În acest text prezint poziția la care am ajuns în ce privește teoria evoluției biologice și relația ei cu alte teorii, cu implicații asupra a ce înțelegem prin om din punct de vedere științific și unde (n-)ar putea intra relația cu Dumnezeu.
1) avem un decupaj ontologic pre-teoretic (în raport cu teoriile luate în discuție) al unor domenii ale realității (fie prin limbaj comun, fie prin alte teorii). Lucrez cu trei domenii observabile: natural, mental, cultural-economic, conform practicii științelor existente. Acest decupaj dă o realitate pre-teoretică R1 în trei domenii structurată eventual prin teorii abstracte preexistente (de exemplu ierarhice). Ca exemplu, timpul obiectiv ține de această realitate preteoretică, însă și el este interpretabil ca un produs al evoluției culturale. Oricât ar părea de contraintuitiv pentru gândirea comună faptul că timpul obiectiv este un produs cultural este un fapt [1]
2) decupajul permite observarea și măsurarea unor variabile care intră în structura unor modele teoretice caracterizând cele trei domenii. Aceste teorii prin termenii lor teoretici și prin metodologiile de cercetare care angajează și ele niște entități metodologice duc la transformarea realității R1 într-o realitate R2 în trei domenii ontice.
3) se construiesc teorii de cuplare între domeniile realității, cu reducere ontologică a variabilelor sau fără reducere, care sunt distincte de teoriile care dau seamă de procesele înăuntrul fiecărui domeniu (exemplu teorii de emergență a variabilelor mentale pe creier, sau a celor de relaționare a variabilelor culturale cu cele mentale). Realitățile R2 regionale sunt organizate într-o realitate R2 globală a cărei structură NU este unitară teoretic. Pe măsura evoluției culturale / teoretice modul de decupare / concepere a realității evoluează. Complexitatea procesului este foarte mare pentru că evoluția teoriilor din diferite domenii nu este sincronă, și se transformă și modul comun de gândire a lumii. În particular variabilele prin care caracterizăm omul nu sunt încorporabile unitar teoretic, ci printr-un pachet complicat de teorii separate dintre care teoria evoluției biologice este una singură.
4) Se poate extrage o structură invariantivă a proceselor productive din cele trei domenii, în particular a proceselor de evoluție prin selecție. Această structură este un obiect matematic (se poate specula că reflectă o operație transcendentală a rațiunii, dar n-am s-o fac, nu e necesar pentru scopul prezent).
5) De la aceste obiecte matematice prin îmbogățire mediatoare cu variabile din domeniile realității asumate ca existente, cu noțiuni din alte teorii (ierarhice de exemplu) și cu informații metodologice distiliate din practica științei se pot reconstrui toate unitățile selecției așa cum funcționează în teoriile științifice existente.
Care dintre paradigmele de cercetare din biologie și științele socio-umane e mai bună, cea reducționistă (bazată pe teorii explicative ierarhice), sau cea autonomistă (bazată pe regularități de producție) ? Și structurarea ierarhică și structurarea prin procese de producție sunt operații fundamentale ale rațiunii prin care captăm lumea în concepte. Dar construcția modelelor naturale sau socio-umane ale acestor operații logice fundamentale presupune adăugare de informație suplimentară, mediatoare. O parte din informație e cea cu privire la variabile măsurabile regional, natural, mental, cultural. O altă parte din informație vine din aplicarea operației complementare în scop metodologic, nu ontologic. Structurarea ierarhică e metodologică pentru paradigma proceselor productive (ajungându-se la sisteme de producție organizate ierarhic), iar structurarea productivă e metodologică pentru paradigma abordării reducținiste (ajungându-se la limbajul teleonomic de caracterizare a entităților fizice prin funcție și rol). Neexistând nici o posibilitate de a ajunge la descrierea realității, la legea de producție reală sau la modelul de reducere ierarhic real, operațiile logice (transcendentale eventual) susțin paradigme complementare de investigare științifică. strategii epistemice diferite.
O consecință a acestei heterogenități interne a cunoașterii științifice este că nu există un tip unitar de explicație în știință. Explicarea urmărită de știință în fiecare domeniu este un proces cultural [3] cu particularități locale. Pot exista procese explicative de scară mică (în termeni de mărime a mulțimii de fapte / fenomene explicate) și procese explicative de scară mare. Se cere tradițional din partea legilor științifice din fiecare domeniu să fie universale, adică să caracterizeze doar procesele explicative de scară maximă în acel domeniu. Însă de interes pentru știință sunt regularitățile de la toate scările explicative, de la cea mai mică scară până la cea mai mare. Între aceste procese de explicare există cuplaje. Cuplajele sunt proceduri de coerentizare intra-regională a explicațiilor de diferite scări.
Demersuri locale de filosofia științei de scară maximă locală (cum este cel referitor la procesele de producție și în particulare de evoluție prin selecție) pot conduce la concluzii globale relevante pentru toate domeniile științifice doar în măsura în care corpul teoretic investigat e central în sistemul de cunoaștere științifică și permite extragerea unor structuri generale relevante pentru toate teoriile științifice (punctul 4 asociat schemei de mai sus) nu atât în sens de control intern al teoriilor, ci de furnizare a unor condiții de posibilitate pentru existența lor.
Explicațiile prin legi substanțiale (scară maximă într-un domeniu), prin regularități empirice obținut inductiv (modele științifice în sens restrâns, scară mică într-un domeniu), prin legi structurale formale (scară maximă într-un domeniu sau scara întregului sistem de cunoaștere științifică), prin modelele de investigare, cu reduceri de dimensionalitate, modularizări, etc (mediatorii epistemici între structuri abstracte și scara mică investigabilă empiric) și prin mecanisme (cuplare între explicații de diferite scări) sunt fațete interpretative ale unui proces integrat de dezvoltare a știnței. A da seamă de acest proces complex se poate face printr-o reconstrucție rațională a științei [4].
Dacă cele de mai sus par neobișunite este pentru că există două presupoziții absolute fără caracter științific în modul în care cei mai mulți oameni văd știința:
- că există o singură teorie științifică corectă care descrie un anumit domeniu sau sub-domeniu al realității
- că există coerență între această teorie și teoriile din celelalte ramuri ale științei.
Ambele presupoziții sunt factual false. De unde vin ele este o întrebare la care pot răspunde filosofii și istoricii științei, poate și psihologii, din diferite perspective. Două presupoziții mai realiste ar fi că:
- există un proces complicat de evoluție a teoriilor științifice dintr-un domeniu sau sub-domeniu, adesea cu o populație de teorii aflate în relații nu doar de competiție, ci și de complementaritate sau altfel de relații
- există un proces de coerentizare. Coerentizarea ee face prin teorii de cuplare între teorii, care sunt supuse la rândul lor unui proces de evoluție.
Toate aceste procese reconstruibile rațional sunt imersate în procese culturale mai largi, mai puțin specializate, de care principial sunt decuplate, dar care le influențează în diferite feluri.
Undă intră relația cu Dumnezeu aici ? În sens strict nu este conceptualizabilă în cadrul teoretic de filosofia științei pe care l-am folosit. Ce s-ar putea face este o tratare reductivă a proiectelor productive religioase ca subtip al celor mentale și/sau culturale (eventual de scară temporală maximă și cu scopuri constrângătoare asupra sub-proiectelor „lumești”) și se pot discuta caracteristicile lor observabile empiric. Însă nimeni nu a făcut asta până acum, literatura în această abordare e absentă.
Ceea ce există la ora actuală sunt trei tipuri de teorii ale evoluției socio-culturale după mecanismul de transmitere a variațiilor [2]: 1) Bazate pe gene și transmitere biologică (socio-biologice), 2) Bazate pe meme și pe procese de învățare socială (socio-culturale), 3) Bazate pe ambele modalități de transmitere (teorii ale co-evoluției gene – cultură). Iar în categoriile 1 și 2 există două tipuri de teorii socio-culturale ale evoluției religiilor:
- teorii ale evoluției socio-culturale a religiilor ca sisteme discursive și instituționale parazitice, dezavantajoase pentru dezvoltarea societăților
- teorii ale evoluției religiilor care adaptări grupale biologice și/sau și/sau socio-culturale
Nici una dintre aceste teorii de evoluție a religiilor nu este general acceptată și nu are nimic de a face cu înțelegerea teologică din interiorul relației cu Dumnezeu.
Articularea relației dintre teologie și știință necesită fie o teorie filosofică mai „profundă” al cărei mod de construire nu e constrâns de cele de mai sus, dar ar trebui să le încorporeze la un anumit nivel, fie să acceptăm că „despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.”
Concluzionez că nu există o legătură directă între teoria evoluției biologice și teologie. Forțarea unor legături prin intermediul unor termeni din limbajul comun proiectând atât discursul științific, cât și pe cel religios în acest limbaj ușor accesibil nu dă seama de complexitatea reală a nici unuia dintre acest domenii de discurs.
Note_____________________
[1] O înțelegere la zi ar fi că timpul obiectiv în genere este un model fizic al unei structuri matematice de tip cronologie îmbogățit cu o interpretare a primitivelor (unitatea standard de timp), cu definirea simultaneității și cu un instrument operațional de sincronizare a ceasurilor. (Mittelstaedt și Weingartner, 2005, Laws of nature, Springer, p 115).
[2] Blute M, 2010, Darwinian sociocultural evolution – Solutions to dilemmas in cultural and social theory, Cambridge University Press, Cambridge, cota BCU 316/B59
[3] Folosesc termenul cultură în sens foarte larg, cu producerea teoriilor științifice un subdomeniu în cel al proceselor culturale. Se poate și separa semantic, însă nu asta nu ar schimba conținutul textului.
[4] Pârvu I., 2014, Between logic and science, or how is possible an exact philosophy of the real science, în Pârvu I. (editor) Bucharest school in analytic philosophy – an anthology, 177-198, cota BCU III495253
Atata teorie pentru o concluzie absout evidenta : „Concluzionez că nu există o legătură directă între teoria evoluției biologice și teologie.”
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Multă lume se grăbește să evalueze negativ teoria evoluției din perspectivă religioasă sau să tragă concluzii ateiste din teoria evoluției biologice. Așa stând lucrurile un pic de teorie în spatele evidenței n-are ce să strice.
gânduri bune,
E „absolut evidenta” pentru cine crede si nu cerceteaza (destul).
Ce sa evolueze la contactul cu transcendenta?
Omul, duhovnicește :)
Dar nu prin mecanismele caracteristice teoriilor evoluției biologice și culturale.
gânduri bune,
Asa ,da!
Concluzia dvs nu poate reprezenta altceva decat ceea ce este: o opinie! Nu stiu daca sesizati diferenta dintre opinie ci cunoastere?Indiferent cat de puternic ati crede in fundamentul ei,nu puteti sa sustineti ca altfel nu se poate,ca „nu exista” alta posibilitate,numai pentru ca dvs nu ati remarcat-o…
Misterele vietii,ale naturii,ale gandirii,ale sufletului sau ale spiritului uman,ale universului,ale creatiei,etc.,persista de mii de ani,PENTRU CA sunt indisociabile si consubstantiale,din fericire!!!
Recomand calduros o lectura pasionanta,accesibila si instructiva pe aceasta tema (nu stiu daca s-a tradus in romanest,a aparut in februarie 2016…), se intituleaza „Trois amis en quete de sagesse”,si este scrisa de un medic psihiatru,Christophe Andre,un filosof, Alexandre Jollien si un calugar budist tibetan,Matthieu Ricard.
Inutil de precizat ca in concluzie nu este nicio concluzie…
Bună dimineața,
Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu.
Aveți dreptate, ar trebui nuanțată concluzia, ceva de genul:
dacă cele de mai sus sunt o reconstrucție adecvată, nu se poate face o legătură rațională directă între aparatul teoriei evoluției biologice și al celor cuplate cu ea și teologie.
Din perspectiva lui Dumnezeu fără îndoială că lucrurile se văd altfel, n-avem de unde ști cum. Concluzia nuanțată s-ar putea susține din perspectivă umană.
gânduri bune,
„Concluzia nuanțată s-ar putea susține din perspectivă umană.” – as merge pana in a pune verbul la indicativ prezent :)
Cum ati explica tot ceea ce ati scris aici unui copil? Nu puteti fugi de raspuns.
Bună dimineața,
Direct tot nu se poate, însă anumite competențe de gândire critică s-ar putea forma copiilor ca să poată eventual mai târziu să înțeleagă. La nivelul clasei a 12-a pe vremea mea făceam analiză grea, integrale, etc. Cred că se pot imagina și modalități de transmitere a unor noțiuni de filosofia științei.
A vorbit despre gândirea critică la copii domnul Ștefanov aici:
http://www.contributors.ro/editorial/filosofia-pentru-copii-nu-e-o-aiureala/
Dacă psihologii ar spune că e nefezabil la liceu atunci măcar în facultățile de profile se poate face. Dacă adulții de specialitate pot înțelege nu e ceva problematic faptul că copiii și alți adulți au o reprezentare prea simplă asupra științei. Comportamentul adulților nespecializați depinde de cel al celor specializați, care se manifestă ca autoirtăți ale cunoașterii în spațiul public. Vor conta din punct de vedere public mai ales acele aspecte utilizabile ideologic în tot felul de dispute, de exemplu dintre persoane religoase și atei umaniști, dintre evoluționiști și creaționiști. Difuzarea unei astfel de intepretări ar putea contribui la astfel de dispute care nu au o bază rațională la o analiză atentă (cel puțin asta e ce cred).
gânduri bune,
Credeti ca acest raspuns ar putea ajuta un copil? Copilaria este o perioada extrem de critica pentru dezvoltarea spirituala a unui om. O problema de credinta inteleasa gresit in aceasta perioada poate avea efecte spirituale dezastruoase de-a lungul vietii.
Nu, nu poate fi dat unui copil.
Trebuie, totuși, să spun că nu mi-am propus să dau răspuns unui copil mai sus.
O problemă științifică înțeleasă greșit poate avea tot rezultate dezastruoase, cum a fost cazul socialismului așa zis științific, sau al eugenismului, milioane de morți pe toată planeta.
Mi se pare o chestiune deschisă cum anume trebuie abordată problema în educație cu copiii. Nu știuu dacă există un răspuns general, depinde de la caz la caz, de la familie la familie, de la grup social la grup social.
Poate că ceva generic ar putea fi ideea că știința nu se ocupă de omul în genere, în toată plenitudinea sa, ci doar de anumite aspecte prin fiecare domeniu al ei. În timp ce religia se ocupă de omul în genere, dar fără să o intereseze nimic din modalitatea de abordare pe care o are știința, din metoda ei.
Știința produce niște rezultate utilizabile la scară mai mică existențială decât operează religia.
gânduri bune,
Mai inainte de a fi erori ale intelegerii stiintifice, socialismul sau eugenismul au fost posibile datorita faptului ca omul a intors spatele Creatorului sau. Noi suntem de acord ca orice demers stiintific are in spatele lui o viziune filozofica despre lume. In cheia acestei filozofii proprii se interpreteaza fapte stiintifice neutre in sine, care astfel capata un puternic sens ideologic. Interpretarea faptelor stiintifice de catre un om aflat in starea de ruptura spirituala a dus la acele grave erori atribuite stiintei. Asta se aplica tuturor ramurilor stiintei, si in special celor cu un caracter speculativ mai pronuntat, care se bazeaza in mai mare masura pe subiectivism. E vorba de acele ramuri ale stiintei care privesc inapoi in timp, care studiaza evenimente si procese irepetabile, netestabile in mod direct. In momentul in care se aseaza la masa pentru a trage concluzii asupra faptelor cunoscute (si necunoscute – in sensul ca sunt tratate ca si cum nu ar fi putut exista dincolo de perceptia noastra de azi), omul de stiinta contemporan este vrajit de seductia scientismului, care il face sa-si uite conditia de fiinta finita. As numi asta „boala lui Sherlock Holmes”. Intr-un fel au facut stiinta Isaac Newton, Gregor Mendel sau Nicolas Steno, in alt spirit se face azi.
Ati constatat lipsa de legatura a teoriei evolutiei cu teologia privind lucrurile din perspectiva filozofica. Si privindu-le din perspectiva crestina veti constata totala lor incompatibilitate, iar pentru asta nu trebuie sa fiti teolog.
Am înțeles ce ați spus. Vă mulțumesc pentru comentariu.
Aș vrea să spun că părerea mea este că din punct de vedere științific și filosofic lipsă de legătură nu înseamnă incompatibilitate.
Pentru ca ce va să fie incompatibil cu altceva trebuie ca, din contră, să existe o legătură. Asta din punct de vedere științific și filosofic.
De exemplu eu nu pot fi incompatibil cu o persoană pe care nu o cunosc din Noua Zeelandă, și cu care nu voi avea nici un contact și comunicare toată viața. Sau ce spunem noi pe Pământ nu poate fi incompatabil cu ce spun alții pe o planetă din altă Galaxie.
Aș mai vrea să spun că subiectiv vorbind, în calitate de creștin, nu simt nici o incompatibiltate între teoriile evoluției în înțelesul de mai sus și viața creștină. Și că ceea ce apare în spațiul public ca fiind incompatibil reflectă o interpretare care nu reflectă realitatea teoretică a teoriilor evoluției. Sunt incompatibile cu viața creștină anumite interpretări ale teoriilor evoluției, nu teoria ca atare. Acesta este punctul meu de vedere și îl susțin.
Dacă din perspectivă teologică se vede altfel nu știu, nu mă pricep. Însă cred că există o regulă simplă: ca cineva să declare ceva incompatibil trebuie mai întâi să înțeleagă despre ce este vorba. A evalua în absența înțelegerii și a stigmatiza pe cei care înțelegând cred altceva mi se pare ceva înrudit cu judecarea aproapelui.
gânduri bune,
Aș vrea să mai adaug că este o realitate socială că în interpretarea majorității biologilor teoriile evoluției sunt incompatibile cu teologia.
Din punctul meu de vedere aceasta se datorează încorporării teoriilor evoluției în niște proiecte personale seculare care competiționează cu proiectele creștine. Această încorporare se face îmbogățind teoriile evoluției în sens strict cu o seamă de elemente care nu au nici o legătură cu teoriile evoluției și care dau interpretărilor un caracter ideologic, scientist.
Apar ca urmare conflicte instituționale și organizaționale.
În abordarea pe care o susțin chiar acest conflicte și această competiție este explicabilă prin teoriile evoluției cultural – sociale.
Dacă vrem să nu mai existe conflicte și incompatibilitate aparentă trebuie în știniță și teologie să nu mai instrumentalizăm organizațional nici știința, nici teologia, să nu le mai ideologizăm.
În spatele aparentei incompatibilități se află o luptă organizațională pentru resurse existente în spațiul public și privat al oamenilor: pentru prestigiu, pentru bani publici și pentru banii privați ai oamenilor.
Această luptă este contraproductivă, oamenii având nevoie atât de rezultatele științei, cât și de viața religioasă, după părerea mea.
Ca om de știință și credincios refuz să mă angajez în aceste lupte organizaționale ideologizante și pentru a ajuta și altora care consideră acest conflict real contraproductiv am diseminat în spațiul public rezultate relevante de filosofia științei.
Îmi dau seama că acum poziția celor ca mine este minoritară, dar s-ar putea ca printr-un proces de evoluție socio-culturală să devină majoritară într-un timp oarecare. Pentru asta e nevoie de o investiție publică în formarea gândirii critice tinerilor.
gânduri bune,
autorul pleaca de la falsa premiza ca religia inseamna „Dzeu”. Nu toate religiile sint monoteiste-de fapt, mai toate sint politeiste- si nu in toate religiile se afirma cu universul e creatia vreunui zeu.
poate ca autorul a vrut sa se refere la religiile monoteiste. ar trebui sa specifice acest lucru cu claritate.
Bună dimineața,
Vă mulțumesc pentru comentariu. Aveți dreptate, trebuie făcută o delimitare mai clară a chestiunilor cu origine teologică de la care se pleacă și care duc la susținerea unor afirmații referitoare la teoria evoluției din perspectivă teologică. Sunt cărți destule pe piață.
Am presupus că sunt cunoscut (disputa evoluționism – creaționism spre exemplu) și am puis accentul în text doar pe partea științei. Un text academic ar trebuie să facă ce ați spus.
Mulțumesc.
gânduri bune,
Cred ca incercand sa operati cu aparatul rational acolo unde ratiunea este fie un obiect al cunoasterii fie secundara atunci cand e vorba de credinta nu faceti decat sa trageti niste concluzii de natura speculativa sa zicem filosofica …
Relatia pe care incercati sa o stabiliti, trebuie in primul rand sa aiba in vedere cine incearca sa stabileasca aceasta relatie. Din punct de vedere al stiintei, care lucreaza cu dovezile empirice, cel care se raporteaza obiectiv la realitate foloseste rationamentul si simturile. Pentru filosof nu putem vorbi de teorii, ci de o interogatie filosofica, in care aparatul folosit este tot cel rational, al carui rezultat nu este decat unul menit de a deschide noi portite in caile batatorite ale rationamentelor si cunostintelor cunoscute. Teologul, in masura in care lucreaza cu dogme, este rigid, iar in masura in care nu lucreaza cu dogme si cu credinta este nedialogabil prin demers stiintific sau filosofic. In masura in care se incearca un demers sincer in relatia cu divinitatea lipseste interogatorul. Adica cine sa intrebe, cine sa analizeze ?
Experienta este pentru cunoasterea de sine ceea ce experimentul este pentru omul de stiinta. Experienta se incheie o data cu incheierea cunoasterii de sine, in care intelectul e si el o parte, dupa care se urmareste unitatea existentiala, cand nu mai exista o linie de demarcatie care sa poata fi exprimata in limbaj. Unitatea poate fi exprimata fie prin mituri, fie prin simboluri.
Exista o exceptie in care unitatea poate fi referentiabila, atunci cand este vorba de Divinitatea intrupata.
Bună dimineața,
Aveți dreptate, m-am limitat la ce cred că se poate spune din pespectivă filosofică. Nu am competență în domeniul teologic, însă văd out-put-ul de interpretări care apare în spațiul public. Luat ca atare el reflectă faptul că se crede că există o legătură între teologie și teoria evoluției. Nu discut mecanismele interne ale gândirii teologice care duc la asta, ci constat ce iese, cu privire de exemplu la respingerea teoriei evoluției.
Aveți dreptat și cu privire la faptul că rațiune poate fi interpretat teologic altfel decât e interpretat filosofic. Dacă extindem conceptul atunci poate că se găsește o legătură între cele două, însă această legătură nu este relevantă nici științific, nici filosofic pentru cine nu dorește crearea unei perspective mai cuprinzătoare decât filosofia, religia și știința la un loc. Ori teologia dacă nu mă înșel respinge posibilitatea creării unei perspective mai cuprinzătoare decât ce oferă ea însăși. O astfel de perspectivă ar fi ochiul lui Dumnezeu cum se spune, nu pare foarte rațional să vrea cineva să o reconstruiască. Desigur, e doar o opinie.
Voi folosi observațiile dumneavoastră pentru nuanțarea și amendarea cu note a textului, poate și pentru explicitarea presupozițiilor.
gânduri bune,
Omul nu poate decat sa implineasca creatia … in masura in care se angajeaza in demersuri creatoare se regaseste in limitele materialitatii care in cele din urma ajung sa constranga.
Voi explica aici, in cuvinte simple, de ce crestinismul si evolutia darwinista sunt incompatibile.
Voi explica intai de ce evolutia naturala este o erezie dpdv crestin.
Personal sunt convins ca teoria evolutiei naturale, respectiv aparitia omului doar pe cale naturala, fara interventia harului divin, e imposibila. Cred asta deoarece o invatatura crestina fundamentala este aceea ca natura umana e incompleta fara har. Natura si harul sunt o totalitate si o unitate concreta si una fara alta nu se pot concepe. De aceea, toate argumentele conform carora o explicatie naturalista a aparitiei omului ar fi suficienta le consider ideologie, iar nu stiinta. Omul NU este un animal. Tocmai din acest motiv, pentru ca natura umana este inseparabila de harul divin. Acesta este argumentul impotriva unei explicatii naturaliste a originii vietii si a omului. Dar cineva ar putea obiecta ca ramane totusi in picioare ipoteza evolutiei teiste, evolutia calauzita de Dumnezeu. Voi prezenta acum si argumentele teologice impotriva evolutiei teiste.
1. Daca Dumnezeu ar fi folosit ca mijloc de creatie evolutia, atunci inseamna ca El a folosit ca mijloc de creatie moartea. In acest caz moartea nu mai este urmarea pacatului adamic, asa cum arata atat Biblia cat si traditia bisericii, ci Dumnezeu ar fi el insusi autorul mortii care devine astfel ceva firesc. Or noi stim din invatatura fundamentala a bisericii ca moartea e nefireasca si ca e un accident datorat neascultarii omului, iar nu creatia unui dumnezeu iubitor.
2. Daca evolutia teista e adevarata, atunci nu mai exista o fire umana deplina si mereu aceeasi pe care sa o fi asumat Mantuitorul Hristos, asa cum spune sinodul de la Calcedon, caci firea umana se tot schimba si se transforma in cursul evolutiei. Atunci insasi mantuirea devine o iluzie iar firea umana ramane in moarte.
3. Dumnezeul crestin al iubirii NU putea sa creeze o lume bazata pe egoism si pe selectia naturala, pe supravietuirea celui mai puternic, fiindca El tocmai de-asta a venit in lume, ca sa ne izbaveasca de egoism si de lupta egoista pentru existenta, pe care NU Dumnezeu a creat-o, ci pacatosenia noastra.
Din toate aceste motive, dar si din altele pe care deocamdata prefer sa nu le discut, evolutia este o erezie.
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Termenul natură umană despre care vorbiți nu are nici o legătură cu termenul natură de care se ocupă știința. Are un rol fundațional de genul celui pe care îl au și drepturile naturale – care nu izvorâsc din natura biologică. E un caz tipic de omonimie între cuvinte, natură 1 și natură 2.
De aceea când se vorbește de natură umană și har nu e vorba de o amestecare a științei cu divinul, ci e un discurs tipic teologic.
Că omul nu este animal rezută și din punct de vedere științific, e caracterizabil prin mult mai multe variabile decât cele strict biologice. Se poate susține că este animal doar prin teorii de reducere a variabilelor culturale și mentale la variabile biologice, însă acestea sunt departe de a fi constrângătoare, deși nu se poate spune că nu au un anumit grad de rezonabilitate.
Teoria evoluției biologice nu susține că omul în genere a apărut pe cale naturală (în toată complexitatea spațiului de stare natural – mental – cultural), ci că apariția unor organisme care au trăsăturille corpului uman e explicabilă printr-un proces de evoluție prin selecție care face apel însă la concepte inventate de mintea umană cum este cel de timp obiectiv și alte concepte matematice, statistice de exemplu.
Este adevărat că Darwin a plusat cu reducerea componentei culturale la biologic, însă această partea producției sale ștințifică este infirmată actualmente, odată cu sociobiologia ca direcție.
Termenul de creație din teologie are un rol analogic din câte știu, nu putem ști noi ca oameni ce înseamnă creație. De aceea nu cred că e adecvat să speculăm că a folosit Dumnezeu sau nu evoluția pentru creație. Mi se pare o antropomorfizare a lui Dumnezeu, să-i alocăm niște invenții teoretice ale minții umane, cu un anumit grad de realism, dar totuși construcții umane.
Din punctul meu de vedere tot discursul teologic servește la mântuire, orice altă utilizare e nepotrivită. Dar poate că greșesc.
gânduri bune,
Domnule Iordache, in opinia mea, teoria evolutiei (ma refer la sinteza neo-darwinista actualmente la moda) are probleme mari inclusiv dpdv stiintific. Pot argumenta ca ea este mai mult o dogma decat stiinta propriu-zisa si ca nu indeplineste criteriul de falsificabilitate enuntat de eminentul epistemolog Karl Popper. Nu exista din cate stiu, o explicatie satisfacatoare a modului in care se transmit caracterele dobandite prin mutatii aleatorii. Asa cum arata matematicianul Fischer, unul dintre creatorii sintezei neo-darwiniste, o mutatie la nivelul celulelor germinale are nevoie de un numar considerabil de indivizi in care acea mutatie sa aiba loc simultan pentru a avea sanse de a se fixa intr-o anume populatie. Sansele calculate matematic pentru ca o singura mutatie sa se fixeze in genom si apoi sa treaca la o intreaga populatie este infirmata de calcule. De asemenea, Kimura a aratat ca majoritatea mutatiilor sunt fie negative, fie neutre, iar cele neutre nu duc la un avantaj al individului care sa-i asigure sanse mai mari de reproducere si supravietuire. Cele negative nu mai vorbesc. Pot aduce multe alte contra-argumente dar momentan ma opresc aici.
Bună ziua,
Vă înțeleg opinia.
Ca biolog pot să spun că teoria sintetică a evoluției îndeplinește toate standardele de științificitate din domeniul biologiei, și că deja se lucreză mult dincolo de această abordare, în domeniul evo-devo de exemplu, sau eco-evo-devo. Evident TSE este o teorie parțială, care ignoră procesele de dezvoltare a organismelor și cele de construcției a nișelor, dar este o teorie care explică bine niște lucruri, un anumit set de fapte.
Lucrurile sunt mult, inimaginabil de mult avansate (pentru cineva din afara domeniului) în raport cu ce s-a învățat în liceu (nu știu ce se mai învață acum). A pune în discuție științificitatea TSE e ca și cum am pune în discuție științicitatea teoriei lui Newton.
Chiar acum lucrez la BCU și sunt autori care consideră că până și teoriile s-ar putea interpreta ca fiind niște trăsături asociate nișei culturale create de om, care pot avea un rol selectiv. Sigur schema propusă de autorul de mai jos asumă reducerea culturii la natură, pe care nu o dovedește în nici un fel, dar e o abordare convergentă pe anumite direcții cu ce am schițat mai sus:
http://link.springer.com/article/10.1007/s13752-013-0122-2
Aș vrea să mai adaug ceva. Faptul că teoriile sunt parțiale și că ele însele evoluează nu duce sub nici o formă la un relativism care să ducă la respingerea utilității lor, a realismului lor.
În loc de distincția realism – relativism în discuțiile despre pertinența sau nu a acceptării unei construcții sociale a realității e mai de folos să vorbim de scara de timp a stabilității unui decupaj ontologic al lumii (asociat fie unor procese culturale, fie unei teorii științifice) adecvat scopurilor pentru care a fost făcut,
Când scara de timp este foarte mare în raport cu ciclul de viață al oamenilor sau organizațiilor care folosesc acea cunoaștere în anumite scopuri putem vorbi un realism operațional în raport cu entitățile angajate de corpul de cunoaștere respectiv. Știința furnizează adesea un astfel de realism. Anumite decupaje instituționale stabile în societăți autarhice pot furniza și ele un astfel de realism.
Creștinismul și în particular ortodoxia sunt din punct de vedere cultural exact astfel de decupaje stabile ale lumii. Stabilitatea decupajului, caracterul dogmatic, are o funcție foarte clară internă, fără ea nu se poate derula procesul de despătimire – luminare – îndumnezeire având ca scop final mântuirea. De aceea este o strategie foarte proastă pentru o religie să valideze ca demers folositor în funcție de niște fapte de observație cu caracter obiectiv, științific, în afara domeniului de interes. Poate că bat câmpii, îmi cer scuze, dar eu văd validarea creștinismului prin capacitatea de a produce sfinți permenant și miracole în viața privată a oamenilor, oameni al căror comportament și fenomene care sunt cu totul inexplicabile prin mecanisme naturale. Pot mărturisi că am avut parte de miracole în viața mea personală și că am convingerea că există oameni sfinți. Însă aceasta e o chestiune cu totul extraștiințifică.
În cazul științelor decupajul stabil pe termen nedefinit e dis-funcțional. El e acceptabil câtă vreme nu apar fapte noi neexplicabile, dar este inacceptabil dacă apar astfel de fapte neexplicabile prin teoria respectivă.
Nu trebuie să așteptăm de la știință care e făcută în anumite scopuri ce așteptăm de la religie care ne ajută la cu totul alte scopuri.
În măsura în care există invarianțe structurale general umane putem vorbi și de un realism tare, cel puțin nu putem exclude ca posibil, chiar și în cazul științei.
La cealaltă extremă, când scara de timp e foarte mică, sau chiar există multiple decupaje în același moment care răspund aceluiași tip de nevoi ne aflăm în situația extremă de relativism. Dar acest relativism cultural nu este aplicabil decât anumitor decupaje culturale, nu și celui asociat teoriilor științifice.
Între aceste cazuri limită se află numeroase situații intermediare, care trebuie analizate caz cu caz.
gânduri bune,
Nu m-a convins deloc argumentatia. Ba cred ca lucrurile stau taman invers. Si asta nu doar fiindca am capatat deja obiceiul de a inversa afirmatiile d-voastra slab argumentate – cam tot asa cum ii sfatuia Moisil pe meteorologi sa faca.
Asadar, teologia are legatura cu evolutia biologica pentru ca, cel putin deocamdata, exista o analogie. Fiind vorba de culturi, religiile (deci si teologiile) evolueaza si concureaza cam cum concureaza organismele, iar pariul e supravietuirea – din pacate, uneori e vorba de supravietuirea cu orice pret. Teoriile din stiinta concureaza si ele, dar pariul lor nu e supravietuirea, ci veridicitatea. Asa se face ca daca vorbim in mod curent de teorii universale, nu putem face acelasi lucru in cazul vreunei religii. Exista, in schimb, idei religioase ce par universale cum ar fi ideea monoteista, de aici si tendinta de a vorbi de teologie la singular, dar cam atit.
Stiu de pe-acum, mi se va spune ca amestec planuri, ca sint lucruri diferite si asa mai departe. Cred insa ca atita vreme cit religia va fi gindita separat de stiinta, va ramine departe de universalitate. Pentru orice om onest e evident de-acuma ca stiinta unifica iar religiile dezbina.
Vă mulțumesc pentru comentariu.
Vă înțeleg punctul de vedere. Reflectă dorința oamenilor ca știința să unifice.
Ca om de știință pot să spun că știința nici nu unifică, nici nu dezbină. Ea o activitate cu niște rezultate care au o anumită structură. Această structură e departe de cea unitară prezentată în spațiul public.
Oamenii sunt cei care unifică sau dezbină. Cred că oamenii pot face asta în numele a orice, inclusiv al științei sau al religiei.
gânduri bune,
Daca stiinta nu unifica, atunci toti cei care studiaza teoria stringurilor, incercind unificarea celor patru interactiuni fundamentale cunoscute intr-una singura dar si cei care incearca extinderea Modelului Standard pentru a ingloba gravitatia sint cu totii in eroare.
Si totusi, Newton a intuit ca interactiunea dintre Pamint si obiectele de la suprafata e cea care explica si miscarea corpurilor ceresti, inclusiv miscarea Lunii in jurul Pamintului. Maxwell a unificat electricitatea cu magnetismul iar Einstein a reusit unificarea spectaculoasa a mai multor concepte, printre care cele referitoare la energie si masa, spatiu si timp.
Vorbim astazi de unitatea unda-corpuscul sau de unitatea moleculara sau genetica a lumii vii si de faptul ca toate organismele de pe Pamint provin dintr-unul initial: lumea vie a evoluat de la simplu la complex.
Cum spuneam, multe dintre afirmatiile d-voastra ar trebui inversate. In realitate, stiinta unifica concepte, idei, legi, modele si chiar teorii intregi – vezi chimia care se reduce conceptual la fizica (cuantica) sau biologia care se sprijina masiv pe chimie si fizica, toate alcatuind cumva un trunchi comun.
Stiinta, in sine, inseamna unificare fiindca reuseste adesea sa explice o variatate incredibila de fapte prin recursul la citeva legi fundamentale. Si da, modelul asta este, in mod evident, unul cu radacini in credinte stravechi, in incercarea oamenilor de a intelege lumea.
Bună ziua,
Când am spus că știința nu unifică am făcut o constatare empirică analizând multiplicitatea teoriilor din diferite domenii și felul în care ele sunt cuplate.
Această afirmație nu exclude ca știința ar putea unifica într-un viitor oarecare.
Totuși sunt sceptic în această privință.
Teoriile fizicii menționate de dumneavoastră se încadrează într-un program explicit de unificare, al cărui rezultate deocamdată nu sunt general acceptate.
Din punctul meu de vedere principala provocare pentru un program de unificare este nu atât unificarea tuturor forțelor, cât mai ales reducerea tuturor claselor de fenomen de la diferite scări.
Fără a fi fiziciam știu că e la Anderson încoace se acceptă că More is different și că există o decuplare a proceselor de scară mezoscopică de cele de scara particulelor elementare:
http://www.worldscientific.com/doi/pdf/10.1142/9789812385123_others01
O altă dificultate pe care o cunosc este cea a colapsării funcției de undă în cazul corpurilor macroscopice, care cel puțin la nivelului anului 2004 nu era rezolvată. S-a rezolvat între timp ? Sau noi cei care scriem avem o probabilitate de a fi prezenți la marginea universului și doar e o aparență că suntem identificabili clar spațio-temporal ?
Dacă în cazul proceselor fizice putem spera la o teoremă de decuplare între scări, nu îmi pot imagina ce teoremă ar putea arăta legătura dintre proprietățile mentale observabile prin introspecție și procesele fizice. În acest moment strategia neuroștiințelor, dacă am înțeles bine, este să nege realitatea celor observabile prin introspecție, să le declare ficțiuni. Nu am suficientă inteligență ca să înțeleg cu niște ficțiuni din mintea unui cercetător neurocercetător exprimate în texte scrise pot ajuunge să declare despre ele însele că sunt ficțiuni. Dar nu neg că poate viitorul va arăta că acesta e drumul. Detalii aici:
http://www.humanitas.ro/humanitas/tunelul-eului
În ce mă privește merg pe mâna lui Husserl, cu cele trei domenii ireductibile ale realului, natural, mental și cultural. Din ce am cercetat în cadrul programului de filosofia științei lucrurile arată cum am schițat în schema din articol.
gânduri bune,
O idee.
S-ar putea să se facă o unificarea rațională a lumii nu pe baza teoriilor de nivel empirici, ci pe baza teoriilor categoriilor, adică la un nivel de abstractizare mai înalt decât al teoriilor nucleu structurale reconstruite ale principalelor rețele de teorii ștințifice.
Citiți vă rog capitolul Profesorului Pârvu citat la bibliografie, e lămuritori pentru un program de unificare nu pe orizontală prin cuplaje interteoretice simple, ci arhitectonic. Nu dezvolt aici mai mult pentru că mă depășește formalismul teoriei categoriilor.
Practic în acest text raportez la un nivel inteligibil publicului avizat forma generală a rețelei caracteristice cercetării proceselor productive (o reconstrucție a ei). O reconstrucție a formei generale a proceselor productive și a celor de selecție ca un caz particular al lor este aici:
https://www.researchgate.net/publication/265293390_Reconstructia_obiectelor_productive_din_Originea_speciilor
gânduri bune,
Unificarea fortelor era doar un exemplu.
Insa fiecare unificare modifica si imbunatateste imaginea de ansamblu a stiintei.
Desi unificarea poate fi privita, asa cum ati spus, ca un program, n-as merge totusi pe ideea ca unificarea ar fi cumva la latitudinea oamenilor. Caci oamenii nu pot unifica ceea ce nu e de unificat, oricit si-ar dori ei sa faca asta. Pina la urma, Natura este aceea care decide. Teoria lui Maxwell referitoare la electromagnetism functioneaza pentru ca asa sint structurate legile naturii si fiindca electricitatea si magnetismul chiar dau nastere, prin simpla lor variatie (e vorba de una suficient de rapida totusi), undelor electromagnetice care se propaga si care poarta cu ele energie.
Pe de alta parte, nivelul de abstractizare a stiintei a crescut mult, iar asta nu era neaparat de dorit tocmai fiindca, in felul asta, a crescut si creste distanta dintre teorie si fapte, facind din ce in ce mai dificila testarea noilor teorii – vezi criticile aduse teoreticienilor stringurilor, cum ca teoria lor ar fi de fapt o filosofie sau ca ar fi nefalsificabila.
Colapsarea functiei de unda nu era in chestiune si nici nu foloseste in vreun fel argumentatiei – unii considera problema rezolvata, e vorba de cei pentru care caracterul liniar al formalismului mecanicii cuantice e batut in cuie, altii insa o considera inca deschisa. Probabil insa ca incercati sa aflati daca obiectele macroscopice pot fi si ele privite ca o superpozitie de stari cuantice: raspunsul e nu.
Exista fizicieni chiar mai radicali decit Anderson, printre care si L. Susskind, care sustin in mod programatic diversitatea in dauna unificarii. Este destul de clar totusi ca istoria stiintei le-a dat pina acum cistig de cauza adeptilor unificarii, mai ales ca marile teorii produc, as spune in mod inevitabil unificari. Iar pina la epistemologie, cel mai bun model, care e si cel mai vechi, e chiar geometria care, pe baza citorva axiome poate cuprinde o multitudine de rezultate si sau relatii spatiale.
Teoria categoriilor e tot una matematica, adica una care se misca intr-un cadru axiomatic – elemente de teoria categoriilor se studiaza in mod curent la cursurile de algebra din primii ani ai facultatilor de matematica sau informatica. E intr-adevar o metoda de a face conexiuni, de a sesiza similaritati de structura (vezi definitia morfismului), cu alte cuvinte, o modalitate sistematica de a produce noul. In mod poate surprinzator, desi abordarea e raspindita, impactul sau in stiinta ramine unul limitat. Explicatia simpla ar fi, cred, aceea ca noutatea nu e suficienta pentru produce o mutatie semnificativa.
Excelent. Mulțumesc.
gânduri bune,
Nu m-a convins deloc argumentatia. Ba cred ca lucrurile stau taman invers, si asta nu doar fiindca am capatat deja obiceiul de a inversa multe dintre afirmatiile d-voastra slab argumentate — cam tot asa cum ii sfatuia Moisil pe meteorologi sa faca. Mai ales ca, de-a lungul timpului, mai multi papi au simtit nevoia sa se refere la teoria evolutiei, sa vina cu clarificari: chiar asa, daca n-ar exista vreo legatura, atunci de ce s-au mai deranjat inaltii prelati sa vina cu precizari?
Teologia are legatura cu evolutia biologica pentru ca, cel putin deocamdata, exista o analogie. Fiind vorba de culturi foarte diverse, religiile (deci si teologiile) evolueaza si concureaza cam cum concureaza organismele, iar pariul e supravietuirea — din pacate, uneori e vorba de supravietuirea cu orice pret. Teoriile din stiinta concureaza si ele, dar pariul lor nu e supravietuirea, ci veridicitatea. Asa se face ca daca vorbim in mod curent de teorii universale, nu putem face acelasi lucru in cazul vreunei religii. Exista, in schimb, idei religioase ce par universale cum ar fi ideea monoteista, de aici si tendinta de a vorbi de teologie la singular, dar cam atit.
Stiu de pe-acum, mi se va spune ca amestec planuri, ca sint lucruri diferite si asa mai departe. Cred insa ca atita vreme cit religia va fi gindita separat de stiinta, va ramine departe de universalitate. Pentru orice om onest e evident de-acuma ca stiinta unifica iar religiile dezbina.
Ceea ce scrieți dumneavoastră „e ușor” având în vedere că ortodoxia nu recunoaște purgatoriul, întrucâtva similar procesului teoretic de evoluție.
Intreresant.
gânduri bune,
Mulțumesc tuturor celor care au intervenit și comentat. Toate intervențiile au fost de mare folos.
Deși nu există o cuplare directă a teoriilor evoluției cu teologia, cred că este evident că există una indirectă.
Cuplarea indirectă al teoriilor evoluției cu teologia se face prin încorporarea lor sau a unor părți din ele ca resurse discursive în proiecte organizaționale ideologizante scientiste și religioase aflate în competiție pentru resurse (prestigiu, bani publici și privați). Aceste fenomene constatabile în mod public sub forma unor dispute și conflicte sunt explicabile prin intermediul teoriilor evoluției socio-culturale.
Ruperea acestui cuplaj indirect la scară socială se poate face cred prin investiții în răspândirea gândirii critice.
gânduri bune,
nu, nu gindirea critica i cheia ci moralitatea.
critica se sfirseste (adesea) cind ti ai umplut burta. criza i perpetua insa ea se manifesta n toata splendoarea ei cind roade la temelie. cind atinge nevoile primare
Vă mulțumesc.
Probabil că aveți dreptate.
Ar mai rămâne de folos gândirea critică pentru a identifica situațiile cu persoane mai puțin morale care se folosesc de o retorică fără acoperire. Dar poate că sunt și situații de persoane morale care aleg ceva care nu stă în picioare fără să își dea seama, cu bune intenții.
Gândirea critică ar avea poate un rol instrumental, susținând exercitarea eficientă a moralității.
gânduri bune,
Cred ca povestea asta cu legatura indirecta practicata de nu stiu care organizatii concurente preocupa pe foarte putini.
Altfel, fiecare om este sediul unor conexiuni mai mult sau mai putin viabile intre domeniile astea ce par fara legatura. As crede dimpotriva, ca tendinta sociala generala este aceea de a nega asemenea conexiuni, si asta datorita unui soi de corectitudine politica: desi vorbim adesea de multidisciplinaritate, nu o mai facem daca-i vorba de domeniile in discutie – omul de stiinta se fereste sa vorbeasca despre Dumnezeu fiindca n-ar mai fi luat in serios (S. Hawking e o exceptie), iar teologul se tine departe de stiinta fiindca stie bine ca dogmele credintei sale sint incompatibile cu stiinta. In felul asta, fiecare ramine cu-ale lui si aproape orice colaborare sau comunicare e sistata. Asta nu poate fi un lucru sanatos.
Așa este, probabil că aproape nimeni nu e interesat la scara societății în ansamblu.
Probabil că cei de specialitate au totuși anumite opțiuni destul de clare, fie ca absolvenți de teologie, fie de biologie. În aceste grupuri, din câte am observat, părerile ar fi mai degrabă că teoria evoluției are implicații asupra teologiei, și invers. Sau cel puțin cei care au astfel de poziții sunt mult mai activi ca ceilalți. Cel puțin în comunism poziția anti-teologică cu argumente evoluționiste a fost evidentă
Oamenii care gândesc în termeni de separare a domeniilor sunt mai degrabă din zona filosofiei științei, sau care au astfel de preocupări.
gânduri bune,
Corect. Dar ca sa fim consecventi, sa mai spunem ca pozitia antiteologica cu argumente evolutioniste din comunism a fost posibila tot datorita filosofiei care a amestecat borcanele conceptuale, impunind materialismul in numele stiintei. Acuma ca s-a fript, filosofia e retincenta. Dar filosofia n-ar trebui sa fie preocupata in primul rind de conexiunile dintre religie si stiinta, caci de acelea se pot ocupa stiinta si religia care sint, nu-i asa, mature. Filosofia sa se preocupe in primul rind de relatiile sale directe cu religia si stiinta, sa lase religia si stiinta sa comunice liber.
Erata: reticenta.
Corect.
Ca biolog specializat în ecologie ceea am văzut ca relații directe este fie adoptarea creaționismului de căre unii biologi, fie repingerea ca prostie a religiei de către mulți biologi (inclusiv timorarea studenților credincioși de către profesori), fie respingerea teoriei evoluției de către mulți teologi.
Nici una din aceste relații directe nu mi se pare ok.
De aceea ca filosof al biologiei m-a preocupat să ajung la poziția exprimată în articol.
gânduri bune,
De acord, doar ca raporturile amintite cu greu ar putea fi numite relatii: fiindca sint chiar variantele extreme ale acestora. Motivul pentru care se ajunge in asemenea situatii este chiar lipsa exercitiului curent al comunicarii, datorita ignorantei si lipsei de onestitate, inclusiv din partea oamenilor de stiinta. Si intr-adevar, aici intra in discutie discernamintul sau gindirea critica la care faceati referire mai sus.
Daca ideea asta a separarii ar fi valabila iar cele trei domenii in discutie ar fi egal indreptatite in privinta cunoasterii, atunci fiecare dintre ele ar trebui sa vegheze la separarea igienica a celorlalte doua: greu de crezut ca asa arata cunoasterea.
E de inteles ingrijorarea multora privitoare la tendintele „imperialiste” sau de dominatie ale fiecarui domeniu, dar tipul asta de gindire e unul care trimite la vremuri in care unele din domeniile astea se ingemanau prea intim cu politicul sau ideologia. Aici vorbim totusi de domenii ale cunoasterii, nu de puteri si separarea acestora, iar cunoasterea nu poate avansa fara comunicare sau libertate.
Ca profan în domeniul filosofiei științei, nu sunt sigur că am înțeles toate subtilitățile argumentației. Înțeleg că cel puțin din punct de vedere științific și filosofic nu ar fi o incompatibilitate clară între teoria evoluției și teologie (creștină de exemplu). Din partea cealaltă s-ar putea să nu se vadă la fel, asta-i altă poveste :)
Mi se pare rezonabil, practic și demersul științific necesită un tip de „credință”, de exemplu în faptul că Universul are legi „universale” care se aplică peste tot. De fapt credem într-un Univers care este comprimabil din punct de vedere informațional, altfel nu l-am putea înțelege: http://meaningofstuff.blogspot.com/2015/12/we-believe-in-compressible-universe.html
Vă mulțumesc pentru comentariu.
gânduri bune,
Domnule Iordache, ma intereseaza efectiv domeniul si as dori, daca se poate, sa continui dialogul cu dvs., mai ales ca sunteti de profesie biolog. Ma framanta cateva intrebari legate de teoria evolutiei. Una dintre ele priveste dovezile pe care teoria pretinde ca le are din sfera geneticii: retrovirusurile, pseudogenele etc. Va pot adresa cateva intrebari legate de asta pe o adresa de mail a dvs? Va multumesc oricum pentru bunavointa si pentru timpul acordat.
Bună dimineața,
Aspectele tehnice din domeniul cercetării retrovirusurilor nu îmi sunt familiare. Chiar dacă aș cunoaște acest domeniu nu cred că s-ar rezolva ceva pe mail, ci mai degrabă prin parcurgerea bibliografiei de specialitate.
La o simplă căutare pe google scholar se găsesc nenumărate surse bibliografice, puteți face și singur o documentare, un articol de sinteză este aici:
http://www.vgb.ucl.ac.uk/pdf/Gifford_2003.pdf
Pentru a parcurge un astfel de text cunoștințele de nivel de liceu în general nu sunt suficiente. Nu trebuie să ne mire, e la fel în orice domeniu, nu doar în biologie.
gânduri bune,
„… nu îmi pot imagina ce teoremă ar putea arăta legătura dintre proprietățile mentale observabile prin introspecție și procesele fizice.” – nu numai ca s-ar parea ca exista eceasta corelatie, ba chiar unii cred, iar altii au si demonstrat stiintific* ca este exact ceea ce ne defineste pe noi individual, ca si lumea in care traim, in sensul larg!
*”Principiul Incertitudinii” al lui W. Heisenberg, Nobel de fizica 1932 (inspirat de Montaigne!), s-ar traduce pentru neinitiati in fizica „realitatea este efectiv transformata prin simplul fapt ca este privita”.
Aveți dreptate, exprimarea a fost confuză.
Corelația există, fără doar și poate. Avem în minte ce vrem să scriem și scriem apoi pe un ecran prin folosind tastatură.
Ceea ce am vrută să spun este că ceea ce este în minte, și cunosc prin introspecție, nu văd cum ar putea să fie redus la ceea ce este pe ecran, natural. Mi se pare fenomene total diferite.
Vă mulțumesc.
gânduri bune,
Desigur, nu reusim sa exprimam „tot” ceea ce gandim sau simtim – deja aceasta separatie intre ratiune si sentimente nu este naturala, ci indusa -, pentru simplul motiv ca nu ne este necesar ;)
Sunt aproape convinsa ca, daca ar fi fost util evolutiei umane, am fi fost astazi capabili sa folosim mai mult decat ~10% din capacitatea noastra neuronala…Or, ceea ce suntem fiecare, modul in care ne raportam la viata, la noi insine la mediul in care evoluam si la misterele uni(sau multi)versului, depind si de functionarea creierului, indiferent de „cine” consideram ca l-ar fi programat…el este programat ca sa ne faca posibila viata!
Va imaginati ce-ar fi daca am vedea si am auzi „tot” ce este de vazut sau de auzit? Sau, daca alte simturi de care dispunem latent, ca intuitia sau instinctul, ar fi la fel de puternice ca la multe dintre animale? Daca am simti undele geomagnetice, curentii atmosferici, etc, la fel ca pasarile sau insectele migratoare? Probabil ca viata ar fi imposibila!
Toata aceasta luuuunga paranteza :) , ca sa spun ca, dupa parerea mea, tout ce qui este pensable est possible! si in plus de asta, mai e posibil si ceea ce nu intra in capacitatile noastre de intelegere…ametesc :)
Deci, majoritatea dintre noi, avem nevoie sa circumscriem (limitam) ca sa analizam si sa intelegem (mostenire de la filosofii greci antici), si este bine daca ne ajuta, dar mi se pare pretentios, si mai ales inutil, sa clamam ca fenomene „total diferite” pentru noi, trebuie sa fie la fel de diferite pentru toti!
Prejudecatile impiedica judecata…
” Articularea relației dintre teologie și știință necesită fie o teorie filosofică mai “profundă” al cărei mod de construire nu e constrâns de cele de mai sus, dar ar trebui să le încorporeze la un anumit nivel, fie să acceptăm că “despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.” ”
Eu cred ca este necesar ca „stiinta”, adica „philosophie naturalia” sa se intoarca un pic la origini, sa isi aminteasca legatura cu metafizica si scholastica medievala.
Nu sunt specialist in filozofie/metafizica, dar am citit de curand o carte – Metafizica calculului infinitezimal (Rene Guenon), care mi-a deschis un pic ochii.
Leibniz & contemporanii, fondatorii a ceea ce numim astazi „stiinta”, erau foarte constienti de legaturile astea.
Pe vremea lor oamenii operau corect cu termenii „cantitativ”, „calitativ”, „infinit”, „indefinit”, „infinitum secundum quid”, „unitate”, „zero” etc.
In civilizatia contemporana s-a pierdut de tot proprietatea termenilor, totul se justifica „cantitativ”, „infinit” si „indefinit” sunt interschimbabili la cheremul oricarui autor, unitatea nu mai poarta in sine nicio semnificatie.
(Dupa parerea mea este efectul secundar (negativ) al invatamantului de masa. De exemplu la liceele de matematica te pune sa inveti ca papagalul tabelul de indeterminari la limita, dar nimeni nu le explica. Pentru ca nimeni nu stie sa le explice, pentru ca explicatia sta in intelesul metafizic al termenilor care s-a pierdut in invatamantul modern.)
Ca exemplu de aberatie a civilizatiei contemporane, „calitatea vietii” este o functie de mai multi parametrii cantitativi (determinati statistic) – deci calitatea vietii este o cantitate de ceva in lumea contemporana si nimeni nu se impiedica de oximoronul asta.
Cred ca lucrurile astea se rasfrang si asupra domeniului biologiei (si oricarui domeniu stiintific), mai ales ca sunt la moda metodele cantitative in biostiinte.
E destul de amuzant că aproape toți comentatorii argumentează că există o legătură între teoria evoluției și teologie.
Nu știu de ce am sentimentul că dacă aș fi scris un articol cu titlul „Despre legătura dintre teoria evoluției biologice și teologie” ar fi ieșit un mic scandal academic :)
E adevărat că din perspectivă filosofică se poate scrie și așa ceva, cu accent pe legătura indirectă. Ca rezultat al utilizării ideologice a ambelor există o competiție intensă cu privire la utilizarea legitimă a cuvântului „om” și toată puterea asociată acceptării acestei legitimități de către mase și circulația resurselor care rezultă de aici. Însă conflctele publice dintre evoluționiști și creaționiști sunt atât de cunoscute încât această legătură e un truism.
Mi se pare mai important să arăți că în fond sunt domenii total diferite, că felul în care este conceptualizat omul în diversele teorii ale evoluțiuei biologice sau socio-culturale nu epuizează tot ce se poate observa cu privire la acesta, indiferent de felul cum le instrumentalizăm noi ideologic și că un om poate să aibă proiecte în ambele domenii fără nici o problemă cognitivă (nu neapărat și confortabil din punct de vedere social).
gânduri bune,
lectura comentariilor mi s-a parut mai antrenanta decat textul articolului. dar mai amuzant a fost tonul emfatic cu care respondentii incearca sa pluseze, sa incondeieze ironic, bravada docta atat de molipsitoare printre anonimii internetului. mai aproape sau mai departe de sensul textului originar.
ce poate fi mai hilar decat o replica grea, nimicitoare, de care atarna numele fizicienilor ca ciorchinii pe vie, si jindul ascuns ca ceilalti vor ramane cu gurile cascate la inflatia de eruditie. am retinut o remarca de mai sus „Aș mai vrea să spun că subiectiv vorbind, în calitate de creștin, nu simt nici o incompatibilitate între teoriile evoluției în înțelesul de mai sus și viața creștinăˮ.
pare o atitudine prefacuta, duplicitara, hai sa ma pacalesc pe mine insumi. un crestin-ortodox credincios are sub capatai manualul de dogmatica de la facultatea de teologie. mai mult sau mai putin. daca esti credincios autentic atunci privesti lumea prin niste ochelari ale carui lentile sunt paginile acestui manual care sintetizeaza perfect esenta ortodoxiei. cum poti declara ca, in acelasi timp, mintea se simte confortabil in limitele critice ale evolutiei?
partea asta n-am inteles-o. e ca si cum tu predai studentilor evolutia paleogeografica, o chestie din antropologie sau din astrofizica, iar urmatoarea dimineata asculti smerit predica la biserica, mintea ta fiind zen, netulburata in fata unui adevar contrar. intotdeauna m-am intrebat oare ce adancuri sondeaza mintea unui paleontolog atunci cand, inerent, este nas in biserica si trebuie sa repete partea cu „m-am lepadat de satanaˮ. sau un profesor la facultatea de biologie care isi cultiva credinta ortodoxa intr-un mod senin trecand la nota de subsol paradigme legate de natalitatea lui Isus, fiul lui Dumnezeu.
in asa masura incat am dat odata cu nasul de un caz concret, anume cel al profesorului gheorghe mustata de la iasi care multe vizite a facut la manastirea frasinei la chilia parintelui ghelasie. as vrea sa aflu si alta experienta …
Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu, foarte frumos.
În acest text tocmai cuplajul direct de care vorbiți îl resping ca nefiind bine întemeiat, un cuplaj care la noi a fost inițiat de domnul Paulescu:
http://www.librarie.net/p/190335/Notiunile-Suflet-Dumnezeu-Fiziologie-Nicolae-Paulescu
Din punctul meu de vedere amestecarea vocabularelor specifice este non-sens. Nu exclud desigură că alte minți mai puternice să mă convingă de contrariul. Până atunci rămâna la opinia că nu are sens acest amestec.
În rest, diavolul nu este un concept al biologiei, așa că nu văd nici o problemă ca un biolog să meargă la moliftele Sf. Vasile dacă crede în Dumnezeu și a îndeplinit condițiile de participare.
Nici mitocondria nu este un concept al teologiei, așa că nu văd nici o problemă ca cineva care a făcut teologia (nu este cazul meu) să se ocupe și de lanțul respirator mitocodrial sau de eu știu ce probleme de biologie celulară.
Gânduri bune,
Va reamintesc totusi ca cel inrolat sinteti d-voastra, nu cei care posteaza aici. Iar din punct de vedere social, mai ales pentru binele carierei academice, este mult mai confortabil sa tii separate domeniile. Cariera academica si cautarea adevarului sint adesea lucruri diferite, mai ales la noi.
Vă mulțumesc încă odată în modul cel mai sincer, contribuțiile dumneavoastră mi-au fost de un real folos. Simt că aveți cunoștințe mai ample și o minte mai antrenată decât a mea.
Sunt convins că au fost apreciate și de ceilalți care au trecut pe aici.
Toate cele bune,
Va multumesc si eu pentru dialog dar si pentru aprecieri, contributiile despre care vorbiti sint si ale dumneavoastra.
Am în mână două cărți de Darwin:
– The expression of the emotions in the man and animals, prima ediția din 1872. editura John Murray, cota BCU II 282550
– The descent of man and Selection in relation to sex, ediția a doua, 1890, aceeași editură, cota BCU I 145651
Prima este o excelentă lucrare de etologie și o contribuție la programul biologic de reducere a variabilelor psihologice la variabile biologice
A doua este, în ce priveșet originea omului, expresia programului darwinian de reducere a tuturor variabilelor mentale și culturale umane la variabile biologice, cu un capitol și despre rasele umane.
Acestea două sunt baza darwinismului ideologic de astăzi, nu lucrarea Originea speciilor. Cred că dacă Darwin n-ar fi încercăt să aducă total conceptul de om sub monopolul biologiei, ceea ce e a dus al un scandal în epocă și care continuă și azi, nici lucrarea Originea speciilor nu ar fi fost atât de cunoscută.
Din punctul de vedere științific actual:
A) programul de reducere al variabilelor psihologice continuă cu științele cogniției și neuroștiințe, fără însă a mai putea nega cineva relevanța programului autonomist al psihologiei și unei bune părți din folosofia minții. Putem stabili corelații, putem afla multe lucruri importante practic, însă nimeni nu așteaptă în mod rezonabil ca psihologia și filosofia minții să devină ramuri ale biologiei.
B) programul de reducere a culturii umane la biologie a luat o altă formă.. El continuă prin:
1) ecologia comportamentală și etologie în ce privește animalele.
2) teoria construirii nișei la animale și om, iar ca strategie reducționistă interpretarea culturii ca nișă construită
3) tot ca strategie reducționistă, pe direcția selecției grupale și a apariției altruismului și a altor caractere sociale, sub forma unor modele teoretice biologice
Direcțiile 2 și 3 sunt marginale în biologie, nu sunt main-stream. La fel ca și în cazul variabilelor psihologice nimeni nu așteaptă vreodată o includere a științelor sociale sau a studiilor culturale în domeniul biologiei.
C) programul de explicare și fundamentare biologică a selecției rasială care a susținut politica imperialistă și a generat eugenismul a eșuat total, atât datorită inconsistenței științifice, cât și a consecințelor politice la care a dus.
Incapacitatea lui Darwin de a sesiza imposibilitatea principială a reducerii minții și culturii la variabile biologice s-a datorat lipsei sale complete de pregătire filosofică și de înclinație spre acest domeniu.
Este cred destul de limpede că poți fi darwinian, continuator al lui Darwin în ce privește contribuțiile sale științifice perene, în primul rând teoria evoluției speciilor prin selecție naturală, fără să fi darwinist în sens ideologic, susținător al consecințelor ideologice ale contribuțiilor sale care au eșuat din punct de vedere științific.
„Este cred destul de limpede că poți fi darwinian,…, fără să fi darwinist în sens ideologic, susținător al consecințelor ideologice ale contribuțiilor sale care au eșuat din punct de vedere științific.” – sau, mai poti sa fii numai tu insuti, sa discerni independent de orice dogma sau doctrina inventate de altii, deci strict delimitata la universul lor!
Este demonstrat ca, datorita multitudinii de informatii, credem si nu cercetam ;) , ceea ce mergea poate, o data, dar astazi se adevereste a fi, deseori, o capcana!
Istoria fiind scrisa de „invingatorii” momentului, remarc cum, subiectivitatea lor primeaza intr-atat incat „adevarul” care ne-a parvenit este indoielnic, geniile sunt desfigurate si, la nevoie caricaturizate, Darwin fiind un exemplu concludent!
El a fost partizanul legii dupa care cel mai puternic, invinge, la fel cum Machiavel a reprezentat culmea cinismului, sau cum Epicure a fost un petrecaret care adora festinurile!?
Apoi, mi se pare complet puerila afirmatia ca Darwin a „eșuat din punct de vedere științific” !
Pai, daca va urmez logica, TOTI au esuat: si Aristotel, si Copernic, si Galilei, si Newton!!!
Dar numai datorita acestor ESECURI SUCCESIVE am atins astazi stadiul pe care-l cunoastem!!! Si care maine va fi istorie…sau esec, in functie de interpretare…
Iertați-mă, ați citit lucrările lui Darwin ?
gânduri bune,
Da.
[…] Most modern histories of mankind begin with the word evolution, and with a rather wordy exposition of evolution, for much the same reason that operated in this case. There is something slow and soothing and gradual about the word and even about the idea. As a matter of fact, it is not, touching these primary things, a very practical word or a very profitable idea. Nobody can imagine how nothing could turn into something. Nobody can get an inch nearer to it by explaining how something could turn into something else. It is really far more logical to start by saying ‘In the beginning God created heaven and earth’ even if you only mean ‘In the beginning some unthinkable power began some unthinkable process.’ For God is by its nature a name of mystery, and nobody ever supposed that man could imagine how a world was created any more than he could create one. But evolution really is mistaken for explanation. It has the fatal quality of leaving on many minds the impression that they do understand it and everything else; just as many of them live under a sort of illusion that they have read the Origin of Species.
But this notion of something smooth and slow, like the ascent of a slope, is a great part of the illusion. It is an illogicality as well as an illusion; for slowness has really nothing to do with the question. An event is not any more intrinsically intelligible or unintelligible because of the pace at which it moves. For a man who does not believe in a miracle, a slow miracle would be just as incredible as a swift one. The Greek witch may have turned sailors to swine with a stroke of the wand. But to see a naval gentleman of our acquaintance looking a little more like a pig every day, till he ended with four trotters and a curly tail, would not be any more soothing. It might be rather more creepy and uncanny. The medieval wizard may have flown through the air from the top of a tower; but to see an old gentleman walking through the air, in a leisurely and lounging manner, would still seem to call for some explanation. Yet there runs through all the rationalistic treatment of history this curious and confused idea that difficulty is avoided, or even mystery eliminated, by dwelling on mere delay or on something dilatory
in the processes of things. […] The question here is the false atmosphere of facility and ease given by the mere suggestion of going slow; the sort of comfort that might be given to a nervous old woman travelling for the first time in a motor-car.
Mr. H. G. Wells has confessed to being a prophet; and in this matter he was a prophet at his own expense. It is curious that his first fairy-tale was a complete answer to his last book of history. The Time Machine destroyed in advance all comfortable conclusions founded on the mere relativity of time. In that sublime nightmare the hero saw trees shoot up like green rockets, and vegetation spread visibly like a green conflagration, or the sun shoot across the sky from east to west with the swiftness of a meteor. Yet in his sense these things were quite as natural when they went swiftly; and in our sense they are quite as supernatural when they go slowly. The ultimate question is why they go at all; and anybody who really understands that question will know that it always has been and always will be a religious question; or at any rate a philosophical or metaphysical question. And most certainly he will not think the question answered by some substitution of gradual for abrupt change; or, in other words
by a merely relative question of the same story being spun out or rattled rapidly through, as can be done with any story at a cinema by turning a handle.
G. K. Chesterton – The Everlasting Man – 1925
Nu înțeleg ce ați vrut să spuneți.
Dar vă explorați figura 2 de aici (dacă nu puteți descărca o găsiți pe pagina mea FB):
http://link.springer.com/article/10.1007/s10516-015-9272-0
Știința se face la zi, în orice domeniu. Aici e dinamica ideilor, pe ultimele două decenii cel mult, cu excepții firește. Multe din operele vechi sunt obiect de studiu istoriografic, când e vorba de mari autori. Iar restul mor de la sine din punctul de vedere al relevanței. Cu posibilitatea de a reieși la suprafață când ideile lor sunt cuplate cu preocupări ale oamenilor de acum.
Vă propun să ieșim din provincialismul românesc și să lucrăm după metodele consacrate în lumea civilizată.
gânduri bune,
Tot mai bine has-been decat never-been ;)
„Vă propun să ieșim din provincialismul românesc și să lucrăm după metodele consacrate în lumea civilizată.” – …cui ii adresati aceste amabilitati,daca nu sunt indiscret?
Nici mie nu mi-e foarte clar :)
gânduri bune