Ar fi util să discuți, într-un sondaj să zicem, despre costul vieții sau despre importanța de a dezbate tema în spațiul public? M-am întrebat și am interogat în acest sens și datele unui sondaj de tip Eurobarometru [1]. Am aflat, după cum mă așteptam, că răspunsul este pozitiv, tema costului vieții fiind una importantă în percepția publică. De ce? Din simplul motiv că interlocutorii pot face conexiuni multiple între costul vieții, `direcția în care merg lucrurile în țară`, și salariile reduse din țara de referință[2] etc. În genere, cercetările care pornesc de la concepte difuze pot duce la cercetări bogate în consecințe. Pornind de la aceste premise, am mers mai departe și m-am întrebat unde se află românii sau est-europenii, din acest punct de vedere, în contextul Uniunii Europene (UE).
Materialul de față introduce câteva dintre constatările și concluziile pe temă, în speranța că pot fi de folos și în spațiul public.
Concluzia majoră a analizei este că ponderea celor care spun că în propria societate ar trebui discutate mai mult, și prioritar, teme legate de costul ridicat al vieții este departe de a fi întâmplătoare. Contează foarte mult locul și gruparea socială de care aparține respondentul. Provocarea majoră este cea a diversității de opinii funcție de unde locuiesc și de cine sunt respondenții.
Sunt românii unici?
La prima vedere, da. Trendul european pare să fie de la mulți susținători ai opiniei că trebuie discutate public problemele legate de costul ridicat al vieții, în categoria celor care aparțin claselor sociale bazate pe muncă fizică (așa-zisa clasă „de jos”), la ponderea redusă a acestor opinii în cadrul claselor sociale superioare (Tabelul A1). Așa este tendința în Bulgaria, dar și în Austria, Olanda etc. În cadrul celor 20 de societăți europene analizate, situația românilor este diferită. Aici există o pondere mare (61%) a celor care consideră că tema trebuie discutată public, în categoria celor săraci, și ulterior scade până la 28% în categoria celor cu situație socială peste medie, dar crește brusc, la 40%, în categoria celor cu situație social-economică foarte bună. Acest gen de schimbare de tendință nu mai apare, cu amplitudinea de variație menționată, la niciuna din celelalte 19 societăți analizate. Tema merită să fie aprofundată. Ar putea fi vorba de o societate puternic divizată în care clasele sociale extreme, din motive diferite, simt nevoia înțelegerii acestui fenomen social. La altă scară, variația percepției sociale asupra costurilor ridicate ale vieții pe clase sociale pare să fie prezentă și în societăți puternic dezvoltate precum cea franceză, irlandeză etc. Cercetări aprofundate sunt necesare pentru clarificare.
Lucrurile devin mai clare în momentul în care vom opera simultan cu mai multe variabile în explicarea opiniilor despre costul vieții (Tabelul A2) și trecem de la țări ale UE la macroregiuni precum est, central-estic, sudic, vestic și nordic. Prezentăm în continuare câteva dintre constatările de sondaj din seria relațiilor care fac semnificative relațiile dintre costul perceput al vieții (PCL) și diferiți predictori care pot face inteligibile relațiile în discuție.
De la constatări la noi ipoteze
În patru din cele cinci macroregiuni europene analizate, constatăm că există o relația pozitivă între corupția instituțională percepută și costul ridicat al vieții. Altfel spus, pare să fie extinsă opinia care susține că o corupție sporită duce la probleme severe legate de costul ridicat al vieții. Singura excepție o oferă societățile nordice ale UE. Explicația ar putea fi dată de disparitățile teritoriale și sociale mai mici, din societățile nordice. Ipoteza trebuie aprofundată, însă.
În societățile din estul, centrul și sudul UE se manifestă tendința ca vârstnicii să fie cei mai nemulțumiți în legătură cu costul perceput al vieții. Relația este exact inversă în societățile vestice și nordice ale Europei, în sensul că nemulțumirile legate de costul vieții sunt mai accentuate la tineri. Să fie vorba de faptul că o stratificare socială sporită în fostele țări comuniste și în țările sudice duce mai mult spre nemulțumiri legate de costul vieții decât în societățile cu stratificare socială mai redusă? Este, iarăși, de aprofundat cercetarea pentru a găsi răspunsul.
În legătură cu educația, variațiile macroregionale sunt, iarăși, considerabile. În societățile estice și centrale ale UE, educația sporită duce la o mai pronunțată atitudine critică în legătură cu problemele legate de costul ridicat al vieții. În societățile sudice, relația este inversă, în sensul că cei cu educație terțiară sunt mai puțin critici în legătură cu disparitățile legate de costul vieții. Personal, nu am o ipoteză pentru a explica această modificare de sens, în relația discutată.
Concluzii
Interesul pentru discutarea publică a costurilor ridicate ale vieții este dependent nu numai de diferențele spațiale și sociale existente efectiv, în costurile obiective ale vieții cotidiene. Factorii colaterali majori care influențează această opinie sunt legați de status și de corupția instituțională în societățile de referință. Persoanele cu status social ridicat tind să acorde o importanță secundară acesto teme. În schimb, persoanele cu status social redus, afectate în mai mare măsură de corupție și de proasta funcționare a instituțiilor publice, tind să acorde o mai mare importanță discutării problemelor legate de costurile vieții.
Modelele de analiză de regresie sunt insuficient specificate. Se pune întrebarea: „unde este rolul experiențelor de migrație în străinătate, spre exemplu, în explicarea atitudinii față de costul ridicat al vieții?”. Absența informației respective în sondajul folosit aici explică incompletitudinea la care ne-am referit. Este probabil că și intențiile de emigrare/remigrare sunt mai puternice în condițiile în care opinia despre costurile vieții în societatea de rezidență este în mai mare măsură de tip nemulțumire.
Probabil că o bună parte din nemulțumirile sociale care alimentează diferitele mișcări sociale este legată și de insatisfacția legată de costurile vieții în societatea de rezidență. Absența datelor de sondaj detaliate și sub acest aspect face imposibilă referirea la legătura dintre percepția justiției sociale asociată cu veniturile/consumul și mișcările sociale sau migratorii.
Anexe
Table A1. Interviewers of the opinion that the high cost of living should be a priority in the reference country
Table A2. Predicting the opinion that the high cost of living should be a priority in the reference country
Note
[1] Am folosit datele Eurobarometrului standard (EB) 101, cu date culese în primăvara anului 2024. Pentru a asigura o mai mare stabilitate a rezultatelor de analiză am lucrat, în acest material, numai cu microdatele de sondaj EB101 pentru țări care aveau mai mult de 4.5 milioane de locuitori, în 2023. În situația respectivă sunt numai 19 din cele 27 de țări ale UE. Atunci când a fost cazul, precum în tabelul A1, am considerat separat, ca și în EB, cele două regiuni ale Germaniei, fosta RFG (DEW) și fosta RDG (DEE).
[2] Pentru validarea rezultatelor de analiză am calculat și un scor factorial care include opiniile despre costul perceput al vieții, salariile reduse și direcția în care merge țara. Corelația între acest indice de tip scor factorial și variabila dihotomică referitoare la costul ridicat al vieții în țara de referință este de r=0.715 pentru toate interviurile din EB101 și de r=0.716 pentru interviurile din țările care aveau peste 4.5 milione de locuitori.
Mi se pare mie, oare, că analiza nu consideră corupția un cost social așadar, implict, un cost al vieții?
Iar această analaliză nu este (iar dacă nu este, oare nu ar putea fi) o parte a discuției mai ample despre definirea unui indice compozit cât mai reprezentativ pentru evaluarea bunăstării?
…Pentru că toate elementele bunăstării implică diverse costuri sociale, în foarte mare măsură monetizabile, dacă acest lucru se dorește neapărat pentru metodologia de lucru. De asemenea, probabil că este util a fi avut în vedere faptul că perspectiva asupra costurilor vieții diferă în raport cu anumite caracteristici ale venitului, precum sursa, dimensiunea, ritmicitatea, siguranța etc.
Mulțumesc pentru comentarii/sugestii! Indicele de percepție a corupției apare , in tabelul A2, ca predictor semnificativ al percepției asupra costului vieții. In nota 2 prezint, fără detalii, un indice al costului vieții construit ca scor factorial din trei indicatori de intrare. Cred ca este util sa menținem distincția dintre cauze (care includ si coruptia perceputa) și efecte. Se poate construi un indice al costului perceput al vietii , dar din motive tehnice (valoarea KMO) este mai putin performant comparativ cu indicele din nota 2. Aveți dreptate cu menționarea ideii că importă și caracteristivi ale venitului (sursa, nivelul , ritmicitatea etc.). Din pacate, sondajul nu include și datele respective.
Suntem unici, caci:
-romanii au un nivel de viata atit de redus, incat cu greu poate fi mai jos;
-marea majoritate a romanilor au casele lor si ceva pamint la tara, de unde daca nu curge, tot mai pica ceva;
– romanii sunt un popor care apara familia, desi nu am votat la referendum pentru familia traditionalista, din cauza PSD; in plus, ei pastreaza legaturile, chiar daca stau la adrese diferite; se ajuta; asta rastoarna total calculele statistice; (alimentele care vin de la tara la oras nu apar pe nicaieri nici ca productie, nici ca ajutor; idem imprumuturile intre rude; asta nu e camata; sau donatii, pur si simplu; )
Cati romani sunt asemenea statisticilor dvs? Foarte putini.
„…țări care aveau mai mult de 4.5 milioane de locuitori, în 2023. În situația respectivă sunt numai 19 din cele 27 de țări ale UE…”
In tabelul A1:
– de ce ati ales sa separati vest de est in cazul Germaniei?
– cele 5 categorii din capul tabelului, in baza a ce repere de „granita”/separare au fost/sunt determinate?
– cele 5 categorii mentionate au EXACT aceleasi repere de „granita”/separare pentru TOATE cele 19 tari(20 repere) sau fluctueaza de la tara la tara? (exemplu: lower middle class in Portugalia = lower middle class in Danemarca?!)
– ce reprezinta zerourile – lipsa de interes exprimata sau lipsa de raspunsuri/exprimarii?
Dpmdv, excluderea tarilor cu populatie mai mica de 4,5milioane NU e in regula, macar facut o situatie/analiza separata pentru ele.
Răspund pe scurt la întrebările dumneavoastră.
– Separarea între cele două Germanii este facilitată și de modul în care este construita baza de date. Desigur, puteam recodifica. Cu cât unitățile teritoriale folosite analitic sunt mai omogene, cu atât mai bine, metodologic. Proiectantul de baza de date a dorit, probabil, să poată asigura comparabilitatea datelor de Eururobarometru înainte și după unificare Germaniei.
– Cele cinci categorii de clasă socială subiectivă din coloanele tabelului A1 sunt facilitate de existența în chestionar a unei întrebări pe temă, codificată ca atare.
– Am intersectat variabila „clasa socială subiectivă” din fisierul de microdate de sondaj, cu variabila „țară” din fisierul de date, exact așa cum au fost definite în sondaj.
-Am menținut în tot tabelul A1 definițiile din chestionar și din baza de date pentru variabilele de rând și de coloană.
-Zerourile reprezintă procente zero de răspunsuri la întrebarea din tabelul A1, în sondaj, pentru cei din clasa superioară și țara de rezidență de pe rând.
Mai este ceva de clarificat, vă rog să îmi spuneți.
„Cele cinci categorii de clasă socială subiectivă din coloanele tabelului A1 sunt facilitate de existența în chestionar a unei întrebări pe temă, codificată ca atare.”
Intrebarea D63, pag.74/88 – AUTOevaluarea pentru AUTOincadrarea intruna din cele 5 categorii.
FARA definitie cu plaje de venit net obtinut/an sau luna si aplicabila tuturor celor 27 de state membre, eurobarometrul asta e defect si inutil, respectiv, articolul/analiza Dvs., cu parere de rau va spun, scartaie rau de tot.
In inteviurile astea ar trebui prezentat respondentilor (si) ce inseamna (a) „cost of living” si (b) „puterea de cumparare” cu cifre/numere/procente la zi per fiecare din cele 27 de state membre UE.
======
„Zerourile reprezintă procente zero de răspunsuri la întrebarea din tabelul A1, în sondaj, pentru cei din clasa superioară și țara de rezidență de pe rând.”
Sintagama „high cost of living”, pe care e bazat tabelul A1 al Dvs., apare doar o data, ca O VARIANTA DE RASPUNS dintrun total de 16, la intrebarea QB4/pag.22/88 – care intrebare NU are ca subiect sintagma mentionata, ci prioritatile percepute a fi taman bune de intampinat.
AUTOperceputele „the higher class” din cele 7 (din 19-20) tari cu parametrul 0(zero) NU considera sintagma anglofona ca fiind prioritara pentru ele, deci au raspuns la intrebarea QB4, dar NU au bifat sintagma subiect ca una din cele 1-3 (din 16 posibile) variante de raspuns permise.
https://access.gesis.org/dbk/78791
@mongolul _ „Cati romani sunt asemenea statisticilor…”
Percepțiile (mare, mic, bun, rău, mult, puțin etc.), în mod natural subiective, sunt obiectivate prin raportare la un sistem de referință.
Prin urmare, dimensiunile costurilor într-o gospodărie, inclusiv cel al vieții, sunt cel mai frecvent evaluate prin raportare la buget, respectiv, la venit. Apoi, prin raportare la calitatea bunurilor și serviciilor achiziționate. Apoi, prin comparația cu alte gospodării (din familie, vecini, prieteni, cunoscuți alte state UE șamd.). Și tot așa, în funcție de diverse criterii…
De aceea, pentru un grad și mai ridicat de obiectivare, aceste costuri se monetizează, avându-se în vere costurile cu accesul la diverse bunuri și servicii, ori diferențele calitatiove între acestea. Astfel ele pot fi comparate direct și cât de cât obiectiv „costurile vieții” între diverse gospodării, din România, sau de aiurea.
Abordati problema complet gresit. Daca doriti numere relevante clasificarea trebuie facuta per utilizatori de facebook, tiktok, etc, per numar de ore petrecute pe telefon. veti vedea mult mai bine corelatia. La manipulare raspunde aproximativ similar si un cercetator in fizica cuantica si un analfabet functional, si un bogat si un sarac.
…astazi am vazut un articol pe Biziday aparent inofensiv; dau acest exemplu ca sa nu intru in polemici politice: Studiu: Persoanele care fac cel puțin șapte mii de pași zilnic au un risc de deces cu -47% mai mic decât cele care merg sub două mii de pași.
47% este aproape jumatate din 100%, nu-i asa ca numai daca nu esti prost de legat sau lenes maxim nu te incalti in secunda urmatoare si incepi sa pasesti? Dar totusi, de ce explicit pasi si nu km care este totusi unitatea de masura pentru distanta? …pentru ca cei care au conceput acest studiu stiu ca nu sunt gaget-uri de cumparat care indica distanta cu prea mare acuratete in km ci in numar de pasi, si de multe ori nici pasii cu acuratete, dar este suficient ca dau impresia ca fac acest lucru. Acum, daca tot pasesti, ai citit acest articol dezinteresat care nu contine cuvantul ceas inteligent, dar tu ai putina minte, treci in drumul tau si pe la magazinul de electronice si iti cumperi un smart watch care sa iti numere pasii caci daca folosesti ceasul tau vechi si faci o aproximare cum ca oamenii merg cam 5km pe ora si deci ca trebuie sa mergi vre-o ora si jumatate, nu stii numarul exact de pasi. Este absolut esential sa mergi 10000 de pasi si NU o ora si jumatate.
Si acum legat de cifra -47% …aproximam la -50% ca sa simplificam calculele (ne permitem aceasta slabiciune renuntand la precizia maxima data de un numar imperfect):
Daca studiul s-a facut pe 2 oameni sportivi(fiecare cu peste 10000 pasi zilnici) si doi oameni lenesi(sub 2000 de pasi), -50% inseamna ca daca unul dintre sportivi a murit si celalat traieste, toti lenesii (cei doi) au murit, deci in proportie de 100% …deci!, decat moarte sigura, mai bine totusi sa cumperi un smart watch. Acum, daca faci studiul pe 2000 de sportivi si 2000 de lenesi si unul dintre sportivi a murit, -50% inseamna ca mor 2 din 2000 de lenesi, deci 1 la mie dintre lenesi, …parca te mai linistesti putin daca chiar nu ti-ai facut pasii azi. Daca faci studiul pe 2 miliarde de participanti si moare doar unul dintre sportivi, inseamna ca lenesii au sansa sa moara de 1 la un miliard, ceea ce inseamna ca de fapt sigur mortalitatea nu are legatura cu numarul de pasi.
Bazandu-ne doar pe cifra de -47% care este singura cifra subliniata repetat ca relevanta pana la sfarsitul articolului, se poate trage cu precizie matematica concluzia ca facand sub 2000 de pasi pe zi ai o sansa sa mori intre 100% si 0%. Ceea ce inseamna ca daca reducem articolul la continutul lui relevant, acest articol ar fi trebuit sa se numeasca: nu conteaza de ce dar cumparati ceasuri smart!
La sfarsitul articolului unde putini mai au rabdare sa citeasca autorii au avut decenta sa treaca si numarul de persoane pe care s-a facut studiul 160000, dar nu si alte detalii, ceea ce face articolul sa ramana la fel de inutil. Matematic daca refacem calculul cu noua informatie putem obtine o valoare mai precisa sansei de moarte si anume intre 100% si 160000/2(sportivi si lenesi)/2(-50%)= 1din40000 = 0.0025% …deci mortalitate intre 100% si 0.0025% …nu e chiar zero dar tot pe acolo.
…probabil daca cauti sursa gasesti si cati au murit de fapt, si poti reface calculul exact unde intre 100% si 0% pretinde studiul ca e sansa precisa de mortalitate a celui cu sub 2000 de pasi. Chiar si facand asta tot la fel de inutil ramane studiul pentru ca poate cei care care fac multi pasi si mananca mai sanatos, poate au mai multi bani si se relaxeaza in concedii iar acesta e motivul din care nu mor, poate au o gena mai buna si sunt conditionati sa fie activi, si 1000 de alte motive ignorate in studiu. Daca de exemplu in privinta incendiilor cel mai relevant indicator este prezenta pompierilor, pe principiul articolului de mai sus trebuie sa elimini pompierii ca sa nu mai fie incendii.
in fine….ideea este ca genul de articol prezentat de mine mai sus poate convinge atat un fizician cuantic cat si un muncitor de la salubritate sa isi cumpere fara un motiv real un ceas smart.
Absolut identic sunt convinsi majoritatea oamenilor de majoritatea lucrurilor: cum ca viata lor e buna, dar mai ales rea, cum ca pamantul e plat, cum ca noaptea e zi. …nimeni nu face calcule caci sunt prea grele, toti CRED o sursa sau alta in functie de propriile criterii estetice dar cu mult prea putina corelare cu realitatea obiectiva SI nimeni nu ii poate convinge altfel dacat tot manipulandu-i.
La noi, clasele sociale din pătura de jos consideră corupția o problemă corelată cu percepția unui cost ridicat al vieții pentru că:
– Accesează și depind de sistemele subvenționate de stat, acolo unde prioritizarea are loc prin corupție (sistem medical de stat, sistem educațional de stat, transport CFR, etc.).
– Corupția reprezintă pentru ei un cost perceptibil, care necesită un sacrificiu financiar, o renunțare la îndeplinirea altor nevoi.
– Au impresia că motivul corupției e lăcomia celor care acordă accesul la sistemele respective, că resursele sunt destule pentru toți, dar nu sunt împărțite în mod egal, ci cu precădere celor care aderă la tranzacții corupte (mită).
Astfel, ei își explică acest cost ridicat al vieții prin corupție: totul e scump, pentru că la toate nivelurile, reprezentanții autorităților iau șpagă.
La polul social opus, cei din pătura superioară ajung la aceeași concluzie din alte motive:
– Nu mai au loc în sistemele subvenționate de stat, pentru că locurile au fost ocupate și fondurile epuizate de către cei din păturile sociale inferioare, care au dat șpagă.
– Pentru că nu vor să dea șpagă, sunt nevoiți să apeleze la mediul privat, mult mai scump.
– Sunt însă obligați să contribuie prin taxe în cuantum mare la susținerea sistemelor publice corupte.
Se poate observa din nou cum și acești oameni asociază costul ridicat al vieții cu prezența corupției în sistem.
În țările nordice, unde corupția e mult mai puțin prezentă, costul ridicat al vieții devine corelat cu perioada avută la dispoziție pentru creșterea veniturilor, pentru economisire și investiții. Resursele tot nu ajung pentru toți, dar accesul e mediat de acumularea de capital, nu de abilitatea de a utiliza sau de a ocoli corupția din sistem.
Ca părere, în România există mai degrabă o falie culturală (de tip ne place-nu ne place democrația, Europa, România) decât o falie economică. Altfel spus, românii vor o îmbunătățire a CALITĂȚII societății în ansamblu, nu neapărat o soluție economică individuală. Din acest pdv societatea românească are dreptate, vrea o nouă/altă calitate a societății și a instituțiilor de stat.