S-a afirmat adesea că unul dintre marile neajunsuri ale sistemului de învățământ preuniversitar este centralizarea excesivă. Ca urmare, s-a promis constant descentralizarea acestuia. Mai mult decât atât, în Legea învățământului preuniversitar, Capitolul I, Art. 3, litera e) se afirmă: „principiul descentralizării decizionale – presupune redistribuirea autorității decizionale de la nivelurile centrale către cele locale, pentru a răspunde adecvat nevoilor beneficiarilor”. Așadar, un principiu enunțat atât de mult timp a devenit literă de lege. La propriu. Și doar la prima vedere.
Zilele acestea a fost făcut oficial faptul că viabilitatea posturilor didactice pentru următorul an școlar nu va mai fi stabilită de unitățile școlare, ca până acum, ci de inspectoratele școlare[1]. Cu alte cuvinte, nu conducerea unei unități școlare va stabili dacă un post va deveni titularizabil (viabil pe perioadă nedeterminată), ci inspectoratele școlare. Principalul argument în privința acestei decizii face referire la practica unor directori de școli de a nu scoate la concurs unele posturi titularizabile. Sau de a le scoate cu viabilitatea de 1 an de zile (așadar, perioadă determinată), când, de fapt, acestea ar avea viabilitate nedeterminată (ar fi titularizabile). Chiar ministrul Educației a argumentat în acest sens:
„O școală, ca să poată ieși cu un post la titularizare, la concursul național de ocupare a posturilor trebuie să spună că este viabil, că în următorii 4 ani poate să asigure norma respectivă. Multe școli nu fac acest lucru pentru că se tem de ce va veni, pentru că preferă să completeze normele profesorilor pe care îi au deja în școală”[2]. Nu neagă nimeni existența acestei practici. Însă, câteva date suplimentare ar fi fost binevenite. Cât de des este întâlnită această situație? Este aceasta definitorie pentru sistemul de învățământ preuniversitar sau practicile amintite reprezintă o excepție?
Soluția identificată, aceea de a transfera puterea decizională către inspectoratele școlare dovedește faptul că descentralizarea rămâne la stadiul de concept chiar și atunci când este inclusă în lege. În realitate, centralizarea este în continuare regula jocului din învățământul preuniversitar.
În același timp, la baza acestei decizii se află neîncrederea în corectitudinea corpului managerial al unităților de învățământ, coroborată cu reticența de a acorda o reală autonomie școlilor. Atunci când se dorește înlăturarea unei tare a sistemului se apasă pedala centralizării.
Pe de altă parte, paradoxal la prima vedere, este posibil ca decizia Ministerului să aducă o îmbunătățire situației existente, multe posturi să se deblocheze, iar profesori care participă an de an la examenul de titularizare și obțin note mai mult decât onorabile să reușească, în sfârșit, să se titularizeze. Iar titularizarea lor să reprezinte, într-adevăr, un adevărat câștig pentru sistemul de învățământ.
Cu toate acestea, vechea problemă a „formelor fără fond” este, în continuare, valabilă. Cum rămâne cu litera e) a Art. 3 al Capitolul I din Legea învățământului preuniversitar? Cum va fi descentralizat sistemul de învățământ preuniversitar? Cum vor fi rezolvate problemele acestuia? Prin centralizare. P.S. Ne putem imagina un ministru care să afirme că sistemul de învățământ din România nu este pregătit pentru faza descentralizării. Că problemele reale ale acestuia pot fi rezolvate doar prin „decizii de sus”, prin centralizarea acestuia. O astfel de declarație ar fi consonantă cu măsurile adoptate în ultima perioadă. Dar s-ar îndepărta de corectitudinea politică. Nu „dă bine” să spunem ce gândim, nici să legiferăm în spiritul măsurilor pe care le adoptăm. Mai bine respectăm cutuma „una zicem, alta facem
[1] https://www.edupedu.ro/oficial-inspectoratele-scolare-vor-stabili-viabilitatea-posturilor-didactice-pentru-anul-scolar-2024-2025-nu-scoala-asa-cum-era-pana-acum/?fbclid=IwAR3ekKerzqYPPn8dv_h4S3eDDPZJWHn8NXAVIM8Sjy5i-W88ldczntnsBiw, accesat 05.01.2024.
[2] https://romania.europalibera.org/a/ministrul-educatiei-ligia-deca-nu-sunt-bani-pentru-salariile-profesorilor-burse-si-utilitati/32641499.html, accesat 05.01.2024.
Un birocrat nu-si doreste decat sa bifeze, pe o lista, o masura, fara sa se preocupe de cum se aplica masura, in teren. Avem un guvern de birocrati, in care numirile se fac politic (deci sunt promovati tot niste birocrati). Auzim „am marit bugetul la educatie”, dar, in teren, acel buget marit inseamna doar sume mai mari de praduit, pentru „elitele” conducatoare, fara beneficiu direct pentru elevi si studenti.
Descentralizare in educatie? Da, e o mare diferenta, ce sa spun!… In loc de oameni politici de la centru, oameni politici locali vor numi, politic, inspectori si directori scolari – la fel de incompetenti ca cei numiti de la centru. Si de unde sa vina schimbarea?…
Dv.ca autor nu ati inteles ca de 33 de ani nu se doreste realmente descentralizarea. In nicio formula si in nici un domeniu. Pentru ca inseamna sa dispara jumatate din sistemul bugetar. Exista directii judetene sanitare, agricole, de mediu, forestiere, cultura si invatamant, etc. toate bugetare. In fapt, orice scoala face un raport anual cu situatia posturilor vacante si nr.de elevi si situatia lor scolara. Mecanismul de control din ministere poate verifica pe teren prin sondaj. Prinde un director il destituie pe loc. Dar toate directiile din minister nu isi misca fundurile de pe scaune pentru controale. Toate aceste mecanisme bugetare sunt aducatoare de voturi prin ei si familiile lor. Asa ca degeaba se semnaleaza aceste aspecte. Dar noi ii platim prin zeci de taxe si impozite.
Descentralizarea nu e posibila decat daca se reformeaza intii serviciile secrete. Altfel, noile institutii „descentralizate”, vor fi capturate de agentii secreti din domeniu si turnatori. Lucru care s-a si intimplat, de altfel.
In ce priveste inspectoratele, cred ca trebuie mult reduse numeric. Si rolul lor rezumat doar la modul in care profesorii se tin de programa. Tot restul, trebuie sa cada in sarcina scolii si a primariilor. Altfel, nu avem descentralizare adevarata.
Parerile mele!
(Sigur, cine sunt eu, ca sa am pareri… si tupeul sa le expun.)
Se pot crea rapid doar 8 inspectorate viabile dupa cele 8 regiuni de dezvoltare. Dar cine sa o faca?
Odata aveam niste discutii cu o delegatie de francezi. Cand le-am spus ca la noi activitatea respectiva a fost centralizata dar acum este descentralizata, mi-au raspuns ca si si la ei a fost centralizata iar acum este foarte centralizata. Se pare ca din experienta Occidentului noi vedem numai ce ne convine.
Indiferent unde se va lua decizia, vor fi aceeași decidenți și în continuare vor fi multe posturi scoase doar la suplinire, mai ales la colegiile naționale.
Dupa mintea mea nu e o contradistie intre centralizare si descentralizare, ci e mult mai simplu, varietate.
O majoritate a elevilor ar trebui sa aiba un invatamint „centralizat”, cu avantajele si dezavantajele acetui sistem.
Pe linga asta ar trebui sa existe si altceva care sa acopere minoritatile, fie cele geniale, in stiinta, sport, arte, fie cele care nu pot tine pasul.
As zice cum zicea Pareto, 80-20.
Descentralizarea decizionala sa vina la pachet cu descentralizarea financiara . Gradual .
Criterii de selectie a valorilor si plata pentru calitatea produsului final .
In mod particular institutiile de invatamint daca vor sa obtina bani sa incheie perteneriate cu societati comerciale care nu gasesc pe piata muncii oameni cu specializari de care au nevoie . Pe bani publici sistemul public de invatamint produce nu ceea ce are nevoie piata muncii din Romania ci fandaxii din capul unor parinti si ai lor copii.
Comuniștii au născocit centralismul democratic. Ăștia îi dau înainte cu democrația centralizată. Aceeași Mărie cu altă pălărie.
Un articol interesant
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26815026-istoria-morala-politicilor-monetare-fiscale-discutie-valentin-lazea-despre-democratie-religie-consumerism-economie.htm