luni, iunie 17, 2024

Despre critica de teatru

De două ori în cursul anului 2023, dl. Nicolae Manolescu, directorul revistei România literară, și-a consacrat editorialul problemelor criticii literare. Mai exact, așa-numitei critici de întâmpinare. Cea concretizată în cronici și publicată în pagini de revistă. Critică al cărei rost ar fi în primul rând acela de a pune o oarecare, însă atât de necesară ordine în producțiile de dată (relativ) recentă. De a opera o primă distincție între ceea ce e rău și ce e bine. De a stabili ierarhii, fie ele chiar primare. Pe care timpul ar urma sau nu să le confirme.

Dacă în Critica de complezență, editorial apărut în nr. 6 al revistei, dl. Manolescu se ocupa doar de o anumită tară din ce în ce mai frecventă a genului, adică de împărțitul necondiționat de elogii, fapt ce înseamnă, la urma urmei, anularea oricărui rost al criticii de întâmplinare, în comentariul din nr. 12-13, binecunoscutul profesor atrăgea atenția asupra unei probleme mai generale. Critica curentă pare să nu mai fie socotită atractivă, de ea nu se mai ocupă universitarii. Așa cum se întâmpla când, de pildă, la România literară, Trbuna, Steaua această rubrică socotită fanion era susținută de nume de primă mărime. Marian Papahagi, Mircea Zaciu, Nicolae Manolescu însuși. Și aceasta poate și fiindcă, în contextul evaluărilor anuale ale activității didactico-științifice, aproape că nici nu se mai acordă puncte pentru manifestările publicistice ale universitarilor, fiind mult mai generos cotate textele apărute în revistuțe prin cine știe ce concurs de împrejurări cotate chiar și ISSI. Și deci cu consecințe în promovarea în ierarhia didactică.  

Așa se face, cred, că pe la foarte multe reviste scrie te miri cine, mai curând oameni de bună voință decât critici autentici, așa se explică nu doar inflația, ci și falsul presigiu al blogurilor care mustesc de impresii ale unor oameni lipsiți de calificare minimă în domeniu. Grav că aceste impresii (multe semnate de ingineri, avocați sau medici) dobândesc droit de cité, că sunt socotite drept judecăți de valoare și citate ca atare.

Stăm oare nițeluș mai bine în domeniul criticii teatrale? N-aș zice. Revistele nu mai au cronicari de specialitate și chiar dacă au textele lor sunt publicate din an în paște. Marile cotidiane, câte or fi mai fi și ele, încă și mai puține fiind cele ce au ediții print,  nu se mai dovedesc defel interesate de gen pentru simplul motiv că cronica de teatru nu prea mărește numărul cititorilor. Sau, mă rog, al accesărilor. Câtă vreme deplasările la premiere sunt finanțate din bugetele teatrelor, independența de expresie și de judecată are și ea numeroase limite. Teatrele, adică regizorii, întocmesc ei înșiși listele cu numele celor ce urmează să fie poftiți, adică cu comentatorii, bloggerii invitabili, și ei în majoritate ingineri, avocați sau medici, despre care se știe din start că vor emite opinii favorabile. Mi-a fost dat să aud un regizor cum nu se poate mai stimabil, care ajuns la cinquantaine și acuzat că e și bătrânel, și prea mult premiat,  s-a erijat, spre a-și proba tinerețea spirituală, în mare încrezător în opiniile bloggerilor.Criticii adevărați fiind prea vârstnici. Producțiile scriitorilor de laude sunt urgent publicate pe site-urile Teatrelor și socotite litere de evanghelie. Și  mai apoi improvizaților li se mulțumește cu zeci de plecăciuni pe facebook.  Mă abțin să dau exemple, deși știu vreo doi-trei campioni în domeniu.  

Grav e că și unii dintre cronicarii cu oarecare școală și cu dovedite abilități în domeniu au început la rându-le să se dea pe brazdă. Așa că produc și ei minciuni pioase. Mascate în compuneri cu gen incert. Mai bine de jumătate din spațiul pretinsei cronici devine un fel de însemnare a călătoriei mele ori o remomerare poetic-nostagică a prieteniilor teatrale, totul transformându-se, de fapt, într- un lamentabil exercițiu de egolatrie. Cealaltă jumătate mustește de adjectivită. Sau de falsă poezie. Și obligatoriu de concluzia care garantează invitația viitoare. Totul a fost bine și mai mult ca sigur o să fie și mai bine.

Observații cu adevărat critice sunt puține ca nu cumva, Doamne, ferește!, semnatarul lor să fie acuzat de hărțuire. Realitatea fiind că atitudinea cald-călduță nu este decât reflexul nesiguranței de sine a celui care scrie și a incapacității respectivului de a avea opinii. De a le argumenta așa cum se cuvine. O argumentare fondată pe criterii prioritar estetice și nu pe reprezentativitate, gen, vârstă, corectitudine politică, așa cum susține un grup de gureșe criticițe. Culmea e că boala feministă a început să-și facă cuib și în emisiunile Televiziunii Române, mai ales în cele moderate la TVR Cultural de o cetățeană mai degrabă cu ifose decât de meserie.  

Deprofesionalizarea evidentă a cronicii de teatru, una cu atât mai bizară cu cât în mai toate universitățile există secții de Teatrologie,  este urmată de dorința veleitarilor de a-și antologa producțiile în volume. A căror lansare e, cu mare generozitate, găzduită de directorii de Teatre, unii chiar buni meseriași, adesea chiar din prima ligă. Directori  ce se fac că nu observă că cel sau cea pe care îl cauționează habar nu are nici măcar de diferența dintre spectacol și piesă. O chestiune ce ține de abc-ul profesiei. Compunerile cu pricina sunt mai apoi copios citate în rapoartele anuale ale acelorași directori, rapoarte către forul tutelar.  Avem de-a face cu un negoț în toată legea. Cu datorii întotdeauna plătite. Și iarăși cu concluza că totul a fost bine și o să fie și mai bine.

Iar dacă profesorul Nicolae Manolescu se arată îngrijorat de viitorul criticii literare, un critic, și el profesor, mă rog, conferențiar, la o facultate cu profil artistic, conducător de doctorate, însă care s-a dovedit în repetate rânduri străin nu doar de istoria vie a teatrului, ci și de ortografia limbii române, edictează că vremea cronicii curente a trecut. Că a sosit timpul sintezelor. Ignorând detaliul că fără respectivele cronici, care înseamnă diagnoze de etapă, sintezele, monografiile, eseurile  ar fi cu totul imposibile. Nu-i vorbă,  omul citează în cărțile sale tot felul de extrase din cronici, numai că, din păcate, nu o face riguros exact, insul neștiind, de pildă, că unul a fost Sică Alexandrescu și altul Dan Alecsandrescu sau că în teatrul românesc au existat două actrițe cu numele Raluca Zamfirescu. O carte a respectivului mustind de astfel de confuzii și teorii abracadabrante, a fost nu doar nominalizată, ci și premiată de UNITER. Faptul în sine spune multe.

Veleitarii au început să aibă și ifose teoretice. Se socotesc istorici ai teatrului și ai criticii. Așa se face că au apărut peste noapte tot felul de buni cunoscători ai scrierilor regretatului George Banu, iar unora li s-a oferit chiar spațiu de exprimare în cadrul unui colocviu găzduit de până mai deunăzi un important festival de teatru. Foarte puțin contând detaliul că respectivii nu au scris până acum nici măcar un singur rând despre marele, regretatul critic. Nu i-au recenzat nici măcar o carte. S-au repezit doar acum pe memoria lui precum corbii. 

Și dacă tot a venit vorba despre asociația profesională cu pricina nu pot să nu observ dezinteresul tot mai accentuat al conducerii acesteia pentru critica de teatru. Și profesioniștii acesteia.

Ieșită tare șifonată din scandalul artificial al nominalizărilor la premiile UNITER aferente anului 2022, scandal pe care nu a știut să îl managerizeze, intimidată mai mult decât vizibil de asaltul neo-marxiștilor, al feministelor, al partizanilor și partizanelor gândirii politic corecte, adoptând o lașă, o pernicioasă atitudine rabinică, găsindu-și sfătuitori de o calitate îndoielnică, mergând până acolo încât a ajuns chiar să cumpere liniște și bunăvoință actuala conducere a UNITER a numit doar un critic în juriul final al Galei. Și nici măcar unul singur în cele două jurii ale Galei HOP.  Contribuind prin aceasta la relativizarea importanței profesiei.

În încheierea acestor însemnări îmi îngădui să le recomand președintelui UNITER și sfătuiorilor neinspirați ai domniei-sale, cu toții speriați de asaltul ideologilor și noilor comisari politici, să citească povestirea Vanturile a lui Llosa. A apărut la editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei, tradusă de Tudora Șandru-Mehedinți.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro