marți, octombrie 19, 2021

Democratizarea şi protecţia drepturilor omului – priorităţi în Belarus din perspectiva Uniunii Europene

Situaţia din Belarus este în continuare confuză. Avem de-a face cu a treia noapte consecutivă de proteste în întreaga ţară, însoţite de reacţii violente ale forţelor de ordine.

Întrebarea care se pune în prezent la nivel internaţional este dacă regimul Lukaşenko va supravieţui protestelor şi presiunii externe sau dacă se va consolida şi care ar trebui să fie cea mai adecvată reacţie externă pentru a determina o democratizare în Belarus, însoţită de respectarea drepturilor omului.

Lukaşenko se află la putere de 26 de ani, fiind ales în urma primelor şi ultimelor alegeri libere pentru poziţia de preşedinte al Belarus. De fiecare dată după 2010 când s-au organizat alegeri, au existat şi proteste, însă opoziţia a cedat în faţa desfăşurării de forţe ale unui regim dictatorial. În 2020 protestele au cuprins nu doar opoziţia politică, ci şi cetăţeni care nu se arătau până acum a fi interesaţi de politică.

Explicaţia se regăseşte nu neapărat în rezultatul alegerilor, ci în transformarea societăţii din Belarus din ultimele luni. Belarus s-a confruntat, ca toate ţările din Europa, cu problema pandemiei. Lukaşenko, precum orice lider autoritar, a încercat să diminueze efectele acestei crize de sănătate publică. Declaraţiile lui se apropie foarte mult de politica urmată de ţări precum Turkmenistan sau Coreea de Nord care au încercat şi încearcă în continuare să evite orice referire la această problemă sau să o trateze cu aroganţă. În faţa acestei politici de stat, societatea civilă din Belarus s-a organizat remarcabil, prin colecta de bani, echipamente şi medicamente pentru sectorul sanitar, prin asistenţa de orice fel acordată persoanelor vulnerabile. Efectul a fost de proporţii, deoarece regimul Lukaşenko a dorit să proiecteze o imagine paternalistă, în care liderul este părintele naţiunii, singurul capabil să intervină în situaţii de criză.

Opoziţia la regimul Lukaşenko a adoptat o strategie nouă. În loc să prezinte un singur candidat, a început să promoveze trei candidaţi. Serghei Tihanovski, un blogger popular, a ţintit zona rurală, electoratul care votează masiv cu Lukaşenko. Viktor Babarika şi Valeri Ţapkala au vizat electoratul urban. Nu a fost nicio surpriză atunci când toţi aceştia au fost arestaţi sau au ales calea exilului. Dacă în alte circumstanţe asemenea gesturi ale regimului nu ar fi trezit nicio reacţie, de data aceasta reacţia cetăţenilor a fost mai hotărâtă şi mai organizată.

Un al treilea factor care a contribuit la o reacţie mai amplă de respingere a regimului Lukaşenko a fost înlocuirea lui Tihanovski cu soţia sa, Svetlana Tihanovskaia. Aceasta a mobilizat pe soţia lui Ţapkala, precum şi pe şefa de campanie a lui Babarika, Maria Kalesnikava. Apariţia unui trio feminin a fost un adevărat şoc pentru imaginea lui Lukaşenko. Figurii paternaliste a liderului care ştie tot, poate tot, este singurul “tată al naţiunii” i s-a opus o altă imagine de “mame ale naţiunii”, eroinele care triplează efectul apariţiei vizuale.

Toate aceste evenimente, cu o puternică încărcătură simbolică, au determinat unirea forţelor opoziţiei. Cei care au protestat pentru prima oară în viaţă împotriva lui Lukaşenko şi-au unit forţele cu cei care protestaseră şi la precedentele alegeri, ceea ce a făcut ca în premieră un miting al oponenţilor lui Lukaşenko la Minsk să adune peste 60000 de participanţi.

Lukaşenko nu a făcut altceva decât a procedat aşa cum procedează de obicei un regim dictatorial: a continuat politica de represiune masivă a opoziţiei şi a pregătit o fraudă electorală de proporţii. Posibilitatea de exprimare a votului în avans, înainte de ziua alegerilor, a fost cel mai important element în operaţiunea de fraudare. După ce a fost publicat rezultatul oficial al alegerilor (aproximativ 80% pentru Lukaşenko, 10% pentru Tihanovskaia), opinia publică a realizat că mai multe birouri electorale au publicat rezultate exact invers celor comunicate de guvern. O greşeală a regimului, o scăpare care a arătat că frauda a fost minuţios pregătită. Istoria se repetă. În 1946 în România s-a întâmplat exact la fel: partidul comunist aflat la putere a inversat rezultatele în circumscripţiile electorale în favoarea sa.

Problema majoră a acestor alegeri este că opoziţia nu a putut avea reprezentanţi sau observatori la nivel naţional, ceea ce a făcut ca o numărătoare paralelă să nu existe. Dacă am fi avut o reprezentare reală a fraudei electorale, protestele la nivel internaţional legate de aceasta ar fi fost mai puternice. Oricum, democraţiile occidentale au realizat foarte bine că alegerile nu au fost în regulă în Belarus şi nu există deloc încredere în Lukaşenko din acest motiv.

Rezultatul alegerilor, exilul forţat al Tihanovskaia în Lituania, au generat proteste de amploare în Belarus. Lukaşenko a învăţat însă lecţia lui Ianukovici: oricât de vaste ar fi protestele şi oricât de mari ar fi presiunile comunităţii internaţionale, violenţa împotriva protestatarilor nu trebuie să depăşească o anumită limită. Aceasta explică de ce reacţia forţelor de ordine nu este reprimarea violentă a protestatarilor, ci arestarea lor. Cum protestele au loc în întreaga ţară, numărul celor arestaţi este de câteva mii.

Spre deosebire de Ucraina, unde Ianukovici nu a ezitat să ceară sprijinul Federaţiei Ruse, în Belarus un asemenea sprijin nu este posibil, cel puţin direct. Relaţiile dintre Putin şi Lukaşenko sunt destul de reci, după ce Lukaşenko a refuzat uniunea dintre cele două state. Desigur, Federaţia Rusă îl preferă în actualul context pe Lukaşenko la putere, dar nu va ezita ca în schimbul unui eventual ajutor politic să ceară la schimb foarte multe. Putin ştie că Lukaşenko este într-o poziţie slabă de negociere în prezent şi aşteaptă ca situaţia să se degradeze. Lukaşenko îl cunoaşte foarte bine pe Putin şi tergiversează reprimarea violentă a oponenţilor dar nici nu le oferă concesii care ar putea arăta ca o primă cedare a regimului, urmată eventual de altele.

Problema Belarus în prezent este că Lukaşenko nu a tăiat legăturile în mod total şi ireversibil cu niciun partener extern. Cu Federaţia Rusă cultivă relaţii foarte cordiale, până la momentul în care se pune în discuţie statutul viitor al Belarus. Faţă de UE, Lukaşenko a avut un gest indirect de bunăvoinţă, condamnând alipirea Crimeii de către Federaţia Rusă (din motive pragmatice, pentru a căpata un aliat în ipoteza în care Federaţia Rusă ar fi folosit Crimeea ca un precedent faţă de Belarus, de exemplu prin organizarea unui referendum în condiţii nedemocratice dar care să fie ulterior recunoscut la Moscova). Faţă de SUA, Lukaşenko a avut de asemenea un gest de bunăvoinţă, prin apartenenţa Belarus la Parteneriatul pentru Pace. Occidentul este pus în acest moment în faţa unei dileme: pe de o parte, o reacţie foarte fermă ar impinge definitiv Belarus în orbita Federaţiei Ruse. Pe de altă parte, lipsa unei reacţii va decredibiliza UE, se va pune întrebarea cum sunt apărate concret democraţia şi drepturile omului, lăsând la o parte declaraţiile politice.

Primul pas în a avansa în ceea ce priveşte soluţionarea problemei Belarus este condamnarea fără echivoc a fraudei electorale. Chiar dacă nu există date exacte, se poate afirma fără nicio rezervă că procesul electoral a fost viciat. A insista pe acest aspect în următoarea perioadă este esenţial, deoarece Lukaşenko se bazează pe lipsa de reacţie pentru a afirma că este în continuare reprezentantul legitim al naţiunii.

Dat fiind actualul context geopolitic complicat în care se situează problema Belarus, este nevoie de o mediere din partea UE. Polonia a propus o asemenea mediere. Deocamdată, liderii europeni nu s-au pronunţat oficial asupra propunerii, ea va fi discutată la următoare reuniune a Consiliului European. S-ar putea însă să fie prea târziu. Polonia are deja experienţa medierii în Ucraina în 2014, chiar dacă acea mediere nu a avut rezultatul scontat şi nu a putut opri represiunea brutală a opoziţiei democratice. Nici în acest caz o mediere din partea UE nu va debloca situaţia de la Minsk dar este un gest simbolic care trebuie făcut. Simpla prezenţă la Minsk a unor reprezentanţi ai statelor UE va transmite societăţii civile mesajul că UE urmăreşte cu atenţie situaţia şi doreşte să se implice în vederea democratizării Belarus.

A treia măsură care trebuie avută în vedere de UE este exercitarea de presiuni faţă de Belarus referitor la eliberarea deţinuţilor politici, dinainte şi după alegeri. Aceste presiuni nu pot avea succes decât dacă ar fi rezultatul unei colaborări, pe canale diplomatice cu Federaţia Rusă. Doar o astfel de presiune îi va da de gândit lui Lukaşenko şi îl va face să acţioneze. Astfel, narativul oficial de la Minsk, potrivit căruia cei arestaţi sunt reprezentanţii unei intervenţii din exterior (europene sau ruse – acestea, logic, se exclud reciproc), nu ar mai putea fi susţinut.

Toate aceste gesturi care ar arăta voinţa de implicare în rezolvarea situaţiei din Belarus trebuie desigur însoţite de perspectiva sancţiunilor. Belarus are o istorie complicată faţă de problema sancţiunilor din partea UE: a fost iniţial supusă unor sancţiuni, s-a revenit asupra lor, iar în prezent sunt în vigoare un set de sancţiuni economice. Acestea nu sunt însă eficiente, Belarus nu are economia orientată în direcţia UE. Este nevoie de un alt tip de sancţiuni, de tip politic, îndreptate împotriva regimlului de la Minsk, în primul rând împotriva lui Lukaşenko: neacordarea de vize, îngheţarea conturilor, etc. Sancţiuni similare aplicate în cazul celor direct implicaţi în alipirea Crimeii sau în conflictul din Donbas s-au dovedit a fi eficiente pe termen lung, chiar dacă iniţial au fost privite cu scepticism.

UE trebuie să înceapă să sprijine prin acţiuni concrete societatea civilă din Belarus, media independentă, tinerii, cooperarea transfrontalieră, etc. Lidera opoziţiei din Belarus ar trebui să fie, din perspectiva UE, Tihanovskaia şi să i se acorde toată atenţia acordată şefilor de stat. Tihanovskaia ar putea fi invitată de exemplu să vorbească în plenul Parlamentului European, ar putea fi invitată să participe la viitorul Consiliu European unde se va discuta problema Belarus, etc.

Belarus este un test major pentru UE. Înlăturarea regimului Ianukovici în Ucraina, ca urmare a unor violenţe ce nu au putut fi împiedicate, urmată de alipirea Crimeii şi conflictul din Donbas, au arătat că este nevoie de acţiunea şi implicarea UE în vecinătatea estică. În absenţa UE, situaţia din Ucraina ar fi fost probabil scăpată de sub control, iar războiul civil ar fi dus la destrămarea ţării. UE a învăţat lecţia Ucraina. La ora actuală se recunoaşte în cancelariile europene nevoia de a se implica în situaţia din Belarus, cu toate precauţiile de rigoare – orice eşec al UE în Belarus va fi speculat de Federaţia Rusă. Pentru a trece acest test, este nevoie de reflecţie aprofundată, de acţiune coordonată şi de recunoaşterea faptului că orice stat membru poate avea un aport decisiv la găsirea unei soluţii.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Chiar ne dorim o „noua Ucraina” in Bielorusia ? sper sa le fie invatatura de minte europenilor iar haosul pe care l-au provocat in Ucraina sa-i sperie de pasi nechibzuiti.
    Ca aceste tari sa poata deveni parte integranta a Europei este nevoie de un al „2. Glasnost si perstroica” in Rusia , pana atunci doar realismul politic ne poate feri se situatii de care chiar nu avem nevoie.

  2. După cum s-a putut vedea pe diferite portaluri , am impresia că totul e o cacialma PUTIN – LUKAȘENCO și că represiunea este ,totuși , o făcătură. Oricum, e vizibil că Lukașenko nu a fost luat prin surprindere si a calculat reacțiile în amănunțime. E prea multă poliție acolo și prea multă armată. Si mai interesant mi se pare că MOSCOVA permite pichetarea Ambasadei BELARUS chiar acum cu mii de participanți pro- opozitia belarusă chiar sub ochii vigilenți ai politiștilor moscoviți mișcîndu-se foarte relaxați printre manifestanți . La categoria INTERESANT pot trece liniștit ce se petrece chiar acum cînd tastez . la HABAROVSK , unde la ora 12 , ora locală ,s-a convocat un miting de solidaritate cu BELARUS și este în curs de desfășurare .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.