sâmbătă, mai 15, 2021

Despre naționalism azi

Naționalism și campanie electorală

Desigur, lansarea candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Generală a Capitalei a stârnit multă vâlvă mediatică. Instant a fost reamintit trecutul său filo-legionar – pe net circulă fotografii cu articole din Mișcarea, un soi de foaie legionară lansată în anii 90. A fost acuzat că este antisemit, xenofob, naționalist-ortodoxist, dacoman, anti-occidental, anti-european etc. S-au scris articole care l-au denunțat ca un pericol pentru democrație. Un grup de ONG-uri a trimis o scrisoare către PNL solicitând retragerea sa din cursa pentru Primărie, invocând motivele de mai sus.

Marian Munteanu este într-adevăr o apariție bruscă și surprinzătoare pe scena politică, având în vedere discreția sa din ultima perioadă. Dacă încercăm o documentare pe net, aflăm că este profesor de etnologie la Universitatea din București, ocupându-se deci de învățământ și cercetare științifică. În CV-ul său apar mai multe lucrări științifice, publicate în marea lor majoritate la „prestigioasa” editură Valahia. Tot pe internet circulă pasaje scrise de el despre istoria dacilor, care pot fi ușor considerate delir sau fantezie. Am aflat că patronează pe facebook Grupul pentru România (deși acolo nu apare numele său), un loc în care se cultivă cu ardoare un naționalism fantezist. Având în vedere toate aceste lucruri, cred că seriozitatea științifică a lui Marian Munteanu poate fi pusă cu ușurință la îndoială.

Am urmărit din curiozitate și emisiunea la care a fost invitat de Rareș Bogdan (despre care se speculează că l-ar fi scos de la naftalină pentru a-l lansa la apă). Discursul său a fost unul coerent, cu vervă chiar, invocând valorile adevărate într-o manieră destul de vagă însă. Am reținut două lucruri din toată emisiunea: că trebuie reintrodus în politică filonul național, care a fost abandonat în ultimii 25 de ani și că, dacă cineva ar încerca să schimbe ceva la felul în care se predă istoria românilor (nr. de ore, currricula) ar fi imediat destituit!

În sine, mesajul este clar. O revenire la discursul național. Faptul, luat ca atare, poate fi unul pozitiv, fie și pentru că poate reprezenta un subiect de dezbatere publică. Ce mai înseamnă azi națiunea în Uniunea Europeană? Ce mai înseamnă ea când globalizarea avansează tot mai mult și tot mai evident? În actualul context, destul de tulbure, se va adânci în Europa gradul de integrare sau se va reveni în matca naționalismului? Sunt în genere întrebări al căror răspuns nu prea îl cunoaștem. De aceea cred că dezbaterea pe această temă este chiar necesară.

Pe de altă parte, cred că un partid (eventual unul nou) care ar introduce în dezbaterea publică tema națiunii ar avea de câștigat. Cred că există un public potențial, receptiv la astfel de idei.

România de azi

Evoluția socială a populației în cei 25 de ani de post-comunism poate fi lapidar clasificată, fără să greșim prea mult:

1) În primul rând există pătura celor care au profitat de post-comunism, în mare parte în urma dezintegrării economiei comuniste. Ei sunt puțini la număr, unii au făcut averi foarte mari, iar o parte dintre ei au ajuns ulterior după gratii.

2) Există apoi o clasă de mijloc înjghebată în această perioadă, undeva în jurul a 10% din populație. Ei sunt angajați sau au afaceri proprii, au un nivel de trai mediu sau peste și sunt în general probabil mulțumiți cu viața lor.

3) Sunt cele 3 – 4 milioane de români care au plecat să muncească în străinătate. Ei sunt în mare parte persoane active, ce ar fi putut deveni o clasă de mijloc locală, dacă ar fi avut în România condiții favorabile pentru a trăi și munci. Sunt clasa de mijloc expatriată, dar care contribuie totuși la bunăstarea țării. Reprezintă aproape 20% din populație.

4) Și, nu în ultimul rând, sunt cei care nu au avut nimic de câștigat din post-comunism, ba dimpotrivă, o parte dintre ei au avut de pierdut. Sunt în general resemnați și probabil nu mai speră mare lucru pentru viața lor. Sunt o masă amorfă și pasivă, care nu participă la ce se întâmplă în jurul lor. Nu au motive speciale să se mândrească. Sunt perdanții și dezabuzații tranziției. Sunt de fiecare dată victimele campaniilor electorale și ale promisiunilor politicienilor. Ei sunt România paralelă.

Să nu uităm că, după statisticile europene, în România în jur de 50% din populație trăiește la limita sărăciei. Când precariatul ajunge într-o țară la un asemenea nivel, este greu de crezut că poți dezvolta societatea respectivă fără să-i implici pe acei oameni. Deci creșterea economică trebuie să aibă legătură și cu bună-starea lor. Altfel, cifrele statistice devin o poveste frumoasă, spusă la televizor, dar care nu are legătură cu viața oamenilor. Ajung precum raportările de producție la hectar din perioada comunistă.

Ce se poate face?

Și aici cred că poate interveni în discuție tema națională. Mai precis câteva aspecte economice și sociale ale acesteia. Ele se referă la:

Exploatarea brută a resurselor. Este evident că acest proces trebuie stopat. În momentul de față, aproximativ 40% din terenul arabil al României a fost cumpărat de investitori străini. Pământul este resursa vitală care asigură hrana tuturor și sunt voci care spun că pe viitor pământul arabil și apa potabilă vor fi cele mai importante resurse (mai importante chiar decât petrolul). La capitolul exploatarea lemnului stăm la fel de „bine”. Este celebru deja cazul Schweichopfer Holzindustrie care taie masiv și abuziv lemnul pe care în exportă în China. Pentru a avea un termen de comparație și o idee despre proporțiile acestui fenomen, trebuie spus că Schweichopfer taie în 48 de ore cam cât ar putea prelucra într-un an de zile o fabrică de mobilă cu 500 de angajați! Mai e ceva de adăugat? Nu cred! Este cunoscut de asemenea și cazul companiilor care vindeau gaz mai ieftin în afară pentru a importa gaz mai scump pentru industria românească! Și exemplele cred că mai pot continua… Pe scurt, dacă acest proces nu este stopat și resursele nu sunt exploatate în folosul comunității, atunci șansele de dezvoltare ale societății românești pe termen mediu și lung tind vertiginos spre zero!

Dezvoltarea capitalului autohton. Știm cu toții că în ultimii 25 de ani ni s-a tot repetat că trebuie să vină investitorii străini să dezvolte economia României. Acest lucru s-a repetat atât de mult, încât pentru unii a devenit un adevăr absolut! Dacă îți permiți vreo atitudine critică față de subiect, riști sacrilegiul! În tot acest timp, capitalul autohton a fost cu totul ignorat, iar capitalului străin i s-au acordat anumite privilegii. Aproape nimeni nu vorbește despre această temă. Rar găsești câte un articol pe subiect. Mai există însă și excepții. Iată un articol bine scris și documentat pe care îl și recomand.  Este problema capitalului autohton un subiect important sau e doar o perdea de fum? Eu cred că este foarte important chiar.

E adevărat că economia românească este dominată de capitalul străin, acesta fiind covârșitor în domeniile cele mai profitabile: petrol și gaze, domeniul bancar, IT etc. Este însă necesar să știm că la o cifră de afaceri 40%, cât deține capitalul autohton în economia românească, asigură 75% din locurile de muncă, comparativ cu restul de 25% asigurate de capitalul străin! Cu alte cuvinte, trei sferturi din locurile de muncă ale românilor depind de capitalul românesc. Întărirea capitalului românesc poate aduce mai multe locuri de muncă, de care este atâta nevoie. Apoi, recent, după scandalul Panama Papers, am aflat că firmele românești sunt cu 30% mai profitabile, comparativ cu firmele străine! În condițiile în care firmele străine ocupă sectoarele economice cele mai profitabile, lucrurile ar trebui să stea exact invers! Dar nu stau! Explicația simplă e dată de faptul că firmele străine își trimit profiturile în țările mamă, atunci când nu le trimit direct în paradisuri fiscale! Cu alte cuvinte, prosperitatea capitalului străin nu se regăsește în prosperitatea locală, sau se regăsește într-o proporție mult mai mică în comparație cu prosperitatea produsă de capitalul autohton. Acest lucru este reflectat și de faptul că, în România, procentul salariului în PIB este cel mai mic din UE. Cu alte cuvinte, creșterea economică (a PIB-ului) de la noi nu se răsfrânge în creșterea salariilor sau în dezvoltarea socială. Românii sunt (printre) cei mai săraci din Europa, atât în cifre absolute, cât și procentual vorbind. Este o consecință directă a politicii mânii de lucru ieftină ca un avantaj comparativ pentru a atrage capitalul străin. Este evident că dacă această politică mai continuă, va produce aceleași rezultate paradoxale: dezvoltare economică în termeni statistici combinată cu sărăcia populației.

Angrenarea celor defavorizați în câmpul muncii. În condițiile în care un procent mare din populația României trăiește la limita sărăciei, cei defavorizați trebuie atrași în sfera productivă. Spre exemplu, în județul Teleorman, există aproximativ 50.000 de salariați (inclusiv în sectorul de stat) la o populație totală a județului de 380.000 de oameni. Cu alte cuvinte, 1 salariat muncește pentru aproape 8 persoane, socotindu-i aici și pe bugetari! Sau ne putem imagina că un cap de familie, trebuie să-și întrețină soția și încă 6 copii! Situația ne pare multora dintre noi dintr-o altă epocă istorică, deși ea este cât se poate de actuală, și este vorba chiar despre concetățenii noștri! Este evident faptul că fără investiții acest județ (sau alte zone similare) nu are cum să fie dezvoltat și că el este ținut în viață doar prin redistribuirea de sume de la bugetul central. Acesta este motivul pentru care, fără a lua în considerare punctele amintite mai sus, strategia de combatere a sărăciei (despre care guvernul Cioloș tot discută în ultima vreme) va fi doar o strategie de redistribuire a sărăciei și nu va produce niciodată efecte reale. Banii vor fi doar plimbați dintr-o parte în alta, cu un mic popas pe la centru, dar sărăcia de facto va exista în continuare.

Cam acestea ar fi, din punctul meu de vedere, doar câteva teme de discuție, într-o dezbatere care ar dori să ia în calcul și dimensiunea națională a politicului. Marian Munteanu ar putea fi pretextul pentru a discuta mai multe despre astfel de teme. Teamă mi-este însă că, după felul în care s-a petrecut anunțarea candidaturii sale, dezbaterile se vor învârti în jurul naționalismului de extracție strămoșească, cu nuanțe mistic-ortodoxe, atât de bine reprezentate de tricolorul cu stindardul dac, ce ține o cruce în gură! Se vor scrie multe articole, se va combate pătimaș pe tema identității naționale, iar la sfârșit românii vor descoperi că sunt cel puțin la fel de amărâți precum erau înainte!

P. S. Să uităm de Marian Munteanu și să ne amintim că Tăriceanu vrea să facă din România a șaptea putere economică a Europei! Ce-i drept, politicienii noștri excelează la capitolul fantezie!

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Foarte buna analiza dar sa ne gandim la cateva aspecte.
    in primul rand Marian Munteanu ne spune ca domnia sa, prin relatii in Departament si credibilitate, a dus’o pe d’na Gorghiu in SUA la un eveniment formal recent. Adica se bucura de sprijin in cercurile cele mai inalte americane. Deci acuzatiile de ,, antisemit, xenofob, naționalist-ortodoxist, dacoman, anti-occidental, anti-european etc ” sau cele de ,, pericol pentru democratie” cad, fiind incompatibile cu simpla viza turistica pt SUA, nu mai vorbim de sprijin la nivel inalt. Nu mai punem la socoteala faptul ca dl Munteanu este o investitie americana caci si’a completat studiile academice in SUA cu o bursa foarte generoasa, asa cum Ion Iliescu la vremea sa fusese o investitie sovietica. Odata acest aspect stabilit , sa mergem mai departe…
    Varianta 1
    In spatiul romanesc, dupa sondaje, motivatia romanilor de astazi de a lupta vreodata impotriva unei agresiuni rusesti este zero. In afara de cativa ONG-isti care se agita fara randament , foarte putini din populatie s’ar inrola vreodata benevol in vreun razboi cu rusii Asta ingrijoreaza atat NATO cat si factorii de decizie politica de la Bruxelles. Ce’i de facut ? Pai daca s’ar resuscita nationalismul, asa cum a facut’o si Napoleon al III-lea in spatiul romanesc cu AL. Ioan Cuza dupa Razboiul Crimeei, sondajele ulterioare privind indiferenta fata de o eventuala agresiune rusa s’ar schimba. Adica, nationalismul are si o componenta utila fiind vazut ca o solutie mobilizatoare in interesul NATO, mai ales daca acesta este condus prin filoamericani de incredere.
    Pentru ca n’ar trebui sa uitam nici o clipa ca spatiul romanesc se afla la confluenta militara si politica a celor doi colosi iar absolut tot ce se intampla in acest perimetru trebuie interpretat in cheia aferenta. Nimeni nu’si permite aici hazard sau fatalitate…
    Acum, se pare ca nu toti ONG-istii au fost anuntati la timp si oficial ca MM nu reprezinta un pericol ci o necesitate. De aici si agitatia unora.
    Varianta 2
    Daca cele doua puteri mondiale au facut un acord privind Siria, Cuba, Brazilia etc, e posibil ca in anexele acestuia sa figureze si fostul spatiu exsovietic care include Romania. Adica sa asistam la schimbari care sa treaca Ro fie intr’o zona no man’s land, fie in spera de influenta rusa. Si in acest context, permisivitatea pentru nationalism sa fie de inteles pentru ca se prezinta in sine ca o contrapondere la internationalismul atlantic de pana acum . Chiar si decizia recenta a CCR de a contesta inregistrarile SRI ca probe din dosarele penale ale filorusilor, se prezinta ca un indiciu ca ceva s’a schimbat fundamental . Aducerea pe usa din fata a unui lider caruia i se creeaza o imagine de antiamerican, care e asociat mediatic cu filorusii lui Le Pen, se inscrie in acelasi scenariu.
    Oricum, ecuatia romaneasca este foarte complexa iar noi, muritorii de rand fara acces la informatii, putem cel mult sa speculam… neavand certitudine stiintifica. Putem cel mult sa speram ca vom mai trai 50 sau 100 de ani sa ni se deschida si noua arhivele :)

  2. Excelent articol, si prin ton, unul echilibrat, si prin idei, potrivite in dezbaterea acestor ultime doua saptamani. Felicitari autorului!

  3. Taman azi a apărut o declarație a favoritului dvs. conform căreia „justiția romana” nu ar fi dat o sentință clara fata de asasinatul comis de Codreanu așadar „naivul’ catindat nu știe dacă respecti vul a fost criminal sau nu. Aceasta afirmație stupefiantă țintește să nu și alieneze publicul lui adevărat. Ar fi minunat daca Contributors ar publica interviul dat de Nicolae Manolescu la Rfi.

    • Ce sustine Nicolae Manolescu despre Marian Munteanu?
      1. „MM a facut declaratii pro-legionare fatise”(acum 20 de ani).
      O discutie asupra Miscarii Legionare lipseste. Discutia este inchisa si interzisa. Avenm legi si institutii care vegheaza.
      Atunci despre declaratii relativ la ce vorbim?

      2. „Nu e nimic liberal în concepţia lui Marian Munteanu”.
      Conceptia doamnei Pandele contine idei socialiste ?
      Elementul esential al viitorului primar trebuie sa fie caracterul si coloana vertebrala.

    • Situatia in epoca era foarte complicate.

      Un minim de informatie:

      https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu

      Intrarea asta din wiki nu straluceste prin obictivitate (abateri sunt dupa mine in anbele sensuri), dar da macar o imagine asupra epocii.

      Violenta era regula In epoca si urma unor decenii de violenta a unui stat in formare, in care autoritatea prevala asupra conducerii, trecusem orintr-un razboi in urma caruia o serie de teiritrorii revenisera la patria mama, dar patria mama era condusa de un rege ce-si dorea o guvernare personala (lasand la o parte anecdotica aferenta regelui Carol al II-a).

      Ma bucur ca toata dezbatere asta poate mai starneste pofta unora de a mai citi cate ceva despre epoca respectiva. Indifrent cum o privesti- e istoria noastra,

  4. Mă îndoiesc că SUA ar fi interesate în promovarea unui „nimeni” ca MM, un om de conjunctură, lipsit de orice coloană vertebrală, ba neo-legionar, ba neo-liberal, un om rătăcit care beneficiază de tulburările din 1990-1991. A fost o încercare prostească a conducerii actuale a PNL, o caricatură cu două capete – Gorghiu și Blaga, bun film în gen Stan și Bran ar ieși cu acești doi actori. Unde ești tu, Țepeș Doamne?

  5. Tot umblând prin Europa am întâlnit naționalisme atât de dure și excluiente încât la noi ar mai fi nevoie de încă 1.000 de MM ca să ajungem la nivelul din Europa. Ba chiar am observat un fel de nucleu dur al naționalismului. A se face valuri pe seama unui surogat de naționalism demască intențiile antiromânești ale manipulatorilor. Avem nevoie urgentă de mulți MM în accepțiunea că acesta ar fi cu adevărat un simbol al naționalismului. Avem nevoie de toată paleta naționalismului de la cel de cavernă până la cel economic, de tot și în doze mari. Toate acestea le-am trăit prin Europa occidentală pe care o emulăm minunați de realizările lor. Ei, cred că a venit și vreme -taie-lipește- a naționalismului. Iar dacă avem versiunea originală și mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gelu Sabau
Gelu Sabau
Lector universitar. Doctor în Filosofie, Universitatea București - Stagiu de cercetare, Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, Section Sciences Religieuses - Stagiu de cercetare, Universitatea Bourgogne, Faculté de Lettres et Philosophie, Dijon, Franța

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

Capcana dilemelor tranziției sau cum să faci omleta fără să spargi oul

"Faceți calculele și apoi trageți linie pentru a ajunge la propriile voastre concluzii, aceasta este rugămintea mea. Pentru că dacă decideți...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro