Nu-i spui oportunist omului care nu ratează oportunități. Vei spune, în schimb, despre el că e un om vigilent, bine ancorat în realitate. Ce vreau să subliniez e că un om sănătos la cap și cu inteligență medie nu ratează, programatic, ocazii. Dimpotrivă.
Dacă luăm cazul particular al maturizării profesionale, se poate spune că omul învață din greșeli și că, pe măsură ce se maturizează, ratează tot mai puține ocazii cu adevărat relevante pentru el; percepția relevanței unei ocazii este, evident, subiectivă, însă nu ruptă de date obiective pe care omul nostru ajunge să le evalueze tot mai pertinent pe măsură ce capătă experiență.
Țin, deci, la această distincție între oportuniști și oameni care, cu timpul, au devenit bine ancorați în câmpul lor profesional și, tocmai de-asta, pur și simplu le merge bine. Sunt oameni cărora le-a prins bine experiența, oameni curajoși, cu inițiativă și simțul răspunderii, care-și asumă riscuri și care devin, pe an ce trece, tot mai competitivi, mai adecvați, mai de încredere și mai încrezători.
Oportunismul, pe de altă parte, nu numai că nu exclude ratarea, dar poate fi el însuși văzut ca o formă de ratare. A spune, deci, că ratații ar fi lipsiți de spirit oportunist e fals.
Există oportunism practicat în moduri absolut imbecile care nu poate conduce decât la eșecuri, există oportunismul foarte răspândit al celor “descurcăreți” și, în fine, există oportunism de mare clasă, oportunism „elitist” care are chiar și o estetică a sa (bașca o sofisticată metodologie a compromisului!)
Cum între succesul profesional și performanța profesională legătura e, astăzi, tot mai neclară, sigur că oportunismul practicat inteligent rămâne o cale relativ scurtă și relativ sigură spre succes (și nu doar spre succes autohton…)
Diferența dintre oportunist și neoportunist nu se vede, așadar, măsurând succese profesionale. Se vede, în schimb, foarte bine dacă ne uităm la consistența profesională a celor doi.
Oportunistul e el însuși inconsistent și, prin urmare, generează conținut inconsistent. Chestia asta nu prea și-o mărturisește sieși, dar asta nu înseamnă că, pe undeva (mai ales dacă e deștept), n-o simte. Acest simțământ al propriei inconsistențe e direct proporțional cu tenacitatea cu care caută oportunități de afirmare. Contrastul ăsta îl aruncă, mai devreme sau mai târziu, în colaps existențial. Am scris despre asta un articol tot aici, pe contributors. Se chema „Adâncurile imposturii”.
Problema e că oportunistul nu învață, de fapt, cu adevărat din greșeli, deși îi place să creadă că da. Metodica compromisului, arta demagogiei, stilul alunecos și cameleonic, excesul de diplomație și de solicitudine față de adulatorii potențiali sau reali îl împiedică să facă modificări de substanță în ceea ce are de oferit publicului. El devine un banal prizonier al aparențelor. Când ești prea preocupat să acoperi greșeli, nu ai nici timp și nici motivație să le corectezi. În plus, graba maniacală (atributul cel mai evident al oportunismului de carieră) îl împiedică să investească timp și efort în activități cu conținut original care, se știe, nu e deloc sigur ca stârnesc reacții imediate favorabile. El citește din mers, crede că se prinde mai repede ca alții „care-i șpilul”, combină stiluri și idei, pastișează abordări și autori deja branduiți, se dă cu stânga, cu dreapta, cu centrul, cu ateii, cu cine se mai nimerește.
Sigur că, privind din afară, e lesne să-ți dai seama cine-i oportunist și cine nu. Nu e cine știe ce chestie să te prinzi de niște manevre evidente. Dar cum se vede oare – dinspre oportunist – problema oportunismului? Aici i-aici. Mulți își subestimează sau răstălmăcesc propriul oportunism.
M-am întrebat de ce. Eu cred că motivul principal e volumul uriaș de muncă pe care îl depune un oportunist preocupat de succes. Oportunistul muncește de-i sar capacele! Acest om este peste tot. Muncește atât de mult și e atât de obsedat să nu piardă vreun tren, că n-are timp să se gândească la semnificația “muncii” sale.
Gândiți-vă – acum, până citiți – la un individ anume, la cineva care „împinge” necontenit sau la cineva despre care știți că se compromite cu ușurință. Nu ați remarcat că azi pare să facă compromisuri dintr-un motiv, mâine dintr-altul, poimâine dintr-altul etc. în funcție de ceea ce el identifică a fi oportunitate “de neratat”, “ocazie unică”, “moment-cheie”? Sigur că criteriile lui sunt cel mai adesea nepotrivite, căci nevoia de glorie e mult prea presantă ca să-i mai permită evaluări fine. Tu vezi din afară omul fără scrupule, dar adevărul e că el are, săracu’, de sortat niște precedente, de dibuit niște cauze, are, apoi, de anticipat niște efecte, de bătut fierul până-i cald.
Din afară, așadar, se văd doar salturile reușite. Dar de câte ori n-o fi ratat el în 24 de ore! De câte ori n-o fi sărit, grăbit fiind, în cap, pe lângă bazin!
Eu sunt absolut convinsă că oportuniștii muncesc cât cinci oameni cinstiți laolaltă. Și că dezvoltă o mare toleranță la respingere. Bagă 10 fise, câștigă de 4 ori. Sunt salahori. Îi speculează pe ceilalți și se speculează pe sine de dimineața până seara. Își exploatează fără milă propria inteligență, propriile înclinații artistice și spirituale doar-doar își mai văd o dată moaca la TV sau în vreo revistă, numele scris pe vreo ușă de lemn masiv etc.
Într-un final, niciun oportunist nu se poate bucura de propriile succese. E confuz, neîmpăcat, neobosit, la limita deznădăjdii, mereu pus în situația de a-și face singur PR-ul. PR-ul de avarie.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Aveti multa bunavointa pentru oportunisti.
In fond sunt oameni calcuati, care isi urmaresc interesele si fac orice sa urce pe scara sociala. (Si au si un discurs gretos, care sa le justifice comportamentul.)
Desigur, orice om ajuns in functii importante a avut macar o oportunitate in viata, pe care a folosit-o. Dar nu ei sunt oportunistii.
Oportunistii sunt cei care vineaza situatii ambigue, pe care sa le exploateze. Iar uneori le si creaza. In general, nu sunt de nivelul la care ajung, prin diferite manevre. Oameni fara scrupule. Si care folosesc orice in favoarea lor.
(Vezi medaliata cu bronz la gimnastica feminin (sol). Pustoaica aia din SUA care a sarit 2(doua) locuri in urma unei contestatii dubioase, acceptata prea usor de arbitrii. Ati urmarit declaratiile ei? Scarba! Dar, cand esti sustinuta de foruri oficiale, ai toate motivele sa fi asa. In fond, oficialii creaza oportunismul si oportunistii. Fiindca -de cele mai multe ori- si ei sunt oportunisti.
Si din oportunist/a in oportunist/a, se duce societatea pe tobogan.)
Bunăvoință? :))))
N-ați avut acces la subtext ci doar la text, nu-i așa?
Pe acesta l-ați citit? https://www.contributors.ro/adancurile-imposturii/
E frumos.
Numai ca……..
Sunteti tinara. Nu stiti cum lucra Securitatea. Intotdeauna tu erai de vina, desi ei trasau viitorul tuturor. „De la pruncul din leagan la omul carunt”.
Faima? O face mass-media, subordonata total. In functie de interesele lor, evident.
Desigur, esti si tu de vina.
Accepti sau NU accepti conditiile lor. Si daca nu accepti, iti dai cu stingul in dreptul. Dupa parerea lor. Uneori chiar iti dai, constient. Alteori explodezi. Nu mai poti sa te controlezi. Vina ta!
Dar recunosc, scrieti frumos.
Felicitari!
Și astfel, un comentariu bun, prin relevarea chintesenței, devine articol principal!
„Dar cum se vede oare – dinspre oportunist – problema oportunismului? Aici i-aici. Mulți își subestimează sau răstălmăcesc propriul oportunism.”
====
Ha, asta-mi aduce aminte de:
– „Nosce te ipsum/Gnothi seauton!”
si
– “People don’t like to think, if one thinks, one must reach conclusions. Conclusions are not always pleasant.” (Helen Keller) – mai curand, in cazul subsetului arivistilor/elor din categoria oportunisti, e never in loc de not always
Arivistii/ele nu se incadreaza aici:
„Eu sunt absolut convinsă că oportuniștii muncesc cât cinci oameni cinstiți laolaltă. Și că dezvoltă o mare toleranță la respingere.”
Alte tipuri reprobabile de oportunisti: cei/cele care creeaza si vand „necesitati”, omit in mod voit tratarea cauzei/cauzelor=centrare pe simptome si/sau gandesc si actioneaza precum pompierul piroman.
Poate ma insel, dar, pana acum, am bagat de seama ca majoritatea bipezilor umanoizi intalniti nu practica introspectia sincera SI CU URMARI VIZIBILE in felul in care interactioneaza cu exteriorul lor.
Stimata autoare,
Am citit cu interes articolul dumneavoastra si sunt foarte mandru ca avem tineri cu profilul dumneavoastra si chiar cu stiinta dumneavoastra de carte care isi asuma sa faca cunoscute parerile lor in mod public expunandu-se astfel chiar unor priviri critice.
Totusi, cu voia dumneavoastra, as face unele sugestii pe marginea articolului care sper sa nu altereze pozitivismul viguros care transpare din continutul acestuia.
Oportunitatea este o caracteristica ‘’relativ tacuta, absolut temporara, agatata sau neagatata’’ de orice eveniment sau situatie prezenta sau viitoare. Nu exista oportunitate la timpul trecut. Asadar Detectarea si Observarea in timp real a faptului ca aceasta caracteristica este ‘’agatata’’ de un eveniment sau de o situatie prezenta ori viitoare sunt elementele de initiere a evaluarii acestei caracteristici. Detectarea si Observarea oportunitatii nu este chiar la indemana oricui pentru ca aceste doua elemente reprezinta doar una dintre fatetele procesului de evaluare a evenimentului sau situatiei. Evaluarea autenticitatii si fezabilitatii oportunitatii este si mai greu de realizat pentru ca solicita mult mai multe cunostinte si efort din partea celui care observa si evalueaza evenimentul sau situatia aflata in desfasurare la timpul prezent si asta deoarece intregul proces are loc ‘’in timp ce motorul functioneaza’’ adica in timp ce evenimentul sau situatia este in desfasurare.
Generarea deciziei pe baza rezultatelor iterative ale evaluarii evenimentului sau a situatiei aflate in desfasurare este inca si mai grea pentru ca decizia odata luata si comunicata trebuie urmata de actiune. Cand decizia este de a actiona si actiunea este pusa in miscare apare nevoia alocarii unui complex de resurse pentru realizarea actiunii. In acest stadiu apar cu adevarat riscurile. Daca riscul se realizeaza efectele negative patrimoniale (ex. pagube materiale sau castig nerealizat) pot fi mai usor compensate dar cele nepatrimoniale (ex. afectarea increderii sau a stimei de sine) vor fi ceva mai greu de gestionat.
Pentru situatii care ar urma sa fie initiate in viitorul apropiat si in legatura cu care se anticipeaza ca ar avea agatata si caracteristica de oportunitate observatorul, evaluatorul si decidentul au o sarcina mai putin presanta dar tot li se cer cunostinte si resurse acumulate in trecut, consolidate si validate in prezent cu un efort deosebit si eventual dezvoltate in viitor inclusiv pe baza exploatarii oportunitatii agatate de evenimentul sau situatia viitoare.
Acum sa luam doar cazul propus de dumneavoastra respectiv cel al maturizarii profesionale si afirmatia potrivit careia omul invatand din greseli in prezent va face mai putine greseli in viitor vis-à-vis de cariera sa profesionala. Cu permisiunea dumneavoastra as spune ca aceasta abordare este egocentrista deoarece pune in centrul atentiei omul (Detectorul, Observatorul, Evaluatorul, Decidentul, Actionarul) nu evenimentul sau situatia.
Cariera profesionala este o situatie concreta prezenta si eventual viitoare care are agatata de ea si caracteristica numita oportunitate. Inainte de a patrunde in cariera profesionala omul observa diverse cariere profesionale din exteriorul lor si le evalueaza cu instrumentele, mijloacele si, de ce nu, talentele pe care le are la indemana astazi. Acesta este motivul pentru care vreo 80% din evaluarile oamenilor cu privire la propria lor cariera lor profesionala sunt gresite. Asta face ca un procent oarecum similar de oameni sa parcurga cariere profesionale pentru care nu au nici o chemare sau vocatie in ciuda faptului ca o cariera profesionala ofera si oportunitati. Numai ca, neavand chemare sau vocatie pentru cariera profesionala aleasa ultimativ aleatoriu, cei 80% din oamenii nu mai fac nici un efort pentru a detecta, evalua, decide si actiona in vederea capturarii oportunitatii legitime ca platforma pentru maturizarea profesionala. Parerea mea este ca un concept de genul ‘’efortului personal autentic’’ este de fapt chestiunea in jurul careia dumneavoastra ati construit foarte frumos dar nu ati definit-o clar iar din restul articolului inteleg si achiesez la ideea ca lipsa apetitului pentru efort personal autentic si nu lipsa oportunitatilor este conditia de baza pentru nasterea viitorului politician pe care chiar l-ati descris fara sa il numiti.
Vă mulțumesc pentru comentariu. Nu suntem deloc în dezacord, să știți. Dimpotrivă. Aș vrea doar să vă spun că acest mic eseu e un demers modest. Cred că se poate discuta despre oportuniști și oportunism fără să propunem o metodologie a cercetării și să ne afundăm în teorii. Ambele demersuri sunt la fel de îndreptățite. Apropos de profesie, decizii și profesioniști, vă propun spre lectură, dacă aveți timp și interes, un articol de-al meu mai vechi. De fapt un capitol de manuscris la care încă lucrez (din păcate doar în timpul liber): https://www.contributors.ro/pot-profesioni%C8%99tii-sa-ne-faca-vreun-bine/
@Adela Toplean 24/08/2024 La 13:21
„Apropos de profesie, decizii și profesioniști, vă propun spre lectură, dacă aveți timp și interes, un articol de-al meu mai vechi…https://www.contributors.ro/pot-profesioni%C8%99tii-sa-ne-faca-vreun-bine/ ”
=======
Ca sa intelegem ce numiti Dvs. „conținuturile realității” in articolul semnalat mai sus, MAI INTAI e necesara determinarea corecta:
1 – a CE inseamna putere/influenta reala cu impact mare/la nivel national si supranational(continental/global), impact ce nu poate fi eludat complet/usor de catre „reprezentati”/nedecidenti
2 – UNDE salasluieste 1
Cine-s persoanele alea fizice (cu sau fara mii de masti si palarii juridice)?
Sunt „profesionisti”, „administratori”, „prudenți realiști”?
Au sau nu au „repere valorice tari”?
Sunt ei/ele exponenti ai unui „…principiu ordonator extrinsec…” si pot fi descrisi prin „… dezinteres educat pentru înseși conținuturile realității.”
SAU
poseda si folosesc CONSTANT „un sistem de valori tari … adică o sursă de bine care ia întotdeauna expresii certe și autentice.”?
3 – CUM relationeaza persoanele de la 2 intre ele SI cu nedecidentii/”reprezentatii”.