Vest?
În definitiv, ce vrea Lumea asta în care încă trăim?
Totul pare că Lumea se îndreaptă spre autodistrugere.
NB. Tulburător text, aproape un epitaf.
Un articol superb care trebuie mestecat pe indelete.
Câteva gânduri de moment.
Exista azi o tensiune între cei care produc lucruri palpabile; pâine, lapte, haine, apa, carne, energie, etc și cei care produc sau tranzactioneaza simboluri ale civilizației secolului 21, de la programe de calculator pana la asa zisa media sociala. Nu este vorba de o alegere de tip ori-ori ci de valoarea pe care societatea, dominata de cei care produc și tranzacționează bunuri imateriale, o da celor care furnizează bunuri de prima necesitate. Culegătorul-Culegător este pierdut în o lume în care fermierii nu mai aduc mâncare la piața sau cei care asigura energie își iau un concediu mai lung. Nu și invers.
Poate ar trebui recitite niște terorii de mult uitate, cele ale fiziocratilor de la mijlocul sec 18 care puneau accentul pe valoarea pământului și a celui care-l lucrează. Putem inventa cele mai avansate tehnologii dar toate se reazima pe folosirea unui suport material concret, de la un grăunte de nisip cu Si pentru calculatoare pana la minereul de uraniu pentru energie. Fără aceste banale suporturi tehnologia este doar o teorie frumoasa. Un fel de roman de Asimov.
O lume a Culegătorilor-Culegători sadeste sămânța unor serioase conflicte sociale. Se vede asta azi in EU. În plus nici nu este sustenabila.
Pentru Alex d B: Mulțumesc pentru apreciere/comentariu. Tensiunea respectivă ține, cred, în bună parte tot de deconectarea de modul de producere a bogăției pe fondul formării neactualizate cu totul la noua lume la care m-am referit într-una din secțiuni. Pentru că mai tot ce conta pentru supraviețuirea de zi cu zi acum 12000 de ani era fizic, ne este greu să gândim abstract și să înțelegem valoarea unui program pe calculator, de exemplu. Vedem și pe forumuri de discuții frecvent comentarii și glume despre aparența fizică a unor IT-ști etc, adică destui nu ar fi niște zdrahoni care să bea o votcă dintr-o înghițitură etc (instinctele vechi împingând spre comparații pur fizice). Deși multe servicii sunt importante pentru bunăstare, pentru că majoritatea celor pe care le înțelegem nu sunt esențiale și ne par că nu necesită un efort mare (gen, un machiaj), tindem să le vedem similar și pe cele pe care nu le înțelegem.
De la „vanator-culegator” s-a ajuns cumva la „culegator-culegator” ce creste cheltuielile, ale cui daca nu ale Statului? Avem cateva exemple, cine sunt acesti culegatori ce culeg? Cei pe ajutor social, pensionari, functionari publici, sau despre ce vorbim?
In articol se vorbeste de productie, se mentioneaza servicii, dar parca tot productia e mai importanta in sensul contributie de bunastare. La sfarsit se propune „reconvertirea multor culegători-culegători în contribuitori la bunăstare”. Cum? „Cresterea eficientei statului?”. Din nou, cum? „Este nevoie de politici publice inteligente care să stimuleze din nou un contract social decent și omul productiv”. Aici trebuie sa cer ajutor din nou. Il stimulam tot pe cel ce produce, respectiv „dam pe calul pe care trage”, sau e vorba cumva de acest „culegator-culegator”, liber cugetator…pe care Statul il impinge asa usor, la munca?
COSMOSAPIENS (John Hands) a lămurit mai pe larg și această temă, poate mai puțin partea morală a evoluției noastre. Evoluția pe bază de competiție și concurență a cam omorât omenia dintre noi iar religia a nuanțat răutatea umană, a specializat-o și a rafinat-o, nu a lecuit-o. Supraviețuirea celui mai bine adaptat (Charles Darwin) elimină moralitatea ca inutilă și periculoasă și abia Piotr Kropotkin (fostul aristocrat anarhist!) crede că evoluția noastră ca societate se datorează ajutorului reciproc și colaborării. În ziua de azi moralitatea se vede ca o calitate a celui slab doar, o scuză a neputinței sale. După cum curge istoria, omenirea a alunecat pe panta greșită și, dialectic vorbind, a venit vremea ca și specia asta să dispară. Sunt convins, nu va fi pagubă pentru Univers și nici măcar pentru Pământ. Oricum, contemplarea de sine ne pune în față orgoliosul spectacol al încrederii nemărginite în superioritatea noastră. Încă nu am aflat cine e regizorul, de ce ne-a adus până în pragul dezastrului și nici măcar n-am aflat cine suntem și ce căutăm pe aici. Deși agnosticii câștigă tot mai mult teren, mă bucur că vă păstrați o tentă de speranță în comentarii – semn al tinereții, un păcat care trece. Să-l amintesc doar pe Oswald Spengler: Optimismul e lașitate!
Pentru Mircea Oprea. Mulțumesc pentru comentariu. Cred că jocul este încă deschis și sunt multe posibilități pentru evoluții pozitive. Aceasta nu înseamnă că aș fi un optimist ca ideologie și nici articolul nu cred că abundă în semne de așa ceva, dar lucrurile bune structurale nu se întâmplă de la sine. Ce a spus Spengler nu mi se pare deloc logic pe acest punct, implicând că pesimismul ar fi curaj – niciuna nici alta nu sunt adevărate ca atare.
Bună pledoarie! Perspective temporale vaste si economico-sociale largi. Altruism intelectual evident și documentat.
Felicitări!
Fiecare haltă a traseului spiritual schițat umbrește însă o întreagă lume ” moult à discuter „.
In evoluția culegătorilor primari selecția dură și „naturală” a avut o contribuție pozitivă; cu timpul a devenit o selecție ” specială” care dă rezultatele bizare prea vizibile ale lumii noastre.
Datorii? Banul o mai fi măsura lucrului efectuat?
Mulțumesc pentru comentariu. Nevoia de a reda cât de cât succint subiecte foarte largi și complexe a necesitat, într-adevăr, concentrarea pe un număr limitat de aspecte.
Sunteți foarte amabil că îmi răspundeți și asta mă încurajează să mai adaug o liniuță în dialogul nostru public… Nu, nici pe departe concluzia n-ar fi că pesimismul ar însemna curaj, ci mai degrabă doar realism, cât să abordez cu prudență ziua de mâine, mai ales că profețiile dezastrului se vând foarte bine. Jocul este deschis, neîndoios, nu exclud că s-ar putea ca, în mod surprinzător, să dea binele peste noi iar eu, pesimistul, voi fi singurul nepregătit… Pesimismul meu nu vrea să se mai lase păcălit de false speranțe ori idealuri (mai ales ideologice), ba, mai grav, văd un dezastru în democrația ”sponsorizată” de economia de piață, iar totalitarismul e de neacceptat. Leibnițizând (suportați, vă rog, barbarismul!) cu ironie, zic și eu că trăim în cea mai bună lume posibilă, dar mă tem că nici ”binele” acesta nu va ține. Azi trăim consumând din resursele nepoților cu un egoism sinucigaș, iar România deja și-a vândut viitorul pe câteva generații prin împrumuturi externe nesăbuite doar pentru ca o parte dintre noi, privilegiații, să trăiască într-un hedonism nemeritat. Nu am cum fi optimist, încerc totuși, dacă e posibil, să temperez prognozele vesele pentru ziua de mâine, în ciuda eternelor carnavaluri și campanii electorale în care trăim.
Un eseu excelent, amplu dar bine structurat, pozitiv, frumos adus din condei către un îndemn aproape…europatriotic. Desigur, nu sunt de acord cu mai nimic din text…:)
Un alt articol excelent! Dl. Bondoc are darul, foarte rar întâlnit în ziua de azi, de a prezenta într-un mod simplu și clar idei complexe. Mai are și un stil plăcut și digerabil care te face să citești până la capăt articolul. Felicitari și așteptam și alte articole, dle. Bondoc!
Mulțumesc pentru comentariu/apreciere.
Excelent articol!
Mesajul este foarte clar: la munca! Culegătorii-culegători sunt mai pe romaneste spus, „parazitii” lumii moderne care au fost obisnuiti de catre guvernele si surprastatele socialiste (spre tine privesc, UE!) cu „alocatii cetatenesti”, alocatii de somaj (uneori pana la pensie, cum este in Belgia(65 ani), cu scutiri totale de taxe pentru familiile cu cel putin 3 copii, etc, etc. Este inadmisibil ca o mana de oameni sa lucreze precum robii si sa plateasca niste taxe uriase pentru „culegători-culegători”. Ba mai mult, ce sa vezi, se vorbeste despre „venitul minim garantat”, o inventie care vine tot din sfera socialisto-marxista si care le garanteaza culegători-culegătorilor o viata tihnita si poate la fel de buna precum a celorlalti, care nu au timp saracii de citit pe malul marii.
In final, se desprinde o alta idee interesanta din articol, aceea ca „ecologizarea” fortata nu este altceva decat o masura disperata de a incetini consumul global, prin aratarea „bau-bau-lui” climatic si „apocalipsei climatice”.
N-ar putea vanatori-culegatorii sa primeasca o derogare in acest caz? Adica sa consume cat le trebuie, iar culegători-culegătorii sa treaca la „ecologizare”? Mi se pare normal ca cel care munceste si plateste taxe si impozite sa manance proteine ceva mai multe ca sa aiba „putere de munca”!
Sunt cateva decenii de cand ma intreb in ce masura reprezentantii nostri comerciali si diplomatici la Brussel, la Bonn si Paris , asta pentru a ne invarti strict in ograda noastra comuna, au inteles si analizat ingrijoratoarele mutatii industriale si sociale care se petreceau sub ochii lor fiind obligati sa le semnaleze autoritatilor din Romania. Si clericii misionari raportau cele observate.
Jurnalistii de la Radio Europa Libera traiau respectivele mutații, le intelegeau, dar nu aveau dezlegare sa le faca cunoscute ascultatorilor romani.
Ma refer la ceea ce am constatat personal, respectiv la distrugerea industriei extractive si siderurgice in provincia Liege, Henaut, Charleroi ( E Belgiei ), Lorraine ( E Frantei) si in Vestul Germaniei federale.
In Germania au filmat secventa cu secventa modul in care chinezii au decupat un intreg combinat siderurgic dupa ce au fotografiat piesa cu piesa componentele pentru a le asambla in țara lor. Se intampla inainte de caderea Zidului. Filmul acestei operatiuni a fost transmis pe postul tv franco-german Arte.
Ceea ce m-a şocat a fost faptul ca disparitia prin dezafectare, distrugere, delocalizare a acestor combinate/ uzine/ mine, s-a petrecut in provincii exclusiv de Stanga, dirijate de comunisti/ socialisti.
Sute de mii de muncitori au intrat in şomaj, localitatile au intrat partial in ruina devenind centre de trafic de droguri si arme.
In Belgia comunitatile de italieni si marocani care de generatii au fost principala forta de munca folosita la construirea autostrazilor luminate si vizibile din cosmos au devenit pricipalul grup infractional .
Practic toate fabricile de textile si confectii au fost dezafectate in Franta si Belgia, supravietuind doar cateva ateliere. Consecintele se pot deduce tinand cont si de faptul ca in acest domeniu ,personalul era majoritar francez ” de souche”.
Dupa lovitura de Stat din ’89 si instalarea lui Iliescu prin frauda electorala, zeci de mii de romani instalandu-se in aceste țari occidentale au fost surprinsi ca au fost primiti cu temere, ca exista şomaj , criza de locuinťe decente..
Magazinele le luau ochii, strazile erau luminate si curate dar usile la care bateau pentru a presta meseriile pentru care erau calificati, nu le erau deschise pentru ca ceva grav se petrecuse in aceste țari, fara ca George Marinescu , Sanda Taranu sau domnul Verman sa le spuna .Toti stiau dar taceau.
Romanii trebuiau orbiți prin saturarea cu logoreicele interventii ale lui Ceausescu, mizeria din spitale, saracia degradanta si mesajele orientate unidirectional ale Europei Libere.
Cele 2 guverne Roman stiau ce trebuie distrus in Romania, de ce , cum si spre beneficiul cui, dupa planul pus la punct in detaliu in afara țarii cu complicitatea tradatorilor.
Dupa cum putem constata planul este inca in desfasurare. Asistam la globalizarea consumerismului , a trimfului Negutatorului din Anvers. Isi mai aminteste cineva aria interpretata ca nimeni altul de Toma Caragiu?
…” in fişic in saculețe, banii toți au doua fețe!
cap, cap, pajura , cap, pajura ,pajura, cap”.
Un articol foarte bun. E greu sa faci un portret exhaustiv al omenirii de la începuturile ei și sa mai fii și concis. Eu cred ca inițial nu era vorba doar de „noroc”, nu cred ca era usor sa ocupi teritorii noi, acum pare simplu, dar pe vremea aceea nu sunt convins ca era usor sa pleci in expeditii de explorare. Trecerea de la vanatoare la agricultura dupa glaciatiune ne-a afectat poate cooperarea, empatia. Omorai un mamut, in grup de obicei, dar tot nu puteai sa il mananci pe tot cu grupul tau, se strica. Dadeai si la vecini, iti dadeau si ei cand prindeau ceva mai mare. Nu puteai sa ai, sa pui deoparte, lacomia nu folosea la nimic. Cand am devenit agricultori in schimb, am inceput sa cunoastem termenul de surplus, cu toate lucrurile bune dar si mai putin bune care derivau din el. Schimbul s-a diversificat, dar si lacomia. Nu a durat mult si unii au acaparat atat agricultura (pamantul) dar si vanatoarea (armele si puterea bazata pe ierarhii militarizate). Oamenii s-au trezit in feudalism, de obicei sclavi pe mosia unui feudal. Avea si un oarecare sens, pe acele vremuri securitatea juca un rol important. Degeaba erai liber, daca puteai fi calcat de oricine era mai bine organizat militar. Mai bine stateai sclav pe mosie, dar aveai o oarecare protectie militara, lordul de obicei facea parte dintr-o ierarhie de relatii de vasalitate ce se terminau la rege. Aparent oamenii erau mai egali, se concurau si se invidiau mai putin. Asa au fost bunicii mei, intr-un sat inca ramas cumva in Evul Mediu unde toti erau tarani, se ajutau. Insa doar pana unul se ridica. Atunci, asteptarile lor egalitariste erau profund zdruncinate, aparea imediat invidia, sabotajul, barfa, samd.
Astazi, noi, nepotii celor care traiau inca in feudalism, avem o lume super-liberalizata si tehnologizata. Nu ne mai luam sotie cu zestre, pentru pentru pamant, ca in romanul „Ion”, nu luptam pentru supravieturie, ci putem alege ce ne place, cu inima, tehnologia are grija de nevoile celelalte. Pentru copiii facem mult mai mult decat se facea pe vremuri, cand faceai copii multi si se descurca fiecare cum putea. Azi ii impingem de la spate, ii dam la meditatii. In aparenta, aceste lucruri ar trebui sa ne faca mult mai umani, mai conectati, in realitate insa lucrurile sunt cel putin discutabile daca nu chiar pe dos.
Desi avem de toate, asa cum ati remarcat si dvs, depresia e in floare. Obezitatea, diabetul, alcooolismul, drogurile sunt tot mai raspandite, semne ca nu suntem tocmai bine, mai ales dpdv psihic. Daca nu suntem obezi, suntem niste unii care ne promovam narcisistoid-agresiv cu viata noastra perfecta si sanatoasa, bio-eco-vegana si care alergam la maratonul corportistilor. Suntem ambasadori ai vietii sanatoase si ai unei forme de invidiat spunand ca si daca mai convingem inca unul sa traiasca sanatos ne-am atins scopul. Ca asta e improbabil, stim, ca pe majoritatea care nu pot avea nici forma de invidiat, nici viata sanatoasa ii bagam si mai rau in depresie, asta nu vrem sa vedem, postam zilnc despre viata sanatoasa doar ca sa ii imbolnavim pe unii si mai rau, pentru ca desi in teorie e frumos, in practica iese pe dos… Pe undeva nu am reusit sa facem fata valului de libertate si bunastare, o combinatie „cool” in teorie, dar care cumva nu ne face bine.
Au aparut insule de psihopatie sub forma unor culturi si categorii sociale de sine statatoare, dupa mine tot mai rupte de realitate sau cu o insula de realitate proprie. Pe langa dictaturile si democratiile iliberale care iau avant, avem partide, administratie publica tot mai rupte de cetateni dar mai mai ales corporatii, conduse in general de psihopati. Pentru mine pandemia a fost un semnal de alarma. Cand multi oameni erau trimisi acasa pe termen nelimitat, unele corporatii din zona IT raportau profituri record. Apoi social media, unde narcisismul, auto-promovarea excesiva, plagiatul, minciuna, au devenit virtuti la ordinea zilei, echivalente cu succesul, un termen care de obicei duce la competitivitate excesiva si la manifestari din zona psihopatica, fiindca absolut fara exceptie, exista si un revers al medaliei la oamenii de genul asta. Cumva generatiile care vin incep sa vina experti in self-delusion, adica auto amagire pe toate planurile. Este plin LinkedIn de tot felul de experti care isi varsa revelatiile profesionale, ei avand 1-2 ani de experienta, cu stangacia unui cantaret de hip-hop care canta despre teme aparent profunde si filosofice, fara sa stie ca nu face decat sa perpetueze stereoptipuri descoperite si de altii cu la fel de putina carte ca si el, si ca intelepciunea e tocmai capacitatea de a vedea dincolo de aceste stereoptipuri care iti vin primele in minte. Totul pare sa se traga din cultura corporatilor al carei precursor cred ca a fost colonialistul. Stiti managerul ala cu manecile de la camasa suflecate, spunandu-le unor angajati cata treaba au si ce oportunitate au sa fie parte din povestea asta de succes care se intampla acum, cum suntem toti o familie care tragem, dar cand corabia incepe sa ia apa, el fuge primul la urmatorul job bine platit. Omul asta, nepotului unui colonialist uman, in sensul ca nu a folosit biciul ca altii ci si-a pradat colonia cu vorba buna si vrajeala, trece si astazi ca un om de succes, pe toate planurile societatii, fiindca are un statut material net superior altora. Dar e si de neatins. Daca ai ceva de zis de vrajeala lui de doi lei, esti toxic, frustrat, nu esti team player si toata gama de manipulari de tip „gasligthing” de corporatie. Ai sa vezi asta si in zonele cu pretentii, oameni cu carte, corporatisti, dar si la fratiorul cu beemveu si tricou mulat, ori baiatul de culoare cu lantul de aur din alte cartiere ale lumii, care si aia au facut bani cine stie cum, nu vorbesc niciodata despre asta ci doar despre cat de valorosi sunt ei, muzica lor, manelele, totul este despre valoarea lor…. Doar ambalajul difera putin, metehnele sut aceleasi. Stiu e hilar, dar in general nu suntem atat de diferiti acolo la baza, chiar daca am avut parcursuri aparent complet diferite in viata. Exista doctori care conditioneaza actul medical de bani desi au studii, au o situatie financiara buna, si totusi se poarta ca niste fiinte inumane, insa daca intrebi in jur, acel om este in general respectat, cu toate ca se stie ce face de fapt, fiindca aparenta si statutul bat intotdeauna omenia, asadar faptul ca te-ai ajuns, indiferent cum, te face automat respectat, iar povestile inumane sunt mai usor de bagat sub pres. La cei cu si mai multi bani, exista in spate armate de oameni de PR care incearca sa ii face umani pe indivizii astia, ceea ce e si mai trist. Exista oameni care cred orbeste ca indivizi de genul asta ne vor mantui de lene si prostie, ne vor muta pe Marte daca Pamanul se va sufoca de gunoaie (umane). Oamenii au gasit in general narative convenabile pentru a-si justifica pornirile psihopatice. Se amagesc singuri ca fac bine, ca sunt bine, ca participa la ceva revolutionar, ca sunt unici, stiti generatia snowflake, de fapt e doar fragilitate si automagire. Sexul frumos a redevenit tranzactional, isi pune calitatile pe social media, OF, Tinder, samd, spunand parca – hai, care da mai mult, iar cand tineretea incepe sa paleasca si tatuajele sa se zbarceasca si nu au reusit sa prinda pestele cel mare, oare ce se intampla? Pai ce se intampla cu actorii porno din alte vremuri? Simplu, mureau de tineri in general, ori de SIDA ori de depresie, materializata in supradoza (Marylin Monroe like). Acum poate ca o boala venerica e mai putin probabila, dar celelalte… Divorturile si incapacitatea de a mai forma familii functionale, desi multe merg asa, disfunctional din inertie, sunt in floare. Nu mai conteaza conexiunea interumana, ci doar imaginea. Vad pe social media oameni care stiu ca sunt casatoriti, au copii, dar nu se promoveaza niciodata impreuna. Tot mai multi. La toate acestea se adauga un sistem de invatamant nereformat, o societate care nu reuseste sa isi mai exprime clar valorile, totul este permis, totul este ok, zgomotul petardelor succesului ne agita ca pe niste caini in noaptea de Revelion, petarde sub forma de vloggeri, titktokeri si altii despre care bunicii nostri ar spune ca ard gazul de pomana pe net, si chiar il ard la propriu, ca sa tii toate serverele lumii pentru ca unii sa se exprime pe asa-zisa social-media, inseamna sa consumi electricitate cat o tara medie. Da, e hilar, consumam atat de mult ca unii sa se promoveze online cu masinile lor electrice care se incarca cu curent produs cu 50% combustibili fosili, companii care posteaza despre cum au ei grija de mediu. Cum spuneam, generatia self-delusion… Desi ar trebui sa fim mai sociali, nu suntem, devenim tot mai absorbiti, autisti, samd, avem sute de prieteni pe LinkedIn, dar cand ne intalnim unii cu altii parca nu ne mai vedem, nu ne mai auzim, asteptam momentul sa luam cuvantul si sa punctam despre noi, pe ceilalti ii percepem minimalist, nu avem curiozitati, daca ne spun ei ceva desore ei, bine, daca nu, nu, doar minime politeturi.
Dar aceste insule, aproape lumi paralele, sub-culturi de periferie, care, cum spuneati nu au nici un impact, ci doar consuma chestii facute de tot mai putini semeni, tehnologie, mancare, haine medicamnte, chiar si munca fizica, si toate astea se produc si cu consum de resurse ne-regenerabile, energie din combustibili fosili, plastic, etc.
Pentru ca ingineria financiara a secolului este sa traim toti pe datorie (publica). Daca eu sunt unul dintre putinii care produc si imi bat capul cu ceva for real, banii pe care ii fac cu greu ii pun in banca, banca imprumuta guvernele si guvernele ii injecteaza in diverse proiecte publice dar si la clientela politica. O parte din ce produc e cumparata de altii cu banii mei. Datoriile publice nu vor fi platite, doar rostogolite. Scriptic, toti suntem bine, produsele mele se cumpara cu drag si spor, eu ma imbogatesc, nu in ritmul baietilor destepti, dar orisicat, cei care ard gazul primesc si ei cumva bani de la guvern, banci, si isi permit multe, bancile fac si ele profit, ca au dobanzi, guvernele au popularitate cumparata cu banii celor care muncest. Toata lumea e fericita in acest Caritas, doar ca sunt niste datorii publice care tot cresc. La naiba cu ele, sunt scriptice, pana la proba contrarie. Sa nu vrem toti sa ne scoatem banii din banci, ca atunci am vedea cat valoreaza de fapt banii nostri, adica mai nimic. De ce? Fiindca tot ce se produce se consuma de fapt. Ati observat si dumneavoastra. Dar ingineria secolului esta ca unii, tot scriptic, se imbogatesc. Bine, averile lor ar fi anulate de imensa datorie publica a statelor care e de fapt o suma negativa, dar ei controleaza narativa si ce ganidm noi, deci cat timp noi credem ca ei au sute de miliarde de dolari in conturi, bravo lor, ne-au pacalit. Ei vor consum, au comisoon la consum, vor si ca statele sa se imprumute tot mai mult, deci vor si o anume redistributie a bunastarii pastrand insa mecanismele capitaliste de acumulare de capital. Pana cand? In primul rand pana cand planeta nu va mai putea asigura resursele acestui dezmat fiindca da, cu toata reciclarea, se consuma resurse si exista un impact asupra mediului. Si in plan social, probabil pana cand vom fi inundati de „fratiori” prin de „dujmani” si „valuare”, vloggeri, tiktokeri care nu participa cu nimic la chestii „for real” dar au gasit portite de a se conecta la aceasta dorinta de redistributie a celor care conduc lumea. Azi, sa stii sa faci ceva in sens clasic, adica sa stii sa produci chestii relevante pentru altii, si sa le schimbi cinstit, pe bani, te face un ciudat, tocilar, nerd, oricum ceva detestabil. Eu nu am o problema cu asta, nu imi doresc sa fiu popular sau ceva de genul. In schimb, apar aceste insule de alienare in care oamenii traiesc si consuma tot mai mult, fara sa vada ruptura intre ce cred ei ca merita si ce se intampla de fapt. Stiu ca nu e vina lor, e doar lacomia unora in mainile carora se aduna scriptic tot mai multi bani care nu valoreaza nimic de fapt, lucru pe care nu il vom putea verifica decat in cazul unui cataclism global, deci in the hard way….
Multumesc pentru apreciere si ganduri. Politicile publice ar putea contracara multe dintre aspectele negative la care va referiti si beneficia mult mai mult de partile bune ale situatiei actuale. Pentru moment, nu se intampla, insa, decat marginal. De aceea trebuie ajustate. Nu este deloc imposibil daca s-ar concentra pe fundamente si nu pe tot felul de simptome.
Articol foarte distractiv.
De ce nu sunt mentionati magazionerii pentru cazurile de supraproductie) de carne de mamut, usierii responsabili cu bolovanii de la grote/pesteri dar si cu colectia de pietroaie si pietre pentru case si garduri, scrijelitorii si pictorii de imagini rupestre de la festivalul premergator Eurovision numit Cantarea Grotei, doicile-vatafi pentru odrasle?
Doar comentarii dintr-o camera cu ecou sunt dorite de d-l Bondoc?
Mai jos sunt subiecte tabu?
1. Dansatoare la bara i.e. formatiuni de stalactite-stalagmite nu erau?
2. Afumarea de carne pentru ca produce CO2?
3. Lilieci purtatori de Covid?
:))
Domnule Durak, iar ati gasit o sticlă de diluant rătăcită prin casa si ati inceput sa trageți din ea? :)) Că doar daca bagi diluant la punga poti sa ai asemenea reacții la un articol excelent.
@Roberto
Va cred pe cuvantul d-voastra de pionier/utecist/membru de partid ca stiti din experienta proprie nu din auzitelea ca mine cum fac aurolacii.
:))
Domnule Durak, nu va fie cu suparare, eu sunt nascut dupa 90, nu stiu cum statea treaba cu utecismul si nici cu pioneratul. Dar a propos, de ce v-ati refugiat pă Anglea, de grija lui Antonescu sau de frica vreunui pluton care v-ar fi tras la răspundere pentru colaborarile dinainte de 89? Intreb pt un preten…
Faceti urmatoarele afirmatii: „…de la aproximativ 98% din populație în producție pe la 1900 în Europa, s-a ajuns la aproximativ 17% în UE, în prezent…. dacă s-ar produce cu 20% mai puțin decât în prezent, ar trebui închise numeroase fabrici, salariații respectivi nu ar mai merge la restaurante, filme, munte, mare și ar consuma mai puține alte bunuri și servicii, generând alte falimente, risc de penurii etc.” Exista o contradictie si un neadevar in cele spuse:
1. Daca robotizarea este atat de avansata incat mai lucreaza doar 17% de oameni in productie, atunci cine sunt cei „ramasi pe drumuri” care nu o sa mai poata merge la restaurante etc?!
2. Aveti idee cate oportunitati exista in ceea ce priveste reconversia fortei de munca, cu alte cuvinte, realizati cate noi activitati pot fi demarate!? Sa va dau, doar pentru Romania, doua uriase sanse care sunt blocate intr-un mod absolut halucinant:
1. Costin Francu – Un inginer român a patentat o tehnologie care poate produce energie din deşeuri, după modelul unui sistem folosit de Germania în perioada interbelică, bazată pe procesul de gazeificare, adică transformarea oricărui material organic într-un gaz de sinteză. Antreprenorul a investit 20 de milioane de euro într-o fabrică de valorificare a deşeurilor de la marginea Braşovului, care ar putea produce 10 MW de energie pe oră dintr-o cantitate de 10 tone de deşeuri şi cu un consum de 400-500 KW/oră, însă nu poate opera, motivul fiind lipsa materiei prime. Instalatia Eco Solution de la Sacele – Brasov este un pilot industrial care transforma deseurile municipale si asimilate in energie termica si energie electrica utilizand o tehnologie fara emisii in aer, apa sol si subsol. „La groapa din Braşov, care este la 200 de metri distanţă de instalaţie, se pun zilnic 600-800 de tone. Nu am primit nicio maşină de gunoi din judeţul Braşov. Eu am nevoie de 240 de tone pe zi”, spune Costin Francu. Romania produce aprox. 7500 MW zilnic din sursele cunoscute. Daca astfel de instalatii s-ar realiza in fiecare judet am beneficia de 9500 MW zilnic cu o investitie totala de 800 milioane de euro si cu valorificarea a jumatate din deseurile rezultate la nivelul intregii tari!!!
2. Compania romaneasca ecoHORNET este specializata in fabricarea de echipamente performante pentru producerea energiei termice din orice biomasa peletizata, cu emisii poluante minime. Centrala termică inventată şi produsă de Iuliean Hornet are un randament de 94% şi arde orice, de la lemn, până la deşeuri menajere. În plus, funcţionează cu toate tipurile de peleţi şi fără să degaje fum. Investitiile in toate judetele tarii se ridica la nivelul comparabil cu suma de la primul exemplu!!
Va las pe dumneavoastra si pe cititorii prezenti sa reflectati la aceste doua variante care inseamna locuri de munca, rezolvarea deseurilor si resturilor vegetale arse fara rost, poluare redusa, suma modica de investit (din PNRR eventual) etc.
Pentru Belei Corneliu:
Datele furnizate sunt cele statistice. Cele actuale sunt cele oficiale europene – nu inteleg la ce neadevar va referiti.
Nu este vorba nici de vreo contradictie. Dincolo de faptul ca o reducere de 20% a productiei ar avea efecte majore in sine chiar in privinta oamenilor care muncesc in productie, pareti sa nu cunoasteti modul de articulare al economiei in general. De exemplu, o reducere de 20% a productiei nu ar insemna o scadere pur si simplu cu 20% a nr de angajati. Ar putea fi mai putin sau mult mai mult pentru ca unele fabrici doar ar reduce din salariati sau poate ar creste daca produc ieftin, iar altele s-ar inchide cu totul – nu se reduce personalul la toate cu 20%. Problemele ar fi, insa, mult multiplicate pe lant afectand si numeroase servicii – de exemplu, reducerea nevoii de transport de marfa, scaderea consumului de combustibil, de servicii de curatenie, de contabilitate, de imprumuturi bancare, turism, divertisment, reduceri de impozite care sprijineau alte activitati etc.
De asemenea, exemplele dvs nu au legatura cu ce spune articolul.
Faptul ca sunt numeroase oportunitati in orice tara de investitii, nu are legatura cu unele tendinte mai mari si nici nu are vreo relevanta statistica decat de la un ordin de marime in sus.
Daca ar fi asa de bine si de simplu cum spuneti, de exemplu, in Romania, nu ar fi cheltuit Guvernul in fiecare din ultimii 3 ani cu peste 20% mai mult decat a incadar ca venituri.
Plus ca evolutia populatiei ocupate in sine din ultimul secol ar fi trebuit sa va dea de gandit cu privire la evolutiile si tendintele macro.
Exemplele dvs – presupunand ca stiti exact situatia si performanta – arata mai mult ce spune articolul la alt punct – ca din ce in ce mai multe decizii se iau politic si destui din cei cu merit sunt sub presiune mai mare decat cei care nu fac nimic.
Teoria lui Joseph A. Schumpeter cu privire la „distrugerea creatoare“ este cea care m-a „inspirat” sa spun ca este vorba de un „neadevar” la punctul 2. Atat de multe oportunitati de dezvoltare economica existente pot rezolva cu usurinta situatia fortei de munca disponibilizata! Asa ca „neadevarul” nu era legat de date statistice. Doar ca trebuie sa parasim anumite paradigme si un mod de gandire obtuz! In ce priveste „contradictia”, aceasta este legata de punctul 1, unde faceam vorbire ca reducerea unui procent si asa foarte mic (17%), cu 20%, este nesemnificativa!…”multiplicate pe lant afectand si numeroase servicii” nu este valabila deoarece noile activitati creaza la randul lor tot ce considerati ca se pierde. Pacat ca cele doua exemple pe care le-am dat nu au adus semnificatia, interesul si aprecierea cuvenite!
Pentru Belei Corneliu: Nu ar fi trebuit sa fac o apreciere personala in ceea ce va priveste (legat de lipsa de cunoastere economica), desi asa ati inceput dvs in sens invers si continuati la fel. Problemele in discutie sunt, oricum, altele.
Pe fond:
(a) in pofida a ce considera comentariul de mai sus, o scadere de 20% a productiei ar fi enorma si foarte problematica din punct de vedere economic. Am dat deja exemplul pandemiei si o analiza, de exemplu, a situatiei datoriilor tarilor UE inainte si dupa arata usor impactul a ceva mult mai redus de atat.
(b) Schumpeter se refera la cicluri economice. Au functionat destul de bine per total, dar distrugerea creatoare nu e asa usor de vazut favorabil sau cu detasare in contextul actual in care tehnologia progreseaza f repede si noi avem aprox 43% analfabeti functional in clasa IXa – pentru ca multe slujbe nou create tind sa ceara mai multa formare nu mai putina.
Dincolo de acest aspect, articolul se refera la altceva – la dificultatea calibrarii mai bune a productiei pentru a reduce din daunele distrugerii si pastra mai mult din partea pozitiva. Adica la ceva de zi cu zi (supraproductia de zi cu zi avand si efectele valorice negative mentionate in articol), nu
odata la 5-8 ani.
(c) oportunitati de locuri de munca mai sunt, dar, pe ansamblu, lucrurile nu au decurs deloc istoric asa de neutru cum se deduce din comentariu, fiind evident ca mult mai putini oameni (ca procent din populatie) muncesc acum si mult mai putin timp decat acum 100 de ani.
(d) exemplele din comentariul de mai sus nu merita in vreun mod automat interes si apreciere din partea oricui afla de ele. Contextul este cel care le genereaza. Or, am incercat sa explic ca nu sunt relevante pentru articol. Pot fi pentru alte analize.
(e) dificultatea ocuparii constructive a oamenilor si de a trai in cadrul mijloacelor efective in concret este confirmata amplu de realitate, inclusiv de cea a cheltuielilor bugetare ale Romaniei din ultimii ani (cu peste 20% mai mari decat veniturile efective).
Va multumesc pentru lamuri si timpul acordat!
Corectez: „lamuriri”