joi, octombrie 1, 2026

Declientizarea și reprofesionalizarea unor instituții prin comasare: cazurile CNCD și CNA

Președintele UDMR, Kelemen Hunor a propus comasarea unor instituții asigurând că astfel dispar zeci de posturi de conducere, altele de la cabinetele demnitarilor și personal auxiliar. Una din cele două propuneri ale președintelui UDMR a vizat comasarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu Avocatul Poporului, cealaltă, comasarea Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM)[1]. Discut cazurile dincolo de tematica pur economică.

Comasarea CNCD cu Avocatul Poporului

În luna august 2000, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 137 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare[2]. În luna decembrie 2001, a fost adoptată Hotărârea privind organizarea și funcționarea CNCD, organ de specialitate în subordinea Guvernului[3]. În acel moment, CNCD urma să fie condus de un Colegiu director format dintr-un președinte și 6 membri, primul, cu statut de secretar de stat, ceilalți asimilați, din punct de vedere al salarizării, directorului general din ministere.

În timp, legislația CNCD a fost schimbată. Un motiv a fost nevoia de independență. A fost obținută cât putea fi, aducând Consiliul sub autoritatea parlamentului. Un alt pas, mai greu de motivat, a fost reformarea costisitoare a Colegiului director. Acesta a urcat la 9 membri, cu rangul de secretar de stat, propuși de partidele parlamentare proporțional cu ponderea lor în forul suprem și apoi la 11, prin adăugarea a doi reprezentanți ai ONG-urilor. Deși legea cere ca membrii „să aibă o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării”, prevederea a avut relevanță practică doar la alegerea reprezentanților societății civile[4].

Componența Colegiului director al CNCD șochează prin câteva exemple negative. PSD l-a trimis la CNCD pe Adrian Diaconu, fost parlamentar PPDD (partidul lui Dan Diaconescu), fost membru UNPR (partidul lui Gabriel Oprea), și scăpat de închisoare într-un dosar de trafic de mașini furate întrucât fapta s-a prescris după 15 ani de anchetă[5]. Un alt ales al PSD este Radu Babuș, urmărit penal din 2014 într-un dosar al lui Radu Mazăre. Faptul că alți apropiați ai lidershipului de partid nu au de dat socoteală legii penale nu înseamnă că au ce să caute în Colegiul CNCD.

Viciul numirii în Colegiul director a clientelei de partid

CNCD este o instituție importantă. Cu greu poate fi supraestimată importanța ei în aducerea unui plus de decență în viața societății românești. Scopul Consiliului este să prevină și să combată discriminarea într-un sens foarte larg al cuvântului. În acest scop, CNCD ar avea de dezvoltat o largă paletă de strategii. Ca urmare a limitelor financiare, cea mai mare parte a activității lui este dirijată în tratarea plângerilor privitoare la discriminare. Mare parte din CNCD se ocupă cu gestionarea acestui proces. Corpul „cu greutate” al înstituției este Colegiul director, al cărui activitate constă în „soluționarea sesizărilor, autosesizărilor şi petițiilor privind acte sau fapte de discriminare prin hotărâre, precum şi punctele de vedere solicitate în calitate de expert”.

Periodic, cei 11 secretari de stat (!) se întrunesc pentru a se pronunța asupra semnificației unor „acte sau fapte” reclamate a însemna discriminare. Prin natura ei, activitatea cere competența unor specialiști. Or, angajarea în Colegiul director a unor oameni care au evoluat în cadrul partidelor și au binemeritat încrederea acestora îi împiedică să aibă o experiență de expert în domeniul discriminării. O întrebare complementară ar fi: de ce o persoană a cărei funcție se reduce, conform legii, la cea de „expert” primește demnitatea de secretar de stat?

Legătura cu partidul care-i desemnează intră în opoziție cu imparțialitatea opiniei acestor „aleși”. Destule decizii al Colegiului director au fost viciate de sensibilitatea politică a celor care le judecă. Membrii Colegiului se află nu doar sub influența partidului căruia îi sunt datori, ci și a altor actori sociali care au putere politică. Șansa este că în timp, CNCD și-a format un grup de specialiști care suplinește ușurătatea majorității secretarilor de stat.

Reconstrucția CNCD, dar și a Avocatului Copilului, o cerință profesională, dincolo de cea financiară

Renunțarea la Colegiul director format din secretari de stat și angajarea în loc a unui grup de specialiști care soluționează sesizări înseamnă un dublu pas înainte: financiar și profesional[6]. Întrucât actuala formulă oferă partidelor ocazia să acorde privilegii „aleșilor”, va fi greu să se obțină în Parlament majoritatea necesară adoptării amendamentelor.

Propunerea liderului UDMR, Kelemen Hunor, de comasare a CNCD cu Avocatul Poporului ar crea un organism cu pondere în protecția drepturilor omului.[7] Renunțarea la puzderia de secretari de stat și reducerea aparatului de conducere asigură avantaje financiare evidente. Prefer însă să pun accentul pe efectele profesionale. O reconstrucție oferă ocazia împrospătării rândurilor celor chemați să servească binele public cu oameni care au dovedit pricepere și interes. Necesitatea revitalizării instituțiilor privește CNCD dar și, în particular, Avocatul Copilului, o structură în cadrul instituției Avocatului poporului de la care te-ai aștepta să-și cinstească titlul. Discrepanța șocantă între amploarea situațiilor grave în care ajung astăzi mulți copii și tăcerea acestei instituții nu poate avea justificare[8].

Un singur exemplu al activității superficiale a Avocatului Copilului, deși în alt context ar fi binevenită o largă expunere. Presa a vorbit recent despre uciderea unei femei de către fostul prieten, deși exista un ordin de protecție[9]. Crima a adus la lumină faptul că bărbatul violase cu ceva vreme în urmă un copil de 13 ani și fusese condamnat la rizibila pedeapsă a închisorii cu suspendare. Felul în care tratează statul violențele asupra copiilor, cele sexuale dar în niciun caz singurele, reprezintă un mare scandal al realităților sociale din România[10]. Într-un asemenea context, ar fi fost elementar ca Avocatul Copilului să devină un important actor public în schimbarea situației. El nu poate interveni ori influența hotărârile judecătorești, dar își poate asuma rolul de intervenient în procedurile judiciare care privesc violențele grave împotriva copilului și poate face recomandări de politică publică pentru prevenirea lor.

Doar că instituția Avocatului Copilului pare că nu există. Ocupantul acestei poziții, Ioan Gânfălean este prezent în viața publică numai prin câteva scandaluri care-l țintesc pe el însuși[11]. În lumea celor care apără activ drepturile copiilor există militanți – deloc puțini – dedicați și competenți care au puterea să revitalizeze instituția. Procedura USR, de a promova în agențiile publice persoane care au excelat în domeniul asupra căruia urmează să se pronunțe ar fi de urmat în reforma instituțională anunțată de coaliție[12].

Comasarea CNA cu ANCOM

Cazul CNA este asemănător aproape până la identitate cu cel al CNCD. Are în frunte un Consiliu format din 11 membri numiți pentru un mandat de şase ani. Numirea este eminamente politică: Senatul propune 3 membri, Camera Deputaţilor 3, Preşedintele României 2, iar Guvernul 3.  Deși deciziile, recomandările și instrucțiunile adoptate de Consiliu sunt acte de expertiză, cei 11 membri au statut de secretar de stat. De-a lungul timpului, CNA a fost acuzat, pe bună dreptate, de interpretări penibile[13], de abuzuri[14] și de inadecvarea unor membri ai Consiliului. Mă opresc la un exemplu.

În luna martie 2025, APADOR-CH a cerut Parlamentului să-l demită pe  Vasile Bănescu din CNA „pentru incapacitate profesională”[15]. Declarația domnului Vasile Bănescu, propus membru în CNA de guvernul Ciolacu, avea mai multe susțineri incompatibile cu statutul său, dar perla următoare le depășea pe toate: „Personal, consider că a contrazice o instituție în deciziile ei nu face parte din fişa postului unui jurnalist obiectiv”. Un membru al CNA, nota APADOR-CH,  care spune că nu intră în atribuțiile unui jurnalist „contrazicerea” instituțiilor statului este incapabil profesional să ocupe astfel de funcție.

Dacă angajarea în CNA ar fi avut drept bază cerințe de cunoaștere a problematicii atât de delicate, nuanțate și complexe a orizontului libertății de exprimare în raport cu limitele ei, în domeniul audiovizualului, domnul Bănescu nu ar fi riscat să-și depună dosarul de angajare. Iar dacă poziția în CNA nu ar fi fost de secretar de stat, probabil nici nu ar fi fost doritor să o facă.

Piticul CNA și uriașul ANCOM

Reformarea instituțiilor având ca scop profesionalizarea lor se poate face printr-o simplă reconstrucție a ceea ce există, nu neapărat prin comasare. Care ar fi rațiunea comasării CNA cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ?

Prin statut, ANCOM este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii de comunicații electronice, servicii poștale și servicii digitale în contextul tranziției la societatea Gigabit. Sarcina ANCOM este să dezvolte instrumente de administrare și reglementare. Obiectivele strategice generale pentru perioada 2025 – 2029 arată activități a căror amploare nu poate fi sugerată de scopul instituțional general[16]. Care ar fi motivul punerii în comun a micului CNA cu până-n 40 de posturi, și a masivului ANCOM, care acum are peste 650 de angajați și reglementează o piață de capital de aproape 3,5 miliarde de euro pe an? 

Dată fiind natura lui, începând cu anul 2013, ANCOM a încheiat protocoale de colaborare și convenții cu SRI, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul de Interne și alte instituții[17]. În anul 2024, în cadrul Autorității a fost angajat un ofițer de la SRI pe o poziție de decizie. Alți ofițeri SRI sunt detașați la ANCOM[18]. Un ofițer al Serviciului Român de Informații lucrând la Autoritate are de făcut ceea ce îi cere slujba, însă ultima comandă vine de la SRI. Ca și în alte situații asemănătoare, există o penetrare a instituției de către Serviciul de Informații. De ce ar fi acceptabilă o astfel de extindere a puterii SRI asupra unei organizații care are obiectivele ei specifice? Marius Ghincea numea această politică „capcana securizării”: chemarea serviciilor de informații să rezolve probleme care intră în competența altor instituții. Un actor excepțional și puternic (SRI) „este chemat să îndeplinească funcțiile unui actor civil”, fapt care „nu îl ajută, ci îl deplasează, îi anulează rațiunea de a fi și îi blochează dezvoltarea”[19]. Măsura estompează granița dintre administrația publică civilă și operațiunile de intelligence.

Promovarea intereselor pe care le au utilizatorii de servicii de comunicații electronice, servicii poștale și servicii digitale este una dintre multele teme administrative ale statului român[20]. Pentru a rezolva într-un mod excepțional problematica comunicațiilor electronice și a serviciilor digitale, instituția din Estonia corespondetă a ANCOM, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și Reglementare Tehnică, nu a trebuit să angajeze ofițerii de intelligence ai Serviciului de informații eston. Angajații civili pot recunoaște și acționa în cazurile problematice de siguranță națională. ANCOM nu are nevoie de „sfatul SRI” ca să elimine din mediul online site-urile care promovează terorismul[21].

Temele practice ale unui stat democratic constau în echilibrarea diferitelor interese legitime și punerea acestui efort sub exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale. Comasarea CNA cu ANCOM are un sens dacă astfel valorile democratice ar ieși întărite în fața mentalităților securiste  care domină până astăzi statul român.


[1] „Kelemen Hunor vrea comasarea unor instituții. Liderul UDMR ar uni CNA cu ANCOM și CNCD cu Avocatul Poporului”, DIGI24, 26.06.2025 – https://bit.ly/4lqqE21). Scurtez Iinkurile prea lungi cu platforma Bitly.

[2] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/24129.

[3] Cel care a decis componența Colegiului director a fost Premierul Adrian Năstase (https://bit.ly/3GbQQyH).

[4] De-a lungul timpului, în Colegiul director au ajuns oameni remarcabili (l-aș numi pe Dezideriu Gergely), unii dedicați (precum Horvath Istvan), iar aleșii UDMR aveau toate motivele să trateze profesional tema discriminării. În actualul Colegiu director au fost numiți, în legătură directă cu performanțele lor în domeniu, Catalina Olteanu și Cerasela Bănică.

[5] Iulian Birzoi, „Între politizare și antidiscriminare: Cum arată componența CNCD, acuzată în trecut că ia decizii cu dublă măsură”, Ziare.Com, 16 August 2022 – https://bit.ly/4l8tMQy.

[6] Ei oricum există și asistă munca secretarilor de stat.

[7] Pe această logică, se pune întrebarea de ce nu ar intra în comasare și o structură precum Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați. ANES este o instituție de specialitate în cadrul administrației publice centrale, în subordinea Guvernului României. Ca urmare, poate face parte din planul unei reconstrucții instituționale care are Guvernul drept locomotivă. Apare și pericolul de a face planuri pe hârtie, fără să se aibă în vedere implicațiile dimensiunii instituțiilor asupra forței lor decizionale.

[8] În cazul în care asupra unor copii s-au exercitat „oricare forme de violență”, Avocatul poporului are competența să formuleze chemări în judecată și să reprezinte minorii în instanță.

[9] Iulia Roșu, Răzvan Luțac, Simona Voicu, „Bărbatul dat în urmărire după crima din Mureș a violat o minoră de 13 ani, dar a fost pedepsit cu suspendare.  Apoi a comis primul omor”, Snoop, 09.07.2025 (https://bit.ly/46weRuY).

[10] Vezi Emil Moise, „Consimțământul copilului, un instrument folosit pentru a diminua pedeapsa violatorilor. O practică discriminatorie, preluată în prevederi legale neconstituționale”, NRDO nr. 1/2021, p. 19-36 (https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2021_1/NRDO%202021_1-moise.pdf) și Emil Moise, „Cazul elevului Cosmin Olteanu”, NRDO nr. 1/2018, p. 89-98 (https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2018_1/NRDO%202018_1_moise.pdf).

[11] Precum faptul că în anul 2016 a dat o recomandare unui deținut închis pentru pedofilie „doritor” să scrie o lucrare științifică (https://bit.ly/40d9QDM).

[12] USR a lansat un apel public de CV-uri menit să descopere cea mai bună propunere pentru Colegiul director al CNCD. După evaluarea ofertelor, a ales-o pe militanta romă Catalina Olteanu, cu argumentul „activității și experienței sale de peste 8 ani în domeniul apărării drepturilor omului și a combaterii discriminării”. La fel a procedat USR când a decis nominalizarea sa pentru Colegiul CNSAS.

[13] Cum ar fi propunerea CNA de amendare a postului Realitatea TV întrucât a difuzat un spot al revistei Academia Cațavencu care ironiza frazeologia naționalistă. Interpretările unor membri au fost de-a dreptul caraghioase (https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2010_2/NRDO%202010_2_andreescu.pdf)

[14] Cum ar fi recomandarea (de nerefuzat) adresată operatorilor societăților de cablu și ai platformelor digitale din România de a include postul TRINITAS TV în pachetul de bază (https://cna.ro/Recomandare-privind-TRINITAS-TV.html?debut_art_freres_01=60).

[15] https://apador.org/cerem-parlamentului-demiterea-lui-vasile-banescu-din-cna-pentru-incapacitate-profesionala/.

[16] Iată o listă: promovarea conectivității pentru toți, a concurenței și a inovației, a securității, rezilienței și sustenabilității, aplicarea efectivă a Regulamentului privind serviciile digitale în România, creșterea puterii utilizatorilor, reglementare bazată pe date, modernizarea monitorizării și supravegherii, iar la acestea se adaugă obiective de dezvoltare organizațională (https://www.ancom.ro/obiective-strategice-generale-2025-2029_7402).

[17] https://bit.ly/4eKzXb6.

[18] Ofițerul SRI Petre Adrian Gagiu, angajat la conducerea direcției de IT (https://bit.ly/4kovpbv).

[19] Marius Ghincea se referea la surprinzătoarea decizie a președintelui Nicușor Dan și a CSAT de a chema SRI să  conducă lupta împotriva evaziunii fiscale (Marius Ghincea, „Capcana Securitizării: De ce apelul la SRI pentru colectarea taxelor subminează statul român”, 07.07.2025 – https://bit.ly/4kuuk1S). Autorul punctează viciul acestui demers: are loc o deturnare a voinței și a capitalului politic, o atrofiere a mandatului și a competențelor și se creează un cerc vicios al dependenței.

[20] Îl citez din nou pe Marius Ghincea. Statul democratic are de construit, „cărămidă cu cărămidă, …, instituții demne de un stat european modern”.

[21] Ovidiu Bărbulescu, „LEGE SRI se va implica și în activitatea ANCOM, pentru a asigura și monitoriza eliminarea conținutului cu caracter terorist din online IT&C”, 28 martie 2023 (https://bit.ly/46AVv7Y)

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Aș vrea să-i aud și pe președintele Dan și prim-ministrul Bolojan vorbind despre mentalități securiste, securiști, securistoizi, Securitate. Atunci când o vor face, voi ști că a început schimbarea. Restul e gargară și ajustare contabilă.
    Despre ajutorul serviciilor în reglementarea unor chestiuni care nu le privesc, ar trebui să ridicăm capul din pământ și să privim un pic cum se fac lucrurile la alții. În Franța, dacă un ofițer de servicii ajunge tangențial să cunoască o situație urât mirositoare, este obligat prin constituție (oui, La Constitution!) să trimită o notă unui procuror. Și de-aici e treaba justiției, iar ofițerul își vede de misiunile lui, fără să mai fie „detașat” la ministerul justiției (de exemplu). La fel ar trebui să facă și Curtea de Conturi și corpurile de control diverse atunci când descoperă ilegalități flagrante, nu să facă un raport de spălat pe mâini și consumat hârtie. Altfel, ajungem încet- încet ca la vinovăția colectivă pentru comunism și toleranța la corupție instilate în societate după după 1989, să se adauge sentimentul imposibilității de a trăi fără „băieți”. Dar nu vom ști, dacă nu încercăm. Pe aici e calea prin care Dan-Bolojan pot intra în Istorie, nu prin descoperirea unui șefuleț de la Ecarisaj care a ajuns funcționar consular la Madrid sau Bogota, nici prin reducerea cu 3.000 RON a unei pensii de 27.000 RON.

  2. Idee buna.
    Comasarea se impune din motive pragmatice.
    Declientizarea… foarte greu de obtinut. Macar limitarea salariilor.
    Pentru declientizare, trebuie sa incepeti cu schimbarea obligatorie a sefilor, dupa maximum 8 ani.

    Si vedeti si inspectoratele de cultura.
    Nu fac nimic si maninca banii de pomana. Si nu-s putini. (In Consiliile locale si judetene sunt alesi care se ocupa de cultura. Pot prelua atributiiie inspectoratelor astora, sau cum s-or numi mai nou.)

  3. Voi repeta ce am mai spus: SRI NU are ce căuta în instituțiile civile ca ANCOM, CCR, ANAF, Parchete, etc.
    Și, repet, poate aude cineva, că trebuie date NOILE LEGI ALE SIGURANȚEI NAȚIONALE CARE SĂ REGLEMENTEZE ACTIVITATEA SERVICIILOR SECRETE care funcționează după o lege din 1992, inclusiv un control parlamentar puternic asupra activităților acestora. Suntem în război(deocamdată hibrid) și reglementarea activității serviciilor secrete este o problemă de siguranță națională.

    • >Suntem în război(deocamdată)

      Problema e ca multi ofiteri SRI, activi sau in rezerva, (şi chiar MAPN) au simpatii fățișe sau ascunse pro Rusia, in virtutea educației primite in școliile militare. Nu se vor dezbăra prea uşor de acest lucru. S-a vazut că unii din ei chiar plănuiau o lovitură de stat. Dacă acest lucru s-ar fi intamplat in Turcia, aceştia s-ar fi ales cu închisoare pe viaŧă.
      La noi, membrii grupării nostalgic-ceauşiste Theodoru sunt lăsați bine mersi în libertate.
      E ceva putred in România.

      • @Comentator: Foarte bun comentariul.
        La ideea cu ofițerii nostalgic-ceaușiști cred că nația asta are o problemă: suntem țara fărădelegii. Și asta din cauza îngemănării justiției cu politicul. Și nicidecum a separației puterilor în stat.
        În România nu există democrației. După 1989 a fost doar o caricatură.
        Și cum să-i educăm pe militari cu profesorii care au predat la Băneasa și în RSR: Abraham, Troncotă? Cum putem crede că am fi reușit să shimbăm cu ceva mentalitățile comuniste, instruind viitorii purtători de uniformă militară cu aceiași educatori bolșevici?

  4. La așa conducători, așa popor. Întotdeauna, acestora li se potrivesc de minune tâmpitele proverbe strămoșești. Aici: „Ca la noi, la nimeni”. Ce va sa zică despre noi că suntem tâmpiți sau șmecheri? Sau amândouă la un loc.
    Eu aș alege varianta nr.1. Și asta pentru că dacă alții pot, noi nu trebuie sa ne mândrim pentru că nu suntem în stare să o facem.
    Întotdeauna am apreciat enorm eforturile și curajul dumneavoastră, domnule Andreescu, de a ataca cinstit și frontal problemele personajelor din politica bolnavă, dar mai ales problema Serviciilor ce sunt băgate acolo unde nu le este locul.
    Nu am fost niciodată un optimist. Dar azi sunt mai pesimist ca niciodată. Cum să zici că faci reformă cu aceeași oameni pe care trebuia să-i pedepsești? Și nu ușor. Adio fraților! O țară plină de hahalere, siferind de sinistroză în ultimul stadiu nu are cum să se vindece. Și cu cine?
    Toate popoarele au ajuns la stadiul actual de civilizație prin coerciție. Noi nu știm cum să ajungem. N’așa?
    Cu cele mai alese gânduri,
    L.N.

  5. Degeaba se va face comasarea CNA cu ANCOM daca misiunea lor principala rămâne cenzura. Vad ca, surprinzator, acest subiect a fost evitat de domnul Andreescu.

  6. Practic, toate instituțiile și autoritățile bugetate ar trebui să treacă printr-un sever examen de raționalizare a fiecărui post, a fiecărei cheltuieli și mai toate vor fi subțiate la jumătate cel puțin iar altele comasate dacă nu pot fi desființate cu totul. Dar noi am dezvoltat un clientelism politic atât de grav încât nici măcar nu putem gândi un asemenea proiect.
    Da, clientelismul e fenomen mai vechi decât ne convine să credem iar el a fost instituționalizat la vedere de către romani. Fenomenul parazitează și credința, creștinismul cultivând în jurul unei biserici, a unui cler, nu doar credincioșii fideli cultului, ci și o masă de inși gata să se lase folosiți cu toată ipocrizia, în numele credinței și al unor… pomeni (vezi parabalanii!).
    Astăzi, la noi clientela politică e promovată de partide din varia motive, nici unul onorabil. Dacă este firesc ca un partid să urmărească câștigarea puterii, va fi o crimă să pună în funcții oamenii aleși după criteriul loialității, ca o răsplată pentru servicii aduse partidului când, firesc și eficient, e să promoveze doar profesioniști după criteriul competenței. Când știm toate concursurile (pentru posturi cât de cât importante) falsificate după condiții care arată că sunt dedicate cuiva anume, nu ne rămâne decât să fim spectatorii îngrețoșați ai unei ipocrizii revoltătoare. Și asta – în toate partidele.
    Am mai propus și repet: cel puțin în condițiile noastre, partidele trebuie să-și asume infracțiunile membrilor puși în funcții publice nu doar moral, ci și penal, prin plata integrală a pagubei iar în momentul în care acuzatul e găsit vinovat, partidul își recuperează suma de la membrul său în care a avut încredere. Este revoltător ca votantul, contribuabilul să plătească, în final, hoția promovată de un partid; votantul naiv nu alege, cu adevărat alege șeful de partid când face lista, votantul doar legitimează ”alesul” pentru viitoarele furturi.
    Organizarea și reorganizarea instituțiilor au un caracter ciclic, fiecare partid, fiecare mandat vine cu balivernele proprii ca, în fond, înseamnă o manevră, membrii unui partid ajunși șefi să fie schimbați cu alții clienți, alte rude. Când văd sutele, miile de membri ai consiliilor de administrație din autoritățile statului sau regii primind sinecuri grase, ei ”consiliind” în domenii în care nu au nicio competență dar sunt membrii unui partid și atât, știu că aceste posturi nu sunt decât recompense de loialitate. Socotește cineva câte burse de elevi înghit aceste căpușe, membrii în consilii?
    Să mai vorbim de ”lobiștii” plătiți și ghidați conform intereselor unor partide? Să vorbim de firmele particulare care au ajuns sucursale de partid? Să vorbim de ONG-urile (sfânta societate civilă!) finanțate de la buget după indicații de partid? Să vorbim despre presa finanțată ”doar” pentru publicitate și promovare?
    După decenii la rând de hoții și mârșăvii vine o guvrnare ”curată” și nu se găsește nici un vinovat de părăduirea țării până la dezastru? Să mai cred că Nicușor Dan și Ilie Bolojan vor cu sinceritate și cu onestitate ”dezinsecție” și ”deratizare” în politica românească? Mai bine mă plimbam într-un parc, decât să scriu asemenea banalități ridicole.

  7. Într-o primă parte a articolului, am argumentat de ce comasarea CNCD cu Avocatul Poporului este în avantajul funcționării lor. Opțiunea în favoarea acestui proces era clară. În a doua parte, am susținut că o comasare a CNA cu ANCOM „are un sens” dacă valorile democratice ar ieși întărite în înfruntarea mentalităților securiste. Dar ar ieși ele întărite? ANCOM are funcții și relații cu alte instituții care nu-i permit autonomia. În schimb, pentru CNA, autonomia este o condiție a funcționării în acord cu menirea lui. Ca urmare, consider nepotrivit mariajul micului CNA cu masivul ANCOM.

  8. @autorului

    „Declientizarea și reprofesionalizarea” este imposibilă, pentru că bolșevicii, precum și vașnicii lui urmași împreună cu oligarhia s(in)ecuristică se bazează exact pe opusul acestor valori. Pe Clientelizare și DEprofesionalizare. Pe politruci, pe incompetenți, pe cleptocrație și prostocrație. Plus un mic cor de intelectuali butaforici, răsplătiți… după buget, Coane Fănică!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Andreescu
Gabriel Andreescu
Activist român pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist român, care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar.Astăzi, este asociat Scolii Doctorale a Universitatii de Vest, Timisoarai și este membru activ al mai multor organizații de drepturile omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și predat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea de religie și secularism, etica și politica memoriei ș.a.https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Andreescu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro