joi, mai 6, 2021

Despre știința post-normală și știința transdisciplinară

În acest text am ca obiectiv să prezint pentru pubicul larg ce înseamnă cele două feluri de știință menționate în titlu. Miza la un prim nivel este modul cum se pot construi politici publice de cercetare în domeniu și dacă poate exista o formare la nivel de licență și master în astfel de științe. Miza la al un doilea nivel este de a ilustra mecanismele conceptuale prin care politicul poate invada știința.

Știință post-normală se referă la un anumit tip de proces de utilizare a cunoștințelor științifice în luarea deciziilor cu privire la probleme publice complexe, în particular a celor de mediu, probleme care implică o incertitudine mare cu privire la cunoștințele disponibile, sau chiar absența acestora. Zona de relevanță a științei post-normale este o extindere a științei aplicate, a cercetării tehnologice în sens larg. Având în vedere obiectivele politice asumate de știința post-normală, respectiv justiția socială și durabilitatea de mediu, această abordare dorește să influențeze agenda cercetării fundamentale în sensul atingerii acelor obiective prin extinderea noțiunii obișnuite în știință de evaluare colegială (de către oamenii de știință) spre o evaluare produselor științifice de către toți cetățenii care sunt sau nu sunt oameni de știință. Evaluarea de către cetățeni se face prin prisma criteriului utilității rezultatelor științifice pentru dezvoltare durabilă, justiție socială, etc.

În timp ce știința normală este direcționată de întrebări și ipoteze științifice de interes general, de obiectivul de cunoaștere a lumii, iar aplicarea rezultatelor științifice este un proces extern științei de tip tehnologic și economic, știința post-normală împachetează știința normală într-un proces socio-politic.

Știința post-normală nu este o știință pentru că nu îndeplinește standardele metodologice și epistemice ale științei. „Știința” postnormală dezvoltă un pachet de tehnici pentru atingerea unor obiective de interes public prin proiectarea modului de funcționare al științei normale și evaluarea sintetică a opiniilor oamenilor despre chestiuni relevante pentru rezolvarea problemelor (folosind fuzzy cognitive maps, etc).

Știința post-normală este o preocupare extraștiințifică a unor oameni de știință maturi cu interese politice de un anumit fel, sau care răspund unei comenzi publice înt-o entitate politică interesată de aceste chestiuni (UE, de exemplu). Termenul știință din sintagma știință postnormală nu are nimic de a face cu cel de știință relevant pentru universități. Utilizarea termenului știință în acest caz este un abuz semantic. Nu este necesară o formare la nivel de licență și master pentru știință post-normală într-o facultate de științe ale vieții sau ale naturii. Știința post-normală se face de facto by project, câtă vreme există astfel de cereri pe piață.

Știința transdisciplinară este un demers în care oameni de știință în sens tradițional abordează probleme complexe care necesită pentru rezolvare cunoaștere științifică, în principiu, dar pentru care sunt necesare noi dezvoltări teoretice care nu sunt produse încă de nici o disciplină existentă. Exemple de probleme de cunoaștere abordate: managementul bazinelor hidrografice, cauzele obezității, situația copiilor cu părinți separați, faptul de a fi conștient (eng. consciousness). Cunoștințele necesare sunt despre procese de diferite feluri, de la nivel molecular la nivel psihic și social. Aceste procese sunt cuplate mai mult sau mai puțin la diferite scări spațiale și temporale și generează problema complexă care trebuie rezolvată.

Diferența dintre știința postnormală și cea transdisciplinară este la nivelul tipului de problemă și a tipului de evaluatori colegiali relevanți.

Problemele transdisciplinare sunt relevante pentru știință în sensul că pot face obiectul unei cercetări științifice standard, verificabile intersubiectiv, cu rezultate obiective. Metodologia de cercetare trebuie să conceptualizeze procesele cuplate și să le descrie și modeleze. Dacă există limite epistemice, ele vin din natura complexă a entităților implicate și proceselor, nu dintr-o subiectivitate asociată unor preferințe și valori personale ale cercetătorilor. Valorile politice pot exista și există la oamenii angajați în procese economice și sociale relevante pentru problemă, dar nu sunt prezente în mod relevant la cercetătorul științific în calitatea sa de cercetător. Doar oamenii de știință evaluează dacă aceste activități științifice transdisciplinare sunt adecvate, la standarde științifice, iar cetățenii numai semnalează problemele, plătesc cercetarea prin stat și fundații, și primesc rezultatele. Decizia de intervenție pentru rezolvarea problemei este exterioară cercetării trandisciplinare, nu o iau oamenii de știință ca oameni de știință, dar cercetarea trandisciplinară servește oamenii politici și cetățenii care vor lua deciziile.

Problemele post-normale sunt pur politice, ele nu pot avea o rezolvare științifică, au o rezolvare civică și politică diferită în funcție de sistemul politic al societății respective.

Știința transdisciplinară nu este o știință propriu-zisă în sens clasic, cu metodologie unitară pentru orice problemă abordată, ci este e un proces organizațional de management al științei în scopul accelerării evoluției cunoașterii științifice practicabil de către oameni de știință maturi. Ea conduce la o practică de cercetare orientată pe probleme folosind un instrumentar metodologic adaptat problemei și provenind din zonele disciplinare ale științei, la care se adaugă noi dezvoltări conceptuale și metodologice inventate de grupurile mixte de oameni de știință.

Nu se poate pune problema inițierii în chestiuni transdisciplinare a tinerilor fără a avea deja clare cunoștințele disciplinare, și nici de abordări transdisciplinare de succes fără a avea echipe capabile să lucreze deja interdisciplinar pentru rezolvarea unor probleme care implică procese cuplate mai simple. Cel mai bine se pretează la abordări transdisciplinare centre ce cercetare asociate unor școli doctorale care au mastere interdisciplinare în amonte, în măsură să le furnizeze resursă umană bine pregătită.

Succesul transdisciplinar e o chestiune nu doar de echipe competente, ci și de leadership, de talent managerial de excepție în condiții de autoritate științifică disciplinară și interdisciplinară.

Nu poate exista un specific post-normal al unui program de licență, instrumentele tehnice post-normale putând fi abordate la nivelul unor discipline despre asistarea deciziilor publice. Poate exista un specific transdisciplinar la un nivel înalt de pregătire, doctoral, iar acesta trebuie pregătit prin clarificarea problemelor ridicate de interdisciplinaritate la nivel de master după o solidă fundație disciplinară la nivel de licență.

Specificul interdisciplinarității, al cărui mod de gândire trebuie să fie déjà familiar cui face o cercetare transdisciplinară, este cum se pot crea instrumentele metodologice (baze de date, modele matematice de interfață) pentru cuplarea unor procese diferite, să zicem ecologice și hidrologice într-un bazin hidrogragic. Aceste instrumente nu interesează nici o disciplină separată, ci doar pe cercetătorii din echipele interdisciplinare, sau din domeniile de graniță respective (în cazul dat, ecohidrologie).

A aborda post-normal la licență sau master înseamnă a reduce motivația pentru știința normală unor oameni care încă nu o stăpânesc, în condițiile în care asta e baza oricărei alte activități a lor profesionale, înseamnă a crea reflexul că ideologia politică a zilei e mai importantă decât știința, când ele sunt de naturi total diferite, cu roluri total diferite în funcționarea unei societăți.

A vrea să arzi etapele, a aborda transdisciplinar, prin procesele cuplate multiplu cele mai complexe la nivel de licență sau master, înseamnă a da niște scheme fără conținut tinerilor, niște scheme a căror semnificație nu o pot înțelege în profunzime, cu care nu au ce să facă în viața profesională reală fără să fi înțeles procese mai simple, elementare, sau procese cuplate mai puțin complexe, abordabile interdisciplinar.

Concluzionez că atât știința post-normală, cât și cea transdisciplinară sunt extinderi conceptuale și instituționale ale științei obișnuite apărut în țări cu bogată experiență în știința obișnuită, organizată în discipline, domenii. Prima este neconformă metodologiei științifice, o politizare explicită a activității științifice, poate fi relevantă doar în timpuri de ideologizare a politicii cercetării, iar ceea ce este recuperabil din ea este la nivelul unor instrumente de asistare a deciziilor. A doua este o tactică de accelerare a progresului științific în cunoașterea proceselor foarte complexe asociate unor probleme de interes public, dar este dependentă de dezvoltarea excelentă a disciplinelor științifice implicate în rezolvarea problemelor, de existența unei infrastructuri instituționale adecvate, în măsură să catalizeze cooperarea prin reducerea costurilor de tranzacție dintre cercetătorii cu profiluri intelectuale diferite, și a unei resurse umane cu calități manageriale deosebite și experiență interdisciplinară bogată.

Cercetarea și educația transdisciplinară se pot dezvolta într-o țară  doar împreună cu cercetarea și educația disciplinară clasică. Nu este necesar ca invazia științei de către politic prin știința postnormală să fie însoțită de impostură, dar poate fi (mult mai ușor decât prin separarea clară a domeniilor de competență).

O precizare finală. Așa cum există un risc de expansiune a gândirii comune și politicului în știință, ilustrat în acest text, există și unul de expansiune prea grăbită a științei în politică și modul comun de gândire al oamenilor (dincolo de ritmurile evoluției culturale). Într-un text viitor voi discuta cazul științelor cogniției și al studiilor religioase ca ilustrări ale unor programe explicite de transformare fundamentală (în direcții diferite) a omului în numele cunoașterii lui, al onestității intelectuale și al păcii.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Stiinta post-normala: „Știința post-normală este o preocupare extraștiințifică a unor oameni de știință maturi cu interese politice de un anumit fel, sau care răspund unei comenzi publice înt-o entitate politică interesată de aceste chestiuni ” – in sfarsit cineva a definit destul de clar darwinismul sau cu alte cuvinte Teoria Evolutiei.
    Interese politice si ideologice 100%, stiinta 0%.
    Multumesc.

  2. Ca ex concret ANPM are un sit Internet execrabil și se dorește să fie schimbat, proiectul e(era recent) în dezbatere publică. Părerea mea(desigur, politică!) este că elaborarea unui astfel de sit și implementarea și mentenanța lui ar putea fi obiect de temă de licență și/ sau dizertație, inclusiv componentele politice în permanentă (teoretic) schimbare. Nemai insistând că, altfel, ajungem iar foarte ușor la licitații cu dedicație.

  3. Stiinta post-normal pare un fel gargara prin care unii fac pe nebunii. Ceva cam ca piatra aruncata in balta. Mai serioasa este „psihoistoria” inventata de Isaac Asimov cu mai bine de jumatate de secol in urma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Bursa din America – gazda unicornilor

Listarea UiPath a încântat publicul avizat din România, unde s-a comentat în termeni de ”o listare de succes”, ”finanțare de miliarde”, ”avalanșă...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro