duminică, octombrie 17, 2021

Descinderi in infern: Despre cutremure, suferinta umana si problema Raului (Actualizat)

Noul cutremur din Nepal ma face sa republic, actualizat, un text aparut aici, pe „Contributors” in 2011. Solidaritatea, compasiunea si fraternitatea sunt armele pe care le putem opune Raului, fie el natural ori social. Stirile pe care le citim despre cataclismul natural din Nepal si efectele sale sunt absolut terifiante, te lasa practic mut. Este greu sa-ti aduni gandurile cand te intalnesti cu o asemenea explozie a imprevizibilitatii devastatoare. Ce poate face umanitatea in asemenea clipe? Ce sanse avem sa ne sustragem unei panici universalizate? Reiau aici fragmente dintr-un un articol aparut pe pe blogul meu ca reactie la catastrofa din Italia, adus la zi dupa aceea din Haiti. S-a mai intamplat ceva tragic intre timp: cutremurul din Chile. Fratele doctorandului meu, Andres G., a disparut inghitit de tsunami (lucra in timpul liber ca barman la un restaurant dintr-o mare statiune). Familia lui Andres a pierdut practic totul: case, un fiu, un frate. Cum poate fi vindecata aceasta imensa trauma? Ce-i pot spune lui Andres care si-a luat un semestru liber in toamna anului trecut pentru a pleca in Chile in cautarea fratelui pierdut? Cum se impaca aceasta situatie cu discutiile noastre despre rationalitate? Este aceasta cea mai buna dintre lumile posibile?

Citeam acum cativa ani, in ianuarie 2010, in New York Times un articol de Pooja Bhatia despre “Haiti’s Angry God”. Intrebarea: Cum explicam apelul la Dumnezeu tot mai intens, tot mai vibrant in conditiile in care vointa divina nu a impiedicat aceasta catastrofa? Concluzia: “Haitians don’t have other options. The country has a long legacy of repression and exploitation; international peacekeepers come and go; the earth no longer provides food; jobs almost don’t exist. Perhaps a God who hides is better than nothing”.

De ce Nepal? De ce Japonia? De ce Port-au-Prince? De ce Lisabona? De ce Bucuresti pe 4 martie 1977? De ce Gulagul? De ce Auschwitz? Intrebari esentiale, chinuitoare, legate de problema Raului, a relatiei dintre divinitate, ratiune, semnificatii, intentionalitati, ispita teodiceei si aceste descinderi in infern. Exista o literatura pe acest subiect. Mentionez cartea lui Susan Neiman, Evil in Modern Thought : An Alternative History of Philosophy (Princeton University Press, 2002). In concluzia acestei lucrari, ambitioasa, inegala, incitanta si deconcertanta, autoarea aminteste povestirea lui Kleist “Cutremurul din Chile” in care este descrisa incapacitatea umana de a tolera contingenta. Cu atat mai dificila este explicarea cataclismelor politice, in care milioane de fiinte umane sunt condamnate la pieire in functie de comandamente ideologice dictate de indivizi care au decis sa se substituie lui Dumnezeu. Asemeni marilor molime, aceste tragedii absolute sunt infatisari ale Raului carora nu le putem raspunde decat prin compasiune, fraternitate, altruism.

In New York Times din 7 aprilie 2009 a aparut un tulburator articol op-ed de Stanislao Pugliese, intitulat “Earthquake at the Door”. Pugliese este profesor de istorie europeana la Universitatea Hofstra din statul New York si autorul biografiei antifascistului liberal-socialist Carlo Roselli, tradusa cu prefata mea la Polirom. Luna aceasta urmeaza sa apara noua sa carte Bitter Spring: A Life of Ignazio Silone. Articolul pleaca de la tragedia din 13 ianuarie 1915, cand un cutremur in aceeasi regiune a Italiei precum cel recent, la Pescina, a luat vietile, intr-un interval de 30 de secunde, a 3 500 dintre cei 5 000 de locuitori ai orasului. Intre victime se afla adorata mama a viitorului autor al romanului Fontamara care i-a adus trupul la suprafata cu propriile sale maini. In noaptea de dupa cutremur plansetele celor inca prinsi sub daramaturi se contopeau cumplit cu urletele lupilor. Cutremurul si lupii, scrie Pugliese, aveau sa bantuie imaginatia lui Silone pentru tot restul vietii. Intreaga sa literatura va purta pecetea acelor clipe de disperare.

Peste ani, Silone avea sa revina la subiectul cutremurului, propunand memorabile reflectii despre conditia umana si perisabilitatea legaturilor de solidaritate rasarite in asemenea situatii-limita: “Intr-un cutremur mor cu totii: bogati si saraci, intelectuali si analfabeti, functionari si oameni simpli. Un cutremur realizeaza ceea ce cuvintele si legile promit fara a reusi vreodata sa implineasca: egalitatea tuturor. Este insa o egalitate efemera, pentru ca atunci cand frica s-a stins, nenorocirea colectiva a devenit prilejul pentru nedreptati inca si mai mari”. La sfarsitul vietii, Silone a facut o vizita la Pescina, gandindu-se sa isi aleaga un loc de veci. Vizitand partea veche a orasului, cu ale sale rani nevindecate ramase din timpul cutremurului, Silone constata tragedia ineluctabila a existentei individuale: “Numai pierderea este universala, iar adevaratul cosmopolitism in aceasta lume trebuie sa se intemeieze pe suferinta”.

Imi amintesc de combinatia de deznadejde si euforie, de altruism si solidaritate, care a urmat cutremurului din 4 martie 1977. Speram, cei mai multi dintre noi, ca regimul va accepta sa recunoasca limitele unei ideologii omniprezente, ca se va impaca in vreun fel cu aspiratiile programatic ignorate ale subiectilor sai. Credeam ca in fata catastrofei devenisem cu totii egali. Visam unii dintre noi ca se vor relua reformele intiate in perioada 1965-1968, ca societatea civila, decenii de-a rindul prigonita si sufocata, va cunoaste o resurectie. Cei mai tineri nu au trait acele clipe, deci este bine sa reamintim de miscarea declansata de Paul Goma pentru apararea drepturilor omului si pentru solidaritate cu disidentii din Cehoslovacia grupati in Charta 77. Intelectualii romani nu l-au sustinut pe Goma. Puterea insa intelegea ca se nascuse o initiativa care risca sa devina un magnet pentru toti cei care detestau dictatura. De aici si tentativa de a-l neutraliza pe Paul Goma: prin calomnii (mai ales in Saptamina condusa de E. Barbu), prin rumori sordide, prin dezinformare (mai ales in presa exilului), prin simulacrul unei implauzibile si, in fond, imposibile reconcilieri (invitarea la Cornel Burtica si promisiunile acestuia de a-l reintegra pe scriitorul opozitionist in viata literara). Revistele culturale pareau ceva mai deschise, lumea nutrea speranta ca socul cutremurului ii va fi trezit cumva pe potentatii regimului. In numai cateva saptamani, iluziile noastre se naruiau, dictatorul si lacheii sai vorbeau de-acum despre “noul centru civic” si transformarea completa a universului urban.

Abominabilul general-securist Plesita il ancheta cu sadism pe Goma. Ni se reamintea obsesiv ca trebuie sa ne comportam ca “oameni noi”. Cultul personalitatii, intretinut de diversii Dumitru Popescu, Manea Manescu, Verdet, Niculescu-Mizil, Dinca, Stefan Andrei etc era o continua ofensa la adresa inteligentei si a bunului-simt. In locul relaxarii si al tolerantei ni se aplicau noi injectii de uniformitate, subjugare si umilinta. Bucurestiul devenea Paranopolis. Cu putin timp inaintea mortii sale in timpul cutremurului din 4 martie 1977, Alexandru Ivasiuc ii marturisea unui prieten: “Suntem 22 de milioane de oameni care traim in imaginatia unui nebun”.

PS (11 martie 2011)

Rindurile de mai sus (la care am mai facut unele adaugiri) au fost postate in luna aprilie 2009. Le-am adus la zi dupa cutremurul din Vrancea simtit puternic si la Bucuresti (25 aprilie 2009). Un cutremur din zona Constanta, din nou resimtit la Bucuresti, in august 2009, le-a readus intr-o cat se poate de nedorita actualitate. Catastrofalul cutremur din Haiti din ianuarie 2010 si acum teribilul seism din Japonia, le confera, cred, o urgenta gravitate. Important, in asemenea clipe, este sa ne reamintim ca exista un spatiu al solidaritatii, al fraternitatii umane, ca nimeni si nimic nu ne osindeste la abandon, ca sansa noastra ca specie este sa actionam in functie de ceea ce filosoful Hans Jonas a numit principiul (imperativul) responsabilitatii

https://www.contributors.ro/global-europa/despre-cutremure-conditia-umana-si-problema-raului/

http://www.bbc.com/news/world-asia-32701385

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Cu tot respectul, in cazul catastrofelor naturale, dincolo de „solidaritate, compasiune si fraternitate” exista in conditiile globalizarii, mult mai eficientul sprijin financiar. Nu stiu altii cum sunt, da’ eu am trimis deja o „rafala” de sms-uri in cadrul campaniei de sprijin financiar pentru Nepal iar dupa ce o sa ma asigur ca n-am uitat nici o factura neplatita o sa trimit si o suma mai consistenta intr-unul din conturile de ajutor si, spre disperarea celor care spun mereu ca fac pe desteptul o sa pun chitanta pe pagina mea de fb asa cum o fac de obicei. Altfel, nu vad o legatura prea stransa intre un cutremur si Gulag. Conexiunea dvs. imi aminteste, totusi, de una „pe bune”, ocazionata de intrarea in Mexico City a celor doi revolutionari mexicani Zapata si Villa, din decembrie 1914, care a coincis cu un cutremur destul de violent…

  2. Bun asa, dupa ce ne’am chinuit sa ne legam numele de diverse personaje(in marea majoritate moarte), dupa ce’am citat in draci si’am insirat liste de nume de scuipat si liste de nume de lins, am ajuns sa ne legam numele de evenimente naturale(cutremure, vulcanice etc). Ce sa mai spunem, mai tot ce scriem si vorba aceea actualizam nu gluma, e de o perpetua urgenta gravitate.

  3. Stirile pe care le citim despre cataclismul natural din Nepal si efectele sale sunt absolut terifiante, te lasa practic mut. Este greu sa-ti aduni gandurile cand te intalnesti cu o asemenea explozie a imprevizibilitatii devastatoare.

    Adevărat. Însă înainte de a-l invoca pe D-zeu, ce a făcut sau nu a făcut, e bine de înțeles ce NU au făcut oamenii. Atât în Nepal cât și în Haiti nu există coduri de siguranță când vine vorba de construcții, în general. Ambele țări sunt zone seismice binecunoscute. Sărăcia face ravagii (mână în mână cu corupția), zonele urbane au fost dezvoltate necontrolat. Nu este prima dată când Katmandu este dezafectat… în anii ’30, un seism similar a nivelat orașul din aceleași motive. Port-au-Prince este o adunătură de mahalale insalubre, excelând cu periferia sau ce se numeste local „shanty town”. Serviciile (alimentare cu apă, curățenia) sunt de la inexistente la de proastă calitate. Suportul lumii civilizate ajută pe moment în cazuri de criză, pe lungă durată rămâne problema corupției endemice, colapsului economic si a proastei educații. Este un cerc vicios pe care nimeni nu a resuit să îl rupă de mai bine de 200 de ani de la dobândire independenței, indiferent de câte inițiative externe au demarat în trecut. Haiti de altminteri este țară fără păduri – totul a fost ras – e lesne de înțeles de ce (aviz amatorilor din România!). Asta face notă discordantă cu Republica Dominicană, vecinii de la est cu care haitienii împart insula Hispaniola, o țară cu infrastructura dezvoltată, parcuri naturale și turism de invidiat.

  4. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Ce ati scris e foarte interesant si in nici un caz nu poate fi epuizat intr-o scurta replica; la fel, ce-au scris cei care au replicat. Din partea mea, cateva reactii scurte si necuprinzatoare.

    De ce Bucuresti pe 4 martie 1977?
    Am auzit de cutremur la radio, iar la televizor l-am vazut pe Ceusescu, care se intorsese imediat in tara dintr-un voiaj, pentru a reapare ca super-starpe fondul dezastrului.
    A doua zi, i-am spus unui coleg originar din Romania:
    Ai vazut catastrofa?

    memorabile reflectii despre conditia umana si perisabilitatea legaturilor de solidaritate rasarite in asemenea situatii-limita
    Fara a diminua importanta celor remarcate de Dv., va amintesc cartea si filmul – nu sunt identice – „Pacientul englez”, care trateaza problema unri fragile solidaritati umane, accesibila doar in conditiile inhumane ale razboiului.

  5. Problema raului si a suferintei e mult mai profunda si persistenta decat cea legata de cataclisme. Tragedia cea mai mare nu este ca din cand in cand oamenii mor, mai multi deodata, in acelasi spatiu si timp. Tragedia cea mare este pur si simplu ca oamenii mor. Fara sa ne dam seama, ne-am desensibilizat fata de semnficatia acestui aspect sumbru al realitatii, atribuindu-l naturalului, normalitatii. Noi vedem moartea ca o tragedie doar pentru cei care „nu si-au trait viata”. In rest, parem cumva sa credem ca ne aflam in cea mai „buna” lume posibila.

    Dar numarul de oameni care mor zilnic pe glob depaseste ca bilant majoritatea calamitatilor. Stau si privesc hipnotizat cum alearga cifrele pe http://www.worldometers.info : 145,208 Deaths today… and counting. Nu sunt simple statistici asa cum ar fi spus Stalin despre o posibila decizie in razboi (nu stiu daca a spus-o cu vorbe dar a spus-o prin fapte pana la refuz). Sunt tragedii. Oricare doua zile „obisnuite” seamana impreuna mai multa moarte decat tsunami-ul din Indonezia din 2004.

    Exista un raspuns la problema generala a mortii si a suferintei? E cazul sa-i privim cu o superioritate intelegatoare pe cei care il gasesc? Sa spunem ca „Haitians don’t have other options”? Dar cei care traiesc in contexte total diferite, mai linistite si mult mai confortabile decat haitienii, chiar au alte optiuni care sa fie si reale, in afara de cea a Teodiceei?

    Eu cred ca ati gasit un raspuns macar partial la intrebarea „De ce?” in a doua parte a articolului, atunci cand vorbiti despre cutremurul din 1977:

    „Speram, cei mai multi dintre noi, ca regimul va accepta sa recunoasca limitele unei ideologii omniprezente […]”

    „Speram” si „Visam” sunt cuvinte care si-ar putea avea vreodata locul nu doar in urma, ci ca produs neasteptat al unei tragedii? Unii ar spune ca nu. Realitatea e insa asa de complexa si bine ati sesizat, o tragedie cum ar fi un cutremur chiar poate schimba uneori cursul lucrurilor, resetand mentalitatile impietrite in rau, mentalitati ele insele cauzatoare de tragedii mult mai mari.

    Mai considerati atunci Teodiceea doar o „ispita”, o distractie de la gandirea rationala? Sau devine o explicatie suprarationala in care nu avem o demonstratie, dar avem o fereastra care lasa sa se intrevada ca in spatele lucrurilor de neinteles sta o intentie infinit de buna si care in plus face vizibil un crampei suficient de revelator dintr-o logica a lucrurilor statornica, dar prea complexa pentru a fi inteleasa pe deplin de o minte umana?

    Cine are umilinta de a discerne corect ce-si poate explica de ceea ce nu e capabil omeneste vorbind sa inteleaga, cel putin in starea de fata a lucrurilor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.