Evaluarea calității sondajelor de opinie publică preelectorale și la ieșirea de la vot publicate cu ocazia alegerilor desfășurate în țara noastră în 2024 și 2025 reprezintă o necesitate.
Eșecurile masive ale sondajelor publicate în acești doi ani în ceea ce privește estimarea corectă a rezultatelor alegerilor, fără precedent prin covârșitoarea lor majoritate, reprezintă o tristă realitate. O situație care îndeamnă la găsirea unor soluții corecte.
Utilitatea evaluării calității sondajelor de opinie publică cu tematică electorală este incontestabilă. Cu condiția ca analizele să fie competente (obiective, precise, riguroase, conforme normelor de verificare existente). Cu condiția să fie numite explicit și examinate eșecurile concrete și să fie evitate sentințele cu pretenții de adevăruri generale.
În acest context, cred că articolul domnului Cristian Pârvulescu „Ceață și fum. O critică a sondajelor în societatea informațională” generează multe semne de întrebare legitime.
Greșelile și/ sau reaua credință sunt cauzele posibile principale ale eșecurilor menționate anterior. Eșecurile sunt clare și la vedere, însă e nevoie de informații suplimentare pe care nu le am pentru a evalua fiecare caz particular.
Dar, contrar opiniei domnului Pârvulescu, au existat, există și vor exista sondaje care măsoară și raportează corect structura opțiunilor de vot în momentul culegerii datelor.
Prin urmare, soluția corectă nu o reprezintă invalidarea metodei de cercetare ca atare, ci separarea grâului de neghină, a bunelor practici de cele rele. Este esențial ca acest obiectiv să fie realizat nu din exterior ci cu participarea și contribuția competentă și de bună-credință a celor care lucrează în domeniul sondajelor de opinie publică. Chiar și a celor care au contribuit în ultimii doi ani la deteriorarea semnificativă a încrederii în sondajele electorale (Avangarde, CURS, Sociopol, ARA, Verifield, CIRA, INSOMAR ș.a.m.d. și, în mai mică măsură, AtlasIntel și INSCOP).
Articolul domnului Pârvulescu nu menționează niciun sondaj greșit și nici numele vreunei firme de sondare a opiniei publice. Este unul din aspectele care mă nedumerește, pentru că sugerează neargumentat existența unui întreg omogen, pentru că întărește părerea superficială că ar fi vorba de toți și toate (o variațiune a temei „toate partidele sunt la fel”). Îmi aduc aminte de o anecdotă dinainte de decembrie 1989 când multe erau într-adevăr la fel în rău:
Ședință. Secretarul de partid spune încruntat, vizibil nemulțumit: Sunt tovarăși care nu își fac treaba! În sală, tovarășul X se uită în jur și consideră, satisfăcut și ușurat, că e vorba de tovarășul Y. Tovarășul Y se uită și el în jur și, dând din cap aprobator, semn că tovarășul secretar are ca întotdeauna dreptate, e convins că săpuneala meritată îl vizează cu siguranță pe tovarășul Z, care, de altfel, și lui i-a pus numeroase bețe în roate. Iar tovarășul Z, dând o înaltă apreciere activității proprii, se gândește senin și împăcat cu sine că e vorba de tovarășii X și Y.
Ședința se termină. Toți încearcă să ghicească despre ce și cine a vorbit totuși secretarul. Tovarășii X, Y și Z îl salută respectuos pe secretar, își zâmbesc cordial și își strâng mâinile, după care, dorind să se vadă că sunt preocupați de cele abia auzite, se îndreaptă grăbiți spre mașinile de serviciu. Pentru că trebuie să își continue treaba. Treaba lor!
Secretarul, în sala deja goală, e mulțumit de reușita ședinței de critică principială: De astăzi, lucrurile vor merge ca unse. Pentru că tovarășii sigur au înțeles!
Printre altele, alegerile (și politica, în general) înseamnă, fără a fi limitate la acestea, comunicare publică și acțiuni pentru convingerea electoratului în ceea ce privește meritele proprii și slăbiciunile rivalilor politici. Dacă sunt de calitate, sondajele de opinie conțin, fără a fi unica sursă validă. informații utile (agenda populației, rate de aprobare, notorietate și favorabilitate, intenție de participare la vot și opțiuni electorale, etc.).
Sondajele de opinie publică nu răspund la toate întrebările. Dacă și numai dacă sunt corecte, ele răspund, de exemplu, la întrebarea ce procent din electorat votează cu partidele A, B, C. Alte metode de anchetă sociologică răspund la întrebarea de ce votează, în momentul culegerii datelor, cu aceste partide. Acestea umplu golul de informație obiectiv existent în sondajele electorale.
Folosirea unor mijloace dubioase (de exemplu, sondaje de opinie greșite sau de-a dreptul inventate) pentru atingerea obiectivelor electorale contribuie, eventual și într-o minusculă măsură, la o victorie pe termen scurt (demagogia, exploatarea cinică a speranțelor și nemulțumirilor și forța persuasivă pusă în slujba acestora sunt armele cu adevărat redutabile), dar garantează înfrângeri de durată. Este această convingere o naivitate? Nu cred!
Ipoteza mea este că după multe, evidente și frecvente dezamăgiri în ceea ce privește presupusa capacitate a sondajelor electorale de a influența semnificativ opțiunile de vot –pe care poate unii și-au dorit-o și în care au crezut sincer – obiectivul folosirii unor pseudo-sondaje este altul. Conform ipotezei, țintele reale sunt evitarea contestărilor interne și conservarea moralului, motivației și a mai marei disponibilități a membrilor de partid și a simpatizanților fermi pentru evaluări deziderative în ceea ce privește alegerile.
Nu este greșită, cu condiția să fie corecte, utilizarea rezultatelor sondajelor de opinie publică, ci exagerarea, lipsită de temei, a rostului lor.
În elanul său demolator, textul domnului Pârvulescu produce – sunt convins că fără intenție – multe victime. Antichitatea greacă și romană, statistica socială și eșantionarea (a se vedea paragraful despre recensământ), Ștefan cel Mare și George Gallup au parte de un tratament caricatural. Cel mai mult au de suferit, însă, cei care, în domeniul sondajelor de opinie publică, se străduiesc și reușesc să elimine sursele de eroare și să facă o treabă bună. Pentru că și ei sunt incluși și expuși într-o fotografie de grup – flagrant deformată, după părerea mea – ca potlogari manipulatori puși pe o lacomă căpătuială și șamani moderni plini de păcate grave.
Generalizările nedrepte ale domnului Pârvulescu consolidează prejudecăți negative puternice despre toate sondajele electorale. Iar consecințele nu se limitează la acestea, ci se extind asupra tuturor sondajelor de opinie publică, indiferent de subiect.
Cred că contestarea la grămadă, lipsită de nuanțe și neinteresată de diferențele de performanță existente real, a unui instrument de cercetare valid este departe de a fi un oarecare fapt divers.
Presa poate și trebuie să verifice calitatea sondajelor de opinie publicate. Pentru că este, în unele cazuri, clientul direct și, în toate cazurile, vehiculul de comunicare publică a rezultatelor (clientul indirect)[1]. Este un demers care cere timp, preocupare pentru calitatea informațiilor și cunoștințe, dar care, deși se opune goanei după știri rapide, „fierbinți” (canonul „breaking news”), este singurul corect. Pentru că se presupune, de către audiență, că presa și-a îndeplinit datoria de verificare și validare. Cititorii ziarelor, ascultătorii și telespectatorii nu au această capacitate și nici nu o pot obține.
Opiniile nu sunt neapărat rodul cunoașterii profunde a subiectului, al cântăririi exigente a dovezilor și argumentelor pro și contra; opiniile, indiferent cât de vehement și sincer sunt prezentate, nu exprimă întotdeauna adevărul. Sunt aspecte importante. Dar esențial este faptul că toate opiniile produc efecte, în scurta sau mai lunga lor existență; indiferent de conținutul lor individual fluctuant și trecător, existența, manifestarea și influența opiniilor sunt stabile.
„Dacă oamenii definesc situații ca reale, ele sunt reale în consecințele lor.”
Teorema lui Thomas (1928)
Dl. Pârvulescu presupune că sondajele electorale reprezintă pentru alegători repere obligatorii și, dacă nu unice, cel puțin foarte influente. Pe această bază solidă, ele ar avea efecte semnificative (orientează multe opțiuni de vot), directe (nemijlocite), univoce (strict în conformitate cu datele publicate), stabile (de durată) și eficiente (materializate la vot).
Aceste presupuneri nu sunt valide pentru că ignoră multe aspecte importante:
– fluxul în două etape al comunicării publice;
– rolul liderilor de opinie de microgrup în receptarea și interpretarea mesajor publice, în formarea opiniilor;
– expunerea selectivă la sursele de informare, favorizarea informațiilor de confirmare și evitarea disonanței cognitive;
– criza autorității (epistemice, valorice, acționale) și a încrederii reprezintă o caracteristică a prezentului nu doar românesc.
Încă în 1944 (Mecanismul votului), Lazarsfeld, Berelson și Gaudet au arătat că, în pofida volumului mare de propagandă și contrapropagandă electorală, influență acestora e redusă. Pentru că alegătorii acceptă expunerea la propaganda cu care sunt deja de acord și sunt opaci, rezistă la propaganda cu care nu sunt de acord. Iar sondajele de opinie publică care arată o imagine diferită de opțiunile lor intră în ultima categorie.
Dar asta nu e tot. Expunerea la rezultatele sondajelor electorale e mai redusă decât se crede. Iar cei care sunt interesați sunt în mare măsură persoane cu opinii politice și opțiuni de vot formate și, de aceea, greu de modificat. Dacă schimbarea se întâmplă totuși, e nevoie de mult mai mult decât de unul sau mai multe sondaje de opinie. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, încrederea în sondajele de opinie este scăzută. Iar nivelul de încredere influențează semnificativ capacitatea persuasivă.
Regret că nu am talent literar. Pentru că, în conformitate cu opiniile domnului Pârvulescu, ar putea fi memorabilă descrierea românilor năuciți și aruncați în toate părțile (de la un partid/ candidat la altul) pe măsură ce o avalanșă neîndurătoare de sondaje contradictorii dă năvală peste ei.
Deși tentantă și comică (sau poate tragică?), o asemenea imagine nu este adevărată. Dar în textul domnului Pârvulescu, impactul electoral al sondajelor de opinie este exagerat și înâlțat la rangul de factotum. Ceea ce nu înseamnă că o asemenea influență ar lipsi cu desăvârșire.
În sprijinul opiniilor sale, domnul Pârvulescu menționează câteva nume de referință din filozofie, filozofia politică și sociologie. Pentru a nu lungi textul, mă voi referi la Pierre Bourdieu.
Deși titlul ar putea sugera o validare, articolul lui Pierre Bourdieu nu are legătură cu cele scrise de domnul Pârvulescu. Pierre Bourdieu încearcă să îi aducă cu picioarele pe pământ pe cei tentați să construiască un abuziv mit al atoateștiutoarelor și atoatefăcătoarelor sondaje de opinie. E regretabilă folosirea trasă la temă a articolului lui Pierre Bourdieu pe post de autoritate de confirmare.
„În primul rând, ar trebui să clarific faptul că scopul meu nu e să denunț mecanic și simplist sondajele de opinie publică. Chiar dacă e neîndoielnic că sondajele de opinie nu sunt ceea ce ar dori să ne facă să credem, ele nu sunt nici ceea ce mulți demistificatori aspiranți pretind. Sondajele pot avea o contribuție utilă pentru știința socială dacă sunt prezentate riguros cu anumite precauții. Nici nu îi atac pe cei care realizează sondaje de opinie; ei fac o anumită muncă care, dacă nu e reductibilă la vânzarea pur și simplu a unor produse, nu poate fi nici complet asociată cu cercetarea științifică legitimă.”
Pierre Bourdieu: Opinia publică nu există, 1972
În continuare, Pierre Bourdieu se referă la eșantionare (evaluare pozitivă) și la una din sursele posibile de eroare în anchetele de opinie publică (chestionarul) precum și la soluțiile de evitare a acesteia.
Mai sunt și alte paragrafe importante referitoare la sondajele electorale. De exemplu:
„Știm că studiile de opinie, cu excepția unor accidente, au o rată foarte înaltă de estimare (corectă – n.m.) a alegerilor, dar ele par să eșueze când se compară un rezultat timpuriu (al sondajelor – n.m.) cu unul obținut mai târziu, atunci când a intervenit o criză …”
Dar temele principale ale articolului lui Pierre Bourdieu sunt altele.
Pierre Bourdieu are dreptate. Sondajul de opinie publică este în principal o măsurare descriptivă de moment. De aici până la cercetarea și teoria sociologică este încă o cale lungă. Dar și măsurarea trebuie făcută corect. Este suficient să ne gândim la pagubele și dezastrele pe care le produc, în multe domenii, măsurările eronate. Măsurarea bine făcută nu este o treabă simplă și la îndemâna oricui.
Sondajele de opinie publică DE CALITATE sunt instrumente utile – repet, nu singurele -pentru o politică DE CALITATE. Pentru că îndeplinesc condiția, cu limitele amintite, de cunoaștere autentică, nedistorsionată. Nu pseudo-cunoaștere prin pseudo-știință.
Sondajele de opinie publică nu câștigă alegerile și nu reprezintă substitute ale programelor și activităților electorale valoroase. De asemenea, nu trebuie folosite ca justificări pentru oferte electorale – și, de presupus, viitoare decizii politice – populare (conforme cu starea de moment a opiniei publice dominante), dar greșite.
Politica și guvernarea orientate și dominate de opinia publică majoritară reprezintă o rețetă pentru eșec, La fel și politica și guvernarea realizate rigid și arogant împotriva opiniei publice majoritare. Capacitatea de a identifica și de a aplica optimul eficient între aceste două extreme păguboase marchează diferența între mediocritate și performanță, între nereușită și succes.
[1] Am încercat, într-un text din 2019, să prezint punctul meu de vedere referitor la responsabilitatea clienților în ceea ce privește calitatea sondajelor de opinie publică (https://www.contributors.ro/despre-expertiza-%C8%99i-exper%C8%9Bi-in-sondarea-opiniei-publice/)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Fără supărare, ambalaj frumos conținut îndoielnic
Cum ar fi dacă ar fi cincinalu într-o zi
https://romania.europalibera.org/amp/sondaje-sau-pariuri-de-ce-sunt-atat-de-diferite-sondajele-de-opinie-pentru-alegerile-prezidentiale-si-cine-castiga-din-asta/33172180.html
La noi se fură
Se fură mult, foarte mult
Iar hoția este etalonul ascensiunii
Nu ne vindem țara ca să o prăduim cu mâinile noastre
Autoritatea judecătorească împreună cu instanța competentă în domeniu contenciosului constituțional lucrează, toți marii infractori sunt liberi și nevinovați sau primesc pedepse gen amenzi de parcare
Repetăm aceiași linie luminoasă ca aceea din perioada interbelică, ca nu degeaba cei care aveau puterea în perioada interbelică au azi nume de bulevarde și străzi
Ca nu degeaba tara a ajuns în genunchi la sfârșitul lui 1940
Uităm repede, nu întâmplător se dorește reducerea orelor de istorie din școli
Toți marii hoți ajung în varfu demnităților publice
Sunt și excepții puține
Care nu schimbă direcția orizontului
Tot așa cum partidele politice actuale încearcă să manipuleze prezentând ca reale toate trăsnăile legate de modalitatea în care se vede viitoru
Iar sondajele alea de de la noi sunt făcute de prea mulți nepricepuți, ca să nu spun oameni rău intenționați
Și de acolo decalajele mari între rezultatele sondajelor și voturi
Atunci când ai o diferență mai mare de 10 pct, sunt și diferențe de 20 pct sau mai mari, între sondaj și vot, înseamnă ca sondajul minte sau oamenii care fac sondaju s-ar apuca mai bine de altceva, de ex sa taie frunza la câini ca ar fi mai productiv pt țară
Omu needucat sau care nu are timp să analizeze toate inepțiile debitate de grosul politicienilor trăiește cu certitudinea ca dacă votează oamenii/partidele de pe primele locuri va fi mai bine și pt el
Din nefericire, țara a ajuns unde este azi, cu inflație galopantă, cu presa plătită de partide ca să spună ce frumos e drumul spre haos și distrugere, etc
Așa la nivel declarativ toti care fac sondaje sunt cei mari specialiști
Rezultatele lor, demonstrează ca majoritatea, nu se pricep la muncă cu care se laudă
Omu sfințește locu
Dar tb sa ai oameni
Iar a te lauda ca tu faci sondaje corecte cand avem certitudini ca multi care fac sondaje au legături cu partidele politice, dar cei zic ca sunt sondaje corecte
https://romania.europalibera.org/amp/cine-face-sondajele-de-opinie-patronii-institutelor-de-sondare-a-opiniei-publice-politicieni-jurnalisti/32587594.html
Școala de la Chicago și restu arata bine prin cărți
Atunci când vrei sa furi și autoritățile de supraveghere te încurajează să furi avem rezultatele institutelor de sondare, rezultate de regulă îndoielnice, ca să nu spun majoritar scandaloase
Să fi mare nu-i mirare
Să fi om îi lucru mare
Media mainstream, TV „de știri”, rețelele sociale pe Internet, sondajele de opinie, etc sunt metode de manipulare ale populației, de diseminare a fricii și anarhiei, totul în conivență cu statul. Pentru a fi condus de către Stat, poporul trebuie bine controlat și înfricoșat. E veche chestia asta și valabilă chiar în societățile democratice.
As avea o intrebare, in ultimii ani s-au inmultit apelurile telefonice ale unor excroci, fapt care a dus la faptu ca lumea nu mai raspunde la telefoane necunoscute. Dar, majoritatea testelor de opinie se fac telefonic, deci ce incredere sa ai in ele daca numai o mica parte din populatie raspunde la aceste apeluri, si probabil si aceasta parte din populatie face parte doar dintr-o anumita categorie, probabil batrini cu care nu vorbeste nimeni, tineri care n-au ce face etc.?
Cam la fel e și cu politicienii. Prestația lor a nemulțumit populația în asemenea măsură, încât astăzi percepția majoritară e că toți sunt la fel – niște hoți și niște mincinoși. Dacă mai sunt, printre politicieni, oameni onești, integri și puși pe treabă (pe care „sistemul” încă nu i-a eliminat), atunci chiar și ei trebuie să trăiască cu această etichetă de hoți și mincinoși.
Așa și cu „sondorii” de opinie publică – or mai fi, printre ei, unii care-și fac treaba cu integritate și profesionalism, dar ajung să fie priviți ca făcând parte din șleahta sondorilor mânjiți.
Nu am dovezi, dar eu cred că se fac și sondaje profesioniste și imparțiale, în România, dar acestea nu sunt date publicității.
„O situație care îndeamnă la găsirea unor soluții corecte.”
Nu foarte des opiniile mele converg către cele ale domnului C Pîrvulescu.
Marele gânditor Gheorghe Hagi ne-a oferit soluția la problemele menționate în text: să fie bine ca să nu fie rău. Aceasta este și soluția corectă propusă de autorul articolului.
Toate „institutele” de sondare a opiniei publice sunt legate de cleptocrație în mod direct, sau prin partide precum PSD, cea mai reprezentativă marionetă a cleptocrației.
https://romania.europalibera.org/a/cine-face-sondajele-de-opinie-patronii-institutelor-de-sondare-a-opiniei-publice-politicieni-jurnalisti/32587594.html
Așadar, sondajele de opinie sunt în România doar un instrument de influențare a publicului, pentru a obține cleptocrația un anumit comportament al acestuia la urnele de vot. Adică, menținerea puterii și a accesului la resursele publice. Atât.
Un strop de adevăr într-o mare de minciună nu clarifică nimic.
Poate că trebuia spus pe scurt că Don Pârvulescu nu înțelege cum funcționează un sondaj de opinie, deci, după părerea dânsului, așa ceva nu există.
Ideea că populimea se zvârcolește pe cine să aleagă e una pur elitistă. Oamenilor le pasă despre temele propuse prin sondaje în raport cu propriile interese. Nu ale politicienilor.
Dacă politicienii sunt atât de orbiți de sondaje încât să-și modeleze disursul după acestea, e o minune. Cred că e mai curând invers. Politicienii își văd de propriile interese și vor de la sondaje să le confirme propriile teze.
Da, ei caută să transmită prin rezultatele sondajelor stakeholderilor (activ de partid, sponsori, etc) că au legitimitate.
Există o soluție la problema corectitudinii sondajelor de opinie: o agenție de stat nepolitizată care să facă sondaje pe diverse teme de interes și în mod continuu. O astfel de agenție de profesioniști nepărtinitori și care să-și perfecționeze continuu metodele și să-și corecteze greșelile onest este ceea ce un stat modern ar avea nevoie.
Marea problema e de fapt calitatea oamenilor.
Un neica nimeni dpdv profesional poate sa-si faca „institut de sondare”. La fel si un condamnat penal pentru inselatorii/excrocherii. Important e sa aiba bani si legaturi cu partidele politice si gata institutul are clienti. Nimeni nu-i intreaba de reputatie si de trecutul profesional. Nimeni nu-si pune problema daca sunt de incredere sau nu.
Exista vreun „ziarist” care sa prezinte INFORMAT cifrele mai mult sau mai putin masluite ale celui mai recent asa-zis „sondaj de opinie”?
Care sa piarda timp din viata ca sa analizeze (sau sa intrebe macar un sociolog) si sa prezinte cifrele in context: prin ce difera de alte sondaje, daca exista tendinte de crestere/scadere pentru fiecare candidat, etc
Care sa verifice reputatia casei de sondare si sa identifice cine sunt patronii, cu cine au legaturi, ce interese au. Ce sondaje au mai „publicat” si cat de aproape/departe de rezultatele finale au fost la alegerile precedente. Adica sa-si faca treaba de jurnalist.
La noi, sondajele au în spate oameni, care pe hârtie, sunt specialiști
Totuși, în cele mai multe cazuri, aceștia nu fac sondaju pt a proba ca se pricep, pt a-și demonstra competențele sociologice
La noi, sondaju e o formă de manipulare
Ca să scoți din negura partidelor la lumina zile nulitățile care tb sa ocupe scaunele
Iar omu de rând ajunge sa creadă ca aia care fac sondaju(de multe ori sub controlu partidelor, plătit sau sub influența unor partide) știu unde merge istoria
Așa ca omu de rând se dă după aia plătiți ajungând total influențat de sondaj – de acolo sunt diferențele
Iar hoția de felu asta ar trebui aspru pedepsită
Atunci când ai soția membru al unui partid nu poți să spui ca dai sondaje corecte referitoare la acel partid, pt ca ți-ai pierdut orice credibilitate
La fel, cand te produci pe tv la tembeliziunile lui felics și susții pe față anumiți candidați sau discursul acestora, nu poți după aceea să spui ca aia cu care tu ai fost de acord ca sociolog sunt cei mai pricepuți, ca te descalifici
Dar ce pretenții poți să ai atunci când suprema autoritate academică încurajează plagiatu, sau spune ca trebuie expertize judiciare ca să știi ca unu a plagiat la doctorat
Ca știm ca și în clasele primare învățători tot așa fac dacă te prin copiind, cheamă experții, poliția, justiția
Omu sfințește locu sau îl distruge
Dincolo de corectitudinea metodologiei si a realizarii sondajelor e problema raspunsurilor: oamenii tind sa raspunda in ton cu moda, sau cu ce le este impus. Sau uneori le e pur si simplu frica pentru a nu fi stigmatizati. Exemplul clasic e dat de sondajele la alegerile americane in care a fost implicat Trump. Majoritatea au indicat-o pe Kamala favorita, de ex in Iowa conducea cu 3 % in sondaje, dar a pierdut cu 13 %, deci 16 % eroare. Fenomenul e cunoscut, acum cativa ani a existat alegere pentru primar in Los Angeles, un candidat era negru, sondajele au indicat ca va castiga cu o marja mare dar rezultatul a fost dezastruos pt el (Bradley effect) … QED.
Andrei, ca de obicei cu întârziere, aflu de articolul contra demoscopiei și de replica ta de aici, al cărei singur cusur este, de a nu fi scris-o eu. Între timp, ai primit și o replică, în care se reia aceeași argumentație, dar se și contestă frontal capacitatea predictivă a demoscopiei.
E bizar, inexplicabil.
Răspunderea intelectualului este proporțional mai mare ca a omului simplu. Dacă un de-alde Ciolacu, Ciucă și cum îi mai cheamă fac/spun lucruri după puțina lor minte, nici surpriza nu va fi mare, iar necazul, oricât de ascuțit, va fi oarecum oblojit de înțelegerea acestor personaje minime.
Dar de la un om cu carte, speri mult mai mult.
Ieri, am asistat la TV cum un – aflu – profesor la ceva facultate, se numește Avramescu, s-a lansat într-o orgie de acuzații absurde și aberații infame la adresa decorării unui veteran de război. Auzite dintr-o gură cu ifose și șatif, sună parcă și mai odios.
A fost o mică paranteză, fără legătură cu prezentul articol.
Poate că o dezbatere pe tema marasmului sondajelor electorale este bine-venită, poate va stârni un oarecare interes.