Atacul Iranului asupra Israelului din data de 1 octombrie marchează categoric o escaladare a războiului din Orientul Mijlociu. Nu mai putem vorbi despre “războiul din Gaza”, nici de reacţia Israelului împotriva atacurilor Hezbollah şi nici de măsuri de retaliere reciproce între Iran şi Israel. Intensitatea atacului Iranului este mult mai mare decât cea a atacului din 13 aprilie. Mai mult ca sigur, răspunsul Israelului va fi mai intens, având în vedere cerinţa de a fi proporţional. Incapacitatea ONU de a ajunge la un consens în privinţa identificării agresorului şi a victimei face ca reacţii prompte precum cea din 1991 împotriva invadării Kuweitului de către Irakul lui Saddam Hussein să fie, din păcate, doar istorie. Cu greu s-a obţinut în 2006 adoptarea unei Rezoluţii a ONU, 706, referitor la retragerea forţelor sale în interiorul Libanului până la râul Litani, aflat la 29 de kilometri de frontieră. Încălcarea acestei rezoluţii unilateral de către Hezbollah (în paralel cu respectarea de către Israel integral a respectivei rezoluţii) nu a fost în niciun fel sancţionată. Între timp, Hezbollah a construit o structură complexă de tuneluri în scop militar, a deplasat muniţii în apropierea graniţei, a atacat masiv Israelul de pe aceste poziţii. Comunitatea internaţională s-a rezumat să condamne aceste acte, fără măcar să-şi pună problema de a interveni pe teren, din simplul motiv că în spatele Hezbollah se află Iranul – o putere regională considerată a fi imprevizibilă, capabilă de reacţii care ar putea duce la un conflict generalizat în Orientul Mijlociu.
Israelul a decis să se apere singur în faţa agresiunilor Iranului şi a grupărilor teroriste care se află sub controlul Teheranului. În prezent, Israelul desfăşoară o operaţiune limitată de incursiune în sudul Libanului, va răspunde atacurilor Iranului şi va continua demantelarea grupării teroriste Hamas în Gaza, ducând astfel un râzboi pe mai multe fronturi simultan.
Datorită mijloacelor neobişnuite folosite împotriva adversarilor săi – operaţiuni încununate de succes la Damasc, Teheran şi Beirut, executate de la distanţă sau cu ajutorul unor resurse locale total necunoscute adversarilor săi dar şi mai ales datorită preciziei chirurgicale cu care au fost luate aceste măsuri, anihilând definitiv pe cei care au pus la cale atentate împotriva cetăţenilor israelieni nevinovaţi, întrebarea momentului este cum va reacţiona în continuare Israelul, mai ales în confruntarea de lungă durată cu Iranul. Potrivit declaraţiilor oficialilor israelieni, răspunsul nu va fi precum cel din aprilie – ţintirea precisă a unor obiective secundare ca importanţă – ci proporţional, pe măsura folosirii masive a unor rachete balistice de către Iran. Pentru a răspunde la întrebarea cum va acţiona Israelul în continuare, este nevoie să calificăm exact ce s-a întâmplat până acum şi dacă nu cumva modul de acţiune al Israelului după 7 octombrie marchează un moment de cotitură majoră în gândirea strategică.
Operaţiunile la distanţă care au culminat prin folosirea pagerelor şi a aparatelor de tip walkie – talkie împotriva posesorilor lor marchează într-adevăr o schimbare de paradigmă: folosirea combinată a tehnologiei şi a operaţiunilor de intelligence la distanţă, cu scopul unei descurajări strategice a adversarului. IDF nu a fost prezent în Liban, pe teren, nici în momentul exploziei pagerelor, nici în momentul în care a fost executată lovitura de graţie împotriva liderului Hezbollah, Nasrallah, după cum nu a fost prezent nici la Teheran cu ocazia eliminării lui Ismail Haniyeh, nici la Damasc atunci când terorişti iranieni au fost eliminaţi în clădirea amabasadei statului ai cărui cetăţeni erau. Israelul a inovat în privinţa combinaţiei între tehnologie sofisticată şi operaţiuni de intelligence, în afara teritoriului său. Până la momentul 7 octombrie, Israelul folosea intelligence pentru a anihila adversari ai săi în afara teritoriului său naţional – vezi cazul Eichmann şi capturarea sa în Argentina, precum şi cele care au urmat, sistematic. În aceste operaţiuni, tehnologia nu juca niciun rol, fiind folosită pe teritoriul său naţional cu acelaşi scop – tancul Merkava, sistemul Iron Dome, rachetele Trophy. După 7 octombrie, Israelul a realizat că folosirea celor două tehnici, combinate, îi poate aduce avantaje în lupta împotriva celor care îi neagă existenţa. Israelul a înţeles, încă de la începutul existenţei sale ca stat, că, datorită poziţiei sale geografice, doar descurajarea continuă, la mare intensitate, poate ţine la distanţă aceşti adversari. Descurajarea ar fi putut să îmbrace mai multe modalităţi. Cea mai la îndemână ar fi fost cea existentă deja în regiune la momentul 1948: delimitări teritoriale arbitrare, în baza aplicării forţei militare sau a unor intervenţii politice externe, care nu fac altceva decât să suspende vechi rivalităţi tribale şi să crească riscul apariţiei unor formaţiuni trans-statale care să revendice teritorii din mai multe state deja existente – vezi Statul Islamic care a revendicat iniţial teritorii din Siria şi Irak, argumentând că delimitarea teritorială a fost artificială şi impusă de marile puteri coloniale precum Marea Britanie sau Franţa. Israelul putea acţiona de la bun început în acest mod agresiv pentru a obţine descurajarea în faţa veciniilor săi dar nu a făcut-o. O a doua modalitate de descurajare pe care Israelul ar fi putut să o aibă în vedere este cea din timpul Războiului Rece: SUA şi URSS au practicat descurajarea reciprocă prin întărirea componentei nucleare, având la baza relaţiilor bilaterale doctrina “distrugerii reciproce”. Israelul nu putea recurge la acest fel de descurajare, pus în faţa unor state inamice cu interese foarte diferite. Modalitatea de descurajare aleasă de Israel a fost crearea unei puteri militare atât de impresionante încât adversarii săi să fie convinşi definitiv că folosirea forţei militare îmopotriva sa ar putea să le fie fatală. Acest tip de descurajare nu mai funcţionează. A funcţionat până când Iranul şi-a schimbat strategia şi a continuat să acţioneze împotriva Israelului dar nu doar direct, ci şi prin intermediul unor proxy – Hezbollah, Hamas, rebelii Houthi. Această modalitate de a acţiona a făcut ca descurajarea tipică Israelului să nu mai funcţioneze aşa cum fusese gândită îniţial. Menţinerea doctrinei superiorităţii militare împotriva adversarilor statali şi abia în subsidiar împotriva celor non – statali a făcut ca Israelul să nu poată împiedica eficient acumularea de putere militară în Gaza sau în Liban. Operaţiunile împotriva Hamas sau Hezbollah au fost întotdeauna limitate, ca răspuns la agresiuni asupra cetăţenilor israelieni sau asupra teritoriului israelian şi nu au fost văzute ca fâcând parte dintr-un efort integrat de descurajare a Iranului. Cum poţi descuraja o mare putere regională precum Iranul, simultan cu descurajarea organizaţiilor teroriste de sub controlul acestui stat, situate la sud, sud-est şi nord de centrul puterii politice şi militare a Israelului?
Pentru a răspunde la această întrebare, vitală pentru însăşi existenţa sa, Israelul a început să combine, aşa cum arătam, tehnologia înaltă cu activităţi de intelligence, în subsidiar acţiunilor militare propriu – zise. Momentul 7 octombrie a pus capăt definitiv doctrinei de descurajare a Israelului bazată pe acumularea de putere în domeniul militar mai mare decât a statelor din regiune. Hamas a dovedit că un război în sens clasic, şi nu hibrid se poate purta împotriva Israelului de pe teritoriul Israelului, ceea ce a marcat o premieră şi a determinat apariţia reflecţiei în jurul schimbării stratregiei descurajării. Cum se putea însă merge mai departe, ţinând cont că Israelul este o democraţie care nu poate folosi forţa militară în exces, fiind supus regulilor dreptului internaţional umanitar – spre deosebire de adversarii săi non-statali, liberi complet în acţiune – limitare care poate aduce după sine judecarea unor crime de război de câtre Curtea Penală Internaţională? Luptătorii Hamas sau Hezbollah nu sunt supuşi unor constrângeri similare, dimpotrivă, folosirea forţei brute este legitimată, încurajată, dată drept exemplu. Singura modalitate pentru a duce descurajarea la un nivel superior a fost amestecul tuturor elementelor care pot ţine la distanţă orice adversar – informaţii, tehnologie, putere militară, toate la un loc. Afirmarea doar a superiorităţii militare a dus la un război de uzură în Gaza, exact contrar scopului politic de eliminare totală a Hamas. Începând cu vara acestui an, Israelul a început aplicarea descurajării totale, ducând conflictele din Orientul Mijlociu la un nivel superior pe care adversarii săi nu îl pot atinge deocamdată. Scopul folosirii acestui tip de descurajare nu este eliminarea adversarului – Hezbollah este un duşman mult prea puternic chiar şi pentru IDF – ci crearea unei stări de panică, de incertitudine, de suspiciune generalizată, o stare în care adversarul nu mai poate lua decizii coerente. Până în prezent, acest tip de descurajare a funcţionat dar este prematur a trage concluziile. Obiectivul Israelului în afirmarea unor scopuri strategice nu mai este contrapunerea unei puteri mai mari puterii altor state din regiune, ci identificarea şi anihilarea unor lideri adverşi, dacă se poate de la distanţă. Este ceea ce Maurizio Molinari denumea în La Repubblica “descurajare high-tech”. Probabil că de fapt conflictele viitorului vor arăta în acest mod: descurajarea va funcţiona de la distanţă, prin folosirea combinată a tehnologiei, a intelligence şi a existenţei unei forţe militare superioare.
La acest tip de descurajare, Israelul adaugă şi ajutorul aliaţilor săi atunci când Iranul este statul agresor – SUA au acţionat deopotrivă în aprilie şi în octombrie în sprijinul Israelului.
Prin urmare, Israelul poate ieşi învingător din confruntarea cu actorii non-statali prin folosirea unei descurajări de tip nou, bazată pe unificarea mai multor elemente care în trecut acţionau izolat, iar împotriva adversarilor statali la acest tip de descurajare se adaugă sprijinul unor aliaţi externi.
Orientul Mijlociu a fost multă vreme regiunea în care s-au experimentat metode de ofensivă şi de defensivă, integrate unei gândiri strategice. Israelul marchează o premieră în această îndelungată istorie, aplicând ceea ce se poate numi “descurajare hibridă”. Revenind la întrebarea cum va reacţiona Israelul la atacul Iranului, răspunsul nu poate fi decât acela că fiecare componentă a acestui nou tip de descurajare va lucra, uneori invizibil, la capacitate maximă. Rezultatul este imprevizibil, iar Iranul nu poate acţiona potrivit unei descurajări de tip hibrid, ci doar prin folosirea forţei militrare brute – iar acest aspect îl pune într-o situaţie dezavantajoasă din start în faţa Israelului. Este şi motivul pentru care Khamenei se teme să aibă soarta lui Nasrallah şi a fost mutat într-o “locaţie sigură”. Simpla existenţă a descurajării hibride face însă ca orice locaţie să fie nesigură în Orientul Mijlociu.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Da, asistăm cu gura căscată, la schimbarea modului clasic de ducere a războaielor. În Ucraina-la războiul dronelor și al rachetelor, în Israel la un război hi-tech de „arme întrunite”( punând aici și atacurile informatice, de comunicații, sau de tip servicii secrete). Chestia aia cu tancurile, tunurile și avioanele este depășită. Printr-un atac informatic poți neutraliza partea adversă cu pierderi mai mari decât a folosi un atac nuclear.
Totuși, în final, trebuie să vină infanteriștii și să termine treaba.
Și încă nu a intrat în luptă noua armă: IA. Când, probabil, roboții, dronele și rachetele se vor bate între ei/ele. Brr!
Nu este SF, este noua realitate hi-tech.
@Lucifer
„Chestia aia cu tancurile, tunurile și avioanele este depășită”. Pai razb.UKR, incursiunile Israelului in Gaza, Cisiordania si Liban dovedesc ca NU. Altfel de ce s-ar face atatea eforturi de catre UKR&RUS sa aiba superioritate in artilerie?!? De ce ar fi cerut insistent UKR sa fie dotata cu armele minune 777-Howitzer, Leopard, Abrams, Bradley, Challenger, F-16 ??
Ce frumos ati ocoliti cele 40.000 de victime civile din gaza…ca si faptul ca israelul nu respecta rezolutiile ONU privind retragerea si distrugerea coloniilor ilegale….fireste, iranienii sunt cei rai iar israelienii sunt cei buni…
Hai sa o luam altfel. De ce sustine si inarmeaza Iranul descultii aia inapoiati de Houthi? Toata lumea civilizata si mai putin civilizata sufera pentru ca acolo este o ruta vitala a comertului. Cum s-ar rezolva problema? sa le satisfacem cerintele?
Chiar e asa de greu de inteles ca pedepsirea exemplara a teroristilor criminali ( si a celor care-i sustin si protejeaza) este prioritatea number one din punct de vedere moral pentru intreaga lume civilizata?
Deci ce doriti sa insinuati de fapt, ca protejarea complicilor terorismului este mai importanta decat pedepsirea si eradicarea terorismului? Astea sunt idei mostenite(preluate) de la comunisti si socialisti, care au fost in marea lor majoritate sustinatori ai acestor grupari teroriste! Romania comunista a fost un sustinator de baza al terorismului islamic!
Nu vom ști niciodată numărul victimelor. Observatorii independenți au fest evacuați sub amenințarea atacurilor.
ONU a fost scoasă din discuție în ambele conflicte. E care pe care. Iar China iubește precedentele de felul acesta.
Mi-ar placea sa vad o analiza si pe alt subiect: tacerea statelor (majoritar) sunite din regiune fata de razboiul din Gaza si atitudinea lor fata de conflictul Israel-Iran (incluzand aici si proxies precum Hezbolah si Huti). La un nivel basic, stim ca Israel a normalizat relatiile cu cateva state sunite (arabe) si era, inainte de 7 octombrie, in decurs de normalizare a relatiilor cu altele – avantaj Israel. La fel, stim ca la un moment dat, China parea ca daduse o lovitura diplomatica in care punea la aceeasi masa Arabia Saudita si Iranul – avantaj Iran. Dar, dupa 7 octombrie, pare ca se aude o tacere asurzitoare dinspre statele sunite (mai putin Turcia, unde Erdogan mai face scandal din cand in cand) cu privire la razboiul din Gaza – pare ca avantaj Israel (aceste state pare ca nu isi doresc sa auda de problema palestiniana, desi palestinienii sunt suniti). Bineinteles, tacerea e si mai asurzitoare in cazul atacului asupra Hezbolah, dar acolo e de inteles, acestia fiind siiti si proxy ai Iranului. Dar tot statele sunite lasa sa treaca peste teritoriul lor rachetele trimise de Iran catre Israel – pare ca avantaj Iran.
Există o deosebire între statele arabe din Liga Arabă ( din Arabia Saudită până în Maroc) și cele doar musulmane ca Turcia, Iran, Afganistan, Indonezia,etc. Cele mai belicoase state musulmane sunt Iran și Turcia, care nu sunt arabe. Iar statele arabe sunt mai predispuse la o colaborare cu Occidentul, pe linia Arabia Saudită, Iordania, Egipt, Maroc, EAU, Qatar, etc.
Am avut ocazia ca sa vad cetateni israelienu, cu cetatenie si proprietati in Romania, care aveau in jur de saptezeci de ani, cum s-au intors acum in Israel. De ce credeti voi? Pentru ai elibera pe rezervistii de varsta mijlocie de la activitatile lor. Au incredere in institutiile statului lor si se simt datori fata de el.
Pe 7 octombrie 2023 fica lor cea mica a fost foarte aproape sa fie luata prizonier de Hamas.
La noi dusmanii natiunii sunt primiti cu flori de cei cu pensii nesimtite si prostituate.
” Dusmanii natiunii sunt primiti cu flori” din vina acelei majoritati a romanilor, care inca voteaza cu voiosie, din prostie sau din interes, in procent suficient de mare, scursuri provenite din mizeria comunisto-securista! Puteti „admira” mai sus zicerile unui specimen provenit dintr-o astfel de majoriotate: numitul basilicus !
In primul rand nu doar ONU a condamnat Israelul indirect pentru acest atac in Liban, ci si UE prin Borel, care a avut aceeasi retorica precum Gueterres, declarat persona non-grata pentru Israel. Daca de la ONU nu mai avem pretentii si stim ca este controlat de Rusia, China, Iran, de la UE mai intrezaream o speranta. Pacat.
Israelul va ataca Iranul atunci cand le va fi lumea mai draga iranienilor, exact cum ati mentionat in articol: „invizibil, in liniste, atunci cand Iranul nici nu se asteapta”. O va face probabil folosind tehnologii dotate cu AI, precum si atacuri cibernetice asura unor instalatii nucleare sau situri militare. Probabil ca vor bruia semnalele satelit si alte radare, urmand ca apoi sa loveasca tinte din Iran. Nasrallah a fost omorat cu ajutorul unei creme GPS. A dat noroc cu unul din Hezbollah (colaborator al IDF), iar crema GPS i-a atins mana. In cateva minute locul unde se afla (buncar probabil) a fost bombardat.
Totusi a existat o mare problema de securitate in urma ultimului atac iranian, atunci cand unele rachete au cazut pe pamant israelian si n-au putut fi interceptate. De data asta nici o racheta nu continea focos nuclear insa, imaginati-va ca la urmatorul atac unele rachete hipersonice ar putea contine focoase nucleare. Iranul ar putea ataca cu un numar dublu de astfel de rachete.
Cred ca articolul scapa cateva lucruri esentiale. Cea ce trebuie analizat la acest conflict care izbucneste la anumite perioade nu este duritatea lui ci caracterul lui. De la inceputul conflictului partea araba a folosit terorismul ca strategie de lupta. Chiar in conflict deschis (razboi) prizonierii sunt executati. Iar in perioade de liniste strategia lor este de a omori intr-o actiune (chiar solitara) cat mai multi civili. Orice incercare de a face pace este sortita esecului de pretentii absurde, neconciliante din partea araba. Ce tara din lume asigura dusmanului declarat apa, electricitate, locuri de munca si drept multumire primeste terorism ? nu-i asa ca lupta este inegala? Si asta nu este nimic, tot ei se pling ca sunt discriminati. De ce Israelul nu foloseste pedeapsa cu moartea pentru teroristi?
De ce occidentul de asemenea nu foloseste pedeapsa cu moartea pentru crime impotriva populatiei civile pentru a descuraja terorismul? De ce legislatia internationala este ingaduitoare cu teroristii?
Intr-o mare araba Israelul trebuie sa se poarte cu manusi. Raspunsul trebuie cantarit proportional. Si atunci unde este descurajarea? Iranul trimita 280 de rachete balistice care ajung la tinta sub 12 minute. La o tara asa mica cu densitate de populatie mare, efectul este coplesitor. Numai faptul ca industria de razboi israeliana cauta solutii de aparare continuu si a reusit un procent de interceptare foarte inalt si a disciplinei populatiei de a se adaposti a facut ca sa nu fie victime. Desigur viitorul nu este al terorismului. Pentru asta omenirea trebuie sa lupte ferm. Razboiul nu trebuie sa faca victime civile si legislatia trebuie sa fie ferma, unanim acceptata. Pericolul unui dezastru este mai aproape ca oricand. Ce lasam generatiilor viitoare?
Nu exista o definitie clara si unanim acceptata a terorismului, deci teroristii nu pot fi pedepsiti exemplar pt ca nu e clar ca sunt teroristi sau nu. Chiar si de la Guantanamo au fost eliberati unii teroristi ca nefiind teroristi.
Iar Dreptul international prevede ca atunci cand este amenintata insasi fiinta nationala a oricarei tari ori popor, populatia si evident armata respectiva poate folosi orice mijloace si metode de lupta fara nicio restrictie.
Si pentru toata lumea, oricare inseamna oricare (nu numai pentru unii) si orice inseamna orice, deci fara restrictii! Chiar asta vedem ca se intampla acum.
În clasamentul mondial armatele celor două state împart locurile 17-18, sunt aparent comparabile. Israel are ama nucleară, ceea ce este un avantaj aproape la fel de mare precum susținerea puternicelor armate occidentale.
Astfel, ceea ce se întâmplă pe frontul din Orientul Apropiat este succint descris prin rezumatul declarațiilor „Sunteți atacați. Vă avertizăm să nu vă apărați. Dacă veți riposta, armatele occidentale vă vor nimici.” Vedem bine că riposta este o glumă.
Statul care deșine inițiativa pe front poate utiliza sintagma interzisă în Europa, „De la râu la mare”. Acum controlează teritorii din alte două-trei state. Să spunem că războiul este departe de noi, că înțelegem acțiunile de apărare și descurajare, dar teritoriul pe care îl controleazăî este tot mai mare.
În condițiile în care ONU a fost exclusă din discuție,
Iar….
Conflictul din Orientul Apropiat și cel din Ucraina sunt interdependente,
Îndrăznesc câteva întrebări firești (pe care nu am îndoieli că strategii politico-militari și le pun)…
Când și unde își va opri expansiunea armata care are inițiativa pe frontul din Orientul Apropiat? Invazia din această zonă este simultană și similară cu cea a Rusiei din Ucraina, desigur, una antinazistă, alta antiteroristă. China le observă pe amândouă și este greu de crezut că, atunci când vor fi îndeajuns de consistente încât să determine întreaga lume să se îngrijoreze, nu va încerca să ocupe Taiwanul.
China așteaptă escaladarea și o încurajează prin intermediari. Am sentimentul că întreaga lume rațională este asemenea broaștei din oală, în vreme ce China întețește focul.
Cam contorsionata logica prin care inversati binisor actorii:
1. „Sunteți atacați. Vă avertizăm să nu vă apărați. Dacă veți riposta, armatele occidentale vă vor nimici.” dimpotrivă, cei ce ataca cu valuri de rachete si atentate folosesc acest discurs, recte Iranul in săptămâna aceasta cu valul de 200 de rachete. E foarte interesant cu Hezbo, Hama si Huti dau valurile de drone si rachete, fara discernământ amenintand in acelasi timp ca orice represalii ar fi genocid!
2. „de la rau la mare” e folosit doar in canturile si scandarile fanaticilor pale, pro-pale si eco-marxisti (greta de ex).
3. Initiativa a pornit dinspre hamas, hezbo, hutii – idf doar răspunde.
4. Invazie cred ca vedeti doar dvs. Pana una alta israel nu a intrat in cisiordania iar in liban actioneaza exact in zona care cf. Acordurilor trebuia sa fi fost demilitarizata de hezbo, adică sud. Din Gaza se va iesi la un moment dat dar înainte de a se asigura ca nu mai exista hamas. In Yemen au ajus doar atacuri punctuale asupra bazelor huti.
Si ca sa incer un răspuns la falsa dvs problema, armata israeliana e va lasa zonele respective in pace atunci când nu va ma trage nimeni cu rahete si drone de pe teritoriul lor înspre orasele sale, când niste copii de scoală vor putea juca linistiti un fotbal pe teren fara sa cada pe ei o racheta hezbo. E simplu.
Si ca sa intelegem mai bine realitatea realtiei hezbo-liban-israel et co, cea traita de oameni su cea interpretata ideologic: https://hotnews.ro/exclusiv-au-distrus-tara-noastra-marturii-curajoase-ale-unor-libanezi-care-spera-ca-hezbollah-sa-piarda-razboiul-1806395
@ Nman _ „Si ca sa intelegem mai bine realitatea…”
Carevasăzică, nu o înțelegeți foarte bine. Este posibil să fie așa pentru că textul dumneavoastră relevă o abordare emoțională chiar și atunci când invocați logica.
Doriți un recurs la origini? Unde vreți să ne întoarcem în istorie? La Imperiul Britanic? La cel Otoman? La fenicieni? La asirieni? La babiloneni?…
În acea regiune au fost unele dintre cele mai vechi așezări omenești, acolo s-a născut mitul lui Cain și Abel, acolo cele două popoare semite care împart aceeași bucățică de pământ se urăsc de moarte și doresc fiecare dispariția celuilalt. Cine a început?
Dacă sunteți sentențios, fie sunteți excesiv de emoțional, fie glumiți. Prefer să cred că glumiți, în ciuda tragediei cumplite care se petrece acolo. În fine…
Astăzi este 7 octombrie…Despre atacul Hamas au existat avertizări multiple care au fost ignorate. Cei care le-au nesocotit au fost demiși sau au demisionat. La fel cei care nu le-au împiedicat, deși era datoria lor să o facă. Mai puțin prim-ministrul, un apropiat al lui Vladimir Putin, aflat în fruntea unui guvern extremist și urmărit penal pentru mai multe lucruri. Pe el conflictul din Orientul Apropiat în ajută, la fel ca cel din Rusia, după cum îl ajută și pe Vladimir Putin.
Pentru memoria celor morți, nu cred că se cuvine să continui, presa vă poate ajuta cu informații privind numărul lor. Sunt indicii credibile că „riposta proporțională” depășește cu mult Legea Talionului, proporția fiind de aproximativ 1 la 25. Practic, „valurile de rachete” sunt interceptate, iar resturile cad, ceilalți…
Cineva despre care am auzit pe foarte mulți spunând că este extrem de obiectiv și credibil a agregat știrile…
https://romania.europalibera.org/a/razboiul-devastator-al-israelului-din-gaza-in-cifre/33145785.html
P.S. În reacția dumneavoastră emoțională îmi atribuiți „probleme”, fără a reuși să le definiți. Vă ajut. Nu cred că expansiunea va ajunge până în Europa și nici nu cred că liderii celor două state care beneficiază de escaladarea conflictelor în discuție sunt veșnici. Așa cum nu cred că extremismul poate fi „cartea câștigătoare”. Problema mea și a copiilor mei este, așa cum am mai spus, China.
Da, China poate fi o problema, potential militara in Pacific si economic in zona noastră (este deja dar si cu ajutorul conducătorilor de ieri si de azi din europa).
Eu nu va atribui probleme ci o interpretare contorsionata, unilaterala, a faptelor. Iar ultimul comment surpinde din nou :omiteti din paragraful despre 7 oct. exact pe cei care au creat carnagiul – hamas. Ei par cumva, eu asa inteleg, sa nu aibă vreo vina, la fel si sustinatorii lor(unii de voie, altii de nevoie) din gaza. Pana la urma vinovati sunt cei care nu au reusit sa-i împiedice, bine ca au demisionat cei din tara atacata. Apropos, la hamas nu s-a auzit de demisii. N-or fi avut timp!
Nu e nevoie de un recurs la origini când 7 oct+ evenimentele post este arhisuficient.
Inteleg de asemenea, poate gresit, ca balanta conflictului este dezechilibrata prin faptul ca rachetele sunt interceptate?! Ce usurare! Vi s-ar fi parut o riposta proportionala prin trupe mosad patrunzand cu deltaplanul in gaza ca sa comita atrocitati si rapiri?
V-am dat articolul din hn si pt. A încerca sa faceri un exercitiu de imaginatie – daca in Liban, o tara totusi mai echilibrata etnic, economic si politic, Hezbolah reuseste totusi sa acapareze o mare parte din putere, oare ce s-a întâmplat in Gaza?
Averi totusi si dreptate – războiul e tragic, nu mi-as dori asa ceva la noi sau in alta parte. Din păcate cel din gaza, la modul barbar in care a început, nu vad cum ar fi putut fi evitat cata vreme hamas exact pt asta s-a pregătit, ajutat de Iran, de atatia ani. Am in schimb încredere ca, la fel ca si dupa wwii, si dupa acesta vinovatii de ambele parti vor răspunde. Nici in israel oamenii de la putere nu sunt vesnici, cu gaza ma abtin.
Mi-e teama ca istoria ne arata ca zona in cauza e un perpetuu loc de conflicte de toate naturile. Evident ca predomina cele religioase, dar si cele etnice/culturale au rolul lor.
„Iranul nu poate acţiona potrivit unei descurajări de tip hibrid”…. Sa nu sarim la concluzii. Si-ar fi inchipuit cineva pe 6 octombrie 2023 ce va urma pe 7 ?!? Sa ne amintim ce spuneau/spun mass-media world-wide despre cele mai bine pazite granite din lume, despre cea mai vigilenta securitate nationala si cea mai bine pregatita armata adica cele ale Israelului.
De aceea astfel de afirmatii/concluzii mi se par de un optimism exagerat.
Sigur ca reusitele hi-tech ale Israelului sunt remarcabile. Dar asa cum observa un comentator israelian avizat sunt one shot deal. Acum surpriza a fost prea mare ptr.ca partea adversa sa nu traga niste concluzii serioase.
Cred ca Israelul va fi totusi, mai mereu, cu un pas inainte. In acelasi timp determinarea, fanatismul si acceptarea sacrificiilor teribile vor compensa, ca si pana acum, imaginatia debordanta si priceperea israeliene.
S-a reusit, indiscutabil, „crearea unei stări de panică, de incertitudine, de suspiciune generalizată, o stare în care adversarul nu mai poate lua decizii coerente.” Dar adversarul se va adapta……si uite asa se va continua conflictul milenar.
Partea cea mai rea e ca noi, aici in occidentul colectiv (ca sa-l citam pe Vladimir Vladimirovici), suntem tinuti responsabili de ce se intampla in Orientul apropiat ca urmare a ceea ce e perceput ca fiind o sustinere neconditionata a Israelului.
Teribile dileme, teribile tragedii….